mai-iunie 2005 - Dacia.org

nr. 22 mai-iunie 2005
DACIA
magazin
Donului, unde trupele de cavalerie ale dacilor îi þineau sub o supraveghere foarte atentã. În mod permanent DACIA
menþine câte un corp de armatã de 80.000 de luptãtori atât la rãsãrit de Nistru cât ºi la apus de Tisa pentru a le uºura
vecinilor respectivi înþelegerea noþiunii de graniþã de stat (suveran, desigur, aºa cum s-ar spune în termenii zilelor
noastre). Un efort pedagogic rãmas pânã azi la baza bunelor relaþii de vecinãtate. Regatul dacilor are în aceastã etapã
a existenþei sale ºi structuri fortificate: Ineu, Arad, Dridu etc. în care se continua o locuire de mare vechime. Centrul
religios al acestui regat este acum la Vicina (Pãcuiul lui Soare de azi), fapt care spune foarte mult cãci semnificaþia
dublã a acestei poziþii este mai mult decât evidentã. În cele ce urmeazã vom prezenta o analizã preliminarã a situaþiei
istorice Daciei creºtine, aºa cum ne este ea revelatã de monumentalul document care este Codexul Rohonczi, a cãrui
descifrare, eveniment crucial pentru istoria ºi literatura românã, România o datoreazã valorosului arheolog, istoric ºi
etnolog care este doamna prof. Viorica Enãchiuc, eminent savant ale cãrui rezultate ºtiinþifice se bucurã de recunoaºterea
totalã ºi fãrã rezerve a celor mai exigente elite ºtiinþifice internaþionale, acolo unde aceste rezultate nu dãrâmã erori
înãlþate la rangul de dogmã antinaþionalã de batjocorire a strãmoºilor noºtri, dacii.
RENAªTEREA DACIEI
(DE LA DACIA LA ROMANIA (ROMÂNIA) ªI IARêI LA DACIA)
Marin Mihail Giurescu
Lucrarea constituie reluarea intr-o formã mai completã ºi mai actualizatã a lucrãrii anterioare intitulate: „DE LA
DACIA LA ROMANIA (ROMÂNIA) - A DOUA ROMANIZARE A DACILOR ªI A DACIEI”, al cãrui titlu, am
constatat, dupã apariþia lucrãrii lui Gh. D. ISCRU din 2003, „TRACO-GETO-DACII - NAÞIUNEA MATCÃ din
spaþiul carpato-danubiano-balcanic”, cã se asemãna întrucîtva cu titlul capitolului IX- „DE LA NAÞIUNEA TRACO-
GETO-DACà LA NAÞIUNEA ROMÂNÔ, al carui subcapitol 3 „De la traco-geto-daci la români, de la Dacia la
România”, a fost reluat ºi în revista DACIA MAGAZIN numarul 7 din noiembrie 2003 pagina 14-16.
In lucrarea menþionatâ, îmi expusesem ideile lansate în primavara anului 1977, prin comunicãrile susþinute la
Sesiunile ªtiinþifice organizate cu prilejul sãrbãtoririi Centenarului Independenþei Statului nostru: prima la Institutul
pedagogic din Oradea pe 28-29 mai ºi a doua la Universitatea din Bucureºti, Facultatea de Geologie - Geografie, la
începutul lunii iunie ºi prin Memoriul, întocmit pe baza aceloraºi idei, la care am anexat ºi câteva copii dupã unele
documente în sprijinul celor afirmate, memoriu pe care l-am înaintat Conducerii de Partid ºi de Stat, cum se spunea
atunci.
Printre altele arãtam cã „Generaþia revoluþionarã paºoptistã”, care a condus lupta pentru Unirea Principatelor ºi
eliberarea lor de sub dominiþia strãinã, a fost animatã de concepþia latinistã privind originea poporului ºi a graiului sãu,
fapt ce a determinat atribuirea numelui de ROMANIA (ROMÂNIA) în locul celui vechi de DACIA, care s-ar fi
cuvenit noului Stat ce se formase la 24 ianuarie 1859, prin unirea celor doua Principate: Moldova ºi Valahia.
Totodatã îmi exprimasem convingerea ce mi-o fãcusem din studiul unor documente, cã Hotãrârea parlamentelor
celor douã Principate reunite pentru prima datã, dupã unire, în ºedinþã comunã la 24 ianuarie 1862 la Bucureºti, care
de atunci a devenit capitala noului stat, a însemnat o mare nedreptate de ordin istoric, o mare greºalã ce trebuia
îndreptatã ºi am cerut ca aceastã problemã sã fie discutatã in Marea Adunare Naþionalã, în speranþa câ va fi îndreptatã
greºala fãcutã în 1862.
Prin Hotãrârea de la 1862 s-a ignorat nu numai Hotãrârea Convenþiei de la Paris din 19 august 1858, care
recomandase ca Moldova unitã cu Valahia sã se numeascã „PRINCIPATELE UNITE”, nume pe care noul Stat l-a
purtat timp de trei ani, de la 24 ianuarie 1859 pânã la 24 ianuarie 1962, ci ºi „vechiul deziderat al neamului nostru”
care prevedea REFACEREA DACIEI prin UNIREA PRINCIPATELOR aceluiaºi neam, ce se formaserã în Evul
Mediu pe teritorul DACIEI, dupã retragerea legiunilor romane de ocupaþie.
Unirea Moldovei cu Valahia a constituit doar începutul „vechiului deziderat” ºi dupã cum ºtim, restul s-a înfãptuit
în 1918, dupã primul rãzboi mondial, care din punctul nostru de vedere se poate numi „ rãzboiul reîntregirii neamului
”, însã spre regretul nostru s-a înfãptuit tot sub emblema concepþiei latiniste.
Ideile prezentate în cele douã comunicãri la acea datã au surprins auditoriul, stîrnind un deosebit interes,
monopolizînd discuþiile. Deoarece comunicãrile nu mi s-au publicat au rãmas cunoscute numai de cei care le-au
audiat atunci, la numai trei luni de la puternicul cutremur din 4 martie 1977, iar Memoriul, pe care îl depusesem la
Registatura Comitetului Central a fost dirijat cãtre Institutul de Istorie al Partidului pentru ca specialiºtii sã se pronunþe.
Chiar dacã nu a avut un rezultat direct ºi imediat, a avut un efect întârziat, constituind un îndemn pentru acei
83