dunarea de jos 112 bt.pmd - Centrul Cultural Dunarea de Jos Galati

42
DICŢIONAR - Artişti plastici gălăţeni (51)
GROSU-IACOB, Anca-Rodica - sculptor. S-a
născut la 28 februarie 1968, în Galaţi. Fiică a
sculptorului Marcel Grosu. A absolvit Academia de
Arte din Bucureşti, secţia sculptură, clasa
profesorilor Grigorie Minea şi Aurel Vlad, promoţia
1997. Este membră a U.A.P.R., secţia sculptură, din
1997. Expoziţii personale: 2004, Desene şi icoane,
Galeria de Artă A. M. Press, Bucureşti. Participări la
expoziţii de grup: 1992, „Avangarda”, Sala Dalles,
Bucureşti; 1993, 1994, 1995, „Student Fest”,
Timişoara; 1996, Expoziţie aniversară a Academiei de Arte, Teatrul Naţional,
Bucureşti; Bursă de studii şi documentare în Italia - Expoziţie la Institutul de
Cultură şi Cercetări Umanistice, Veneţia; 1997, Galeria Galla, Bucureşti; Muzeul
Literaturii Române, Bucureşti; 1999, Târgul Internaţional de Arte Vizuale (TIAV),
Palatul Cotroceni, Bucureşti; Monumentul
Eroilor Revoluţiei - Danubiana, Bucureşti;
2001, „Artele focului”, Teatrul Naţional,
Bucureşti; 2002, Salonul de sculptură
mică, Galeriile Orizont, Bucureşti; 2006,
Expoziţie de sculptură, Galeria Artis, Teatrul
Naţional, Bucureşti; Expoziţie de sculptură,
Sala Patriarhiei, Bucureşti; Salonul
Naţional de Artă, Palatul Parlamentului,
Bucureşti; Salonul de sculptură mică, Teatrul
Naţional, Bucureşti; 2009, „Conexiune”, Sala
de Conferinţe a Protoieriei Călăraşi.
Participări la Tabere de creaţie: 2004, Roşiorii de
Vede, judeţul Teleorman; 2006,
Dervent, judeţul Constanţa. Are lucrări în
colecţii private din România, Elveţia, Italia,
Anglia, Austria, Grecia, Israel, Franţa,
Olanda, Suedia, Germania, Norvegia,
B e l g i a ,
S.U.A. şi Canada.
Sculptoriţă sensibilă, manifestând
înţelegere pentru particularităţile fiecărui
material folosit, Anca Iacob este preocupată de
transpunerea în lemn, piatră, marmură sau
bronz a unor teme cu caracter laic, dar şi de
natură religioasă. „Icoanele” sale, lucrate în lemn, cu intervenţii cromatice bine
articulate, sunt realizate în spiritul artei bizantine şi a iconografiei medievale
româneşti, aducând în prim-plan imagini ale protopărinţilor lumii, Adam şi Eva,
figuri de sfinţi sau diferite scene biblice. Adesea adaugă şi ferecături metalice,
frumos lucrate, care le dă un aer de nobleţe şi le sporeşte expresivitatea. Uneori,
artista, preluând motive din icoanele transilvănene pe sticlă sau incizate pe
troiţele maramureşene, le obiectivează sculptural într-o factură postmodernă,
aşa cum se întâmplă, de pildă, în lucrarea monumentală din lemn colorat ce-l
înfăţişează pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul (foto). Şi în sculptura cu tematică
laică, Anca Grosu-Iacob recurge la stilizarea formelor şi volumelor într-o viziune
unitară, creează imagini-metafore ce invită la meditaţie. Adesea procedează la
amputarea unor părţi ale corpului personajelor. Dialogul lucrărilor sale cu spaţiul
se încheagă firesc, este tonifiant, conferindu-i acestuia personalitate şi
asigurându-i o atmosferă de vibraţie poetică şi elevaţie spirituală.
Bibl.: Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, Editura Art
XXI, Iaşi, 2009; Corneliu Stoica, Dicţionar al artiştilor plastici gălăţeni, Editura
Terra, Focşani, 2007; Valentin Ciucă, Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase
din Moldova, Editura Art XXI, Iaşi, 2011.
Corneliu Stoica
MMXI
Morphochroma
Maestrul
sonorităţilor
coloristice
Maestrul Ion Sălişteanu a onorat
Galaţiul şi pe iubitorii frumosului de aici,
pentru a nu ştiu câta oară, la începutul lui
decembrie 2010, cu o nouă expoziţie
personală, deschisă în sălile Muzeului de Artă
Vizuală. Ea a putut fi vizionată şi în tot cursul
lunii ianuarie a acestui an. Nu am scris atunci
fiindcă am considerat că pentru pictura marelui
slujitor contemporan al penelului, nu
conjunctura contează. Opera sa este o
permanenţă şi un reper artistic românesc
despre care se poate scrie oricând.
Aflat faţă în faţă cu tablourile lui Ion
Sălişteanu, trăieşti la un înalt diapazon
sentimentul frumosului, simţi că participi cu
toate simţurile treze la un spectacol neobişnuit
al culorii. Al culorii emanaţie a unui suflet
extrem de sensibil, al culorii sinonime cu
poezia. Fiindcă ce sunt lucrările acestui pictor
dacă nu adevărate poeme încărcate de
metafore şi simboluri, de conotaţii terestre şi
cosmice, de ritmuri şi rime coloristice
materializate în semne şi caligrame plastice al
căror sunet are identitatea zămislitorului lor.
Discursul lui Ion Sălişteanu este
abstract, dar la o lectură atentă constaţi că
Explozie lirică
fiecare tablou al său are la origini un sâmbure
din fructul concretului. A concretului pe care,
aşa cum bine remarca Ion Frunzetti, artistul
„îl proiectează abstract, în forme convenient
simetrice şi evocator ritmate, fără să-l
despoaie de parfumuri şi sevă, ci doar
conferindu-i demnităţi în plus”. „Necuprinsul
nu trebuie căutat departe, spune la rândul
său artistul. Tot ce merită descoperit, purtăm
în noi”. Aşadar, descoperind în sine acele
frumuseţi, Ion Sălişteanu a descoperit de fapt
un univers pe care a ţinut să-l facă ştiut
semenilor prin imaginile vizuale cu care şi-a
populat tablourile. Sunt imagini fascinante,
rezultat nu numai al sensibilităţii şi gândirii
unui colorist şi poet înnăscut, ci şi al unui
desăvârşit arhitect şi muzician, al unui Om cu
o solidă cultură, cunoscător profund al
civilizaţiilor care s-au perindat de-a lungul
veacurilor.
Ne-am întâlnit pe simeze cu lucrări din
ciclurile „Geode”, „Planete necunoscute” şi
„Spaţiul îngerilor”. Ion Sălişteanu aşa îşi
concepe tablourile, pe cicluri, glosând fără
IUNIE, NR.112