selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

despre
Sitari
"O CHICAT SITARII". Vestea electrizează împătimiţii
ce declanșează frisoanele ca și în trecutele primăveri, când
pieptănau desișurile cu speranţa neostoită a întâlnirii pasărei
măiastre, cu ochi de madonă și aripi de heruvin.
Am dorit să reamintesc evenimentul anilor trecuţi când
era permisă vânarea și primăvara fără ca aceasta să afecteze
populaţiile.
Despre sitari s-a scris în fel și chip, fie în proza sau în versuri,
fiecare autor dorind să exprime și să desăvârșească aura
ce înconjoară această tainică pasăre. Spun tainică fiindcă nu
o întâlnești oriunde primăvara (martie-aprilie) sau toamna
(octombrie-noiembrie) chiar dacă, în aceleași locuri, uneori
abundă, alteori lipsește. Totuși culoarele de migraţie sunt respectate
chiar dacă pot surveni unele decalaje calendaristice provocate
de condițiile meteorologice (ninsori-îngheţ la sol etc.)
remember
..S-a dus neaua ca și cînd nici n-ar fi
fost; în două-trei zile toată mantia de nea
a-nălţat-o, aburind-o către slăvi, un soare
bogat care, străpungînd pîclele, a fulgerat
lumină în oglinda ei făcînd-o să sticlească
în fel și chip de nestemate. Doar dincolode
zare, nori pufoși, preumblîndu-și pașii
de uriași pe covată răsturnată a cerului,
ce mai aminteau de domnia netulburată,
pînă mai deunăzi.
O vreme, pe cîmpurile curăţate de
zăpadă au șerpuit, sunîndu-și solzișorii
către văi, pîrîiașe fără de număr; apoi
soarele le-a sorbit însetat, vălurindu-le
aducerea aminte peste întinderi ca pe o
maramă subţire, străvezie.
...Primăvară sfielnică, făcută din abur
și zefir, aflată la începuturile fiinţei sale.
Primăvară bună, cu ploaie de muguri
prin tuf ani, cu colţ firav, verde-crud, de
iarbă, cu toporași, ghiocei și brîndușe, cu
miroaznă aspră de glie întoarsă de pluguri
și cu înfiripări de orăcăit de brotac;
undeva, părerea unui tril de ciocîrlie și a
altor alăute pierdute as' toamnă.
Cerul despovărat de întunecimi și
mohoreli se arată negrăit de albastru, de
înalt și de limpede, săgetat "în curmeziș
de aripi de călătoare, aripi ce poartă cu
ele solii din ţara lui miază-zi în fapt de zi
sau de seară culorile i se împurpurează
în vîlvătăi, răsfrîngînd rubine uriașe și
prefăcînd siniliul zorilor și al amurgurilor
de pînă mai ieri în vioriu îmbietor.
Luceafărul își destramă, fir cu fir, argintul
viu, -ţesînd beteală legănată-n spume
moi, albastre.
...Înserare de primăvară.
De prin văișoare, se ridică umbre și
pîcle mici de ceaţă, încumetîndu-se către
lărgimi. în poala pădurii, aripate certăreţe
– abia poposite – se-nverșunează
într-o harţă de bun găsit, sfădindu-te cu
frica nopţii în căutarea unui loc de mas
pentru somn. Un sturz vrednic prinde a
bate mătănii, depănînd apoi, într-un vîrf
de tufan, viersul rugăciunii și al priveghiului
de seară. Un bondar întîrziat cată
în zbor cerurile; din corzile-i de argint
pogoară zumzet de orgă. Pădurea răsuflă
adînc.
Fînaţul poienelor ţese cărări netede
pentru pașii sfielnici ai căprioarelor;
izvorul clipocește lacom, de drumeţi
însetaţi.
Mi-am ales loc de pîndă într-o poieniţă
străjuită de o geamănă și un pîlc de
tuf ani, sub pavăza cărora mi-am făurit
un ascunziș. Știu că un asemenea loc
este, îndeobște, prielnic jocului de seară.
Stau și aștept, numai ochi și urechi.
Din sînul pădurii vîntul se prelinge
nemîngîiat, atunci cînd suspine pe care
le leagănă pînă ce adoarme. Frunze uscate,
rămase uitate din toamnă pe crengi
de stejar, flutură fără de viaţă, mohorîte
ca niște fantasme. Alături, scorușul a
plesnit – grăbit ca întotdeauna – mugur
nou de vreme ce, la adăpostul lui, au scos
frunţile ghiocei albi, brîndușe galbene și
toporași albaștrii. Colbul ierbii e verde,
proaspăt, îmbietor...
...Ceas de tăcere deplină, de pace și
de tihnă. Într-o aleasă binecuvîntare, slăvile
au pogorît încet pînă asupra pădurii,
așezîndu-i-se cuminţi în creștet.
Cu adîncă evlavie, ridicînd braţele
către ceruri, stejarii se rugau prin șoptișul
frunzelor proaspete așteptînd.
Stau între tufani ca între catargele
unei corăbii pornite în marea călătorie
către neștiute lumi; deasupră-mi se răsfaţă
suava miroaznă de luceafăr, sărutînd
roata iu-rului cu gură moale de crin.
Pogoară argintate gînduri din albastre
încremeniri. Primăvara, în pădure,
poţi auzi cum dă frunza și licărește sălbatec
acel luceafăr într-un zîmbet prins
La noi, exemplarele întârziate rămân în turbăriile
Carpaţilor unde scot două generaţii de pui (după Cotta și
Bodea, Vânatul României) și formează primele eșaloane
ale pasajului de toamnă din luncile râurilor interioare și
ale Dunării. Cât despre argumentele aduse de cei ce nu
pot dormi de grija protecţiei faunei, în ansamblul său și
al sitarilor în special, părerile sunt împărţite pe măsura
încrâncenării argumentelor.
Desigur, populaţia umană este în creștere și ocupă noi
teritorii, micșorând habitatul speciilor. Numărul vânătorilor
sporește, utilizând tehnica de ultimă generaţie în
armament și accesorii, iau ca exemplu România unde cei
66000 nu sunt toţi ahtiaţi să vâneze sitari, încât numărul
exemplarelor vânate primăvara și toamna nu cred să
depășească 2-3000 exemplare, ce ar echivala cu sporul
celor rămași în Carpați.
Totuși marele noroc al sitarilor constă în faptul că sunt
îmbrăcaţi în pene multe, trup puţintel și spaţiu destul în
jurul lor, încât cartușele scumpe nu au o mare eficienţă,
nefiind modru ai vâna.
Alexandru ALACI
parca în joaca de-a v-aţi ascunselea cu
pădurea. E vremea.
...O veni sau n-o veni sitarul rîvnit?
Mi s-a părut? Un cocoșel de sitar a
dat semnul. Urechea mea încă nedeprinsă
și neacordată cu tăcerile adîncurilor
pădurii și cu sunetele sale, nu-1 poate
desluși, fiindcă acea chemare, sfielnică,
sporea tăcerea în loc să o sperie. Quorrquorr;
puiţ. Îngînare a chemărilor de
dragoste ale primăverii. Nu; n-a fost o
părere fiindcă, iată, pe deasupra poieniţii
s-a prelins, în zbor frînt, o umbră. S-a
iscat din vioriu și s-a mîntuit în vioriu,
după cîteva clipe.
Undeva, în miezul adînc al pădurii,
a prins să aurească o lună blîndă care,
revărsîndu-se, poleia creștetele copacilor
cu luciri ireale; se arăta lumii acesteia
corn de crai nou cu făgăduielile sale.
Luceafărul și-a oprit joaca și s-a plecat
să-i deie ajutor.
Poiana răsuflă și așteaptă cu sufletul
la gură.
De data asta urechea a prins din
vreme piscuitul discret al cocoșeilor de
sitar aflaţi în întrecerea dragostelof și-n
iureșul zborului pentru cea care, pitită în
linţoliul de frunziș, va fi așteptînd pe cel
mai vrednic spre a-i oferi încîntările. Așa
că, atunci cînd deasupră-mi s-au ivit în,
zbor frămîntat – ghem care se-mpletea și
se despletea în repezi, zbucniri de aripi –
cele două umbre, am fost pregătit.
...După bufnetul scurt vestind năvala
plumbului, ecoul a înmărmurit în
armă și tăcerea s-a răsfrînt asupră-mî
împietrindu-mă. Mi-am ridicat dobînda,
am învelit-o frumos în tolbă și am
plecat purtîndu-mi pașii întru primăvară
Pădurea parcă s-a strîns în sine, înfiorîndu-se
și-mbrăcîndu-se în hlamida unei
nopţii ireale, pline de fantasme.
magistrul E.P.J.
DIANA 2/2011 • REVISTA A.J.V.P.S. TIMIȘ
17