Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

vrăjitoare”. „No, bine că am
aflat”. Şi mi-a zis necazul lui acolo
şi zice: „O, eu acum trebuie să mă dau jos – zice - dar mai
bine vă duc până unde mergeţi ca să vă păzesc. Zic: „Las’ că
mă păzeşte Dumnezeu”. Zice: „Am văzut”. Eu n-am văzut ce a
văzut el, dar eu atâta i-am spus: „Doamne, Tu-l iubeşti, fă
ceva...”. Şi i-a făcut. Deci aşa şi matale, simplu: „Doamne, nu
pot!”. Acest „Doamne, nu pot!”… El spune: „Fără Mine nu
puteţi face nimic…” şi asta-i ocazia cea mai bună. De ce mi-ai
dat nişte colegi de clasă aşa de nesuferiţi? De ce mi-ai dat coleg
de cameră şi l-am ales bine şi ia uite cum este?! De ce? „Ca să îţi
dau ocazia să înveţi să iubeşti cu harul Meu şi nu cu pornirile
tale”. Omul când se va simţi iubit, nu ştim cum reacţionează. Să mă
cunosc cu adevărat, să ştiu ce patimi am, să te uiţi în jur şi să vezi cinei
cel mai antipatic şi să vezi de ce îţi este antipatic: asta vorbeşte tare
şi e încrezută. Iată, am patima că sunt încrezută. Bun, mai departe. Ce
mai e? E puturoasă. Deci sunt puturoasă. După ce ţi le-ai notat, văzândule
în ochii celorlalţi, începi să te pândeşti. Ia să văd: „Ce fac eu acum?
Nu mă duc la şcoala astăzi că sunt obosită. N-oi fi puturoasă?”.
O fi? Oi fi puturoasă? Ia să mă scol! Şi uite aşa descoperim.
Apoi să ne apropiem de Dumnezeu. Apropierea de Dumnezeu
ne face să ne vedem patimile, să ne vedem micimea. Şi Sfântul Petru
a zis: „Ieşi de la Mine că sunt om păcătos!”. Dar cum să te apropii?
Noi dăm târcoale de colo-colo şi nu ne apropiem. Faceţi-o pe asta cu
bileţelele de dragoste: luaţi un fir de iarbă şi zi: „Doamne, zicea baba
aia că Tu mă iubeşti, că firul ăsta de iarbă e declaraţie de dragoste.
Şi veţi auzi ceva, veţi simţi. Priviţi ce n-aţi privit niciodată. Priviţi-vă
degetele Ia uitaţi-vă, ce minune! Dacă vă uitaţi un minut nu se poate
să nu vă dea lacrimile de uimire, oameni buni! Ia uitaţi-vă, ce minune!
Asta a făcut Dumnezeu şi m-a gândit dinainte de toţi vecii, a gândit
mâna mea. Acest corp al meu, acest trup al meu aşa-l simţim. E templul
Duhului Sfânt. Nu-i o glumă! Ce minune! Şi te apropii şi zici: „Aoleu,
Doamne, am făcut capişte idolească din templul Tău”. „Nu-i nimic.
Eu te iubesc şi vin şi curăţ, da?”. Stăm cu capul pe pernă, stăm pe
gândul lui Dumnezeu şi pe iubirea aproapelui care a făcut perna. Dar
dacă nu suntem conştienţi de asta? Noi vrem minuni mari. Ce minuni
mai mari vrem? Stau cu dumneavoastră: vă uitaţi la mine
54
Porunca Iubirii 1 / 2009
53