Revista Anale - Seria Economie nr.4 - Universitatea Spiru Haret

distribuţie. Astfel, consumatorul actual, dar mai ales cel al viitorilor 20-25 de ani,
este mult mai mobil şi mai bine informat, fiind mai puţin predispus să cadă victimă
unor monopoluri; marile firme sunt capabile să adauge noi categorii de produse
alături de cele existente, ceea ce face ca fiecare dintre segmentele de piaţă să
rămână într-o mare măsură contestabil; ameninţarea concurenţilor străini instituie o
presiune concurenţială puternică. În ansamblu însă, se poate aprecia că fenomenul
concentrării este unul real, care se va manifesta chiar mai puternic şi în activitatea
comercială viitoare, inclusiv în România.
c) Integrarea verticală este un fenomen de necontestat, cu menţiunea că
amploarea acestuia va creşte în viitor. Corespunzător unei asemenea tendinţe,
comercianţii detailişti – şi avem aici în vedere marile companii cu amănuntul – vor
stabili relaţii directe cu producătorii, cei mai mulţi renunţând chiar la serviciile
comerţului cu ridicata. Acesta din urmă îşi vor reorienta politica de marketing,
urmând a prelua activităţi noi, din amonte sau din aval, îşi va forma reţele de
distribuţie cu amănuntul specializate şi îşi va îmbunătăţi oferta cu servicii noi.
Potrivit unor studii de specialitate, în zilele noastre industriei prelucrătoare îi
corespunde circa 20% din valoarea adăugată a unui bun de consum, cota serviciilor
logistice ajunge tot la 20%, marketingului şi distribuţiei i se datorează 40% din
această valoare, restul de 20%, fiind pus pe seama altor funcţii, precum cele
administrative. În acest cadru, sectorul distribuţiei are deci un rol foarte important,
mai ales în ceea ce priveşte identificarea necesităţilor şi cerinţelor consumatorilor,
cu specificarea în adâncime, în detaliu a cerinţelor unor grupuri mici de
consumatori, inclusiv a celui individual. Urmare apropierii de consumator, pe de o
parte, şi datorită creşterii dimensiunilor firmelor de distribuţie, raportul de forţe
între acestea şi cele industriale înclină în favoarea distribuţiei. Într-un asemenea
context, frontierele clasice între producătorul individual, angrosist şi detailist, sunt
tot mai dificil de stabilit, se întrepătrund, astfel încât, în foarte multe cazuri,
activitatea distribuitorului începe încă din faza producerii bunului, în sânul
producătorului şi se continuă prin structurile şi activităţile distribuţiei şi chiar
dincolo de aceasta, cum se întâmplă de exemplu în cazul activităţii de preluare a
deşeurilor rezultate în urma consumului sau utilizării produselor.
d) În activitatea viitoare, în comerţ vom fi martorii extinderii cooperării,
apelându-se în acest scop la diferite forme, precum grupurile de cumpărare,
alianţele strategice sau acordurile de franciză. Desigur, cea mai veche formă de
cooperare o reprezintă grupurile de cumpărare, prin care detailiştii independenţi
urmăresc să contrabalanseze forţa de negociere a producătorilor şi concurenţa
marilor firme, în unele cazuri reuşind chiar să acumuleze o forţă cu totul deosebită.
O formă mai recentă de cooperare o reprezintă franciza, instrument important
pentru extinderea pieţei unei întreprinderi, mai ales în sfera distribuţiei. Având o
serie de avantaje incontestabile (amintim aici doar de posibilitatea de a beneficia
de unele economii de scară) franciza va cunoaşte o puternică dezvoltare inclusiv în
economia românească, în general, în activitatea de distribuţie, în special. La rândul
lor, alianţele strategice vor pătrunde şi în comerţul românesc, aşa cum se întâmplă
în prezent în comerţul ţărilor europene dezvoltate.
e) În dezvoltarea comerţului, specializarea şi diversificarea reprezintă o
tendinţă majoră, gradul de specializare fiind într-o relaţie directă cu presiunea
concurenţei, pe de o parte, şi cu exigenţele tot mai înalte ale consumatorilor. În anii
următori, comerţul românesc va cunoaşte un grad ridicat de specializare – avem în
316