Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România 8 a u g u s t 2 0 0 8 ...

România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
22
a r t e
ACUM vreo [apte ani, pe la mijlocul lui
septembrie cel frumos [i blînd, am v\zut
la Teatrul Na]ional din Cluj spectacolul
„Uitarea”, pus în scen\ de Mihai M\niu]iu
dup\ un „eseu în f\rîme” semnat de George
Banu. Una dintre confesiunile care m-au
mi[cat profund, atît ca scriitur\, cît [i
ca imagine teatral\. Mi s-a p\rut c\ George
Banu d\, calm, cortina la o parte [i permite
accesul în intimitatea fiin]ei, în laboratorul
esen]ial al min]ii, în mecanismul unui anumit tip de
C
observa]ie, de emo]ie. C\ în culisele gîndirii î]i este
îng\duit s\ întîlne[ti revela]ii [i obsesii, triste]i [i mîngîieri,
gesturi, personaje, detalii, comentariile punctuale ale
unor scriitori sau oameni de teatru care se învîrtesc [i
în caruselul orizonturilor proprii. Protagonist devine,
a[adar, cel ce analizeaz\ [i contempl\, cel ce tr\ie[te
ce se petrece pe scenele lumii. De aceea, ideea lui Mihai
M\niu]iu de a amplasa spectatorii chiar pe scen\,
cu fa]a la sal\, mi s-a p\rut una dintre cheile
majore ale mont\rii sale. În fa]a noastr\, o lume
de mirese. Rela]ia ideal\ de comunicare între
actor [i spectator. „În realitate”, spune George
Banu, „mireasa timpului este uitarea, iar memoria,
logodnica acestuia – asta dac\ mai percepem
înc\ mariajul ca experien]\ a duratei.” Ipostaza
aceasta, a[ezarea aceasta nu a fost pentru mine
altceva decît scufundarea în memoria subiectiv\.
În ceea ce este important, major [i dureaz\.
Dansul Vavei {tef\nescu [i al lui Sylvain Groud
era, tot timpul, un joc al eului cu propria memorie,
era tatonare, seduc]ie, abandon, era ludicul
tensionat, ritualic între pa[ii succesivi ce conduc
c\tre logodn\, mariaj, eu, tu, uitare, repere, via]\.
Miresele î[i flutur\ voalurile. {i se ridic\ pe
acoperi[urile lumii.
Habar nu aveam atunci c\ drumul spre
confesiune va continua. C\ dup\ „Uitarea” de
la Cluj a venit „Odihna” de la Tîrgovi[te [i va
sosi, cîndva, „Noaptea”. Un triptic existen]ial. Un triptic
teatral. Trei ipostaze ale m\rturisirilor unor creatori.
Trei forme de letopise]. Trei leg\turi tandre de prietenie.
Mi se pare c\ prologul pentru ceea ce este „Odihna”
se g\se[te printre f\rîmele eseului „Uitarea”: „Pe vremuri,
a fi în vacan]\ însemna, ca [i în cazul protagonistului
piesei lui Mihail Sebastian, dorin]a de uitare – odihna
era uitare. Uitare temporar\. Întrerupere deliberat\.”
Acum, „odihna ESTE uitare [i...uitare de sine! S\ te
odihne[ti de tine însu]i”. S\ te des-prinzi de prezent, s\
îl pui în parantez\, s\ ui]i imediatul. Condi]iile odihnei.
Ea este posibil\ prin îndep\rtare. Dar îndep\rtarea de
imediat, de concret, de nelini[tea lui nu este altceva
decît o c\l\torie în amintiri, în ceea ce te alc\tuie[te, în
ceea ce define[te raportul adînc cu sinele. Departe de
zgomotul oamenilor se aude zgomotul omului. Se
aud vocile fiin]ei pe care o por]i cu tine f\r\ s\ [tii
întotdeauna ce duci, pe cine duci [i încotro. Ce înc\rc\tur\
emo]ional\. Ce a sedimentat [i repet\, semnificativ,
subcon[tientul. Odihna poate s\ fie refugiul. Puntea
suspendat\ între „înainte” [i „înapoi”. Intervalul în care
tai leg\turile cu imediatul [i navighezi c\tre tine însu]i.
Îndep\rtarea de mal aduce cu sine estomparea rumorilor
de zi cu zi, a bruiajului care amîn\ reg\sirea. „A te odihni
înseamn\ a merge la întîlnirea cu tine însu]i”. Eseurile
acestea ale lui George Banu mi se par mai dramatice,
mai intransigente cumva, ca ni[te verdicte. Mi se par
mai punctual apar]inînd unei fiin]e pentru care teatrul
[i scrisul, „v\zutul [i scrisul” sînt coordonatele eului.
Sînt axele ini]erii c\tre ra]ional [i ira]ional, c\tre „cel\lalt”
[i c\tre tine, c\tre exterior [i interior. Acolo este diurnul
[i nocturnul. Acolo este via]a îns\[i. Cu imaginile ei,
ale teatrului, cu obsesii, cu chinul [i sublimul ce îl
alc\tuiesc pe protagonist. De[i registrul pe care merge,
Teatrul „Tony Bulandra” Tîrgovi[te: Odihna sau
pu]in înaintea sfîr[itului de George Banu. Adaptarea
textului [i regia: Mihai M\niu]iu. Traducerea: Anca
M\niu]iu. Coregrafia: Vava {tef\nescu. Scenografia:
Adrian Damian [i Tudor Lucanu. Costumele: Maria
Nicola. Distribu]ia: Marian Râlea, Vava [tef\nescu,
Alexandra Mocanu, Ramona B\rbulescu, Raluca Babtan,
Radu Câmpean, Daniel Deac, Miruna Vâju, Delia Laz\r,
Ioana Grigoriu.
R O N I C A D R A M A T I C |
Odihna,
iluzia mea
Mihai M\niu]iu [i George Banu
mai departe, regizorul M\niu]iu este acela[i – teatrudans
– amprenta teatrului este mai acut\ acum. Este un
ton mai grav, mai solemn [i poate mai pu]in ludicmelancolic
ca în „Uitarea”. Referirea la teatru este
una dominant\. Decisiv\, a[ zice. {i dureroas\. Desprinderea
de realitate nu este altceva decît alunecarea
c\tre propria poveste. Umbrele cap\t\ consisten]\. Po]i
s\ întinzi mîna [i s\ le atingi. Ies din tine [i î]i populeaz\
ochii. „Cum s\ fac s\ nu m\ r\t\cesc?” se întreab\,
repetitiv, autorul. Aruncînd ancore în memoria selectiv\.
Fantoma lui Cehov, proiec]ii din „Adunarea p\s\rilor”
a lui Brook, o machet\-simbol pentru Wielopole-
Wielopole a lui Tadeusz Kantor. {i vocea lui Marian
Râlea. {i dansul tandru al Vavei {tef\nescu, liantul
absolut ce sudeaz\ uitarea, odihna, noaptea. Un mod
de a traversa lumea. Al lui George Banu. T\lm\cit vizual
de Mihai M\niu]iu. O reconstituire emo]ional\ a unui
Radio Europa liber\
A fost un drum pe care l-am parcurs împreun\ c\tre
libertate. Libertatea cuvîntului, a presei, a fiec\ruia dintre
noi. Un drum pe care l-am f\cut împreun\ peste cincizeci
de ani. Ca cel mai sublim exerci]iu c\tre democra]ie.
„Europa liber\” a fost c\l\uza care ne-a condus din
întunericul pe[terii comuniste spre lumin\. {i care ne-a
ajutat s\ ne obi[nuim cu normalitatea. Vocile acestui post
înseamn\ identit\]i puternice care au f\cut istoria demnit\]ii
noastre. Vocile acestui post înseamn\ o lec]ie de verticalitate
[i profesionalism. O lec]ie vital\ pentru ceea ce sîntem,
cît sîntem, ast\zi. Vocile acestui post înseamn\ sacrificiu,
lupta permanent\ cu tentaculele Securit\]ii, cu un sistem
halucinant de denigrare permanent\, cu moartea. Înseamn\
kilometrii de band\ audio [i de zbucium. RADIO EUROPA
LIBER| este un fel de a fi. Este calea noastr\ c\tre identitatea
na]ional\. Înseamn\ cultivarea f\r\ încetare a limbii
române. A culturii române. A valorilor ei. De la 1 august,
Sec]ia român\ nu mai emite. Straniu. Nu se mai aude „Aici,
Radio Europa liber\”. Ast\zi, adev\rul se poate rosti, se
poate scrie. Fundamental este, îns\, CUM se face acest
lucru. Cum este gestionat accesul la informa]ie [i cum
este împachetat\ aceasta. Cum se poate atenua manipularea.
Or, profesionalismul celor de la acest post de radio se
reg\se[te greu în presa noastr\, în audio-vizual. Ispitele
ce îndep\rteaz\ de la deontologie sînt tot mai perverse,
Ideea lui Mihai M\niu]iu de a amplasa
spectatorii chiar pe scen\, cu fa]a la sal\,
mi s-a p\rut una dintre cheile majore ale
mont\rii sale.
fel de a vedea, de a scrie [i de a în]elege teatrul. Oglinda
unor creatori de teatru. În care aburii suferin]ei creeaz\
un sfumato pentru lumea fic]iunilor. Umbrele felliene
cutreier\ scena în voie. Ma[ina de b\tut bate singur\.
Mecanismul machetei func]ioneaz\ nestingherit de
nimeni. „S\ te odihne[ti de tine însu]i.” Odihna foetusului.
S\ te scufunzi în apa placentar\. Protec]ie. Reg\sire...
„odihna, ca o t\cere intens\...t\cere de început sau de
sfîr[it de lume...” Na[tere [i abis. „Cum s\ te arunci
în odihn\ f\r\ s\ te îneci”...
Fiecare camer\ dintr-un bloc, dintr-o cas\, de pe o
strad\ închide întîmpl\rile ei. Camera ca o scen\ a
propriei mizanscene. A[a este spa]iul pe care îl construiesc
minunat [i inspirat doi tineri... actori, absolven]i de anul
acesta la clasa profesorului Miklos Bacs: Adrian Damian
[i Tudor Lucanu. O idee scenografic\ puternic\ care se
a[eaz\ bine în Teatrul „Tony Bulandra”. O imagine care
se adaug\ mireselor. Pe care, la un moment dat, ca o
iluzie, le putem z\ri dincolo de por]ile visului
care se deschid în spatele scenei. De fapt,
amintirile de acolo se strecoar\ [i se apropie,
într-un [ir [i comic, [i trist, de protagonist.
Sursa misterului se afl\ în ce este dincolo,
în eul profund, deteriorat de angoase fel de
fel. Amintirile chinuie? Nu cînd este vorba
despre Brook. Sau despre Kantor. Sau despre
Cehov. Dar m\[tile? Masca de teatru, m\[tile
pe care ni le a[ez\m, mereu, pe chip, suprapuse,
dintr-un reflex al polite]ii tot mai istovitor. Se
topesc unele în altele. „A m\ odihni înseamn\
a sacrifica teatrul”.În vertigiul odihnei, în
zbuciumul des-prinderii este prins chiar Marian
Râlea într-un rol atipic pentru el. Deloc simplu
de sus]inut. Tulburarea evident\ din cîteva
momente intense vine [i din felul în care se
alimenteaz\ emo]ional reciproc, alchimic a[
zice, confesiunea celui obi[nuit s\ joace cu
cea a celui obi[nuit s\ vad\. Solourile Vavei
{tef\nescu au o înc\rc\tur\ fantastic\. Logodnica
timpului este memoria. Odihna este înso]irea cu
aceasta. Cununia face pasul c\tre uitare. P\s\rile lui
Brook î[i unesc zborul cu v\lul mireselor lui M\niu]iu.
Secunde. Cît un vis. Cît o via]\. Pa[ii solda]ilor lui
Kantor se amestec\ cu p\pu[ile memoriei ce nu las\
odihna s\ se transforme în uitare. Un ritm precis, un
du-te vino ca un cîntec de leag\n. Pe care îl percep
eliberat de spasme.
„Kantor îmi spunea c\, odat\ cu b\trîne]ea, voi p\r\si
autostrada avangardei pentru a p\[i pe c\rarea care duce
spre cimitir. Cel care hot\r\[te s\ se odihneasc\ ar putea
spune c\ a coborît din trenul de mare vitez\ pentru a
continua drumul pe jos”. George Banu.
...odihna, ca o t\cere intens\...t\cere de început sau
de sfîr[it de lume...•
mai n\ucitoare într-o lume dedat\ consumului [i zerourilor
multe, multe. For]a exerci]iului zilnic de onestitate a fost
alimentat de tradi]ia postului. Asta a a[ezat [tacheta foarte
sus [i dup\ 1989. Cei care au lucrat la Europa liber\ [i dup\
mutarea de la München, la Praga au parcurs o [coal\
imbatabil\ pentru profesiunea de jurnalist european. De
aceea cred c\ mai era nevoie de sec]ia în limba român\.
Pentru a asculta [i a în]elege care este [tirea unei zile,
de pild\, dincolo de h\]i[urile unei politici s\lbatice. Pentru
a înv\]a s\ ne pre]uim limba. Pentru a nu uita de unde
venim. Pentru igiena noastr\ de cet\]eni. Chiar izbucnirile
de bucurie c\ nu mai emite Sec]ia român\ arat\ c\ mai
aveam nevoie de astfel de reper.
Zilele acestea s-a pr\p\dit Alexandr Soljeni]în. S\
fie o simpl\ coinciden]\? Lacrimile ce curg pe obraji la
desp\r]ire rostogolesc c\tre istorie recunoa[terea noastr\
în fa]a exemplarit\]ii unor destine. Memoria noastr\ le
înmagazineaz\. C\ m\rturisim sau nu, dincolo de vanit\]i
modele sînt clare fie [i prin atitudinile resentimentare pe
care le provoac\. Nu a existat ceva mai deformant pentru
noi ca experien]a comunist\. Monica Lovinescu [i Virgil
Ierunca sînt doar dou\ dintre „vocile” care nu ne-au l\sat
captivi umilin]elor. Gratitudinea noastr\ face parte din
obliga]ia pe care o avem fa]\ de memoria noastr\.
Radio Europa liber\ va face s\ vibreze în noi, în continuare,
con[tiin]a de sine. Lec]ia acestui post ne va ajuta, mereu,
s\ alegem bobul de neghin\. (M.C)