selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

DIANA 2/2011 • REVISTA A.J.V.P.S. TIMIȘ
10
să insiste mai mult pe subiecte
tehnice, de etică, de istorie şi
de ecologie vânătorească. De
asemenea cred că va trebui să
găsim şi câţiva fotografi consacraţi,
care să surprindă prin
lucrările lor originale viaţa şi
comportamentul faunei noastre
cinegetice. Cu aceste câteva
mici corecturi, oamenii care o
conduc şi colaborează periodic
la apariţia acestei reviste vor
şti şi vor putea să ajungă la
rezultate şi mai bune.
A.H.: Cum vedeţi viitorul
vânătorii în România?
I.B.: Viitorul vânătorii în Ţara
noastră, pentru a evolua în
rând cu alte ţări dezvoltate,
depinde de conducerea acestei
mari organizaţii, care să aibă
decidenţi profesionişti, cu dragoste
pentru biodiversitatea
acestei ţări şi care să aplice cu
adevărat principiile vânătorii
durabile. Cu alte cuvinte, trebuie
să ajungem ca în fiecare
loc de decizie să fie exact omul
potrivit şi nu nişte neaveniţi,
care nici nu ştiu vânătoare, dar
din păcate urmăresc numai
scopuri mercantile şi necinstite,
în interesul lor personal
sau al unui grup. La vânătoare
şi vânători se gândesc tot mai
puţini neaveniţii fac regulile,
iau decizii şi din păcate în
ioc să progresăm ne afundăm
tot mai mult în discuţii sterile
şi ajungem să facem legi tot
mai strâmbe şi mai neadecvate.
Este absolut necesar să eliminăm
politica din vânătoare,
pentru a fi guvernată de bunul
simţ şi de ştiinţa cinegetică.
A.H.: Mai aveţi în lucru o altă
carte şi pe când lansarea ei?
I.B.: În privinţa lansării unei
alte cărţi, nu mă pot exprima
exact. Eu scriu în continuare,
iar dacă voi mai fi în stare şi voi
avea zile, va apărea în curând şi
cea de a treia carte, dar probabil
numai în anul 2012.
A.H.: Un cuvânt de încheiere.
I.B.: La revedere!
Grupei mele…
Doar un pasionat vânător știe cu câtă bucurie este
așteptată ziua de vânătoare. Pregătirile ce preced
plecarea urmează un adevărat ritual menit a-l
introduce pe cel ce îl urmează în atmosferă: ascultă șoaptele
vremii pentru a-și alege chibzuit hainele, își pregătește pușca,
tolba cu cele trebuincioase, iar dacă are bucuria de a avea un
câine, îi pregătește acestuia apa, ustensilele de descâlcit ciulinii
răutăcioși, zgarda de culoare ţipătoare ce-i face vizibilă prezenţa.
Cu gândul este deja în teren, trăiește ziua ce încă nu a început:
ochii minţii privesc înălţarea cocoșilor de fazan, tupilarea
vulpilor, ţâșnirea surprinzătoare a iepurilor. Tirul iscusit nu
lasă nici o șansă vânatului și îi aduce laudele colegilor. Tabloul
de final are așezat în primul rând o frumoasă vulpe, cu coadă
stufoasă maro-roșcată, ce iscusit a fost doborâtă chiar de el.
Bucuria și nerăbdarea sunt și mai mari atunci când grupa din
care face parte este asemeni unei familii, când se poate bucura
de glumele colegilor, de o vorbă bună, de ajutorul camarazilor.
Se întâlnesc în locul dinainte stabilit începând ziua cu istorisirea
întâmplărilor săptămânii ce tocmai a trecut, a peripeţiilor
apuse ce proaspăt răsar în sclipirile minţii. Cei ce întârzie
se bucură de “îmbărbătările” și glumele colegilor. Hârtiile sunt
completate, regulile reamintite și programul vânătorii stabilit.
În acest răstimp câinii se agită neobosit pe lângă noi, întrebându-se
parcă de ce stăpânii tot gesticulează și vorbesc în loc să le
dea comanda mult așteptată: “caută”.
Natura aduce prin culorile, mirosurile, peisajele și capriciile
ei, niciodată aceleași, stropul de bucurie și inedit pe care vânătorul
îl așteaptă și îl primește cu sufletul deschis. Cu ochii minţii
privesc imaginile caleidoscopului anotimpurilor: mirosul
crud al câmpurilor înrourate, siluetele tufelor golașe profilate
în culorile violete ale răsăritului de soare, foșnetul spicelor de
orz și ovăz ce-ţi însoţesc pașii, zborul năzdrăvan al păsărelelor
printre petalele diafane ale florilor de mac, rădăcinile împletite
ale malurilor abrupte ce stăpânesc apele Timișului, imaginea
sălciilor mișcătoare ce îmbrăţișează albia râului, șoaptele stufului
ce se unduie de-a lungul canalelor. Și aceste imagini ale
vânătorilor nu încetează să se perinde prin mintea mea: pădurea
de cristal în care copacii cu trupurile lor îngheţate scâncesc
la fiecare adiere de vânt, covorul moale și luminos al zăpezii