Emil SOFRON PARTEA a I
Emil SOFRON PARTEA a I
Emil SOFRON PARTEA a I
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
CAPITOLUL 1<br />
NOŢIUNI FUNDAMENTALE DIN FIZICA SEMICONDUCTOARELOR<br />
1.1. Structura atomică pentru medii fizice solide<br />
Un studiu fizic al dispozitivelor electronice necesită cunoaşterea materialelor sau a<br />
mediilor fizice din care sunt fabricate, deoarece structura atomică a acestora influenţează<br />
proprităţile lor electrice. Fiecare element chimic este compus din atomi şi toţi atomii dintr-un<br />
anumit element prezintă acelaşi aranjament structural. Pentru fiecare atom se defineşte un nucleu<br />
central care conţine una sau mai multe sarcini elementare pozitive (Pp - numite protoni), inclusiv<br />
particule neutre (N - numite neutroni - fără sarcină electrică). Dacă atomul este complet, nucleul<br />
central este înconjurat de sarcini elementare negative ( N e / - numite electroni) egale ca număr<br />
cu sarcinile elementare pozitive (deoarece sarcina pozitivă a unui proton este egală cantitativ cu<br />
sarcină negativă a unui electron, rezultă că un atom complet este neutru din punct de vedere<br />
electric). Numărul mxim de electoni se calculează cu relaţia:<br />
2<br />
Ne 2n<br />
unde n defineşte orbitele ocupate – notate cu K (având n 1),<br />
L (având n 2),<br />
M (având n 3 ),...<br />
începând de la nucleul fiecărui atom.<br />
Pentru exemplificare se consideră structura unui atom de siliciu (Si), prezentată în figura<br />
1.1, ca unitate de bază a unui material semiconductor care se uilizează pe scară tot mai largă la<br />
fabricarea dispozitivelor electronice şi a circuitelor integrate pe plan mondial.<br />
Fig.1.1 – Un model pentru structura atomului de siliciu (cu 4 electroni de valenţă):<br />
nucleul central cu 14 protoni şi 14 neutroni; învelişul electronic cu 14 electroni<br />
(2 electroni pe orbita K, 8 electroni pe orbita L şi 4 electroni pe orbita M).<br />
În anumite condiţii de lucru, electronii de pe ultima orbită a învelişului unui nucleu<br />
central (numită şi orbita pentru electronii de valenţă, cu o influenţă semnificativă pentru<br />
proprităţile electrice ale materialele semiconductoare utilizate) care pot scăpa din poziţiile iniţiale<br />
devin electroni liberi (cu un număr foarte mare la metale, cu un număr foarte mic la izolatoare şi<br />
cu un număr important la semiconductoare).<br />
1