studia universitatis babeş-bolyai biologia 2

VEGETAŢIA PRECUATERNARĂ DE LA PRAID ŞI SOVATA
iar taxodiaceele au regresat. În cadrul polenului de angiosperme, participarea
frecventă a polenului de Alnus şi Ulmus, având în vedere ecologia genurilor, indică
o perioadă mai puţin caldă şi mai umedă decât precedenta.
Asociaţia microfloristică, rezultată din analiza probei de la 2.500 m, apare
dominată net de pinacee. Participarea angiospermelor se caracterizează prin
frecvenţa uşor ridicată a ulmaceelor şi betulaceelor, cu tot regresul evident al
genului Almus. Restul foioaselor terţiare continuă să participe sporadic în spectre.
Apare polenul de Platanus.
Secvenţa microfloristică, rezultată de la adâncimea 2.045 m, înfăţişează un
moment al participării foarte frecvente în spectre a polenului de Pinus dyploxylon.
Alături de pinacee se menţin frecvente şi podocarpaceele. Dintre angiosperme, genul
Ulmus devine şi el foarte frecvent, în defavoarea genului Alnus, ceea ce evocă o
încălzire a climatului.
Buglovianul (circa 500 m grosime, 1.500-2.000 m) preponderent pelitic, cu
câteva intercalaţii subţiri de gresii compacte dure, considerat până nu demult ca
etaj de sine stătător, este reconsiderat fie ca sfârşitul Badenianului, fie ca baza
Sarmaţianului. În consecinţă, spectrele obţinute din probele extrase de la adâncimile de
1.790 şi 1.550 m le repartizăm, primul Badenianului superior şi ultimul Sarmaţianului
inferior.
În spectrul 1.790 m, pinaceele scad ca frecvenţă polenică în favoarea
angiospermelor, dintre care se remarcă betulaceele, din nou prin genul Alnus,
fagaceele prin cvercinee şi juglandaceele prin Pterocarya.
Din spectrul 1.550 m al Sarmaţianului inferior rezultă o revenire la
dominaţie a pinaceelor, cu menţinerea participării frecvente a polenului de Alnus,
alături de care se ridică procentual şi polenul de Ulmus.
Sarmaţianul, deschis pe aproximativ 1.000 m grosime (600-1.550 m),
apare într-un facies preponderent nisipos, fiind alcătuit din bancuri puternice de
nisipuri separate prin intercalaţii mai subţiri de marne. Proba extrasă de la 1.250 m
adâncime redă un spectru floristic cu participarea mai puţin frecventă a
gimnospermelor şi cu menţinerea unei frecvenţe polenice, aproximativ egale, a
celor două tipuri de Pinus haploxylon şi Pinus dyploxylon, alături de care se
remarcă taxodiaceele. Dintre angiosperme o frecvenţă mai deosebită înregistrează
doar polenul cvercineelor exotice.
Spectrul floristic aparţinând probei extrase de la 600 m adâncime nu se
deosebeşte mult de precedentul, decât prin regresul genului Taxodium. Alături de
genurile Pinus, dintre care tipul dyploxylon începe să depăşească procentual tipul
haploxylon, apare mai frecvent Picea. Angiospermele se caracterizează printr-o
participare modestă a tuturor genurilor miocene.
Pliocenul (circa 200 m grosime, 300-500 m), din punct de vedere litologic,
este, în general, marno-nisipos. Este ilustrat de spectrele obţinute de la 500 şi 300
m adâncime. Microfloristic, apare dominat de polenul pinului dyploxylon, alături
de Pinus haploxylon frecvent încă. Sporadic, mai apar Tsuga, Taxodium, Abies,
33