Chronos - Penița de Aur, anul I, nr. 5-6, iulie-august 2013

eseu
eveniment literar 5-6
Chartier şi
canapeaua
literară
Sorina Zota
Unul din motivele pentru care m-am oprit
la Jean Pierre Chartier şi Introducerea în
psihanaliza lui Freud - respectiv Capitolul III
Tinereţea Psihanalizei (1896-1905) este acela
că, la fel ca în anii adolescenţei mă preocupă şi
acum tematica mecanismelor uitării şi a
lapsusurilor, actelor ratate, a tuturor acestor
stări, manifestări care apar în mod special în
secţiunea menţionată.
Un altul este metoda cu adevărat
ingenioasă de analizare a gândirii freudiene a
lui Chartier şi cazuistica subiecţilor, mai ales a
viselor lor, foarte interesantă, abordată şi
suprapusă de autor peste biografia lui Sigmund
Freud, fapt care pentru mine a venit în
„coliziune” cu interesul constant şi deosebit
privitor la factorul REM, somnul cu mişcări
oculare rapide sau somnul paradoxal, care
implică re-amintirea firească a viselor [1] .
Introducerea în psihanaliza lui Freud
apare la editura IRI, Bucureşti 1998, iar autorul
ei, Jean-Pierre Chartier face parte - în calitatea
sa de psihanalist practician, din organizaţia
psihanalitică de limbă franceză numită
Quatrieme Groupe - a patra mare grupare ce
apare după Societatea Franceză de
psihanaliză, Asociaţia franceză de psihanaliză
şi Şcoala Freudiană din Paris.
Chartier este în aceeaşi timp directorul
Şcolii de Psihologi practicieni asociată
Universităţii Catolice din Paris, autor al unui
„dicţionar” de mare folos parental: Adolescenţii
dificili, apărut în 1992 în Toulouse, editura
Privat, dar şi secretar ştiinţific în cadrul
Centrului Internaţional de Criminologie
Comparată asociat Universităţii din Montreal -
Canada [2] .
În Introducere în gândirea freudiană -
Concepte fundamentale ale psihanalizei [3] Jean-
Pierre Chartier propune o înţelegere cât mai
adecvată a gândirii lui Freud într-o manieră
originală şi cumva inedită: aceea de expunere a
conceptelor freudiene pe fundamentul celor mai
importante şi, implicit, marcante evenimente din
viaţa lui Freud „împletite” cu experienţele şi
concluziile cercetărilor personale, rezultate în
urma consilierii şi tratării propriilor subiecţi.
Totul descris şi aplicat pe text sub forma
unei şedinţe clasice de psihanaliză, aşa cum o
desfăşura însuşi Freud, interval considerat a fi
o entitate vie, în perpetuă transformare de-a
lungul „existenţei” ei.
În acest mod Chartier fixează implicit o
„ancoră” solidă în înţelegerea şi asimilarea
gândirii freudiene astfel încât la finalul studiului,
doritorul de cunoaştere să rămână suficient de
bine impregnat mental atât cu bornele
existenţei lui Freud, implicit cu experimentele
lui, cât şi cu traducerea fidelă a acestora prin
expunerea propriei cazuistici psihanalitice.
În Introducerea
în psihanaliza lui
Sigmund Freud -
traducerea propusă de
Michaela Brânduşa
Malcinschi [4] , J.P.
Chartier oferă în trei
paşi concişi explicaţia
conceptului de
psihanaliză şi anume:
psihanaliza înţeleasă
ca tânără teorie
psihologică,
modalitate de
cercetare şi înţelegere a proceselor psihice,
comportamentale invizibile la prima vedere şi,
de metodă inedită de tratament a tulburărilor
psihice.
Pornind de la interacţiunea de investigare
psiholog - metodă, Chartier condensează patru
mari etape ale psihanalizei freudiene:
„gestaţia”(1856-1894), „naşterea” (1895-1900),
„tinereţea” (1896-1905), apoi „vârsta
adultă”(1905-1916) a metodei în sine, plus trei
tipuri discursive remarcate în şedinţele
psihologice. Vorbim aici despre relatări,
disertaţii şi asociaţii.
Pe scurt, primul model discursiv se referă
la subiecţii care îşi povestesc propria viaţă ori a
celor dragi, a doua la expunerea generală
asupra modalităţii în care ei concep existenţa şi
tot ce este legat de trăirile oferite de ea şi, a
treia, modalitatea în care ideile „scăpate” fără
voie de subiecţi apar în momentul istorisirii unui
vis sau o tematică personală.
5
Revista de cultură CRONOS ~ Peniţa de Aur - ANUL I, nr. 5-6, iulie-august 2013