Emel nr.33, anul 81 - Tatar.ro

<strong>Emel</strong>
Sayı/Nr. 33, O şak/Ianuarie 2012
reflectându-s e în mod plăcut. Marel e creato r îşi conduce p ersonaj ele cu art ă în dialoguri ce surprind obiceiurile d ar şi
noua viaŃă; cuvintele din graiul lor, caracteristicile vocabularului si mplu , te îndeamn ă să adu ci un omagiu “tătărimii de
altădată”. (...)
Se poate remarca faptul că multe dintre creaŃiile lui M. Nuzet urmează calea des chisă de Noman Celebigihan şi
Şevki Bektore:
Floarea mea, d estăinuieşte-mi s ecretul, d e ce ai d ecăzut atât?
Te-a prins, oare, şi pe tine ciuma, duş m<strong>anul</strong> p e care-l văd?
Unde te-ai n ăscut, unde ai crescut, pe unde ai colindat?
De ce te-ai scuturat atuncea fără să în floreşti vreod at ‘?...
În lu mea asta tot ce este mai fru mos atrage duşmănii.
Nu mai urâtul ca şi prostul s e sprijină pejosnicii.
(<strong>anul</strong> 1926) (37)
Astfel apar p ersonajel e lu minoase din poeme, evidenŃiindu-se condiŃia realistă a viteazului liric, precu m putem
vedea: exemplul ni se o feră în poezia cu titlul”Când m-am dus la logodnica mea”, viteazul porneşte la dru m într-o zi de
iarnă grea, viscolul şi ninsoarea însoŃindu-l pe dru m într-un cadru eroic:
Într-o zi de iarnă, am rămas în d rum, căruŃa-i vech e, calul s frijit,
Pământul se cuprinse-n întuneric, ni ci o lumină n-am zărit,
Eu la iubita-mi v reau s-ajung, de-aceea calea mi-am ales,
Calul se-opreşte p as cu pas , eu însu mi par d e ne-nŃeles .
(“Când m -am dus la logodnica mea ”, an 1928)(38)
La o simplă privire ved em că în poem av em i maginea viteazului liric care trăieşte convins că îşi va atinge Ńelul
propus, autorul alegând mo mentele cele mai dificile. Dar, în acest poem, aşa cum demonstrează fin alul, filosofi a poetică
este din plin în cărcată – ulti mele versuri referindu-se la viaŃa s a grea, el aflându-se într-o încl eştare totală:
Eu însu mila fereastra ei am fost şi glasul drag l-am au zit
Ea s-ami rat d e-această faptă, în mi ez de noapte m-a si mŃit.
Dacă te duci contra ninsorii, s fârşitul lu minos va fi
Aşa mi-am reg ăsit iubita şi-n lacri mi îmi plutiră ochii.
(39)
Memet Nuzet s-a străduit ca v ersurile s ale să aibă armonie poetică, arhitectonica lor musteşte de înŃelesuri , el
acord ând atenŃie d eosebită simbolisticii (scopului, scrisului).
Versul său este sincer, simplu fiind în acelaşi ti mp bogat ca studiu literar, avem în faŃa o chilor “creaŃia vieŃii şi
a poeziei în scurgere continuă şi unitară”(N . I. Nejen eŃ) deschizându-ni-s e o lume plină de bogăŃii. În operele lui M.
Nuzet aflăm senti mente p recu m dorinŃa de odihnă, de linişte, t ămăduirea durerii. Personajele lui nu cunosc stresul sau
neconco rdanŃa, ambianŃa cu mediul înconjurător. Ei par mulŃu miŃi de condiŃia lor, iubesc plăcerile vieŃii, în acŃiunile lor
ura nu-şi mai are locul:
Cocoşul î mpodobit revars ă ogrăzii-ntregi o demnitate,
Barăcile î mb ătrânite prives c spre so are înglodate,
De v a topi soarele gheaŃa acestui loc încă-ngheŃat
Şi o mul dar şi ani malul calcă –n no roiul dezgheŃat .
(Iarna la Ńară, an 1928) (40)
Impresionat d e mesajul acestor op ere, po etul Şemi-zade l e acord ă o atenŃie deosebită. Poeziile lui M. Nuzet,
precu m ”Doamn e, ce s ă mă fac”(an 1927), “Bucuria recoltei” (an 1927 ), “Vino, Qad âr”(an 1928), “Din gura unui
beŃivan”(an 1924) şi altele, redau “perlele create de comoara limbii vii a poporului s ău, mai p reŃioase şi mai
strălucitoare decât rubinul, ele întorcându -se în mod exemplar tot la sânul poporului său”. (42)
(va urma)
16