Octavian Ursulescu, TEMISTOCLE POPA - Biblioteca Metropolitana ...

TEMISTOCLE POPA 25
din Ştefan cel Mare și a opus artiștilor echipa ziariștilor, făcîndu-se ca de
obicei învoiala de a se cădea „la pace” în final, adică să se termine egal.
Artiștii aveau un team redutabil... ca nume: Dan Spătaru, singurul priceput
cu adevărat, Aurelian Andreescu, Horia Moculescu, Cezar Grigoriu, Puiu
Călinescu, Horia Căciulescu, ce mai o echipă „de tot rîsul”!, Colea Răutu,
Nicu Constantin, Anton și Romică. Două reprize de cîte 20 de minute,
oricum prea mult pentru „artiștii” gazonului!, și un arbitru celebru, Ion
Băieșu, care habar n-avea de înțelegerea prealabilă. Acum i-am spune: blat!
Aproape de final, scorul era 4 la 4, deci în grafic. Se pornește un vînt teribil,
care se pare că l-a „dinamizat” pe „robustul“, impozantul centru-atacant al
artiștilor, Horia Căciulescu, care intră cu minge cu tot în poartă, „încălcînd
convenția” asemeni lui Panikovski, vorba celebrului erou al lui Ilf și
Petrov, Ostap Bender. La cabine, scandal mare, s-a dus pe apa Sîmbetei
și banchetul... „Microbist” pînă în străfundul sufletului, Temistocle Popa
a compus, după istorica victorie în meciul cu Cehoslovacia, melodia Hai,
băieții!, chiar pe drumul de la stadion spre casă! Alte piese cu tematică
sportivă sînt: Olimpiada tinereții, Drumeție, Pentru cei mai buni sportivi,
Noi sîntem drumeții veseli. Mai simpatic este faptul că el ar putea anula
rivalitatea istorică dintre Steaua și Dinamo, compunînd pentru fiecare
dintre ele un imn! Alte mari pasiuni sportive au fost șahul, la care a
renunțat după o partidă cu marea maestră Elisabeta Polihroniade, și mai
ales pescuitul. În urmă cu cîțiva ani, pe cînd locuia încă la Foișorul de foc,
după un interviu, știindu-mă „știucar”, mi-a dăruit un blinker, o linguriță
cu care am prins apoi multe știuci în Deltă. Acum, aflînd că nu mai merge
pe baltă, l-am întrebat ce s-a întîmplat cu impresionantul său arsenal de
„scule” de pescuit. Mi-a spus că i le-a dat pe toate lui Horia Moculescu, un
alt împătimit al pescuitului, deci au ajuns pe mîini bune...
În casa maestrului – deși nu-i place deloc să i te adresezi cu acest
apelativ – la loc de cinste tronează, printre diferite trofee, discuri de aur,
diplome, şi două păpuși. Povestea lor ține de anii ’50, cînd Temistocle Popa,
așa cum am arătat, se făcuse cunoscut cu prima sa încercare componistică,
Vîntule din zarea-albastră. Dar ambiția compozitorului era să nu rămînă
în acest stadiu, alăturîndu-se numelor de frunte ale genului. Soluția era să
scrie o melodie inspirată din realitatea imediată, așa cum se proceda pe
atunci. De aceea, împreună cu textierul Mircea Block, pîndea un asemenea
subiect. Și ocazia s-a ivit: spre sfîrșitul anilor ’50 presa relata pe larg despre
intrarea în funcțiune a primei noastre fabrici de fire din relon, cea de la
Săvinești. Așa s-a născut Fata de la Săvinești, piesă în ritm de bighină,
cu un delicat fior folcloric. Cîntecul a fost înregistrat de Surorile Kozac