selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

păsări. Și ne vom aminti de Macedonski.
(Timișoara, ianuarie 1993).
Aflat într-o ţară depărtată, a ajuns
până la mine zilele trecute, o fotografie.
înfăţișează trei vânători italieni care au
împușcat în zona Pardina din Delta
Dunării, 158 gâște sălbatice. Așa am
ajuns să-mi amintesc de rândurile scrise
acum 13 ani, le-am găsit într-un caiet
prăfuit și le-am readus "la viaţă." Recitind
cele scrise cu ani în urmă am încercat să
înţeleg schimbările petrecute în lumea
vânătorească din România și tot astfel și
în preocupările și activităţile îndreptate
către păstrarea mediului natural.
Iată, caz concret, Rezervaţia
Ornitologică Satchinez a intrat în atenţia
structurilor de profil europene. Agenţia
de Protecţie a Mediului Timișoara a
primit sprijin consistent pentru refacerea
unei părţi din fosta mlaștină. Fără
îndoială acesta nu este un caz singular
pentru ţară. Preocuparea internaţională
pentru Delta Dunării este un alt caz
fericit care va aduce o înbunătăţire în
sistemul de gospodărire a acestei comori
naturale românești. Tot astfel, aflu de
pe Internet și mai cu seamă din participarea
la lista de discuţii Mediu (a@
ngo.ro despre o multitudine de eforturi
încununate cu succes în reorganizarea
sau înfiinţarea unor Parcuri Naţionale,
Rezervaţii, Zone Protejate în care să fie
ocrotite făpturile vii din ţară.
Lista de discuţii pomenită nu este
singura cu subiect mediu și natură. Mai
există altele câteva. La aceste liste participă
câteva sute de preocupaţi, număr
mereu în creștere. Marea majoritate din
cei preocupaţi de mediul natural românesc
fac parte din organizaţii non-guvernamentale
relativ nou apărute care,
cu mai mult sau mai puţin sprijin extern
militează și activează pentru conservarea
și refacerea splendorii de varietate
biologică. Parte din activitatea celor
implicaţi se îndreaptă către transformarea
structurilor organizatorice depășite
Gâsca canadiană (Branta_canadensis)
și rău-funcţionale în agenţii moderne
care pot gospodări bunurile naturale ale
ţării pe baze știinţifice contemporane.
Iată deci lucruri bune.
Problemele însă nu sunt pe deplin
depășite. Organizarea nu s-a înfăptuit,
abuzurile nu s-au eliminat total, interese
diverse și diverși interesaţi lucrează din
umbră lucrături periculoase. Libertatea
rău înţeleasă, dreptul de proprietate privată
împins dincolo de limitele oricărui
bun simţ, duc la situaţii speciale neconforme
cu linia generală de folosire judicioasă
a resurselor naturale.
În acest context general și cinegetica
românescă se află în prag de schimbări.
Vânătoarea de ieri a fost a vânătorilor.
Vânătoarea de mâine este a tuturora.
Cerbii pe care îi vânau Ionel Pop și
Ieronim Stoichiţă, cu grijă și cu drămuire,
pe terenurile lor particulare, la
începutul veacului trecut, erau numai
ai lor. Tot astfel a fost și cazul ultimelor
dropii împușcate în România prin 1975.
Soarta lor a fost pecetluită de către anu-
rezervația Satchinez
miţi potentaţi care nu au dat niciodată
socoteală în faţa altora. Astăzi încă învăluită
în ceaţă, conștiinţa naţiunii române
despre patrimoniul natural al ţării va
străluci mâine în plină lumină. Acest
"mâine" vine curând. Am fost învăţaţi
să ne diriguim faptele și să ne măturăm
ograda după cum ne taie capul. învăţătura
veche trebuie uitată. A venit vremea
să dăm socoteală pentru ce, când, unde
și cum facem cu pușca. Indiferent dacă o
facem pe teren particular, într-o pădure a
statului, în Delta Dunării sau pe un fond
de vânătoare public. De felul în care vom
organiza și practica vânătoarea depinde
chiar viitorul ei. Nu este un secret pentru
nimeni faptul că unii cetăţeni au înclinaţii
anti-vânătoare. De la simple înclinaţii
se poate ajunge la opoziţie crâncenă
și larg răspândită. Priviţi fotografia de
mai sus. Ce viitor credeţi că pregătește
ea cinegeticii românești? Vă mâniaţi la
măsura interzicerii vânătorii pe teritoriul
Deltei? De ce? Cât timp astfel de fapte se
petrec, altă soluţie nu există. Vă miraţi că
pe teritoriul Parcurilor Naţionale nu se
permite vînătoarea? Poate e bine să știţi
că în America marea majoritate a terenurilor
publice de conservare a naturii,
incluzând Parcuri Naţionale, au sezoane
de vânătoare pentru anumite specii, în
anumite condiţii.
Pentru a nu înfrunta limitări și
restricţionări exagerate, vânătorii de
mâine trebuie să înveţe a practica cu
bun simţ o vânătoare de mare calitate.
Aceasta toţi, împreună. Căci răul făptuit
de o fotografie ca cea prezentată aici se
va răsfrânge asupra tuturor și va afecta
pe toţi. Nu mai există loc pentru toleranţă,
nu mai putem pretinde că am întors
capul și n-am văzut ce se întâmplă. De
la mic la mare, bogat și sărac, boier sau
pălmaș, avem numai două căi de ales:
fie învăţăm să fim vânători moderni, fie
dispărem de pe faţa pământului.
Mi-e dor de o vânătoare la gâște sălbatice.
O zi cu ceaţă în care peste holdele
mohorâte de umezeală să treacă în zbor
jos, gâgâind, sute și mii de gâște... din
care să culeg pe alese, două, sau trei, sau
patru...
Francisc CASTIOV
DIANA 2/2011 • REVISTA A.J.V.P.S. TIMIȘ
33