Eroilor, flori şi recunoştinţă - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

TEORIE MILITARĂ
Forțele speciale, armă de elită
a Forțelor Terestre
---------------------- Locotenent-colonel Alexandru Teodorescu, locotenent-colonel Dragoş Axinia
Centrul de Instruire pentru Operații Speciale „General-maior Grigore Baștan”
Caracterul surprinzător al actualului context geostrategic,
caracterizat de escaladarea micilor conflicte
regionale în grave confruntări militare majore, i-a determinat
pe planificatorii militari să se orienteze spre
„Războiul de mică intensitate” şi Forţele pentru operaţii
speciale, „războinicii de nişă ai zilei de mâine”, de
fapt spre un alt tip de „forţă militară, uniformă şi o altă
manieră complet diferită de instruire”.
Dintre toate unităţile armatelor moderne, Forţele
pentru operaţii speciale sunt cele mai capabile să
ducă un alt fel de război „dependent de factorii intangibili
ai luptei - inteligenţa, motivaţia, încrederea, bogăţia
resurselor, devotamentul emoţional, moralul şi
iniţiativa individuală”, în care „inteligenţa să lupte cu
inteligenţa”, permiţând luptătorului să evolueze de la
„un simplu catâr de muniţie şi scuipător de gloanţe” la
un adevărat „doctor docent cu rucsac”.
Eficienţa Forţelor pentru operaţii speciale este dată
de capabilităţile speciale de operare - o combinaţie letală
dintre clasic şi neconvenţional - care le permite să
organizeze şi să execute operaţii de mare complexitate,
mult peste media acceptată şi acolo unde forţele
convenţionale îşi declină responsabilităţile, nefiind
structurate, dotate şi mai ales instruite să opereze.
Deloc paradoxal, capabilităţile speciale ale Forţelor
pentru operaţii speciale sunt realizate prin instruire
specială, care completază fundamentele operaţionale
convenţionale, cu valenţele acţionale de nişă, care le
definesc, de altfel, personalitatea.
Forţele pentru operaţii speciale sunt recunoscute şi
acceptate ca elită militară, susţinătorii lor argumentând
că sunt o „armă rafinată care se poate folosi preventiv
- pentru a decapita un conflict mai amplu, a sufoca
războaiele mici, a neutraliza armele de distrugere în
masă şi multe alte scopuri benefice”, iar operaţiile executate
- operaţii speciale - pot influenţa decisiv contextul
operaţional convenţional şi „pot genera o sumă
de efecte pozitive în situaţia militară a zonei în care
sunt întrebuinţate”.
Nu sunt multe statele care se pot mândri cu existenţa
în cadrul armatelor naţionale a Forţelor pentru operaţii
speciale şi în această idee Statul Român a înţeles
necesitatea constituirii şi operaţionalizării rapide a
acestui gen aparte, select, de forţe. Astfel, elaborarea
rapidă a unui sistem de reguli clare, care să definească
şi să reglementeze accesul în cariera militară
în domeniul special era mai mult decât evidentă şi cu
atât mai mult, necesară.
În România, istoria forţelor destinate executării unor
misiuni speciale este legată, până la un anumit moment,
de trupele de paraşutişti. Acestea după ce au
fost desfiinţate, reînfiinţate şi redimensionate după
considerente care ţineau mai mult de sistemul de
alianţe la care România era parte, sau de o fericită întâmplare,
au evoluat de la un batalion, la patru regimente
în anii 70 şi la trei brigăzi imediat după revoluţia
din decembrie 1989. Ulterior, după anul 2000, au fost
redimensionate la două batalioane subordonate recent
Brigăzii 6 Operaţii speciale.
Respectând adevărul istoric trebuie să evidenţiez
faptul că, după modelul Speţnaz-ului sovietic, în anii
70, au fost create, pentru cercetarea în adâncimea
dispozitivului inamicului şi executarea acţiunilor cu caracter
deosebit, la fiecare armată, o companie de cercetare,
care ulterior s-a transformat în batalion,
- 85 -