Porunca iubirii 1/2009 - Cartea Ortodoxa prin posta

martorii lui Iehova”. Zic: „Şi eu sunt
martorul lui Dumnezeu. Ce ne
facem?”. Şi s-a terminat discuţia.
Dar mi se pare acuzabil faptul să nu spui, mai ales acum;
mi se pare chiar detestabil. E un timp… Spunea Părintele Cleopa:
„Munca fără rugăciune este servilism, iar ruga fără muncă este
cerşetorie”. În discursul meu am spus că „omul frumos” îi acordă
timpul majoritar lui Dumnezeu. Şi când merge pe stradă şi oriunde.
Sfântul Apostol Pavel zice să ne rugăm neîncetat. Asta nu înseamnă
că trebuie să îngenunchezi în faţa fiecărui pom, ci este starea
interioară pe care o ai. Altfel lumea te răpeşte… De ce trebuie să
ne rugăm măcar dimineaţa şi seara? Mi-a zis mie un monah o
chestie extraordinară: „Să te rogi”. „De ce?”. „Se murdăreşte cămaşa;
s-o schimbi”. Zice Sfântul Apostol Pavel un lucru extraordinar? Noi
nu vrem să dăm cămaşa asta jos, haina asta de pe noi, ci s-o punem pe
cealaltă peste, ca trupul muritor să se sfinţească, să treacă la cele
veşnice. Ce expresie fundamentală! Nu renunţi la condiţia ta de muritor,
ci pui haina asta care te sfinţeşte, haina lui Hristos. Ce este rugăciunea
decât o fereastră deschisă către Bunul Dumnezeu. De ce te rogi la
biserică numai la cutremure şi la cancer? De ce nu vezi că şi tu eşti un
călător în lumea asta? Este o poziţionare continuă în faţa lui Dumnezeu,
fără nici un fel de fanatism. De aici iese dreapta măsură, de aici iese
discreţia neamului românesc. Au unii extreme din astea, se dau cu
capul de cruce, îşi bagă piroane – am văzut prin Filipine – se flagelează...
Nu există aşa ceva! Există o dreaptă măsură. Eu nu am văzut poporul
român decât în discreţia lui creştină.
Ce înţelegeţi prin „acasă”?
„Acasă” eşti acolo unde lucrurile astea sunt în rost - cum
spunea Constantin Noica – în rostul lucrurilor… Marele filozof Hegel
vorbeşte de destinul/rostul creştinismului, protestant fiind, că la ei
protestantismul nu s-a născut aiurea. S-a născut dintr-un protest pentru
că făceau indulgenţe, făceau tot felul de aberaţii şi oamenii ăştia deştepţi
au zis: „Nu se mai poate! đ
Mai bine mă rog la un perete alb decât la o Madonă făcută cu ruj
pe buze şi cu sclipici în cap – artă psihologizantă. Aţi văzut dumneavoastră
în bisericile româneşti aşa ceva? Icoana aia sfântă care stă
Porunca Iubirii 1 / 2009 23
22