Pensii private -OBLIGATORII- pentru poliåiæti - Politia de Frontiera

de sportivi au psiholog, asta înseamnã cã aceæti oameni, care ne
reprezintã åara în competiåii internaåionale, sunt nebuni?
t La locul de muncã psihologul lucreazã atât cu indivizi care
se confruntã cu tulburãri minore, reversibile, care au conætiinåa
simptomelor, a faptului cã aceste simptome le afecteazã viaåa
socialã æi profesionalã, cu indivizi a cãror motivaåie a fost afectatã
æi a condus la neimplicare, la randament scãzut în muncã, cât æi
cu indivizi care au vederi largi, sunt informaåi, cunosc æi doresc
sã-æi optimizeze performanåele individuale æi profesionale.
t Tocmai de aceea, pregãtirea psihologicã, dezbaterile
libere, tehnicile de detensionare, de destindere muscularã, de
autosugestie, de gestionare a stresului profesional, ar trebui sã
fie nelipsite din viaåa individului sãnãtos, implicat în câmpul
muncii;
t Marele rol al psihologului este acela de a preveni instalarea
tulburãrii, dar nu poate singur sã realizeze prevenåia; cu atât mai
mult, cei care desfãæoarã o profesie suprasolicitantã, aæa cum
sunt æi poliåiætii, de la care se aæteaptã mult æi al/a cãrei succes/
performanåã depinde doar de echilibrul somato – psihic æi
aptitudinal, ar trebui sã cunoascã cel puåin o tehnicã
de detensionare, , astfel încât organismul sã se
refacã din punct de vedere energetic cât mai
repede dupã o misiune; pentru aceasta este
necesar sã dea dovadã de receptivitate, sã
participe activ la întrunirile/dezbaterile/
æedinåele organizate cu diferite ocazii
de cãtre psiholog;
t Informarea, receptivitatea faåã
de informaåia psihologicã, faåã de
tehnicile psihologice, sunt absolut
esenåiale pentru menåinerea echilibrului
psihic al individului. Pentru o informare
corectã internetul nu este însã suficient,
aæa cum cred unii. Autodiagnosticul este
total exclus! O tehnicã psihologicã neutilizatã
ætiinåific poate conduce la destructurarea gândirii
æi personalitãåii individului! Sunt necesare activitãåi
practice, cu æi alãturi de psiholog, precum æi un dialog
deschis, direct, faåã în faåã cu psihologul. Doar aæa se clarificã
foarte bine trãirea psihicã a individului, intensitatea acesteia, se
stabileæte cu precizie un eventual diagnostic, se adapteazã tehnica
de recuperare;
t Ascunderea simptomelor psihice de genul: teamã,
neliniæte, îngrijorare, nervozitate, iritabilitate, tristeåe, gânduri
negre, insomnie, stare de epuizare, obosealã psihicã, schimbãri
de percepåie a mediului înconjurãtor, frustrãri, furie, nevoie de
izolare etc. sau tratarea acestora pe ascuns, haotic, la diferite
cabinete particulare, nu este o soluåie pentru a ne vindeca sau
pentru a ne salva locul de muncã. Dimpotrivã, ne va conduce la
pierderea lui, întrucât aceste simptome, mai de vreme sau mai
târziu, devin vizibile în comportamentul nostru, se reflectã în
randamentul muncii noastre, de multe ori æefii le confundã cu
reaua intenåie, cu neimplicarea în muncã, pedepsesc persoana
în cauzã, accentuându-i astfel æi mai mult simptomatologia, iar
dacã se cronicizeazã aceste simptome ne pot afecta grav viaåa
profesionalã æi socialã, capacitatea de recuperare.
t Cunoaæterea faptului cã un individ suferã de o afecåiune
psihicã minorã, cã urmeazã un tratament psihiatric este esenåialã
la locul de muncã întrucât, pentru a fi eficient tratamentul æi a
facilita recuperarea, sunt necesare mãsuri de protecåie individualã
(lucru pe turã de zi, la 8h, fãrã navetã, implicarea în activitãåi
æi misiuni simple, care sã nu suprasolicite individul în cauzã
pe perioada tratamentului, din punct de vedere fizic æi psihic),
dar æi colectivã, pentru evitarea accidentelor/incidentelor având
în vedere efectul tratamentului asupra organismului ca întreg,
respectiv, tonus muscular scãzut, cu impact asupra deprinderilor
automate, asupra timpului de reacåie, lentoare în gândire,
somnolenåã (sã nu utilizeze tehnica auto din dotare, fãrã acces
la armament);
t Orice individ poate, la un moment dat, sã se confrunte
cu o situaåie psihologicã traumatizantã (deces, divorå, conflict,
pierderea locului de muncã, speranåe neîndeplinite etc.) care
sã-l conducã la instalarea unor simptome psihice, de genul
celor amintite mai sus. Dacã acestea persistã mai mult de
douã sãptãmâni, devin obositoare, prezenåa la psiholog este
obligatorie pentru analiza cauzelor, diagnostic æi mãsuri/tehnici
de recuperare. Pot fi situaåii în care psihologul este necesar sã
coopereze cu un psihiatru, pentru a facilita recuperarea (de
exemplu, atunci când ne confruntãm cu o tulburare depresivã
cronicã, cu tulburãri compulsive, ale impulsurilor, cu atacuri
de panicã sau cu o tulburare anxioasã accentuatã), însã pot fi
situaåii în care simplele tehnici de relaxare, de detensionare, de
gestionare a stresului, aplicate de psiholog, ajutã individul sã-æi
restabileascã echilibrul psihoafectiv æi, astfel, sã previnã instalarea
afecåiunii/tulburãrii psihice;
t De psiholog fug doar oamenii care nu au încredere în foråele
proprii, slabi, sensibili sau care ætiu cã au probleme æi nu vor
sau nu se simt capabili sã le trateze, fie pentru cã obåin beneficii
(un izolat, de exemplu, obåine înåelegerea, atenåia æi afectivitatea
celor din jur, pe care într-o stare normalã de comunicare
nu ar obåine-o, un dependent de alcool/drog etc.
obåine plãcerea produsã de efectul consumului,
plãcere pe care cu greu o mai obåine din alte
activitãåi/comportamente), fie din teama de
eæec (un dependent, de exemplu, refuzã
programele de recuperare din teama cã
nu va reuæi, cã-i va dezamãgi pe cei
care au aæteptãri de la el, conætient fiind
de absenåa voinåei).
t Nu datoritã intervenåiei
psihologului un individ îæi pierde
locul de muncã, ci datoritã faptului
cã nu-æi acceptã problemele, nuæi
conætientizeazã comportamentul
neadecvat, consecinåele æi riscurile
comportamentului sãu asupra locului
de muncã, nu respectã paæii recuperãrii,
tratamentul recomandat, nu se implicã în propria
sa recuperare, nu face eforturi pentru recuperarea sa;
t Un individ cu probleme de facturã psihologicã,
nediagnosticat pentru cã-æi ascunde simptomele, este mult mai
periculos (prezintã riscuri majore pentru el æi pentru cei din jur),
decât un individ care este diagnosticat cu o afecåiune psihicã æi
se trateazã, fiind conætient de rolul sãu în propria recuperare;
t Un individ care se amuzã de suferinåele/problemele
psihologice ale unui alt individ, prezintã un dezechilibru
psihoafectiv mult mai mare decât cel diagnosticat, prin faptul cã
are o imagine de sine exagerat de crescutã, aspect ce se traduce
prin egoism, aroganåã, îngâmfare, conflictualitate;
t Un æef, oricât de înåelept ar fi æi oricâtã experienåã ar avea
în relaåiile cu subalternii, nu va putea niciodatã sã înlocuiascã
psihologul, sã se ridice la nivelul unei intervenåii de specialitate;
poate, în schimb, sã ofere un suport deloc de neglijat celui care
se aflã în impas;
t Atunci când un æef ignorã sau acoperã/pãsuieæte problemele
comportamentale æi atitudinale vizibile la locul de muncã, de
facturã psihologicã, ale unui subaltern, în speranåa cã aæa îl ajutã,
cã îi face un bine, de fapt îi face cel mai mare rãu, fiind pãrtaæ la
degradarea lui psihicã de mai târziu;
„Psiholog = psihiatru”
- este doar una dintre
prejudecãåile cu care se
confruntã psihologii din
åara noastrã. La aceasta
se mai adaugã altele, de
genul: „A veni la psiholog
înseamnã a fi nebun”,
„Psihologul te dã afarã”
etc.
Decât sã râzi sau sã ignori, mai bine implicã-te, ajutã-åi
semenul, stimulându-l sã apeleze la specialist. Mâine s-ar putea
sã te afli tu în situaåia lui.
Probabil cã ar fi mult mai multe recomandãri de fãcut pentru
a stimula lucrãtorii MAI sã se elibereze de aceste prejudecãåi
æi, astfel, sã lupte pentru sãnãtatea lor psihicã, aæa cum luptã æi
pentru cea somaticã, sã apeleze la psiholog, aæa cum apeleazã
la medic. Consider, însã, a fi suficiente pentru a trezi conætiinåa
celor preocupaåi de succesul lor personal æi profesional.
Mariana CENEA – psiholog IJPF Mehedinåi
û
F R O N T I E R A r D o c u m e n t a r 29