selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

DIANA 2/2011 • REVISTA A.J.V.P.S. TIMIȘ
14
Concursurile totuși au continuat.
De data asta, în loc de câteva păsări
ucise, la sfârșitul zilei terminam cu
câteva zeci de victime. Din fericire încă
de-atunci eram îndoctrinat cu idei de
etică vânătorească, învăţătură din citirea
lucrărilor lui Ionel Pop, Eugen Jianu,
Rosetti-Bălănescu și alţii. Regula era
(și m-am certat de multe ori cu Marcu
pentru asta):
Vânatul împușcat se folosește în
totalitate! Nimic nu rămâne să putrezească
fără folos. Guguștiucii erau ciupeliţi
și gătiţi de către bunicile noastre
pline de înţelegere. De multe ori ne
cereau oamenii pe străzi să le dăm câte
un buchet de păsări să le afle gustul.
Asta ne făcea să ne simţim mândri
și importanţi. Eram vânători! Vrăbiile
erau aduse acasă și oferite hrană pisicilor
(erau pisicile noastre rotunde ca
pepenii). La început, îmi amintesc, nu
eram meșteri prea mari la punerea glonţișorului.
Dar cu timpul și cu tragerea la
ţintă din belșug, am ajuns trăgători de
mare artă. De la cutii de conserve goale
am trecut la cutii de chibrituri. Apoi la
chibrituri. Dădeam spectacole în public,
se minuna lumea. Nu-i mare mirare că
în câteva luni am terminat rezerva iniţială
de 100.000 glonţișoare! Se trăgea
doară la tot și la toate. Toate semnele de
“atenţie înaltă tensiune” de pe stâlpii de
curent din sat, cred că poartă și-acuma,
după peste 30 de ani.
Însemnele întrecerilor noastre de
ţintași. Mă bătea Marcu, mai întotdeauna.
Nu că eram eu slab, era el
mare maestru. Ferice de el, care este
și-acuma vânător de nădejde, la noi
în sat, acasă. Trist pentru mine, care
am aici, chiar după ușă, patru arme
de vânătoare pe care nu le-am văzut
de-un an de zile! Cu toate că sunt
profesionist, manager de vânătoare.
Ironie, ca-n povestea cu bărbierul care
n-are timp să se bărbierească! Dar
asta-i altă poveste...
În chiar timpul când am căpătat
pușca cu aer, eram puternic încercat
de pasiuni ornitologice.
Cunoașterea păsărilor din zonă,
începută prin răsfoirea Dicţionarului
Limbii Române, s-a cristalizat o dată
cu achiziţia cărţii de ornitologie publi-
cată de Matei Tălpeanu și Maria
Paspaleva: Aripi Deasupra Deltei. în
preocupările mele cu pretenţie știinţifică,
am avut alături un alt prieten cu
care am împărţit bucuriile copilăriei
la ţară. Rafael a rămas și el vânător și
ornitolog amator în Arcadia copilăriei
mele (șef de grupă pentru o perioadă,
ne-a părăsit prematur acum câţiva
ani). Mă gândesc doar în urmă și
mă încânt de amintirile acelor zile
minunate. Vara și iarna, primăvara și
toamna, eram mereu cu pușca cu aer
comprimat în căutare de specii noi
de păsări. Împușcam, clasificam după
carte, împăiam și puneam în dulapuri.
Câteva din păsările împușcate atunci
mai stau și astăzi în vitrinele colecţiei
întocmite de Rafael, dacă nu le-au ros
timpul și moliile. Abia aștept să pășesc
în coridorul casei de la ţară, ca într-o
mănăstire a propriei mele vechimi, să
privesc și să mă închin la vitrinele cu
păsări pe care cu mare trudă prietenul
meu le păstrează, să scoatem câte o
amintire de demult și să-i răsfirăm
plăcerile trecute... (păcat că asta nu va
mai veni niciodată, unele schimbări
sunt ireversibile). Pușca cu aer comprimat
ne-a înlesnit cunoașterea păsărilor.
îndată ce ucideam câte o pasăre
necunoscută, răsfoiam paginile cărţii
și îi aflam categorisirea știinţifică. Din
păcate, nu toate păsările străpunse de
glonţ erau bune pentru împăiat. Cât de
mult am ucis fără folos, mai bine să nu
vă mai povestesc. Distracţia noastră
pseudo-ornitologică a durat câţiva ani
buni. Cu atâta tragere, nu-i de mirare
că s-a uzat pistonul de compresie. A
slăbit și arcul. Nu mai eram mulţumiţi
de puterea de penetraţie a puștii noastre
cu aer. Parcă văd și-acuma seara
aceea în care am fost inventatori. Am
făcut foc încins în șporheiul bunicii,
am desfăcut pușca, i-am scos arcul
slăbit. Marcu (cel din ambele fotografii
de mai sus, făcute la un interval de 32
ani) l-a băgat cu cleștele pe foc, eu am
pregătit găleata cu apă rece. Să călim
oţelul. “Hei, bolândule! - a strigat
Marcu (așa ne măguleam între noi) - e