Eroilor, flori şi recunoştinţă - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

ISTORIE, CULTURĂ
căpitanul Verney, lovit de o schijă,
îşi pierde viaţa. Drapelul Regimentului 8
Infanterie Buzău va fi decorat cu
Ordinul „Mihai Viteazul”.
Cel de al treilea capitol conţine
memoriile de prizonierat ale lt. (r.)
Gheorghe Ioan Munteanu, din
Regimentul 13 Artilerie Constanţa,
luat prizonier în 24 decembrie
1942, la Cotul Donului, împreună
cu peste 2000 de români, italieni şi
germani. A trecut prin lagărele de la
Patma, Suzdal, Oranky,
Mânâstârka, a suferit de frig şi
foame, a rezistat tentaţiilor echipei
condusă de Ana Pauker de a se înscrie
în Divizia „Tudor
Vladimirescu” şi a fost eliberat în
iunie 1946. Plutonul memorialiştilor
este încheiat de maiorul (r.) Avram
Vasile, din Batalionul 8 Vânători de
Munte, pe care sfârşitul războiului
îl află în munţii din Cehoslovacia.
Vestigii rupestre
și
implanturi extraterestre
O anumită miză şi orizont de
aşteptare, pentru lectorii buzoieni şi
de altunde, a avut cartea Dianei-
Liana Gavrilă, „Enigme ale trecutului
îndepărtat în Munţii Buzăului.
Munţii Buzăului între mister şi realitate”
(Buzău, Editura „Alpha
MDN”, 2012, 258 p. cu ilustraţii),
deşi titlul şi subtitlul, cu „enigme” şi
„mister”, antecedând „realitatea”, în
cam tautologică vecinătate, forţau,
totuşi, un anume senzaţionalism,
propriu mai degrabă romanelor
poliţiste şi de aventuri. Volumul e
structurat în două capitole:
„Sihăstriile rupestre din Munţii
Buzăului”, „Munţii Buzăului, un misterios
tărâm” şi un adaos, „Urme
ale unei posibile culturi presumeriene
în Munţii Buzăului” (p. 219-
231, text semnat de prof. Dumitru
Nica, consilier ştiinţific al lucrării şi
localnic din Colţi) şi îşi propune să
arunce un nou spot de lumină
asuprea triunghiului de gresie
Aluniş-Nucu-Ruginoasa, zonă
care, după vizita lui Al. Odobescu
şi a pictorului însoţitor, H. Trenk
(1871), a mai primit şi alţi călători,
unii de o scrupuloasă formaţie istorică
dar şi tracişti, protocronişti,
securişti şi, parcă, „agenţi psihotronici”,
evantai pe cât de divers,
pe atât de contrariant.
Într-un preambul, „Creştinismul
în regiunea râului Mousaios-
Buzău”, autoarea, anticipează,
forând spre o spiritualitate precreştină,
avertizând că vestigiile arealului
pomenit „confirmă dacismul
şi tracismul buzoienilor, iluminat în
timp de atâţi coloşi ai spiritului, ai
iubirii de Dumnezeu, în frunte cu
zeul lor cel fără seamăn, marele
Zalmoxis şi cu Soarele de-a pururi
strălucitor pe cerul acestei lumi” ;
că unele dintre lăcaşurile din
stâncă atestă o locuire mai veche
decât creştinismul, gloria lor a
făcut-o, totuşi, această ultimă religie,
motiv pentru care zona a şi
fost numită, cum menţionează,
„Athosul Românesc”.
În tendinţa de a adăuga o perlă
coroanei martirice a locului (între
toponime se află şi Martiria) se
găseşte de cuviinţă a se înfia şi
patronul spiritual al oraşului,
Sfântul Sava, zis şi Sava Gotul,
deşi tocmai de goţi a fost ucis, prin
înnec, în Buzău, la 372, care
propovăduia, cu un preot, Sansala,
într-unul din sate: „nimeni nu a stabilit
cu exactitate care ar fi acela.
Luând în consideraţie cele spuse
- 73 -
mai sus, ţinând cont de importanţa
spirituală a acestor locuri şi de faptul
că Alunişul apare mult mai devreme
decât perioada secolului al
XIII-lea, credem că biserica săpată
în piatră de la Aluniş ar fi fost locul
unde Sava îşi desăvârşea credinţa
sub oblăduirea preotului Sansala.”
Exaltarea anexionistă provine şi din
lacune de informaţie; Sava Bogasiu
(pseudonimul părintelui Mihai
Milea) în „Sansalas” (Editura
„Omega”, 2008), localiza eparhia
acestui preot apropiat Sfântului
Sava pe undeva pe la Berca.
Călătoria iniţiatică în care ne
ademeneşte, pe post de ghid, autoarea
are cu certitudine puncte de
real interes (abordate, în timp, şi de
Pavel Chihaia, Corneliu Ştefan,
Emil Lupu, Ilie Mândricel şi alţii)
aici, însă, deşi pe manşeta copertei
a patra aflăm despre o anume
acoperire, cu acte, a pasiunii („Anul
2011 mi-a adus şi diploma de absolvire
a Facultăţii de Istorie”), tonul
este exaltat, urmăreşte persuadarea
cititorului, are aerul că
devine un paşaport către un tărâm
atât de mirabil, încât nu merită, în
ruptul capului, ratat. Ştefan
Davidescu, menţionat drept coordonator,
într-un cuvânt de salut, remarcă:
„Toate acestea sunt
descrise într-o limbă plină de
poezie şi metafore” Ori tocmai
supralicitarea liricizantă produce
erodarea credibilităţii, efectul secundar
pe care îl au peţitoarele
prea insistente în lăudarea miresei.
Spicuim, din mult prea numeroasele
infuzii de această
natură: „Frenetic o luăm agale
(sic!) pe drum în urcare”;
„cuprins de o inegalabilă emoţie..”;
„pierzându-ne de atâta admiraţie”;
„contempli în extaz”; „ţi se taie respiraţia”;
„feeria lacului Hânsaru”;
„priveliştea ne tăia respiraţia”; „muţi
de uimire”; „noianul amintirilor ce
se îmbulzesc de peste tot spre
inima noastră şi muţi de admiraţie”;
„ţinutul paridiziac” (sic!).
Cât despre formulările mai articulate,
ele au un umor involuntar
apreciabil: „o trupă-ntreagă de cur-