dunarea de jos 112 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

TUDOSE TATU
IUNIE, NR.112
Primele consulate străine la Galaţi, spionaj, politică, comerţ şi matrapazlâcuri imperiale
Portul Galaţi, prin marea sa importanţă în schimburile
comerciale la Dunărea de jos, a constituit locul firesc de
amplasare a primelor consulate asiatico-europene din
regiune.
Nu la Ibraila care era raia turcească în vremea despre
care scriem, ci în singurul port liber de cea mai mare
importanţă al Moldovei şi, prin extensie, al tuturor ţărilor
locuite de moldo-vlahi la acea vreme.
Până la ridicarea Odessei, şi vor dura ani buni până
atunci, vreo 15-18, după ce piatra de temelie i-a fost pusă
de transilvăneanul, apoi moldoveanul episcop Ioan
Bădulescu Bodoni, la 1794, Galaţiul a fost cel mai important
port de import şi export al zonei sud-est europene.
De aici, din Kalas Iskelesi, marele şi bogatul centru de
afaceri, se putea observa mult mai bine nu numai traficul
naval şi comercial, ba chiar supraveghea militar întreaga
regiune, se putea spiona in voie, se controlau evenimentele
de dincolo de graniţa Dunării, mişcările de trupe, întărirea
cetăţilor, trecerea emisarilor ori a călăraşilor spre Stambul,
se intercepta corespondenţa secretă, se puteau foarte bine
recruta agenţi şi informatori, se puteau apăra mult mai bine
interesele negustorilor, se puteau percepe taxe consulare
de la cei care se puneau sub oblăduirea altor imperii în afară
de cel turc şi multe altele…
Astfel, în afară de cele menţionate mai sus, ce ţin mai
mult de spionaj şi, evident, politică, un merit în orientarea
comerţului unora dintre statele europene mai apropiate de
Turchia spre regiunea Dunării de Jos au avut emisarii
reprezentanţelor diplomatice din capitalele memleketurilor
româneşti, Moldova şi Valahia.
Respectivii emisari locali, ce purtau pe atunci numele
de staroste, aveau să solicite guvernelor pe care le
reprezentau ajutoare pentru rezolvarea problemelor
economice în care erau interesaţi supuşii lor, negustori în
primul rând, din raza lor de jurisdicţie.
Aceşti ochi şi aceste urechi ale consulilor acreditaţi la
Iaşi şi Bucureşti urmau să se stabilească la poarta prin care
intrau mărfurile străine ori se scurgeau produsele ţării, la
Galaţi.
Începutul l-au făcut cum era de aşteptat şi firesc
ortodocşii asiatici, adică ţariştii, la data de 14 mai a anului
1798, prin numirea oficială în portul principatului a
dragomanului Pavel Renski, după cum îl informează consulul
pentru cele două principate I.I. Severin pe superiorul său
V.S.Tamara.
În încheiere vă aduc la cunoştinţă că numitul Colegiu
guvernamental pentru afaceri externe în conformitate cu
decretul măriei sale împărăteşti, transmis mie prin poştă
ca să se asigure un dragoman sau traducător pentru nevoile
din Galaţi pe probleme comerciale ale supuşilor ruşi, a
numit în acel post ca să mă reprezinte pe secretarul
provincial Pavel Renski.
Acesta avea gradul de Podporucic, adică Sublocotenent
şi transmitea deja diverse ştiri, adică spiona, încă de pe data
de 24 iunie a anului 1797, când relata superiorilor săi despre
o invazie de lăcuste în regiunea Galaţi-Focşani-Bârlad la 10
iunie a aceluiaşi an.
Activitatea acestui dragoman o putem urmări prin
rapoartele sale, unul fiind din 21-23 octombrie 1801, în
care comunica lui V.F.Malinovski diverse noutăţi printre
care firmanul Porţii cu porunca să se vândă cereale numai
pentru aprovizionarea Constantinopolului, ştiri privind
vase transportând armament şi muniţii spre Nicopole şi
Bender, mai bine cunoscuta de noi Tighina, plus zvonurile
cu privire la hotărârea Porţii de a declara război Rusiei.
El îşi va desfăşura activitatea consular-informativă până în jurul
datei de 29 mai a anului 1802 când, în conformitate cu raportul
consulului rus V.F.Malinovski de la Iaşi către V.P.Cociubei, în urma
plecării viceconsulului L.Kiriko din Bucureşti, Pavel Renski este
trimis la post în capitala Valahiei, iar la Galaţi va veni dragomanul
Belici. 1
Se poate urmări activitatea lui Renski din documentele consulare
ale vremii, editate
de respectabilul istoric român Andrei Oţetea în cuprinsul
volumului ce face parte din colecţia Hurmuzaki, serie nouă, volum
intitulat Rapoarte consulare ruse.
La prima vedere avea o vechime în funcţie de 4 ani, la schelele
noastre şi mai jos vom înţelege de ce.
Reprezentanţe consulare, neoficiale
O parte din cele de mai sus oricum apar în cu totul altă lumină,
mai ales numirea lui Pavel Renski, dintr-un raport al consulului
chezaro-crăiesc, adică austriac, pe numele său Jean Timoni, expediată
din Iaşi lui Herbert-Rathkeal, ambasadorul imperial la Înalta Poartă.
Purtând data de 16 noiembrie 1796, în el se menţionează faptul
că reprezentanţa consulară ţaristă din Iaşi a numit la Galaţi un comisar
pentru apărarea intereselor negustorilor ruşi şi a stabilit o poştă
regulată între Galaţi şi Iaşi.
Se intenţionau contramăsuri.
Iată cuprinsul raportului.
Negustorii ruşi care vin în mare număr la Galaţi până acum
neprimind decât un sprijin redus în caz de nevoie din partea
Pârcălabilor sau Ispravnicilor din această schelă, consulul general
Domnul Severin intenţionează să stabilească prin decret după câte
presupun, un funcţionar cu titlul de comisar, care printr-o scrisoare
a Principelui adresată numiţilor pârcălabi va fi recunoscut pentru a
apăra comerţul rusesc, şi va stabili în acelaşi timp o poştă rusească
regulată între Galaţi şi Iaşi, poştă care va veni şi va pleca de două
ori pe lună.
În ceea ce priveşte supuşii noştri mă voi servi ocazional, oricum
fără autorizarea din partea Principelui, de secretarul Manzoli care
se află la Galaţi, dar sunt informat că numitul Manzoli rechemat de
unchiul său Dellazia va pleca în scurt timp la Viena. 2
Este interesant de observat că cele două puteri regionale europene
acţionau cam la fel. Adică, spus pe şleau, ilegal, având în vedere că
aceste lucruri se întâmplau înainte de numirea oficială şi de
recunoaşterea din partea Turchiei, puterea suzerană peste cele două
principate. E vorba doar de... ofensivă diplomatică. Se forţa nota şi
mâna Sultanului!
Se vede cât se poate de clar faptul că exista o concurenţă aprigă
între cei doi actori diplomatici creştini. Austria, ca o maimuţă
antropoidă foarte atentă, imita imediat din considerente politice, de
prestigiu şi de orgoliu mai ales, pe celălalt urangutan, dar asiatic şi de
stepă, reprezentat de către Ţar!
Astfel, Pavel Renski şi chiar grăbitul Manzoli, mai precis
Iosif Manzuoli de Corrolari, nepotul nu mai puţin vestitului
negustor Dellazia, ultimul fiind un obişnuit al schelelor Galaţilor
de foarte mulţi ani, erau neoficial învestiţi cu asemenea prerogative
diplomatice încă din data de 16.11.1796, dacă nu chiar mai devreme.
Data respectivă, până la apariţia unor noi documente sau
consemnări, ar putea fi luată ca punctul zero în istoria consulatelor
din portul Galaţi.
Însă, cel puţin în cazul austriecilor, aceştia aveau un merit.
(va urma)
Note:
1 Hurmuzaki, serie nouă, Rapoarte consulare ruse, Doc 247, pag
379. 2 Hurmuzaki, 19, vol.1, Doc. DCXXXIX, Pag 806.
MMXI
27