Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

un detergent extraordinar. Am
acceptat să vorbesc. „Care este
opera de artă care v-a marcat cel mai mult în secolul XX?”.
Ştiţi, ei cu reflexele lor… Şi am zis: „Doamna mea – nu m-a
impresionat nici una pentru că sunt opere autonome, nu sunt opere
mărturisitoare” - îmi era greu să traduc; în primul rând,
mărturisitor se traduce greu cu confesiune, e cu totul şi cu totul
altă dimensiune; şi am spus: „aceste opere nu vorbesc despre
Dumnezeu şi nu m-a impresionat nimic”. Hegel, marele filosof, a
spus: „Arta secolului XX va muri sub suflul rece al conceptului”.
Şi eu stupid: să-i spun ăleia la telefon aşa ceva. Săraca, era o
secretară. Dar Hegel a avut dreptate numai pe jumătate pentru că
ea a murit sub suflul rece al pornografiei, al violenţei, al ateismului, al
suficienţei. Uitaţi-vă la filmele de la televizor: „Dom’le, numai să nu să
fie creştine. Puneţi creştinismul în paranteză, vă rog din suflet! Să fie
umane, să vorbească despre dragoste, despre sentimente…”. Au
dispărut filmele creştine. La 3 secunde două înjurături, doi pumni, un
cuţit, un creier pe pereţi şi cu asta basta, dezbrăcări imediat, adică e o
lume sucită. Omul ca suflet nu mai există. Şi atunci am spus: „Nu sunt
afectat, nici cubismul, nici…”. Au tot insistat, şi atunci – vorba lui Nae
Ionescu: „M-am scremut”, căci zicea: „Eu m-am scremut şi lui îi vine”
– m-am scremut şi m-am înţepenit pe Brâncuşi, dar nu pe Brâncuşi în
totalitate; Brâncuşi fiind un geniu, dar după părerea mea neavând suspin
creştin în el, luat acolo de postmodernismul francez. El şi-a făcut opera
magistral, ţăranul acesta genial… Dar am găsit opera despre care să
vorbesc eu la începutul lui iunie ca să mă filmeze: „Coloana infinitului”.
Şi am să spun că acela este paşaportul poporului român când trecem
la înfricoşata judecată. Numai cu acela ne salvează. Aţi văzut-o că
este romboidală. Tot ansamblul de la Târgu Jiu este făcut în memoria
soldaţilor şi a celor care s-au jertfit în primul război mondial. Romb
peste romb peste romb peste romb şi la sfârşit este o jumătate de
romb. Rombul acela – dacă v-aş desena – este profilul unui coşciug. Aşa
l-a gândit. A pus coşciug peste coşciug peste coşciug şi rămas deschis.
Este sacrificiu continuu. Asta vreau eu să vă spun şi pe urmă tac ca
Hamlet: „Vorbe, vorbe şi în rest tăcere”. Sau mai bine să taci, precum a
tăcut Hristos după Pilat din Pont. Cea mai frumoasă tăcere. Ce e adevărul?
Şi a plecat acela ghiftuit de raţiune. A ratat mântuirea. Şi mulţi
20
Porunca Iubirii 1 / 2009
19