dunarea de jos 112 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

44
MMXI
Scriitorii din Basarabia uitaţi de Istoria
Literaturii Române (1840-1918)
fantezie româneascã
Dintre toate provinciile româneşti stăpânite de cele trei
imperii vecine, Basarabia a suferit cel mai mult în lunga noapte
de înstrăinare, care a influenţat negativ creaţia literară.
În această provincie supusă unor dramatice acţiuni de
deznaţionalizare, basarabeanul era obligat să trăiască într-un
imperiu în care popoarele se deosebeau prin tradiţie şi limbă.
Cultura românească nu mai era accesibilă, iar cea rusească
era greu de primit din cauza necunoaşterii limbii oficiale ruse,
dar şi datorită puţinelor aşezăminte culturale naţionale şi chiar
ruseşti. Politica ţaristă definită prin lozinca „Un ţar, un popor,
o limbă” avea drept ţel rusificarea popoarelor subjugate.
Porunca ţaristă de a scoate din biserică
limba română s-a extins ulterior şi asupra
şcolilor, mergând până la a interzicea şi
V.Gonceariuc - Deşertul tătarilor
conversaţia dintre elevi în limba maternă.
Cu toate acestea, acei scriitori
basarabeni care au reuşit să treacă Prutul
şi-au dat talentul pentru cultura neamului
românesc, precum B. P. Haşdeu, şi au
introdus o notă specifică basarabeană
sub influenţa literaturii ruseşti, precum
Constantin Stamati şi Alexandru Donici.
Încercările de a tipografia un ziar în
limba română au fost infructuoase, cum
a fost cazul lui Achim Popov, care în 1848
a solicitat o autorizaţie (neaprobată)
pentru apariţia ziarului Românul. În 1863,
o altă tentativă iniţiată de Gh. Gore a avut
aceeaşi soartă.
Dorinţa de a citi literatură
românească era totuşi foarte puternică,
mai ales la nivelul intelectualilor. Pavel Răsărit Gore mărturiseşte (tapiserie) cum
se procurau aceste cărţi: Cărţile se comandau la Odesa şi
erau cumpărate la Bucureşti după care erau expediate prin
Paris.
În această atmosferă neprielnică s-a desfăşurat literatura
românească din Basarabia în perioada anilor 1850-1905.
În Basarabia, sub regim ţarist, au fost totuşi încercări de
literatură română care pentru istoria literaturii române merită a
fi cunoscute. Această cultură română din Basarabia,
ameninţată să dispară sub presiunea altei culturi care dispunea
de toate mijloacele unei culturi moderne imperialiste, a
constituit un sâmbure al renaşterii naţionale.
Încercarea de a descoperi aceşti scriitori basarabeni mai
puţin cunoscuţi în diferite istorii ale literaturii româneşti a
constituit motivul acestui studiu.
Istoria literaturii române oferă suficiente informaţii despre
scriitorii de origine basarabeană precum Alexandru Donici,
Alecu Russo, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Constantin Stere şi Note:
Alexei Mateevici. Din acest motiv, ne vom concentra atenţia
asupra altor 12 scriitori basarabeni din perioada anilor 1850-
1918, mai puţin cunoscuţi.
O importantă sursă de informaţii, dar care constituie în
acelaşi timp şi un ghid selectiv al cunoaşterii acestor scriitori,
este lucrarea Scriitori Basarabeni scrisă de Petre V. Haneş,
Castelul zburator, acvatinta, 620x760 mm
apărută la Bucureşti în anul 1942.
I. Teodor Vârnav era basarabean după mamă, din ţinutul
Sorocii, unde avea şi casa părintească. Mama scriitorului,
Mărioara, fiica pitarului Chiruş din Soroca, s-a măritat cu Costachi
Vârnav din satul Floreşti, ţinutul Tecuciului. Teodor se naşte la
1801 şi învaţă „buchile moldoveneşti” de la preotul din sat.
Continuă studiile la o şcoală grecească din Bucureşti şi Sibiu.
După anul 1818 îl găsim definitiv în Basarabia, unde activează la
judecătoria din Hotin. Se stabileşte cu gospodăria în satul
Burlăneşti, fiind însurat cu fiica paharnicului Chiţăscu. 1
Teodor Vârnav este autorul unei interesante cărţi
autobiografice scrisă în anul 1845 şi intitulată Istoria vieţii mele.
Autobiografia rămâne mult timp
necunoscută. Apare la Bucureşti cu
ajutorul lui Artur Gorovei în anul 1908, la
Ed. Minerva. 2
Cartea este un izvor de informaţii
deosebit de interesante privind viaţa
boierilor moldoveni din prima jumătate a
secolului al XIX-lea, pentru că este scrisă
cu multă sinceritate chiar şi atunci când
vorbeşte de lucruri intime. „Safta ţiganca,
povesteşte el, era cel mai iubit obiect al
meu în casa Ciurii, şi pe dânsa o ascultam
ori şi ce mă povăţuia a face, adică a fura
ouă din poieţi, oţet din balerci, bani de
prin buzunarile rudeniilor ce veneau la
Ciurea şi altele…”. 3
Povestitor simplu şi realist, în graiul
lui format din elemente vii ale limbii
populare, presărată cu elemente străine ale
limbii stăpânitoare, el evocă cu mult umor
şi duioşie anii copilăriei şi tinereţii sale, hoinărind prin ţinuturile
Ţării de Jos şi nordul Basarabiei.
Din această lucrare aflăm multe date preţioase privind
familiile vechi de boieri basarabeni, cu viaţa lor rustică, dar şi
detalii privind trecerea armatelor ruseşti prin Basarabia în anul
1828, care trebuiau hrănite din bogăţiile acestui teritoriu.
Teodor Vârnav, sărac la început, se îmbogăţeşte prin muncă
cinstită, perseverenţă şi chibzuială la cheltuieli. Amintirile din
perioada anilor 1860, din vechea generaţie a basarabenilor,
pomenesc despre acest mare filoromân care era Toader Vârnav,
ca un mare amator de teatru românesc care se juca în Basarabia.
Fiind entuziasmat de jocul actorilor români, arunca cu pungi de
bani pe scenă, câte una pentru fiecare actor. 4
După cum afirmă Artur Gorovei, acesta ar fi scris şi poezii
satirice la adresa persoanelor din înalta societate, dar care nu au
fost niciodată publicate.
1 Monografie îngrijită de Ştefan Ciobanu sub titlul:
Basarabia, Ion Negrescu, Figuri culturale din trecutul Basarabiei,
Ed. Universul, Chişinău, 1993, pag. 262.
2 Petre V.Haneş, Scriitori Basarabeni, Ed. Casei Şcoalelor, Bucureşti,
1942, pag. 5.
3 Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânire
rusă, Chişinău, Ed. Enciclopedică Gheorghe Asachi, 1992, pag.155.
4 Ibidem, pag. 154.
IUNIE, NR.112