Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

Misiunea Bisericii
*
Tinerii-Familia-Lumea
Depresia ca boală a dorinţei
şi medicamentul iertării (II)
- răspunsuri la întrebări -
Monahia Siluana Vlad
Cum putem scăpa mai uşor de minciuna în care cădem zilnic?
Spunând adevărul. Am minţit foarte mult şi era foarte greu; la
început trebuia să ţin minte ce am zis. Pe urmă m-am răzgândit şi
minţeam doar aşa… doar-doar lumea o să zică că am minţit. Dar n-au
curaj oamenii să ne spună că minţim! Când m-am hotărât să nu mai
mint, am spus adevărul. E ameţitor să spui adevărul. Dar, înainte de
asta trebuie să înţelegem ce-i adevărul. De exemplu, cineva îmi spune:
„Eu sunt un om foarte sincer, ce-i în guşă şi-n căpuşă, spun
întotdeauna adevărul”. Da? Şi cum spui? Păi, îi spun: „Ce prost
eşti, ce urât îţi vine bluza asta şi ce… Acesta nu este adevărul.
Aceasta este îndrăzneala de a judeca, de a răni pe aproapele. Nu
îndrăzneam să o facem până atunci cu voce tare şi acum îndrăznim să
o facem cu voce tare. Aceasta este nevoia noastră de a ne răzbuna
pentru suferinţele noastre pe alţii. De cele mai multe ori adevărul,
zicem noi, doare. De ce doare? Pentru că dăm cu parul. De-aia doare.
Numim adevăr aceste cuvinte crude pe care le scoatem din noi la
supărare ca să spunem ce gândim noi. Acela nu este adevărul, acela
este un gând al meu, aceasta este o părere a mea şi nu este adevărul.
Adevărul, când îl spun, eu mărturisesc ce simt şi ce gândesc. Noi
minţim atunci când una simţim şi alta spunem. Renunţăm la minciună
în clipa în care spunem ce simţim. „Îmi vine să te strâng de gât”.
Acesta este un adevăr. Dar nu o fac pentru că mâine când o să îmi
treacă o să îmi fie dor de tine. Acesta este adevărul. „Mi-e frică de
49