dunarea de jos 112 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

Din ultimul ciclu de poeme, „un decembrie divorţat”, voi
aduce în discuţie poemul de la pagina 48, „l’approche du nuage”.
Aici Paul Blaj se salvează în mod remarcabil de un patetism pe
care-l enunţă patriotic, cu putere, din primele versuri: „mă doare
ţara asta”. Acum, în epoca postmodernă, a
comunităţilor supra-naţionale, a Uniuniii
Europene, pe Paul Blaj „îl doare ţara asta”.
Pare desuet, nu? Totuşi consider că poetul
se salvează în ultimele două versuri, când
ironia, arma de taină a oricărui scriitor
profund, îl scoate la liman: „mă doare ţara
asta ca un picior amputat pe care încă îl simt/
şi râd mişcându-mi degetul mare apoi
degetul mic/ tot aşa”. E ca bucuria stranie a
unui bolnav...
A doua carte publicată în 2010 de către
Paul Blaj, „poetul miazănoapte”, cuprinde
trei cicluri de poeme: „decembrie”,
„noiembrie” şi „martie”. Aceeaşi caracteristică, remarcată şi la
începutul celuilalt volum, o vedem chiar în primul poem al cărţii
de faţă: „în cameră e cald ca într-o piersică/ ridic ochii şi las
cartea pe genunchi/ se deschide firesc/ o altă dimensiune”. În
ordinea banalităţii, a cotidianului, „alte dimensiuni”, metafizice,
se deschid „firesc”. Atât de frumos spus şi atât de caracteristic
poeziei lui Paul Blaj!
În „poem pentru merele coapte”, autorul se vede ca „un
bătrân într-un sanatoriu cu aer uscat”, cu „surâsul pierdut/ de
mire îndrăgostit pe jumătate”. Această imagine (bacoviană)
oferă oportunitatea de a mai aduce în discuţie un alt aspect al
poeziei lui Blaj: există peste tot în cele două volume de faţă o
pendulare între modernitate (postmodernitate, actualitate) şi o
realitate „de burg”, asumat-provincială. Poate că structura lui
Paul Blaj e una clasică (simbolistă), iar metafora ultra-modernă
(numiţi-o cum vreţi), nu face altceva decât să-i asigure
supravieţuirea în actualitate şi să dea un farmec nou unei
structuri poetice „provinciale”. Paul Blaj aduce playere, ketchup
şi track-uri în „burg”. Aş spune că e o pendulare care, la un
moment dat, va înclina către unul dintre poli. Dar ţinând cont
de numărul volumelor de poeme publicate de către Paul Blaj
(în jur de zece), aş îndrăzni să spun că este deja o manieră
proprie de a concepe poezia. Ar trebui, totuşi, să ne rezervăm
posibilitatea de a fi surprinşi de unul dintre volumele viitoare
de poeme...
Ţinând cont de observaţia de mai sus, mi s-a părut justificat
să „împart” versurile şi imaginile lui Paul Blaj în două categorii:
„cele clasice, simboliste” şi „cele moderne, actuale”. Spre
exemplu, tot din primul ciclu: „toată săptămâna admir spitalele/
cu merii lor înflorind pansamente de aer” sau „sunt un dor
fructifer/ care nu se miră/ de ce îi cad fructele prea coapte”(p.16),
alături de imagini penetrante, originale, ca „nimic din interiorul
meu nu pare să se desprindă/ cum cojeşti pielea la primul
bronz”(p.19) sau „închidea uşile aproape lent/ cu gingăşia vidă
a primului pas pe Lună”(p.21).
În „noiembrie”, a doua secvenţă lirică a volumului „poetul
miazănoapte”, sunt cel puţin patru poeme remarcabile.
„Fumuriu de noiembrie”(p.29) e un poem de cafenea, poemul
unei domnişoare „încă studentă distrată” care vrea să facă
„ceva important în viaţă” - să fie „o Ioana D’arc”, să fie „cineva”.
Iar poetul îi dă „speranţe”: „uite i-am zis termini doctoratul şi
după aia/ stârnim noi o revoluţie ceva sau mai bine mor/ m-a
privit ca şi cum s-ar uita la o ceşcuţă doldora de zahăr/ afară
intrase ceaţa în maşini”. „Din tot întunericul ăsta
IUNIE, NR.112
disponibil”(p.31) e un poem de dragoste mai abstract, în care
distanţele sunt trişate, în care „autostrada se prelungeşte venă
prin antebraţul meu”, „briza îmi flutură pletele şi sângele/ pe
câmpia asta spuneai că ai vrea să dansezi
goală/ cu mine”. O câmpie inventată,
străbătută de o autostradă inventată. „Eu
zic că e o toamnă sexy”(p.34) face parte
tot din categoria poemelor de dragoste
reuşite. De data asta nu mai e un decor
abstract, ci unul extrem de concret:
„primeşte-mă printre lucrurile din poşetă/
poartă-mă amestecat/ cu pixurile şi
cardurile/ poate am să îţi memorez/
legănarea coapselor”.
Dintr-un cu totul alt registru face
parte „poem cu babe”(p.36). Plin de umor
şi critică socială, Paul Blaj constată:
„babele/ ştiu totul despre ceva/ una ştie totul despre
antibiotice/ alta ştie totul despre vecinii de vizavi/ ailaltă ştie
totul despre juan si juanita/ se mai găseşte câte una care ştie
totul despre poezie/ şi să te fereşti de aia/ că poezia nu e
cimbrişor sau peltea”. În acelaşi timp, „întotdeauna când
bărbaţii îmbătrânesc şi devin moşnegi/ dar întotdeauna/ au
impresia că ştiu totul despre babe”; şi „se mai găseşte câte
una care să îl prindă/ cu o puştoaică în pat şi să urle (habar nu
am de ce):/ ia uite impotentu’ dracu”.
„Martie” este ultimul ciclu al volumului „poetul
miazănoapte”. Remarcabil este chiar poemul „subtitlu” sau
„motto”(p.41): „priveam oraşul cu femei desculţe/ şi vene seci
în serile când plouă/ pe-un putred trotuar zăcea o rablă/ chircită
de coşmarul că e nouă”. În „evidenţe pentru husa
albă”(p.45) avem un exemplu de „plus” versus „minus”: „era o
vreme de huilă/ cu păsări care se izbeau în geam” versus „poetul
bulionului îmbătrânind fără roşii” (imagine pe care niciun poet
nu şi-ar dori-o aplicată ca etichetă!).
O imagine foarte reuşită, o aluzie la un poem cunoscut
de-al lui Nichita, găsim la pagina 52: „dacă ţi-aş săruta într-o zi
tocul pantofului/ nu-i aşa că te-ar duce capul/ să îl pui la vânzare
pe ebay?” Între poemele remarcabile din acest ciclu de poeme
voi aminti „estetica autoexilării”(p.50): „sunt echilibrul constant
între sâmbure şi miez/ când ne povestim extremele fumul în
ploaie”, precum şi „auportret pe o roşcovă (ars poetica)”(p.55):
„îmi place să cred despre mine/ că sunt fiul risipitor/ în drum
lejer spre casă,/ privind degajat în jurul meu/ povestind ce se
vede/ după care îmi place să cred/ că adam plângea în hohote/
în timp ce muşca şi mânca din fruct/ mai îmi place să cred/ că
fratele meu mă aşteaptă/ eu nu ştiu cum să cer iertare”.
Voi încheia prin a remarca, pe coperta a patra a volumului
„mănuşi pe nisip”, un poem vizual, care subliniază simţul fin şi
atracţia irezistibilă către actualitate a lui Paul Blaj (în ciuda
„pendulării” semnalate mai sus). O fereastra de „yahoo
messenger” şi un dialog între Paul Blaj şi Raluca Blezniuc.
Deasupra, două „webcam-uri” deschise. În cea din stânga,
Raluca zâmbeşte către un Paul adormit în fereastra din dreapta.
Iar dialogul de pe „messenger” e doar un monolog al Ralucăi:
„mă simt ff bine”, îi spune ea poetului. „Că tu dormi/ şi eu
vorbesc de una singură”.
Andrei Velea
MMXI
19