Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

tine” - acesta este adevărul. Când spun adevărul, când spun ce simt,
asta este un adevăr. „Când mi-e frică de tine, mă gândesc că ar fi
mai bine să divorţez”, acesta este un adevăr. Când spun: „Mâine îmi
iau lucrurile şi plec la mama” - acesta nu este un adevăr, că asta nu
este decât dorinţa ta ca el să zică: „Vai, nu pleca!”, şi nu este adevărul.
Şi atunci, să vedem ce înseamnă minciuna pentru noi şi să
încercăm înlăuntrul nostru să punem în armonie simţirea cu gândirea şi
cu rostirea. Nu o să vă iasă de la început. O să trebuiască mult timp,
dar în prima săptămână deja veţi avea mari bucurii duhovniceşti. E
atât de minunat să simţi că ai curajul ăsta să te rosteşti: eu vorbesc, eu
sunt cel care simt asta… Ce va zice celălalt? La început e problema
lui. În lupta cu patimile noi nu trebuie să le biruim pe toate odată. Să
luăm pe câte una: uite, te preocupă asta. Aceasta să fie! Şi în fiecare
seară faci un inventar: astăzi am minţit de 3 ori şi de două ori nu am
minţit. Ce am făcut? Ce am câştigat? Ce mi-a adus asta? Şi încet,
încet vom prinde gust. Totul în Ortodoxie este gust. Dumnezeu e bun
şi El e ascuns în toate poruncile Lui. E bun şi în Sfânta Împărtăşanie.
Dar e bun în toate poruncile. Când faci o poruncă aceea e bucurie şi
gustul este bun. Deci aceasta te va conduce pe cale. Ce minunat e, de
exemplu, să porneşti să minţi şi pe la jumătate să te opreşti să spui: „Iar
am început să mint, mă opresc”. E minunat! Când mărturiseşti asta
celui din faţa ta, când te opreşti cu martori este semnul că a început
vindecarea. Ce o să simţiţi o să îmi scrieţi dumneavoastră după aceea…
Vorbiţi-ne despre cum le vorbiţi celor din închisoare care
au furat, ucis sau cine ştie ce au mai făcut. Ce sfat le daţi tinerilor
să nu ajungă să facă aceste păcate mari?
E o deosebire foarte mare între un tânăr care încă nu-i la
puşcărie şi unul de la puşcărie. Gândiţi-vă că aş putea să mă duc la un
tânăr să-i spun: „Uite, nu-i bine să furi!”. Nu cred că m-ar asculta
nimeni. Cu cei din închisoare vorbesc atunci când ei mă întreabă. Sunt
oameni care n-au vorbit niciodată despre ei cu cineva. Sunt oameni,
sunt tineri… Acum avem un grup cu care lucrăm la un penitenciar de
minori şi sunt de 5 ani, de 7 ani împreună, de 4 ani şi nu ştiu cum se
cheamă: ăla-i Pisică, ăla-i Gâgă, ăla-i Mumu… deci numai porecle, nau
nume. Lor nu le-a spus nimeni pe nume; li s-a spus ori pe numele de
familie cum sunt strigaţi la procese ori pe poreclă. Nimeni nu i-a ascultat
50