Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 5-6, iulie-august 2013

proză
Tânărul lup şi
frumoasa vulpiţă
Bogdan Dobriţoiu
Zi frumoasă de iarnă prin munţii
patriei, soare, ceva zăpadă şi bine-nţeles
toată „spuma” pădurii aliniată pe pârtie.
Deodată, toate privirile sunt îndreptate spre
lupul tânăr, frumos de pică, lat în umeri, cu
ochii negri şi migdalaţi întinşi pe toată faţa.
Echipament de firma, mobil ultima
generaţie şi pe deasupra la braţ cu o vulpiţă
„fotomodeala” (cam „piţi” e adevărat),
îmbrăcată toată numai în blană. Dacă lupul
venise să arate ce schior periculos de
priceput este, vulpiţa stătea atârnată de o
masă din josul pârtiei, sorbindu-l din ochi pe
alesul inimii, în faţă cu veşnicul pahar de
apă plată cu lămâie, adresat fireşte celor ca
ea.
Şi deodată începe lupul coborârea
într-o viteză mirobolantă, schelălăind tot de
plăcere, de nu era zău, nimeni ca el. Tot
numai figuri, împroaşcă cu zăpadă un
animal, două, răstoarnă alte câteva şi trece
precum fulgerul pe lângă bătrânul vultur del
îmbrăcă în omăt din coic până în gheare.
Asta o dată, de două ori, de trei, ce mai -
parcă era zmeu nu lup! Era de bine ce să
zic, că toate găinuşele de munte aveau
limba până în clăpari de admiraţie la adresa
tânărului lup. Dar, ca orice lucru frumos pe
lumea asta, splendida zi se apropie de
sfârşit şi toate animalele schioare şi nu
numai, se adunară în barul din capătul
pârtiei. Aici, pe refrene de muzică house de
tremurau din ţâţâni pereţii, mesele şi
capetele schiorilor, într-un abur de vin fiert
cu felii de măr verde şi portocala, toată
lumea se lauda cu aventurile de pe pârtie.
Mai ales tânărul lup, care, orbit de atenţia
tinerelor găinuşe, o cam neglija pe
frumoasa vulpiţa ce stătea stingheră cu
paharul de apă plată în faţă.
Dar, la un moment dat, vulpiţei îi
căzură ochii pe o masă mai întunecată
unde, bătrânul vultur dădea singur pe cioc
oarece băutura cu bule. La o privire mai
atentă vede cum vulturul îi face un semn
discret cu Rolex-ul (că azi doar fraierii mai
fac cu ochiul). Se uită la lup cum legumeşte
de o oră aceeaşi cană ieftină de vin fiert,
apoi la vulturul care bea cu nesaţ licoarea
interesantă şi curiozitatea o împinge spre
masa bătrânului vultur. De cum se aşeză,
primi imediat şi ea un astfel de pahar, de o
culoare galben pai strălucitoare, cu multe
bule micuţe ce nu se mai opreau (perlaţie
frumoasă şi de calitate, îi spuse vulturul
cunoscător). Apoi mirosi băutura şi simţi
imediat plăcutele arome de măr verde,
citrice şi biscuiţi credea ea - care de fapt
erau drojdii fine. Îşi face curaj, ia prima gură
şi rămâne profund uimită. Niciodată nu mai
băuse ceva atât de fân (că ea oricum nu
bea decât apă cu lămâie), plăcut şi
revigorant. Gustul acesta acrişor, catifelat şi
atât de elegant îi plăcea la nebunie. Apoi o
lovi o groaznică veselie şi printre hohote de
râs nu apucă decât să întrebe ce este
aceasta extraordinară minunăţie. Este un
spumant de la Jidvei, pe numele său
Romantine Brut zise vulturul, ceva
asemănător cu şampania. Desigur, că până
şi frumoasă vulpiţa auzise de şampanie,
dar în pădurea ei nu exista aşa ceva (din
motive de preţ) şi cu toate că dorea să mai
comenteze subiectul, simţi cum o cuprinde
o plăcuţă moleşeală. Plecă imediat însoţită
de bătrânul vultur, lăsându-l astfel pe lup
singur - singurel, lătrând la lună!
33
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 5-6, iulie-august 2013