selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

e pădure
subarboret, se supune regulii mimetice
dictate de nevoia sa de apărare
pasivă: se amestecă în mediul ambiant
și poate să treacă neobservată.
Ea reușește perfect această adaptare
cromatică, la care mai trebuie adăugat
și instinctul de imobilitate pe care
îl vom întâlni mai târziu, când vom
vorbi de vânarea acestei păsări.
De fapt, se întâmplă rareori, chiar
și atunci când există certitudinea prezenţei
becaţei, să fie văzută pe sol -
camuflajul obligă.
Pentru a rezuma această prezentare
a păsării noastre, putem spune
că natura a dotat-o cu toate facilităţile
pentru a se apăra și a evolua cu ușurinţă
în mediul său, care este pădurea.
Putem adăuga faptul că această dotare
morfologică constitutivă îi conferă un
farmec discret și incomparabil, și că
becaţa își merită titlul invidiat de regină
a pădurilor.
O pasăre solitară
Becaţa este în esenţă solitară. Chiar
dacă se întâmplă să vedem câţiva indivizi
deplasându-se în grupuri mici
sau să se stârnească, în cursul unei
vânători, uneori perechi sau chiar triouri,
becaţa rămâne o pasăre secretă
și solitară. La puţin timp după sosirea
sa pe o proprietate sau pe un canton,
ea se separă de tovarășii săi, pentru a
ocupa acest teritoriu unde urmează
să-și stabilească domeniile.
In interiorul acestei arii, adesea
cu o suprafaţă importantă, ea va alege
niște locuri precise de ascunziș, în
funcţie de criteriile selective vitale.
Anumite ascunzișuri vor fi destinate
hrănirii, altele odihnei și siguranţei;
uneori, aceste cerinţe se vor cumula.
In aceste ascunzișuri, ea va ocupa o
suprafaţă de cele mai multe ori redusă
la câţiva metri pătraţi.
Becaţa are obiceiuri diurne și în
parte nocturne. În timpul zilei, mizantropa
noastră își petrece timpul la adăpost,
în sânul unei fortăreţe principale,
un veritabil palat pentru o regină, în
care aceasta se odihnește, întotdeauna
cu ochii în patru, și se hrănește cu
intermitenţă. De fapt, ea circulă puţin,
plantându-și ciocul tactil în humus,
ridicând mușchii și frunzele în căutarea
viermilor.
un comportament
defensiv excepţional
Intruziunea unui străin provoacă
imediat o furie teribilă, care se transformă
rapid într-un comportament
agresiv. Iar dacă un biped însoţit de
câinele său penetrează pe teritoriul
său, problema se complică, deoarece se
profilează pericolul suprem: moartea.
Becaţei nu îi place să-și părăsească
palatul moale și protector.
La început, se va juca cu mimetismul
său, cu imobilitatea, ajutată
fiind de protecţia vegetală, însă câinele
posedă un miros fin și o poate descoperi
fără să o vadă. Fără tragere de
inimă, ea va încerca deci să îl păcălească
ţopăind. Nu trebuie să uităm niciodată
că acest mod de fugă este cel mai
natural care există pentru Scolopax.
De fapt, această pasăre născută
pe sol își dezvoltă acest instinct de-a
fugi pe jos încă de la naștere, cu mult
înainte să știe să zboare. Este deci
normal să încerce să scape prin fugă
de dușmanul său ereditar: câinele. La
fel face și cu prădătorii tereștri, cum
este vulpea.
În cazul acestei ultime metode,
după ce a fixat câinele prin imobilitatea
sa, reflex defensiv ultim, becaţa își va
lua avânt precum un arc, cu o viteză
uluitoare. Viteza ascensională a acestei
păsări este fenomenală și provoacă
multe emoţii. Salvată astfel în mod
provizoriu, frumoasa se îndreaptă apoi
spre ceea ce se numește de obicei un
ascunziș de fugă. Acest spaţiu îndepărtat
are drept scop să o ascundă de căutările
asidue ale cuplului vânător-câine.
În general, acest loc posedă toate
caracteristicile de protecţie și adoptă
uneori o configuraţie insolită.
Subvegetaţia este deasă în acest loc,
însă solul va fi degajat pentru facilitarea
fugii. Vor fi posibile mai multe ieșiri și,
în acest mod, becaţa va putea să scape
în direcţia opusă dușmanilor săi.
Destul de des, acest ascunziș va
fi situat într-un loc neobișnuit, cu o
configuraţie excepţională. O insuliţă
de vegetaţie la marginea unei pășuni,
o insulă în mijlocul unui pârâu sau un
mărăciniș mare, impenetrabil. Acest
tip de ascunziș poate fi multiplu.
O pasăre foarte metodică
şi bine organizată
Comportamentul acestei păsări de
umbră este foarte bine reglat, chiar
prea bine uneori, ceea ce cauzează
destul de des pierderea sa.
DIANA 2/2011 • REVISTA A.J.V.P.S. TIMIȘ
19