Octavian Ursulescu, TEMISTOCLE POPA - Biblioteca Metropolitana ...

TEMISTOCLE POPA 7
Compozitorul a protestat, cum că acestea n-au... parfum, dar interpretul nu
s-a lăsat și s-a apucat să cînte de se cutremura apartamentul: Lalele, lalele,
frumoasele mele lalele!, după care, furios aproape, a continuat: Iar dacă
ții neapărat ca lalelele să miroasă, n-ai decît să le stropești cu parfum. Eu
însă nu plec pînă nu-mi dai bucata!. Cum „capul de refren”, cum se spune,
era gata, Temistocle a dat fuga la Aurel Storin, care, inspirat ca de obicei, a
și compus versurile. Așa a ajuns Lalele, cîntecul compus în 1961, un șlagăr
uriaș, fredonat pe toate drumurile, cu un succes atît de mare încît oamenii îl
strigau pe stradă pe Luigi Ionescu „Măi, lalele!”. La moartea lui, la căpătîi,
oamenii murmurau, cu lacrimi în ochi, refrenul Lalelelor...
Revenind la începuturile muzicale ale acestui maestru al șlagărului,
să notăm că din 1943 s-a afirmat, mai întîi, în postură de instrumentist. A
fost component al unor formații celebre în epocă: este vorba de orchestrele
teatrelor „Atlantic” (1943-1947) și „Alhambra” (1947-1949) din București,
de orchestra Teatrului de Estradă (1949-1957), de orchestra de jazz
„București” (1957-1962). Turneele în țară se făceau cu vagoane de tren,
lăsate seara în triaj, în localitățile unde avea loc spectacolul, a doua zi fiind
anexate altor garnituri. Turneele erau lungi, dar cimentau relațiile între
artiști, aflați în aceste vagoane ca în familie: aici se dormea, se gătea, se
mînca, se bea, se petreceau seri minunate după reprezentații, era, practic,
casa lor. Într-un asemenea context a cunoscut-o compozitorul pe soția sa,
Cornelia „Coca” Teodosiu, nume cunoscut în lumea teatrului de revistă, cei
doi legînd o strînsă prietenie cu excentricul, dar atît de valorosul baterist
Sergiu Malagamba (n. 1913, Chișinău – m. 1978, București). Malagamba,
după ce a cîntat cu cîteva formații de la Chișinău (Nicolae Cireș) și din
București (Max Halm), a devenit baterist în orchestra Joe Reininger, cu
care a efectuat turnee în Egipt și Sudan, după care, în 1939 trece în fruntea
propriei sale formații la barurile „Melody” și „Continental”. Urmează, rînd
pe rînd, ipostaza de baterist la Teatrul „Gioconda”, profesor de percuție
la Conservatorul american de jazz din București, baterist și dirijor la
Teatrul „N. Stroe”, Teatrul „Elly Roman” și Teatrul „Ateneului Român“,
percuționist (timpane) în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, profesor
de percuție la Școala Populară de Artă, dirijor la Operetă. Cu Temistocle
Popa s-a împrietenit în anii cînd au fost colegi la Teatrul de Estradă (1948-
1950, cu o revenire din 1955 pînă în 1974). Sergiu Malagamba a alcătuit,
în 1942, prima orchestră de jazz simfonic din România, a întreprins turnee
în numeroase țări ale lumii, în URSS era un adevărat idol, iar în calitate
de compozitor, în 1969, a obținut o mențiune la festivalul de la Mamaia.
Influența lui în epocă a fost uriașă, iar Temistocle Popa își aduce aminte