selec } ia cervidelor v~nåtoarea continuå seriozitate ... - Revista DIANA

singur în primăvară
Mi-e singur pasu-n gândurile de sus,
în munţii mei albiţi de flori, acasă,
şi-a brad căzut începe s-amiroasă tot
ce-am fi vrut şi n-am ştiut de spus.
A bate toaca au pornit gotcanii
şi-a nins şi nu mai ninge peste ei,
lăsându-i tot mai negri şi mai grei,
să poarte-n aripi liniştea şi anii.
O, blândă înserare şi-mpăcare,
doar caprele şi cerbii mai aprind
câte-un colind de sânge şi argint
în toată astă umbră de ninsoare.
Mă uit prin puşca Moşului la cer
şi luna arde grav între cocoaşe,
dorm drumurile toate spre oraşe
şi eu sunt puiul vostru cel stingher.
Bunule-bun, la toamna care vine
să mergem iar pe Dalna s-auzim
cum rag toţi cerbii sus, în ţintirim,
prin munţii noştri grei de pustiime.
Tămâia nopţii curge pe pereţi
şi laptele din grajd mă dă afară,
ziua se frânge într-o căprioară,
iar voi cu munţii voştri rămâneţi.
trecere
Cine-a mai copilărit într-un lup,
legănat de sufletul fiarei,
călătorind prin artere de cerbi,
unde-i omul acesta şi care-i?
Cel zburător pe o pasăre fără de chip,
cel răstignit pe o floare,
cine e iedul acesta-nhămat
la sacaua cu lacrimi de fiare?
Cine-i cel trăitor într-un ochi,
într-un mers furişat de felină,
cine coboară din munţi prin zăpezi
îngheţat de atâta lumină?
râsul
Nu e râsul fiara cea blândă,
de suflarea căreia să se aburească
ferestrele casei ca de pâinea crescând
în cuptor, cum nici numele lui
vămuit de ecou nu alungă tristeţi
ori dihănii flămânde la pândă.
Vânători şi hăitaşi îşi poartă ca pe trofee
rănile ce nu se închid niciodată,
unde-a săpat râsul cel muşcător,
sălbăticiunea mândră, despre care
se ştie că nu se mai întoarnă
la ruina celui din urmă ospăţ.
Ridicat de albul foşnitor al zăpezii,
el nu poate fi asemenea gâzei cetluite
cu funii de hleiuri în iezerul mierii,
dar nici împroşcat cu noroaie.
Rabdă râsul în sihăstriile sale
până se-ncheagă din ape cărările
numai de umbra sa mângâiate,
neştiutoare de jmâcuri şi teascuri.
Nu e râsul fiara cea blândă,
arătare de bâlci, să treacă prin cercul
arzând - de arcul saltului său
piere flacăra ca spulberată de-un hohot.
Gabriel CHEROIU