Practici europene pentru administratia publica romaneasca

PRACTICI EUROPENE 

PENTRU ADMINISTRAŒIA 

PUBLICÅ ROMÂNEASCÅ

PRACTICI EUROPENE PENTRU ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ 

Acest material a fost publicat în cadrul proiectului “Ghidarea aleşilor locali spre 

practici europene”, coordonat de Asociaţia Pro Democraţia. 

Publicaţia a fost tipărită cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer. Opiniile 

exprimate în această publicaţie aparţin autorilor şi nu reflectă poziţia oficială 

a finanţatorului. 

Autor: 

Septimius Pârvu 

Grafică şi DTP: 

Mihai Buravic 

Drepturi de autor 

© Asociaţia Pro Democraţia 

Asociaţia Pro Democraţia 

B-dul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 17 

Pavilion F, Etaj 3, Sector 1, Bucureşti 

Telefon/fax: (+4021) 222.82.45 

222.82.54 

2 

E-mail: apd@apd.ro 

Web: www.apd.ro

CUPRINS 

CUPRINS 

CUVÂNT ÎNAINTE 5 

CAPITOLUL I 

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN EUROPA 7 

CE ESTE ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ? 7 

I.1. STUDII DE CAZ. POLONIA, UNGARIA, SLOVACIA, BULGARIA, ESTONIA. ORGANIZAREA INTERNĂ A 

GUVERNĂRII LOCALE. 9 

I.2. STUDII DE CAZ. FRANŢA. ACCESUL LA INFORMAŢII ŞI PARTICIPAREA CETĂŢENILOR. 12 

I.3. COMITETUL REGIUNILOR 15 

CAPITOLUL II 

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA 17 

II.1. LEGISLAŢIA ROMÂNEASCĂ PRIVIND AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE 17 

II.2. DESCENTRALIZAREA 19 

II.3. AUTORITĂŢILE PUBLICE LOCALE DIN ROMÂNIA 22 

II.3.1. CONSILIUL LOCAL 24 

CONSTITUIREA CONSILIULUI LOCAL 24 

ATRIBUŢIILE CONSILIULUI LOCAL 25 

ŞEDINŢELE CONSILIULUI LOCAL 28 

PROIECTELE DE HOTĂRÂRE. PROPUNERE, VOT, VALIDARE 29 

COMISIILE DE SPECIALITATE ALE CONSILIULUI LOCAL 31 

ÎNCHEIEREA MANDATULUI DE CONSILIER LOCAL 33 

II.3.2. PRIMARUL ŞI VICEPRIMARUL 34 

ATRIBUŢIILE PRIMARULUI 34 

ÎNCHEIEREA MANDATULUI PRIMARULUI 36 

II.3.3. CONSILIUL JUDEŢEAN 37 

ATRIBUŢIILE CONSILIULUI JUDEŢEAN 38 

ŞEDINŢELE CONSILIULUI JUDEŢEAN 40 

ÎNCHEIEREA MANDATULUI CONSILIERULUI JUDEŢEAN 41 

ATRIBUŢIILE PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN 42 

II.4. BUNA GUVERNARE. VALORI ETICE ÎN ADMINISTRAŢIE ŞI INTEGRITATEA ALEŞILOR LOCALI. 

INCOMPATIBILITATEA, CONFLICTUL DE INTERESE ŞI DECLARAŢIA DE AVERE 45 

II.4.1. CONCEPTUL DE BUNĂ GUVERNARE 45 

II.4.2. CORUPŢIA 49 

CONFLICTUL DE INTERESE 50 

DECLARAREA AVERII 54 

II.5. PROTECŢIA LEGALĂ, RĂSPUNDEREA ŞI SANCŢIONAREA ALEŞILOR LOCALI 58 

II.6. AVERTIZAREA DE INTERES PUBLIC 61 

CAPITOLUL III 

CETĂŢEANUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ 66 

III.1. LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIE 66 

PRACTICI INTERNAŢIONALE PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAŢIE 67 

III.2. GUVERNAREA DIGITALĂ 72 

III.3. TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ ŞI IMPLICAREA CETĂŢENILOR ÎN LUAREA DECIZIILOR 78 

III.4. RELAŢIA CU ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE ŞI VOLUNTARIATUL 101 

CONCLUZII 106 

BIBLIOGRAFIE 108 

3


4

CUVÂNT ÎNAINTE 

CUVÂNT ÎNAINTE 

În calitate de stat candidat la Uniunea Europeană, iar mai apoi în calitate de 

membru, România a întreprins reforme vizibile în ceea ce priveşte 

administraţia publică locală, atât la nivelul competenţelor sale, în ceea ce 

priveşte descentralizarea, cât şi la nivelul procedurilor aplicate în ceea ce 

priveşte relaţia dintre aleşi şi funcţionari, pe de o parte, şi cetăţeni pe de altă 

parte. 

Trebuie, totuşi, diferenţiat între norme şi practică. Practicile întâlnite în 

administraţia publică românească, atât locală, cât şi centrală, nu sunt 

întotdeauna la nivelul standardelor Uniunii Europene, pentru a putea vorbi 

despre o democraţie consolidată în beneficiul cetăţenilor. În acest moment este 

nevoie de o dezbatere consistentă, cu toţi factorii interesaţi, pentru a construi 

o legislaţie fundamental necesară unei administraţii transparente, receptive la 

nevoile cetăţeanului, eficiente, profesioniste şi performante. 

Cele trei probleme majore care cauzează fracturi în funcţionarea sistemului 

administrativ românesc sunt legislaţia fragmentată, neclară şi care deseori 

creează contradicţii, lipsa de pregătire a unui procent semnificativ dintre aleşii 

locali, dar şi a funcţionarilor publici, precum şi instabilitatea politică, aspect 

care produce transformări de substanţă la nivelul vieţii publice şi al legislaţiei. 

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, lipsa unui nivel minim de expertiză, 

a unor cunoştinţe fundamentale despre legislaţie, dar şi reticenţa de a acumula 

cunoştinţele necesare exercitării atribuţiilor creează dificultăţi în structurarea 

unui sistem administrativ eficient la nivel local. Mai mult, rotaţia cadrelor şi 

lipsa de comunicare între deţinătorii mandatelor anterioare şi ai celor nou 

dobândite produce rupturi, de multe ori severe, în cadrul instituţiilor 

administraţiei publice locale. 

Ideea de bază de la care am pornit este aceea de a oferi informaţii aleşilor locali 

care au dobândit mandate în urma celor mai recente alegeri locale, dar, în 

aceeaşi măsură, şi celor care au experienţă. Au mai fost editate publicaţii care 

abordează aspecte ale administraţiei publice, tipărite fie de organizaţii 

neguvernamentale, fie de instituţii specializate ale statului. Cele mai multe 

dintre ele tratează aspecte izolate, restrânse, care se circumscriu unei tematici 

relativ limitate. Vizăm atingerea unui spectru mai larg de informaţii esenţiale 

pentru exercitarea mandatului de ales local. Secţiunile materialului ating 

tematici diferite, dar în acelaşi timp complementare. Întrucât România a devenit 

din anul 2007 membru al Uniunii Europene, dar este încă în faza de preluare a 

5


practicilor şi reglementărilor europene, am ales să prezentăm comparativ 

modul în care se sistematizează administraţia publică locală din România cu 

cea din state cu experienţă democratică îndelungată, dar şi cu cea a unor ţări 

care au făcut parte din fostul bloc sovietic, precum Polonia, Ungaria, Bulgaria. 

Am accentuat analiza legislaţiei româneşti privind funcţionarea administraţiei 

publice, orientându-ne aprofundat asupra atribuţiilor aleşilor locali (primari, 

viceprimari, consilieri locali, consilieri judeţeni şi preşedintele consiliului 

judeţean). Toate aspectele cuprinse în materialul de faţă sunt ghidate de 

conceptul de bună guvernare, fapt pentru care am dedicat o secţiune aparte 

explicării şi exemplificării normelor care gravitează în jurul acestei idei. Astfel, 

punem accentul pe următoarele valori şi reglementări care le transpun în 

practică: responsabilitate, transparenţă, promptitudine, eficacitate şi eficienţă, 

respectarea legii, participarea, orientarea către consens. 

În secţiunea finală vizăm dezbaterea unor metode şi instrumente eficiente de 

construire a relaţiei cu cetăţeanul, de mobilizare a comunităţii, precum şi de 

creare a propriei identităţi şi imagini. 

De asemenea, ne-am orientat spre identificarea de bune practici şi exemple de 

succes, atât din mediul politic şi administrativ european, cât şi din cel românesc. 

Un aspect pe care punem accent este acela al guvernării digitale (e-participare), 

care trebuie să reprezinte una dintre principalele instrumente de funcţionare 

a administraţiei publice în secolul XXI. Ideile cuprinse în acest material provin 

din experienţa acumulată de Asociaţia Pro Democraţia, din dezbaterile 

organizate în Bucureşti şi în ţară cu reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei 

publice locale, ai organizaţiilor neguvernamentale, precum şi ai mass-media, 

dar şi din experienţa oferită de instituţii ale Uniunii Europene şi ale statelor 

membre. 

6

CAPITOLUL I 

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN EUROPA 

CAPITOLUL I - ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN EUROPA 

Ce este administraţia publică? 

Vom defini administraţia publică sub forma totalităţii „de activităţi desfăşurate 

de toţi birocraţii din lume, de toate persoanele care lucrează în sectorul 

guvernamental, fie că activităţile lor sunt legale sau ilegale, competente sau 

incompetente, decente sau josnice” 1. 

Administraţia publică poate fi analizată atât direct, cât şi indirect. Este directă 

când oferă servicii publicului, cum ar fi transportul în comun sau electricitatea 

şi este indirectă când contractează societăţi private pentru a oferi bunuri şi 

servicii către cetăţeni 2. În cele mai multe cazuri, în statele democratice, 

structurile şi autorităţile administraţiei locale se ocupă de treburile comunităţii. 

În ţările în curs de modernizare sau nedemocratice, aceste autorităţi pot fi 

factori de răspândire a unor valori corupte. 

Funcţionarea administraţiei publice s-a dezvoltat după o serie de norme şi 

reguli, care au reflectat valori şi standarde de moralitate. Totuşi, la nivel practic, 

sistemul se conduce după normele culturale, economice şi politice în care 

funcţionează. Putem afirma că este ceea ce face guvernarea în condiţiile 

culturale şi politice în care funcţionează. 

Dintr-o perspectivă profesională, administraţia publică se referă la 

„managementul care are de-a face cu societatea, politicile publice şi cu alte 

componente ale acestora, care nu au neapărat legătură cu aspecte private, 

familiale, comerciale sau individualiste” 3. Managementul acţiunilor şi bunurilor 

publice este dublat şi de alte competenţe, ce implică formularea, planificarea 

sau modificarea obiectivelor şi treburilor publice. Atribuţiile administraţiei nu 

se plasează în sfera strict guvernamentală, ci din anumite perspective, intră în 

competiţie cu sfera privată. Încă de la formarea sa, administraţia publică s-a 

fundamentat pe anumite componente, printre care bugetul şi finanţele 

(furnizarea şi gestionarea de resurse), personalul (politicile de management 

de personal), planificarea şi managementul proiectelor, designul organizaţional, 

sistemele de comunicaţii, atribuţiile de arhivistică, relaţiile publice interne şi 

externe, precum şi alte aspecte funcţionale şi tehnice ce ţin de acest domeniu 4. 

Administraţia publică se dezvoltă pe mai multe niveluri, în funcţie de 

1Jay M. Shafritz, Defining Public Administration: Selections from the International Encyclopedia of Public Policy 

and Administration, Westview Press, Boulder, 2000, p. vii. 

2Ibidem, p. viii. 

3Frank Marini, “Public Administration”, în Jay M. Shafritz, op. cit., p. 3. 

4Ibidem, p. 9. 

7


specializarea şi de geneza instituţiilor. Din punctul de vedere al specializării, 

putem invoca un număr mare de domenii, precum siguranţă, educaţie, sănătate, 

tehnologie. În funcţie de nivelul instituţiilor administrative, se poate se poate 

vorbi despre administraţie internaţională, regională, naţională, federală, 

provincială, districtuală, sectorială şi locală. Această ultimă categorie va fi cea 

pe care o vom trata extensiv în publicaţia de faţă. 

Administraţia publică în Europa 

Pe parcursul acestui capitol vom analiza o serie de modele de organizare şi 

reglementare a administraţiei publice locale din state europene. Criteriile de 

selecţie a modelelor prezentate şi comparate în cele ce urmează au fost 

multiple. Am utilizat pe de o parte administraţii locale din state cu experienţă, 

cum ar fi Franţa şi pe de altă parte, modele din ţări care au făcut parte din fostul 

bloc sovietic şi au suferit transformări similare României în ultimii douăzeci de 

ani. În timp ce primele tind să ofere ca exemplu practici de eficienţă şi 

profesionalism, cel de-al doilea grup este utilizat şi cu scopul de a trasa, 

comparativ, eficienţa cu care s-a modernizat sistemul administrativ în aceste 

ţări. 

Întâi, ne vom concentra asupra statelor din Europa Centrală şi de Est (Polonia, 

Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Estonia 5), urmând ulterior a ne ocupa de practici 

de bună guvernare din administra’ia franceză. Analiza de faţă ia în calcul 

evoluţia acestor state în raport cu punctul zero, şi anume anul 1989. Ca şi în 

cazul românesc, guvernarea locală a fost consolidată destul de târziu. Dacă luăm 

în calcul cazul Poloniei şi cel al Slovaciei putem observa că la nivel comunal 

reformele au început imediat după schimbarea regimului, dar la nivelul 

comunităţilor mari, reformele au fost iniţiate de-abia la începutul anilor 2000. 

Chiar şi în aceste cazuri, reforma a fost lentă şi lipsită de rezultate clare, întrucât 

administraţiile locale erau puternic conduse de la centru. În România, reforma 

s-a realizat treptat şi este încă în discuţie din anumite perspective. România a 

parcurs paşii reformei cu lentoare şi cu lipsă de acurateţe. În plus, chiar dacă 

legile care vizează transparenţa sau participarea publică au fost elaborate, 

acestea nu sunt definitiv consolidate, iar modificările aduse de legislatori sunt 

mult prea frecvente, ceea ce creează un climat de instabilitate în sistemul 

administraţiei publice. 

8 

5 Paweł Swianiewicz, „Comparing Local Democracy in Central and Eastern Europe” în Gábor Soós (editor), The State 

of Local Democracy in Central Europe. Reports from Bulgaria, Estonia, and Slovakia, pp. 473-513; Glen Wright, 

“Assessment of Progress Toward Local Democratic Systems”, în Gabor Soós, Gabor Toka, Glen Wright (editori), The 

State of Local Democracy in Central Europe, Local Government and Public Service Reform Initiative Open Society 

Institute–Budapest, 2002, pp. 375-408.


I.1. Studii de caz. Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Estonia. 

Organizarea internă a guvernării locale 

În ceea ce priveşte legislaţia care reglementează funcţionarea administraţiei 

locale, situaţia stă foarte diferit în ţările Europei Centrale şi de Est. În Polonia, 

guvernarea la nivel local este protejată prin Constituţie. În plus, o serie de legi 

acoperă guvernarea pe mai multe niveluri teritoriale, de la local, la 

departamental şi regional (gmina, powiat). În Ungaria există prevederi 

constituţionale, care recunosc independenţa guvernării locale şi statutul lor 

legal. În plus, Legea privind guvernarea locală promulgată în 1990 delimitează 

clar funcţiile, autoritatea şi drepturile administraţiei locale. Această lege poate 

fi schimbată numai prin votul a două treimi dintre parlamentari. 

Dincolo de prevederile constituţionale, ţările se diferenţiază mult şi prin 

dimensiunea şi numărul municipalităţilor. Bulgaria şi Polonia sunt state unde 

cu un număr semnificativ de localităţi mari din punct de vedere demografic. În 

Ungaria, Slovacia şi Estonia se remarcă multe unităţi teritorial-administrative 

cu aproximativ 1.000 de cetăţeni. Dimensiunea municipalităţilor este 

importantă, datorită faptului că este responsabilă pentru o mare parte din 

relaţia care se stabileşte între administraţia locală şi centru, determină eficienţa 

cheltuirii banilor publici, dar şi apropierea dintre cetăţeni şi aleşii locali. 

În majoritatea acestor state, consiliul local este cea mai puternică structură din 

cadrul administraţiei publice locale. Sistemul de vot este proporţional, iar 

alegerea primarilor se realizează prin vot direct, popular. Estonia este singura 

ţară unde primarul este numit de consiliu. În celelalte ţări, votul direct a fost 

introdus după 1990. Comparativ cu statele din Vest, autoritatea primarului este 

mai redusă. Acest fapt poate conduce la dificultăţi în luarea deciziilor, datorită 

numărului mare de partide politice prezente în consiliile locale din ţările 

Europei de Est, în condiţiile în care primarul nu deţine majoritatea confortabilă. 

În cazul Poloniei, spre exemplu, în 2002, din 42 de localităţi cu populaţie mai 

mare de 100.000, doar şapte primari se bucurau de o majoritate fidelă, pe când 

cinci erau în conflict permanent cu membrii consiliului datorită opoziţiei 

unanime. 

În Bulgaria, Polonia şi Slovacia, primarul este cel care deţine funcţia executivă. 

În toate cazurile bugetul este elaborat şi supus dezbaterii de către primar, dar 

poate fi modificat de către consiliul local. Această practică se aplică şi pentru 

România. În Bulgaria, ca şi în România, primarul coordonează activitatea 

municipalităţii, se ocupă cu implementarea deciziilor consiliului, 

implementează bugetul şi raportează către consiliu, reprezintă municipalitatea 

9


faţă de cetăţeni, organizaţii, partide şi justiţie. 

Cazul românesc este unul paradoxal. Consiliul local deţine, conform legii, 

puterea deliberativă, dar rolul său poate deveni discutabil. În practică, în multe 

dintre localităţi, în special din mediul rural, primarul este cel care deţine 

monopolul asupra deciziilor. Consilierii locali tind să devină maşini de vot şi să 

aprobe un proiect doar datorită adeziunii la decizia primarului. Mai mult, lipsa 

de cunoştinţe legislative, conduce la consolidarea autorităţii primarului în 

cadrul comunităţii şi în ceea ce priveşte luarea deciziilor. 

În ceea ce priveşte continuitatea aleşilor locali, după 1990, situaţia este 

specifică fiecărui stat, în funcţie de aplicarea unor legi privind lustraţia, precum 

şi de modul în care s-a trecut de la comunism la democraţie. Dacă în Polonia, 

imediat după 1990, au fost aleşi sau numiţi în posturile cheie din administraţia 

locală oponenţi ai regimului comunist, în Bulgaria numărul celor care au 

continuat să activeze în administraţia locală este cel mai mare. În Bulgaria, 30% 

dintre foştii membri ai Partidului Comunist au continuat să activeze după 1990, 

iar la nivel de consilieri locali, procentul se ridică la 15%. Pe de altă parte, 

Estonia şi Slovacia au cel mai mic procentaj de continuitate. România este un 

stat unde lustraţia nu a existat, fapt care nu a determinat o ruptură vizibilă faţă 

de regimul comunist din punctul de vedere al resurselor umane. 

La nivel bugetar, ca proporţie din produs intern brut (D.G.P.), Ungaria şi Polonia 

se bucură de procentajul cel mai mare din fonduri, administraţia locală primind 

între 10 şi 15% (în anii 2000 şi 2004). La extrema cealaltă se găseşte Slovacia, 

cu sub 5%. 

În privinţa autonomiei, bugetele sunt un element important de limitare a 

administraţiilor locale. Cu cât autorităţile locale reuşesc să se ocupe mai bine 

de propriile finanţe şi de taxele locale, cu atât sunt mai independente. În 

Polonia, taxele locale au o influenţă proporţie mare, spre deosebire de Bulgaria 

unde aceasta este redusă. 

Un alt aspect este relaţia cu centrul şi modul în care îşi pot exercita influenţa 

administraţiile locale. În majoritatea ţărilor există asociaţii ale oraşelor sau 

comunelor, care fac lobby şi negociază cu autorităţile localecentrale. Numărul 

acestora variază, pornind de la una în Slovacia şi Bulgaria, până la patru în 

Polonia. În ultimul dintre cazuri legislaţia privind administraţia locală nu poate 

fi votată fără consultarea acestor organizaţii. În România, legea 215/2001, 

articolul 8 prevede că structurile asociative ale administraţiei publice locale 

sunt Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Municipiilor din România, 

10


Asociaţia Comunelor din România, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din 

România, precum şi alte forme asociative de interes general, constituite 

conform legii. De asemenea, există organizaţii locale şi regionale. 

Accesul la resursele centrale se mai poate obţine face prin cumulul de funcţii. 

Acesta a fost abolit în Polonia, după ce în aproape 100 de parlamentari deţineau 

în paralel şi funcţii de primar. În Ungaria, această practică era încă în uz în 2006. 

În România, Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 6 specifică incompatibilităţile 

legate de ocuparea funcţiei de primar şi consilier local sau judeţean, interzicând 

deţinerea de astfel de posturi simultan. Incompatibilităţi sunt specificate şi prin 

Constituţia României. 

Un alt aspect ce trebuie tratat în compararea administraţiei locale din statele 

deja menţionate este structura socio-profesională a acestora. Un parametru de 

acest tip este prezenţa femeilor şi a minorităţilor. În primul caz, rata de 

participare se ridică la 30% în Estonia faţă de 20 de procente în Bulgaria şi 

Polonia. La nivel de posturi de primar situaţia este următoarea: 16% în Slovacia, 

10% în Bulgaria şi 7% în Polonia. În România, în 2008, din numărul total de 

membri cu drept de decizie din forurile judeţene, numai 12% erau femei. La 

nivel de cifre, acest procent înseamnă 169 de femei din 1.425 de persoane 7. La 

nivel de etnie, toate ţările au în comun faptul că romii sunt subreprezentaţi. În 

România, în urma alegerilor locale din 2008, Partida Romilor „Pro Europa”, una 

dintre organizaţiile care prezintă etnia romă, a obţinut 0,12% din numărul total 

de voturi exprimate, pentru primari, 0,65% pentru consiliile locale şi 0,53% 

pentru consiliile judeţene. În termeni concreţi a obţinut două mandate de 

primar şi 202 de consilieri locali 8. 

Interesul cetăţenilor pentru alegerile locale este diferit. În primul rând, ca o 

privire de ansamblu, alegerile din oraşele mari adună mai mulţi votanţi decât 

cei din unităţile teritorial administrative cu un cuantum demografic inferior. Pe 

de altă parte, alegerile locale suscită mai puţin interes decât cele naţionale. În 

ceea ce priveşte ierahia structurilor din administraţia locală din perspectiva 

cetăţenilor, cu excepţia Slovaciei (unde pe primul loc sunt consilierii locali), în 

toate statele analizate primarii sunt cei mai văzuţi ca cei mai influenţi, urmaţi 

de consilierii locali. 

Întâlnirile cu cetăţenii au loc în mod constant, cu predilecţie în Ungaria şi în 

Polonia. Comunicarea cu mass-media se menţine la un nivel mulţumitor 

conform unui sondajului realizat în anul 2004, în ţările menţionate anterior. În 

6 Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor 

publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul 

Oficial nr. 279/21 aprilie 2003. 

7 Database on women and men in decision-making, disponibil pe pagina web a Comisiei Europene, 

http://ec.europa.eu/employment_social/women_men_stats/out/en013_25.htm, accesat 12.03.2009. 

8 Situaţia mandatelor repartizate pe partide, disponibil pe pagina web a Biroului Electoral Central, 

www.beclocale2008.ro/documm/Mandate%20pe%20Partide/manpart.pdf, accesat 27.03.2009. 

11


Polonia şi Estonia calitatea mass-mediei este apreciată şi de consilieri, care 

consideră că este un mecanism eficient de protejare a democraţiei. 

I.2. Studii de caz. Franţa. Accesul la informaţii şi participarea 

cetăţenilor. 

Pentru a exemplifica practicile administraţiei locale din Occident am ales cazul 

francez 9. Descentralizarea a avut loc în Franţa începând cu 1982, oferind un 

impuls important autonomiei locale. Există trei tipuri de unităţi administrativteritoriale: 

commune (cel mai mare număr de astfel de unităţi administrativ 

teritoriale din statele membre ale Uniunii Europene - 37.000), département 

(100 de departamente) şi région, în care autoritatea centrală se împleteşte cu 

iniţiativa locală. Din punct de vedere legal, autorităţile locale sunt entităţi de 

drept public ce deţin teritoriu, buget, personal etc. Comuna este cea mai mică 

unitate, având sub 1.000 de locuitori. Departamentul îndeplineşte atribuţii 

sociale, de asigurare a sănătăţii, a lucrărilor importante în mediul rural, precum 

şi de susţinere a unităţilor de învăţământ. Franţa are 26 de regiuni, dintre care 

patru, situate în afara zonei metropolitane, au şi statut de departament. 

Aceste forme de organizare administrativă şi teritorială sunt conduse de 

prefecţi, care reprezintă guvernul în teritoriu. Ca şi în cazul românesc, prefectul 

asigură funcţionarea autorităţilor administraţiei publice locale, însă are şi 

autoritate în domeniul afacerilor externe. Competenţele extinse ale prefectului 

tindeau să împingă Franţa în sfera modelelor centralizate. După 1980 puterea 

prefecţilor a fost redusă şi limitată la raportarea în instanţă a ilegalităţii unor 

hotărâri ale aleşilor locali, precum şi la Curtea de Conturi a ilegalităţilor 

bugetare. Intervenţia Uniunii Europene a permis şi mai mult administraţiilor 

locale să se conducă după principiul subsidiarităţii. 

Primarul deţine o poziţie predominantă, determinată de o prevedere legală 

care specifică faptul că în localităţile cu peste 3.500 de locuitori partidul politic 

care câştigă majoritatea voturilor deţine o majoritate confortabilă şi în consiliu. 

Mai mult, în Franţa există o practică a cumulului de funcţii, conform căreia 

primarul poate deţine funcţii şi în corpurile centrale. Acesta are atribuţii în 

ceea ce priveşte implementarea deciziilor consiliului, propunerea şi 

implementarea bugetului, eliberarea de permise de construcţii, starea civilă, 

responsabilităţi legate de conservaea mediului, de sănătatea şi securitatea 

publică. 

În fiecare localitate există consilii, formate din nouă până la 69 de membri, în 

12 

9 Studiul„Franţa – reglementări şi practici”, disponibil pe pagina web a seriei de proiecte „Buna Guvernare” 

(http://bunaguvernare.eu/files/studii_de_caz/Studiu_de_caz-Franta.pdf), accesat 24.03.2009; United Nations Public 

Administration Network, „Republic Of France, Public Administration Country Profile”, disponibil la adresa 

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un/unpan023308.pdf, accesat 27.03.2009.


funcţie de mărimea comunităţii. Primarul este ales de către consilieri. 

Consilierii sunt aleşi pentru un mandat de şase ani prin vot universal, direct şi 

au rolul de a stabili liniile de acţiune în ceea ce priveşte politicile publice, 

adoptarea bugetului, managementul bunurilor publice şi decid asupra modului 

de funcţionare a administraţiei publice. 

La nivel de departamente există consilii, formate din consilieri aleşi pe şase ani 

şi conduse de un preşedinte, care are rolul de a implementa deciziile 

consilierilor. Un consiliu există şi la nivel de regiune. Acesta este sprijinit de un 

comitet economic şi social, compus din reprezentanţi ai organismelor 

profesionale, ce trebuie consultat în vederea implementării planurilor 

naţionale, formularea unor planuri de dezvoltare regională şi în privinţa liniilor 

esenţiale de formulare a bugetelor regionale. Preşedintele consiliului regional, 

ales de consilieri are atribuţii de ordin executiv, similare cu cele ale 

preşedintelui consiliului general. 

Prin intermediul actului normativ promulgat în iulie 1978, completat în 2000, 

se stabilesc clar regulile accesului la informaţie, dar şi drepturile cetăţeanului 

în raport cu autorităţile 10. La capitolul informaţie, orice persoană interesată 

poate accesa documentele publice (cu excepţia celor secrete, celor nefinalizate 

şi ale unor documente produse de structurile parlamentare), fie direct la sediul 

autorităţilor locale, fie prin intermediul mijloacelor informatizate. Tot în 2000 

s-a realizat şi simplificarea metodelor de acces la informaţie prin resurse 

multimedia şi informatice. Accesul la informaţie prin consultarea directă a 

documentelor şi transmiterea lor on-line este gratuită, pe când fotocopierea 

sau accesarea unor documente din arhivă se plăteşte. 

Dacă cetăţeanul este refuzat, iar cererea de acces la informaţie nu este 

acceptată, se poate apela la Comisia de Acces (Commission d'accès aux 

documents administratifs). Acest organism are puteri extensive şi exercită rolul 

de a arbitra accesul la informaţie şi de a consilia autorităţile în privinţa 

perfecţionării procesului. În termen de o lună trebuie să dea verdictul cu privire 

la acceptarea sau refuzarea accesului la documentele respective, iar în 

următoarea lună autorităţile sunt obligate să acţioneze. Decizia Comisiei nu 

este obligatorie, dar autorităţile o respectă în cea mai mare parte din cazuri. 

Informaţiile referitoare la actele normative trebuie publicate în Buletinele 

Oficiale şi afişate în locurile publice. Politica franceză pentru dezvoltarea 

tehnologiei informaţiei încurajează publicarea informaţiilor pe paginile de 

internet ale administraţiei. Din punct de vedere legislativ, administraţia 

franceză dispune de portaluri legislative precum www.service-public.fr sau 

10 Loi n°78-753 du 17 juillet 1978 portant diverses mesures d'amélioration des relations entre l'administration et le 

public et diverses dispositions d'ordre administratif, social et fiscal. 

13


www.legifrance.gouv.fr, unde se pot consulta acte normative, precum şi alte 

informaţii legate de activitatea autorităţilor. 

Legea privind relaţia cetăţenilor cu administraţia, promulgată în anul 2000 11, 

prevede dreptul fiecărei persoane la informaţii, obligaţia organizării unui acces 

simplu la informaţie, precum şi dreptul cetăţeanului de a cunoaşte identitatea 

oficialului cu care stabileşte contactul. 

Implicarea cetăţeanului în administraţia publică este una dintre aspectele 

centrale impuse de autorităţile franceze. Democraţia locală este bazată pe 

dreptul cetăţenilor de a cunoaşte informaţiile care îi privesc direct. Comunitatea 

poate fi consultată în privinţa deciziilor pe care autorităţile urmează să le ia. 

La nivel de comună, o cincime dintre electori pot solicita organizarea de 

dezbateri pe un subiect înscris pe ordinea de zi a corpului deliberativ, însă un 

elector poate semna doar o cerere de acest tip pe an. Cererea nu trebuie 

acceptată obligatoriu, corpul legislativ urmând a delibera asupra organizării 

sau respingerii consultării. În comunităţile compuse din mai puţin de 3.500 de 

membri, corpul electoral poate fi consultat, la cererea scrisă a majorităţii 

membrilor consiliilor locale. În localităţile de peste 3.500 de locuitori, iniţiativa 

trebuie să vină din partea primarului sau a unei treimi dintre membrii 

consiliului. 

În localităţile de peste 20.000 de locuitori se pot crea comisii de cartier. În 

structurile administrativ teritoriale cu mai mult de 80.000 de locuitori, acestea 

sunt obligatorii. Ele sunt compuse din personalităţi locale, consilieri şi asociaţii 

cetăţeneşti şi au rol consultativ. Sunt create pentru fiecare cartier în cel de-al 

doilea caz şi pot fi consultate de primar în diverse probleme ce ţin de 

comunitatea locală. De asemenea, pot primi spaţiu locativ pentru organizarea 

unui sediu şi buget. 

În localităţile de peste 50.000 de oameni se pot crea consilii de informare ce au 

rolul de a obţine informaţii referitoare la problemele locale şi de a evalua 

activitatea societăţilor locale. Revizuirea Constituţiei din 2003 a introdus 

referendumul local decizional, dreptul la petiţie (introducerea de probleme pe 

ordinea de zi a consiliului) şi consultările locale, cu valoare de aviz. 

Conferinţele cetăţeneşti oferă posibilitatea cetăţenilor de a dialoga cu experţi 

pe anumite probleme, iar ancheta publică, care este ordonată de prefect şi 

realizată de primării, are rolul de a sonda opiniile cetăţenilor cu privire la 

administraţia locală şi de a le centraliza. 

La nivel instituţional există Comisia Naţională de Dezbateri Publice 

14 

11 Loi n°2000-321 du 12 avril 2000 relative aux droits des citoyens dans leurs relations avec les administrations.

(Commission nationale du débat public), ce are rolul de a organiza şi conduce 

dezbateri publice 12. O astfel de activitate a fost organizată în anul 2001, când sa 

dezbătut extinderea portului din Nisa. 

Multe dintre caracteristicile sistemului francez au fost preluate în cel românesc. 

Una dintre bunele practici care au fost introduse şi în România a fost aceea a 

consiliilor consultative de cartier care funcţionează în mai multe oraşe, cu rolul 

de a asigura comunicarea eficientă dintre cetăţean şi administraţia publică 

locală. 

I. 3. Comitetul Regiunilor 


Există mai multe conexiuni între Uniunea Europeană şi administraţiile 

naţionale şi locale ale statelor membre. Acestea se implică prin observarea şi 

implementarea legilor comunitare şi prin angajarea în competiţia de atragere 

a fondurilor europene. Un număr semnificativ de autorităţi locale au înfiinţat 

unităţi specializate în accesarea fondurilor structurale. De asemenea, grupuri 

de presiune locale şi regionale activează la Bruxelles. Conform Tratatului de la 

Maastricht, s-a înfiinţat un Comitet al Regiunilor, ce are rolul de a reprezenta 

autorităţile regional şi locale. Rolul său este pur consultativ. 

Administraţia locală şi regională este reprezentantă la nivel european în 

Consiliul Regiunilor. Forul este format din 344 de membri titulari şi tot atâţia 

supleanţi, aleşi pe patru ani, prin proceduri specifice fiecărei ţări. România are 

15 reprezentanţi în actuala legislatură. Membrii sunt aleşi locali sau deţin 

funcţii în cadrul autorităţilor locale sau regionale. Comitetul conţine şase 

comisii de specialitate 13, care examinează propunerile legislative în legătură cu 

care este consultat forul şi elaborează un aviz în care subliniază elementele din 

propunerile Comisiei Europene pe care le acceptă, precum şi cele care 

consideră că ar trebui modificate. Acesta este dezbătut în una dintre cele cinci 

sesiuni plenare anuale, iar dacă este aprobat de majoritate devine aviz, ce 

urmează a fi transmis Comisiei, Parlamentului şi Consiliului. 

Comitetul Regiunilor a fost creat datorită faptului că mare parte a 

implementării reglementărilor europene au loc la nivel local şi regional şi deci, 

reprezentanţii comunităţilor trebuie consultaţi şi pentru a genera o implicare 

mai intensă a publicului în treburile europene, ce se resfrâng la nivel local. 

Comisia şi Consiliul sunt obligate să consulte Comitetul când fac noi propuneri 

12Pagina web a Comisiei Naţionale de Dezbateri Publice, www.debatpublic.fr. Vezi şi Legea L.95-101 du 2 février 

1995. 

13COTER- Comisia pentru politici de coeziune teritorială, ECOS- Comisia pentru politici economice şi sociale, DEVE- 

Comisia pentru dezvoltare durabilă, EDUC- Comisia pentru cultură, educaţie şi cercetare, CONST- Comisia pentru 

afaceri constituţionale, guvernanţă europeană şi spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, RELEX- Comisia pentru 

relaţii externe şi cooperare descentralizată 

15


ce au repercusiuni asupra comunităţilor de la nivel local şi regional. Există zece 

astfel de domenii, dintre care cinci (coeziunea economică şi socială, reţelele 

transeuropene de infrastructură, sănătatea, educaţia şi cultura) stabilite prin 

Tratatul de la Maastricht şi cinci (politica privind ocuparea forţei de muncă, 

politica socială, protecţia mediului, formarea profesională şi transportul) prin 

cel de la Amsterdam. Pe lângă aceste domenii, Comitetul poate fi consultat şi în 

alte probleme. Misiunea sa este de a „implica autorităţile regionale şi locale în 

procesul decizional european şi de a încuraja astfel o participare mai activă a 

cetăţenilor”. Regulile după care se conduce activitatea Comitetul sunt 

subsidiaritatea, proximitatea şi parteneriatul. 

Conform unui Eurobarometru 14, aproape 75% dintre cei chestionaţi nu 

cunoşteau atribuţiile Comitetului sau nu ştiau deloc despre existenţa acestuia. 

Doar 4% din totalul celor incluşi în eşantion au declarat că ştiau faptul că 

reprezintă punctele de vedere ale autorităţilor locale şi regionale din toate 

statele membre când se decid politici în cadrul Uniunii Europene. 

În România, un procent de 21% dintre respondenţi cunoştea acest aspect. 

Interesant este faptul că România este plasată pe locul al treilea (cu răspunsul 

„da”), după Grecia şi Slovacia, la întrebarea „Doriţi să primiţi mai multe 

informaţii despre reprezentanţii autorităţilor locale, membri în CoR?”. Tot 

printre primele state se situa şi în ceea ce priveşte informaţiile legate de 

competenţele Comitetului. 

16 

14 Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor, The role and impact of local and regional authorities within the 

European Union. Opinions on the different levels of public authorities and awareness of the Committee of the Regions, 

februarie 2009, material disponibil la adresa web http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_307_en.pdf, 

accesat 10.04.2009. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 26.618 de persoane, în 27 de state, între 6 octombrie 

şi 6 noiembrie 2008.

CAPITOLUL II - ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA 

CAPITOLUL II 

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA 

II.1. Legislaţia românească privind autorităţile administraţiei publice 

locale 

În România nu există o lege unică prin care să se stabilească regulile după care 

se desfăşoară guvernarea locală. De altfel, nu există niciun pachet legislativ 

consistent, care să însumeze principalele aspecte privind funcţionarea 

administraţiei publice, într-un mod structurat. Din aceste motive, câteva dintre 

reglementări tind să se suprapună şi să creeze neclarităţi sau contradicţii. 

Deşi România a făcut progrese în privinţa elaborării unei legislaţii privind 

descentralizarea, crearea unui cadru transparent de funcţionare a 

administraţiei locale şi unor acte normative care să clarifice statutul alesului 

local, mai există caracteristici care nu creditează structurile administraţiei 

locale ca fiind funcţionale conform standardelor europene. În 2007, potrivit 

publicaţiei Nations in Transit 2008, editată de Freedom House Europe, România 

era cotată cu un coeficient de 3 la nivelul guvernării locale, scor scăzut 

comparativ cu cel al altor state est- europene, precum Polonia sau Ungaria 15. 

Trebuie să remarcăm că acelaşi coeficient se menţine din 2005. La nivel 

naţional, situaţia s-a înrăutăţit, cota crescând de la 3,5 (între 2005 şi 2007) la 

3,75. Nota pentru corupţie se menţinea în jurul ratei de 4, iar cea pentru 

performanţele societăţii civile crecuse de la 3 în 1999 la 2,25 în 2008. 

Câteva dintre principalele acte normative care reglementează funcţionarea 

instituţiilor administraţiei publice sunt 16: 

1) Transparenţă decizională, acces la informaţie şi participare publică 

t Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes 

public, publicată în Monitorul Oficial nr. 663/23 octombrie 2001; 

t Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia 

publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 70/3 februarie 2003; 

t Hotărârea Guvernului nr.123/2002 pentru aprobarea Normelor 

metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la 

informaţiile de interes public; 

15Freedom House Europe, Nations in Transit 2008, p. 467. Poziţionarea se face pe o scară valorică de la 1 la 7, unde 

1 este cel mai bun coeficient, iar 7 cel mai defavorabil. 

16Toate legile prezentate în acest material conţin modificările aduse variantei iniţiale, până în luna noiembrie 2009. 

17


2) Execitarea mandatului alesului local 

t Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administraţiei publice locale, 

publicată în Monitorul Oficial nr. 204/23 aprilie 2001; 

t Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în 

Monitorul Oficial nr. 912/7 octombrie 2004; 

t Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice 

locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 271/29 martie 2004; 

t Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în 

Monitorul Oficial, nr 618/18 iulie 2006; 

t Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru 

elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 139/31 martie 

2000, republicată în Monitorul Oficial nr. 777/25 august 2004; 

t Ordonanţa Guvernului nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea 

Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, 

publicată în Monitorul Oficial nr. 90/2 februarie 2002. 

3) Integritate 

t Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, 

magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere, 

publicată în Monitorul Oficial nr. 263/28 octombrie 1996; 

t Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea 

faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial, nr. 219/ 18 mai 2000; 

t Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea 

transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în 

mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul 

Oficial, nr. 279/21 aprilie 2003; 

t Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile 

publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, 

publicată în Monitorul Oficial nr. 1214/17 decembrie 2004; 

4) Aspecte instituţionale 

t Legea nr. 195/2006 privind descentralizarea, publicată în Monitorul 

Oficial nr. 453/25 mai 2006; 

18


t Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, publicată 

în Monitorul Oficial, nr. 254/21 martie 2006 

t Ordonanţa Guvernului 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii 

administrativ teritoriale; 

t Ordonanţa Guvernului 21/2002 privind gospodărirea localităţilor 

urbane şi rurale; 

II.2. Descentralizarea 

Procesul descentralizării a fost fundamental pentru refacerea statelor din fostul 

bloc sovietic. Întrucât socialismul viza coordonarea tuturor sectoarelor statului 

de către autorităţile centrale, libera iniţiativă era aproape inexistentă. Trebuie 

să avem în vedere şi faptul că toţi oficialii în funcţie aveau obligaţia de a fi sau 

de a deveni membri de partid şi să împlinească la nivel local ordinele partidelor 

comuniste. Transformările sociale şi politice, tranziţia către statul de drept şi 

integrarea în Uniunea Europeană au fost impuse cu dificultate, fiind îngreunate 

de lipsa unei legislaţii coerente şi a lipsei de coeziune la nivelul partidelor 

politice. 

Descentralizarea se referă la transferarea unor atribuţii ale autorităţilor 

centrale către autorităţile locale. Efectele acestui proces sunt multiple. În primul 

rând este vorba de preluarea de către acestea din urmă a unor sarcini ale 

guvernării centrale, a cărei responsabilitate trebuie să fie tratarea chestiunilor 

de ordin general şi nu aspectele particulare ale guvernării. În al doilea rând, 

este mult mai eficient ca o administraţie locală să se ocupe de problemele 

comunităţii datorită contactului direct cu aceasta. Trebuie să avem în vedere şi 

faptul că aleşii locali şi funcţionarii provin din cadrul comunităţii respective şi 

astfel pot formula mai eficient politici publice. Subsidiaritatea subliniază faptul 

că autorităţile centrale ar trebui să intervină în guvernarea locală doar când 

este cazul. Deşi toate segmentele administraţiei publice sunt legate între ele, 

fiecare dintre ele trebuie să fie lăsată să îşi exercite propriile competenţe. 

Acest instrument este menţionat în Carta Europeană a Autonomiei Locale 

(European Charter of Local Self- Government), la care România a aderat. Actul 

normativ a fost ratificat prin legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997 17. Carta 

menţionează faptul că: 

17 Vezi European Charter of Local Self-Government, text disponibil pe pagina web a Consiliului Europei 

(http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/122.htm), accesat 10.04.2009 şi legea nr. 199 din 17 

noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997. 

19


20 

„Exerciţiul responsabilităţilor publice trebuie, de manieră generală, 

să revină, de preferinţă, acelor autorităţi care sunt cele mai 

apropiate de cetăţeni. La atribuirea unei responsabilităţi către o 

altă autoritate trebuie să se ţină seama de amploarea şi de natura 

sarcinii, precum şi de cerinţele de eficienţă şi economie”. 

Principiul aproprierii de cetăţeni este menţionat în preambulul şi în primul 

articol al Tratatului de la Maastricht 18, care subliniază ideea menţinerii 

legăturilor strânse dintre naţiunile Europei. Tratatul accentuează procesul de 

luare a deciziilor cât mai aproape de cetăţean, în spiritul subsidiarităţii. 

Principiul subsidiarităţii este utilizat în redistribuirea competenţelor între 

diversele niveluri de putere, astfel încât puterea centrală să recunoască 

iniţiativa locală şi să nu încerce să rezolve problemele la nivel de comunitate. 

Aplicarea acestui principiu nu diminuează eficienţa intervenţiilor, ci dimpotrivă, 

o întăreşte. De asemenea, stabilirea unor paliere clare de competenţe şi 

autorităţi poate creşte şi nivelul de cooperare între acestea. Stabilirea unei 

legislaţii coerente este necesară pentru a evita intruziunile şi pentru a rezolva 

paşnic eventualele disensiuni. 

Articolul 120 din Constituţia României prevede faptul că administraţia publică 

locală se întemeiază pe principiul descentralizării, al autonomiei locale şi al 

deconcentrării serviciilor publice, autorităţile prin care se realizează acestea 

fiind specificate în articolul 121. Acestea sunt primarul şi consiliile locale, 

definite ca autorităţi administrative autonome ce au rolul de a rezolva treburile 

publice din comune şi oraşe. 

Carta Europeană a Autonomiei Locale trasează câteva dintre liniile 

fundamentale ale acestui concept. Ca definiţie, autonomia locală reprezintă 

„capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona 

şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, 

o parte importantă a treburilor publice”. Acest drept se exercită de către consilii 

şi adunări, cu menţiunea că nu exclud adunările cetăţeneşti, referendumurile 

sau alte forme de participare directă a cetăţenilor. Limitele competenţelor sunt 

stabilite prin lege, dar autorităţile pot interveni (chiar dacă nu au competenţe 

stabilite prin lege în această privinţă) şi în domenii în care alte structuri nu îşi 

exercită autoritatea. Competenţele lor trebuie să fie exclusive şi depline, să nu 

fie limitate de alte autorităţi, decât în condiţiile prevăzute de lege. 

Autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate în privinţa 

planurilor şi deciziilor care le privesc direct. De asemenea, ele îşi pot stabili 

18 Treaty on European Union (92/C 191/01), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 191, 29 iulie 1992.


propriile structuri interne, adaptate nevoilor comunităţii. Personalul angajat 

în aceste organisme trebuie să fie selectat pe baza unor principii de calitate, 

transparenţă şi profesionalism. 

Aleşilor locali trebuie să li se asigure libera exercitare a mandatului. Orice 

incompatibilitate trebuie specificată de lege şi nu trebuie supusă unor 

circumstanţe arbitrare. Controlul administrativ asupra autorităţilor trebuie 

exercitat conform legii şi orientat spre asigurarea legalităţii şi regulilor 

constituţionale. 

Un principiu de bază al autonomiei este bugetul local. Conform Cartei, 

autorităţile administraţiei publice locale au dreptul la resurse proprii. O parte 

dintre acestea trebuie să provină din taxe şi impozite locale. De asemenea, în 

vederea egalităţii distribuirii resurselor, unităţile administrativ-teritoriale 

dezavantajate trebuie să primească fonduri suplimentare. Autorităţile locale 

trebuie consultate în privinţa resurselor care le revin, iar acestea din urmă 

trebuie distribuite astfel încât să nu restricţioneze sau să condiţioneze în niciun 

fel activitatea administraţiei. 

Ultimele aspecte pe care le reţinem din partea I a Cartei Europene a 

Administraţiei Locale sunt dreptul autorităţilor locale de a se asocia atât la nivel 

naţional, cât şi internaţional, în vederea promovării intereselor unităţii 

administrativ-teritoriale şi dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti 

pentru asigurarea bunei exercitări a mandatului. 

Descentralizarea trebuie privită din mai multe perspective. Descentralizarea 

politică oferă un rol mai însemnat cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor. 

Modalitatea prin care se poate realiza acest aspect este derularea unui număr 

cât mai mare de procese democratice şi prin apropierea dintre aleşi şi cetăţeni. 

Întărirea structurilor locale şi existenţa de facto a pluralismului politic sunt 

două aspecte care subliniază eficienţa unui proces de descentralizare politică. 

Al doilea tip de descentralizare este cel administrativ. Acesta se referă la 

transferarea funcţiilor publice de la centru la nivelul structurilor administraţiei 

locale. Există mai multe procese de descentralizare administrativă. Primul este 

deconcentrarea, care se referă la dispersarea controlului autorităţii centrale în 

teritoriu, în general într-un spaţiu geografic extins. Al doilea proces este cel de 

transfer al autorităţii, care poate fi orientat atât spre structuri de la nivel local 

aflate în sfera de guvernământ, cât şi în afara ei. În acest caz, pot fi implicaţi şi 

beneficiarii, prin intermediul unor reprezentanţi, în guvernarea locală. 

Transferul implică mai multă autonomie decât deconcentrarea. 

21


Un alt tip de descentralizare este delegarea, care înseamnă transferul de 

responsabilitate managerială către structuri semiautonome, cum ar fi 

organizaţii neguvernamentale sau agenţii guvernamentale, aflate în afara 

controlului central, fie că este vorba de nivel regional sau local. Pe lângă aceste 

trei tipuri principale mai putem adăuga parteneriatul şi privatizarea, acesta din 

urmă implicând transferarea de autoritate de la autorităţile centrale către 

entităţile private. 

Cea de-a treia categorie de descentralizare este cea fiscală. Aceasta implică 

lărgirea controlului autorităţilor locale asupra resurselor financiare care pot 

proveni de la centru sau din venituri proprii. 

Descentralizarea este un proces care ridică multe probleme, mai ales în state 

cu tradiţie democratică recentă, care nu au instituţii consolidate. Dintre 

greutăţile întâmpinate, următoarele ar fi cele mai frecvente: 

t Autorităţile centrale scapă de responsabilităţile pe care nu le pot 

rezolva, prin delegarea lor către nivelul local, fără a oferi şi resurse necesare 

pentru gestionarea problemelor. 

t Nu există un transfer suficient şi eficient de fonduri, fapt care poate 

cauza dezechilibre între diversele zone. 

t Nu există monizatorizare suficientă privind atingerea obiectivelor 

propuse. 

II.3. Autorităţile publice locale din România 

Administraţia locală se compune din consilii locale, consilii judeţene şi primării. 

Avem în vedere faptul că acest ghid se adresează aleşilor locali. Dacă definim 

această sintagmă ne referim la primar, viceprimar, consilieri locali şi cei 

judeţeni, precum şi la preşedintele consiliului judeţean. 

Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte în problemele de interes local, primarul 

este conducătorul administraţiei publice, reprezintă unitatea administrativteritorială 

în relaţiile cu alte autorităţi publice, cetăţeni sau în justiţie şi asigură 

respectarea actelor normative la nivel local. 

Administraţia locală funcţionează pe baza principiilor descentralizării, 

autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor, 

legalităţii, precum şi al consultării cetăţenilor. Autonomia locală, care poate fi 

numai administrativă şi financiară, conferă administraţiei locale dreptul de a 

gestiona şi rezolva problemele comunităţii, în limitele legii, pentru toate 

22


domeniile care nu sunt repartizate altor structuri, coordonate de administraţia 

centrală. 

Între primării şi consiliile locale nu există raporturi de subordonare, la fel cum 

nu există între autorităţile administraţiei locale şi consiliul judeţean. Deşi teoria 

este clară, practica poate deveni de multe ori neclară, cu riscul de a conduce la 

suprapuneri de atribuţii sau la raporturi de subordonare care blochează buna 

funcţionare a administraţiei publice locale. Primarul îşi arogă, în unele, cazuri 

funcţia de lider absolut al comunităţii, nepermiţând consiliului să ia decizii în 

conformitate cu prevederile legale. Altă faţetă a acestei probleme poate implica 

refuzul acestuia de a implementa deciziile luate de autoritatea deliberativă. 

La nivel practic, una dintre metodele eficiente de a combate această stare de 

fapt este cunoaşterea cât mai detaliată a legislaţiei de către aleşii locali şi 

utilizarea aspectelor legale care permit sesizarea oricăror acte de ilegalitate 

instanţelor abilitate. 

Unităţile administrativ teritoriale au personalitate juridică, de drept public, cu 

capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. De asemenea, sunt subiecte 

de drept fiscal. În justiţie sunt reprezentate de primar sau de preşedintele 

consiliului judeţean, care au de altfel dreptul de a împuternici o persoană cu 

studii superioare în domeniu să reprezinte interesele unităţii respective. 

Autorităţile beneficiază de acoperirea cheltuielilor de judecată, iar 

despăgubirile primite şi cele plătite sunt introduse sau scăzute din bugetul 

local. Aceste aspecte vor fi dezbătute mai pe larg în secţiunile următoare. 

Autorităţile administraţiei locale se pot asocia. În România, prin lege 

funcţionează Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din 

România, Asociaţia Municipiilor din România şi Uniunea Naţională a Consiliilor 

Judeţene din România, dar pot adera şi la asociaţii internaţionale. Autorităţile 

se pot asocia şi cu alte autorităţi, atât la nivel naţional, cât şi internaţional. Se 

pot forma asociaţii de dezvoltare intercomunitară la nivel local sau regional, cu 

scopul de a coopera în vederea realizării eficiente a obiectivelor propuse. 

Acestea sunt conduse de un Consiliu format din membri ai administraţiilor 

respective şi sunt finanţate din fondurile autorităţilor membre, precum şi din 

fonduri provenite de la Guvern, care sprijină asocierile prin programe naţionale 

de dezvoltare. 

23


II.3.1. Consiliul local 

t Constituirea consiliului local 

Consiliul local este alcătuit din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, 

secret şi liber exprimat, ce îşi îndeplinesc mandatul, în condiţii normale, pe o 

perioadă de patru ani. Numărul membrilor variază în funcţie de caracteristicile 

demografice ale unităţii administrativ-teritoriale. 

Şedinţa de constituire a consiliului are loc la 20 de zile de la data desfăşurării 

alegerilor, la convocarea prefectului şi necesită prezenţa a cel puţin două treimi 

dintre consilierii aleşi. În cazul în care nu se îndeplineşte această condiţie, 

şedinţa va fi reconvocată peste trei zile în aceleaşi condiţii. Dacă nici în această 

situaţie nu se îndeplineşte condiţia de prezenţă minimă, se va reconvoca după 

alte trei zile. În cazul în care nici la cea de-a treia chemare nu participă numărul 

necesar de consilieri, se vor organiza alegeri pentru locurile celor care nu au 

participat la şedinţele anterioare şi care nu pot fi înlocuiţi cu supleanţi. 

Lucrările şedinţei sunt conduse de cel mai în vârstă consilier, ajutat de doi colegi 

mai tineri. Se constituie o comisie compusă din trei până la cinci membri, care 

propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor. Validarea mandatului 

se face prin votul deschis al majorităţii consilierilor, fără exprimarea opiniei de 

către cel în cauză. Această practică a fost contestată atât de reprezentanţi ai 

instituţiilor administraţiei publice locale, cât şi de organizaţii 

24 

„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare (ADIAC) a judetului Arad 

s-a constituit în subordinea Consiliului Judeţean Arad, în scopul reglementării, 

înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a 

serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor 

administrativ-teritoriale membre. 

Un alt scop al constituirii ADIAC Arad este acela de realizare în comun a unor proiecte 

de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării şi/sau 

dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente serviciului, pe baza 

strategiei de dezvoltare a Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, operator 

fiind Compania de Apă Arad.” 

Proiectul vizează 10 localităţi respectiv Arad-Fântânele, Curtici-Macea, Ineu, Lipova, 

Nădlac, Pancota, Pecica, Sântana, Paulis-Ghioroc-Cuvin-Minis, Siria şi are o valoare 

de 139 de milioane de euro, din care 85% fonduri nerambursabile, finanţare din 

fonduri de coeziune, 13% din bugetul naţional şi 2% cofinanţare de la bugetul local. 

*http://www.administratie.ro/articol.php?id=25151

neguvernamentale, întrucât poate crea situaţii de discriminare pe baze politice. 

Varianta validării mandatului de către Judecătorie, inclusă anterior în legea 

215/2001, era preferabilă din punct de vedere al asigurării unui climat de 

imparţialitate. 

t Atribuţiile consiliului local 19 

1. organizarea şi 

funcţionarea aparatului 

de specialitate al 

primarului, ale 

instituţiilor şi serviciilor 

publice de interes local 

şi ale societăţilor 

comerciale şi regiilor 

autonome de interes 

local; 

2. dezvoltarea 

economico-socială şi de 

mediu a comunei, 

oraşului sau 

municipiului 


Articolul 36, punctul (3) 

a) aprobă statutul comunei, oraşului sau municipiului, precum şi 

regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local; 

b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, 

organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al 

primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, 

precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de 

interes local; 

c) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate 

drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la 

societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii. 

(4) 

a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, 

modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a 

exerciţiului bugetar; 

b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea 

împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală 

prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativteritoriale, 

în condiţiile legii; 

c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii; 

d) aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnicoeconomice 

pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile 

legii; 

e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de 

mediu a unităţii administrativ-teritoriale; 

f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării 

şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul 

de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi 

gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor. 

19Conform Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 

2001, consolidată noiembrie 2009. 

25


3. administrarea 

domeniului public şi 

privat al comunei, 

oraşului sau 

municipiului 

4. gestionarea serviciilor 

furnizate către cetăţeni; 

26 

(5) 

a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea 

bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, 

după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile 

legii; 

b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor 

proprietate privată a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, 

în condiţiile legii; 

c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de 

amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor; 

d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de 

pieţe şi de obiective de interes public local. 

(6) 

a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul 

necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind: 

1. educaţia; 

2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu 

handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau 

grupuri aflate în nevoie socială; 

3. sănătatea; 

4. cultura; 

5. tineretul; 

6. sportul; 

7. ordinea publică; 

8. situaţiile de urgenţă; 

9. protecţia şi refacerea mediului; 

10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor 

istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi 

rezervaţiilor naturale; 

11. dezvoltarea urbană; 

12. evidenţa persoanelor; 

13. podurile şi drumurile publice; 

14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, 

gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public 

şi transport public local, după caz; 

15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim 

ajutor; 

16. activităţile de administraţie social-comunitară; 

17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în 

proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau în administrarea 

sa;

5. cooperarea 

interinstitutionala pe 

plan intern şi extern. 


18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor 

naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale; 

19. alte servicii publice stabilite prin lege; 

b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, 

personalului sanitar şi didactic; 

c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase; 

d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de 

la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate 

publică de interes local; 

e) aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru 

repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în 

proprietatea sau în administrarea sa; 

f) poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la 

şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate 

publică de interes local. 

(7) 

a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane 

juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în 

comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public 

local; 

b) hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea comunei, oraşului sau 

municipiului cu unităţi administrativ-teritoriale din alte ţări; 

c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte 

unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum 

şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor 

administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese 

comune. 

(8) Consiliul local poate conferi persoanelor fizice române sau 

străine cu merite deosebite titlul de cetăţean de onoare al comunei, 

oraşului sau municipiului, în baza unui regulament propriu. Prin 

acest regulament se stabilesc şi condiţiile retragerii titlului conferit. 

art (9) Consiliul local îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin 

lege. 

Art. 37. - Persoanele împuternicite să reprezinte interesele unităţii 

administrativ-teritoriale în societăţi comerciale, regii autonome de 

interes local, asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi alte 

organisme de cooperare sau parteneriat sunt desemnate prin 

hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, respectându-se 

configuraţia politică de la ultimele alegeri locale. 

27


t Şedinţele consiliului local 

Şedinţele necesită prezenţa unei majorităţi din totalul consilierilor locali, 

pentru motivarea absenţelor fiind necesară dovada lipsei din cauze întemeiate. 

Mai mult de două absenţe nemotivate pot atrage sancţionarea consilierului. 

Consilierii locali sunt remuneraţi pentru participarea la şedinţe şi au dreptul 

la decontarea activităţilor întreprinse în interes de serviciu. 

Şedinţele sunt conduse de un preşedinte, ales din rândul membrilor pe o 

perioadă de cel mult trei luni. Acesta poate exercita conform Ordonanţei 

Guvernului nr. 35/2002 20 următoarele funcţii: 

28 

Termene de convocare 

1. Convocarea la şedinţa de consiliu local - 

cu cel puţin cinci zile înaintea şedinţelor 

ordinare şi cu trei zile înaintea celor 

extraordinare, de către secretar 

2. Convocarea la şedinţa comisiei de 

specialitate- cu cel puţin trei zile înaintea 

şedinţelor, de către preşedinte 

Consiliul local se întruneşte în mod 

normal lunar, însă la solicitarea 

primarului sau a cel puţin unei 

treimi dintre consilieri se poate 

întruni şi în şedinţe extraordinare. 

Convocarea se face în scris, de 

către secretar cu cel puţin cinci zile 

înainte de şedinţele ordinare şi trei 

zile înaintea celor extraordinare, în 

invitaţie fiind specificate ora, data 

şi locul Întâlnirile pot fi organizate 

şi de urgenţă, dacă există situaţii 

care necesită acest lucru. Ordinea 

de zi trebuie anunţată public prin intermediul avizierelor şi a mass-media. 

Materialele privind temele înscrise pe ordinea de zi trebuie trimise consilierilor 

odată cu invitaţia. 

a) conduce şedinţele consiliului local; 

b) supune votului consilierilor proiectele de hotărâri, asigură 

numărarea voturilor şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea 

voturilor pentru, a voturilor contra şi a abţinerilor; 

c) semnează hotărârile adoptate de consiliul local, chiar dacă a votat 

împotriva adoptării acestora, precum şi procesulverbal; 

d) asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de 

desfăşurare a şedinţelor; 

e) supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa 

de soluţionare a consiliului; 

f) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute de statutul aleşilor 

locali sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni. 

20 Ordonanţa Guvernului nr. 35 din 30 ianuarie 2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi 

funcţionare a consiliilor locale, legea nr. 673 din 19 decembrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 

35/2002 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale.

Lucrările se desfăşoară în limba română şi sunt publice. În cazul în care cel 

puţin o cincime din numărul consilierilor locali aparţine unei minorităţi, în 

şedinţele respective se poate folosi şi limba maternă, cu observaţia că 

dezbaterile vor fi traduse în limba română prin grija primarului. Limba maternă 

mai este folosită în unităţile administrativ-teritoriale unde cel puţin o cincime 

din totalul populaţiei aparţine unei minorităţi naţionale. Hotărârile cu caracter 

normativ trebuie traduse şi în limba respectivă, iar cele individuale se traduc 

la cerere. Dacă în raporturile cu administraţia se foloseşte limba maternă, 

autorităţile sunt obligate să răspundă în limba respectivă şi în română. În 

comunele, oraşele, municipiile sau judeţele unde o minoritate naţională ocupă 

o cincime din populaţia totală, ordinea de zi se poate aduce la cunoştinţa 

publicului în limba maternă a minorităţii naţionale respective. 

Convocările, dezbaterile şi voturile consilierilor sunt consemnate în procese 

verbale, care sunt semnate de secretar şi de preşedintele de şedinţă. Acestea 

sunt prezentate la începutul următoarei şedinţe, când sunt votate. Pot fi 

contestate de consilieri, care au dreptul să ceară menţionarea opiniei lor. După 

ce sunt votate, acestea sunt depuse alături de orice altă documentaţie 

suplimentară în dosarul şedinţei respective. În termen de trei zile, secretarul 

trebuie să afişeze o copie a procesului-verbal la avizier şi pe pagina de internet 

a instituţiei. 

Ordinea de zi este validată de către consiliul local, iar în cazul în care nu este 

aprobată, nu se acordă indemnizaţia pentru şedinţa respectivă. Suplimentarea 

listei se face numai pentru probleme urgente, iar eliminarea unui punct se face 

doar la cererea iniţiatorului proiectului sau dacă acesta nu este însoţit de 

analiza departamentului de resort din aparatul de specialitate al primăriei sau 

de cea a comisiei de specialitate a consiliului. 

t Proiectele de hotărâre. Propunere, vot, validare 


Propunerile de proiecte pot fi iniţiate de primar, de consilierii locali, de 

viceprimar sau de cetăţeni21, care pot beneficia de sprijinul serviciilor de 

specialitate din aparatul primăriei şi al secretarului unităţii administrative 

teritoriale pentru a se organiza şi a formula proiectul de hotărâre şi expunerea 

de motive. Proiectele care au caracter normativ, exceptând cazurile de urgenţă, 

21 Cetăţenii pot propune consiliilor locale pe a căror rază domiciliază proiecte de hotărâre spre dezbatere şi 

aprobare. Pentru a putea fi înaintat consiliului, proiectul trebuie să fie iniţiat de unul sau mai mulţi cetăţeni cu 

drept de vot, dacă este susţinut prin semnătura a cel puţin 5% din populaţia cu drept de vot a respectivei unităţi 

administrativ-teritoriale. Procedura de iniţiativă legislativă decurge astfel: iniţiatorul depune la secretarul unităţii 

administrativ-teritoriale proiectul ce urmează a fi afişat spre informare publică. Iniţiatorii trebuie să prezinte şi 

listele de susţinători, ce trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, 

precum şi semnătura. Susţinătorii trebuie să aibă domiciliul pe raza unităţii administrativ–teritoriale unde se află 

consiliul local ce urmează să dezbată proiectul, conform Legii 215/2001. După depunere, proiectul urmează procesul 

normal, prevăzut în lege. La nivel naţional, participarea cetăţenească este reglementată prin Legea nr. 189/1999. 

29


trebuie transmise persoanei desemnate pentru relaţia cu societatea civilă 

pentru a le afişa în spaţiul public sau pe pagina de internet a instituţiei. 

Proiectul trebuie transmis persoanelor care solicită acest lucru. 

Proiectul trebuie însoţit de o expunere de motive din partea iniţiatorului, care 

de altfel îl poate retrage oricând. Mai departe, proiectul trebuie trimis 

secretarului, care îl va înscrie într-un registru de evidenţă. Ulterior, acesta este 

dezbătut de comisiile de specialitate, care pot aviza sau respinge propunerea. 

Compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului 

trebuie să elaboreze un raport în 30 de zile. Dacă acesta nu este întocmit, 

proiectul se aprobă implicit. 

În situaţia în care propunerea de proiect este aprobată, se redactează un raport 

şi se înaintează secretarului, iar acesta trebuie să îl prezinte primarului şi 

consilierilor. În cazul şedinţelor extraordinare, proiectul nu este trimis spre 

analiza comisiilor de specialitate. Proiectul este înscris pe ordinea de zi, iar 

dezbaterea sa poate fi precedată de prezentarea expunerii de motive a 

iniţiatorului şi a raportului de specialitate. Dezbaterile au loc pe articole, cărora 

li se pot aduce amendamente. 

Votul este individual şi poate fi deschis sau secret. În primul caz se votează prin 

ridicarea mâinii sau răspuns verbal la apel nominal, iar al doilea prin utilizarea 

de buletine de vot, ce conţin opţiunile pentru şi contra. Buletinele se introduc 

în urnă. Sunt anulate cele care au bifate ambele opţiuni, iar cele necompletate 

se contabilizează ca opţiune contra. Hotărârile se adoptă cu majoritate de 

voturi, exceptând cazurile specificate în legea nr. 215/2001 sau prin 

regulamentele de organizare ale consiliilor locale. Proiectele de hotărâre sau 

propunerile nu pot fi dezbătute în cadrul aceleiaşi şedinţe de consiliu local în 

care au fost respinse. 

Hotărârile sunt semnate de preşedintele de şedinţă şi se contrasemnează de 

către secretar, care certifică legalitatea hotărârii. Secretatul poate refuza să 

semneze, motivându-şi în scris opinia. Dacă preşedintele de şedinţă refuză să 

semneze sau lipseşte, hotărârile sunt semnate de către un grup format din trei 

până la cinci consilieri locali. Hotărârile sunt comunicate primarului şi 

prefectului. În termen de cinci zile de la comunicarea către prefect, acestea 

trebuie făcute publice. 

În studiul Prin Transparenţă spre Integritate, realizat de Asociaţia Pro 

Democraţia şi Transparency International, realizat în anul 2008, se releva faptul 

că într-un număr de şapte oraşe, monitorizate în perioada 2006-2007, cea mai 

30

mare parte a iniţiativelor legislative au aparţinut primarilor şi nu consilierilor 

locali 22. În Lupeni, spre exemplu, toate proiectele fuseseră iniţiate de primar. 

t Comisiile de specialitate ale consiliului local 


Consilierii locali lucrează în comisii de specialitate 23. Şedinţele acestora se ţin 

în prezenţa majorităţii membrilor. Hotărârile se iau cu votul majorităţii 

membrilor. Şedinţele sunt, de regulă, publice. Anumite decizii se pot lua şi cu 

uşile închise, dar condiţiile în care şedinţele sunt secrete şi caracterul motivării 

secretului şedinţelor nu este clar stipulat în lege, lăsând loc la abuzuri. 

Consilierii sunt propuşi de către grupurile lor, iar numărul locurilor pentru 

fiecare grup de consilieri se stabileşte în funcţie de ponderea acestora în cadrul 

consiliului. Un consilier poate face parte din maximum trei comisii, dar 

primeşte indemnizaţia numai pentru comisia de bază. 

Comisiile de specialitate analizează proiectele de hotărâre ale consiliului local, 

se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare şi 

întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor analizate, 

pe care le prezintă consiliului local. Fiecare comisie are un preşedinte şi un 

secretar. Acesta din urmă efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării 

la şedinţe a membrilor comisiei, numără voturile şi îl informează pe preşedinte 

asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei hotărâri şi asupra 

rezultatului votării, redactează avizele, procesele-verbale şi alte documente 

ale comisiei. 

Preşedintele comisiei are obligaţia de a convoca membrii pentru şedinţe cu cel 

puţin trei zile înainte. Prezenţa este obligatorie, iar absenţele nemotivate 

multiple pot fi sancţionate conform Statutului Aleşilor Locali (legea nr. 

393/2004) şi pot ajunge chiar până la excluderea consilierului din comisie. 

Activitatea din timpul şedinţelor este consemnată în procese verbale, care pot 

fi consultate şi de alte persoane interesate, reprezentând documente din 

categoria informaţiilor de interes public. Preşedintele desemnează un consilier 

pentru a întocmi avizul comisiei cu privire la proiectul de hotărâre dezbătut şi 

pentru a face o prezentare în şedinţa de consiliu local, în lipsa iniţiatorului. 

Avizul trebuie să conţină amendamentele, propunerile acceptate şi cele 

respinse, cu motivarea necesară. Avizul este trimis secretarului unităţii 

administrativ teritoriale, care trebuie să îl difuzeze către consilieri, odată cu 

ordinea de zi. 

22Asociaţia Pro Democraţia şi Transparency International, Prin Transparenţă spre Integritate, Bucureşti, 2008, p. 

10. 

23Pentru funcţionarea comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local vezi Legea 215/2001, articolul 54 şi 

Ordonanţa Guvernului Nr. 35 din 30 ianuarie 2002, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi 

funcţionare a consiliilor locale, publicată în Monitorul Oficial Nr. 90 din 2 februarie 2002. 

31


32 

Inițierea proiectului 

de către consilieri locali, 

consilieri județeni, primar, 

viceprimar, președinte și 

vicepreședinte al 

consiliului județean, 

cetațenii 

Dezbaterea in comisiile 

de specialitate ale 

consiliului local 

Transmiterea către 

secretar 

aprobare 

Inscrierea pe ordinea 

de zi 

Raportul inaintat 

secretarului și ulterior 

consilierilor locali și 

primarului 

Expunerea de motive a 

inițiatorului și a 

raportului comisiilor de 

specialitate 

Dezbateri pe articole 

în plen 

Aprobarea 

de către compartimentul 

de resort din cadrul 

aparatului de specialitate 

al primarului 

Anunțarea către public 

avizier, pagina web, 

mass media 

Traseul unui proiect de hotărâre pentru consiliul local 

Vot 

aprobare 

Semnarea de către 

președintele de ședință 

și contrasemnarea de 

către secretar 

Comunicarea către 

primar și prefect 

Publicarea în termen 

de cinci zile

Consilierii sunt obligaţi să prezinte rapoarte anuale de activitate şi să 

organizeze întâlniri cu cetăţenii. Comisiile de specialitate sunt obligate, conform 

Legii 393/2004, articolul 55, alineatul (3), să prezinte consiliului un raport 

anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului unităţii 

administrativ-teritoriale. 

În acelaşi studiu al Asociaţiei Pro Democraţia (APD) şi Transparency 

International România (TI-Ro) s-a relevat faptul că în unele localităţi, precum 

Baia Mare, rapoartele erau complete şi disponibile, iar în altele (Oradea) 

conţineau parţial aceste informaţii. În Brăila, aceste documente nu au fost 

furnizate coordonatorilor APD, pentru că nu existau deloc sau nu erau publice. 

Pentru a se asigura reprezentativitatea consilierilor, în mediul rural, în cazurile 

în care într-o comună, dintr-un sat aparţinător nu există consilieri aleşi, 

comunitatea sătească este reprezentată de un delegat sătesc ales din rândul 

membrilor localităţii respective, prin şedinţă la care participă câte un 

reprezentant al fiecărei familii. Votul său are caracter consultativ. 

t Încheierea mandatului de consilier local 


Consiliul local se dizolvă dacă: 

- nu se întruneşte două luni consecutive 

- nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre 

- numărul consilierilor scade sub jumătate, fără posibilitatea de 

înlocuire. 

Desfiinţarea se poate produce şi în urma unei plângeri penale. 

Consiliul se poate dizolva prin referendum local, în condiţiile în care 25% dintre 

cetăţenii cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrative 

teritoriale adresează prefectului o astfel de cere. Referendumul este valid dacă 

participă jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot, 

iar consiliul îşi încetează activitatea dacă s-a pronunţat în acest sens un procent 

de cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate. 

Mandatul consilierilor se încheie, conform legii nr. 393/2004, articolele 9-12: 

- la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales. 

- demisie; 

- incompatibilitate; 

- schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, 

inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia; 

- lipsa nemotivată de la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive 

ale consiliului; 

33


- imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioada mai mare de şase 

luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; 

- condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o 

pedeapsă privativă de libertate; 

- punerea sub interdicţie judecătorească; 

- pierderea drepturilor electorale; 

- deces. 

Mandatul de consilier se suspendă odată cu arestul preventiv, iar suspendarea 

durează până la finalizarea cercetărilor. 

II.3.2. Primarul şi viceprimarul 

Primăria este formată din primar, viceprimar, secretar şi aparatul de 

specialitate al primarului. Acesta din urmă are rolul de a pune în aplicare 

dispoziţiile primarului şi hotărârile consiliului local. 

Primarul este ales prin vot direct, universal, liber exprimat şi secret şi exercită, 

în condiţii normale, un mandat de patru ani. Validarea mandatului său are loc 

la 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor, de către un judecător ales de către 

preşedintele judecătoriei în a cărei rază teritorială se află localitatea. Validarea 

sau invalidarea mandatului primarului se aduce la cunoştinţa prefectului şi în 

şedinţa de constituire a consiliu local. În caz de invalidarea, se va stabili o dată 

pentru noi alegeri. Primarul depune ulterior jurământ în faţa consiliului local, 

refuzul său fiind considerat demisie de drept. 

Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale 

cetăţenilor, a Constituţiei şi a punerii în aplicare a legilor României, a 

ordonanţelor emise de Guvern, precum şi sprijinirea aplicării ordinelor şi 

instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor, ale celorlalţi conducători 

ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, precum şi a 

hotărârilor consiliului judeţean. Primarul conduce serviciile publice locale. 

Acesta emite dispoziţii ce au caracter normativ sau individual şi care intră în 

vigoare după aducerea la cunoştinţa publică sau trimiterea către persoanele 

interesate, unde este cazul. 

t Atribuţiile primarului24 1. atribuţii exercitate în Articolul 63, punctul (2) 

calitate de reprezentant Primarul îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă şi de autoritate 

al statului; 

tutelară şi asigură funcţionarea serviciilor publice locale de profil, 

atribuţii privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor, 

referendumului şi a recensământului. Primarul îndeplineşte şi alte 

atribuţii stabilite prin lege. 

24Conform legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 

34 2001, articolul 63.

2. atribuţii referitoare la 

relaţia cu consiliul local 

3. atribuţii referitoare la 

bugetul local 

4. atribuţii privind 

serviciile publice 

asigurate cetăţenilor 


(3) 

a) prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual 

privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativteritoriale; 

b) prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte şi informări; 

c) elaborează proiectele de strategii privind starea economică, socială 

şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării 

consiliului local. 

(4) 

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite; 

b) întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a 

exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local; 

c) iniţiază, în condiţiile legii, negocieri pentru contractarea de 

împrumuturi şi emiterea de titluri de valoare în numele unităţii 

administrativ-teritoriale; 

d) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare 

fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului 

social principal, cât şi a sediului secundar. 

(5) 

a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate 

prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul 

organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de 


b) ia măsuri pentru prevenirea şi, după caz, gestionarea situaţiilor de 

urgenţă; 

c) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a 

activităţilor din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d); 

d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenţei statistice, 

inspecţiei şi controlului efectuării serviciilor publice de interes local 

prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. a)-d), precum şi a bunurilor din 

patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; 

e) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi 

încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, 

în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, 

precum şi pentru conducătorii instituţiilor şi serviciilor publice de 


f) asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune 

aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor 

acestora; 

g) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin 

lege şi alte acte normative; 

h) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu 

prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană 

în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile 

furnizate cetăţenilor. 

35


Primarul colaborează cu serviciile deconcentrate ale ministerelor şi, cu alte 

structuri ale administraţiei centrale. În vederea exercitării atribuţiilor sale, 

primarul poate angaja, în limita fondurilor şi conform normelor legale, un 

consilier personal, în mediul rural sau un cabinet în mediul urban, a cărui 

funcţionare este stabilită de edil. Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 

nr. 105/2009 25, pentru oraşe şi municipii se pot angaja maximum două 

persoane, iar pentru municipiile reşedinţă de judeţ maximum patru persoane. 

t Încheierea mandatului primarului 

Mandatul primarului se suspendă în cazul arestării preventive, fiind repus în 

drepturi dacă este declarat nevinovat. 

Mandatul primarului se suspendă în cazul arestării preventive, fiind repus în 

drepturi dacă este declarat nevinovat. 

Mandatul încetează, conform articolului 69 din legea nr. 215/2001: 

- odată cu încheierea mandatului de patru ani 

- dacă se află în imposibilitatea exercitării funcţiei din cauza unei boli 

grave, certificate, care nu permite desfăşurarea activităţii în bune 

condiţii timp de şase luni într-un an calendaristic 

- dacă acesta nu îşi exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 

de zile consecutiv. 

De asemenea, articolul 15 din legea nr. 393/2004 prevede că mandatul 

primarului se încheie în următoarele situaţii: 

a) demisie; 

b) incompatibilitate; 

c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială; 

d) imposibilitatea de a o fi exercitat pe o perioadă mai mare de şase 


e) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o 

pedeapsă privativă de libertate; 

f) punerea sub interdicţie judecătorească; 

g) pierderea drepturilor electorale; 

h) deces. 

De asemenea, primarul poate fi demis şi prin referendum local, în aceleaşi 

36 

25 Ordonanţa de Urgenţă nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi 

pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte 

organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum 

şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, 

cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.


condiţii prevăzute la secţiunea dedicată încheierii mandatului consiliului local. 

Cererea trebuie înaintată prefectului de către cetăţenii unităţii administrativteritoriale, 

cu motivarea de rigoare. Solicitarea trebuie să fie făcută de cel puţin 

25% dintre locuitorii cu drept de vot ai localităţii respective. 

În cazul suspendării primarului, locul său va fi preluat de viceprimar, iar dacă 

sunt suspendaţi ambii, locul va fi preluat de un consilier. Dacă devin vacante 

ambele posturi, consiliul local va alege un nou viceprimar. 

Viceprimarul este subordonat primarului şi în anumite situaţii poate deveni 

înlocuitor. Viceprimarul sau, după caz (în municipiile reşedinţă de judeţ), 

viceprimarii, sunt aleşi din rândul consilierilor locali cu votul majorităţii. 

Propunerea pentru această funcţie se face de către oricare dintre consilieri sau 

de către grupurile de consilieri. Acesta din urmă păstrează statutul de consilier, 

fără a fi remunerat pentru această funcţie. Trebuie menţionat că, asemenea 

primarului, şi viceprimarul primeşte o indemnizaţie lunară, fără a beneficia de 

spor de vechime. 

Viceprimarul poate fi schimbat din funcţie la propunerea primarului sau a unei 

treimi dintre consilieri, cu aprobarea majorităţii membrilor consiliului local. 

Suspendarea sa din funcţie are loc în aceleaşi condiţii ca şi în cazul primarului. 

II.3.3. Consiliul judeţean 

Consiliul judeţean este autoritatea cu rolul de a coordona activitatea consiliilor 

comunale, orăşeneşti şi municipale în vederea realizării serviciilor publice de 

interes judeţean. Este compus din membri aleşi prin vot secret, direct, liber 

exprimat şi universal, iar numărul acestora variază în funcţie de condiţiile 

demografice. 

Constituirea consiliului se face în termen de trei zile de la data depunerii 

jurământului de către preşedintele consiliului judeţean, prin convocarea 

consilierilor aleşi de către acesta. Pentru ca şedinţa să fie legal constituită este 

necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În 

condiţiile în care nu se îndeplineşte această limită minimă, se va face 

convocarea pentru o nouă şedinţă peste două zile. Se face o nouă convocare 

dacă nici de această dată nu există cvorum. Dacă nici la această ultimă 

convocare nu se reuneşte consiliul, locurile consilierilor absenţi la cele trei 

şedinţe vor fi declarate vacante, urmând a fi completate cu supleanţi sau 

organizate alegeri pentru ocuparea lor. 

Validarea mandatelor se face prin aceeaşi metodologie descrisă în secţiunea 

37


dedicată constituirii consiliilor locale. 

38 

t Atribuţiile consiliului judeţean 26 

1. organizarea şi 

funcţionarea aparatului 

de specialitate al 

consiliului judeţean, ale 

instituţiilor şi serviciilor 

publice de interes 

judeţean şi ale 

societăţilor comerciale 

şi regiilor autonome de 

interes judeţean 

2. dezvoltarea 

economico-socială a 

judeţului 


a) alege, din rândul consilierilor judeţeni, 2 vicepreşedinţi; 

b) hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii 

publice şi societăţi comerciale de interes judeţean, precum şi 

reorganizarea regiilor autonome de interes judeţean, în condiţiile 

legii; 

c) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului 

judeţean, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare 

şi funcţionare ale aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor 

şi serviciilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale 

şi regiilor autonome de interes judeţean; 

d) exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi obligaţiile 

corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau 

regii autonome, în condiţiile legii; 

e) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi 

încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de 

muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi 

serviciilor publice de interes judeţean. 

(3) 

a) aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, bugetul 

propriu al judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei 

bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar; 

b) aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, 

contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi 

contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de 

valoare în numele judeţului, în condiţiile legii; 

c) stabileşte impozite şi taxe judeţene, în condiţiile legii; 

d) adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economicosocială 

şi de mediu a judeţului, pe baza propunerilor primite de la 

consiliile locale; dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu 

autorităţile administraţiei publice locale comunale şi orăşeneşti 

interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru 

realizarea acestora; 

e) stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor 

administrativ-teritoriale implicate, proiectele de organizare şi 

amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de dezvoltare 

urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor administrativteritoriale 

componente; urmăreşte modul de realizare a acestora, în 

cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale, 

orăşeneşti sau municipale implicate; 

26Conform Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 

2001, articolul 91.

3. gestionarea 

patrimoniului judeţului 

4. gestionarea serviciilor 

publice din subordine 


f) aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de 

investiţii de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii. 

(4) 

a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea 

bunurilor proprietate publică a judeţului, după caz, precum şi a 

serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii; 

b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor 

proprietate privată a judeţului, după caz, în condiţiile legii; 

c) atribuie, în condiţiile legii, denumiri de obiective de interes 

judeţean. 

(4) 

a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul 

necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes judeţean 

privind: 

1. educaţia; 

2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a 

persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei 

şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială; 

3. sănătatea; 

4. cultura; 

5. tineretul; 

6. sportul; 

7. ordinea publică; 

8. situaţiile de urgenţă; 

9. protecţia şi refacerea mediului; 

10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a 

monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, 

grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale; 

11. evidenţa persoanelor; 

12. podurile şi drumurile publice; 

13. serviciile comunitare de utilitate publică de interes 

judeţean, precum şi alimentarea cu gaz metan; 

14. alte servicii publice stabilite prin lege; 

b) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase; 

c) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin 

lege; 

d) acordă consultanţă în domenii specifice, în condiţiile legii, 

unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, la cererea acestora. 

39


5. cooperarea 

interinstitutionala 

40 

(6) 

a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane 

juridice române ori străine, inclusiv cu parteneri din societatea civilă, 

în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, 

servicii sau proiecte de interes public judeţean; 

b) hotărăşte, în condiţiile legii, înfrăţirea judeţului cu unităţi 

administrativ-teritoriale din alte ţări; 

c) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte 

unităţi administrativ-teritoriale din ţară ori din străinătate, precum 

şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor 

administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese 

comune. 

t Şedinţele consiliului judeţean 

Mandatul consiliului judeţean durează patru ani. Consiliul se întruneşte lunar, 

cu excepţia şedinţelor extraordinare, care pot avea loc la convocarea 

preşedintelui consiliului sau la cererea a cel puţin o treime din numărul 

consilierilor judeţeni. Se poate întruni şi la solicitarea prefectului, în situaţii de 

urgenţă. Convocarea se face în scris cu cel puţin cinci zile, în cazul şedinţelor 

ordinare, şi trei zile în cazul celor extraordinare. Invitaţia trebuie să conţină 

data, ora, locul întrunirii şi ordinea de zi. Aceasta din urmă trebuie adusă la 

cunoştinţa publicului prin mass-media sau prin afişarea la avizierul instituţiei. 

Şedinţele se desfăşoară în prezenţa majorităţii consilierilor. Lipsa nemotivată 

pentru mai mult de două şedinţe consecutive poate atrage sancţionarea 

respectivei persoane. Şedinţele sunt conduse de un preşedinte sau în lipsa 

acestuia de un vicepreşedinte sau de cel de-al doilea dacă primul desemnat este 

indisponibil. Dacă niciuna dintre persoanele menţionate mai sus nu este 

prezentă, şedinţa va fi condusă de un consilier desemnat de majoritatea 

consilierilor, prin vot. 

Propunerile de proiecte pot fi făcute de către consilierii judeţeni, de către 

preşedintele consiliului sau de către vicepreşedinte, precum şi de către cetăţeni. 

Formularea acestora se face cu ajutorul secretarului judeţului şi cu asistenţa 

aparatului de specialitate din cadrul consiliului judeţean. Hotărârile sunt 

adoptate cu votul majorităţii membrilor consiliului şi pot fi propuse de 

preşedintele acestuia, de vicepreşedinţi, de consilieri sau de cetăţeni. 

Legislaţia privitoare la şedinţele consiliului local se aplică şi la organizarea şi 

funcţionarea celui judeţean. Şedinţele sunt publice, modul de formulare şi 

votare a proceselor verbale, ordinea de zi, formularea proiectelor şi votul se

aplică ambelor autorităţi ale administraţiei locale. De asemenea, concordanţa 

reglementărilor se păstrează şi în privinţa dreptului secretarului de a refuza 

contrasemnarea unei hotărâri care i se pare ilegală şi la normele de intrare în 

vigoare a hotărârilor consiliului. Ca şi consilierii locali, cei judeţeni, care sunt 

în serviciul comunităţii, sunt obligaţi să prezinte rapoarte anuale, au dreptul la 

decontarea cheltuilelilor de serviciu şi la o indemnizaţie pentru participarea la 

şedinţe şi la comisiile de specialitate. 

Comisiile de specialitate există atât în cadrul consiliilor locale, cât şi al celor 

judeţene. Acestea au rolul de a analiza şi a aviza proiecte dintr-un anumit 

domeniu. Sunt formate din consilieri, conduse de un preşedinte şi un secretar. 

Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor. 

t Încheierea mandatului consilierului judeţean 

Consiliul se dizolvă dacă: 


- nu se întruneşte două luni consecutive 

- nu adoptă în trei şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre 

- numărul consilierilor scade sub jumătate, fără posibilitatea de 

înlocuire. 

Mandatul consilierilor se încheie, conform legii nr. 393/2004, articolele 9-12: 

- la data constituirii legale a unui nou consiliu ales. 

- demisie; 

- incompatibilitate; 

- schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, 

inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia; 

- lipsa nemotivată de la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive 

ale consiliului; 

- imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de şase 


- condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o 

pedeapsa privativă de libertate; 

- punerea sub interdicţie judecătorească; 

- pierderea drepturilor electorale; 

- deces. 

Mandatul consiliului judeţean se poate încheia şi prin referendum judeţean, 

iniţiat de cel puţin o cincime dintre locuitorii cu drept de vot ai judeţului, printr- 

41


o cerere înaintată prefectului. Referendumul este valid dacă se prezintă la urne 

jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. În condiţiile 

în care mandatul consiliului se termină în acest fel, problemele curente ale 

judeţului sunt tratate de secretar. 

Preşedintele consiliului judeţean asigură respectarea prevederilor Constituţiei, 

punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor 

şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului judeţean, precum şi a altor 

acte normative. Acesta este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber 

exprimat de către cetăţenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritorială 

în care urmează să-şi exercite mandatul şi răspunde în faţa acestora. 

Validarea sa în funcţie se face în termen de 20 de zile de la data desfăşurării 

alegerilor, de către preşedintele tribunalului sau înlocuitorul acestuia. 

Invalidarea se poate face dacă se constată încălcarea condiţiilor de eligibilitate 

sau dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală. Validarea sau invalidarea 

mandatului se aduce la cunoştinţă publică. În termen de două zile, preşedintele 

consiliului judeţean este obligat să depună jurământul, refuzul fiind echivalent 

cu demisia de drept. 

Consiliul judeţean alege doi vicepreşedinţi prin votul secret al majorităţii 

consilierilor judeţeni în funcţie. Eliberarea din funcţie a acestora se realizează 

cu votul secret al majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea a cel puţin o 

treime din numărul acestora. Eliberarea lor din funcţie nu se poate face în 

ultimele şase luni ale mandatului consiliului judeţean. 

Preşedintele consiliului reprezintă judeţul în relaţia cu celelalte autorităţi 

publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, precum şi în justiţie. 

Totodată, asigură respectarea Constituţiei, a legislaţiei, a decretelor 

Preşedintelui şi a ordonanţelor guvernamentale, răspunde de buna funcţionare 

a administraţiei locale, la nivel de judeţ, şi are în subordine aparatul de 

specialitate, de a cărei funcţionare este răspunzător. 

42 

t Atribuţiile preşedintelui consiliului judeţean 27 

1. funcţionarea 

aparatului de 

specialitate al consiliului 

judeţean, a instituţiilor 

şi serviciilor publice de 

interes judeţean şi a 

societăţilor comerciale 

şi regiilor autonome de 



a) întocmeşte şi supune spre aprobare consiliului judeţean 

regulamentul de organizare şi funcţionare a acestuia, organigrama, 

statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a 

aparatului de specialitate, precum şi ale instituţiilor şi serviciilor 

publice de interes judeţean şi ale societăţilor comerciale şi regiilor 

autonome de interes judeţean; 

b) numeşte, sancţionează şi dispune suspendarea, modificarea şi 

27Conform Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 

2001.

2. relaţia cu consiliul 

judeţean 

3. bugetul propriu al 

judeţului 

4. relaţia cu alte 

autorităţi ale 

administraţiei publice 

locale şi serviciile 

publice 

5. serviciile publice de 



încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de 

muncă, în condiţiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de 

specialitate al consiliului judeţean. 

(3) 

a) conduce şedinţele consiliului judeţean şi dispune măsurile 

necesare pentru pregătirea şi desfăşurarea în bune condiţii a 

acestora; 

b) prezintă consiliului judeţean, anual sau la cerere, rapoarte cu 

privire la modul de îndeplinire a atribuţiilor sale şi a hotărârilor 

consiliului judeţean; 

c) propune consiliului judeţean numirea, sancţionarea, modificarea 

şi încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de 

muncă, în condiţiile legii, pentru conducătorii instituţiilor şi 

serviciilor publice de interes judeţean. 

(4) 

a) exercită funcţia de ordonator principal de credite; 

b) întocmeşte proiectul bugetului judeţului şi contul de încheiere a 

exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului judeţean, 

în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege; 

c) urmăreşte modul de realizare a veniturilor bugetare şi propune 

consiliului judeţean adoptarea măsurilor necesare pentru încasarea 

acestora la termen; 

d) iniţiază, cu aprobarea consiliului judeţean, negocieri pentru 

contractarea de împrumuturi şi emisiuni de titluri de valoare în 

numele judeţului. 

(5) 

a) îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului 

judeţean, activităţile de stare civilă şi autoritate tutelară desfăşurate 

în comune şi oraşe; 

b) poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului 

judeţean, sprijin, asistenţă tehnică, juridică şi de orice altă natură 

consiliilor locale sau primarilor, la cererea expresă a acestora. 

(6) 

a) coordonează realizarea serviciilor publice şi de utilitate publică 

de interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de 

specialitate al consiliului judeţean sau prin intermediul organismelor 

prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes 

judeţean; 

b) ia măsuri pentru organizarea executării şi executarea în concret a 

activităţilor din domeniile prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a)-d); [vezi 

mai sus] 

43


6. alte atribuţii 

prevăzute de lege sau 

sarcini date de consiliul 

judeţean 

Preşedintele consiliului judeţean emite dispoziţii cu caracter normativ sau 

individual, ce devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţă publică 

sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate. În exercitarea 

atribuţiilor sale, preşedintele consiliului judeţean poate fi secondat de un 

cabinet, format din maximum cinci persoane, alese şi demise prin dispoziţia 

acestuia. De asemenea, la nivel judeţean şi local, se poate angaja un 

administrator public, pentru coordonarea aparatului de specialitate din cadrul 

consiliului. 

Mandatul preşedintelui consiliului judeţean încetează şi se suspendă în aceleaşi 

condiţii ca şi în cazul primarului. 

Administraţia publică a Municipiului Bucureşti diferă de situaţia generală prin 

faptul că este organizată în şase sectoare. Fiecare dintre acestea are un primar 

şi un viceprimar, pe când Municipiul Bucureşti are un primar general şi doi 

viceprimari. Autorităţile administraţiei publice locale sunt Consiliul General al 

Municipiului Bucureşti, compus din 55 de consilieri locali şi primarii 

sectoarelor. Consiliile locale ale sectoarelor funcţionează după principiile 

prezentate la secţiunea dedicată consiliilor locale. 

Primarii şi viceprimarii sectoarelor îşi exercită mandatul după reglementările 

menţionate anterior. Primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti 

îşi exercită mandatul după prevederile generale menţionate în cazul primarului, 

respectiv viceprimarului. Primarul general se întâlneşte cu cei ai sectoarelor 

44 

c) ia măsuri pentru evidenţa, statistica, inspecţia şi controlul 

efectuării serviciilor publice şi de utilitate publică de interes judeţean 

prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a)-d), precum şi a bunurilor din 

patrimoniul public şi privat al judeţului; 

d) emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin 

lege sau prin hotărâre a consiliului judeţean; 

e) coordonează şi controlează organismele prestatoare de servicii 

publice şi de utilitate publică de interes judeţean, înfiinţate de 

consiliul judeţean şi subordonate acestuia; 

f) coordonează şi controlează realizarea activităţilor de investiţii şi 

reabilitare a infrastructurii judeţene. 

Preşedintele consiliului judeţean poate delega vicepreşedinţilor, prin 

dispoziţie, atribuţiile prevăzute la alin. (6).


lunar, la convocarea primului sau a cel puţin a trei din sectoare. În cadrul 

întâlnirilor se dezbate modul în care sunt aplicate hotărârile Consiliului General 

şi dispoziţiile cu caracter normativ ale primarului, ce sunt obligatorii pentru 

autorităţile administraţiei publice locale organizate în sectoarele municipiului 

Bucureşti, precum şi activitatea primarilor de sector. La şedinţe participă şi 

prefectul de Bucureşti. De asemenea, primarii sectoarelor participă de drept la 

şedinţele Consiliului General şi pot interveni în legătură cu problemele aflate 

în dezbatere. La şedinţele comisiilor consiliului pot participa preşedinţii 

comisiilor de specialitate ale consiliilor local de sector, având dreptul de a 

interveni în discuţii, fără a putea vota. 

II.4. Buna guvernare. Valori etice în administraţie şi integritatea aleşilor 

locali. Incompatibilitatea, conflictul de interese şi declaraţia de avere 

II.4.1. Conceptul de bună guvernare 

Centrul de greutate în jurul căruia gravitează valorile şi activităţile prezentate 

în cadrul publicaţiei este conceptul de bună guvernare. Deşi sunt multe 

caracteristici care ar fi trebuit să fie incluse în definiţia bunei guvernări, ne-am 

oprit la opt, care includ şi viziunea Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra 

conceptului. Din experienţa altor proiecte desfăşurate de Asociaţia Pro 

Democraţia, s-a observat lipsa de orientare a aleşilor locali spre aceste valori. 

În general, din perspectiva consilierilor locali sau a primarilor, buna guvernare 

se defineşte prin orientarea superficială spre cetăţean, prin cunoaşterea legii 

sau rezolvarea problemelor. De cele mai multe ori, definiţia aleasă a fost 

orientată spre propria persoană şi nu spre administraţia publică în ansamblu. 

Portretul ideal al oricărui ales local trebuie schiţat pornind de la nevoia de 

responsabilitate faţă de restul administraţiei publice, dar mai ales faţă de 

cetăţean. Asumarea candidaturii pentru funcţia de consilier, primar sau 

preşedinte al consiliului judeţean implică recunoaşterea şi asumarea 

responsabilităţii de a respecta şi aplica regulile. O caracteristică ce decurge 

direct din prima este cunoaşterea şi respectarea legii. Aceasta implică 

cunoaşterea legislaţiei în vigoare şi exercitarea atribuţiilor în conformitate cu 

legea, protecţia drepturilor cetăţenilor şi mai ales raportarea abuzurilor 

provenite din partea altor aleşi locali, a funcţionarilor publici sau a cetăţenilor. 

Alesul local este responsabil cu asigurarea unui climat de transparenţă, prin 

promovarea accesului la informaţie, publicarea rapoarte de activitate, a 

declaraţiei de avere şi de interese, prin asigurarea de întâlniri şi audienţe cu 

45


cetăţenii, dar şi cu alte părţi interesate şi susţinerea unui flux continuu de 

informaţii către comunitate, printr-un limbaj accesibil. Pe lângă transparenţă, 

aleşii locali trebuie să dea dovadă de promptitudine, de capacitatea de a 

răspunde tuturor solicitărilor în timp util. 

Chiar dacă alesul local a fost votat numai de o parte a comunităţii pe care o 

reprezintă nu trebuie să discrimineze sau să elimine anumite grupuri din 

procesul de formulare de politici publice. Mai mult, trebuie să ofere sprijin 

suplimentar grupurilor defavorizate sau vulnerabile, care nu au acces la resurse 

şi la informaţie. Atingerea scopurilor propuse prin utilizarea cât mai judicioasă 

a resurselor şi într-un timp cât mai scurt dovedesc capacitatea unui ales local 

de a fi eficient şi eficace . 

Relaţia cu cetăţenii, cu celelalte instituţii şi cu societatea civilă trebuie să ocupe 

un rol primordial în planificarea activităţilor şi în stabilirea unei viziuni din 

partea aleşilor locali. Rolul consilierului local, aspect pe care îl vom dezvolta 

ulterior, este acela de a informa, consulta şi implica prin participare 

comunitatea în treburile publice ale guvernării locale. Legătura constantă cu 

societatea civilă, implicarea organizaţiilor neguvernamentale în propria 

activitate şi în cea a consiliului local sau judeţean îi conferă alesului local 

posibilitatea de a interacţiona mai bine cu cetăţenii şi de a servi mai eficient 

nevoile acestora. 

Mai mult, alesul local trebuie să fie un factor de echilibru în comunitate şi să se 

orienteze spre stabilirea unui climat de stabilitate şi consens între diferitele 

componente ale comunităţii. Printre atribuţiile informale ale aleşilor locali ar 

trebui să se regăsească medierea grupurilor de interese, organizarea de 

consultări în vederea formulării de planuri de dezvoltare pe termen lung, 

precum şi identificarea şi soluţionarea nevoilor comune. 

Integritatea, care se referă atât la caracter, cât şi la comportament, captează 

principalele trăsături privind statutul reprezentantului administraţiei publice. 

Moralitatea administrativă trebuie să cuprindă onestitate, onorabilitate, 

capacitatea de a distinge între ceea ce este greşit şi corect, capacitatea de a pune 

interesele guvernamentale şi cele ale cetăţenilor înaintea propriilor interese, 

precum şi puterea de a lua decizii puternice, care afectează un număr mare de 

persoane sau organizaţii, prin respectarea normelor legale. 

Codul Seven Principles of Public Life, introdus în Marea Britanie în 1994, 

defineşte fidel normele care să compună moralitatea administrativă: altruismul, 

integritatea, obiectivitatea, responsabilitatea, transparenţa, cinstea şi spiritul 

de conducere şi exemplu 28. 

46 

28 Seven Principles of Public Life , text disponibil la adresa web 

www.archive.official-Documents.co.uk/document/parlment/nolan/seven.htm, accesat 10.10.2009.

ORIENTARE CĂTRE CONSENS 

- Mediere între grupurile de interese 

- Consultarea comunităţii pentru 

elaborarea de planuri de dezvoltarea pe 

termen lung 

- Identificarea nevoilor comune şi 

soluţionarea problemelor 

PARTICIPARE 

- Informare, consultare, 

participare pentru 

toate categoriilor de 

cetăţeni 

- Asigurarea libertăţii 

de asociere asocierii 

- Colaborarea cu 

societatea civilă 

RESPECTAREA LEGII 

- Protecţia drepturilor 

cetăţenilor 

- Aplicarea fără abateri a legislaţiei 

EFICACITATE ŞI EFICIENŢĂ 

- Atingerea scopurilor şi rezolvarea problemelor 

comunităţii prin folosirea cât mai judicioasă a 

resurselor 

- Utilizarea fără excese a resurselor naturale şi 

protejarea mediului 


RESPONSABILITATE 

- Faţă de instituţiile administraţiiei 

publice şi de societăţii civile 

- Faţă de cetăţean 

TRANSPARENŢĂ 

- Respectarea regulilor 

- Accesul la informaţie 

- Informaţie diseminată 

într-un limbaj accesibil 

PROMPTITUDINE 

- Informaţii si servicii în 

timp util 

ECHITABILITATE ŞI INCLUZIUNE 

- Toţi membrii unei comunităţi trebuie luaţi 

în calcul în momentul formulării politicilor 

publice 

- Grupurile vulnerabile trebuie să primească 

atenţie sporită 

Principiile bunei guvernări 

47


Conform unui sondaj efectuat la nivel internaţional, s-a ajuns la concluzia că 

moralitatea administrativă are şanse mai mari să apară într-un climat unde 

există standarde personale înalte, unde superiorii încurajează respectarea 

adevărului şi unde angajaţii discută periodic probleme etice 29. 

O poziţie publică implică datoria de a acţiona spre binele public. Cel ce o deţine 

trebuie să-şi exercite funcţia cu integritate, eficienţă şi eficacitate, confom 

legilor şi politicilor administrative. Trebuie să fie atent, cinstit şi imparţial, mai 

ales în relaţiile cu publicul. Nu trebuie să acorde tratament preferenţial niciunui 

grup sau niciunei persoane. Un set esenţial de caracteristici legate de 

comportamentul moral al oficialilor este definit de Rezoluţia 51/59 a Naţiunilor 

Unite (A/RES/51/59, 12 decembrie 1996, International Code of Conduct for 

Public Officials). 

48 

Rezoluţia 51/59 a Naţiunilor Unite (A/RES/51/59, 12 decembrie 1996, International Code of 

Conduct for Public Officials). 

Conflictul de interese- Cei ce deţin o funcţie publică nu trebuie să abuzeze de autoritatea lor 

pentru a obţine beneficii pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi de-ai lor. Nu se vor antrena în 

tranzacţii şi nu vor obţine bunuri sau poziţii incompatibile cu funcţia lor. Trebuie să declare 

interesele de afaceri, comerciale sau financiare sau orice câştig financiar obţinut ce ar putea 

intra în sfera conflictului de interese. Dacă acesta există, trebuie să întreprindă măsuri pentru 

a-l elimina. De asemenea, aceştia nu pot utilizeze impropriu, în scopuri personale, banii, 

proprietăţile, serviciile sau informaţiile publice necesare exercitării atribuţiunilor de serviciu. 

Aceştia nu pot beneficia nici după părăsirea poziţiei respective de astfel de avantaje. 

Declararea averii – Cei ce deţin poziţii publice, conform legilor naţionale sau politicilor 

administrative, trebuie să declare averea acumulată, precum şi cea a rudelor de gradul întâi. 

Acceptarea de favoruri- Cei care deţin funcţii publice nu trebuie să solicite sau să primească 

cadouri sau favoruri, care ar putea influenţa exercitarea atribuţiilor. 

Informaţiile confidenţiale- Informaţiile confidenţiale deţinute de cei care deţin posturi publice 

trebuie păstrate secrete atât timp cât legislaţia sau alte reglementări stabilesc alte condiţii. 

Aceste norme se aplică şi după părăsirea postului. 

Activitatea politică- Activitatea politică personală sau a altora, ce depăşeşte atribuţiile funcţiei, 

nu trebuie să influenţeze încrederea publică în ceea ce priveşte exercitarea imparţială a 

atribuţiilor. 

29 Willa Marie Bruce (editor), Classics of Adminstrative Ethics, WestView Press, Boulder, 2001, p. 414

II.4.2. Corupţia 


Corupţia există în toate societăţile şi este un act care presupune o formă de 

abuz de încredere, în general unul care implică puterea publică în scopul 

obţinerii unor beneficii private, ce adeseori, iau forma banilor. Samuel 

Huntington privea corupţia ca pe „comportamentul oficialilor care deviază de 

la normele acceptate, pentru a servi interesele proprii” 30. Aceasta s-a 

generalizat, a încetat a mai fi o excepţie şi este tot mai frecvent legată de 

finanţarea partidelor, întrucât toţi cei implicaţi în acţiunile care susţin şi 

promovează un partid caută să îşi asigure un venit cât mai consistent. 

În anul 2009, corupţia reprezintă o problemă stringentă în România, care se 

află în atenţia oficialilor europeni. Cazurile de incompatibilitate, de declaraţii 

false sunt numeroase şi prejudiciază funcţionarea guvernării la nivel local. 

Oficialii europeni au criticat constant legislaţia neclară şi lacunară. S-au făcut 

comentarii referitoare la nevoia elaborării unui corp de legi care să se 

armonizeze cu standardele europene, care să reducă semnificativ cazurile de 

conflict de interese. De asemenea, s-a sublinat nevoia unei legislaţii secundare 

care să reglementeze domeniul eticii şi al comportamentului persoanelor care 

deţin funcţii publice. Un al treilea aspect, poate cel mai important, este 

formularea unei legislaţii realiste, care poate fi aplicată cu succes. 

Conform datelor oferite de Barometrul de Opinie Publică , realizat de Fundaţia 

Soros în anul 2002, marea parte a respondenţilor a considerat că legislaţia nu 

are conţinutul corespunzător şi că nici nu este corect aplicată. La întrebarea 

referitoare la respectarea legislaţiei, 76% dintre cei interogaţi au răspuns că 

este respectată într-o mică proporţie sau deloc. De asemenea, în privinţa 

aplicării legii, 66% dintre respondenţi au răspuns că într-o proporţie mică sau 

aproape deloc, în comparaţie cu doar 27% dintre cei intervievaţi care au 

considerat că este aplicată în mare parte. 

În urma unor seminarii destinate consilierilor locali de etnie romă şi femei, 

organizate de Asociaţia Pro Democraţia şi Institutul Naţional Democrat din 

România, în cadrul proiectului „Întărirea bunei guvernări în România”, s-a 

constatat că legile importante din domeniul integrităţii nu sunt cunoscute deloc 

sau sunt ştiute incorect. Cele trei acte normative erau legea nr. 78/2000 privind 

prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, legea nr. 

571/2004 privind protecţia personalului din autoritățile publice, instituțiile 

publice şi din alte unități care semnalează încălcări ale legii (nu a fost cunoscută 

de niciunul dintre cei 150 de participanţi) şi legea nr. 161/2003 privind unele 

măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a 

30 Samuel Huntington, Ordinea politică a societăţilor în schimbare, Polirom, Iaşi, 2001 

31 

Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Barometrul de Opinie Publică, Bucureşti, 2002, material disponibil pe pagina 

web www.soros.ro, accesat 10.10.2009. 

49


funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. 

La nivel legislativ, în România, faptele de corupţie sunt stabilite prin Codul 

Penal, articolele 254-257 şi prin legea nr. 78/2000 32. Acestea sunt darea de mită, 

luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă. Încălcarea 

prevederilor legale este sancţionată cu pedepse penale sau, după caz, cu 

sancţiuni prevăzute în regulamentele de funcţionare ale instituţiilor. Din acest 

motiv, regulamentele trebuie adaptate şi rescrise de fiecare dată când noutăţile 

legislative o cer. De asemenea, atât aleşii locali, cât şi responsabilii cu aplicarea 

normelor de conduită trebuie să participe la seminarii de pregătire pe teme 

legislative. În general, aleşii locali, mai ales din mediul rural se rezumă la 

cunoaşterea şi aplicarea unui număr mic de legi. Mai mult, în mediul rural, 

accesul la informaţie depinde de secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi 

de relaţia dintre consilieri şi acesta. 

Cert este faptul că un cod nu se implementează singur. În acest scop, aleşii locali 

trebuie să participe la cursuri de pregătire. Acest aspect este reglementat prin 

articolul 51 din Legea nr. 393/2004, care notează faptul că „aleşii locali au 

îndatorirea de a-şi perfecţiona pregătirea în domeniul administraţiei publice 

locale, urmând cursurile de pregătire, formare şi perfecţionare organizate în 

acest scop de instituţiile abilitate”. Articolul 41 specifică faptul că „aleşii locali 

beneficiază de plata cursurilor de pregătire, formare şi perfecţionare 

profesională organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului, 

conform hotărârii consiliului local sau judeţean”. 

§. Bune practici 

Afişarea prevederilor legale privind faptele de corupţie într-un loc vizibil, cum 

ar fi avizierul instituţiei. Prin acest demers se vizează informarea şi avertizarea 

cetăţenilor şi a aleşilor locali. 

Organizarea de sesiuni de pregătire cu aleşii locali, în cadrul cărora să le fie 

prezentate prevederile legale privind faptele de corupţie. Această activitate 

poate fi desfăşurată în cadrul fiecărei instituţii sau la nivel de judeţ. Sesiunea 

ar trebuie să se organizeze la început de mandat şi ori de câte ori apar 

modificări semnificative în cadrul textelor normative. 

t Conflictul de interese 

Un aspect important, pe care legislaţia românească nu îl tratează consistent şi 

asupra căruia trebuie să se insiste prin seminarii de pregătire şi sesiuni de 

informare este conflictul de interese. Aleşii locali iau de multe ori decizii sau 

50 

32 

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul 

Oficial nr. 219 din 18 mai 2000.

iniţiază proiecte fără a lua în calcul posibilitatea existenţei unui conflict de 

interese. 

Aleşii locali trebuie să îşi facă publice interesele personale prin intermediul 

unei declaraţii de interese pe proprie răspundere, care trebuie depusă în dublu 

exemplar la secretarul unităţii administrativ-teritoriale în termen de cel mult 

15 zile de la constituirea legală a consiliului. Dacă alesul local refuză să o depună 

pierde mandatul. Cele două exemplare sunt depuse în registrele de interese, 

unul aflat în grija secretarului şi celălalt a secretarului general al prefecturii. 

Aceste registre pot fi consultate de către cetăţeni. Declaraţiile neconforme 

realităţii sunt considerate fals în declaraţii şi intră sub incidenţa Codului Penal. 

De asemenea, declaraţia trebuie să fie reactualizată până la data de 1 februarie 

a fiecărui an, dacă intervin schimbări. 

§ Reglementări privind conflictul de interese 


Art. 70: Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită 

o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură 

patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor 

care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. 

Art. 72. - (1) Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar 

de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect 

este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic 

ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei 

publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentrul soţul 

său ori rudele sale de gradul I. 

* Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 

Conflictul de interese se naşte în situaţia în care un funcţionar public are un 

interes personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra 

exercitării imparţiale şi obiective a funcţiilor sale publice. Interesul personal al 

funcţionarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau în favoarea 

familiei sale, a părinţilor, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a 

persoanelor sau organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice. El 

cuprinde de asemenea orice obligaţie financiară sau civilă la care 

este constrâns funcţionarul public. 

* Recomandarea Nr. 10/2000 a Comitetului 

Miniştrilor Consiliului Europei, art. 13, paragrafele 1 – 3. 

51


Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au 

posibilitatea să anticipeze ca o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar 

putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: 

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; 

b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, 

indiferent de natura acestuia; 

c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia 

de administrator sau de la care obţin venituri; 

d) o altă autoritate din care fac parte; 

e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac 

parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de 

cheltuieli ale acestora; 

f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. 

* Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali 

un conflict de interese implică un conflict între datoria faţă de organizaţia în 

care îşi desfăşoară activitatea şi interesele personale ale unui angajat, în care 

angajatul are interese în calitatea sa de persoană privată, care ar putea influenţa 

necorespunzător îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor de serviciu". 

* Ghidul OECD, cu privire la prevenirea şi rezolvarea 

situaţiilor de conflict de interese. 

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, modificată prin Legea nr. 

249/2006 menţionează elementele ce trebuie declarate în declaraţia de 

interese: 

t funcţiile deţinuţe în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor şi 

instituţiilor publice, asociaţiilor şi fundaţiilor; 

t veniturile obţinute din colaborarea cu orice persoană fizică sau juridică 

şi natura colaborării respective; 

t participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta depăşeşte 

5% din capitalul societăţii; 

t participarea la capitalul societăţilor comerciale, dacă aceasta nu 

depăşeşte 5% din capitalul societăţii, dar depăşeşte valoarea de 100.000.000 

lei; 

t asociaţiile şi fundaţiile ai căror membri sunt; 

52


t bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune; 

t funcţiile deţinute în cadrul societăţilor comerciale, autorităţilor sau 

instituţiilor publice de către soţ/soţie; 

t bunurile imobile deţinute în proprietate sau în concesiune de către 

soţ/soţie şi copii minori; 

t lista proprietăţilor detinuţe pe raza unităţii administrativ-teritoriale 

din ale căror autorităţi ale administraţiei publice locale fac parte; 

t cadourile şi orice beneficii materiale sau avantaje făcute de orice 

persoană fizică ori juridică, legate sau decurgând din funcţia deţinută în cadrul 

autorităţii administraţiei publice locale; orice cadou sau donaţie primită de 

aleşii locali într-o ocazie publică sau festivă devin proprietatea acelei instituţii 

ori autorităţi; 

t orice alte interese, stabilite prin hotărâre a consiliului local, în cazul 

primarilor, viceprimarilor şi consilierilor locali, sau prin hotărâre a consiliului 

judeţean, în cazul preşedintelui şi vicepreşedintelui acestuia şi al consilierilor 

judeţeni. 

Alesul local trebuie să anunţe la începutul unei şedinţe dacă are un interes faţă 

de problema dezbătută în cadrul acesteia şi nu are dreptul să voteze. Restricţia 

se referă şi la situaţia în care soţul, soţia, afinii sau alte rude până la gradul al 

patrulea, inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii. 

Hotărârile adoptate în timp ce se încalcă aceste reglementări sunt considerate 

nule. 

Primarul şi viceprimarul nu pot emite acte administrative sau dispoziţii şi nici 

nu au dreptul să încheie acte juridice dacă acestea le aduc foloase personale, 

soţului sau soţiei, precum şi rudelor de gradul întâi. Dacă acestea sunt totuşi 

emise, conform legii nr. 161/2003 sunt declarate de drept invalide. De 

asemenea, dacă alesul local beneficiază de foloase materiale, prefectul, care se 

autosesizează sau este sesizat, are obligaţia să anunţe organele de urmărire 

penală. 

Câteva exemple de situaţii în care există conflicte de interese sunt: facilitarea 

câştigării de licitaţii, achiziţiei de bunuri, încheierea de contracte cu firme din 

care fac parte persoanele vizate de conflictul de interese, închirieri de spaţii în 

mod fraudulos, atribuiri de terenuri, aprobări ilegale de planuri urbanistice sau 

încredinţarea de lucrări fără licitaţie. 

Pentru a evita astfel de situaţii, aleşii locali trebuie să ia decizii în mod obiectiv, 

fără a pune accentul pe propriile interese. Legislaţia românească în vigoare 

53


indică faptul că alesul local trebuie să servească interesul public. În acest sens, 

acesta trebuie să se ghideze în exercitarea atribuţiilor după o serie de reguli 

care implică transparenţă, obiectivitate, responsabilitate şi o viziune 

echidistantă în privinţa deciziilor luate. 

Funcţionarii şi ceilalţi membri ai administraţiei publice locale trebuie să evite 

primirea de foloase sau orice alt serviciu în schimbul oferirii de informaţii din 

interior. Legea nr. 78/2000 specifică în articolul 4, alineatul 1: „Persoanele 

prevăzute la art. 1 lit. a) şi c) au obligaţia să declare, în termen de 30 de zile de 

la primire, orice donaţie directă ori indirectă sau daruri manuale primite în 

legătură cu exercitarea funcţiilor sau atribuţiilor lor, cu excepţia celor care au 

o valoare simbolică”. 

De asemenea, o relaţie cât mai deschisă şi transparentă cu membrii comunităţii 

şi cu societatea civilă, precum şi declararea corectă a intereselor personale sunt 

aspecte care pot reduce semnificativ implicarea în acţiuni frauduloase. Pe de 

cealaltă parte, instituţiile trebuie să ia măsuri, să poarte un dialog continuu cu 

membrii lor şi să instituie măsuri în vederea prevenirii deciziilor incorecte şi 

ilegale. Pe lângă legislaţia în vigoare, care defineşte şi reglementează acest 

concept, fiecare instituţie trebuie să perfecţioneze propriile reguli de 

funcţionare, care să ofere un cadru eficient de prevenire, depistare şi 

sancţionare a unor astfel de practici. 

Legea nr. 161/2003 pune accent şi asupra imaginii persoanelor care 

îndeplinesc demnităţi sau funcţii publice. Acestea nu pot utiliza simbolurile 

legate de exercitarea funcţiei, nu pot apărea în niciun tip de publicitate realizată 

de agenţi economici sau care aduce profit, cu excepţia scopurilor caritabile. 

t Declararea averii 

Un alt aspect legat de conflictul de interese este declararea averii. Acest 

principiu se aplică şi oficialilor francezi, autorităţile centrale fiind controlate 

de Curtea de Conturi. În România, legea nr. 115/1996 33 impune membrilor 

administraţiei locale („consilierii judeţeni şi locali, primarii, funcţionarii publici 

care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor publice centrale ori locale”) 

să îşi declare averea în cel mult 15 zile de la validarea mandatului. Declaraţia 

trebuie publicată pe pagina de internet a instituţiei în termen de maximum 30 

de zile. Membrii administraţiei locale trebuie să depună o nouă declaraţie la 

încheierea mandatului. Nerespectarea termenului de depunere de 15 zile 

conduce la iniţierea din oficiu a procedurilor de verificare. 

Persoana vizată este supusă controlului de către comisia de cercetare dacă 

54 

33 Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a 

unor persoane cu funcţii de conducere, publicată în Monitorul Oficial nr. 263 din 28 octombrie 1996.

există diferenţe mari sau nejustificabile între cele două declaraţii. Comisia de pe 

lângă Curtea de apel poate fi sesizată printr-o cerere depusă de prim-procuror 

şi de persoanele din conducerea instituţiei unde a lucrat persoana în cauză sau 

chiar de cel învinuit însuşi. Cercetarea implică citarea celor care sunt implicaţi 

în cazul respectiv (învinuitul, denunţătorul, persoane care au legătură cu averea 

învinuitului), cercetări asupra soţului sau soţiei, iar comisia poate dispune 

măsuri ce vizează înstrăinarea bunurilor aflate în cercetare. 

Cauza poate fi clasată, trimisă Curţii de apel în raza căreia domiciliază cel cercetat 

sau trimiterea către Parchet dacă s-a sesizat o infracţiune. 

t Incompatibilităţi 

Un al treilea aspect care priveşte integritatea aleşilor locali este principiul 

incompatibilităţii funcţiei cu deţinerea de alte posturi. Incompatibilităţile sunt 

reglementate prin Constituţia României şi prin legea nr. 161/2003. 

§ Reglementări privind incompatibilităţile, conform legii 161/2003 

ARTICOLUL 87 

(1) Funcţia de primar şi 

viceprimar, primar general şi 

viceprimar al municipiului 

Bucureşti, preşedinte şi 

vicepreşedinte al consiliului 

judeţean este incompatibilă 

cu: 

a) funcţia de consilier local; 

b) funcţia de prefect sau 

subprefect; 

c) calitatea de funcţionar 

public sau angajat cu contract 

individual de muncă, 

indiferent de durata acestuia; 

d) funcţia de preşedinte, 

vicepreşedinte, director 

general, director, manager, 

administrator, membru al 

consiliului de administraţie 


ori cenzor sau orice funcţie de 

conducere ori de execuţie la 

societăţile comerciale, 

inclusiv băncile sau alte 

instituţii de credit, societăţile 

de asigurare şi cele financiare, 

la regiile autonome de interes 

naţional sau local, la 

companiile şi societăţile 

naţionale, precum şi la 

instituţiile publice; 

e) funcţia de preşedinte sau 

de secretar al adunărilor 

generale ale actionarilor sau 

asociaţilor la o societate 

comercială; 

f) funcţia de reprezentant al 

unităţii administrativteritoriale 

în adunările 

generale ale societăţilor 

comerciale de interes local 

sau de reprezentant al 

statului în adunarea generală 

a unei societăţi comerciale de 

interes naţional; 

g) calitatea de comerciant 

persoana fizică; 

h) calitatea de membru al 

unui grup de interes 

economic; 

i) calitatea de deputat sau 

senator; 

j) funcţia de ministru, secretar 

de stat, subsecretar de stat 

sau o alta funcţie asimilată 

acestora; 

k) orice alte funcţii publice 

sau activităţi remunerate, în 

ţara sau în străinătate, cu 

excepţia funcţiei de cadru 

didactic sau a funcţiilor în 

cadrul unor asociaţii, fundaţii 

sau alte organizaţii 

55


neguvernamentale. 

(2) Primării şi viceprimarii, 

primarul general şi 

viceprimarii municipiului 

Bucureşti nu pot deţine, pe 

durata exercitării mandatului, 

funcţia de consilier judeţean. 

(3) Primării şi viceprimarii, 

primarul general şi 

viceprimarii municipiului 

Bucureşti pot exercita funcţii 

sau activităţi în domeniul 

didactic, al cercetării 

ştiinţifice şi al creatiei literarartistice. 

ARTICOLUL 88 

(1) Funcţia de consilier 

local sau consilier judeţean 

este incompatibilă cu: 

a) funcţia de primar sau 

viceprimar; 

b) funcţia de prefect sau 

subprefect; 

c) calitatea de funcţionar 

public sau angajat cu contract 

individual de munca în 

aparatul propriu al consiliului 

local respectiv sau în aparatul 

propriu al consiliului judeţean 

ori al prefecturii din judeţul 

respectiv; 

d) funcţia de preşedinte, 



asociat, administrator, 

membru al consiliului de 

administraţie sau cenzor la 

regiile autonome şi societăţile 

comerciale de interes local 

înfiinţate sau aflate sub 

autoritatea consiliului local 

ori a consiliului judeţean 

56 

respectiv sau la regiile 

autonome şi societăţile 

comerciale de interes naţional 

care îşi au sediul sau care 

deţin filiale în unitatea 

administrativ-teritorială 

respectiva; 

e) funcţia de preşedinte sau 

de secretar al adunărilor 

generale ale actionarilor sau 

asociaţilor la o societate 

comercială de interes local ori 

la o societate comercială de 

interes naţional care îşi are 

sediul sau care deţine filiale în 

unitatea administrativteritorială 

respectiva; 

f) funcţia de reprezentant al 

statului la o societate 

comercială care îşi are sediul 

ori care deţine filiale în 

unitatea administrativteritorială 

respectiva; 

g) calitatea de deputat sau 

senator; 

h) funcţia de ministru, 

secretar de stat, subsecretar 

de stat şi funcţiile asimilate 

acestora. 

(2) O persoana nu poate 

exercita în acelaşi timp un 

mandat de consilier local şi un 

mandat de consilier judeţean. 

ARTICOLUL 89 

(1) Calitatea de ales local este 

incompatibilă şi cu calitatea 

de acţionar semnificativ la o 

societate comercială înfiinţată 

de consiliul local, respectiv de 

consiliul judeţean. 

(2) Incompatibilitatea exista 

şi în situaţia în care soţul sau 

rudele de gradul I ale alesului 

local deţin calitatea de 

acţionar semnificativ la unul 

dintre agenţii economici 

prevăzuţi la alin. (1). 

(3) Prin acţionar semnificativ 

se înţelege persoana care 

exercita drepturi aferente 

unor acţiuni care, cumulate, 

reprezintă cel puţin 10% din 

capitalul social sau îi conferă 

cel puţin 10% din totalul 

drepturilor de vot în adunarea 

generală. 

ARTICOLUL 90 

(1) Consilierii locali şi 

consilierii judeţeni care au 

funcţia de preşedinte, 



administrator, membru al 

consiliului de administraţie 

sau cenzor ori alte funcţii de 

conducere, precum şi calitatea 

de acţionar sau asociat la 

societăţile comerciale cu 

capital privat sau cu capital 

majoritar de stat ori cu capital 

al unei unităţi administrativteritoriale 

nu pot încheia 

contracte comerciale de 

prestări de servicii, de 

executare de lucrări, de 

furnizare de produse sau 

contracte de asociere cu 

autorităţile administraţiei 

publice locale din care fac 

parte, cu instituţiile sau regiile 

autonome de interes local 

aflate în subordinea ori sub 

autoritatea consiliului local 

sau judeţean respectiv ori cu 

societăţile comerciale 

înfiinţate de consiliile locale 

sau consiliile judeţene 

respective.

(2) Prevederile alin. (1) 

se aplica şi în cazul în care 

funcţiile sau calităţile 

respective sunt deţinute de 

soţul sau rudele de gradul I 

ale alesului local. 

ARTICOLUL 91 

(1)Starea de incompatibilitate 

intervine numai după 

validarea mandatului, iar în 

cazul prevăzut la art. 88 alin. 

(2), după validarea celui de-al 

doilea mandat, respectiv după 

numirea sau angajarea 

alesului local, ulterior 

validării mandatului, într-o 

funcţie incompatibilă cu cea 

de ales local. 

(2) În cazul prevăzut la art. 

89, incompatibilitatea cu 

calitatea de ales local 

intervine la data la care alesul 

local, soţul sau ruda de gradul 

I a acestuia devin acţionari. 

(3) Alesul local poate renunţa 

la funcţia detinuta înainte de 

a fi numit sau ales în funcţia 

care atrage starea de 

incompatibilitate sau în cel 

mult 15 zile de la numirea sau 

alegerea în aceasta funcţie. 

Alesul local care devine 

incompatibil prin aplicarea 

prevederilor prezentei 

secţiuni este obligat sa 

demisioneze din una dintre 

funcţiile incompatibile în cel 

mult 60 de zile de la intrarea 


în vigoare a prezentei legi. 

(4) în situaţia în care alesul 

local aflat în stare de 

incompatibilitate nu renunţa 

la una dintre cele doua funcţii 

incompatibile în termenul 

prevăzut la alin. (3), prefectul 

va emite un ordin prin care 

constata încetarea de drept a 

mandatului de ales local la 

data implinirii termenului de 

15 zile sau, după caz, 60 de 

zile, la propunerea 

secretarului unităţii 


Orice persoana poate sesiza 

secretarul unităţii 


(5) Ordinul emis de prefect 

potrivit alin. (4) poate fi atacat 

la instanţa de contencios 

administrativ competentă. 

(6) În cazul primarilor, 

prefectul va propune 

Guvernului stabilirea datei 

pentru alegerea unui nou 

primar, iar în cazul 

consilierilor locali şi 

consilierilor judeţeni, se va 

proceda la validarea 

mandatului unui supleant, 

potrivit prevederilor Legii nr. 

70/1991 privind alegerile 

locale, republicată, cu 

modificările şi completările 

ulterioare. 

ARTICOLUL 92 

(1) Încălcarea dispoziţiilor 

art. 90 atrage încetarea de 

drept a mandatului de ales 

local la data încheierii 

contractelor. 

(2) Consilierii locali şi 

consilierii judeţeni care au 

contracte încheiate cu 

încălcarea art. 90 au obligaţia 

ca, în termen de 60 de zile de 

la intrarea în vigoare a 

prezentei legi, sa renunţe la 

contractele încheiate. Orice 

persoana poate sesiza 

secretarul unităţii 


(3) Încălcarea obligaţiei 

prevăzute la alin. (2) atrage 

încetarea de drept a 

mandatului de ales local. 

(4) Constatarea încetării 

mandatului de consilier local 

sau consilier judeţean se face 

prin ordin al prefectului, la 

propunerea secretarului 

unităţii administrativteritoriale. 

(5) Ordinul emis de prefect 

potrivit alin. (4) poate fi atacat 

la instanta de contencios 

administrativ competenta. 

Prevederile alin. (1) şi (3) nu 

se aplică dacă, pana la 

emiterea ordinului de către 

prefect, se face dovada ca 

încălcarea dispoziţiilor art. 90 

a încetat. 

57


§ Bune practici 

Ca bune practici în privinţa declaraţiilor de avere şi de interese trebuie să 

menţionăm în primul rând publicarea acestora pe paginile de internet ale 

instituţiilor, într-o formă care să nu fie modificată în niciun fel în comparaţie 

cu varianta originală depusă de alesul local. De asemenea, instituţiile sunt 

obligate să le prezinte la cerere, în conformitate cu prevederile legii nr. 

544/2001. 

Agenţia naţională de Integritate a publicat un Ghid pentru completarea 

declaraţiilor de avere şi de interese, care ar trebui distribuit tuturor aleşilor 

locali. Acesta este accesibil şi în variantă electronică pe pagina de internet a 

Ministerului Justiţiei (www.just.ro) sau pe cea a Agenţiei Naţionale de 

Integritate (www.integritate.eu). De asemenea, în cazurile în care există ofiţeri 

responsabili cu etica în instituţii, aceştia pot asista aleşii locali în completarea 

documentaţiei. 

II. 5. Protecţia legală, răspunderea şi sancţionarea aleşilor locali. 

Conform legii nr. 393/2004, aleşii locali sunt în serviciul comunităţii şi nu pot 

fi traşi la răspundere pentru exprimarea opiniilor şi efectuarea acţiunilor în 

interes de serviciu. Aceştia beneficiază de protecţia prevăzută în legea penală, 

de libertatea de opinie şi acţiune în vederea exercitării mandatului. Aleşii locali 

nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile politice exprimate în timpul 

exercitării funcţiei. 

Reţinerea sau arestarea aleşilor locali este comunicată de către organele care 

au emis măsura autorităţii administraţiei publice locale din care aceştia parte, 

precum şi prefectului, cu cel mult 24 de ore înainte. 

Consilierii se pot constitui în grupuri, în funcţie de partidele şi alianţele pe ale 

căror liste au fost aleşi, conduse de un lider ales prin votul majorităţii 

membrilor. Numărul minim de membri este trei. Dacă nu îndeplinesc aceste 

condiţii pot constitui un grup prin asociere. Nu se pot forma grupuri în numele 

unor partide care nu au participat la alegeri. 

Consilierii au dreptul la o indemnizaţie pentru participarea la şedinţele de 

consiliu şi ale comisiilor de specialitate, cuantumul său ridicându-se până la 

5% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean 

sau primarului general al municipiului Bucureşti. Indemnizaţia se acordă astfel: 

58


- pentru consilierii locali - o şedinţă ordinară de consiliu şi 1-2 şedinţe 

ale comisiilor de specialitate 

- pentru consilierii judeţeni - o şedinţă ordinară pe lună şi 1-2 şedinţe 

ale comisiilor de specialitate, organizate la interval de două luni 

Consilierii şi delegatul sătesc care participă la şedinţele organizate în timpul 

programului de lucru au dreptul la învoire, fără afectarea drepturilor salariale. 

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene 

beneficiază de concedii de odihnă şi medicale, cu şi fără plată. 

Contractul de muncă al primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi 

vicepreşedinţilor de consiliu judeţean cu alte societăţi sau instituţii se suspendă 

pe perioada mandatului. Excepţie fac ziariştii, profesorii, oamenii de cultură şi 

artă. La încetarea mandatului aceştia revin pe postul anterior. 

Aleşii locali au dreptul la acces la informaţie în vederea îndeplinirii mandatului. 

Primarul are obligaţia de a oferi consilierilor locali toate informaţiile necesare 

legate de desfăşurarea şedinţelor şi dezbaterea proiectelor din consiliul local. 

În termen de zece zile, edilul trebuie să ofere consilierilor, dacă aceştia solicită, 

informaţii necesare în vederea îndeplinirii mandatului. 

Legislaţia în vigoare prevede şi obligaţii ale aleşilor locali. Aceştia trebuie să 

respecte Constituţia, legislaţia, precum şi regulamentele de funcţionare ale 

autorităţilor administraţiei publice locale. De asemenea, trebuie să respecte 

regulile de probitate şi discreţie profesională. Absenţele nemotivate de la 

şedinţe şi lucrările comisiilor de specialitate, abuzul de putere sau acceptarea 

de mijloace necuvenite nu trebuie să facă parte din activitatea aleşilor locali. 

După cum am menţionat anterior, completarea judicioasă şi fără distorsiuni sau 

omisiuni a declaraţiilor de avere şi de interese sunt două aspecte pe care aleşii 

locali trebuie să le respecte. 

Conform legii nr. 393/2004, aleşii locali răspund administrativ, civil sau penal, 

după caz, pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor şi răspund în nume 

propriu sau colectiv pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului. 

Pentru încălcarea prevederilor din legea nr. 215/2001, modificată, consilierii 

pot fi sancţionaţi cu avertisment, chemare la ordine, retragerea cuvântului, 

eliminarea din sala de şedinţă, excluderea temporară de la lucrările consiliului 

şi ale comisiei de specialitate sau retragerea indemnizaţiei de şedinţa, pentru 

1-2 şedinţe. 

59


§. Plan de măsuri privind integritatea şi transparenţa în 

instituţiile administraţiei publice 

În vederea evitării corupţiei şi a menţinerii unui climat de integritate şi 

transparenţă în administraţia publică locală se recomandă următoarele acţiuni: 

t Existenţa unui regulament de funcţionare adaptat la noutăţile 

legislative, adus la cunoştinţa funcţionarilor publici şi a aleşilor locali ori de 

câte ori este nevoie; 

t Existenţa unui consilier de etică şi a unei comisii de disciplină; 

t Existenţa unui departament de relaţii cu publicul, care să asigure 

implementarea legii nr. 544/2001, a unui Centru de Informaţii pentru 

Cetăţeni sau a unui Birou de Consiliere pentru Cetăţeni; 

t Existenţa unei persoane care să se ocupe de relaţia cu societate 

civilă; 

t Publicarea rapoartelor anuale ale aleşilor locali, comisiilor de 

specialitate, a raportului anual specificat în legea nr. 544/2001; 

t Existenţa pe pagina de web a declaraţiilor de avere şi de interese, 

precum şi urmărirea acestora de către organele abilitate interne şi externe 

instituţiei; 

t Posibilitatea consultării registrelor cu declaraţii ale aleşilor locali, în 

condiţiile legii; 

t Publicarea minutelor dezbaterilor publice şi a proceselor-verbale ale 

şedinţelor; 

t Publicarea pe pagina de internet a propunerilor venite din partea 

cetăţenilor, precum şi verdictul dat de autorităţile decidente; 

t Transparenţă privind legislaţia care reglementează achiziţiile 

publice; 

t Publicarea contractelor de achiziţii publice pe pagina web; 

t Publicarea raportului anual privind achiziţiile publice; 

t Publicarea proiectului de buget sub o formă şi un limbaj accesibile 

publicului; 

t Publicarea bugetului la avizier şi pe pagina web, cu toate anexele 

necesare; 

t Consultarea cetăţenilor în formularea bugetului; 

60

t Organizarea de sesiuni de informare pentru aleşii locali şi pentru 

funcţionarii publici cu privire la noutăţile legislative; 

t Afişarea pe pagina de internet şi la avizier a normelor de aplicare a 

legii nr. 571/2004; 

t Publicarea tuturor proiectelor de hotărâre şi a hotărârilor luate de 

către consiliul local/judeţean; 

t Aplicarea de sondaje de opinie cetăţenilor, pentru a sonda nivelul de 

încredere şi satisfacţie a comunităţii faţă de autorităţile locale şi de serviciile 

oferite de acestea; 

t Tipărirea unei fişe de evaluare personală şi distribuirea către 

cetăţeni sau publicarea ei pe pagina de internet a Primăriei/Consiliului 

judeţean; 

t Publicarea unui raport privind integritatea în cadrul instituţiei 

vizate, cu referire la aplicarea normelor legilor nr. 52/2003, 544/2001 şi nr. 

571/2004; 

t Asigurarea accesului cetăţenilor, organizaţiilor şi al mass-media la 

şedinţele publice; 

t Afişarea la avizier şi pe pagina de internet a şedinţelor ce urmează să 

se desfăşoare şi evitarea organizării excesive de şedinţe în condiţii de 

urgenţă; 

t Organizarea de întâlniri, audienţe, audieri cu cetăţenii; 

t Emiterea de comunicate de presă şi organizarea de conferinţe de 

presă; 

t Transmiterea şedinţelor în direct prin radio, televiziune sau pe 

internet. 

II.6. Avertizarea de interes public 


Legea nr 571/2004 34 reglementează protecţia persoanelor care au reclamat sau 

sesizat încălcări ale legii în cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau 

al altor unităţi 35, săvârşite de persoane cu funcţii de conducere sau de execuţie. 

34 Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi 

care semnalează încălcări ale legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 17 decembrie 2004 

35 Articolul 2 prevede că legea se aplică următoarelor instituţii: (1) [...] autorităţilor şi instituţiilor publice din cadrul 

administraţiei publice centrale, administraţiei publice locale, aparatului Parlamentului, aparatului de lucru al 

Administraţiei Prezidenţiale, aparatului de lucru al Guvernului, autorităţilor administrative autonome, instituţiilor 

publice de cultură, educaţie, sănătate şi asistenţă socială, companiilor naţionale, regiilor autonome de interes 

naţional şi local, precum şi societăţilor naţionale cu capital de stat. 

(2) Prezenta lege se aplică şi persoanelor numite în consilii ştiinţifice şi consultative, comisii de specialitate şi alte 

organe colegiale organizate în structura sau pe lângă autorităţile sau instituţiile publice. 

61


Legea defineşte avertizarea ca fiind 

„sesizarea făcută cu bună-credinţă cu privire la orice faptă care 

presupune o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a 

principiilor bunei administrări, eficienţei, eficacităţii, 

economicităţii şi transparenţei”. 

Avertizorul este „persoana care face o sesizare şi care este încadrată în una din 

autorităţile publice, instituţiile publice sau celelalte unităţi prevăzute la art.2”. 

Organul de control este comisia de disciplină, cu „atribuţii de cercetare 

disciplinară, prevăzut de lege sau de regulamentele de organizare şi funcţionare 

a autorităţilor publice, instituţiilor publice sau a celorlalte unităţi prevăzute la 

art. 2”. 

Potrivit actului normativ, principiile de funcţionare a avertizării sunt legalitatea 

(conform căreia instituţiile sunt obligate să respecte drepturile şi libertăţile 

cetăţenilor) libera concurenţă, tratamentul egal şi respectarea normelor 

procedurale, supremaţia binelui public (ordinea de drept, integritatea, 

imparţialitatea şi eficienţa autorităţilor publice şi instituţiilor publice sunt 

ocrotite şi promovate de lege), responsabilitatea (persoana care semnalează 

încălcări ale legii este datoare să susţină reclamaţia cu date sau indicii privind 

fapta săvârşită). Principiul nesancţionării abuzive nu permite sancţionarea 

celor care reclamă faptele menţionate anterior. Principiul bunei administrări 

prevede că instituţiile publice trebuie să îşi desfăşoare activitatea în realizarea 

interesului general, iar principiul bunei conduite încurajează actul de 

avertizare, cu scopul de a spori capacitatea administrativă şi prestigiul 

autorităţilor publice. Principiul echilibrului prevede egalitatea sancţiunilor, iar 

cel al bunei credinţe ocroteşte persoana care înaintează sesizarea. 

Avertizorul poate semnala încălcări ale legii, fiind vizate următoarele 

aspecte: 

62 

t infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de 

corupţie, infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, 

infracţiunile de fals şi infracţiunile de serviciu sau în legătură cu 

serviciul; 

t infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor 

Europene; 

t practici sau tratamente preferenţiale ori discriminatorii în

exercitarea atribuţiilor unităţilor prevăzute la art.2; 

t încălcarea prevederilor privind incompatibilităţile şi conflictele de 

interese; 

t folosirea abuzivă a resurselor materiale sau umane; 

t partizanatul politic în exercitarea prerogativelor postului, cu excepţia 

persoanelor alese sau numite politic; 

t încălcări ale legii în privinţa accesului la informaţii şi a transparenţei 

decizionale; 

t încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice şi finanţările 

nerambursabile; 

t incompetenţa sau neglijenţa în serviciu; 

t evaluări neobiective ale personalului în procesul de recrutare, 

selectare, promovare, retrogradare şi eliberare din funcţie; 

t încălcari ale procedurilor administrative sau stabilirea unor 

proceduri interne cu nerespectarea legii; 

t emiterea de acte administrative sau de altă natură care servesc 

interese de grup sau clientelare; 

t administrarea defectuoasă sau frauduloasă a patrimoniului public şi 

privat al autorităţilor publice, instituţiilor publice şi al celorlalte unităţi 

prevăzute la art.2; 

t incalcarea altor dispozitii legale, care impun respectarea principiului 

bunei administrari si cel al ocrotirii interesului public. 

Sesizarea poate fi înaintată: 


t şefului ierarhic al persoanei care a încălcat prevederile legale, 

potrivit art. 5; 

t conducătorului autorităţii publice, al instituţiei publice sau unităţii 

bugetare din care face parte persoana care a încălcat prevederile legale, 

potrivit art. 5, sau în care se semnalează practica ilegală, chiar daca nu 

se poate identifica exact făptuitorul; 

t comisiilor de disciplină sau altor organisme similare din cadrul 

autorităţii publice, instituţiei publice sau unităţii prevăzute la art. 2 din 

care face parte persoana care a încălcat legea conform art.5; 

t organelor judiciare; 

t organelor însărcinate cu constatarea şi cercetarea conflictelor de 

63


interese şi al incompatibilităţilor; 

t comisiilor parlamentare; 

t mass-media; 

t organizaţiilor profesionale, sindicale sau patronale; 

t organizaţiilor neguvernamentale. 

În faţa comisiei de disciplină, avertizorii de interes public beneficiază de 

prezumţia de bună credinţă, până la dovedirea contrariului. De asemenea, în 

cazul în care avertizorul este cercetat disciplinar ca urmare a unui act de 

averizare, comisia de disciplină are oabligaţia de a invita mass-media, precum 

şi un reprezentant al sindicartului sau asociaţiei profesionale, prin intermediul 

unui anunţ publicat pe pagina de internet a autorităţii sau instituţiei, cu cel 

puţin trei zile lucrătoare înaintea şedinţei. Dacă cel reclamat este şef ierarhic, 

se va asigura protecţia avertizorului, prin ascunderea identităţii. 

Într-un studiu realizat în anul 2004 36, la nivelul Uniunii Europene, s-au dezbătut 

două probleme esenţiale legate de integritatea autorităţilor administraţiei 

publice, precum şi a funcţionarilor publici, şi anume: codul de conduită şi cea 

a avertizărilor. Codul de conduită este un aspect important prin faptul că poate 

impune sancţiuni. Câteva dintre aspectele menţionate în codurile de conduită 

utilizate în administraţia statelor membre ale Uniunii Europene sunt: 

acceptarea sau darea de bunuri şi favoruri partenerilor de afaceri, raportarea 

posturilor adiţionale, interzicerea anumitor slujbe iniţiale sau chiar acitivităţi 

precum oferirea de consultanţă, raportarea intereselor financiare, transparenţa 

achiziţiilor, utilizarea în scop personala a unor bunuri deţinute de instituţie, 

informaţiile confidenţiale. În privinţa diseminării acestor informaţii, 

modalităţile prin care se realizează acest proces pot varia de la postarea pe 

Internet, pe intranet, la publicarea de broşuri, trimiterea de e-mail-uri 

individuale sau existenţa unei persoane responsabile cu angajaţii. 

În privinţa celui de-al doilea aspect, cel al avertizării, ne vom referi numai la 

metodele prin care se realiza acest proces. Astfel, în statele analizate s-au 

identificat următoarele tipuri de metode de raportare a unor ilegalităţi sau 

nereguli: raportarea anonimă, raportarea către superiori, raportarea către un 

ofiţer responsabil cu integritatea, raportarea către o comisie independentă şi 

publicarea deciziilor acesteia. De asemenea, în anumite state precum Olanda 

sau Marea Britanie, avertizorul trebuie să fie informat despre rezultatul 

plângerii sale şi asupra paşilor întreprinşi. Acestuia i se asigură protecţie legală 

64 

36 Institutul European de Administraţie Publică, „Ethics in the public services of the European Union member states, 

Survey for the 42nd meeting of the Directors-General of the Public Service of the European Union Member States”, 

Dublin, Ireland, 27-28 mai 2004.


în ţări precum Suedia, Germania sau Marea Britanie. Important de menţionat 

este faptul că în momentul în care s-a realizat această cercetare, o mare parte 

dintre ţările Uniunii Europene nu avea legi privitoare la acest aspect. Aceste 

ţări erau Ungaria, Slovacia, Portugalia, Belgia, Danemarca, Cehia, Finlanda, 

Austria, Grecia, Spania, Lituania, Olanda, Franţa, Estonia, Luxemburg şi Bulgaria. 

65


CAPITOLUL III 

CETĂŢEANUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ 

Comunitatea are dreptul de a-şi alege reprezentanţii în cadrul instituţiilor 

administraţiei publice locale, ce le vor servi interesele atât la nivel de unitate 

administrativ-teritorială, cât şi în legătura cu puterea centrală. Privind din 

această perspectivă, alesului local îi revine o serie de responsabilităţi. 

Deschiderea unei relaţii eficiente, transparenţa, implicarea cetăţenilor în luarea 

deciziilor ce privesc comunitatea, o atitudine ce respectă valorile legalităţii şi 

exercitarea mandatului conform normelor legale trebuie să fie elemente ce 

caracterizează activitatea aleşilor. Aceste valori sunt prezente în legislaţia 

românească. Mai mult, regulile ce stabilesc relaţia dintre cetăţean şi 

reprezentant sunt instituţionalizate la nivel european, integrarea României în 

Uniunea Europeană determinând adoptarea lor. 

Puntea de legătură dintre cetăţenii şi aleşii locali, ca şi cea dintre cetăţeni şi 

funcţionarii care lucrează pentru comunitate, trebuie să se menţină şi după 

momentul electoral. Facilitarea accesului la informaţii, transparenţa decizională 

şi procesele de consultare publică asigură păstrarea acestei legături dacă sunt 

corect şi constant aplicate. 

III.1. Liberul acces la informaţie 

Cetăţenii au dreptul de a dezbate politicile guvernamentale şi de a se implica 

în formularea acestora. Libertatea asocierii şi cea a opiniei trebuie să fie 

asigurate constant. Utilizarea acestor practici reprezintă un angajament pentru 

existenţa transparenţei şi a drepturilor civile. Cetăţenii trebuie să aibă dreptul 

de a dezbate, de a se opune prin mijloace democratice iniţiativelor 

guvernamentale şi de a le contesta, iar reprezentanţii administraţiei sunt 

obligaţi să asculte doleanţele comunităţii, fără a face excepţii. 

În construirea unei societăţi democratice, liberul acces la informaţie este un 

mecanism nevralgic. Mass-media joacă un rol esenţial în consolidarea 

procesului de transparentizare, iar guvernanţii ar trebui să recunoască dreptul 

acesteia de a transmite publicului, de a aprecia, dar şi de a critica politicile 

publice. Mai mult, aleşii locali trebuie să devină ei înşişi accesibili mijloacelor 

de comunicare a informaţiei în masă. Un mediu care asigură acces la informaţie 

conduce la construirea încrederii publicului în cei care guvernează şi poate 

deveni un paravan împotriva acuzaţiilor nefondate de corupţie. 

66

CAPITOLUL III - CETĂŢEANUL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ 

t Practici internaţionale privind liberul acces la informaţie 

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în articolul 19 libertatea 

opiniilor şi accesului la informaţii, stabilind că: 

„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest 

drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, 

precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi 

informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele 

de stat.” 

Tratatul de la Amsterdam a introdus prin articolul 255 dreptul de acces al 

cetăţenilor la documentele Parlamentului European, ale Consiliului, precum şi 

la cele ale Comisiei. În conformitate cu acesta a fost adoptat Regulamentul (CE) 

nr. 1049/2001 din 30 mai 2001. 

Articolul 31 din Constituţia României prevede faptul că dreptul persoanei la 

informaţie nu poate fi îngrădit, iar autorităţile locale sunt obligate să asigure 

informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra 

problemelor de interes personal. De asemenea, mass media este obligată să 

informeze corect opinia publică. 

Legea nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public 

reglementează principalele aspecte ale relaţiei dintre autorităţi şi cetăţeni. 

Conform acesteia, informaţiile se obţin la cerere sau din oficiu, prin intermediul 

compartimentelor specializate din cadrul instituţiilor. Din oficiu se publică 

următoarele informaţii, prin afişare la avizierul instituţiei, pe internet, prin 

publicaţii proprii, prin intermediul mass-mediei sau prin consultare directă la 

sediul instituţiei: 

a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea 

autorităţii sau instituţiei publice; 

b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de 

funcţionare, programul de audiente al autorităţii sau instituţiei publice; 

c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a 

instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea 

informaţiilor publice; 

d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, 

respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail 

şi adresa paginii de Internet; 

e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; 

67


În Austria, accesul la informaţie este asigurat de articolul 20 din Constituţie. 

La nivel legislativ, prin intermediul Auskunftspflichtgesetz, autorităţile sunt 

obligate să răspundă solicitărilor legate de sfera lor de responsabilitate în 

maximum opt săptămâni. Totuşi această lege nu permite cetăţenilor să acceseze 

documentele, ci doar să primească informaţia solicitată. Funcţionarii sunt 

obligaţi să menţină secretul operaţiunilor. Refuzarea accesului la informaţie 

poate fi reclamată la Curtea Administrativă. Legea de protecţie a datelor dă 

dreptul cetăţenilor să acceseze informaţii despre propria persoană. 

Articolul 32 al Constituţiei Belgiene reglementează accesul general la 

documentele administrative. La nivel federal, Legea nr. 94-1724 din 1994 37 

limitează accesul în trei cazuri: securitate de stat, lezarea intereselor, cum ar fi 

viaţa privată şi în situaţia documentelor incomplete. Autorităţile trebuie să 

răspundă imediat sau în termen de trei zile dacă cererea este întârziată sau 

respinsă. Fiecare decizie trebuie să conţină date privind procesul de eliberare 

a dosarului şi numele celui care l-a instrumentat. 

Accesul la informaţie este tratat şi la nivelul regiunii flamande, printr-un decret 

din anul 1999 (Decreet Betreffende de Openbaarheid van Bestuur). Autorităţile 

sunt obligate să acorde accesul la documente publicului şi chiar să le explice 

sensul lor. Cazurile de excepţie menţionate anterior sunt aplicabile şi acestui 

act normativ. Aplicarea decretului este supravegheată de Comisia de acces la 

actele administrative (Commission d’accèss aux documents administratifs). 

Legea de protecţie a datelor personale oferă dreptul cetăţenilor să acceseze 

informaţii despre propria persoană. 

În Irlanda, accesul la informaţie este reglementat de Actul de Libertate a 

Informaţiei (Freedom of Information Act) din 1997. Acesta stabileşte regulile 

după care pot fi consultate documentele, precum şi excepţiile de rigoare. În 

general, cauzele pentru care documentele nu sunt făcute publice ţin de statutul 

lor, astfel că nu se permite accesul la deliberări ale autorităţilor publice, la acte 

privind securitatea, afacerile externe, informaţii confidenţiale sau personale 

precum şi cele de interes economic. Autorităţile sunt obligate să publice 

informaţii legate de structura, atribuţiile, procedurile interne şi alte aspecte 

legate de funcţionarea instituţiei. Un Comisar pentru Informaţii (Information 

Commissioner) este responsabil cu soluţionarea cazurilor în care autorităţile 

nu respectă legea. 

Legea privind protecţia datelor emisă în 1988 şi modificată în 2003 permite 

cetăţenilor să acceseze informaţiile despre ei deţinute de entităţi publice şi 

private. 

68 

37 Loi No. 94-1724 (11.04.1994) relative à la Publicité de l’Administration


Legislaţia italiană 38 nu face diferenţa între documentele oficiale şi cele 

neoficiale, precum nici între cele complete şi cele incomplete. Legea exclude pe 

de altă parte documentele definite ca secrete de stat, interese economice sau 

legate de ordinea publică şi poate restricţiona accesul în cazurile în care 

publicitatea unor informaţii ar afecta funcţionarea autorităţilor. 

Autorităţile trebuie să răspundă în cel mult 30 de zile, dar pot amâna aprobarea 

în cazul în care cererea afectează funcţionarea administraţiei. De asemenea, 

autorităţile sunt obligate să publice toate directivele, programele, 

reglementările, funcţiile şi atribuţiile legate de propria funcţionare. De 

asemenea, trebuie să păstreze o arhivă care este conectată la baza de date 

naţională şi care cuprinde toate cererile primite, 

Legea privind protecţia datelor emisă în 1996 permite cetăţenilor să acceseze 

informaţiile despre ei deţinute de entităţi publice şi private. 

În Suedia, Constituţia specifică libertatea informaţiei în articolul întâi al 

capitolului secund. Aceeaşi secţiune face referire şi la Actul pentru Libertatea 

Presei (din 1766, modificat), care menţionează că toţi cetăţenii au acces la 

documentele publice. Fiecare instituţie trebuie să aibă un registru cu toate 

documentele oficiale. Documentele oficiale (realizate de autorităţi, care au 

ajuns într-o formă finală) sunt supuse restricţiilor, ca şi cele care ating anumite 

interese, cum ar fi secretele de stat, relaţii externe sau de interes economic. 

Restricţionarea nejustificată a documentelor intră în atribuţiile tribunalelor 

administrative, ale Tribunalului Administrativ Suprem, precum şi în cele ale 

Ombudsman-ului (Avocatul Poporului). Legea privind protecţia datelor permite 

cetăţenilor să acceseze informaţiile despre ei deţinute de entităţi publice şi 

private. 

38 Legea No. 241 of 07.08.1990 privind accesul la documente administrative (Nuove norme in materia di 

procedimento administrativo e diritto di acceso ai documenti administrativi), reglementările din 1992. Vezi şi 

Decretul n.184 al Preşedintelui Republicii Italiene, intrat în vigoare la 12.04.2006. 

69


f) programele şi strategiile 

proprii; 

g) lista cuprinzând documentele 

de interes public; 

h) lista cuprinzând categoriile de 

documente produse şi/sau 

gestionate, potrivit legii; 

i) modalităţile de contestare a 

deciziei autorităţii sau a instituţiei 

publice în situaţia în care 

persoana se considera vătămată 

în privinţa dreptului de acces la 

informaţiile de interes public 

solicitate. 

Fiecare instituţie trebuie să publice un raport anual care să conţină aceste 

informaţii, precum şi un raport anual care se publică în Monitorul Oficial. 

Orice persoană are dreptul de a obţine informaţii de interes public, iar 

instituţiile trebuie să răspundă în zece zile sau în cel mult 30 de zile, în funcţie 

de complexitatea cererii. Informaţiile se pot acorda şi verbal dacă sunt 

disponibile. Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se 

comunică în termen de cinci zile de la primirea petiţiilor. 

Costul operaţiunilor care implică copierea unor documente este suportat de 

solicitant. În legătură cu acest aspect trebuie să specificăm faptul că preţul 

stabilit de autorităţi nu este uniform şi de multe ori poate trece substanţial 

peste limita pieţei. Anumite instituţii pot introduce costuri extrem de ridicate 

pentru a împiedica accesul cetăţenilor la informaţie. Aşadar, ca bună practică 

se poate stabili un preţ sub cel practicat de agenţii comerciali, care să fie preluat 

de toate instituţiile vizate, chiar şi în localităţile unde nu se percep taxe. 

Conform legii, informaţiile legate de domeniul apărării naţionale, de interesele 

economice, politice, informaţiile care fac parte din categoria celor clasificate, 

informaţiile privitoare la activităţi comerciale şi financiare dacă aduc atingere 

principiului concurenţei loiale, cele privitoare la datele personale, la proceduri 

penale sau judiciare, dacă afectează funcţionarea instituţiilor implicate, precum 

şi cele care prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor. Totodată, legea nr. 

182/2002 39 reglementează în termeni mai complecşi liberul acces la 

informaţiile clasificate. Un aspect important menţionat în lege prevede faptul 

că instituţiile nu ar trebui să poată ascunde ilegalităţi în spatele declarării 

70 

informaţie de interes public 

orice informaţie care priveşte activitãţile sau 

rezultă din activitãţile unei autoritãţi publice 

sau instituţii publice, indiferent de suportul 

ori de forma sau de modul de exprimare a 

informaţiei 

informaţie cu privire la datele personale 

se înţelege orice informaţie privind o 

persoană fizică identificată. 

* Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 

privind liberul acces la informatiile de interes 

public 

39 

Lege nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din 12 aprilie 

2001

statutului de informaţie secret de serviciu. 


Legea 544/2001 specifică şi libertatea mijloacelor de informare în masă de a 

obţine informaţii şi de a le transmite publicului. Pentru comunicarea dintre 

instituţii şi reprezentanţii mass-media trebuie să existe un purtător de cuvânt. 

De asemenea, autorităţile trebuie să organizeze periodic conferinţe de presă şi 

să răspundă la întrebările privind informaţiile de interes public. Autorităţile 

trebuie să anunţe organizarea de evenimente sau conferinţe din timp şi nu au 

dreptul de a interzice accesul reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă 

la acestea. Acestea din urmă nu au obligaţia să publice informaţiile transmise. 

Refuzul de a primi informaţii poate fi reclamat în scris, în cel mult 30 de zile. 

Dacă plângerea este justificată, cel care a înaintat-o va primi atât informaţiile 

solicitate, cât şi sancţiunile impuse celui vinovat. De asemenea, se poate depune 

o plângere şi la instanţa de contecios administrativ în termen de 30 de zile de 

la actul care a provocat plângerea. 

71


III.2. Guvernarea digitală 

Un aspect important în privinţa accesului la informaţie este procesul de 

informatizare. Introducerea sau perfecţionarea unor sisteme informatice care 

să ofere fluenţă, să scadă substanţial costurile de tipărire a documentelor şi să 

reducă activitatea birocratică este unul dintre obiectivele prioritare are statelor 

europene. Într-un studiu realizat în 2007 de U.N.P.A.N. (United Nations Public 

Administration Network) 40, ce analiza paginile de web ale municipalităţilor, 

România era slab cotată. Pagina de internet a Primăriei Bucureşti se situa pe 

locul 37 din 81 de oraşe studiate, cu media de 33,51, faţă de primul clasat, Seul, 

care avea o cotă de 87.74. 

Acelaşi raport studia gradul de siguranţă şi protejare a informaţiilor private 

(politici de protejare a informaţiilor private, autentificare, management de date, 

codare, coockies) România se situa pe locul 37 cu nota 3.60, spre deosebire de 

2005, când era plasat în partea inferioară a clasamentului, alături de alte câteva 

capitale, având atribuită nota zero. La nivel de accesibilitate a sistemelor 

informatice e-guvernare (design, legături, dimensiunile paginii, capacitatea de 

căutare), Bucureşti era plasat pe locul 18 cu nota 14,38, spre deosebire de anul 

2005 când era situat pe poziţia 61, cu nota 9.69. Un al patrulea criteriu de 

evaluare, conţinutul (acces la informaţii precise, rapoarte, publicaţii), a relevat 

faptul că România se situa pe poziţia 36 cu nota 7.80. Accesul în mai multe limbi, 

pentru persoane cu dizabilităţi vizuale sau auditive, precum şi capacitatea de 

a soluţiona prompt o situaţie de criză atribuie României o poziţie intermediară 

sau înspre finalul clasamentului. Al cincilea aspect tratat este cel al serviciilor 

oferite (tranzacţii, interacţiune între autorităţi şi cetăţeni sau alţi actori). Astfel 

Bucureşti era plasat pe locul 33. La nivel de participare civică (participare la 

deliberări, măsurări ale performanţei bazate pe opinia publicului), România 

era cotată în ultimele 20 de state, cu o notă de 1,63, în comparaţie cu anul 2005, 

când era cotat cu 1,09. Situaţia nu este roz, mai ales dacă ne raportăm la prima 

clasată Seul, care a primit un calificativ de 16,18. 

Observăm aşadar, că la nivelul anului 2005, sistemele de e-guvernare, care 

implică şi participarea de tip electronic a cetăţenilor la administrarea treburilor 

publice erau cotate slab în România, în comparaţie cu alte state precum Coreea 

de Sud sau Statele Unite ale Americii, care ocupau locuri fruntaşe în toate 

secţiunile studiului. România era dezavantajată chiar şi în comparaţie cu state 

din zona est-europeană. 

Una dintre problemele semnificative din relaţia autorităţilor cu cetăţeanul este 

participarea civică şi, implicit, e-participarea. Motivele pot fi multiple, de la lipsa 

72 

40 

Marc Holzer, Seang-Tae Kim, Digital Governance in Municipalities Worldwide (2007)- A Longitudinal Assessment 

of Municipal Websites Throughout the World, 2007.


de informare despre mijloacele electronice de comunicare, lipsa modalităţilor 

de comunicare până la lipsa interesului din partea autorităţilor sau a calităţilor 

civice ale cetăţenilor. Pentru mediul rural, explicaţia este lipsa conexiunii la 

internet precum şi lipsa de cunoştinţe în ceea ce priveşte utilizarea tehnologiei. 

O modalitate de a reduce această diferenţă dintre mediul urban şi cel rural este 

înfiinţarea unor centre unde membrii comunităţii pot accesa resurse de tip 

internet şi unde pot fi chiar instruiţi pentru a învăţa cum să utilizeze 

computerul. Aceste acţiuni pot fi întreprinse cu costuri minime, prin 

reutilizarea calculatoarelor mai puţin performante, care nu mai sunt utilizate 

în instituţiile administraţiei publice locale. 

Legea 161/2003 stabileşte bazele legale ale Sistemului Electronic Naţional, cu 

scopul declarat de a asigura accesul „la informaţii publice şi furnizării de servicii 

publice către persoane fizice şi juridice.” Introducerea sistemelor electronice 

au rolul de a reduce cheltuielile publice, de a scădea nivelul de birocratizare, 

de corupţie, de a creşte transparenţa, îmbunătăţi accesul la informaţii şi servicii 

publice, elimina contactul dintre cetăţean şi reprezentantul administraţiei, 

promova colaborarea între instituţii şi a tehnologiei informaţiei la nivelul 

instituţiilor publice. 

Autorităţile administraţiei publice dispun de portalul www.e-guvernare.ro. 

Acesta oferă acces la documente, pe care cetăţeanul le poate descărca, printa 

şi expedia autorităţilor, precum şi la informaţii despre instituţii ale 

administraţiei publice. Portalul conţine peste 200 de formulare. De asemenea, 

pagina web oferă acces la soluţionarea unor probleme, fără a fi nevoie de 

deplasarea cetăţeanului la sediul autorităţii administraţiei publice. Participarea 

autorităţilor menţionate în lege este obligatorie, iar modalităţile de înscriere şi 

etapele de implementare sunt reglementate prin intermediul articolelor 9-33 

ale legii nr. 161/2003. Un al instrument util este portalul www.romania.gov.ro, 

care oferă informaţii despre principalele domenii de interes ale guvernării 

locale şi centrale. 


1. Adaptarea la noutăţile informatice este necesitate în contextul actual. În acest 

sens, aleşii locali trebuie să apeleze la resursele on-line pentru a promova 

imaginea, activitatea, pentru a asigura execitarea mandatului în condiţii de 

maximă transparenţă, precum şi pentru a menţine o legătură continuă cu 

membrii comunităţii şi cu celelalte instituţii. Astfel, este recomandat ca fiecare 

ales local să aibă o adresă de e-mail şi unde este posibil o pagină web şi un blog. 

Adresa de e-mail este un instrument eficient, atât în mediul urban, cât şi în cel 

73


rural, prin care aleşii locali pot primi informaţii, sesizări de la cetăţeni şi prin 

care pot transmite la rândul lor informaţii către membrii comunităţii. Pagina 

web este o modalitate eficientă prin care se pot posta informaţii despre 

persoana şi activitatea alesului local. Câteva rubrici de bază ce pot fi incluse în 

pagina personală de internet sunt: biografie, activitate, proiecte de hotărâri în 

dezbatere şi hotărâri iniţiate, recomandări din partea cetăţenilor, raportul de 

activitate, evenimente viitoare, sondaje de opinie, o rubrică de evaluare a 

activităţii, unde cetăţenii pot aprecia calitatea muncii prestate de către alesul 

local, precum şi o secţiune care să cuprindă datele de contact. Blogul poate 

completa sau suplini pagina web cu date privind activitatea în cadrul consiliului 

local şi a comunităţii. Atât blogul, cât şi pagina de internet poate cuprinde o 

secţiune newsletter (scrisori electronice periodice), la care se pot abona 

cetăţenii, pentru a primi informaţii periodic. 

2. O bună practică privind guvernarea digitală este transmiterea de informaţii 

în format electronic către aleşii locali. Aşadar, datele privind şedinţele de 

consiliu local sau judeţean pot fi trimise prin intermediul serviciilor de poştă 

electronică sau inscripţionate pe suport optic (CD). 

3. Metode de bune practici în consultarea cetăţenilor pot fi căsuţele de e-mail 

specializate, unde cetăţenii pot trimite opinii sau reclamaţii cu privire la un 

anumit domeniu, existenţa unor surse de informaţii de tip newsgroup, precum 

şi prin chat. În era new-media, modalităţile prin care autorităţile locale se pot 

face vizibile sunt extrem de extinse variind de la postarea de profile şi informaţii 

pe MySpace, Twitter, până la crearea de pagini de web şi bloguri şi transmiterea 

de informaţii prin newsletter sau alte forme de abonare electronică. Un 

instrument folosit deja de câteva autorităţi ale administraţiei publice locale din 

România este transmiterea şedinţelor on-line. 

4. Ghidul Administraţiei Publice Locale este un portal ce cuprinde toate 

unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Braşov. Acesta a fost dezvoltat de 

Consiliul Judeţean Braşov şi conţine informaţii administrative, demografice, 

geografice, economice, privind comunicaţiile şi utilităţile existente pe raza 

fiecărei localităţi. 

5. Internetul este un mijloc de asigurare a transparenţei şi de reducere a 

fenomenului corupţiei. Municipalitatea din Seul a iniţiat un proiect numit 

On-line Procedures Enhancement for Civil Applications (OPEN). Aplicaţia, 

care s-a bucurat de un succes semnificativ, oferă cetăţenilor posibilitatea de a 

monitoriza traseul cererilor înaintate către autorităţile locale şi conferă dreptul 

de a ridica întrebări în cazul în care sunt sesizate ilegalităţi. Dacă un cetăţean 

74


depune o cerere de construcţie, de exemplu, acesta poate urmări toate etapele 

aprobării sau respingerii cererii de la orice computer conectat la internet. 

Pagina de web are peste 2000 de vizitatori zilnic. 

6. Un alt model de bune practici este Programul eTampere 

(www.etampere.fi/english), implementat în localitatea Tampere din Finlanda. 

Sistemul de e-guvernare include o platformă de discuţii online pe diverse teme, 

un sistem de consultare a cetăţenilor cu privire la priorităţile de dezvoltare, o 

secţiune care oferă cetăţenilor posibilitatea de a comenta planurile 

administraţiei şi finanţarea acestora, e-cabine pe sistem întrebare şi răspuns 

care asigură oferirea unui răspuns în timp de cel mult câteva zile. 

Câteva modele similare de platforme de informare, consultare şi participare se 

regăsesc şi în alte state din Europa. Portalul Kommunalforum.de oferă 

cetăţenilor posibilitatea de a discuta despre administraţia locală din Germania 

prin intermediul forumurilor, chat-urilor, sondajelor de opinie. Deschis în 2002, 

coordonat de o organizaţie neguvernamentală, portalul oferă administraţiilor 

locale, cetăţenilor, politicienilor, mediului economic şi altor părţi interesate 

posibilitatea de a dezbate subiecte de interes. Comisia Europeană a lansat în 

2006 portalul http://europa.eu/debateeurope în cadrul căruia cetăţenii 

europeni pot dezbate trei mari teme: schimbările climatice şi energia, viitorul 

Europei şi diverse. (http://europa.eu/debateeurope/index_ro.htm) 

7. În Bulgaria, a fost lansat în 2006 un proiect de e-servicii, care s-a materializat 

printr-un sistem electronic de schimb de documente între administraţii şi 

instituţii. Parteneri sunt cele 14 municipalităţi din regiunea Blagoevgrad, 

administraţia regională omonimă şi şase instituţii centrale reprezentate 

regional, cum este de exemplu Inspectoratul regional pentru prevenţie şi 

control în sănătatea publică. Proiectul viza unificarea serviciilor administrative 

separate din municipalităţi, reducerea timpului necesar schimbului de 

documente, reducerea cheltuielilor cu taxele poştale, a numărului de contacte 

dintre cetăţeni şi multiplele autorităţi şi, prin urmare, reducerea posibilităţilor 

de corupţie. 

8. Cabinele informative pot fi prezente fie în cadrul instituţiilor, fie în locuri 

publice şi au rolul de a oferi cetăţenilor posibilitatea de a se informa asupra 

practicilor administraţiei publice, fără a interacţiona cu funcţionarii publici. O 

astfel de metodă este aplicată intensiv în Grecia şi Portugalia. 

9. Canalul multimedia al Consiliului Local Torino oferă informaţii despre 

şedinţele consiliului, include transmisii live ale dezbaterilor şi înregistrări la 

75


cererea cetăţenilor. Şedinţele pot fi urmărite în direct, dar şi înregistrate, ca 

arhivă. Utilizatorul poate identifica o înregistrare după dată, subiect, 

prezentatori, vorbitori sau întrebări adresate. Eficienţa portalului este dovedită 

de numărul mare de vizitatori. În 2008, numărul mediu de filme vizionate întro 

lună este de 25.000, iar o sesiune în direct a fost urmărită în medie de 800 de 

spectatori. Proiectul a fost iniţiat în 2002 din fonduri locale. 

(http://www.comune.torino.it/multimedia/diretta.htm) 

10. Bus Stop 39 (www.busstop39.co.uk) este o iniţiativă co-finanţată de 

Uniunea Europeană, ca parte a proiectului INTERREG IIIB e-Voice. Aceasta a 

inclus tineri din mai multe şcoli din Norfolk (Marea Britanie), care au realizat 

un serial on-line în care tratau probleme legate de guvernare. Rolul serialului 

a fost de a atrage atenţia asupra importanţei guvernării locale şi de a încuraja 

participarea. Proiectul s-a desfăşurat între ianuarie şi iunie 2008 şi nu a fost 

continuat, însă a creat baza unei reţele întinse de discuţii formată din bloguri, 

forumuri şi ale instrumente de interacţiune on-line. 

11. Planificarea urbanistică virtuală. A fost implementată în trei oraşe din 

Olanda - Apeldoorn (http://www.virtueelapeldoorn.nl), Helmond şi Tilburg. 

Acest instrument permite vizitatorilor să acceseze o reprezentare 

tridimensională a oraşelor, având posibilitatea de a vota un design alternativ, 

de a face comentarii sau de a dialoga cu alţi vizitatori. În Tilburg, cetăţenii au 

putut vota una dintre cele trei versiuni de amenajare a pieţei centrale, elaborate 

prin intermediul acestui proces. În toate cele trei oraşe, iniţiativele au avut 

succes şi au fost primite ca un instrument foarte eficient de comunicare între 

administraţie şi comunitate, în privinţa planurilor urbanistice. 

12. Alegeri simulate (http://www.mockelections.co.uk/). Proiectul vizează 

implicarea tinerilor în aspecte politice şi sociale, oferindu-le posibilitatea de a 

se pune în postura de candidaţi din partea partidelor politice, de a scrie 

discursuri şi de a organiza alegeri simulate. 

13. FixMyStreet (http://www.fixmystreet.com/) este o pagină de internet care 

oferă cetăţenilor posibilitatea de a raporta probleme locale. Se poate raporta 

orice problemă, pornind de la indicatoare lipsă, găuri în asfalt, postarea unor 

afişe ilegale sau nevoia de a ridica maşini de pe carosabil. Fiecare dintre 

problemele raportate conţine explicaţii privind locaţia, descrierea problemei, 

precum şi autoritatea căreia i-a fost încredinţată problema. 

76

Ghidul Administraţiei Publice Locale 

http://apl.ibv.ro/modules/aplmanager 


Fix My Street - portal prin care cetăţenii pot 

raporta problemele de interes public 

Mockelections - portal care permite tinerilor simularea campaniei electorale 

77


III.3. TRANSPARENŢA DECIZIONALĂ ŞI IMPLICAREA CETĂŢENILOR 

ÎN LUAREA DECIZIILOR. 

t Legislaţie 

Legea nr. 52 din 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică 

reglementează modul în care autorităţile publice locale trebuie să se raporteze 

la comunitate în procesul legislativ şi mai ales să implice părţile interesate, fie 

că sunt membri ai comunităţii, asociaţii sau alte părţi interesate (stakeholders). 

Actul normativ stabileşte ca obiectiv respectarea a trei principii: informarea în 

prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care 

urmează a fi dezbătute, consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite 

în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, precum şi participarea 

activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi la procesul de 

elaborare. 

În cazul procedurilor de elaborare a actelor normative, autorităţile sunt obligate 

să publice un anunţ, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, 

avizare şi adoptare de către autorităţi. Acesta trebuie publicat pe pagina de 

internet proprie, afişat la avizier, într-un spaţiu accesibil publicului şi transmis 

către mijloacele de informare în masă. Anunţul trebuie să cuprindă o notă de 

fundamentare, o expunere de motive sau un referat de aprobare privind 

necesitatea adoptării actului normativ propus, textul complet al proiectului, 

precum şi termen limită, locul şi modalitatea prin care cetăţenii pot înainta în 

scris propuneri sau recomandări. Proiectele de acte normative se transmit 

tuturor persoanelor care au depus cerere pentru primirea informaţiilor 

respective. 

Pe lângă nepublicarea anunţului de mai sus, una dintre practicile care trebuie 

combătute este aceea de a introduce proiecte în regim de urgenţă, fără ca 

organizaţiile sau cetăţenii să aibă posibilitatea de a se exprima asupra lor. 

Un astfel de caz este cel al oraşului Piatra Neamţ unde în anul 2006 fuseseră 

iniţiate 338 de proiecte sub regim de urgenţă 41. Un alt aspect negativ evidenţiat 

în acelaşi studiu este lipsa din anunţ a locului, datei şi modului în care pot fi 

transmise informaţiile. De asemenea, doar 38% dintre cele 21 de autorităţi 

monitorizate respectau termenul de 30 de zile care trebuie să treacă de la 

anunţarea proiectului până la desfăşurarea şedinţei în care urma să fie 

dezbătut. 

Dacă proiectul are relevanţă pentru mediul de afaceri, anunţul se transmite 

78 

41 Asociaţia Pro Democraţia, Transparenţa decizională în România anului 2007. Raport de monitorizare cu privire 

la aplicarea şi respectarea Legii 52/2003 privind transparenţa actului decizional la nivelul administraţiei publice, 

material disponibil la adresa http://www.apd.ro/publicatie.php?id=32, accesat 15.10.2009. Menţionăm faptul că 

monitorizarea s-a realizat începând cu luna octombrie 2006 şi a durat până în septembrie 2007.


asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de 

activitate. De asemenea, trebuie stabilit un termen de zece zile în care se pot 

primi în scris propuneri legate de actul normativ. Autorităţile trebuie să 

desemneze o persoană care să se ocupe cu primirea oricăror sugestii sau 

recomandări. Proiectul urmează a fi înaintat spre dezbatere numai după 

definitivarea obţinută în urma primirii eventualelor recomandări. Conform 

aceluiaşi studiu, 71% dintre autorităţile monitorizate nu au respectat termenul 

de zece zile. 

În cazul în care aceste asociaţii sau alte autorităţi solicită organizarea unei 

dezbateri publice legate de subiectul în cauză, autorităţile sunt obligate să 

înceapă demersurile în vederea susţinerii întâlnirii. Autorităţile trebuie să ia 

în considerare toate recomandările privitoare la proiectul în discuţie. 

Legea prevede şi excepţii de la respectarea acestor reglementări. Prima este 

aceea în care situaţia implică urgentarea aprobării actului normativ. Cea de-a 

doua excepţie priveşte următoarele categorii de acte normative: 

t apărarea naţională, siguranţa naţională şi ordinea publică, interesele 

strategice economice şi politice ale ţării, precum şi deliberările autorităţilor, 

dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii; 

t valorile, termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale 

activităţilor comerciale sau financiare, dacă publicarea acestora aduce atingere 

principiului concurenţei loiale, potrivit legii; 

t datele personale, potrivit legii. 

A doua secţiune importantă a legii face referire la metodele de implicare a 

cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor privitoare la actele normative. 

Autorităţile locale sunt obligate să posteze un anunţ privind şedinţa publică la 

sediul propriu, să îl publice pe pagina de internet şi să îl transmită către massmedia 

cu cel puţin trei zile îninate de desfăşurare, care trebuie să conţină data, 

ora, locul de desfăşurare a şedinţei, precum şi subiectul abordat. Anunţul 

trebuie adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au 

prezentat sugestii în scris, cu valoare de recomandare. Aceste acţiuni vor fi 

întreprinse de responsabilul desemnat pentru relaţia cu societatea civilă. 

Persoana care prezidează şedinţa oferă participanţilor posibilitatea de a-şi 

expune public opiniile, acestea având valoare de recomandare. Procesul verbal 

al şedinţei, incluzând votul fiecărui membru, dacă nu este secret, trebuie afişat 

la sediul autorităţii şi pe pagina de internet. Minutele şedinţelor sunt elaborate 

79


şi arhivate de către autorităţile cărora li se aplică prevederile acestei legi, în 

cazul de faţă autorităţile administraţiei publice locale: consiliile judeţene, 

consiliile locale, primăriile, instituţiile şi serviciile publice de interes local sau 

judeţean. Minuta şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru, cu 

excepţia cazurilor în care s-a hotărât vot secret, va fi afişată la sediul autorităţii 

publice în cauză şi publicată în site-ul propriu. Dacă şedinţele sunt înregistrate, 

acestea pot fi consultate ulterior la cerere, conform prevederilor legii 

544/2001. 

Trebuie să facem două observaţii. Prima dintre ele se referă la publicarea 

minutelor sau înregistrărilor şedinţelor publice. Doar 33% dintre autorităţile 

monitorizate respectau aceste reguli. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, 

al recomandărilor cetăţenilor, situaţia nu este optimistă. Între anii 2003-2006, 

multe dintre autorităţi nu au oferit informaţii despre numărul recomandărilor 

primite, respectiv utilizate. În rest, numărul recomandărilor fie era mare, dar 

procentajul folosit era nesemnificativ, fie ambele procentaje tindeau spre zero. 

Ideea de ansamblu este aceea că autorităţile nu iau destul în considerare, nici 

în procesul de elaborare al proiectelor, nici în cel de aprobare al lor, opiniile 

exprimare de cetăţeni. 

Autorităţile menţionate anterior sunt obligate să publice anual un raport 

privind transparenţa decizională, care trebuie afişat la sediul propriu, pe pagina 

de internet sau prezentat în şedinţă publică. Acesta trebuie să conţină: 

a) numărul total al recomandărilor primite; 

b) numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte 

normative şi în conţinutul deciziilor luate; 

c) numărul participanţilor la şedinţele publice; 

d) numărul dezbaterilor publice organizate pe marginea proiectelor de 

acte normative; 

e) situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost actionată în 

justiţie pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi; 

f) evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal 

constituite ale acestora; 

g) numărul şedinţelor care nu au fost publice şi motivaţia 

restricţionării accesului. 

Conform unui raport al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale 42, privind 

aplicarea legii 52/2003 pentru parcursul anului 2008, se pot evidenţia câteva 

caracteristici privind transparenţa decizională la nivel local: 

80 

42 

Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, „Raport asupra implementării legii nr. 52/2003 privind transparenţa 

decizională în administraţia publică în anul 2008”, Bucureşti, 2009.


- afişarea la sediul instituţiei este cel mai utilizat mijloc de anunţare a 

proiectelor. Presa şi internetul sunt cel mai puţin utilizate 

- numărul şedinţelor exceptate de la accesul public, pe motiv de vot 

secret este în creştere 

- peste 70% dintre proiectele de acte normative au fost anunţate public 

- numărul recomandărilor incluse în actele normative a scăzut cu un 

procent faţă de 2007, la 56%. 

- numărul mediu de participanţi la şedinţe a fost şapte 

- prezenţa mass-media la şedinţe, la nivelul administraţiei publice este 

de 12%, cu observaţia că la nivel local participă jumătate din procentul 

celor care sunt prezenţi la şedinţele administraţiei centrale 

- plângerile în instanţă sunt rezolvate în favoarea instituţiei într-un 

procent de peste 50%, comparativ cu cele rezolvate în favoarea 

reclamantului 

Practici bune legate de transparenţă pot fi extrase din Codul Seven Principles of 

Public Life 43. Conform acestuia, pot fi identificate mai multe metode care să 

asigure transparenţa în relaţia dintre guvernanţi şi cetăţeni. În procesul de 

numire a unui oficial trebuie să existe un proces public, o vizibilitate ridicată a 

caracteristicilor profesionale ale persoanei, precum şi descrierea funcţiei. La 

capitolul transparenţă, publicarea agendelor şi a minutelor autorităţilor, 

publicarea întâlnirilor care urmează să aibă loc şi rezumarea deciziilor prin 

scrisori electronice (newsletter) sau prin alte metode accesibile cetăţeanului. 

Codul mai face referiri la convocarea unei întâlniri anuale în care cei din 

funcţiile de conducere pot fi chestionaţi de presă şi de public, la constituirea 

unor corpuri specializate, care să ofere consultanţă grupurilor de interese, 

precum şi la publicarea unui raport anual, care să includă informaţii referitoare 

la rolul instituţiei sau autorităţii, la planurile şi strategiile sale, la membrii 

conducerii. Publicarea unor rapoarte de audit este o altă metodă menţionată, 

alături de tipărirea câtor mai multor publicaţii care să fie transmise părţilor 

interesate şi care să fie prezente în locuri accesibile spre consultare, cum ar fi 

bibliotecile. 

În privinţa codului de conduită, sunt menţionate următoarele practici: 

completarea unei declaraţii de interese, publicarea informaţiilor legate de 

transparenţă şi modalităţi de obţinere a informaţiilor referitoare la activitatea 

autorităţii sau instituţiei, informaţii legate de procedurile de înaintare şi de 

rezolvare a plângerilor, precum şi capacitatea de a depune plângeri către 

structuri independente. 

43 Seven Principles of Public Life, text accesibil la adresa 

www.archive.official-documents.co.uk/document/parlment/nolan/seven.htm, accesat 10.10.2009. 

81


Un ultim aspect este cel al atenţionării în privinţa practicilor neregulamentare 

(whisteblowing). Aşadar, instituţiile trebuie să exprime clar ideea că relele 

practici sunt tratate serios în cadrul instituţiei prin afişarea actelor considerate 

ca fiind ilegale, faptul că se vor aplica pedepse pentru exprimarea de declaraţii 

false sau răutăcioase. 

t Informare 

Relaţia cu cetăţeanul trebuie să cuprindă trei elemente fundamentale: 

informarea, primul pas, prin care i se oferă informaţia necesară implicării în 

treburile publice, consultarea, etapă în care comunitatea este chestionată cu 

privire la anumite probleme şi participarea, ultima etapă, prin care se realizează 

practic implicarea cetăţeanului în luarea deciziilor. Într-o comunitate cu o 

administraţie publică locală eficientă, toate aceste trei elemente trebuie să se 

împletească şi să determine luarea în considerare a cetăţenilor ca factori de 

decizie informali. 

Rolul autorităţilor locale în informare comunităţii este esenţial pentru existenţa 

unei guvernări transparente şi democratice. Importanţa acestei atribuţii este 

evidenţiată de rezultatele unui studiu întocmit de Metro Media Transilvania în 

anul 2007, referitor la cultura civică 44. Prima concluzie este aceea că cetăţenii 

nu fac diferenţa clară între administraţia publică locală şi cea centrală. Astfel, 

persoanele intervievate au identificat ca instituţii ale administraţiei centrale 

primăria sau prefectura. 

În ceea ce priveşte desemnarea prefecţilor, cea mai mare parte dintre 

respondenţi nu cunoşteau modalităţile legale. Aproape trei sferturi dintre 

respondenţi nu cunoşteau nici modalităţile de desemnare a preşedinţilor 

consiliilor judeţene. În ceea ce priveşte instituţiile administraţiei publice locale, 

69% dintre respondenţi au identificat primăria, pe când doar 5,2% au indicat 

consiliul local. Aproape jumătate dintre cei intervievaţi s-au încadrat în 

categoria „puţine” referitor la cunoştinţele privitoare la activitatea celor două 

instituţii. 

În ceea ce priveşte atribuţiile consiliului local, aproape jumătate dintre 

respondenţi au răspuns „nu ştiu”. De asemenea, numărul de consilieri locali din 

localitatea de domiciliu nu a fost cunoscut în proporţie covârşitoare (77%). 

82 

Alte concluzii ce trebuie trase din acest sondaj sunt: 

- Aproape trei sferturi dintre respondenţi cunoşteau faptul că primăria 

şi consiliul local sunt obligate să informeze cetăţenii despre proiectele 

şi hotărârile lor 

44 Metro Media Transilvania, „Studiu privind Mecanismele de Generare şi Formele de Manifestare a Culturii 

Culturii Civice în România”, pentru Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, decembrie 2007. Eşantionul a fost 

de 1211 persoane, din 116 localităţi din mediul urban şi rural, iar perioada de culegere a datelor a fost 2-20 

decembrie 2007.


- 59% dintre persoanele intervievate cunoşteau faptul că pot participa 

la dezbateri privind proiectele consiliului local 

- Televizorul, întâlnirile directe cu cetăţenii, ziarele şi radioul au fost 

alese ca mijloacele cele bune de informare a comunităţii privind 

proiectele şi hotărârile. Internetul, afişele stradale şi fluturaşii s-au 

poziţionat în partea inferioară a clasamentului. 

- Majoritatea covârşitoare a celor intervievaţi (peste 90%) nu a 

participat în ultimul an la şedinţe publice sau nu a avut de gând, nu a 

făcut recomandări în scris primăriei sau consiliului local sau a solicitat 

informaţii pe o anumită temă. 

Dacă luăm în calcul aceste concluzii, putem observa câteva probleme 

importante privind gradul de informare a cetăţenilor. În primul rând, nu se face 

o diferenţiere clară între instituţiile administraţiei publice centrale şi locale, la 

fel cum nu se distinge nici între atribuţiile acestora. În al doilea rând, internetul 

este resursa de informaţii cel mai rar şi puţin utilizată, cetăţenii preferând 

televiziunea sau ziarele. Cea de-a treia problemă se distinge la nivelul gradului 

de participare publică şi al lipsei de spirit civic de care dă dovadă un număr 

semnificativ de cetăţeni, aspect evidenţiat în urma răspunsurilor oferite de cei 

intervievaţi. Deşi o parte semnificativă dintre respondenţi recunoaşte rolul 

important al acestor instituţii în viaţa comunităţii, lipsa de implicare şi dorinţa 

de a participa la luarea deciziilor este scăzută. Mai mult, nivelul de implicare în 

organizaţii, asociaţii sau alte forme asociative şi lipsa încrederii în posibilitatea 

de a schimba lucrurile începând cu propria persoană, evidenţiază lipsa de 

civism a cetăţenilor. 

Pentru a desfiinţa prejudecăţile privind instituţiile administraţiei publice locale, 

dar şi pentru a determina creşterea gradului de spirit civic este necesară 

implicarea alesului local ca factor de informare, de sprijin şi de contact cu 

cetăţenii. Informarea despre drepturile şi obligaţiile comunităţii, modul de 

funcţionare a administraţiei publice şi modalităţile de implicare în luarea 

deciziilor trebuie să fie activităţi constant desfăşurate de alesul local. 

La capitolul informare, metodele care pot fi utilizate de autorităţi sunt multiple. 

Autorităţile administraţiei publice locale pot publica reviste sau buletine prin 

care să ofere informaţii legate de funcţionarea instituţiei, despre aleşii locali şi 

atribuţiile lor, prin care să prezinte date de contact, informaţii despre 

evenimente, proiecte legislative etc. Publicaţia poate fi distribuită gratuit atât 

în format tipărit, cât şi în format electronic. Alte metode prin care se poate 

asigura transparenţa în funcţionarea instituţiilor şi autorităţilor, precum şi 

83


informarea, consultarea şi comunicarea cu cetăţenii sunt pliantele, afişele, 

broşurile, publicaţiile de alte tipuri. 

Dacă în mediul urban modalităţile de informare sunt numeroase şi diverse, în 

cel rural, numărul acestora tinde să scadă. Principala metodă de informare este 

cea informală, a transmiterii pe cale verbală. Dacă luăm în calcul faptul că 

dimensiunea comunităţilor din mediul rural este redusă şi aleşii locali cunosc 

membrii mai îndeaproape, transmiterea informaţiilor prin această metodă este 

facilă. Evenimentele importante din viaţa comunităţii, precum şi vizitele la 

domiciul membrilor acesteia sunt cele mai indicate momente de inforare şi 

consultare a cetăţenilor. Din categoria metodelor formale putem enumera 

existenţa unuia sau mai multor aviziere, publicarea unor broşuri sau a unui ziar 

al primăriei şi consiliului local, precum şi audienţele, întâlnirile etc. Avizierele 

pot fi postate în interiorul clădirii primăriei şi a consiliului local, însă pentru o 

vizibilitate sporită pot fi plasate fie în faţa clădirilor, unde pot fi accesate direct, 

fie în puncte strategice ale localităţile, cum ar fi centrul. 

Utilizarea de resurse web este o metodă ieftină şi fiabilă, care permite 

diseminarea informaţiei către un număr semnificativ de cetăţeni. Când ne 

referim la acest tip de resurse, trebuie să menţionăm că este vorba de pagini 

de internet – o sursă esenţială de care ar trebui să se folosească orice instituţie 

din administraţia publică locală care tinde spre standarde profesioniste - liste 

de discuţii, newsletter, ştiri, bloguri, camere de chat, transmiterea şedinţelor 

on-line, precum şi salvarea acestora sub formă de arhivă, pentru a putea fi 

consultate ulterior. 

În privinţa informării, în Grecia, a fost publicat un Manual al Cetăţeanului, care 

cuprinde norme privind procedurile administraţiei şi serviciilor publice. 

Anumite instituţii ale administraţiei publice locale româneşti au publicat 

Ghiduri ale cetăţenilor, ce cuprindeau informaţii referitoare la funcţionarea 

acestora sau la anumite aspecte legislative. Spre exemplu, Instituţia Prefectului 

Constanţa a publicat un Ghid Informativ ale Cetăţeanului, în care sunt 

prezentate pe scurt serviciile publice aflate la dispoziţia cetăţeanului. Asociaţia 

Pro Democraţia a publicat în 2005 Ghidul Cetăţeanului 45, structurat pe 

următoarele teme: autorităţile administraţiei publice, participarea cetăţenilor 

la luarea deciziei publice, serviciul public, servicii proprii Primăriei 

Municipiului Braşov, alte instituţii care oferă servicii populaţiei, Biroul de 

Consiliere pentru Cetăţeni şi telefoane utile. 

Un aspect important în ceea ce priveşte editarea unor astfel de materiale este 

utilizarea unui limbaj accesibil unei proporţii cât mai semnificative a membrilor 

84 

45 Publicaţia de faţă, precum şi altele similare pot fi consultate pe pagina de internet a Asociaţiei Pro Democraţia, 

www.apd.ro, la secţiunea Publicaţii, categoria Democraţia pe înţelesul tuturor 

(www.apd.ro/publicatii.php?cat=6)

comunităţii. Publicarea unor ghiduri de acest tip poate fi dublată de organizarea 

unor întâlniri cu cetăţenii sau cu grupurile ţintă cărora se adresează broşura, 

prin intermediul cărora să se detalieze informaţia. 

t Consultare şi participare 

Autorităţile administraţiei publice locale dispun de o paletă largă de metode 

de implicare a comunităţii în procesul de formulare de acte normative şi de 

luare a deciziilor privind problemele comunităţii. Vom analiza în cele ce 

urmează cele mai reprezentative şi eficiente metode de consultare şi implicare 

a cetăţenilor în luarea deciziile publice. 

Cafeneaua publică este o metodă care poate aduna la dezbateri un grup de 

minim 12 oameni. Limita superioară se poate stabili în funcţie de aspectele 

organizatorice, însemnând capacitatea locului de desfăşurare, precum şi 

numărul moderatorilor existenţi. Acest procedeu de consultare implică 

întâlnirea reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice locale cu 

cetăţeni, reprezentanţi ai unor organizaţii şi chiar ai altor autorităţi. Se 

organizează, de regulă, într-un mediu destins, fapt care determină participanţii 

să comunice mai relaxat. Sunt organizate mai multe mese la care se dezbat 

diverse aspecte ale problemei generale aflate în discuţie. Fiecare dintre 

participanţii la una dintre mese 

trebuie să le viziteze şi pe celelalte, 

pentru a-şi exprima punctul de 

vedere cu privire la toate 

aspectele. Moderatorii meselor nu 

se schimbă. Ideile obţinute în 

urma acestui proces sunt discutate 

la final, cu toţi participanţii. 


Cafenea publică, eveniment organizat de Centrul de 

Resurse pentru Participare Publică (Ce-re), 26 martie 2008 

§. Studiu de caz 

Primăria Horezu46, judeţul Vâlcea a organizat pe 3 octombrie 2008 cafeneaua 

publică „Cum să amenajăm noul parc de agrement Treapt”. Evenimentul face 

parte din proiectul “Cetăţeanul şi decizia publică în secolul XXI” desfăşurat în 

şase localităţi din România şi coordonat de Centrul de Resurse pentru 

Participare Publică, Bucureşti. Locul desfăşurării a fost Casa de cultură din 

localitate, iar timpul de desfăşurare a fost de aproximativ trei ore. Evenimentul 

a fost anunţat prin invitaţii scrise, anunţ în mass-media locală, prin afişaj stradal 

şi în instituţii de cultură şi învăţământ şi s-a bucurat de participarea a 35 de 

persoane. 

46 Mai multe informaţii despre această întâlnire puteţi consulta la adresa Primăriei Horezu, 

www.orasul-horezu.ro/actiuni-cetatenesti, accesat 15.10.2009. 

85


Au fost organizate cinci mese, cu cinci teme diferite de discuţie (Cum amenajăm 

parcul? De unde luăm fonduri? Cum protejăm parcul? Pe cine implicăm în 

amenajarea parcului? Ce oportunităţi ar putea oferi parcul?). Moderatorii au 

fost aleşi din domenii reprezentative pentru fiecare masă. Evenimentul a 

debutat cu o prezentare a proiectului. Ca structură, acesta a implicat trei runde 

de discuţii, în cadrul cărora participanţii şi-au schimbat locul la masă după 20 

de minute. 

Forumurile consultative on-line sunt metode care nu necesită investirea unor 

fonduri semnificative, care pot atrage un număr mare de participanţi, mai ales 

în cazurile în care dezbaterea are loc într-un cadru în care reţelele de internet 

oferă servicii pe o arie largă. De asemenea, comoditatea participării la aceste 

acţiuni este un plus în favoarea utilizării lor, deoarece participanţii nu trebuie 

să se deplaseze la locul dezbaterilor. 

Această metodă de consultare cetăţenească implică ridicarea unei probleme 

sau a unei întrebări, existenţa unei pagini de internet unde se pot posta mesaje, 

precum şi prezenţa unui moderator. Fiecare subiect se dezbate după anumite 

reguli impuse de moderatorul discuţiilor. Într-un spaţiu vizibil, eventual pe 

prima pagină, se afişează descrierea subiectului dezbătut. Fiecare discuţie are 

un termen limită în care se postează opinii, sugestii sau se răspunde 

intervenţiilor anterioare. 

Metoda are şi o formă care nu implică dialog virtual şi care presupune 

dezbaterea unei probleme, cum ar fi modificarea unor acte legislative sau 

iniţierea unor lucrări de amploare prin invitarea unui număr mare de 

participanţi, din mai multe medii socio-profesionale. 

86 

§. Studiu de caz 

Un astfel de forum on-line a fost organizat de Asociaţia Pro Democraţia alături 

de Camera Deputaţilor, cu ocazia dezbaterilor legate de reforma constituţională 

din România (iniţiativa „Forumul Constituţional”). Acesta a funcţionat pe o 

perioadă de trei luni, între 10 iulie şi 10 septembrie 2002, la adresa web 

www.forumconstitutional.ro, unde s-au strâns 11.267 de mesaje, din care 653 

au fost restrase de moderatorul forumului datorită faptului că nu corespundeau 

scopului proiectului. Unele dintre propunerile trimise prin această metodă au 

fost publicate în Raportul final, ce a fost publicat şi supus dezbaterilor 

parlamentare.

INFORMARE 

Dezbateri publice 

Iniţiativa legislativă şi preluarea de 

proiecte de hotărâri de către aleşii locali 

Juriile cetăţeneşti 

Forumuri deliberative 

Celule de planificare strategică 

Grupuri de lucru comune 

Comisii tripartite 

Referendumuri 

Participarea la şedinţele publice 

Exerciţii de construire a consensului 

Resurse web 

Afişaj 

Publicaţii 

Resurse web 

Mass-media 

Centre de informare 

Organizaţii neguvernamentale 

Întâlniri cu cetăţenii 

Evenimente 


PARTICIPARE 

Schema implicării cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor 

CONSULTARE 

Resurse web 

Focus grupuri 

Sondaje de opinie 

Întâlniri, dezbateri, forumuri consultative 

Audieri 

Audienţe 

Seminarii 

Ore deschise 

Comitete consultative 

Grupuri cetăţeneşti 

87


Dintre temele de discuţie propuse se numără: 

t Drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţeanului 

t Integrarea României în structurile Euro-Atlantice şi problema 

suveranităţii 

t Structura Parlamentului / Atribuţiile celor două camere 

t Avocatul poporului 

t Relaţiile între cetăţean şi autorităţi - obligaţiile statului 

t Relaţiile între autorităţile publice (independenţa puterii 

judecătoreşti) 

t Principala funcţie a parlamentului: controlul parlamentar asupra 

guvernului 

t Prerogativele prezidenţiale şi desemnarea preşedintelui 

t Problema proprietăţii 

t Autonomia locală, relaţia dintre autorităţile locale şi cele centrale 

Întâlnirile directe cu cetăţenii sunt surse importante de implicare a societăţii 

civile în treburile publice. În cadrul dezbaterilor publice, la care pot participa 

toţi cei interesaţi de un anumit subiect, reprezentanţii autorităţilor care le 

organizează au posibilitatea de a schimba idei şi de a contrazice poziţiile 

exprimate de ceilalţi participanţi. Întâlnirile publice sunt mai puţin formale 

decât dezbaterile. Participarea este deschisă publicului, care este invitat în 

vederea discutării unui subiect clar formulat, cum ar fi bugetul local. 

Toate aceste evenimente se anunţă din timp prin intermediul mijloacelor de 

comunicare a informaţiei în masă sau prin afişaj public sau la sediul autorităţii. 

Anunţul trebuie să conţină ora, data şi locul de desfăşurare a evenimentului, 

precum şi informaţii despre temele dezbătute, şi, unde este cazul, despre 

eventualii participanţi. În cazul audierilor publice, autorităţile trebuie să se 

asigure că toate părţile interesate de problema respectivă sunt invitate şi 

participă la eveniment. 

O altă formă de consultare cetăţenească este acordarea de audienţe. Conform 

legii nr. 215/2001, consilierii locali sunt obligaţi să organizeze audienţe. Aleşii 

locali care acordă audienţe sunt obligaţi să afişeze la avizier sau pe pagina de 

internet a instituţiei programul după care au loc aceste întâlniri. 

Audierile pot fi individuale sau publice şi vizează dezbaterea unor probleme 

de interes public. Prin intermediul primei categorii, cetăţeanul, asociaţia sau 

organizaţia interesată poate înainta propuneri cu privire la deciziile luate de 

autoritatea respectivă. Cetăţeanul poate participa la acest tip de întâlnire prin 

88

înaintarea unei cereri sau la invitaţia 

reprezentanţilor autorităţii administraţiei 

locale respective. Audierile publice sunt 

evenimente organizate, deschise 

publicului larg, la care iau cuvântul 

cetăţeni sau reprezentanţi ai unor 

asociaţii sau organizaţii, care exprimă 

propuneri legate de un anumit subiect. 

Audierile 47 sunt proceduri de consultare 

publică cu un caracter mai strict şi se 

bazează pe o structură predefinită de 

organizare. Pot participa organizaţii 

neguvernamentale, organizaţii sau 

asociaţii, precum şi autorităţi ale 

administraţiei publice. Oferă autorităţilor 

administraţiei locale posibilitatea de a lua 

în calcul părerile actorilor implicaţi 

înainte de a lua hotărârea finală. 

Audierea implică mai multe părţi, cu 

roluri bine predefinite. Evenimentul este 

organizat de comisia de audiere, care 

alege tema de dezbatere şi oferă 

publicului posibilitatea de a se exprima în 

legătură cu problema în cauză. De 

asemenea, identifică grupurile de interese 

afectate de subiect şi este interesată de a 

colecta cât mai multe păreri, atât din 

partea celor care susţin, cât şi din 

perspectiva celor care resping subiectul 

aflat în dezbatere. Martorii sunt cei care 

formulează depoziţiile. Toţi cei care se 

înscriu, prin depunerea unei cereri scrise 

care conţine prezentat sintetic punctul de 

vedere personal îşi pot prezenta opiniile 

în cadrul întâlnirii propriu-zise. Fiecare 

dintre aceştia poate expune propria 

perspectivă într-un timp stabilit de 

comisia de audiere, nu mai mult de cinci 

minute. 


Audiere publică pe tema legii lustraţiei 

25 mai 2006 

47 Procedura de Audiere Publică, material disponibil la adresa web a organizaţiei Academia de Advocacy, 

www.advocacy.ro/view_article.php?cat_id=4&id_article=14, accesat 10.10.2009. 

89


Mese rotunde organizate în cadrul 

proiectului “Ghidarea aleşilor locali spre 

practici europene” implementat de 

Asociaţia Pro Democraţia, finanţat de 

Konrad Adenauer Stiftung 

Bucureşti, 23 septembrie 2009 

Craiova, 15 octombrie 2009 

90 

Al treilea grup de participanţi este cel al 

comisiei de experţi, care sunt identificaţi 

de comisia de audieri şi care colectează 

opiniile martorilor, având posibilitatea de 

a adresa întrebări pe parcursul audierii. 

Mass-media are rol de observator şi poate 

lua interviuri participanţilor la audiere. 

De asemenea, reprezentanţii mijloacelor 

de comunicare în masă trebuie să fie 

invitaţi la conferinţa de presă în care va fi 

prezentat raportul final. Ultimul actor 

implicat este publicul. Acesta are rol de 

observator. 

Comisia de iniţiere a audierii are obligaţia 

de a anunţa publicul asupra datelor de 

desfăşurare ale audierii publice, precum 

şi adresa de unde se pot ridica materialele 

supuse dezbaterii şi unde se pot face 

înscierile pentru participarea ca martor la 

eveniment. Audierea se finalizează printrun 

raport, întocmit de comisia de experţi 

şi care include punctele de vedere ale 

martorilor, cele colectate din mass-media, 

sugestii şi recomandări. 

Alte metode de consultare a cetăţenilor şi 

a organizaţiilor şi de implicare în procesul 

guvernării sunt seminariile şi mesele 

rotunde, fondarea de comisii tripartite, 

care pot conţine reprezentanţi ai 

autorităţilor locale şi ai organzaţiilor 

interesate, prin înfiinţarea de comitete 

consultative, consultări prin metoda 

spaţiului deschis (open space), prin 

referendumuri, prin preluare de sugestii 

de la cetăţeni sau prin organizarea de 

focus grupuri. 

Unul dintre cazurile de bune practici este 

cel al consultării privind bugetul (bugete

participative). Legea nr. 52/2003 prevede că autorităţile trebuie să publice un 

anunţ referitor la elaborarea proiectelor de acte normative, pe care îl va face 

public cu 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare. 

Acesta poate fi afişat la avizierul instituţiei, publicat în presă sau pe pagina de 

internet, precum şi în orice spaţiu accesibil publicului şi trebuie să conţină o 

notă de motivare, textul complet al proiectului şi termenul limită, locul şi data 

până la care se pot trimite contestaţii sau completări. Articolul 6, prezentat 

anterior, este completat în alineatul (3) de o reglementare care ne interesează 

direct, şi anume informarea asociaţiilor care activează în mediul de afaceri cu 

privire la elaborarea actelor normative care le afectează. În cazul de faţă, 

bugetul este un act normativ care afectează direct funcţionarea şi organizarea 

mediului de afaceri local. Aşadar, autorităţile trebuie să precizeze o perioadă 

de zece zile în care cei interesaţi din mediul de afaceri pot să înainteze sugestii. 

Asociaţiile pot cere organizarea unei dezbateri dacă aceasta nu are loc din 

iniţiativa aleşilor locali. Legea nr. 544/2001 specifică faptul că bugetul trebuie 

afişat din oficiu la avizierul instituţiei. 

Cetăţenii pot participa la şedinţele legate de buget, iar autorităţile pot interoga 

publicul cu privire la anumite probleme care ar trebui atinse în capitolele 

bugetului, luând în calcul priorităţi, puncte nevralgice ale comunităţii, programe 

de investiţii şi funcţionarea serviciilor publice. Se pot organiza întâlniri, audieri, 

consultări cu comitete consultative ale cetăţenilor şi dezbateri publice, se pot 

publica rapoarte sau buletine informative referitoare la bugetele locale. 

Utilizarea paginii de internet a instituţiei, centrele de informare din cadrul 

autorităţilor administraţiei publice locale, publicarea în presă pot fi 

instrumente eficiente de elaborare a unui buget care să satisfacă nevoile 

comunităţii. 

§. Studii de caz 

Un exemplu de bună practică este iniţiativa Primăriei Municipiului Braşov48, de 

a consulta publicului privind bugetul pe 2002, între noiembrie 2000 şi 

septembrie 2001. Subiectul proiectului a fost dezbaterea politicilor bugetare 

pentru orientarea lor spre consum şi nu spre investiţii majore. Actorii implicaţi 

au fost Consiliul Local al Municipiului Braşov, reprezentanţi ai Primăriei, 

organizaţii neguvernamentale, asociaţii cetăţeneşti, organizaţii naţionale din 

domeniul sănătăţii, al educaţiei, precum şi al mass-media şi structuri 

internaţionale. 

Primăria a organizat sondaje de opinie, în vederea stabilirii priorităţilor 

bugetare. Cetăţenii au pus accentul pe realibilitarea străzilor, şosea de centură, 

reabilitarea sistemului de termoficare şi procurarea de mijloace de transport 

48 “Romania, Brasov, Participatory budgeting”, material disponibil la adresa web 

www.toolkitparticipation.nl/cases/8, accesat 10.09.2009. 


91


noi. 

Ulterior s-a organizat o întâlnire publică, în cadrul căreia primarul a prezentat 

politica financiară pentru anul în curs şi pentru următorii trei ani. De asemenea, 

opt direcţii din Primăria Braşov au făcut prezentări similare. Sesiunea s-a 

încheiat cu o sesiune de discuţii şi prin completarea unui chestionar prin care 

trebuiau identificate zece capitole unde erau necesare reduceri bugetare. Un 

număr de 267 de persoane dintre cei 576 de participanţi au completat 

chestionarul, iar reducerile prioritare identificate au fost cheltuielile interne 

ale primăriei, subvenţiile pentru sistemul de termoficare, precum şi pentru cel 

de transport public. 

A treia modalitate de implicare a comunităţii în luarea deciziilor a fost focusgroup-ul, 

organizat pentru determinarea criteriilor de alocare a fondurilor 

pentru unităţile de învăţământ. Au fost organizate trei astfel de evenimente, cu 

directorii de şcoli generale, de grădiniţe şi de licee, care au dezbătut lista de 

propuneri de criterii prezentată de primar. 

O astfel de practică a fost adoptată şi de Primăria din Koln 49. În 2005 s-a luat 

decizia adoptării unor metode alternative în vederea pregătirii bugetelor 

viitoare. În acest sens, s-au pus bazele unui proiect de bugetare participativă. 

În primul rând, s-a format un consiliu de conducere format din şase membri, 

reprezentanţi ai partidelor politice şi un consiliu consultativ compus din 

reprezentanţi ai organizaţiilor şi instituţiilor interesate. Pregătirile pentru 

organizarea consultării cetăţenilor prin intermediul practicilor participative au 

fost conduse de departamentele financiar şi informatic din Primărie, susţinute 

de întâlniri lunare ale consiliului consultativ. 

S-a decis înfiinţarea unei platforme on-line, punctul central al proiectului, prin 

intermediul căreia cetăţenii erau informaţi şi consultaţi în vederea formulării 

bugetului. Dezbaterea on-line a fost iniţiată în octombrie 2007 şi a inclus 

tematici precum drumurile şi pieţele publice, sportul şi spaţiile verzi. 

Dezbaterile on-line au durat patru săptămâni, timp în care participanţii au avut 

posibilitatea de a depune propuneri, comentarii şi evaluări. Un număr record 

de 10.231 de participanţi s-au înscris ca membri ai portalului. Au fost înaintate 

aproape 5.000 de propuneri şi 10.000 de comentarii. Procedurile au fost intens 

mediatizate, fapt care a ridicat numărul total de vizite la cifra de 873.476. 

Platforma a transparentizat vizibil procedurile de întocmire a bugetului, dar 

cel mai important, a oferit unui număr semnificativ de persoane posibilitatea 

de a contribui cu opinii sau critici, fără ca aceştia să fie nevoiţi să participe la 

un eveniment limitat ca durată şi care ar necesita prezenţa fizică. 

92 

49 United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Good Practices and Inovations in Public 

Governance. United Nations Public Service Awards, Winners and Finalists, 2003-2009, pp. 117- 121. Materialul 

este disponibil în format electronic la adresa 

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/UN/UNPAN035284.pdf, accesat 30.10.2009.


Succesul proiectului s-a datorat setării unor bariere joase de acces la luarea 

deciziilor, care nu s-a realizat numai prin internet, dar şi prin scrisori şi prin 

funcţionarea unui call-center. Informaţia a fost diseminată prin cadrul unei 

campanii de lungă durată, care a inclus spoturi radio şi TV, afişe, scrisori trimise 

către cetăţeni şi colaborarea cu centrele de informare ale municipalităţii, 

precum şi cu mass-media locală. 

Acest proces a vizat activarea anumitor grupuri vulnerabile în discuţie, 

generarea atenţiei din partea publicului, adresarea problemelor şi transmiterea 

de informaţii publicului prin metode cât mai accesibile, construirea unei 

platforme cu interfaţă accesibilă, atragerea de interes în formularea de 

propuneri, stabilirea bazelor pentru o nouă cultură a participării şi înglobarea 

sistemului în cadrul administraţiei publice locale. 

Autorităţile pot apela la metoda orelor deschise (open hours), un instrument 

care oferă aleşilor posibilitatea de a dialoga cu cetăţenii. Spre exemplu, în 

Islanda, toţi miniştrii au astfel de activităţi, o dată pe săptămână. Acestea 

implică întâlnirea într-un cadru relaxat cu membri ai administraţiei publice 

locale şi cu specialişti, între anumite ore şi în anumite zile, prestabilite. În locaţia 

respectivă pot fi consultate documente, planuri şi alte materiale explicative, iar 

reprezentanţii administraţiei oferă răspunsuri. Este o metodă care implică atât 

informarea, cât şi implicarea. Avantajele acestei tehnici sunt durata de timp 

scăzută pe care trebuie să o petreacă cetăţenii pentru a comunica cu 

reprezentanţii lor, răspunsul (feedback) care poate fi atât verbal, cât şi scris, 

dar care este rapid, precum şi crearea unor legături în vederea atragerii 

cetăţenilor respectivi în activităţi viitoare. 

Panel-urile cetăţeneşti reprezintă o altă metodă de consultare. La ele 

participă un eşantion reprezentativ de cetăţeni din comunitatea respectivă. 

Aceştia pot fi consultaţi prin telefon, poştă, e-mail sau prin dezbateri în privinţa 

unor iniţiative legislative. În Marea Britanie, People’s Panel este alcătuit din 

5.000 de cetăţeni aleşi aleatoriu, reprezentativi în termeni de vârstă, sex şi 

regiune. 

Comitetele consultative sunt compuse din reprezentanţi ai intereselor 

publice, numiţi de structurile guvernamentale, care au rolul de a lărgi sfera 

reprezentării şi de a crea un mediu propice pentru consultare. Polonia are un 

consiliul naţional consultativ care sfătuieşte guvernul asupra politicilor şi 

problemelor relevante legate de invalizi. Danemarca a creat 31 de comitete 

compuse din grupuri de interese, fiecare acoperind o politică specifică a 

politicilor din Uniunea Europeană. 

93


Altă metodă utilizabilă pentru consultarea cetăţenilor în ceea ce priveşte 

iniţiativele legislative sunt conferinţele consensualiste (consensus 

conferences). Această metodă constă în constituirea unui grup de 10-15 

cetăţeni, ce are rolul de a audia experţi cu privire la o anumită problemă. 

Ulterior, aceştia dezbat şi prezintă concluziile. Membrii sunt aleşi aleatoriu şi 

nu sunt experţi în domeniul respectiv. Această metodă este larg folosită în 

Danemarca şi Norvegia. 

Juriul cetăţenesc este o metodă folosită în Franţa, cu privire la reforma 

sistemului de sănătate. Deşi seamănă cu instrumentul anterior, juriul cetăţenesc 

are loc într-o sală de judecată, audierea fiind deschisă publicului larg. 

Dezbaterile sunt mai scurte şi nu trebuie să prezinte concluzii consensuale. 

Metodele prin care se realizează selecţia juriului sunt anunţate în presă. Această 

metodă implică selectarea unui grup de 12-20 persoane, reprezentativ pentru 

mai multe categorii socio-profesionale, care este informat asupra unei 

probleme. Membrii grupului ascultă martori şi deliberează asupra problemei 

respective. Avantajele acestei metode este crearea unui grup de cetăţeni 

informaţi şi implicaţi, care promovează şi se implică în inovarea sistemului de 

funcţionare al guvernării locale. “Bunul comun” devine obiect al comunităţii, 

iar problemele sunt examinate atent. Pe de altă parte, juriul cetăţenesc conferă 

legitimitate corpurilor publice ce nu au fost alese prin scrutin. În România, un 

astfel de juriu funcţionează pe lângă Primăria din Mediaş. 

Experţii pot fi implicaţi prin procese de evaluare a politicilor. Grupurile 

interesate (stakeholders) primesc acces la informaţii de la autorităţi, care se 

obligă să publice rezultatele analizei. Guvernul italian a folosit aceste tactici 

prin utilizarea de asociaţii cetăţeneşti. Acestea aveau rolul de a analiza 

activităţile guvernamentale în vederea întăririi legăturii cu cetăţenii. Comisiile 

tripartite implică colaborarea dintre administraţie şi experţi din diferite 

organizaţii. Astfel de unelte sunt folosite intens în Austria şi Germania, ţări în 

esenţă corporatiste. 

La capitolul consultare, putem exemplifica practici din Danemarca şi Franţa. În 

Danemarca, Ministerul de Finanţe a utilizat sondaje de opinie pentru a testa 

încrederea acordată de cetăţeni şi satisfacţia acestora. În Olanda a fost organizat 

un forum al tinerilor, prin care s-a vizat atragerea de input din partea tinerilor 

în formularea politicilor. Acesta se adresa persoanelor între 15 şi 26 de ani şi 

dorea să identifice barierele care împiedicau tinerii să se implice în politică şi 

în formularea de politici publice. 

Înfiinţarea, după model francez, a consiliilor consultative de cartier poate crea 

94


o conexiune şi mai bună între cetăţean şi administraţia locală. În Franţa, acestea 

conţin consilieri municipali, reprezentanţi ai cetăţenilor şi asociaţii cetăţeneşti, 

având rol consultativ. Pot fi consultate de primar şi pot primi buget. În anumite 

oraşe funcţionează Consiliile cetăţeneşti de cartier, care colaborează cu 

Primăria şi sunt consultate în chestiunile care le privesc direct. În Timişoara, 

structuri consultative cetăţeneşti funcţionează încă din 2003. Membri ai acestor 

consilii pot fi rezidenţi, cu vârsta minimă de 18 ani, cu excepţia consilierilor 

locali sau ai funcţionarilor publici din Primărie. Fiecare consiliu este compus 

din minimum şapte persoane şi maximum 50. Mandatul membrilor Consiilor 

Consultative de Cartier este de trei ani. Selecţia membrilor se face în şedinţa 

de constituire, care este condusă de un reprezentant al administraţiei locale. 

Organismul este compus dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte (poate avea 

mai mulţi în funcţie de numărul de membri) şi un secretar. 

Comitetele se reunesc semestrial, la convocarea preşedintelui, prezenţa fiind 

obligatorie. Dezbaterile au loc cu respectarea ordinii de zi, iar hotărârile se iau 

cu votul majorităţii. Şedinţele sunt publice, iar procesele verbale ce se transmit 

şi Primăriei pot fi consultate de orice persoană care le solicită. Membrii 

Comitetelor nu sunt remuneraţi şi nici nu beneficiază de alte avantaje. 

Fiecare Comitet îşi numeşte doi reprezentanţi în Grupul de Legătură, care se 

întâlneşte de trei ori pe an cu Primarul Municipiului Timişoara. Propunerile 

acestora sunt înaintate departamentelor de specialitate din Primărie. Fiecărui 

Comitet i s-au arondat între unu şi trei consilieri locali. 

Primăria Sectorului 2 din Bucureşti a pus bazele Grupului de Consilieri Obşteşti. 

Acesta este un organism consultativ care are rolul de a perfecţiona mijloacele 

de schimb informaţional între autorităţi şi cetăţeni. Grupul funcţionează pe 

durata mandatului Consiliului Local şi are ca scop asigurarea dreptului la 

informaţie a cetăţenilor, îmbunătăţirea comunicării între instituţiile locale, 

implicarea cetăţenilor în administrarea sectorului, aducerea la cunoştinţa 

autorităţilor a problemelor cetăţenilor, formularea unor recomandări privind 

modernizarea serviciilor şi infrastructurii locale şi identificarea resurselor 

umane, financiare şi materiale ce ar putea contribui la îmbunătăţirea 

administrării treburilor publice. 

Unul dintre modurile cele mai practice prin care se poate realiza legătura 

eficientă cu cetăţeanul este Centrul de Informare pentru Cetăţeni. Acesta 

poate funcţiona ca un birou unic, care să răspundă tuturor solicitărilor sau îşi 

poate crea departamente, specializate pe diferite domenii. Centrele pot 

reprezenta un instrument util, prin care autorităţile administraţiei publice 

95


locale să ofere în acelaşi timp consultanţă cetăţenilor şi să 

primească propuneri sau feedback de la aceştia. 

Săptămâna Democraţiei Locale 50 (European Local Democracy 

Week) este un eveniment anual, în lunile septembrie-octombrie, 

care se desfăşoară simultan la nivel naţional şi local în statele 

membre ale Consiliului Europei. Scopul acestui este întărirea 

democraţiei şi a participării la nivel local. 

Franţa Grecia 

Strasbourg ; Lansarea Comitetelor de 

Cartier 52 

Dijon ; Alegeri pentru consiliile 

copiilor din cartiere şi la nivel 

municipal 

96 

Agias 

Paraskevis 

Evenimente 2008 51 

; „Simularea alegerilor”, cu 

scopul de a implica tinerii 

în probleme morale, 

sociale şi politice, având 

posibilitatea de a participa 

la o sesiune de alegeri 

simulate pe postul de 

candidat sau de textier de 

discursuri. 

; „Primar pentru o zi”, 

simularea funcţiei de 

primar pentru o zi 

Amyntaio ; "Fostering participation 

at local level"- Ziua porţilor 

deschise pentru tineri în 

instituţii 

; Întâlniri dintre 

reprezentanţii 

municipalităţii şi ai 

Consiliilor de Tineri 


Alegeri simulate, 27 mai 2009 

50 

Mai multe detalii puteţi consulta pe pagina web a Consiliului Europei, la adresa 

www.coe.int/t/congress/demoweek/default_en.asp, accesat 18.10.2009. 

51 

Activităţile prezentate în această secţiune reprezintă o selecţie din totalitatea celor prezentate pe pagina 

oficială a evenimentului.

Sénas ; Expoziţii „Cetăţenia 

franceză” („La citoyenneté 

française") şi “Toate drepturile 

mele de copil” („Tous mes 

droits d'enfant") 

; Participarea tinerilor la 

şedinţele consiliului local 

; Jocuri cu teme electorale 

România Spania 

Arad ; Dezbaterea „Democraţia 

locală în România, dezvoltare 

prin parteneriat („Local 

democracy in Romania, 

development by partnership”), 

la care au participat 

reprezentanţi ai instituţiilor 

publice locale, ai 

Universităţilor din Arad, ai 

Inspectoratului Şcolar 

Judeţean, ai societăţii civile, ai 

Centrului Europe Direct, 

precum şi ai mass media. 

fotografie stânga: 

Asociaţia Pro 

Democraţia - “Avem 18 

ani, votăm uninominal!” 

17 noiembrie 2008 

fotografie dreapta: 

Asociaţia 

Pro Democraţia 

Campanie “Go to Vote!” 

noiembrie 2007 

52 Puteţi consulta detalii suplimentare la adresa web http://www.vousaussi.org. 


; Prezentarea rezultatelor 

unui studiu realizat pentru 

a sonda satisfacţia 

cetăţenilor cu privire la 

activitatea autorităţilor 

locale 

Kallikrateia ; Tipărirea unor publicaţii 

dedicate EWLD 

; Concursuri de jurnalism 

legate de evenimente din 

cadrul EWLD 

; Dezbateri studenţeşti pe 

probleme legate de 

democraţie 

; Forumuri locale legate de 

dezvoltare şi educaţie. 

Madrid ; Consultări publice prin 

intermediul paginii web 

www.madridparticipa.es 

sau prin sondaje clasice. 

Cetăţenii au fost consultaţi 

cu privire la domenii 

precum serviciile publice, 

facilităţile urbane. 

97


Iaşi 1. Comunitatea localăcomunitate 

europeană 

Conferinţă de presă pe tema 

activităţilor desfăşurate de 

Asociaţia EuroDEMOS din Iaşi 

pe parcursul ELDW 

Lansarea paginii web a 

European Network to Promote 

Youth Involvement in the 

Decision-Making Process 

2. Dialog comunitate-aleşi 

Dezbateri în licee privind 

participarea consilierilor 

3. Democraţia în Iaşi 

Monitorizarea activităţii şi 

vizibilităţii aleşilor locali în 

Congresul Autorităţilor Locale 

şi Regionale 

4. Democraţia Locală- 

Democraţia Europeană 

Campanie destinată creşterii 

gradului de cunoaştere a 

cetăţenilor cu privire la 

funcţionarea autorităţilor 

locale 

5. Ziua Porţilor Deschise în 

Primărie 

Sibiu ; Zilele Porţilor Deschise, 

evenimente destinate 

informării cetăţenilor asupra 

activităţii aleşilor locali 

; Sesiuni cu întrebări şi 

răspunsuri 

; Alegerea unui Consiliu al 

Tinerilor, format din 21 de 

persoane, pe structura 

Consiliului Municipal 

; Campanii de conştientizare a 

tinerilor cu privire la utilizarea 

fondurilor europene 

98 

Galdar ; Competiţie de scrieri 

scurte pe tema „Cum e să 

fii ales local” („In the shoes 

of a local elected 

representative") 

Valladolid ; Dezbateri pentru tineri 

; Activitatea „Du-ţi 

consilierul la şcoală”

Franţa 

Grecia 

Montreuil 

Apollonia 

Ierapetra 

Kryoneri 

Polonia Podkowa 

Lesna 

România Iaşi 

Spania Valencia 


Evenimente 2009 

; Zi de training intitulată "Europe: what role for the citizens?" 

(“Europa: care e rolul cetăţenilor?”) destinată aleşilor locali şi 

funcţionarilor publici. 

; Activităţi: “Alegeri simulate”, “Primar pentru o zi”, “Du-ţi 

consilierul la şcoală”. Tinerii sunt invitaţi să desfăşoare activităţi 

jurnalistice şi să acopere evenimente legate de ELDW. 

; Conferinţe, activităţi şcolare, campanii media, jocuri, sondaje 

legate de participarea cetăţenească şi principiile democraţiei locale. 

; Blog menit să reconstituie Pnyx-ul grecesc, locul de unde fiecare 

putea să se adreseze publicului. Acesta este întruparea principiului 

“discurs egal” 

; Concurs de fotografii pe teme “Comunitatea mea, viaţa mea” 

; Forum: întâlnire între organizaţiile neguvernamentale, cetăţeni şi 

consilierii locali, destinată dezbaterii rolului consilierilor şi al 

cetăţenilor în mediul local. 

; Evenimente şcolare: 

1) Ore despre democraţia locală 

2) Dezbatere “Passing budget resolution” 

3) Consurs de eseuri „Dacă aş fi consilier local” („If I were a city 

councilor” ) 

4) Simularea alegerilor pentru primar: tinerii organizează o 

campanie, pregătesc alegerile şi organizează votul. 

; Campionat de fotbal între instituţiile publice din oraş 

; Acţiuni de voluntariat 

; Vernisaj de fotografie 

; Acţiuni de informare şi comunicare: 

- expoziţie pe tema originilor şi dezvoltării oraşului 

- materiale informative despre autorităţile locale 

- publicaţii orientate pe democraţia locală şi pe ELDW 

; Schimburi între cetăţeni şi aleşii locali 

- întâlniri între primari, viceprimari şi cetăţeni 

- forum dedicat dezvoltării locale 

; Activităţi destinate tinerilor 

- competiţii de eseuri 

- joc de simularea a creării şi votării unui buget local 

- simularea campaniei electorale şi a alegerilor 

- crearea unei reţele de consilii ale tinerilor 

- “Primar pentru o zi” 

- dezbateri între reprezentanţi ai diferitelor generaţii 

99


Practici alternative pe care le pot folosi aleşii locali pentru informarea sau 

consultarea comunităţii sunt zidul dorinţelor sau sesiuni de fotografie. Zidul 

dorinţelor poate fi utilizat pentru a permite cetăţenilor să se exprime asupra 

nevoilor din comunitate. Sesiunile de fotografie pot fi aplicate pentru atingerea 

mai multor obiective cum ar fi: identificarea unor zone ale comunităţii, în care 

există probleme, elaborarea unor planuri de dezvoltare pe termen lung, pentru 

elaborarea unor planuri urbanistice sau pentru consultarea publicului în 

vederea transformărilor din comunitate. Aleşii locali pot apela la expoziţii de 

fotografie pentru conştientizarea cetăţenilor cu privire la diferite aspecte ale 

guvernării democratice. 

Câteva aspecte de care trebuie să ţină cont orice autoritate în momentul în care 

decide organizarea de consultări ale cetăţenilor sunt: 

100 

t Analiza propriei instituţii, prin identificarea departamentelor ce ar 

trebui să se ocupe de activitate, identificarea unor probleme apărute în 

consultările anterioare şi evitarea lor 

t Analiza mediului, prin realizarea unei hărţi a situaţiei, având grijă la 

identificarea corectă a grupurilor vulnerabile, precum şi la nivelul de 

interes al publicului în organizarea activităţii 

t Organizarea prealabilă, prin setarea de obiective, de parametri de 

analiză şi a condiţiilor după care urmează să se desfăşoare activitatea 

(fonduri, costuri, timp, resurse umane, public ţintă, metode şi 

instrumente de consultare, definirea rolurilor şi a responsabilităţilor, 

implicarea factorilor interesaţi- stakeholders, formularea unui plan de 

activităţi şi a agendei, planificarea unei strategii eficiente de 

comunicare cu toate părţile interesate etc.)

t Implementarea cu respectarea planului iniţial şi soluţionarea 

promptă a problemelor apărute. Un aspect important este ca planul de 

bătaie să nu fie realizat în timpul etapei de implementare, întrucât 

posibilitatea de a te adapta sau opera schimbări într-o activitate cu un 

număr mare de obiective, instrumente şi actori este foarte redusă, 

ineficientă şi neproductivă. Planificare se face înainte, nu în timpul sau 

după desfăşurarea evenimentului! 

t Evaluarea datelor şi a situaţiilor obţinute, precum şi raportarea 

acestora către decident. 

t Oferirea de feedback către participanţi 

t Evaluarea proceselor şi rezultatelor şi identificarea problemelor care 

au îngreunat sau chiar au blocat procesul 

t Transmiterea către publicul larg a rezultatelor prin metode multiple: 

web, mass-media, evenimente, întâlniri 

III.4. Relaţia cu organizaţiile neguvernamentale şi voluntariatul 

Sectorul neguvernamental cuprinde organizaţii cu scopuri, de dimensiuni şi cu 

structuri diverse. Din această perspectivă este dificil să stabilim o definiţie 

atotcuprinzătoare. Însă, ar putea fi incluse în această categorie, organizaţiile 

care au următoarele caracteristici: 

t Nu generează profit personal, deşi au angajaţi plătiţi şi se angajaează 

în activităţi remunerative, ele nu distribuie profiturile şi surplusurile 

către membri. 

t Au profil de voluntar, ceea ce înseamnă că se formează în mod 


“Zidul Dorinţelor” 

mai-iunie 2004 


101


voluntar şi funcţionează pe acelaşi principiu. 

t Organizaţiile neguvernamentale se disting de organizaţiile informale 

prin faptul că se bazează pe o structură instituţională. Acestea au un 

status sau un document similar, care conţine misiunea, obiectivele şi 

scopul lor. 

t Sunt independente, în special în relaţia cu instituţiile şi autorităţile 

guvernamentale, precum şi faţă de organizaţii comerciale şi partide 

politice. 

t Servesc interesele publice şi vizează bunăstarea cetăţenilor şi a 

comunităţii, ca întreg. Nu au ca scop îndeplinirea intereselor 

comerciale sau profesionale ale membrilor53. Este larg acceptată ideea că organizaţiile neguvernamentale sunt o parte 

semnificativă a societăţii civile, entitate care poate fi definită succint ca spaţiul 

de legătură dintre cetăţeni şi guvernare. În teorie, formele sale instituţionale 

se deosebesc de stat, familie sau economie, deşi în practică trasarea unor astfel 

de limite este un aspect complex, care nu poate aduce concluzii indiscutabile. 

Modul în care societatea civilă afectează guvernarea este conturat pertinent de 

Robert Putnam în lucrarea Making Democracy Work54. Pe scurt, acesta 

demonstra că performanţa instituţională este mult mai ridicată în zonele unde 

conceptul de participare civică este împământenit. Cercetătorul încerca să 

demonstreze cauzele diferenţelor de nivel dintre guvernarea din sudul şi nordul 

Italiei, pornind de la premise legate de dezvoltarea economică sau traseul 

istoric al societăţii. Totuşi, cea mai importantă cauză identificată de politistul 

american este aceea a conceptului republican de participare civică. Zonele unde 

activau asociaţii şi organizaţii, la care cetăţenii aderau substanţial erau marcate 

de un grad mult mai ridicat de performanţă instituţională. 

Trei roluri pe care poate să le joace societatea civilă sunt mobilizarea cetăţenilor 

în vederea realizării propriilor nevoi fără a aştepta intervenţia autorităţilor, 

asumarea rolului de supraveghetor al adecvării, eficienţei şi eficacităţii 

politicilor publice, precum şi asumarea poziţiei de subcontractor pentru 

oferirea de servicii publice. Aşadar, colaborarea dintre organizaţiile 

neguvernamentale şi autorităţile administraţiei publice poate avea efecte 

benefice asupra actelor normative, precum şi asupra politicilor publice iniţiate 

de administraţie. Aceasta din urmă poate beneficia de expertiza organizaţiilor 

neguvernamentale, precum şi de faptul că ele pot ajuta la identificarea 

problemelor şi nevoilor. De asemenea, prin implicarea unor astfel de 

102 

53 

Romano Prodi, Glenys Kinnock, “The Commission and Non-Governmental Organisations: Building a Stronger 

Partnership”, disponibil pe pagina web a Comisiei Europene, la adresa 

www.ec.europa.eu/civil_society/ngo/en/communication.pdf, accesat 15.03.2009. 

54 

Robert D. Putnam, Robert Leonardi, Rffaella Y. Nanetti, Making Democracy Work, Princeton University Press, 

Princeton, 1993.


organizaţii, autorităţilor locale pot mijloci promovarea participării civice şi 

atragerea de fonduri. Un alt posibil rezultat al acestei colaborări este 

îmbunătăţirea transparenţei în funcţionarea instituţiilor administraţiei publice. 

Totodată, reformele nu primesc suport public când cetăţenii nu se simt implicaţi 

în luarea deciziilor şi dacă nu au o înţelegere clară asupra regulilor de 

participare şi formulare de politici. Grupurile de interese care nu îşi rezolvă 

problema prin colaborare pot acţiona prin metode alternative, cum ar fi 

demonstraţiile, grevele, fapte care reduc eficienţa guvernării şi performanţa 

instituţională. Implicarea publicului se poate dovedi o sursă bună de 

alternative. 


Primăria Municipiului Braşov a publicat în 2008 „Catalogul organizaţiilor 

neguvernamentale din Municipiul Braşov”, ce conţinea lista completă cu 

organizaţii neguvernamentale. Acesta era conform autorilor „un prim început 

al dialogului pe care administraţia publică locală doreşte a-l încuraja, în vederea 

construirii unor servicii comunitare în parteneriat cu societatea civilă”. 

Organizaţiile erau descrise prin prisma a zece criterii: anul înfiinţării, adresă, 

persoane de contact, e-mail, domeniu de activitate, scop, activităţi şi proiecte 

derulate, parteneri şi colaboratori, beneficiari şi voluntari. 

În studiul Prin transparenţă spre Integritate, se evidenţia faptul că în oraşe 

precum Lupeni, legăturile dintre primărie şi societatea civilă erau aproape 

inexistente. În Craiova, autorităţile raportaseră pentru anul 2005 un număr de 

14 organizaţii neguvernamentale participante la evenimente publice şi 

consultări. Pe de altă parte, toate oraşele ofererau finanţare şi sprijin tehnic 

organizaţiilor negurvenamentale, gradul în care acestea erau oferite fiind 

diferit. 

Un aspect aparte al acestei relaţii sunt asociaţiile şi fundaţiile de utilitate 

publică. Acestora li se conferă conform legii nr. 246/2005 55, următoarele 

drepturi şi obligaţii: 

a) dreptul de a i se atribui in folosinţă gratuită bunurile proprietate 

publică; 

b) dreptul preferenţial la resurse provenite din bugetul de stat şi din 

bugetele locale; 

c) dreptul de a menţiona în toate documentele pe care le întocmeşte că 

asociaţia sau fundaţia este recunoscută ca fiind de utilitate publică; 

d) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele 

55 Lege nr. 246 din 18/07/2005 (Lege 246/2005) pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu 

privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 656 din 25/07/2005 

www.ec.europa.eu/civil_society/ngo/en/communication.pdf, accesat 15.03.2009. 

103


care au determinat recunoaşterea; 

e) obligatia de a comunica autorităţii administrative competente orice 

modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele 

de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă 

are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice 

persoană interesată; 

f) obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea 

anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare 

anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în 

Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. 

Modelul extrasului situaţiilor financiare se aproba prin ordin al 

ministrului finanţelor publice." 

Un alt mod prin care poate implica administraţia comunitatea în treburile 

publice este voluntariatul 56. Acesta oferă autorităţilor posibilitatea de a rezolva 

probleme ale comunităţii locale într-un mod care reduce drastic cheltuielile 

necesare contractării unor alte persoane sau asociaţii. Conform legii nr. 

339/2006 „voluntariatul este activitatea de interes public desfăşurată din 

proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o 

contraprestaţie materială”. Articolul 2 mai prevede faptul că „activitatea de 

interes public este activitatea desfăşurată în domenii cum sunt: asistenţa şi 

serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, 

educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de 

protecţie a mediului, social şi comunitar şi altele asemenea”. Litera c) indică 

faptul că „organizaţia gazdă este persoana juridică de drept public sau persoana 

juridică de drept privat, fără scop patrimonial, care administrează activitatea 

de voluntariat. În raport cu natura activităţii desfăşurate, complexitatea 

acesteia, riscurile pe care le implică, impactul produs, respectiv răspunderea 

pe care o implică, între părţi se poate încheia un contract de voluntariat” 57. 


Primăria din Târgu Jiu a organizat un program de voluntariat, care viza 

implicarea tinerilor în activităţile administraţiei publice locale. Scopul 

programului era „acela de a sprijini tinerii în câştigarea unei importante 

experienţe de lucru în mediul administrativ”. Acesta se adresa tinerilor cu studii 

superioare sau în ultimul an de facultate. O parte dintre voluntari au desfăşurat 

activităţi în cadrul compartimentului de Relaţii Publice, iar alţii au fost 

repartizaţi către alte departamente, în funcţie de specializarea lor. Cei implicaţi 

urmau să înveţe cum se organizează evenimente, ce este managementul, cum 

104 

56 

Legea voluntariatului nr. 195/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.206 din 24 aprilie 

2001 

57 

Legea nr. 339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001, 

publicată în Monitorul Oficial nr. 651/27 iulie 2006.


se planifică acţiunile, care este structura administraţiei, precum şi legislaţia în 

vigoare. Aceştia aveau posibilitatea de a-şi exprima ideile în cadrul întâlnirilor 

bilunare cu primarul Municipiului Târgiu Jiu 58. 

Deşi în România există mai multe centre de voluntariat, activitatea în spaţiul 

românesc este foarte redusă, spre deosebire de Europa de Vest şi spaţiul anglosaxon, 

unde este puternic înrădăcinată. În Franţa, spre exemplu, centrul 

Naţional de Voluntariat (Centre National du Volontariat) se crease încă din 

1974. În 2003 s-a unit cu Planète Solidarité şi au creat organizaţia France 

Bénévolat. În 2003, în Franţa erau înregistraţi între 10 milioane şi 12,5 milioane 

de voluntari, aproape un sfert din populaţie 59. Mulţi dintre aceştia au declarat 

că au întreprins această acţiune pentru a-i ajuta pe cei din comunitatea lor, 

precum şi pentru a o înţelege mai bine. De asemenea, voluntariatul este văzut 

de aproape 95% din populaţie ca un aspect pozitiv, fapt ce întăreşte teoria lui 

Robert Putnam, prezentată anterior. 

58 

Comunicat, „Program de voluntariat la Primăria Târgu-Jiu”, 07 aprilie 2007. 

59 

Centre Europeen du Volontariat, „Voluntary activity in France- facts and figures”, iulie 2004, 

http://www.cev.be/data/File/FRANCE_juillet_2004.pdf, accesat 11.10.2009. 

105


CONCLUZII 

Am evidenţiat pe parcursul publicaţiei principalele probleme cu care se 

confruntă administraţia publică locală la nivelul anului 2009. Dificultăţile în 

funcţionarea administraţiei publice sunt vizibile şi produc de multe ori 

scurtcircuite la nivelul relaţiei dintre instituţii, dar mai ales dintre instituţii şi 

cetăţeni. În majoritatea cazurilor, lipsa transparenţei, a integrităţii şi a regulilor 

precise de funcţionare conduce la dezavantajarea comunităţii în raport cu 

drepturile sale stipulate prin legislaţie. 

Aleşii locali tind să nu îşi îndeplinească atribuţiile în mod corect din cauza lipsei 

de informare şi nu neapărat a lipsei de voinţă. În acest sens, subliniem nevoia 

stringentă de a participa la cursuri de pregătire, în special pe domeniul 

legislativ. Pe lângă cunoaşterea aprofundată a aspectelor legislative, aleşii locali 

trebuie să aibă în vedere propria imagine şi promovarea sa în cadrul 

comunităţii. Vizibilitatea datelor de contact, comunicarea directă cu cetăţenii, 

publicarea unei pagini web, a unui blog, precum şi tipărirea unor broşuri sau 

materiale informative despre propria activitate, precum şi cea a instituţiilor 

administraţiei publice locale sunt instrumente esenţiale de care trebuie să se 

folosească aleşii locali. 

Una dintre componentele principale ale activităţii de ales local este informarea 

şi implicarea comunităţii în treburile publice. Cetăţenii informaţi pot lua decizii 

mai bune în ceea ce priveşte propria comunitate, îşi pot exprima părerea şi pot 

participa într-un mod eficient la guvernarea locală. Politicile publice primesc 

un grad mai înalt de legitimitate prin implicarea cetăţenilor. 

Unul dintre modurile eficiente prin care se pot aduce îmbunătăţiri modului 

actual de funcţionare a instituţiilor este adoptarea de bune practici care au fost 

aplicate la nivel european. În conţinutul publicaţiei a fost inserat un număr 

semnificativ de exemple de succes, care au fost aplicate atât în administraţiile 

europene, cât şi în cele româneşti. O parte dintre ele au fost preluate în urma 

meselor rotunde organizate în vederea dezbaterii variantei iniţiale a ghidului. 

Derularea activităţii după astfel de practici poate fi considerată un început, care 

trebuie completat cu iniţiative proprii, destinate perfecţionării modului de 

funcţionare a instituţiilor şi a activităţii aleşilor locali. 

În încheiere, le mulţumim celor care au contribuit la publicarea acestui 

material. Consultarea părţilor interesate, fie că a fost vorba de reprezentanţi ai 

administraţiei publice locale, de reprezentanţi ai mass-media, ai instituţiilor de 

106

CONCLUZII 

învăţământ din domeniu şi ai unor organizaţii neguvernamentale a evidenţiat 

probleme critice şi a demonstrat interesul acestora pentru îmbunătăţirea 

sistemului. Luând în calcul aceste considerente, dorim ca acest material să 

devină un instrument esenţial pentru aleşii locali în exercitarea mandatului. 

107


BIBLIOGRAFIE 

LUCRĂRI ŞI ARTICOLE DE SPECIALITATE 

t Huntington, Samuel, Ordinea politică a societăţilor în schimbare, 

Polirom, Iaşi, 2001. 

t Putnam, Robert D.; Leonardi, Robert, Nanetti, Raffaella Y., Making 

Democracy Work, Princeton University Press, Princeton, 1993. 

t Shafritz, Jay M., Defining Public Administration: Selections from the 

International Encyclopedia of Public Policy and Administration, 

Westview Press, Boulder, 2000. 

t Swianiewicz, Paweł, „Comparing Local Democracy in Central and 

Eastern Europe” în Gábor Soós (editor), The State of Local Democracy in 

Central Europe. Reports from Bulgaria, Estonia, and Slovakia, pp. 473- 

513. 

t Wright, Glen, “Assessment of Progress Toward Local Democratic 

Systems”, în Gabor Soós, Gabor Toka, Glen Wright (editori), The State of 

Local Democracy in Central Europe, Local Government and Public Service 

Reform Initiative Open Society Institute–Budapest, 2002, pp. 375-408. 

RAPOARTE 

108 

t Asociaţia Pro Democraţia şi Transparency International, Prin 

Transparenţă spre Integritate, Bucureşti, 2008. 

t Asociaţia Pro Democraţia, Transparenţa decizională în România 

anului 2007. Raport de monitorizare cu privire la aplicarea şi 

respectarea Legii 52/2003 privind transparenţa actului decizional la 

nivelul administraţiei publice, 2007. 

t Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Barometrul de Opinie Publică, 

Bucureşti, 2002. 

t Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, Raport asupra 

implementării legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în 

administraţia publică în anul 2008, Bucureşti, 2009. 

t Metro Media Transilvania, Studiu privind Mecanismele de Generare şi 

Formele de Manifestare a Culturii Culturii Civice în România, pentru 

Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, decembrie 2007.

RESURSE WEB 

BIBLIOGRAFIE 

t Biroului Electoral Central, Situaţia mandatelor repartizate pe partide, 

www.beclocale2008.ro/documm/Mandate%20pe%20Partide/manpart.pdf, 

accesat 27.03.2009. 

t Centre Europeen du Volontariat, studiul Voluntary activity in France- facts 

and figures, iulie 2004, 

http://www.cev.be/data/File/FRANCE_juillet_2004.pdf, accesat 11.10.2009. 

t Consiliul Europei, European Charter of Local Self-Government, 

http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/Html/122.htm, accesat 

10.04.2009 

t Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor, The role and impact of local and 

regional authorities within the European Union. Opinions on the different 

levels of public authorities and awareness of the Committee of the Regions, 

februarie 2009, 

http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_307_en.pdf, accesat 

10.10.2009. 

t Comisia Europeană, Database on women and men in decision-making, 

http://ec.europa.eu/employment_social/women_men_stats/out/en013_25.htm, 

accesat 12.03.2009 

t Freedom House Europe, Nations in Transit 2009, 

http://www.freedomhouse.hu/images/nit2009/romania.pdf, accesat 

10.11.2009. 

t Marc Holzer, Seang-Tae Kim, Digital Governance in Municipalities 

Worldwide (2007)- A Longitudinal Assessment of Municipal Websites 

Throughout the World, 

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/aspa/unpan022839.pdf 

, 2007, accesat 10.10.2009. 

t Studiul Procedura de Audiere Publică, material disponibil la adresa web a 

organizaţiei Academia de Advocacy, 

www.advocacy.ro/view_article.php?cat_id=4&id_article=14, accesat 

10.10.2009. 

t Studiul Romania, Brasov, Participatory budgeting, material disponibil la 

adresa web www.toolkitparticipation.nl/cases/8, accesat 10.09.2009. 

t Romano Prodi, Glenys Kinnock, “The Commission and Non-Governmental 

Organisations: Building a Stronger Partnership”, 

www.ec.europa.eu/civil_society/ngo/en/communication.pdf, accesat 

15.03.2009. 

t Codul Seven Principles of Public Life, text accesibil la adresa 

www.archive.official- 

109


110 

documents.co.uk/document/parlment/nolan/seven.htm, accesat 

10.10.2009.t Studiul Franţa – reglementări şi practici, disponibil pe pagina 

de internet a Programului „Buna Guvernare” 

http://bunaguvernare.eu/files/studii_de_caz/Studiu_de_caz-Franta.pdf), 

accesat 24.03.2009; 

t Treaty on European Union (92/C 191/01), publicat în Jurnalul Oficial al 

Uniunii Europene, C 191, 29 iulie 1992, http://constitutioneuropeenne.info/an/eu_treaty.pdf, 

accesat 10.11.2009. 

t United Nations Public Administration Network, „Republic Of France, 

Public Administration Country Profile”, disponibil la adresa 

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un/unpan023308.pdf. 

t United Nations, Department of Economic and Social Affairs, Good 

Practices and Inovations in Public Governance. United Nations Public Service 

Awards, Winners and Finalists, 2003-2009, 

http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/UN/UNPAN03 

5284.pdf, accesat 30.10.2009.

Practici europene pentru administratia publica romaneasca

Create successful ePaper yourself

Delete template?

Save as template?