cuprins - Gr.T. Popa

REZUMAT – TEZA DE DOCTORAT 

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE 

“GR. T. POPA” IAŞI 

FACULTATEA DE MEDICINĂ 

DISCIPLINA DE NEUROCHIRURGIE 

TEZĂ DE DOCTORAT 

MENINGIOAME DE FOSĂ 

POSTERIOARĂ 

Conducător ştiinţific: 

Prof. Dr. Nicolai Ianovici 

IAŞI 

2011 

Doctorand: 

Mohamad El Husseini

ABREVIERI 

PARTEA GENERALĂ 


CUPRINS 

I. GENERALITĂŢI TUMORI CRANIENE.……………………………………….…… pag. 5 

II. ANATOMIA FOSEI POSTERIOARE……………………...……….......................... pag. 14 

III. TUMORILE DE FOSĂ POSTERIOARĂ……………………………………..……. pag. 29 

PARTEA SPECIALĂ 

MENINGIOAMELE DE FOSĂ POSTERIOARĂ 

I. STUDIU PERSONAL PRIVIND MENINGIOAMELE INTRACRANIENE pag. 49 

II. CLASIFICARE……………………………………………...……………………..….. pag. 58 

III. DIAGNOSTIC 

III.1. Aspect macroscopic..………………………………………………………………... pag. 67 

III.2. Examen histologic……………………………………….……….………………..... pag. 71 

III.3. Tablou clinic…………………………………………………..…………………...… pag. 91 

III.4. Explorări paraclinice……………………………………….…………………...….. pag. 98 

III.3.1. Computer-tomografia………………………..……………………...…………… pag. 98 

III.3.2. IMR. ……………………………………………..…………………...………….… pag. 106 

III.3.3. Angiografia ……………………………………...…………………...…………… pag. 114 

III.3.4. Scanner cu radionuclizi…………………………………………...……………..…pag. 117 

III.3.5 Radiografia simplă de craniu………………….…..………………...…………… pag. 118 

III.3.6 Ultrasonografia……………………………….…………………...………………. pag. 118 

III.3.7 Alte metode…………………………………..…………………...……………….. pag. 119 

IV. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL……………………………………………………… pag. 120 

IV.TRATAMENT…………………………………………………………………………. pag. 138 

V. NOŢIUNI DE STATISTICĂ………………………………………………………....…pag. 209 

DISCUTII……………………………………………………………………………….. pag. 351 

CONCLUZII………………………………………………………………………….…... pag. 356 

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………. pag.358

LISTĂ DE ABREVIERI 

ACI – artera carotidă internă 

ACC – artera carotidă comună 

ACM – artera cerebrală medie 

ACP – artera cerebrală posterioară 

AICA – artera cerebelară antero-inferioară 

CEA – antigen carcino-embriogenic 

CS – sinus cavernos 

CT – computer tomografie 

EMA – antigen de membrană epitelială 

GFAP - proteina glială fibrilară acidă 

GK – gamma knife 

HTA – hipertensiune arterială 

HIC – hipertensiune intracraniană 

IRM – rezonanţa magnetică nucleară, RMN 

LCR – lichid cefalorahidian 

OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii 

PICA – artera cerebelară postero-inferioară 

PNET – tumori primitive neuroectodermice 

SCM - sternocleidomastoidian 

TIA - atac ischemic tranzitoriu 

VA – artera vertebrală 

UPC – unghi ponto-cerebelos 

WHO – World Health Organisation 

REZUMAT – TEZA DE DOCTORAT


I. GENERALITĂŢI – TUMORI CRANIENE 

Tumorile reprezintă unul din cele mai importante capitole ale patologiei medico-chirurgicale 

şi totodată una din cauzele majore de morbiditate. În cadrul oncologiei, un loc important este ocupat 

de tumorile sistemului nervos. Tumorile cerebrale sunt mai puţin frecvente decât tumorile sânului şi 

uterului, dar mai frecvente decât tumorile gastrice. 

Clasificarea generală a tumorilor craniene utilizată în prezent este cea dată de OMS:(5) 

Clasificarea WHO II 

I. Origine neuroepitelială 

A. Tumori astrocitice glioblastom multiform 

B. Origine oligodendroglială oligodendrogliom 

C. Ependimoame ependimom, subependimom 

D. Glioame mixte oligoastrocitom mixt 

E. Tumori ale plexului coroidal papilom de plex coroidal şi carcinom 

F. Tumori cu origine necunoscută astroblastom 

G. Tumori neuronale gangliocitom, gangliogliom 

H. Tumori pineale pineocitom, pineoblastom 

I. Tumori embrionale PNET 1 (meduloblastom), retinoblastom 

II. Tumori ale nervilor cranieni şi spinali 

A. Schwannom Schwanom 

B. Neurofibrom neurofibrom solitar, tip plexiform 

C. Tumori maligne ale tecilor nervilor sarcom neurogenic 

III. Tumori ale meningelor 

A. Tumori ale celulelor meningoteliale meningiom, meningiom malign 

B. Tumori mezenchimale lipom, rhabdomiosarcom 

C. Tumori primare melanocitice melanocitom, melanom malign 

D.Tumori cu origine necunoscută hemangiopericitom, hemangioblastom 

capilar 

IV. Neoplasme hematopoietice limfoma, plasmacitom 

V. Tumori ale celulelor germinale germinom, choriocarcinom, teratom 

VI. Chisturi şi leziuni tumor-like Chist Rathke, tumori epidermoide şi 

dermoide, chisturi coloidale 

VII. Tumori ale pituitarei anterioare adenom pituitar şi carcinom 

VIII. Extinderi locale ale tumorilor regionale craniofaringiom, chordom, chondrom, 

chondrosarcom 

IX. Tumori metastatice cu origini variate


II. ANATOMIA FOSEI CEREBRALE POSTERIOARE 

Fosa cerebrală posterioară este cea mai largă şi cea mai adâncă dintre cele trei fose cerebrale 

(anterioară, mijocie şi posterioară). 

Elementele fosei craniene posterioare (figura 7): 

1. Limite: anterioară: - marginile superioare ale stâncilor temporalelor, marginea superioară a 

dorsumului sellae; 

posterioară: - scuama osului occipital; 

inferioară: - feţele posterioare ale stâncilor temporale, osul occipital; 

2. Suprafeţe şi elemente osoase: 

a. scuama osului occipital: 

- protuberanţa occipitală internă – care corespunde confluenţei sinusurilor venoase 

- creasta occipitală internă – coboară de la protuberanţa occipitală internă şi se bifurcă inferior 

deasupra găurii occipitale mari. 

- şanţurile sinusurilor transverse – se extind lateral de la protuberanţa occipitală internă; pe marginile 

şanţului se inseră cortul cerebelului. 

b. părţile laterale (condilare) ale osului occipital – prezintă anterior tuberculul jugular pe al cărui 

versant posterior trec nervii glosofaringian (IX), vag (X) şi accesor (XI). Inferior de tuberculul 

jugular se află orificiul intern al canalului hipoglosului (prin care trec nervul hipoglos (XII), ramura 

meningee a nervului hipoglos, venele comitantă şi ramura meningee din artera faringiană 

ascendentă). 

c. clivusul – este o pantă osoasă concavă la care participă lama patrulateră şi partea bazilară a osului 

occipital. Superior de clivus se află bulbul rahidian, puntea, artera bazilară şi părţile terminale ale 

arterelor vertebrale. Pe marginile laterale se află şanţurile pietroase inferioare. Marginea laterală a 

şeii dorsale prezintă două incizuri – una superioară prin care trece nervul oculomotor (III) şi una 

inferioară prin care trece sinusul pietros inferior. 

d. feţele posterioare ale stâncilor temporalelor prezintă: 

- şanţ pentru nervul abducens (VI) 

- porul acustic intern (porus acusticus internus) – este un orificiu de formă ovalară ce se continuă cu 

meatusul acustic intern. Acesta are o direcţie oblică antero-laterală perpendiculară pe axul stâncii şi o 

lungime de 1 cm. El prezintă o creastă orizontală falciformă ce separă două zone: superioară şi 

inferioară. Zona superioară este împărţită de o creastă verticală în aria facială situată anterior (care 

reprezintă originea canalului facialului) şi aria vestibulară superioară situată posterior. Zona 

inferioară este împărţită de o creastă verticală în aria cohleară situată anterior şi aria vestibulară 

inferioară situată posterior. Foramen singulare Morgagne se află pe peretele posterior al meatului 

acustic intern la 1 mm de fundul meatului şi conţine nervul ampular posterior. Meatul acustic intern 

conţine nervii facial (VII), intermediar Wrisberg (VII bis), acustico-vestibular, artera auditivă internă, 

uneori bucla arterei cerebeloase antero-inferioare, venele auditive interne. 

- fosa subarcuată – este situată supero-lateral de porul acustic intern şi inferior de marginea superioară 

a stâncii temporalului. Aici se deschide canalul pietro-mastoidian prin care trec venule. 

- foseta ungheală – este o depresiune situată la circa 1 cm postero-lateral de porul acustic intern; la 

nivelul ei se află deschiderea apeductului vestibulului, care conţine sacul şi ductul endolimfatic, o 

arteră, o venă şi o prelungire a durei mater. 

- şanţul sinusului sigmoid se află la joncţiunea dintre mastoidă şi stânca temporalului. 

e. feţele interne ale părţilor mastoidiene ale oaselor temporale prezintă şanţul sinusului sigmoid la 

nivelul căruia se observă gaura mastoidiană prin care trece o venă emisară de la sinusul sigmoid şi 

ramura meningee din artera occipitală (11)

Fig. 7 – Fosa craniană posterioară 


16. gaura spinoasă; 17. scuama temporalului; 18. canalul Arnold; 19. impresiunea trigeminală; 20. 

hiatusul şi şanţul nervului pietros mic; 21. hiatusul şi şanţul nervului pietros mare; 22. tegment 

tympani; 23. eminenţa arcuată; 24. şanţul sinusului pietros superior; 25. fosa subarcuată; 26. şanţul 

sinusului sigmoid; 27. şanţul sinusului lateral; 28. creasta occipitală internă; 29. foseta vermiană; 30. 

foseta ungheală; 31. gaura occipitală mare; 32. deschiderea apeductului vestibulului; 33. porul acustic 

intern; 34. şanţul nevului abducens; 35. clivus; 36. canalul hipoglosului; 37. tuberculul jugular; 38. 

faţa posterioară a stâncii temporalului; 39. gaura jugulară; 40. dorsum sellae; 41. şanţul sinusului 

pietros inferior; 42. procesul clinoid posterior 

III. TUMORILE DE FOSĂ POSTERIOARĂ 

60% dintre tumorile cerebrale sunt localizate în fosa posterioară. Incidenţa relativă a 

tumorilor este următoarea (19): 

1. astrocitomul cerebelar 30% 

2. meduloblastomul (PNET infratentorial) 30% 

3. ependimomul 20% 

4. gliomul 10% 

5. alte tumori 10%: 

(a) papilomul de plex coroidal 

(b) hemangioblastomul 

(c) epidermoid, dermoid 

(d) chordoma.


PARTEA SPECIALĂ 

I. GENERALITĂŢI DESPRE MENINGIOAME 

Datorită tendinţei meningioamelor de a asocia în cursul evoluţiei modificări hiperostotice, 

aceste tumori au putut fi identificate în patologia umană încă din preistorie. Astfel de cranii au putut 

fi identificate în cursul explorărilor arheologice ale civilizaţiilor precolumbiene. 

Elveţianul Felix Plater a fost, probabil, primul care a descris un caz de meningiom 

intracranian descoperit în 1536 la autopsia unui nobil (Caspar Bonecurtius) care prezentase un istoric 

de alertare fizică şi psihică progresivă la 3 ani după un traumatism cranian. 

Primul studiu dedicat exclusiv meningioamelor aparţine chirurgului francez Antoine Louis 

care, în 1774, publică în Memoires de l’Academie rozale de Chirurgie, un studiu asupra unor tumori 

durale denumite de Louis tumeurs fongueuses de la duremere. 

Cushing a adus o importantă contribuţie la imbunătăţirea tehnicii chirurgicale în 

meningioame prin introducerea electrocauterului inventat de Bovie în 1927, inovaţie ce i-a permis să 

îşi amelioreze considerabil rezultatele postoperatorii . 

În epoca postbelică, descoperirea corticosteroizilor, dezvoltarea microchirurgiei şi laserului, 

radiochirurgia stereotactică au reprezentat tot atâtea puncte de cotitură în evoluţia concepţiilor 

neurochirurgilor asupra meningioamelor. 

II.CLASIFICAREA MENINGIOAMELOR DE FOSĂ CEREBRALĂ 

Cushing şi Eisenherdt au făcut o clasificare a meningioamelor de fosă cerebrală posterioară 

în raport cu diferite formaţiuni anatomice (tentoriu, reces lateral, por acustic), şi nu în raport cu 

sinusurile. 

Arseni şi colab. au repartizat meningioamele fosei cerebrale posterioare în următoarele 

grupe : 

a) Pahimeningioame parietale extranevraxiale 

Ele au fost subimpărţite în raport cu sinusurile durei mater, în vecinătatea cărora se 

dezvoltă,în : 

-meningioamele sinusului lateral 

-meningioamele sinusului pietros superior 

-meningioamele sinusului pietros inferior 

-meningioamele sinusului marginal 

-meningioamele plexului bazilar 

-meningioamele sinusului drept (occipital) 

b) Meningioame centrale nevraxiale 

c) Meningioame multiple ale bazei craniului cu interesarea fosei cerebrale posterioare. 

Castellano şi Ruggiero au clasificat meningioamele fosei posterioare în 5 grupuri, în funcţie 

de legătura cu dura: 

(1) convexitatea cerebelului, 

(2) tentoriu (18-30%), 

(3) suprafaţa posterioară a osului petros (unghiul pontocerebelos) (42%), 

(4) cliv (11%) şi gaura mare (4-9%). 

Bazându-se pe observaţiile intraoperatorii, Yasargil a clasificat aceste meningioame în grupul 

clival, petroclival, sfenoclival şi ponto-cerebelos. 

III DIAGNOSTIC


III.1. ASPECT MACROSCOPIC 

III.2. HISTOPATOLOGIE 

Clasificarea histologică a tumorilor meningelui 

În 1993, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) (72) a clasificat tumorile meningelui în 

două grupe majore: (1) tumori ce se dezvoltă din celulele meningoteliale sau arahnoide care se 

numesc meningioame şi (2) tumori ce se dezvoltă din celule mezenchimale non-meningoteliale. 

Aspectul microscopic al meningioamelor prezintă o mare varietate, ceea ce a adus la apariţia 

mai multor clasificări, dar şi a unor terminologii confuze. Celulele sunt relativ unforme, cu nuclei 

rotunzi sau ovali, cu membrană citoplasmatică vizibilă şi cu o tendinţă caracteristică de a forma 

ghemuri şi corpi psamomatoşi (calcificări laminate). O caracteristică vizibilă la microscopul 

electronic este formarea de interdigitaţii foarte complexe între celule şi prezenţa de desmozomi. (73) 

Semiologia fosei posterioare 

III.3.TABLOUL CLINIC 

Simptomele datorate compresiunii focale a creierului includ: 

- disfuncţia nervilor cranieni (III, IV&VI) 

- paralizia oculară şi diplopie 

- hemipareza 

Simptomele datorate compresiunii focale a cerebelului includ: 

-semne caracteristice ochilor 

-sindrom vermian 

- ataxia în meduloblastoame, ependimoame şi astrocitoame vermiene 

Blocarea ventriculului IV: 

-hidrocefalie 

-ICH 

Hipertensiunea intracraniană poate determina 8 simptome: 

1) Durere de cap 

2) Voma 

3) Înceţoşarea vederii 

4) Strabism 

5) Meningism 

6) Vertij 

7) Macrocefalie 

8) Hidrocefalie 

III.3. EXPLORĂRI PARACLINICE ÎN MENINGIOAMELE FOSEI 

POSTERIOARE 

Examenul clinic este adeseori insuficient pentru stabilirea diagnosticului de tumoare 

cerebrală, precum şi pentru precizarea localizării, naturii benigne sau maligne a acesteia. Explorările 

paraclinice permit realizarea acestor obiective, deţinând un rol hotărâtor în stabilirea conduitei 

terapeutice. 

Principalele explorări paraclinice utilizate pentru diagnosticul de tumoră cerebrală sunt:

1. Tomografia computerizată 

2. Rezonanţa magnetică nucleară 

3. Angiografia cerebrală 

4. Scintigrafia cerebrală 

5. Scanner cu radionuclizi 

6. Radiografia simplă de craniu 

7. Alte metode 


IV. DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL AL MENINGIOAMELOR FOSEI 

POSTERIOARE 

Trei puncte esenţiale trebuie să ne reţină atenţia în demersul privind diagnosticul diferenţial al 

meningioamelor fosei cerebrale posterioare. 

1. Studiul semiologiei clinice 

2. Topografia neoformaţiei 

3. Examenele complementare 

Cunoaşterea diferitelor topografii ale meningioamelor fosei cerebrale posterioare este 

esenţială datorită faptului că discutarea diagnosticului diferenţial s-ar deosebi în situaţiile în care ar fi 

vorba de o neoformaţie a unghiului ponto-cerebelos, a cortului creieraşului, al clivusului, al găurii 

occipitale sau al convexităţii cerebeloase. 

V.TRATAMENT 

Tratamentul meningioamelor constituie o problemă dificilă a practicii neurochirurgicale, 

dificultăţile fiind legate de particularităţile anatomice şi fiziopatologice ale proceselor expansive 

intracraniene. Tumorile cerebrale sunt localizate într-un organ extrem de complex, în cazul căruia nu 

se pot executa rezecţii în limite oncologice sau rezecţii tumorale totale. Localizarea tumorii în zone 

funcţionale importante impune sacrificii neurologice considerabile pentru realizarea abordului şi 

rezecţiei în condiţii bune. Radioterapia are, de asemenea, posibilităţi limitate din cauza sensibilităţii 

deosebite a creierului la radiaţii. 

Tendinţa actuală este de a combina diverse metode terapeutice, astfel încât să se obţină un 

maxim beneficiu pronostic cu minime efecte adverse. 

Metodele principale de tratament în cazul neurooncologiei sunt: 

І. Terapia chirurgicală 

ІІ. Radioterapia 

ІІІ. Chimioterapia 

ІV. Terapia combinată 

Noţiuni de craniometrie şi anatomie chirurgicală a fosei posterioare 

Craniometria presupune stabilirea unor repere care să aprecieze dispoziţia bazei craniului 

în raport cu celelalte elemente anatomice şi în felul acesta aprecierea abordului chirurgical pentru 

a crea o mai bună vizualizare a elementelor patologice.

Fig. 118 Unghiurile bazei craniului 


1. Unghiul antropologic bazal este format de nasion-tubercul selar-basion şi are valori cuprinse 

între 123-143 grade cu o medie la adult de 134 grade. Platibazia se defineşte când unghiul bazal 

(Welker) este mai mare de 143 de grade, iar cifoza bazei craniului apare când acest unghi este 

mai mic de 123 de grade. 

2. Unghiul bazal al marii găuri occipitale se defineşte ca nasion-basionopiston, are o valoare de 

aproximativ 163 de grade şi este un bun criteriu de apreciere a impresiunii bazilare. 

Fig. 119 Linii şi unghiuri la nivelul bazei craniului


1. Linia lui Chamberlain conectează marginea posterioară a palatului dur cu opistion; în mod 

normal, dintele axisului se proiectează sub această linie. 

2. Linia McGregor (Chamberlain modificată) uneşte marginea posterioară a palatului dur tangent 

cu tăblia osoasă externă a osului occipital, prin această metodă limita superioară a dintelui este 

mai înaltă şi impresiunea bazilară se defineşte dacă odontoida se proiectează cu mai mult de 10 

mm. Peste această linie, intervalul normal fiind considerat între -7.4 mm până la +9.7 mm. 

3. Linia lui Twining este de la tuberculul selar la endinion (protuberanţa occipitală internă), iar o 

perpendiculară din odontoidă pe această linie defineşte profunzimea fosei posterioare 

(aproximativ 4 cm) (123, 124, 125, 126, 127). 

Fig. 120 Linii şi unghiuri la nivelul bazei craniului 

Este util în intervenţiile pe fosa posterioară, când aprecierea profunzimii fosei preoperator 

ajustează poziţia pacientului pe masa de operaţie pentru a crea o cât mai bună vizibilitate. 

De multe ori, în practica curentă, aceşti indici craniometrici nu se măsoară, aproximarea 

lor fiind in functie de experienţa chirurgului. 

Figura de mai jos arată sinusurile venoase ale fosei posterioare din punct de vedere 

chirurgical. Înainte de ligaturarea sinusului sigmoidian trebuie confirmată patenţa sistemului venos 

jugular controlateral. După ce sinusul superior petros şi sinusul sigmodian au fost separate, sângele 

este direcţionat către sinusul transvers spre vena jugulară opusă.

Fig. 121 Circulaţia venoasă a fosei posterioare 


În figura 122 de mai sus sunt prezentate unghiurile de abord ale fosei posterioare în plan axial (A) 

şi sagital (B); căile de abord pot fi clasificate în posterioare sau laterale şi supra sau 

infratentoriale.


Managementul meningioamelor pietroase posterioare 

Abordul pietros presigmoidian 

Fig. 132 Poziţia supină a pacientului, cu capul rotat la 70 °. 

Fig. 133 O vedere mai de aproape pentru a evidenţia tipul inciziei. 

Incizia şi expunerea iniţială diferă în funcţie dacă acest abord este executat singur sau în 

combinaţie cu un abord fronto-temporal. 

Fig. 134 Două tipuri de incizii pentru abordul pietros presigmoidian : 

A. Tipul A pentru un abord simplu ; 

B. Tipul B pentruun abord combinat cu craniotomie frontotemporală şi osteotomie zigomatică 

sau orbitozigomatică (OZO) 

(după Sekhar L.N., Raso J.L., Schessel D.A., The presigmoid petrosal approach) 

Pentru un abord simplu se practică o incizie în formă de C, care se extinde de-a lungul 

liniei temporale superioare în regiunea retroauriculară şi în regiunea superioară a gâtului.


Muşchiul temporal este ridicat dinspre partea sa posterioară şi reflectat anterior ; muşchiul 

sternocleidomastoidian şi fascia sunt reflectate anterior împreună cu pielea incizată, muşchii 

semispinalis capitis şi splenius capitis sunt detaşaţi din inserţiile lor şi reflectaţi posteroinferior. 

Osul temporal şi retrosigmoidian, aria mastoidei şi rădăcina zigomatică sunt astfel expuse. 

Fig. 135 Disecţie pe cadavru. Toţi muşchii au fost îndepărtaţi de pe osul suboccipital, 

iar muşchiul temporal ridicat din fosa temporală. 

Se realizează întâi o mastoidectomie descoperind sinusul sigmoidian şi dura 

subtemporală. 

Fig. 136 Disecţie pe cadavru. Mastoidectomia realizată evidenţiază sinusul sigmoidian, 

dura retrosigmoidiană şi temporală. Se observă antrumul mastoidian. 

Apoi se realizează o craniotomie temporală şi retrosigmoidiană, cea temporală fiind 

situată la 1 cm anterior şi posterior de tumoare. Deoarece dura temporală a fost deja 

scheletonizată, dura poate fi separată direct şi se realizează craniotomia. Posterior, craniotomia ar 

trebui să se extindă cel puţin 2 cm dincolo de joncţiunea sigmoidiană transversă pentru a evita 

distrucţia osoasă. Apoi, dacă este necesar, se realizează craniotomia retrosigmoidiană. 

Segmentul vertical posterior al nervului facial este scheletonizat, sunt expuse canalele 

semicirculare superioare, posterioare şi laterale; sunt scheletonizate bulbul jugular şi sinusul 

sigmoidian.


Fig. 137 Punctele de fenestrare în canalele semicirculare posterioare şi anterioare au 

fost marcate pe fotografia unui cadavru şi apoi desenate. (după Sekhar L.N., Raso J.L., 

Schessel D.A., The presigmoid petrosal approach) 

Labirintul membranos este obturat cu ceară sau cenuşă osoasă ; porţiunile osoasă şi 

membranoasă ale canalelelor semicirculare sunt excizate. Această tehnică permite chirurgului 

labirintectomia parţială fără a pierde endolimfă. Apoi este îndepărtat apexul pietros dinspre 

regiunea segmentului orizontal al ICA pietros, în jurul părţii superioare a IAC şi apoi inferior 

înspre canalul endolimfatic. După apicectomia osului pietros sunt perforate rădăcina posterioară 

a zigomei şi partea superioară a canalului auditiv extern pentru a permite o vizualizare cât mai 

eficientă.


Fig. 138 A : Canalul semicircular superior a fost îndepărtat şi apexul osului pietros 

parţial rezectat. Canalele semicirculare posterioare şi laterale au fost deschise pentru a arăta 

locaţia lor (nu şi la pacient). 

B : Apexul osului pietros a fst rezectat în spaţiul triunghiular. 

(după Sekhar L.N., Raso J.L., Schessel D.A., The presigmoid petrosal approach) 

Pacienţii care necesită o osteotomie OZO prezintă o altfel de incizie. Incizia preauriculară 

se extinde în zona frontotemporală şi o incizie postauriculară în formă de T. Se realizează 

craniotomia frontotemporală şi osteotomia OZO care include fosa condilului. 

Pietrosectomia totală 

În acest abord, nervul facial este complet scheletonizat dinspre IAC în jos spre gaura 

stilomastoidiană. Nervul pietros superficial este secţionat, nervul facial este mobilizat posterior. 

Nervul facial are trei surse de vascularizaţie: în UPC şi IAC din ramurile arterei cerebelare 

antero-inferioare; în porţiunea mijlocie din artera pietroasă şi în segmental mastoidia din artera 

stilomastoidiană care ascensionează prin gaura stilomastoidiană. Dacă două din aceste vase sunt 

păstrate, nervul facial poate fi deplasat posterior şi pacientul poate avea o funcţie facială normală 

sau aproape de normal. Atingerea nervului facial în timpul operaţiei are ca rezultat paralizia 

facială ireversibilă. Expunerea şi mobilizarea nervului facial constituie deci cea mai importantă 

parte a acestui abord. După ce nervul facial a fost deplasat posterior, ICA pietros este expus în 

întregime şi mobilizat anterior. Prin perforarea osului pietros superior de gaura jugulară şi a 

părţii laterale a clivusului se obţine o expunere a regiunii anterolaterale a trunchiului cerebral şi a 

regiunii petroclivale. Etanşarea trompei lui Eustachio cu ţesut adipos şi suturarea ei va preveni 

pierderea de LCR.

Abordul retrosigmoidian 


Abordul retrosigmoidian (suboccipital lateral) este cel mai frecvent utilizat pentru 

îndepărtarea tumorilor UPC, în special dacă auzul prooperativ este intact. 

Câteva avantaje: păstrarea auzului, drenajul timpuriu al cisternei lichidului cerebrospinal, 

vizualizarea nervilor cranieni inferiori (129). 

Monitorizarea intraoperativă incluzând potenţiale evocate somatosenzoriale, potenţiale 

evocate auditive cerebrale ar trebui implementată. Nervii cranieni inferiori sunt monitorizaţi 

pentru rezecţia tumorilor extinse inferior care implică nervii IX-XI. 

Abordul transtemporal 

În anumite cazuri se preferă abordul translabirintic, care oferă avantajele identificării 

timpurii şi controlul nervului facial înainte de disecţia sau îndepărtarea tumorii, păstrarea 

integrităţii anatomice şi funcţionale a nervului facial şi o retracţie cerebelară minimă. House, 

(131) care a popularizat abordul translabirintic, a arătat un reper constant: creasta verticală (bara 

Bill) la capătul lateral al IAC. 

Abordul lateral transcondilar transtubercular pentru foramen magnum şi clivus (FLA) 

FLA permite accesul la canalul spinal ventral superior, porţiunea anterioară a foramen 

magnum, clivusul mijlociu şi inferior, gaura jugulară (146, 147).


Fig. 152 Diagramă care arată libertatea chirurgicală obţinută după fiecare pas al FLA. 

Conurile poligonale au fost obţinute prin rotarea unui bisturiu fixat în punctul 1. Cel mai intern 

poligon corespunde primului pas al FLA. Poligonul îngroşat reprezintă libertatea maximă atinsă 

după un FLA complet. Fiecare poligon a fost obţinut prin secţionarea conului poligonal respectiv 

la o înălţime de 10 cm. 

Managementul meningioamelor petroclivale 

În funcţie de complexitatea tumorii sunt diferite tipuri de aborduri prezentate mai jos. 

A B 

C D 

Fig. 167 A: Abord frontotemporal OZO pentru un meningiom de clivus superior 

B: Abord pietros retrolabirintic pentru un meningiom petrolival 

C: Abord pietros cu osteotomie zigomatică pentru un meningiom 

petroclival care se extinde în sinusul cavernos (CS) 

D: Pietrosectomie totală pentru un meningiom clival foarte complex 

(după Sekhar L.N., Raso J.L., Schessel D.A., The presigmois petrosal approach)


Abordul pentru meningioamele de jugular foramen 

Meningioamele care implică jugular foramen sunt deseori invazive. Pacienţii prezintă 

paralizii ale nervilor cranieni inferiori. Abordul şi rezecţia sunt similare pentru tumorile de 

jugular foramen. Aceste meningioame sunt predominant intradurale. Gradul de rezecţie depinde 

de vârsta şi de condiţia generală a pacientului. Chirurgul poate alege din cele patru căi de abord: 

lateral (abord infratemporal Fish tip A sau B), posterior (abord transmastoid transjugular), 

inferior (abord lateral extrem) sau anterior ( abord subtemporal infratemporal). 

Fig. 168 Ilustrarea abordurilor pentru jugular foramen : 

A. abord anterolateral 

B. abord inferior 

C. abord lateral 

D. abord posterior 

(după Sekhar L.N., Bucur S.D., Schessel D.A., Operative approaches to jugular foramen 

lesions) 

Abordul pentru meningioamele de foramen magnum 

În acest abord este definit “coridorul chirurgical”, spaţiul pentru accesul chirurgical la 

leziune. Acest coridor poate fi lărgit natural de către meningiomul care deplasează structurile 

normale cum ar fi medulla oblongata într-un spaţiu ca foramen magnum. 

În managementul meningioamelor de foramen magnum, coridorul chirurgical include 

spaţiul dintre marginea laterală a joncţiunii cervicomedulare şi aspectul intern al condilului 

occipital. Coridorul reprezintă viziunea leziunii obţinută de chirurg prin abordul posterolateral 

după îndepărtarea numai a osului occipital şi lăsarea intactă a condilului. Se defineşte coridorul 

ca “îngust”, dacă diametrul de acces la tumoare este mai mic de 1 cm, “adecvat” dacă este mai 

mare de 1 cm, dar mai mic de 2 cm şi “larg”dacă este mai mare de 2 cm.


O tumoare care ia naştere din partea posterioară a foramen magnum şi care se extinde 

lateral are un coridor de acces larg, în timp ce una care ia naştere anterior şi care nu deplasează 

joncţiunea cervicomedulară are un coridor îngust. Majoritatea tumorilor, din momentul în care 

produc simptome, au cel puţin un coridor adecvat. 

Managementul meningioamelor de clivus 

Abordul anterior prezintă riscul dispersiei lichidului cerebrospinal şi al meningitelor; de 

asemeni, incizia structurilor neurovasculare ale tumorii şi centrului hemostazei sunt foarte dificile, 

datorită expunerii limitate şi a adâncimii câmpului operator. 

House şi Hitselberger au fost primii care au practicat abordarea extradurală transpietroasă 

clivusului şi au numit-o abordare transcohleară. Pentru că în această abordare cohleea şi canalul 

fallopian trebuie îndepărtate, pierderea auzului ipsilateral a fost inevitabilă şi a existat de asemeni o 

incidenţă crescută a paraliziilor faciale. 

Abordarea transzigomatică preauriculară transpietroasă permite o mai bună vizualizare a 

structurilor din apropierea tumorii. 

În abordarea transpietroasă combinată, deschiderea antrumului este limitată, osicioarele 

urechii, cohleea este păstrată, aceasta oferind speranţa restabilirii sau chiar menţinerii auzului. 

Meningioamele cu punct de plecare la nivelul clivusului prezintă probleme chirurgicale 

dificile. Ablaţia lor totală poate fi imposibilă chiar utilizând tehnicile microchirurgiei sau abortul 

convenţional, datorită interpoziţiei cerebelului şi a structurilor creierului. 

Expunerea suboccipitală poate necesita retracţia cerebelului precum şi a structurilor 

creierului, care sunt deja deformate. 

De asemeni, în această abordare ca şi în cea transcohleală, ramurile trunchiului meninge 

hipofizal care alimentează tumorile clivusului sunt mult mai uşor isolate în stadiul iniţial al operaţiei, 

iar infiltraţia tumorală a osului pietros, a clivusului şi a sinusului cavernos poate fi îndepărtată total; 

dura mater care este afectată poate fi total rezecată sau cauterizată. (179) 

Abordarea combinată transpietroasă-transtentorială asigură o bună expunere a structurilor 

neurovasculare ridicate de către tumoră, inclusiv a sistemului vertebral antrolateral. Aceasta solicită 

numai o retracţie minimă a lobului temporal. În consecinţă, sistemul vertebro-bazilar tributar şi nervii 

cranieni pot fi relativ uşor şi sigur păstraţi şi reconstruiţi, chiar dacă sunt lezaţi în timpul ablaţiei 

tumorii. 

Defectele operatorii ale durei mater şi osului pot fi reconstruite relativ uşor, folosind o 

porţiune musculoperiostală împreună cu trunchiul arterio-venos temporal superficial. Aceasta previne 

scurgerea lichidului cerebrospinal, precum şi apariţia meningitelor. 

Căi de abord transpietros : 

� Grup anterior -extensia căii de abord clasice a fosei mijlocii 

� Grup posterior: 1. retrolabirintică 

2. translabirintică 

3. transcochleară 

Poziţia operatorie 

- Poziţia pronatică este comfortabilă pentru chirurg. Capul este fixat în 3 puncte, dacă pacientul> 2 

ani.


- Poziţia şezândă are ca risc embolismul. Câmpul este mai clar pentru că denajul este mai facil. La 

copiii< 2 ani se utilizează un dispozitiv Mayfield. Capul este flexat uşor fără a comprima vasele 

gâtului. 

Gaura de siguranţă 

- O gaură de siguranţă este plasată în aria occipitală. Aceasta ar putea fi folosită în caz de hidrocefalie 

acută care necesită drenaj ventricular. 

- La pacienţii cu hidrocefalie, ventriculul este canulat prin această aură. Cateterul este tunelizat 

subcutanat şi conectat la un sistem extern de drenaj ventricular pentru un management adecvat. 

Calea de abord tranpietros posterior 

� Disecţia osului temporal posterior include abordul retrolabirintic, translabrintic şi transcohlear, care 

sunt extensii ale mastoidectomiei clasice. 

� Abordul retrolabirintic este cel mai puţin invaziv dintre cele trei, în timp ce celelalte două se 

caracterizează printr-o rezecţie crescută a osului petros. 

� Rezecţia osului crescută determină o creştere a expunerii anterioare. 

� Creşterea progresivă a expunerii este obţinută cu riscul afectării nervilor VII şi VIII. 

� Pacientul este plasat supin, cu capul rotat spre partea controlaterală, paralel cu podeaua şi înclinat 

uşor. 

� Capul este menţinut cu trei ace Mayfield. Un rulou moale se aşează sub umărul ipsilateral pentru 

facilitarea rotaţiei. Capul este fixat uşor. 

� Incizia începe 1 cm anterior de ureche şi continuă cu o curbă în jurul urechii, chiar sub mastoidă în 

formă de C. 

Calea de abord retrolabirintică 

� Avantaje: 

-cea mai mică cantitate de os rezectat 

- păstrarea auzului 

- ideală pentru neurectomii vestiblare 

-expune unghiul cerebelopontin 

Dezavantaje: 

- acces limitat, insuficienţa vizualizare a regiunii petroclivale 

- poate cauza pierderea auzului 

� Pacientul este plasat supin, cu umărul ipsilateral ridicat şi capul întors spre partea opusă, astfel ca 

procesul mastoidian este în cel mai ridicat punct al câmpului. 

� Abdomenul este pregătit în vederea unei grefe de ţesut adipos autolog 

� O incizie retroauriculară în formă de C este realizată şi scalpul este retras anterior 

� Dacă se practică un abord combinat cu o craniotomie subtemporală, incizia este curbată anterior 

pentru a expune rădăcina zigomatică chiar anterior de tragus. 

Calea de abord translabirintic 

� Avantaje: 

- risc mic de afectare a nervului facial 

- acces crescut la clivusul inferior

Dezavantaje: 

- sacrificarea labirintului şi a auzului 

Calea de abord transcohlear 


� Avantaje: 

- expunere directă a clivusului, a arterei bazilare 

Dezavantaje: 

-închiderea include inspecţia şi obliterarea potenţialelor fistule ale fluidului cerebrospinal 

-risc de pareză facială temporară sau permanentă asociată cu translocaţia 

-paralizie a nervului facial tranzitorie sau definitivă şi pierdere definitivă a auzului 

Abordul combinat 

� Oferă expunere maximală a structurilor complexe conţinute de fosa posterioară 

� Comun acestora este un grad variabil de îndepărtare a osului petros. 

� În ciuda riscurilor, o expunere agresivă a fosei posterioare permite cea mai bună vizualizare a 

structurilor ei anatomice. 

� Pietrosectomia posterioară poate fi combinată cu un abord lateral sau temporal penru a oferi o 

expunere a întregii baze craniene de la foramen magnum la clivus la sinusul sfenoidal. Acest abord 

combinat permite vizualizarea vascularizaţiei fosei posterioare, a nervilor cranieni. 

Complicaţiile postchirurgicale: 

1. Disfuncţii ale nervilor cranieni 

2. Paralizia nervului facial 

3. Surditate 

4. Hemiplegie 

5. Hemipareză 

6. Anormalităţi senzoriale 

7. Infecţii 

8. Comă prelungită 

9. Obstrucţie de shunt sau malfuncţionare 

10. Infecţie pulmonară 

11. Tromboză venoasă 

12. Embolism pulmonar 

13. Pierdere de LCR


NOŢIUNI DE STATISTICĂ 

OBIECTIVUL ŞI MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI DE STUDIU 

În partea personală a lucrării am încercat evidenţierea unor aspecte generale şi particulare 

legate de epidemiologia, clinica şi tratamentul pacienţilor cu meningiom intracranian internaţi în 

secţia I a Clinicii de Neurochirurgie Iaşi. 

În acest sens s-a ales un lot format din 84 pacienţi internaţi în clinica condusă de Domnul 

Profesor Dr. Nicolai Ianovici, suferind de meningiom de fosă posterioară. Numărul relativ redus 

de pacienţi incluşi în studiu este justificat de cazuistica destul de rară specifică acestui tip de 

diagnostic. Vom prezenta în continuare caracterele epidemiologice, clinice, paraclinice şi 

terapeutice ale lotului luat în studiu. 

Lotul studiat cuprinde bolnavi internaţi în Clinica I Neurochirurgie condusă de Profesor 

Dr. Nicolai Ianovici, spitalizaţi în perioada ianuarie 2003 – ianuarie 2009. Am realizat o primă 

clasificare a meningioamelor de fosă posterioară tratate în funcţie de gradul OMS atribuit 

acestora pe baza ritmului de creştere şi a riscului de recurenţă. Am constatat astfel că, din 

numărul total de 84 pacienţi, 61 au prezentat meningioame de gradul I (având creştere lentă şi 

risc scăzut de recurenţă), 15 pacienţi, meningioame de gradul II (cu evoluţie uşor nefavorabilă şi 

risc mai mare de recidivă), iar 8 pacienţi au prezentat meningioame de gradul III (cu evoluţie 

agresivă şi risc crescut de recurenţă). 

Clasificarea cazurilor 

după gradul 

meningiomului (%) 

gradul III 

gradul I 

80 

72.6 

60 

40 

20 

0 

9.5 

Fig. 1. Clasificarea cazurilor după gradul meningiomului (%) 

O altă modalitate utilă de clasificare a diagnosticelor identificate în lotul de studiu este în 

funcţie de localizarea acestora. Din totalul de 84 de meningioame intracraniene studiate 17 au 

fost situate infratentorial, ceea ce reprezintă un procent de 20.2 %, restul de 67 fiind 

supratentoriale (79.8%). 

17.9 

gradul II

infratentorial 

Repartiția cazurilor în funcție de 

localizarea meningiomului 

supratentorial 

79.76% 


20.24% 

Fig. 2. Repartiţia cazurilor după localizarea meningiomului 

2008 

2007 

2006 

2005 

2004 

2003 

Repartiția pe ani a cazurilor de meningiom de fosă 

posterioară 

0 5 10 15 20 

11 

13 

13 

14 

Fig. 4. Repartiţia pacienţilor din lot pe anii de studiu 

Vom prezenta în cele ce urmează caracteristicile de vârstă comparative pe localizările 

identificate şi pe gradele de meningiom din lotul studiat. 

15 

18


Tabelul 10. Localizarea meningiomului comparativ pe intervale de vârstă 

Localizar 

e 

meningio 

m 

supratentorial 

infratentorial 

Interval de varsta 

21-30 

ani 

31-40 

ani 

41-50 

ani 

51-60 

ani 

61-70 

ani 

peste 70 

ani Total 

infratentori n 3 2 4 3 4 1 17 

al % 

17.6% 11.8% 23.5% 17.6% 23.5% 5.9% 

100.0 

% 

supratentor n 0 10 14 20 18 5 67 

ial % 

.0% 14.9% 20.9% 29.9% 26.9% 7.5% 

100.0 

% 

Total n 3 12 18 23 22 6 84 

% 3.6% 14.3% 21.4% 27.4% 26.2% 7.1% 

Localizarea meningiomului comparativ pe intervale de 

vârstă (%) 

0 

14.9 

17.6 

20.9 

11.8 

23.5 

29.9 

17.6 

0% 20% 40% 60% 80% 100% 

Fig. 8. Localizarea meningiomului comparativ pe intervale de vârstă 

Vârsta medie pentru pacienţii cu localizare a meningiomului infratentorială a fost de 48.82 ± 

16.99 ani, în timp ce pentru pacienţii cu localizare supratentorială a fost de 54.64 ± 11.86 ani 

(tabelul 12), dar testul t de comparare a mediilor nu evidenţiază diferenţe semnificative statistic 

între aceste două valori (tabelul 13). 

26.9 

23.5 

7.5 

5.9 

21‐30 ani 

31‐40 ani 

41‐50 ani 

51‐60 ani 

61‐70 ani 

peste 70 ani 

100.0 

%


Tabelul 12. Statistici de grup privind vârsta comparativă pe tip localizare 

Localizare 

meningiom N Media Deviaţia std. 

Varsta Infratentorial 17 48.82 16.990 4.121 

supratentorial 67 54.64 11.865 1.450 

Tabelul 13. Testul t de comparare a mediilor vârstă vs. localizare 

Varsta Varian 

ţe 

egale 

Varian 

ţe 

inegal 

e 

fosa posterioara 

Testul Levene 

de egalitate a 

varianţelor Testul t de egalitate a mediilor 

F Semnif.p t df 

4.911 .029 - SS - 

1.645 

- 

1.332 

Semnif 

. p 

Diferenţ 

a 

mediilor 

Eroarea std. a 

mediei 

Eroarea 

std. a 

diferenţe 

i 

Intervalul de 

încredere 95% al 

diferenţei 

Limita 

inf. 

Limita 

sup. 

82 .104 -5.818 3.537 -12.854 1.218 

20.130 .198 - 

NS 

Localizarea meningiomului comparativ pe sexe 

(%) 

mica aripa 

sant olfactiv 

tubercul selar 

coasa 

parasagital 

convexitate 

11.1 

25 

20 

23.1 

50 

50 

62.5 

88.9 

76.9 

37.5 

0% 50% 100% 

Fig. 16. Localizarea specifică a meningiomului comparativ pe sexe 

75 

80 

50 

50 

-5.818 4.368 -14.926 3.290 

masculin 

feminin


La studiul repartiţiei pe sexe în funcţie de gradul meningiomului, nu s-au constatat diferenţe 

semnificative statistic între cele 3 grade (tabelul 28); în toate cazurile se observă frecvenţe mai 

ridicate la sexul feminin; pentru meningioamele de gradul I situaţia este oarecum echilibrată 

(41% cazuri – masculin, 59% cazuri – feminin) în timp ce la meningioamele de gradul II şi III, 

prezenţa lor la sexul feminin este majoritară (73.3% - meningioame de gradul II, 75% - 

meningioame de gradul III) – fig. 17. 

Gradul meningiomului comparativ pe sexe (%) 

gradul III 

gradul II 

gradul I 

25 

26.7 

0% 20% 40% 60% 80% 100% 

Fig. 17. Gradul meningiomului comparativ pe sexe 

Coeficientul de corelaţie Spearman evidenţiază acelaşi fenomen: nu se poate stabili nici o 

legătură între gradul meningiomului şi sexul pacientului la care acesta a fost identificat (r = .137, 

p = .213, NS). 

Fig. 31. Repartiţia cazurilor pe medii de provenienţă 

41 

Repartiția cazurilor pe medii de 

proveniență 

rural 

30.95% 

urban 

69.05% 

75 

73.3 

59 

masculin 

feminin


La analiza comparativă pe medii de provenienţă şi localizări ale meningiomului, se 

constată că tendinţa din lotul general se păstrează şi la nivelul fiecăreia dintre cele 2 localizări – 

atât în cazul localizării infratentoriale, cât şi în cazul celei supratentoriale, predomină, în 

procentaje apropiate de 70%, pacienţii din mediul urban (tabelul 39) – fără a exista diferenţe 

semnificative statistic între cele 2 localizări. 

Tabelul 39. Localizarea meningiomului comparativ pe medii de provenienţă 

Localizare 

meningiom 

Domiciliu 

urban Rural Total 

infratentorial n 12 5 17 

% 70.6% 29.4% 100.0% 

Supratentori n 46 21 67 

al 

% 68.7% 31.3% 100.0% 

Total n 58 26 84 

% 69.0% 31.0% 100.0% 

Distribuția bolnavilor pe profesii 

30.95% 

10.71% 

3.57% 

15.48% 

29.76% 

9.52% 

studenti 

muncitori 

agricultori 

functionari 

fara ocupatie 

pensionari 

Fig. 54. Distribuţia procentuală pe profesii a bolnavilor

- 

100% 

80% 

60% 

40% 

20% 

0% 

16.7 42.9 

12.5 


Structura lotului comparativ pe localizare meningiom şi 

profesii pacienți 

37.5 

8.3 

12.5 

12.5 

14.3 

21.4 

14.3 

7.1 

23.1 

23.1 

53.8 

Fig. 55. Distribuţia procentuală pe profesii şi localizări meningiom a bolnavilor 

Nu a fost însă constatată nici o asociere semnificativă statistic între profesia pacienţilor şi 

localizarea meningiomului. 

Fig. 70. Repartiţia simptomelor de debut comparativ pe grade meningiom 

20 

20 

20 

40 

Diferenţele între distribuţiile de frecvenţe ale simptomelor nu sunt însă nici în acest caz suficient 

de importante pentru a putea fi apreciate ca semnificative statistic. 

50 

12.5 

12.5 

Simptome de debut comparativ pe grade meningiom 

grad III 

grad II 

grad I 

12.5 

20 

19.7 

40 

75 

57.4 

6.7 

50 

33.3 

14.8 

12.5 

75 

8.2 

0% 20% 40% 60% 80% 100% 

27.8 

5.6 

16.7 

16.7 

33.3 

varsaturi 

cefalee 

staza 

papilara 

edem 

papilar 

pensionari 

fara ocupatie 

functionari 

agricultori 

muncitori 

studenti

20 

18 

16 

14 

12 

10 

8 

6 

4 

2 

0 

18 

16 

10 10 10 

9 


Prezența sindroamelor în lot, comparativ pe localizare 

specifică meningiom (nr. cazuri) 

9 

5 5 

4 

2 2 2 

1 

Fig. 76. Prezenţa cumulată a sindroamelor în lot (simple sau în asociere), comparativ 

pe localizare specifică meningiom 

6 6 

3 

15 

14 

5 

sdr. HIC 

sdr. cerebelos 

nistagmus


CONCLUZII 

Din analiza datelor obţinute prin studiul seriei prezentate se desprind următoarele concluzii: 

� Frecvenţa meningioamelor de fosă cerebrală posterioară în raport cu totalul tumorilor intracraniene 

este de 1-2%, în raport cu celelalte tumori ale fosei posterioare între 7 şi 8 %, iar faţă de totalul 

meningioamelor procentul este de 8-9%. În materialul clinic prezentat a fost găsită o frecvenţă de 6% 

în raport cu numărul total al tumorilor de fosă cerebrală posterioară. 

� Cea mai bună clasificare topografică a meningioamelor este aceea în raport cu sinusurile durei mater, 

deoarece acestea sunt repere bine conturate din punct de vedere anatomic, vizibile chirurgical şi care 

până la un punct condiţionează şi tehnica operatorie. 

� Studii recente au demonstrat prezenţa receptorilor pentru androgeni şi progesteron într-o proporţie 

crescută în meningioame, prezenţa receptorilor pentru estrogeni fiind încă controversată. S-a 

remarcat de asemeni şi o tendinţă de dependenţă a activităţii acestor receptori de tipul histologic. 

Această descoperire poate avea implicaţii în terapia tumorii. 

� Diagnosticul diferenţial al meningioamelor fosei cerebrale posterioare se face în funcţie de 

semeiologia clinică, de topografia neoformaţiei şi de exemplele complementare, dintre care cele mai 

importante pentru precizarea diagnosticului sunt angiografia şi scintigrafia. 

� Studiul flebogramei practicate în cursul antiografiei vertebrale a arătat existenţa unor anomalii 

venoase cu aspecte angiografice variate, care sunt foarte utile în precizarea diagnosticului de 

meningiom. Meningioamele de fosă cerebrală posterioară fără fixare durală sunt foarte rare ; numai 

22 de cazuri au fost găsite în literatură, cele mai multe fiind exclusiv intraventriculare. 

� Tratamentul meningioamelor de fosă cerebrală posterioară este chirurgical. În timpul operaţiei se 

poate aprecia zona de inserţie a meningiomului înaintea extirpării tumorii, ceea ce este mai dificil în 

cazul tumorilor situate profund, în unghiul pontocerebelos. După extirparea meningiomului, zona de 

inserţie este de asemeni extirpată ; dacă nu este posibil, se electrocoagulează. 

� Meningioamele cu originea în clivus prezintă probleme chirurgicale dificile; ablaţia lor totală este 

adesea imposibilă chiar prin tehnica microchirurgiei, datorită condiţiilor anatomice şi a riscurilor pe 

care le prezintă. 

� Abordarea combinată retroauriculară şi preauriculară transpietroasă-transtentorială a permis ablaţia 

totală a tumorii, cu o rată acceptabilă a mortalităţii şi morbidităţii. 

� Extirparea totală a tumorii este mai puţin nocivă faţă de ablaţia parţială, deoarece prezintă o 

mortalitate mai redusă şi o evoluţie postoperatorie mult mai bună. 

� Meningioamele apar mai frecvent la sexul feminin în raport de 1,8/1 cu sexul masculin. 

� Incidenţa meningioamelor este maximă între 40 şi 60 de ani (51,16% din cazurile studiate). 

� Meningioamele sunt mai frecvente la populaţia din mediul urban (67,44%). 

� Localizările cele mai frecvente sunt la nivelul convexităţii (27,9%), in regiunea parasagitală, în 

special treimea medie (9,3%), şi coasei creierului (9,302%). 

� În 51,16% din cazuri, intervalul debut-internarea a fost între 1 şi 6 luni. 

� Simptomele cele mai frecvente pe seria studiată au fost sindromul cefalalgic grevat de 

subiectivismul pacientului care, de multe ori, nu sesizează momentul real al debutului 

simptomatologiei, aceasta fiind de mică intensitate. Durata îndelungată a intervalului debut-internare 

în cazul meningioamelor atrage atenţia asupra evoluţiei foarte lente a acestor tumori.hipertensiune 

intracraniană (53,48%), hemiplegia (30,23%) şi afazia (46,51%). 

� Cele mai utile explorări paraclinice pentru diagnostificarea meningioamelor sunt computertomografia 

şi angiografia carotidiană. Se preferă computertomografia deoarece are o sensibilitate mai mare 

pentru diagnostificarea leziunii şi precizarea tipului ei (34 din 37 de cazuri explorate CT).


� Conduita terapeutică adoptată cel mai frecvent a fost ablaţia totală (76,74%), acest tip de intervenţie 

reducând foarte mult riscul recidivelor. Ablaţia subtotală s-a practicat într-un procent de 2,93 % din 

cazuri şi a fost preferată ca atitudine terapeutică atunci când meningiomul era localizat în regiuni 

dificil de abordat. 

� Rezultatele postoperatorii au fost bune, în procent de 60,47 % din pacienţi externându-se vindecaţi şi 

23,26% amelioraţi din punct de vedere al stării de conştienţă şi al deficitului neurologic. 

� Cele mai frecvente complicaţii postoperatorii întâlnite au fost: edemul cerebral, hematomul în patul 

tumoral şi meningita. 

� Abordurile chirurgicale variază în funcţie de localizarea şi mărimea tumorii. 

� Cantitatea de ţesut tumoral rezidual după operaţie este un factor determinant pentru rata recidivei.


BIBLIOGRAFIE 

1. Arseni C., Constantinescu A.I., Martsis M., Stanciu M., Voinescu I., Procese expansive 

intracraniene, vol. I şi II, Edit. Academiei, Bucureşti, 1973 

2. Dănăilă L., Tratamentul tumorilor cerebrale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1993 

3. Zülch K.J. Brain Tumors: Their Biology and Pathology, Third, Completely Revised Edition. Third 

ed. Berlin Heidelberg New York Tokyo: Springer-Verlag; 1986. 115p 

4. Cushing H., Tumeurs intracranienes, Masson, Paris, 1937 

5. Kleihues P., Burger P.C., Scheitauer B.W., The new WHO classification of brain tumor. Brain 

patology, 1993 

6. Arseni C., Constantinescu A.I, Hipertensiunea intracraniană, Editura Academiei Române, Bucureşti, 

1972 

7. Sachs E., The Diagnosis and treatment of brain tumors, H. Kimpton, Londra, 1931 

8. Adam and Victor’s Neurology, McGraw-Hill Companies, 2007 

9. Willis A., Pathology of tumours, ed. a 16-a, Butterwerths, Londra, 1960 

10. Simionescu M.D., Aspectele anatomoclinice ale metastazelor cerebrale, Edit. Medicală, Bucureşti, 

1958 

11. Burcin, Curs de anatomia oaselor capului, 2004 

12. David C.A., Spetzler R.F.: Foramen magnum meningiomas. Clin Neurosurg 44:467–489, 1997 

13. George B.: Meningiomas of the foramen magnum, in Schmidek HH (ed): Meningiomas and 

Their Surgical Management. Philadelphia: WB Saunders, 1991, pp 459–470 

14. George B., Lot G.: Lateral approaches, in Janecka P, Tiedemann K (eds): Skull Base Surgery: 

Anatomy, Biology, and Technology, Philadelphia: Lippincott-Raven, 1997, pp 243–260 

15. Rhoton A.L. Jr: The foramen magnum. Neurosurgery 47 (Suppl 3):155–193, 2000 

16. Rhoton A.L. Jr: Meningiomas of the cerebellopontine angle and foramen magnum. Neurosurg 

Clin N Am 5:349–377, 1994 

17. Rohkamm R., Color atlas of neurology, Thieme, 2004 

18. Hendelman W.J., Atlas of functional anatomy, Second edition, Taylor@Francis Group, 2006 

19. Kaye A., Essential Neurosurgery, Third Edition, Blackwell Publications, 2005 

20. Irving R.M., Moffat D.A., Hardy D.G. et al. A molecular, clinical, and immunohistochemical study of 

vestibular schwannoma, Otolaryngol Head Neck Surg 1997;116: 426–30. 

21. Asthagiri A.R., et al. Current concepts in management of meningiomas and schwannomas. 

Neurologic Clinics. 2007;25:1209. 

22. Martuza R.L., Eldridge R. Medical progress Neurofibromatosis 2 (Bilateral Acoustic 

Neurofibromatosis). NEJM 1988 

23. Moore J. Anne, Newell D.W., Neurosurgery. Principles and Practice, Springer, 2005 

24. Paz-Fumagalli R., Daniels D.L., Millen S.J., Meyer G.A., Thieu T.M., Dural tail associated with an 

acoustic schwannoma in MR imaging with gadopentetate dimeglumine. AJNR Am J Neuroradiol 

1991;12:1206 

25. Lalwani A.K., Jackler R.K., Preoperative differentiation between meningioma of the 

cerebellopontine angle and acoustic neuroma using MRI. Otolaryngol Head Neck Surg 1993;109:88- 

95. 

26. Packer R.J.: Chemotherapy for medulloblastoma/primitive neuroectodermal tumors of the posterior 

fossa. Ann Neurol 28:823, 1990. 

27. Castillo M., Neuroradiology companion. Methods, Guidelines and Images Fundamentals, Third 

Edition, Lippincott, Williams&Wilkins, 2006 

28. Peterson K., Walker R.W., Medulloblastoma/primitive neuroectodermal tumor in 45 adults. 

Neurology 45:440, 1995.


29. Frim D.M., Gupta N., Pediatric neurosurgery, Landes Bioscience, 2006 

30. Daumas-Duport C, Scheithauer B, O'Fallon J, Kelly P: Grading of astrocytomas: A simple and 

reproducible method, Cancer 62:2152, 1988 

31. Hegi M.E., Diserens A., Gorlia T., et al: MGMT gene silencing and benefit from temozolomide in 

glioblastoma. New Engl J Med 352:997, 2005 

32. Stupp R., Mason W., Van den Bent M., et al: Radiotherapy plus concomitant and adjuvant 

temozolomide for glioblastoma. New Engl.J Med 352:987, 2005. 

33. Van den Bent M.J., Afra D., de Witte O., et al: Long-term efficacy of early versus delayed 

radiotherapy for low-grade astrocytoma and oligodendroglioma in adults; the EORTC 22845 

randomised trial. Lancet 366:985, 2005. 

34. Reifenberger G., Louis D.N.: Oligodendroglioma: Toward molecular definitions in diagnostic neurooncology. 

J Neuropath Exp Neurol 62:111, 2003 

35. Karim A.B., Cornu P., Bleehen N. et al. Immediate postoperative radiotherapy in low grade glioma 

improves progression free survival, but not overall survival: preliminary results of an EORTC/MRC 

randomized phase III study (abstract). Proc Am Soc Clin Oncol1998;17:400a. 

36. Cairncross G., Macdonald D., Ludwin S. et al. Chemotherapy for anaplastic oligodendroglioma. J 

Clin Oncol1994;12(10):2013–21. 

37. Paleologos N.A., G C.J.. Treatment of oligodendroglioma: an update. Neuro-oncology 

1999;1(1):61–8. 

38. Olson J.D., Riedel E., DeAngelis L.M., Long-term outcome of low-grade oligodendroglioma and 

mixed glioma. Neurology 2000;54:1442–8. 2003. 

39. Tzika M.K., Zarifi L., Goumneruva L.G., Astrakas D., Zarakowski T., Young-Poussaint T et al., 

Black neuroimaging in pediatric tumors: Gd-DTPA-enhanced, hemodynamic, and diffusion MR 

imaging compared with MR spectroscopic imaging, AJNR AM J Neuroradiol, 2002:23:322. 

40. Sarkar C., Sharma M.C., Galkwad S., Sharma C., Singh V.P., Choroid plexis papilloma: a clinical 

pathological study of 23 cases. Surg Neurol 1999:52:37 

41. Laurence K.M., Hoare R.D., Till K.: The diagnosis of choroid plexus papilloma of the lateral 

ventricle. Brain 84:628, 1961. 

42. Levine A.J.: Tumor suppressor genes, in Levine A.J., Schmidek H.H. (eds): Molecular Genetics of 

Nervous System Tumors. New York, Wiley-Liss,1993:137:143. 

43. Seizinger B.R., Roulean G.A., Ozelius L.J., et al: Von Hippel–Lindau disease maps to the region of 

chromosome 3 associated with renal carcinoma. Nature 332:268, 1988. 

44. Samuels, Martin A., Manual of Neurologic Therapeutics, Lippincott Wiliams&Wilkins, 2004 

45. Tsementzis S.A., Differential Diagnosis in Neurology and Neurosurgery, A Clinician’s Pocket 

Guide, Thieme 2000 

46. Hochberg F.H., Miller D.C., Primary central nervous system lymphoma, J Neurosurg 1988; 68:835– 

53. 

47. Goldstein J.D., Dickson D.W., Moser F.G. et al. Primary central nervous system lymphoma in 

acquired immune deficiency syndrome: a clinical and pathologic study with results of treatment with 

radiation. Cancer 1991;67:2756–65. 

48. Bessell E.M., Punt J., Firth J. et al. Primary Non-Hodgkin’s lymphoma of the central nervous system: 

Phase II study of chemotherapy (BVAM) prior to radiotherapy. Clin Oncol 1991;3:193–8. 

49. Liang B.C., Grant R., Junck L. et al. Primary central nervous system lymphoma: treatment with 

multiagent systemic and intrathecal chemotherapy with radiation therapy. Int J Oncol 1993;3:1001– 

4. 

50. Cushing H., Eisenhardt L., Meningiomas. Their classification, regional behavior, life history and 

surgical ends results. Springfield, IL: Charles Thomas, 1938


51. Rachlin J.R., Rosenblum M.L. Etiology and biology of meningiomas. In: Al-Mefty O, editor. 

Meningiomas. New York: Raven Press, 1991; 27–35. 

52. DeMonte F., Al Mefty O. Meningiomas. In: Kaye AH, Laws ER Jr, editors. Brain Tumors. New 

York: Churchill Livingstone, 1995; 675–704. 

53. Kurland L.T., Schoenberg B.S., Annegers J.F. et al. The incidence of primary intracranial neoplasms 

in Rochester, Minnesota. Ann N Y Acad Sci 1982;381:6–16. 

54. Nakasu S., Hirano A., Shimura T. et al. Incidental meningiomas in autopsy study. Surg Neurol 

1987;27:319–22. 

55. Fan K.J., Pezeshkpour G.H., Ethnic distribution of primary central nervous system tumors in 

Washington DC,1971–1985. J Natl Med Assoc 1992;84:858–63. 

56. Haddad G., AL-Mefty O., Meningiomas: an overview. In: Wilkins RH, Rengachary SS, editors. 

Neurosurgery. New York: McGraw-Hill, 1996; 833–41. 

57. Drake J.M., Hoffman H.J. Meningiomas in children. In: Al-Mefty O, editor. Meningiomas. New 

York: Raven Press, 1991; 145–52. 

58. Ersahin A., Ozdamar N., Demirtas E., Karabiyikoglu M., Meningioma of the cavernous sinus in a 

child. Childs Nerv Syst 1999;15(1):8–10. 

59. Giangaspero F., Guiducci A., Lenz F.A., Mastronardi L., Burger P.C., Meningioma with 

meningoangiomatosis: a condition mimicking invasive meningiomas in children and young adults: 

report of two cases and review of the literature. Am J Surg Pathol 1999;23:872–5. 

60. Inskip P.D., Mellelkjaer L., Gridley G., Olsen J.H., Incidence of intracranial tumors following 

hospitalization for head injuries (Denmark). Cancer Causes Control 1998;9(1):109–16. 

61. Parent A.D., Multiple meningiomas. In: Al-Mefty O, editor. Meningiomas. New York: Raven Press, 

1991;161–8. 

62. Rubinstein A.B., Shalit M.N., Cohen M.L., et al: Radiation-induced cerebral meningioma: A 

recognizable entity. J Neurosurg 61:966, 1984 

63. Lamszus K.: Meningoma pathology, genetics, and biology. J Neuropathol Exp Neurol 63:275, 2004 

64. Kepes J.J.: Meningiomas: Biology, Pathology, and Differential Diagnosis. New York, Masson, 1982 

65. Fox J., Meningiomas and associated lesions. In: Al-Mefty O, editor. Meningiomas. New York: 

Raven Press, 1991;129–36. 

66. Iida A., Kurose K., Isobe R., Akiyama F., Sakamoto G., Yoshimoto M. et al. Mapping of a new 

target region of allelic loss to a 2-cM interval at 22q13.1 in primary breast cancer. Genes 

Chromosomes Cancer 1998;21(2): 108–12. 

67. Kuratsu J.I., Kochi M., Ushio Y., Incidence and clinical features of asymptomatic meningiomas. J 

Neurosurg 2000;92:766–70. 

68. Jaaskelainen J., Haltia M., Laasonen E., Wahlstrom T., Valtonen S., The growth rate of intracranial 

meningiomas in its relation to histology. An analysis of 43 patients. Surg Neurol 1985;24:165–72. 

69. Cho K., Hoshiro T., Nagashima T., Murovic J., Wilson C., Predication of tumor doubling time in 

recurrent meningiomas. J Neurosurg 1986;65:790–4. 

70. Shino A., Nakasu S., Matsuda M., Handa J., Morikawa S., Inubushi T,. Noninvasive evaluation of the 

malignant potential of intracranial meningiomas performed using proton magnetic resonance 

spectroscopy. J Neurosurg 1999;91:928–34. 

71. Lopes M.B.S., Vandenberg S.R., Scheithauer B.W.: The World Health Organization classification of 

nervous system tumors in experimental neurooncology, in Levine AJ, Schmidek HH (eds): Molecular 

Genetics of Nervous System Tumors. New York, Wiley-Liss, 1993, pp 1–36 

72. Kepes J.J.: Meningiomas: Biology, Pathology, and Differential Diagnosis. New York, Masson, 1982.


73. Perry A., Louis D.N., Scheithauer B.W., Budka H., von Diemling A., Ohgaki H., Wiestler O.D., 

et al.: World Health Organization Classification of Tumours of the Central Nervous System ed 

4Lyon, IARC, 2007 

74. Yasargil M.G., Mortara R.W., Curcic M.: Meningiomas of basal posterior cranial fossa. Adv 

Tech Stand Neurosurg 7:3 115, 1980 

75. Miranda, Pablo / Simal, Juan Antonio / Vila, Manuel / Hernández, Miguel / Menor, Francisco / 

Alvarez-Garijo, José Andrés, Posterior fossa clear cell meningioma without dural attachment in 

a child, Child's nervous system : ChNS : official journal of the International Society for Pediatric 

Neurosurgery, 25 (3), p.389-392, Mar 2009 

76. Ishigaki, Daiya /Arai, Hiroshi / Sasoh, Masayuki / Ogasawara, Kuniaki / Uesugi, Noriyuki / 

Sugai, Tamotsu / Nakamura, Shinichi / Ogawa, Akira, Meningioma in the posterior fossa without 

dural attachment. Neurologia medico-chirurgica, 47 (8), p.364-366, Aug 2007 

77. Batra PS, Dutra JC, Wiet RJ: Auditory and facial nerve function following surgery for 

cerebellopontine angle meningiomas. Arch Otolaryngol Head Neck Surg 128:369 374, 2002 

78. Akinori Kashio; Mitsuya Suzuki, Bilateral hearing loss due to a meningioma located in the left posterior 

fossa: a case report, Acta Oto-Laryngologica, Volume 127, Issue S559 December 2007 , pages 168 - 171 

79. Daspit C.P., Spetzler R.F., Pappas C.T.: Combined approach for lesions involving the 

cerebellopontine angle and skull base: experience with 20 cases preliminary report. Otolaryngol 

Head Neck Surg 105:788 796, 1991 

80. Giannotta S.L., Pulec J.L., Goodkin R.: Translabyrinthine removal of cerebellopontine angle 

meningiomas. Neurosurgery 17: 620 625, 1985 

81. Granick M.S., Martuza R.L., Parker S.W., et al: Cerebellopontine angle meningiomas: clinical 

manifestations and diagnosis. Ann Otol Rhinol Laryngol 94:34 38, 1985 

82. Samii M., Ammirati M.: Cerebellopontine angle meningiomas (posterior pyramid 

meningiomas), in Al-Mefty O (ed): Meningiomas. New York: Raven Press, 1991, pp 503 511 

83. Al-Mefty O.: Operative Atlas of Meningiomas. Philadelphia: 1. Lippincott-Raven, 1998 

84. Bricolo A., Turazzi S.: Petroclival meningiomas, in Schmidek HH (ed): Schmidek and Sweet 

Operative Neurosurgical Techniques: Indications, Methods, and Results, ed 4. Philadelphia: WB 

Saunders, 2000, pp 933 955 

85. Couldwell W.T., Fukushima T., Giannotta S.L., et al: Petroclival meningiomas: surgical 

experience in 109 cases. J Neurosurg 84:20 28, 1996 

86. Couldwell W.T., Stillerman C.B., Dougherty W.: Reconstruction of the skull base and cranium 

adjacent to sinuses with porous polyethylene implant: preliminary report. Skull Base Surg 7: 57 

63, 1997 

87. Sekhar L.N., Jannetta P.J.: Cerebellopontine angle meningiomas. Microsurgical excision and 

follow-up results. J Neurosurg 60: 500 505, 1984 

88. George B., Lot G., Boissonnet H.: Meningioma of the foramen magnum: a series of 40 cases. 

Surg Neurol 47:371–379, 1997 

89. Dodge H.W. Jr, Love J.G., Gottlieb C.M.: Benign tumours at the foramen magnum: surgical 

considerations. J Neurosurg 13: 603–617, 1956 

90. Honch G.W.: Spinal cord and foramen magnum tumors. Semin Neurol 13:337–342, 1993 

91. Sawaya R.A.: Foramen magnum meningioma presenting as amyotrophic lateral sclerosis. 

Neurosurg Rev 21:277–280, 1998 

92. Perry A., Stafford S.L., Scheithauer B.W., Suman V.J., Lohse C.M.: Meningioma grading: an 

analysis of histologic parameters. Am J Surg Pathol 21:1455 1465, 1997 

93. Castelano F., Ruggero G., Meningiomas of posterior fossa. Acta radiol (Stockh), 1953, 104:1-157


94. Simpson D., The recurrence of intracranial meningiomas after surgical treatment. Neurol Nerosurg 

Psychiat 1957;20:22–39. 

95. Melamed S., Sahar A., Beller A.J., The recurrence of intracranial meningiomas. Neurochirurgie 

1979;22: 47–51. 

96. Chan R., Thompson G., Morbidity, mortality, and quality of life following surgery for intracranial 

meningiomas. A retrospective study in 257 cases. J Neurosurg 1984;60:52–60. 

97. Mirimanoff R.O., Dosoretz D.E., Linggood R.M., Ojemann R.G., Martuza R.L., Meningioma: 

analysis of recurrence and progression following neurosurgical resection. J Neurosurg 1985;62:18– 

24. 

98. Kallio M., Sankila R., Hakulinen T., Jaaskelainen J., Factors affecting operative and excess longterm 

mortality in 935 patients with intracranial meningiomas. Neurosurgery 1992;31:2–12. 

99. Jaaskelainen J., Haltia M., Servo A., Atypical and anaplastic menigiomas: radiology surgery, 

radiotherapy, and outcome. Surg Neurol 1986;25:233–42. 

100. Kakinuma K., Tanaka R., Onda K., Takahashi H., Proliferative potential of recurrent 

intracranial meningiomas as evaluated by labeling indices of BUdR and KI-67, and tumor doubling 

time. Acta Neurochir (Wien) 1998; 140:26–31. 

101. May P., Broome J., Lawry J., Buxton R., Battersby R., A flow cytometric study of paraffinembedded 

archival material. J Neurosurg 1989;71:347–51. 

102. Mantle R., Lach B., Delgado M., Baeesa S., Belanger G., Predicting the probability of 

meningioma recurrence based on the quality of peritumoral brain edema on computerized 

tomography scanning. J Neurosurg 1999;91:375–83. 

103. Nakasu S., Nakasu Y., Nakajima M., Matsuda M., Handa J., Preoperative identification of 

meningiomas that are highly likely to recur. J Neurosurg 1999;90:455–62. 

104. Lee J.H., Evans J.J., Kosmorsky G., Surgical management of clinoidal meningiomas. 

Neurosurgery 2001;48:1012–21. 

105. Nutting C., Brada M., Brazil L. et al., Radiotherapy in the treatment of benign meningiomas 

of the skull base. J Neurosurg 1999;90:823–7. 

106. Patil A.A., Kumar P., Leibrock L.G., Response to extraaxial tumors to stereotactically 

implanted high-activity I-125 seeds. Stereotactic Funct Neurosurg 1995;64:139–52.. 

107. Kondziolka D., Levy E.I., Niranjan A., Flickinger J.C., Lunsford L.D., Long-term outcomes 

after meningioma radiosurgery: physician and patient perspectives. J Neurosurg 1999;91:44–50. 

108. Morita A., Coffey R.J., Foote R.L., Schiff D., Gorman D., Risk of injury to cranial nerves 

after gamma knife radiosurgery for skull base meningiomas: experience in 88 patients. J Neurosurg 

1999;90:42–9. 

109. Shafron D.H., Friedman W.A., Buatti J.M., Bova F.J., Mendenhall W.M., Linac radiosurgery 

for benign meningiomas. Int J Radiat Oncol Biol Phys 1999;43:321–7. 

110. Hakim R., Alexander E 3rd, Loeffler J.S. et al., Results of linear acceleratorbasedradiosurgery 

for intracranial meningiomas. Neurosurgery 1998;42:446–53. 

111. Kondziolka D., Flickinger J.C., Perez B., Judicious resection and/or radiosurgery for 

parasagittal meningiomas: outcomes from a multicenter review. Gamma Knife Meningioma Study 

Group. Neurosurgery 1998;43: 405–13. 

112. Shen J-L., Loeb L.A., The Werner syndrome gene: the molecular basis of RecQ helicasedeficiency 

diseases. Trends Genet 2000;16:213–20. 

113. Huynh D.P., Pulst S.M., Neurofibromatosis 2 antisense oligodeoxynucleotides induce 

reversible inhibition of schwannomin synthesis and cell adhesion in STS26T and T98G cells. 

Oncogene 1996;13:73–84.


114. Goutebroze L., Brault E., Muchardt C., Camonis J., Thomas G., Cloning and 

characterization of SCHIP-1, a novel protein interacting specifically with spliced isoforms and 

naturally occurring mutant NF2 proteins. Mol Cell Biol 2000;20:1699–1712. 

115. Gutmann D.H., Donahoe J., Perry A., Lemke N., Gorse K., Kittiniyom K. et al., Loss of DAL- 

1, a protein 4.1-related tumor suppressor, is an important early event in the pathogenesis of 

meningiomas. Hum Mol Genet 2000;9:1495–1500. 

116. Kirsch M., Zhu J.J., Black P.M., Analysis of the BRCA1 and BRCA2 genes in sporadic 

meningiomas. Genes Chromosomes Cancer 1997;20:53–9. 

117. Cho H., Ha S.Y., Park S.H., Park K., Chae Y.S., Role of p53 gene mutation in tumor 

aggressiveness of intracranial meningiomas. J Korean Med Sci 1999;14:199–205. 

118. Santarius T., Kirsch M., Nikas D.C., Imitoal J., Black P.M., Molecular analysis of alteration 

of the p18INK4c gene in human meningiomas. Neuropathol Appl Neurobiol 2000;26:67–75. 

119. Mueller P., Henn W., Niedermayer I., Ketter R., Feiden W., Steudel W.I. et al., Deletion of 

chromosome 1p and loss of expression of alkaline phosphatase indicate progression of meningiomas. 

Clin Cancer Res 1999;5:3569–77. 

120. Scoles D.R., Huynh D.P., Chen M.S., Burke S.P., Gutmann D.H., Pulst S-M., The 

neurofibromatosis 2 tumor suppressor protein interacts with hepatocyte growth-factor regulated 

tyrosine kinase substrate. Hum Mol Genet 2000;9:1567–74. 

121. Cooper C., Jones H.G., Weller R.O. et al., Production of prostaglandins and thromoboxane 

by isolated cells from intracranial tumors. J Neurol Neurosurg Psychiatry 1984;47:579–84. 

122. Scanlon K.J., Kashani-Sabet M., Ribozymes as therapeutic agents: are we getting closer? J 

Natl Cancer Inst 1998;90:558–9. 

123. Levitzki A., Protein tyrosine kinase inhibitors as novel therapeutic agents. Pharmacol Ther 

1999;82:231–9. 

124. Sebolt-Leopold J.S., Dudley D.T., Herrera R. et al., Blockade of the MAP kinase pathway 

suppresses growth of colon tumors in vivo. Nat Med 1999;5:810–16. 

125. Smigel K., Arthritis drug approved for polyp prevention blazes trail for other prevention 

trials. J Natl Cancer Inst 2000;92:297–9. 

126. Park Y.S., Lee J.H., Harwalkar J.A., Bondar J., Safayhi H., Golubic M., Acetyl-11B- 

Boswellic Acid (AKBA) is cytotoxic for meningioma cells and inhibits phosphorylation of the 

extracellular-signal regulated kinase 1 and 2. In: Honn KV, Nigam S, Marnett IJ, Dennis E, 

editors. Proceedings of the 6th International Conference on Eicosanoids and Other Bioactive 

Lipids in Cancer, Inflammation and Related Diseases. New York: Plenum Publishing, 2000. 

127. Adam D., Subiecte de neurochirurgie, Ed. Medexim, Bucureşti, 1992. 

128. Aldea H. si col., Curs de Neurochirurgie, 2003 

129. Aldea H., Ianovici N., Turliuc Dana, Curs de neurochirurgie, Ed. Dosoftei, Iaşi, 1999 

130. Greenberg M., Handbook of Neurosurgery. 5th Edition. New York: Thieme; 2001 

131. Sinelnikov R.D., Atlas of human anatomy, vol. III – The science of the nervous system, 

sense organs and endocrine glands, Mir Publishers, Moscova, 1990 

132. McDermott M.W., Wilson C.B:, Meningiomas, in Youmans JR (ed): Neurological 

Surgery, ed 4. Philadelphia: WB Saunders, 1996, pp 2782 2825 

133. Mehta N., Bhagwati S., Parulekar G., Meningiomas in children: A study of 18 cases. J Pediatr 

Neurosci 2009;4:61-5 

134. Rahmah N.N., Brotoarianto H.K., Andar E., Kusnarto G., Muttaqin Z., Hongo K., Dural 

plasmacytoma mimicking meningioma in a young patient with multiple myeloma, Biomed Imaging Interv 

J 2009; 5(2):e5


135. Bhatia R., Tahir M., Chandler C.L., The Management of Hydrocephalus in Children with 

Posterior Fossa Tumours: The Role of Pre-Resectional Endoscopic Third Ventriculostomy. Pediatr 

Neurosurg. 2009;45:186-191. 

136. Alexiou G.A., Mpairamidis E., Psarros A., Sfakianos G., et al Intracranial Meningiomas in 

Children. Report of 8 Cases. Pediatr Neurosurg. 2008;44:373-375. 

137. Kasliwal M.K., Gupta D.K., Mahapatra A.K., Sharma M.C., et al Multicentric Cerebellopontine 

Angle Glioblastoma Multiforme. Pediatr Neurosurg. 2008;44:224-228. 

138. Arivazhagan A., Devi B.I., Kolluri S.V., Abraham R.G., et al Pediatric intracranial 

meningiomas--do they differ from their counterparts in adults? Pediatr Neurosurg. 2008;44:43-8. 

139. Greene S., Nair N., Ojemann J.G., Ellenbogen R.G., et al Meningiomas in children. Pediatr 

Neurosurg. 2008;44:9-13. 

140. Liu Y., Li F., Zhu S., Liu M., et al Clinical features and treatment of meningiomas in children: 

report of 12 cases and literature review. Pediatr Neurosurg. 2008;44:112-7. 

141. Li X., Zhao J., Intracranial meningiomas of childhood and adolescence: report of 34 

cases with follow-up. Childs Nerv Syst. 2009 Nov;25(11):1411-7 

142. Abeloff M.D., et al. Abeloff's Clinical Oncology. 4th ed. Philadelphia, Pa.: Churchill 

Livingstone; 2008:1109. 

143. Marosi C., et al. Meningioma. Critical Reviews in Oncology/Hematology. 2008;67:153. 

144. Meningioma.Cancer.Net. http://www.cancer.net/patient/Cancer+Types/Meningioma. 

Accessed Jan. 6, 2009. 

145. Sekhar L.N., Jannetta P.J.: Cerebellopontine angle meningiomas. Microsurgical excision 

and follow-up results. J Neurosurg 60: 500 505, 1984 

146. Giannini and Bricchi - Posterior fossa surgery in the sitting position in a pregnant patient 

with cerebellopontine angle meningioma - 82 (6) :941, British Journal of Anaesthesia, Mar 2009 

147. Michel Neeff, Elif Baysal, Jarrod Homer, James Gillespie and Richard Ramsden, 

Intracranial/Extracranial Meningioma Arising in the Hypoglossal Canal: Case Report Skull 

Base. 2007 September; 17(5): 325–330 

148. K. Obeng, Z. Rumboldt, G. Tuite, C.T. Welsh, S. Patel and M.V. Spampinato, Atypical 

Cystic Meningioma of the Trigeminal Nerve in a Pediatric Patient American Journal of 

Neuroradiology 29:398-399, February 2008 

149. Messerer, M; Nouri, M; Saikali, S; Brassier, G; Hamlat, A, Subcutaneous metastasis at 

the operative route of an atypical meningioma of the tentorium. Case report and literature 

review, Neuro-Chirurgie (Neurochirurgie), 2008-Aug; vol 54 (issue 4) : pp 556-60 

150. Kondziolka, Douglas, M.Sc.; Mathieu, David; Lunsford, L. Dade; Martin, Juan J.; 

Madhok, Ricky; Niranjan, Ajay M.Ch.; Flickinger, John C. Radiosurgery as definitive 

management of intracranial meningiomas. Clinical studies. Neurosurgery. 62(1):53-60, January 

2008. 

151. Unusual Intracranial Parasagittal Meningioma Extending into the Internal Jugular Vein 

Neurosurg Soc. 2008 May; 43(5): 250–252. 

152. Vachhrajani S., Jea A., Rutka J.A., Blaser S., Cusimano M., Rutka J.T., Meningioma with dural 

venous sinus invasion and jugular vein extension. J Neurosurg Pediatr. 2008 Dec;2(6):391-6. 

153. Armstrong T.S., et al. Use of complementary and alternative medical therapy by patients 

with primary brain tumors. Current Neurology and Neuroscience Reports. 2008;8:264. 

154. Couldwell W.T., Stillerman C.B., Dougherty W.: Reconstruction of the skull base and 

cranium adjacent to sinuses with porous polyethylene implant: preliminary report. Skull Base 

Surg 7: 57 63, 1997 

155. House W.F.: Transtemporal bone microsurgical removal of acoustic neuromas. Arch 

Otolaryngol 80:597 756, 1964


156. Giannotta S.L., Pulec J.L., Goodkin R.: Translabyrinthine removal of cerebellopontine 

angle meningiomas. Neurosurgery 17: 620 625, 1985 

157. de Oliveira E., Rhoton A.L. Jr, Peace D.: Microsurgical anatomy of the region of the 

foramen magnum. Surg Neurol 24: 293–352, 1985 

158. Heros R.C.: Lateral suboccipital approach for vertebral and vertebrobasilar artery 

lesions. J Neurosurg 64:559–562, 1986 

159. Gilsbach J.M., Eggert H.R., Seeger W.: The dorsolateral approach in ventrolateral 

craniospinal lesions, in Voth D, Glees P (eds): Diseases in the Cranio-Cervical Junction: 

Anatomical and Pathological Aspects and Detailed Clinical Accounts. Berlin: de Gruyter, 1987, 

pp 359–364 

160. Seeger W.: Atlas of Topographical Anatomy of the Brain and Surrounding Structures. 

Vienna: Springer-Verlag, 1978, pp 486–489 

161. Anson J.A., Spetzler R.F.: Endarterectomy of the intradural vertebral artery via the far 

lateral approach. Neurosurgery 33: 804–811, 1993 

162. Kratimenos G.P., Crockard H.A.: The far lateral approach for ventrally placed foramen 

magnum and upper cervical spine tumours. Br J Neurosurg 7:129–140, 1993 

163. Spetzler R.F., Graham T.W.: The far-lateral approach to the inferior clivus and the upper 

cervical region. Technical note. BNIQ 6:35–38, 1990 

164. Tuite G.F., Crockard H.A.: Far lateral approach to the foramen magnum, in Torrens M., 

Al-Mefty O., Kobayashi S. (eds): Operative Skull Base Surgery. New York: Churchill 

Livingstone, 1997, pp 333–346 

165. Sen C.N., Sekhar L.N.: An extreme lateral approach to intradural lesions of the cervical 

spine and foramen magnum. Neurosurgery 27:197–204, 1990 

166. Bertalanffy H., Seeger W.: The dorsolateral, suboccipital, transcondylar approach to the 

lower clivus and anterior portion of the craniocervical junction. Neurosurgery 29:815–821, 

1991 

167. Lang D.A., Neil-Dwyer G., Iannotti F.: The suboccipital transcondylar approach to the 

clivus and cranio-cervical junction for ventrally placed pathology at and above the foramen 

magnum. Acta Neurochir 125:132–137, 1995 

168. Day J.D., Fukushima T., Giannotta S.L.: Cranial base approaches to posterior 

circulation aneurysms. J Neurosurg 87:544–554, 1997 

169. Fukushima T.: Commentary on Hosoda K., Fujita S., Kawaguchi T., et al: A 

transcondylar approach to the arteriovenous malformation at the ventral cervicomedullary 

junction: report of three cases. Neurosurgery 34:753, 1994 

170. Sen C.N., Sekhar L.N.: Extreme lateral transcondylar and transjugular approaches, in 

Sekhar L.N., Janecka I.P. (eds): Surgery of Cranial Base Tumors. New York: Raven Press, 1993, 

pp 389–411 

171. Wen H.T., Rhoton A.L Jr, Katsuta T., et al: Microsurgical anatomy of the transcondylar, 

supracondylar, and paracondylar extensions of the far-lateral approach. J Neurosurg 87:555– 

585, 1997 

172. Anson J.A., Spetzler R.F.: Endarterectomy of the intradural vertebral artery via the far 

lateral approach. Neurosurgery 33: 804–811, 1993 

173. Kratimenos G.P., Crockard H.A.: The far lateral approach for ventrally placed foramen 

magnum and upper cervical spine tumours. Br J Neurosurg 7:129–140, 1993


174. Tuite G.F., Crockard H.A.: Far lateral approach to the foramen magnum, in Torrens M, 

Al-Mefty O, Kobayashi S (eds): Operative Skull Base Surgery. New York: Churchill 

Livingstone, 1997, pp 333–346 

175. George B., Dematons C., Cophignon J.: Lateral approach to the anterior portion of the 

foramen magnum. Application to surgical removal of 14 benign tumors: technical note. Surg 

Neurol 29:484–490, 1988 

176. Hosoda K., Fujita S., Kawaguchi T., et al: A transcondylar approach to the arteriovenous 

malformation at the ventral cervicomedullary junction: report of three cases. Neurosurgery 34: 

748–753, 1994 

177. Baldwin H.Z., Miller C.G., van Loveren H.R., et al: The far lateral/ combined supra- and 

infratentorial approach. A human cadaveric prosection model for routes of access to the 

petroclival region and ventral brain stem. J Neurosurg 81:60–68, 1994 

178. Hakuba A., Tsujimoto T.: Transcondyle approach for foramen magnum meningiomas, in 

Sekhar LN, Janecka IP (eds): Surgery of Cranial Base Tumors. New York: Raven Press, 1993, 

pp 671–678 

179. Lang D.A., Neil-Dwyer G., Iannotti F.: The suboccipital transcondylar approach to the 

clivus and cranio-cervical junction for ventrally placed pathology at and above the foramen 

magnum Acta Neurochir 125:132–137, 1995 

180. Bertalanffy H., Seeger W.: The dorsolateral, suboccipital, transcondylar approach to the 

lower clivus and anterior portion of the craniocervical junction. Neurosurgery 29:815–821, 

1991 

181. Katsuta T., Rhoton A.L. Jr, Matsushima T.: The jugular foramen: microsurgical anatomy 

and operative approaches. Neurosurgery 41:149–202, 1997

cuprins - Gr.T. Popa

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?