Octavian Ursulescu, TEMISTOCLE POPA - Biblioteca Metropolitana ...

TEMISTOCLE POPA 31
Culmea este că melodia a zăcut mai bine de un an în sertarele redactorilor
de la Radiodifuziune, nebucurîndu-se de încredere! Cu toate insistențele
autorului, care era departe de a fi un necunoscut, piesa nu intra în programe,
sugerîndu-i-se compozitorului s-o orchestreze în ritm de dans, eventual de
foxtrot, dar în nici un caz de marș. Noroc că n-a ascultat aceste „indicații”,
iar Dan Spătaru a fost din prima clipă entuziasmat. Neîncrederea, însă, nu
se sfîrșise aici. Dirijorul Sile Dinicu a aruncat o privire partiturii și i-a spus
cu reproș: Doar n-ai vrea, Temi, să-mi transform orchestra în fanfară?! A
cedat în cele din urmă, iar instrumentiștii au fost literalmente entuziasmați
de ritmul de marș, după atîtea sambe, cha-cha-uri, twist-uri, așa încît Sile
Dinicu a acceptat înregistrarea. Dan Spătaru a reușit o „suprapunere” de zile
mari, Tudor Vornicu a programat Fanfara într-o emisiune de sîmbăta seara
și... succesul național era gata! Din acea clipă fiecare oraș cu „stradă mare”
şi, cine nu are, cu grădină publică și cu bulevard central și-a revendicat
acest uriaș șlagăr, dar numai unul fusese în inima compozitorului: Galații
săi natali. Numai şi pentru asta şi ar trebui să aibă un foișor în parc, cu
o fanfară permanentă, iar parcul să poarte numele lui Temistocle Popa!
Probabil însă cerem prea mult...
Am amintit fugar, în prima parte a cărții, de legăturile consistente ale
lui Temistocle Popa cu cinematografia. De altfel, la finalul volumului, vom
publica in extenso lista tuturor filmelor la care a scris muzica. Totul a început
în 1962, atunci cînd l-a întîlnit pe prozatorul Francisc Munteanu, convertit
surprinzător, cu excelente rezultate, la regie de film; era cu puțin înainte de
a colabora la primul său film dintr-o serie de excepție: La vîrsta dragostei.
Franț, cum îi spuneau prietenii, a fost primul regizor care a renunțat, pentru
banda sonoră a filmelor sale, la compozitorii de muzică grea, nesfiinduse
să apeleze la un Temistocle Popa sau George Grigoriu și să propună
spectatorilor ceva neobișnuit pînă atunci: tangouri sau foxtroturi. În zilele
frumoase de vară, cei doi pregăteau viitoarele lor filme în liniștea casei de
la Gruiu – Snagov a regizorului, pentru că nu întîmplător compozitorul
fusese poreclit „cineastul” de colegii de breaslă, într-atît de mult pătrunsese
secretele meseriei. Mai mult, uneori a și... jucat! De pildă, partitura pentru
filmul Cîntecele mării, în regia aceluiași Francisc Munteanu, a elaborat-o
în numai două săptămîni, terminînd înregistrările chiar înainte de începerea
filmărilor. Dar într-o zi s-a ivit o mică problemă: actorul Emil Hossu, care
urma să interpreteze rolul bucătarului în secvența Să dansăm un shake, nu a
ajuns în ziua stabilită la studio, avînd o repetiție la teatru. Din fericire, strofa
pe care trebuia s-o cînte nu prezenta cine știe ce dificultate vocală. Normal,
fusese scrisă pentru un amator în ale cîntatului!, așa încît l-a înlocuit chiar...