Revista Anale - Seria Economie nr.4 - Universitatea Spiru Haret

Cea de a doua ipostază a tratării competitivităţii, mai uzuală, constă în
analiza elementelor ei componente. Studii despre indicatorii de competitivitatea din
unele ţări europene constituie îndreptare metodologice utile pentru abordarea
competitivităţii în ţara noastră. Aceste studii converg în a aprecia competitivitatea
ca fiind determinată de asemenea factori, cum sunt: mediul de afaceri, resursele,
procesul de inovare, rezultatele. Fiecare din aceşti factori poate fi analizat la rândul
său, ca având componente atât de natură strict economică, cât şi altele cu
ascendente în viaţa politică şi socială, în structurile instituţionale, în mixul de
instituţii publice şi private ce pot sprijini inovaţiile, difuzarea ideilor spre diferite
sectoare şi influxul de idei de la companiile străine, calitatea, claritatea şi
stabilitatea legislaţiei, într-un cuvânt calitatea mediului de afaceri.
Astfel, mediul de afaceri este determinat de cadrul instituţional şi politic care
condiţionează încrederea oamenilor de afaceri, a consumatorilor şi voinţa de a investi şi
consuma funcţie de cadrul legal existent, de eficienţa sistemului de reglementări.
Alte componente semnificative ale mediului de afaceri sunt: stabilitatea
macroeconomică; deschiderea faţă de comerţul exterior; preţurile; şomajul; diversitatea
oportunităţilor de angajare; relaţiile din cadrul întreprinderii; reglementarea pieţei muncii.
În România, paralel cu eforturile de perfecţionare a sistemului juridic,
legislativ şi instituţional în ambianţa căruia acţionează agenţii economici, perfecţionare
stimulată şi de negocierile de asumare a aquis-ului comunitar, mediul de
afaceri se caracterizează prin numeroase disfuncţii şi elemente care inhibă investiţiile,
intrarea şi ieşirea de pe piaţă, performanţele realizate de firme în alocarea şi
cheltuirea resurselor, în ultimă instanţă, în creşterea profitului.
Avem în vedere, îndeosebi:
- legislaţia încă stufoasă şi labilă;
- fiscalitatea excesivă (se operează cu peste 200 de taxe. contribuţii şi impozite;
pentru 1 leu salariu în mână, contribuţia se ridică la 1,5 lei);
- o strategie fiscală nesigură (exemplu, nesiguranţa privind cotele de impozitare);
- o piaţă a muncii restrictivă (prin unele prevederi ale Codului muncii: obligativitatea
creerii unui fond de garantare pentru plata creanţelor salariale; modul cum
sunt reglementate conflictele de interese la nivelul salariaţilor; conflictele de
muncă; rolul sindicatelor; formarea profesională);
- lipsa unei legi care să încurajeze organizarea şi funcţionarea structurilor de
tip holding – inexistenţa acestora face ca firmele româneşti să fie puţin vizibile pe
piaţa internă şi invizibile pe piaţa internaţională;
- proporţiile considerabile ale economiei subterane şi ale evaziunii fiscale;
- corupţia cu implicaţii în multe din straturile societăţii.
Fără eliminarea acestor constrângeri ale mediului de afaceri, competitivitatea
economiei româneşti nu se va ameliora sau se va ameliora lent, perpetuând în acest
domeniu starea de neconvergenţă cu economiile naţionale ale ţărilor Uniunii Europene.
Resursele, reprezintă un alt factor determinant al competitivităţii. În acest cadru,
resursele umane au un rol precumpănitor. Acest factor poate fi analizat pe următoarele
componente: calificările medii şi înalte; învăţarea pe toată durata vieţii; calificarea
conducătorilor executivi; investiţiile în cadrul întreprinderilor, al economiei naţionale;
investiţiile guvernamentale; capitalul de risc (folosit îndeosebi pentru demararea unei
afaceri sau pentru sectoare cu rezultate imprevizibile); pieţele principale de capital;
61