mai-iunie 2005 - Dacia.org

nr. 22 mai-iunie 2005
DACIA
magazin
la doar câteva zeci de metri, se aflã vestita ºi semicentenara Mãnãstire Polovragi, cu Bolniþa ei, edificiu construit, la
rândul sãu, pe o veche vatrã geto-dacicã.
Existã, de asemenea, în aceastã zonã, un obicei tradiþional a cãrui origine este însãºi geto-dacã: vestita Nedee de
la Polovragi («din vremea dacilor»), þinutã mai întâi pe Vârful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de
pe ambele versante ale Carpaþilor. Ca multe alte datini ºi credinþe, ºi aceastã Nedee a fost preluatã de creºtinism,
astfel cã la 20 iulie, în fiecare an, se desfãºoarã aici, timp de o sãptãmânã, vestitul Târg de Sfântul Ilie. Este iarãºi
o dovadã concludentã cum o credinþã zalmoxianã s-a topit, de-a lungul a mii de ani, în lumina ºi semnificaþiile
multiple ale ecleziei creºtine (Sfântul Ilie Tesviteanul, cel ce fulgerã ºi tunã împotriva celor neascultãtori, fiind unul
din cei mai râvnitori prooroci ai Vechiului Testament, atestat la 850 î. Hr.).
Ipoteza existenþei Kogaionului (=Munþii Cãpãþânii) în zona Polovragilor poate fi susþinutã, aºadar, de întregul
complex arheologic preistoric ºi geto-dac din zonã : «Peºtera lui Zamolxe» din Cheile Olteþului, dava de pe platoul
stâncos în care s-au descoperit vestigii ºi inscripþii dacice, necropola din apropiere cu «dolmenele» ºi «Obeliscul» de
piatrã ºi «Oborul Jidovilor», sacroterapia zalmoxianã ºi vechiul obicei privind vestita Nedee.
Existenþa în zonã a plantei «polovragã», un panaceu în fitoterapia tradiþionalã, precum ºi legenda ce vine din
negura vremurilor potrivit cãreia aici, în «Peºtera lui Zamolxe» de la Polovragi, a fost «capiºtea pãgânilor», ca ºi
toponimia istoricã a Polovragiului (reºedinþã a Bãtrânului Vraci / Marelui Preot) – toate acestea ne îndreptãþesc a
crede cã Polovragiul cu renumita «Peºterã a lui Zamolxe» nu e o simplã legendã, cãci, dincolo de vãlul care o
ascunde, pulseazã aici o realitate istoricã strãveche, de substrat etnic, ce reverbereazã în semnele nobile ale strãvechimii
noastre zalmoxiene.
MAREA DIASPORÃ A GRAIULUI STRÃBUN
conf. Univ. dr. Ion D. Dunãreanu
Fiecare mare civilizaþie care s-a rostuit în istorie a avut ca dimensiune ºi componenþã definitorie un limbaj
propriu, o modalitate sine-qua-non de comunicare între oameni.
Potrivit unor texte strãvechi, între mulþimea de civilizaþii care s-au perindat de-alungul timpului, unele au dispãrut
ca urmare a unor mari cataclisme sau evenimente de proporþii cosmice, care au provocat distrugerea, în cea mai
mare parte, a infrastructurii, a bazei lor materiale.
Cercetãri recente, desfãºurate independent, par a da seama de faptul cã o marea civilizaþie europeanã, dispãrutã
în urma Potopului ar fi avut drept locaþie arealul din jurul Mãrii-Negre ºi Balcani, areal cuprinzând ºi teritoriul actual
al României.
Din motive lesne de înþeles, nici o cercetare arheologicã nu are vreo ºansã serioasã de a reconstitui imaginea
acestei civilizaþii.
Existã însã abordãri care au posibilitatea de a aduce dovezi cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu oamenii acelor
timpuri, fie înainte, fie dupã producerea cataclismului. Am în vedere cele spuse de Biblie, privitoare la avertizarea
celor care meritau sã afle mai dinainte ceea ce urma sã se întâmple spre a se salva, sau unele vestigii care indicã mari
deplasãri de populaþie pe Terra în urma Potopului , pe trasee care ar putea fi reconstituite.
În sprijinul acestei ipoteze vin o sumedenie de dovezi oferite de cercetãrile de antropologie ºi arheologie lingvisticã.
Timp de 15 ani autorul acestei lucrãri a întreprins cercetãri de profunzime, obþinând date de o acurateþe care nu
lasã loc nici unui comentariu pieziº, referitoare la disiparea în spaþiul geografic al vechii Eurasii a unei limbi originare,
comunã tuturor seminþiilor care alcãtuiau strãlucita civilizaþie carpato-danubiano-pontico-balcanicã.
În substanþa ei intimã, aceasta limbã pare a fi pelasgo-traco-getodaca. Fondul principal de cuvinte al acestui grai
originar se aflã disipat în aproape toate limbile ºi dialectele europene, care cuprind atât elemente pre-latine, cât ºi
elemente dacice. Cele mai frapante constatãri privesc limbile scandinave( în special finlandeza ºi suedeza), dar ºi
irlandeza veche, germana, engleza ºi franceza, precum ºi limbi ale populaþiilor din proximitatea vieþii înaintaºilor
noºtri- precum slovaca ºi (mai tarziu) maghiara, respectiv limba romanes.
Nu mai putin frapante sunt congruenþele lexicale dacoromano-chineze, -japoneze, -arabe ºi -urdu, acestea indicând
cu o înaltã probabilitate producerea cândva în trecut a celei mai mari diaspore umane.
Autorul lucrãrii prezintã câteva eºantioane ale acestor congruenþe lingvistice, care vin în sprijinul ipotezei referitoare
la primordialitatea civilizaþiei dacice ºi originea pelasgo-traco-dacã a limbii române .
39