Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

„Dom’le, eşti grozav! Dar matale şi
vorbeşti, nu?”. Mi-a mai zis unul la
Chişinău: lumea aplauda… şi directorul de festival – un moldovean
deştept – a zis: „Iacă, câte poate spune un român atunci când tace”.
Ce minte isteaţă a avut! Extraordinar! Atunci când taci faci o anumită
asceză, e un spectacol creştin. Şi Don Quijote e un spectacol creştin
pentru că este ultimul suspin creştin al Occidentului. Şi aşa l-am făcut
şi aşa m-am dus cu el dincolo, în Occident.
Aici aş veni dacă m-aţi primi. Eu am două spectacole care
au această tensiune creştină în ele. Toată problema este cea
financiară pentru că eu răspund de instituţie şi instituţia este un
angrenaj economic… Lucrurile se împotmolesc pentru că trupele
de teatru nu prea mai circulă din cauza ingineriei financiare de care
profităm în ultima vreme. Avea Toma Caragiu o chestie extraordinară
chiar pe vremea lui Ceauşescu: „Într-un oraş era un primar cam arţăgos
şi un vânzător cam religios. Te duceai la el şi spuneai: «Bună ziua».
«Bună ziua». «Făină aveţi?». Şi el spunea: «Mulţumită lui Dumnezeu,
făină avem». «Bună ziua». «Bună ziua». «Ulei aveţi? ». «Mulţumită
lui Dumnezeu, ulei avem». Până într-o zi când află primarul: «Ce tot
datorită lui Dumnezeu? Cât sunt eu primarul, eu răspund de
aprovizionare». Vine unul a treia zi: «Bună ziua». «Bună ziua». «Orez
aveţi?». «Mulţumită primarului, orez n-avem»”. Aşa şi eu, mulţumită
primarului stau în Bucureşti. E greu să te transporţi… Dar, cine ştie?
Poate se găseşte o soluţie pe calea Bisericii. Au şi o ţâfnoşenie din
asta de Capitală. „Geniul s-a născut în provincie”, spunea Eliade.
Eu am bătut toată ţara asta până să joc la Chicago, până să joc la New
York. Am jucat şi în Siberia, am jucat în China, în Coreea de Nord, în
Coreea de Sud, în Australia. Dar întâi am jucat aici, în comune, mai
ales. Am jucat şi în grajduri.
Dar asta spun: Dumnezeu m-a ajutat să le transfigurez. Puteam
să mă culisez, să înjur. Nu. Eu vedeam frumuseţea, frumuseţea omului.
Era pe vremea lui Ceauşescu şi nu ştiai care e mai amărât: eu de pe scenă
că muream de frig sau el din sală. Eram doi amărâţi…
Creştinismul dezmărgineşte, îţi dă o lumină şi o dragoste
nemaipomenită. Concepţia liberă asupra vieţii ţi-o dă Hristos, prin
dragoste. Aveam un maşinist care se îmbăta, un recuziter căruia, când
începea spectacolul, i se inversa creierul şi începea să mute
Porunca Iubirii 1 / 2009 17
16