mai-iunie 2005 - Dacia.org

DACIA
magazin nr. 22 mai-iunie 2005
PLANUL DACIC CARE NE-A TRAVERSAT ISTORIA
6
Conf. univ. dr. G.D. Iscru
Motto: „Însetat lupt spre a birui!
Dacia unitã sã trãiascã!”
(Rohonczy Codex, 2002, V. Enãchiuc, p. 267)
O tezã falsã – inclusã, demult ºi interesat, din afarã ºi sprijinitã, la noi, întreþinutã, amplificatã prin „caii troieni”
sau agenþi „motivaþi” în diverse feluri – ne-a aruncat ºtiinþa istoricã într-o „derivã” din care nici azi n-a revenit la
direcþia normalã. Teza a „iradiat” viaþa politicã, politicile educative, în epoca modernã în special prin ºcoalã, Universitãþi
ºi Academii, astfel încât sute de generaþii de elevi ºi studenþi, în ºcoalã ºi la vârsta adultã au ajuns vinovaþi fãrã vinã
într-o problemã esenþialã: recunoaºterea sau nerecunoaºterea originii autentice a propriului popor.
Este vorba de teza falsã a romanizãrii, care a evoluat în douã „variante”, în timp ce tradiþia popularã/memoria
colectivã n-a reþinut nimic din vreo ascendenþã romanã a românilor. Prima „variantã” avea „la bazã” exagerarea
retoricã a lui Eutropius: exterminarea geto-dacilor la ºi dupã 106 ºi colonizarea pãrþii cucerite din Dacia norddunãreanã
(cea mai mare parte a ei, precum se ºtie, rãmãsese necuceritã) cu coloniºti aduºi sau veniþi din „toatã
lumea romanã”. Când varianta s-a dovedit a fi puerilã, deci de neacceptat, moderatorii „derivei” au înlocuit-o „din
mers” ºi „pe nesimþite” cu a doua variantã, la fel de puerilã dar cu o dozã de viclenie care a reuºit sã convingã pe
mulþi, mai ales cã nu mai era susþinutã de inamici ai românilor ci de înalte personalitãþi autohtone titrate ºi bine
îndoctrinate în prealabil de cei interesaþi. Este vorba de varianta „romanizãrii” geto-dacilor rãmaºi în provincie
dupã cele douã rãzboaie crâncene (101-102 ºi 105-106 d.Hs.). în acest sens, limita superioarã a absurdului a atinso
Hadrian Daicoviciu în concluziile lucrãrii sale Dacii din 1965 (Ed. ºtiinþificã, Bucureºti), cu o „logicã” demnã de o
carte a recordurilor intelectuale negative. Astfel, fiul marelui sãu pãrinte Constantin Daicoviciu, ºi el „stâlp” al
„romanizãrii”, scria negru pe alb: „Cât a fost de extinsã ºi profundã aceastã romanizare ... nu se ºtie exact. Este cert
însã cã ea a fost destul de puternicã”, încât „sã se extindã ºi asupra dacilor liberi...” (necuceriþi, n.n.). ªi conchide:
„Aºa dispar dacii din istorie: nu dintr-o datã, nu exterminaþi în rãzboaie sau dezrãdãcinaþi, ci treptat, cedând în faþa
superioritãþii civilizaþiei materiale ºi a culturii latine, adoptând obiceiurile romanilor ºi limba lor”, astfel încât în sec.
VI d.Hs. Iordanes îi „confunda” pe geþi cu goþii ºi în acest spaþiu „se mai pãstra doar amintirea dacilor” (p. 248-
249, s.n.).
Toatã ºtiinþa istoricã universitarã ºi academicã a susþinut ºi
susþine, cu nuanþãri, aceastã a doua variantã. ªi de la acest
înalt nivel ea s-a extins. Consecinþa ? Românii nu-ºi cunosc
strãmoºii autemtici! Este aceasta o culme a ingratitudinii
urmaºilor ? Este! ªi mai este o nocivitate „colateralã”: dintre
toate imperiile istoriei, a cãror „lege” a fost raptul ºi oprimarea
naþiunilor, Imperiul roman ar fi avut un rol civilizator. Despre
rolul „civilizator” al acestui imperiu iatã ce spune un autor al
timpului: „Dacã exista undeva vreun golf ascuns sau un pãmânt
necunoscut, unde se gãsea aur (ºi se ºtia cã dacii au aur!
n.n.), se decreta cã acolo e un duºman ºi se pregãtea sãmânþa
unor rãzboaie sângeroase ºi cucerirea de noi comori (avuþii)”
(Petronius, Satiricon, CXIX, 4-7, s.n.).
În cartea Traco-geto-dacii, naþiunea matcã din Spaþiul
carpato-danubiano-balcanic, 2003, am invocat izvoare care
aratã modul în care i-au „primit” geto-dacii pe mercenarii
romani cuceritori ºi cum i-au „considerat” în continuare. Mi
se pare cu totul semnificativ ºi o spunem ºi aici cã poporul
român, urmaº direct al geto-dacilor, ºi-a însemnat pe cer
aceastã „primire” ºi aceastã „consideraþie”. Astfel, în tradiþia
noastrã popularã, pe bolta cereascã sunt nu douã ci 18 care,