Eroilor, flori şi recunoştinţă - Fundaţia "Mareşal Alexandru Averescu"

TEORIE MILITARĂ
Conceptul de aeromobilitate,
o necesitate și pentru
Forțele Terestre ale României
-------------------------------------- Colonel dr. Vasile Cerbu, Divizia 2 Infanterie ,,Getica”
Perfecţionarea continuă a armamentului şi tehnicii
de luptă, îmbunătăţirea structurilor organizatorice a
forţelor terestre, precum şi învăţămintele desprinse din
conflictele militare recente determină mutaţii în concepţiile
de desfăşurare a acţiunilor militare.
O atenţie deosebită se acordă în continuare modernizării
armamentului şi structurilor militare, destinate
cu preponderenţă desfăşurării acţiunilor cu caracter
ofensiv, convenţional şi asimetric creşterii mobilităţii
marilor unităţi şi unităţilor şi, respectiv a aeromobilităţii
trupelor.
Conceptul de aeromobilitate defineşte mobilitatea
structurilor militare care utilizează pentru deplasarea
în câmpul tactic spaţiul aerian. Prin mobilitatea aeriană
se elimină servituţile impuse îndeosebi de particularităţile
terenului şi starea vremii, fapt ce determină creşterea
capacităţii de manevră a trupelor, a posibilităţilor
de acţiune la distanţe mari în timp scurt, pe toată
adâncimea dispozitivului de luptă la nivel tactic şi operativ.
Specialiştii militari străini apreciază că aeromobilitatea
conduce la realizarea integrală a principiilor luptei
moderne şi creează condiţii structurilor militare să îndeplinească
o gamă largă de misiuni, în raioane şi
zone, inaccesibile forţelor terestre obişnuite. După părerea
acestor specialişti, acţiunile militare în conflictele
moderne sunt de neconceput fără întrebuinţarea
pe scară largă a structurilor de desant aerian/ aeromobile,
a elementelor ISTAR şi forţelor speciale care
dispun de un înalt grad de mobilitate în spaţiul de
luptă 1 .
În această idee, în cele mai multe armate, se acţionează
pentru crearea unor structuri aeromobile (cu
compunere şi dimensiuni variabile) şi dezvoltarea
mijloacelor aeriene de transport necesare aplicării
conceptului de aeromobilitate pentru forţele terestre.
Aeromobilitatea are un conţinut mai larg implicând
aspecte legate de: asigurarea informaţiilor şi mijloacelor
de comunicaţii între forţele angajate în luptă şi
cele de sprijin; asigurarea capacităţilor de transport şi
sprijin aerian; dezvoltarea capacităţii aeronavelor de
transport de a folosi piste improvizate sau deteriorate,
precum şi existenţa unor sisteme mobile pentru dirijarea
zborurilor; asigurarea logistică a structurilor angajate
(aprovizionare-evacuare) etc.
Una dintre condiţiile fundamentale ale acţiunii (reacţiei,
intervenţiei) rapide este deci aeromobilitatea 2 .
Această caracteristică se asociază în mod necesar la
dimensiunea complexă a acestui tip de acţiune, îndeosebi
la cea aeriană. Armatele şi-au creat, încă
înainte de cel de al doilea război mondial, structuri capabile
să pună în operă conceptul de manevră pe verticală,
precum şi mijloacele necesare şi doctrinele de
întrebuinţare a lor. Este vorba, în principal, de aeronave
de transport de mare capacitate care să asigure
transportul tactic şi strategic în zonele de interes.
Doctrina de întrebuinţare a avioanelor de transport
tactic şi strategic se sprijină, în general, pe următoarele
componente:
- acţiunea (operaţia) aeropurtată/ aeromobilă;
- podul aerian;
- evacuarea refugiaţilor (cetăţenilor);
- acţiunea umanitară şi acţiunea specifică.
Riscurile unor astfel de acţiuni depind de situaţia
- 79 -