dunarea de jos 116 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

personaj foarte bogat şi celebru în zonă, suplinitor de limbă
franceză, la 75 de ani, în învăţământ. Acesta îşi povesteşte cea
mai frumoasă aventură erotică din vremea primului război
mondial. Totul în aceeaşi atmosferă de aşteptare - Kief total, în
acelaşi stil ordonat spre ,,suspans şi clauzulă”: Eram
tânăr ofiţer, povesteşte Basarabescu, în primul război
mondial. Regimentul nostru se retrăsese, undeva aproape de
Iaşi. Armata rechiziţionase cai, căruţe, case şi un conac
boieresc. În conac, erau încartiruiţi ofiţerii. Cum eram tânăr
locotenent, aveam şi eu o cameră în acel mic palat. Într-o
seară, băusem şi întorcându-mă în cameră am adormit
imediat. Deşi eram buimăcit de vin şi de somn, după miezul
nopţii, am auzit un zgomot uşor în jurul meu... Era Monique,
stăpâna conacului. Urmează scufundările erotice, acelaşi
Complex Oedip. Ne-am iubit toată noaptea. Când am căzut
epuizat, nu mă alunga, ci mă împingea uşor cu mâinile.... Vă
închipuiţi cred că tot timpul cât am stat la conac am avut-o
alături pe Monique. Aş fi vrut, ca Faust, să opresc zilele şi
nopţile în loc (O, instant reste!)
Erou ce, în final, elaborează cauza sau învăţătura acumulată
de hazardul erotic: Dragostea face dintr-un laş un viteaz, dintrun
înţelept un nebun.... dragostea este cea mai bună, dar şi
cea mai nebună dintre pasiuni.
Uneori, exagerând actul erotic în scopul ponegririi
anumitor personaje din tagma activiştilor de partid de ieri,
deveniţi peste noaptea unui crăciun sângeros, politicienii
amorali de azi.
Cum se răzbună, în La vremuri noi, tot noi, scriitorul Culiţă
Ioan Uşurelu, pe moralista capitalistă Lenuţa, povestindu-ne
în detaliu scena ei erotică cu un coleg de birou, căruia după o
tatonare de câteva săptămâni, i-a propus, culmea, chiar în
scris, o întâlnire amoroasă, în care l-a tras lângă ea, şi-a
descheiat larg bluza albă... Bărbatul, Relu, îi introduse mâna
sub fustă şi o sărută între sâni. Atât i-a trebuit Lenuţei ....După
aceasta .... femeia ţepoasă de până atunci (activista Lenuţa)
deveni o mieluşea care mergea goală în patru labe pe covor.
Detalii ale arderii imorale, ale focului negru, cei dădea
putere Lenuţei să-şi transforme ura în patimă, ura în caracterul
depravat al ambiţiilor politice postdecembriste.
În biroul în care Lenuţa ţine piept colegilor persiflanţi,
lucizi, dar şi cunoscători ai nedreptăţii de a fi rămas la putere, în
România, tot nomenclaturiştii, Ioan Culiţă Uşurelu, drămuieşte
în gura personajelor sale temele dezbaterii politice a acestei
,,rămâneri la putere”.
Ca în multe alte ipostaze, de acest fel, în alte cărţi, susţine,
crede în ,,dezbatere”, în ,,nepasivitatea politică a individului
social”: Apoliticul nu este deloc ..... nedăunător. El participă
la perpetuarea nelegiuirii, corupţiei şi imoralităţii. Am exclus
politicul din viaţa noastră şi iată ce avem sus, la conducerea
ţării: trădători şi nemernici. Pascal spunea că ,,orice eroare
provine din excludere”.
De reţinut, scop ori liberă credinţă, cum limbajul
personagiilor - Culiţă Ioan Uşurelu - păstrează ,,cultura lor
profesională”. Expresiile curg în povestire alături de o posibilă
reformă lexicală. Pe care scriitorul nu o acceptă de dragul
autentificării istoriei morale a fiecărui personaj: Dar ce mama
poate să innoculeze copiilor astfel de bazaconii? ; Dacă v-aş
spune că frumuseţea nu are rol primordial în viaţa omului,
m-aţi crede?, dialoghează inginerul Ion Bocu în Bătrânul şi
femeile.
Limbaj, care se repetă, pe acelaşi diapazon striat, dar bine
NR.116
strunit, în Femei şi bărbaţi: Veştile de la ţară circulă rapid;
n-am spus nimic de acest gen, până acum; ştiu un caz povestit
chiar de el; am cunoscut acum vreo câţiva ani aspecte din
viaţa unor oameni.
Aceste verbe, adverbe, locuţiuni, epitete şablon, ar
îndulci naraţiunea (lucru ce nu-şi doreşte autorul), spre o
prezenţă a satisfacţiei frumosului literar pentru un eventual
lector al cărţii - conac literar în dispută, în aristocratică prezenţă
a celor ,,vii”.
De consemnat, încă odată, este, în intenţia scriitorului
Culiţă Ioan Uşurelu, în această carte, clauzulele frazelor:
Prieteni, eu m-am simţit obligat că trebuie să cunoşti bine
omul cu care-ţi pui în plug (Femei şi bărbaţi); Luciene,
lumea nu s-a deşteptat, din contră. Aşa că Lenuţa va avea
unanimitate. ,,Bravos naţiune, halal să-ţi fie!”, cum spunea
nenea Iancu (La vremuri noi, tot noi); încep să-i cred chiar
şi pe cei care se sinucid (Mama); dar am vrea enorm de mult
să fie iar ca odinioară, să primim cuvinte de folos, ziditoare,
şi de mângâiere pentru sufletele noastre neliniştite, dornice
de învăţătură şi de întărire în dreapta credinţă strămoşească
(Mânca-v-ar Raiul); înseamnă că acuma e mai rău ca pe
vremea odiosului! Atunci exista o teamă că te chema la partid
şi la miliţie (Zevzecul).
Această reliefare crudă, a celor temători de Dumnezeu şi
netemători de omenesc, se / ni se / înfăţişează în toată opera
lui Culiţă Ioan Uşurelu. Luminătoare de istorii, luminate justiţiar
de autor, observator a fenomenologiei, dezmoştenirii neamului
românesc: a virtuţiilor lui ancestrale, romano - dacice, a
continuităţii lui mioritice.
Şi merită să-i fie lăudată strădania ,,neuitării dramelor
acestui popor”, prin care am trecut şi noi lectorii operei sale,
în numele celor care nu au trăit cât noi, în numele celor ,,noi
pelerini puri”, într-o societate a impurităţilor virale, viscerale,
neostatale, neoanarhice.
Să lăudăm, totodată, opera lui Culiţă Ioan Uşurelu pentru
euristica abstrusului ei ce preţuieşte estetica problematicului
social, ataraxia cuvântului veridic.
MMXI
31