Revista Orizont

orizont
23
Ioan Ioan Vultur Vultur Vultur: Vultur Vultur Mihai Olos, activitatea ta
artistic` se circumscrie unei perioade
temporale de aproape 50 de ani. Ea s-a
manifestat în perimetrul mai multor arte –
pictura, sculptura, literatura (ai scris [i
publicat în diverse reviste poeme admirabile,
iar mai nou câteva texte eseistice [i
micropovestiri). Care e motiva]ia acestei
op]iuni plurale, a acestui demers artistic
plurivalent?
Mihai Mihai Olos Olos: Olos Sunt un artist preocupat
de mai multe domenii, într-adev`r. Dar pe
toate le-am ales în func]ie de necesit`]ile
mele intelectuale [i, de multe ori, în func]ie
de imperativul momentului. Poate ai b`gat
[i tu de seam` - nu cred c` mi-am schimbat,
de pild`, un fel de pictur` cu un alt fel de
pictur`, întrând în situa]ii multiple [i ie[ind
din ele; se poate constata c` sunt acela[i
artist [i când practic o sculptur`
constructivist`, cum este cea din lemn, [i
o art` liber`, cum îmi este pictura. M-am
silit s` nu se poat` spune privind un tablou
"cât de mult s-a schimbat" (ca tat`l lui Joyce
la un desen de Brâncu[i). Trecerile dintr-o
faz` în alta sau dintr-o modalitate în alta
sunt organice, în strâns` corela]ie. Picasso,
un plurivalent, era acela[i Picasso [i în
cubism [i în constructivism [i în
happeninguri. Nimeni n-a f`cut mai bine o
pictur` stil Picasso constructivist decât însu[i
Picasso. Cu modestie pot spune c` ce fac
eu, a[a cum fac eu, este tot de mine [i nimeni
nu m` poate imita f`r` s` nu se vad`. {imi
place mai mult s` r`mân unitar, s` se
poat` zice c` - nu ferindu-m` de al]ii spre
a nu face ca ei, ci adesea, chiar repetând
formule ale altora- mi-am urmat demersul
de artist, m-am c`utat [i m-am reg`sit pe
mine însumi.
I.V.: În pictur`, a[a cum au v`dit-o
expozi]iile tale din anii 60 – 70 de la Baia
Mare, Bucure[ti sau Roma, ai recurs la o
formul` expresionist` pentru a te îndrepta
apoi spre nonfigurativ. Ce resurse de crea]ie
î]i ofereau [i cum se acordau cu personalitatea
ta?
M.O.: Am încercat ca, în orice am f`cut,
s` fiu sincer; chiar prin sinceritate, toate [i
câte s-au dep`rtat [i câte s-au apropiat laolalt`
au format o unitate. S-au legat de la distan]`
împreun` chiar dac` desp`r]ite erau. Alt`
întrebare, dac` vrei.
I.V.: Sculptura ta a îmbr`]i[at de la
început un tip de expresie abstract-simbolic`.
Cum ai ajuns la aceast` formul` [i care sunt
poten]ialit`]ile ei?
M.O.: {tii, ca [i mult` lume, c` am avut
totdeauna un singur model în fa]`, [i acela
a fost – este – folclorul, arta popular`
tradi]ional`. Prin folclor mi-am p`strat [i
unitatea crea]iei [i m-am putut mi[ca liber
în diferite tentative [i chiar în diferite arte.
O poezie de Mihai Olos trebuie, mi-am zis,
s` nu fie deosebit`, ca sim]ire adânc`, de o
pictur` de Mihai Olos. Prin aceast` metod`
m-am aclimatizat în felurite domenii [i mam
deprins repede cu traversarea de la unul
la altul. Maestrul nostru, folclorul, parcurge
u[or asemenea trasee.
I.V.: Ai fost printre primii arti[ti români
care s-au îndreptat spre forme artistice
nonconven]ionale ca landart, performance
(ac]ionism) etc. Ai putea s` vorbe[ti pu]in
ANIVERSARE
aniversare
www.revistaorizont.ro
S~ NU M~ DEZMINT. S~ NU MINT
MIHAI OLOS
Mihai Olos, unul dintre reprezentan]ii de prim-plan ai artei contemporane române[ti,
va împlini în curând 70 de ani. L-am întâlnit spre sfâr[itul anului trecut în Germania,
unde tr`ie[te de mai mult timp. A avut amabilitatea s`-mi r`spund` la câteva întreb`ri
legate de crea]ia sa, de[i se resim]ea înc` dup` luni de grea suferin]`.
despre aceste experien]e?
M.O.: Sigur c` a[ putea s` vorbesc, nu
pu]in, ci mult, dar m` mul]umesc cu pu]inul,
cu pu]inul sintetizat printr-un singur cuvânt:
dragoste. Mi-a fost u[or s` trec de la o faz`
la alta sau de la o modalitate de art` la alta.
Tocmai datorit` sincerit`]ii prin care m`
str`dui s` nu m` dezmint. S` nu mint.
Folclorul nu minte. Încerc [i eu la fel.
I.V.: În destinul t`u artistic poate fi
identificat rolul important jucat de câteva
personalit`]i. M` gândesc la Petru
Comarnescu, A. E. Baconsky, la artistul
german Joseph Beuys. Ce au însemnat
întâlnirile cu ei?
M.O.: La aceste personalit`]i m`
gândesc [i eu adesea. Dac` b`ga]i bine de
seam`, Beuys seam`n` cu Petru Comarnescu
în atitudinea [i altitudinea sim]irii. A. E.
Baconsky, la fel, cu Petru Comarnescu...
[i ceilal]i. A. E. Baconsky mi-a dat
recomandarea la Rosa del Conte prin care
am ajuns la Giulio Carlo Argan, oameni
de art`, sprijinitori ai mei. Cunoscându-i
pe ace[tia am str`b`tut mai lesne de la una
la alta, arii culturale diferite. Le p`strez mereu
vie amintirea [i le cinstesc memoria.
I.V.: {tiu c` ai fost prezent în spa]iul
larg european cu mai multe expozi]ii [i
ac]iuni care nu au r`mas f`r` ecou, fiind
cunoscute acolo, dar mai pu]in în]elese [i
comentate în România. Le-ai putea evoca
pe cele mai semnificative?
M.O.: Da, î]i voi numi, f`r` s` le evoc,
câteva ac]iuni care au avut importan]` în
activitatea mea de artist: Dup` marea
expozi]ie de la Baia Mare – prima mea personal`
de pictur`; mare însemnând cu un
num`r mare de lucr`ri, a[a cum Baia Mare
înseamn` cu un num`r mare de cet`]eni.
(Po]i scrie f`r` grij` [i "mare", [i cu alte
semnifica]ii, c`ci pe parcursul multor ani
n-a f`cut nimeni altcineva nici înainte, nici
dup` mine o expozi]ie "mai mare".) Expozi]ia
de la Roma, una din cele mai frumoase ale
vie]ii mele. Pictur` [i sculptur`. S-a bucurat
de multe aprecieri, printre altele, [i de cele
ale lui Giulio Carlo Argan. Expozi]ia de la
Nimegen, Olanda, la Nijmeegs Museum,
organizat` [i sprijinit` de marele colec]ionar
[i critic de art`, Hans van der Grinten.
Expozi]ia de la Vác, centru de art` din
Ungaria, organizat` de criticul de art` József
Bárdosi. De[i fa]` de celelalte expuneri a
fost într-un spa]iu un pic mai restrâns, a
stârnit mari rezonan]e la vremea respectiv`.
Am spus "restrâns", gre[ind, c`ci a umplut
întregul spa]iu al unei biserici dezafectate.
(Nu v` speria]i, expozi]ia n-a fost una
profan`!). Au fost [i câteva expozi]ii, s` le
zic a[a, mai mici, dar valabile prin aceea
c` au abordat foarte serios arta de care s-au
ocupat, cum ar fi cea de la Murska Sobota,
de sculptur` mic`. A[a, în expozi]ii de grup
sau colective am participat de nenum`rate
ori strângând cu acele prilejuri leg`turi cu
arti[ti care mi-au r`mas prieteni pentru toat`
via]a. Joseph Beuys mi-a r`mas prieten cât
a tr`it, Athena Tacha... Am [i mul]i prieteni
români [i te rog s`-i men]ionezi pe Mihai
Horea, Corneliu Bruda[cu, Ion Mure[an,
to]i arti[ti excep]ionali de care m-am
apropiat, indiferent de m`re]ia lor, cu
dragoste [i niciodat` cu invidie.
I.V.: Bag de seam` c` expui mai mult
în muzee, [i nu în galerii de art`...
M.O.: ...nu odat`, în biserici... E mai
bine. Într-un spa]iu multiplu te sim]i mai
în largul t`u.
I.V.: Un catalog exhaustiv seam`n` cu
o expozi]ie universal`..., te felicit pentru
cataloagele tale de expozi]ii.
M.O.: Eu sunt în stadiu de început cu
publica]iile, începuturile par bune.
I.V.: Revista care ne g`zduie[te e mai
mult literar` decât plastic`. Ai putea s` ne
por]i prin lumea literar` pe care [tiu c` ai
str`b`tut-o...
M.O.: Pot s`-]i spun multe, dar n-a[ vrea
s` m` întind. Hai s` ]i-l descriu pe A. E.
Baconsky, iubit de mult` lume, dar acum
parc` uitat. Aveam o expozi]ie la galeriile
de art` Simeza din Bucure[ti. Cum se întâmpl`,
lumea venea - dar expozantul - absent.
Expozi]ia era custodiat` - ca s` nu
spunem p`zit` – de o doamn` b`trân`. Doamna
Cantacuzino. "Ierta]i-m`! Domnule, v-a
c`utat cel mai frumos b`rbat pe care l-am
v`zut eu vreodat`!" {i doamna asta, b`trân`,
prin]es` de Cantacuzino, avusese prilejul
s` cunoasc` mul]i b`rba]i frumo[i... Am [tiut
c` fusese A. E. Baconsky. A[a se c`utau
artele [i frumuse]ile de atunci întreolalt`.
Cu drag. {i zeii aveau unele cusururi – dar
A. E. Baconsky era neînvins nici de zei.
(Tragedia cutremurului, ... parc` st` mereu
[i asupra capului meu...). O propozi]ie trist`...
Îmi place s` scriu poezii – mai ales atunci
când bag de seam` c`-mi [i ies. Dac` î]i
men]ii întrebarea, sunt un harnic cititor de
poezie. Eminescu în integralitate, Blaga pe
de rost. Arghezi – îl [tiu aproape întreg pe
de rost. Pe Ion Barbu nu-l [tiu întreg pe de
rost, c`ci a ap`rut mai târziu, pe când eu
r`t`ceam prin str`in`t`]i, dar m` cople[e[te
prin poezia sa [i sper s` nu m` despart de
acest p`mânt f`r` s`-l pot duce cu mine întreg
în strai]a memoriei. Acesta este un interviu
cultural, [i nu un catastif de date – de aceea
permite-mi s`-]i povestesc cum l-am înv`]at
pe Ion Barbu pe de rost.
Eram student la Cluj – trei studente,
fete frumoase, îmi erau prietene. Erau trei,
fiindc` nu putea fi una singur` datorit`
celorlalte dou`. St`team în gazd`, tuspatru.
Cine pl`tea? Bineîn]eles, fetele. Patru în
acela[i pat. Margareta, Rodica, Ancu]a, eu.
Nu erau nop]i de somn sau de amor, ci de
poezie, mai ales c` st`team sub
supravegherea generalului (la propriu),
unchiul lui Ion Negoi]escu. Ion Negoi]escu
- la închisoare. Fl`mânzi de lectur` aveam
voie s` atingem toate c`r]ile (din biblioteca
uria[` [i foarte frumoas` a lui Ion
Negoi]escu), dar s` nu le mut`m, ci s` le
punem în locul [i în pozi]ia în care le-am
g`sit ini]ial. Acolo a fost [i un mic volum,
edi]ia princeps din Joc Secund.
Dar acum, ie[ind din spitale, eu însumi,
ca din închisori, am g`sit un alt volum de
Barbu, datorat poetului Romulus Vulpescu,
prieten cu prietenul meu Romulus Guga.
Nu m` mai satur s`-l citesc! {i, s`-]i spun
– dac` a[ încerca o istorie a literaturii
române[ti, a[ începe-o tot cu folclorul. Cu
cel din Maramure[, de pild` (Calendarul
Maramure[ului ar fi o baz` de pornire).
Folclorul nostru autentic (nu cel care bate
cu cer[itul pe la por]ile boiere[ti, Ien`chi]`,
Conachi etc.) se racordeaz` perfect cu poezia
ultramodern`. Exist` mostre de variante
poetice care înving ca valoare orice alt`
tentativ` poetic`. Dar nu-i po]i scoate pe
criticii români din [colile în care înc` mai
tocil`resc, neglijând folclorul adev`rat. Se
pare, îns`, c` ast`zi î[i taie drum noi forme
de reg`sire a culturii tradi]ionale. Am aflat,
de pild`, c` în ultima vreme mul]i intelectuali
[i-au f`cut obiceiul de a-[i boteza noii n`scu]i
în parohii de ]ar`. Primul care a avut aceast`
ini]iativ` a fost domnul Constantin Noica.
Domnia Sa l-a botezat pe fiul meu Constantin
într-o biseric` de lemn, cea din Remetea
Chioarului. Sunt fericit c` aceast` tradi]ie
continu` [i ast`zi [i sunt sigur c` o s` dureze,
pentru c` ideea este s`mân]` bun` [i este
pornit` din intelectuali ale[i. Dumnezeu s`-i
tr`iasc` pe cei din via]`, Dumnezeu s`-i
odihneasc` pe cei pleca]i...
Interviu realizat de
IOAN VULTUR