Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România 8 a u g u s t 2 0 0 8 ...

România
literar\
31
editat\ cu sprijinul
F u n d a ] i e i A N O N I M U L
[ i c u s p r i j i n u l
F u n d a ] i e i I N S T I T U T U L
PENTRU LIBER| INI}IATIV|
A p a r e s u b e g i d a U n i u n i i S c r i i t o r i l o r d i n R o m â n i a 8 a u g u s t 2 0 0 8 ( A n u l X L ) . 3 2 p a g i n i . 3 l e i

s u m a r
Dou\ tablete de Ioan L\cust\ - p. 3
Cu gândul la Eugen Nicol\escu... de Alex {tef\nescu - p. 3
„Lumina de la V\lenii de Munte“ de Ion Iv\nescu – p. 4
România literar\ ®
Director: NICOLAE MANOLESCU
CRONICA OPTIMISTEI de Ioana Pârvulescu – p. 5
Un român `ntr-un roman de Kafka
CRONICA IDEILOR de Sorin Lavric – p. 6
R\ul de infinit
CRONICA LITERAR| de Cosmin Ciotlo[ – p. 7
Vara patriarhilor
Poeme de Ovidiu Genaru – p. 8
SCRISOARE DIN PARIS de Lucian Raicu – p. 9
~n vârful picioarelor
CER{ETORUL DE CAFEA de Emil Brumaru – p. 9
Coline cu demoni de Ilie Constantin – p. 10
CARTEA ROMÂNEASC| de Daniel Cristea-Enache – p. 11
Ceau[ism la p\trat (II)
SEMN DE CARTE de Gheorghe Grigurcu – p. 12
C`teva preciz\ri
Proletcultism sau realism socialist (II)
de Ion Simu] – p. 13
LECTURI LA ZI de Tudorel Urian – p. 14
Jurnal liric
PREPELEAC de Constantin }oiu – p. 15
P|CATELE LIMBII de Rodica Zafiu – p. 15
Na[terea prozei de Mihai Zamfir – pp. 16-17
Literatur\ [i politic\ de Cristina Ispas – p. 18
Basme fantastice române[ti de Teodor Vârgolici – p. 19
Poeme de Florin Costinescu – p. 19
Redac]ia:
GABRIEL DIMISIANU – director-adjunct
ALEX. {TEF|NESCU – redactor-[ef
OANA MATEI – secretar general de redac]ie
ADRIANA BITTEL, CONSTAN}A BUZEA,
MARINA CONSTANTINESCU, MIHAI MINCULESCU
Redactori asocia]i: IOANA PÂRVULESCU,
CRISTIAN TEODORESCU
Corectur\:
CONSTAN}A BUZEA (pag. 1, 2, 8, 15, 16, 17, 29, 30),
SIMONA GALA}CHI (pag. 4, 10, 14, 18, 19, 24, 28, 31),
ECATERINA IONESCU (pag. 11, 20, 21, 22, 23, 26, 27, 32),
NINA PRUTEANU (pag. 3, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 25).
Grafica: MIHAELA ßCHIOPU
Fotoreporter: ION CUCU
Tema num\rului: Siluete de alt\dat\
Tehnoredactare computerizat\:
IONELA STANCIU, OANA MATEI, VALENTINA VL|DAN
Introducere texte: GEORGETA GHEORGHIU
Coresponden]i din str\in\tate: RODICA BINDER (Germania),
GABRIELA MELINESCU (Suedia), LIBUŠE VALENTOVÁ
(Cehia)
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
2
Ar[avir, omul lui Dumnezeu de Radu Ciobanu – pp. 20-21
Din activitatea S.S.R. de Dumitru H`ncu - p. 21
CRONICA DRAMATIC| de Marina Constantinescu
Odihna, iluzia mea -p. 22
Publicul [i muzicienii de Dumitru Avakian - p. 23
CRONICA FILMULUI de Angelo Mitchievici – p. 24
Wall-e [i Eva
CRONIC| PLASTIC| de Pavel {u[ar\ – p. 25
Transparen]\ [i opacitate
Nadejda Mandel[tam: Dou\ documente cutremur\toare
Traducere de Leo Butnaru - pp. 26-27
CRONICA TRADUCERILOR de Gabriela Melinescu - p. 28
Gunnar Ekelöf
MERIDIANE – p. 29
POST-RESTANT de Constan]a Buzea – p. 30
PRIN ANTICARIATE de Simona Vasilache – p. 30
Reporter de leat
LA MICROSCOP de Cristian Teodorescu – p. 31
DIN CARTEA CU FLEACURI de Livius Ciocârlie – p. 31
N-am tr\it degeaba
Ochiul magic - p. 32
Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133, sector 1,
cod 010071, Bucure[ti.
Secretariat: SOFIA VL|DAN, MIRONA LAUD|, GHEORGHE
VL|DAN, CORNELIU IONESCU
Cont `n lei: BRD-GSG Agen]ia {incai,
RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\: BRD-GSG
Agen]ia {incai RO87BRDE441SV59488974410 (USD),
RO37BRDE441SV59489004410 (EUR)
e-mail: romania_literara@yahoo.com;
revistaromanialiterara@gmail.com; http://www.romlit.ro;
tel.: 021. 212.79.86; fax: 021.212.79.81
Imprimat la FED PRINT
Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din
România nu este responsabil\ pentru politica editorial\ a
publica]iei [i nici pentru con]inutul materialelor publicate.
România literar\ este membr\ a Asocia]iei Revistelor,
Imprimeriilor [i Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut
juridic, recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii [i Cultelor.
ISSN 1220-6318

a c t u a l i t a t e a
Dou\ tablete
DIN CE in ce mai des m\ încearc\,
ciudat [i înt\ritor în n\uceala lui,
sentimentul c\ în România acestui
început de mileniu se tr\ie[te în lumi
paralele. În Românii evoluând (mai
corect spus ducându-se în dusul
lor) spre un niciunde, ne[tiut, misterios [i chem\tor
cu puterea unei vr\ji de destin deturnat.
Presa, radiourile, televiziunile, mersul în
autobuze sau dusul la pia]\, reuniunile de
familie sau feluritele întruniri publice, gândurile
unora sau altora, exprimate în liber\ [i
dev\lma[\ zurb\ de p\reri, toate contureaz\
portrete ale câte unui chip de ]ar\. O ]ar\
vie, cu seve p\tima[e, cu tr\iri paroxistice
adeseori, surprinz\toare întruna [i totu[i etern\
în a-[i oferi mereu alte [i alte chipuri spre
cunoa[tere.
M\ întâlnesc, uneori, cu unul dintre aceste
chipuri fascinante ale ]\rii. Lumea oamenilor
d\rui]i, cu tot rostul vie]ilor lor, studierii unor
problematici care, în noianul fr\mânt\rilor
zilnice, par un fel de oaze cu circuit închis,
deschise doar ini]ia]ilor, pierdute între dune
de indiferen]\ [i pustiuri de vâlv\ cotidian\.
Am participat (corect spus, asistat) deun\zi
la o pasionant\ discu]ie pe marginea unor
chestiuni de drept str\vechi din sud-estul
european. Legi cu r\d\cini ancestrale, cutume
greu de în]eles ast\zi, când f\r\delegea face
legea, ritualuri în care fiecare gest d\inuie cum
a fost încifrat din începuturi, cuvinte care
închid în ele istorii de pasiuni, jertfe [i aspira]ii,
nevoia permanent\ de echilibru social statuat\
în coduri legislative nescrise erau discutate de
înv\]a]i ai acestor zile ca [i cum erau esen]iale
pentru soarta fiec\ruia dintre noi.
Nu conta cât în]elegeam din toate acestea,
eu, om venit dintr-un timp al dezbin\rilor,
îmbibat de aerul greu al dihotomiilor politicianiste
inutile (“de care parte e[ti?“), cu suflet
obosit poate de grijile unor clipe prelungite în
lipsuri [i nevoi de tot felul. {tiam, prea bine,
c\ [i acei distin[i cercet\tori, unii la anii primilor
pa[i întru afirmare, al]ii cu remarcabile
realiz\ri [tiin]ifice, tr\iau sub pecetea acelora[i
clipe, asalta]i de acelea[i zgomote ale unei
Românii în plin vacarm, demagogic [i turbulent.
Totu[i ei se str\duiau s\ mai p\streze
câte ceva [i dintr-o alt\ ]ar\, aparent pierdut\,
ascuns\ sub giulgiul tradi]iilor, încercând s\
t\lm\ceasc\ tâlcuri [i ritualuri care, m\
întrebam, c\ror suflete mai pot vorbi acum.
{i totu[i... Re]in un gest care înc\ se mai
face prin Moldova. La cununie, în fa]a preotului
[i a altarului, mirii î[i jur\ vie]ile pe o
n\fram\, pe care apoi o p\streaz\ drept odor
de pre]. Când unul dintre ei se petrece din
aceast\ lume, n\frama este t\iat\ în dou\. O
parte o ia cel str\mutat sub ]arin\. Semn c\,
pe lumea cealalt\, cel care va veni [i el îl va
g\si mai u[or.
Seara, privind la televizor cum doi p\rin]i
ai na]iunii schimbau inenarabile gânduri în
v\zul general, m\ l\sam furat de gândul, ca
o nostalgie: Ce au f\cut cei doi din n\frama
guvern\rii, pe care cândva [i-au jurat...
NU {TIU cât de original\ (nici nu pretind
a[a ceva) mi-i constatarea c\, de
bun timp încoace, î[i face loc în discursul
public, printre altele, acaparatoare,
retorica întrebare: „Care mai e soarta
politic\ a României acum?“
De la tarabagiul din pia]\, pân\ la eminentul
universitar, de la bineinformatul taximetrist, pân\
la versatul politician, scriitori, medici, frizeri,
preo]i, vorbitori de unul singur prin tramvaie,
poli]ai, liceeni fumând la „Cetatea“ din Ci[migiu,
stewardese, arbitri de fotbal ori comercian]i
ambulan]i, to]i, într-o dev\lm\[ie a spiritului
iscoditor, se frâmânt\, caut\ [i uneori chiar
formuleaz\ diagnostice privind destinul ]\rii,
acum.
În absolutul ei o astfel de preocupare nu este
nou\. Face parte din inexprimabilul nostru suflet,
cu iriz\rile lui între moft [i dram\, între tragic [i
miticism, între patetism [i nep\sare. Cadrul istoric,
altul, ofer\ doar perspective noi, în care nebulosul
proiec]iunilor se amestec\, învârtejit, cu realitatea
clipei dure.
Un t\râm sufletesc [i uman nespus de generos
cu creatorul atent la cele din preajma sa, îmbietor
[i, în acela[i timp, dezarmant se dezv\luie.
Realitatea pare a dep\[i orice imagina]ie. Personaje
greu de închipuit, altfel decât în pagini [tiin]ificofantastice,
se plimb\ prin imediata noastr\
vecin\tate, uneori chiar prin a noastr\ via]\,
sc\pate parc\ de sub controlul oric\rui creator
stâpân, cât de cât, pe uneltele sale.
Peste timp, personajele, sunt sigur, se vor
întoarce singure în paginile din care au evadat,
se vor a[eza în cohorta f\r\ num\r a actan]ilor
piti]i prin cine [tie ce paragraf de cronic\, de
roman sau de epopee. Tr\im vreme de epopee,
în adev\r, dar marele creator, în loc s\ stea la
masa lui [i s\ o scrie, î[i pierde cuvintele comb\tând
ca columnist. ({i cacofoniile fac parte din marea
epopee de acum...)
...Mul]i dintre cititorii acestor [iruri poate î[i
mai amintesc de un fabulos personaj folcloric
care prin anii ’70-’80 acaparase pia]a prostuluigust:
B\b\l\u. Avea [i o pereche, Magdalena (cu
varianta Marilena). Creaturile, cu isonurile lor,
se i]eau la orice petrecere, oricât de simandicoas\,
dup\ ce atmosfera se înc\lzise suficient de
mult încât penibilul s\ plece la culcare. A[a cum
apar manelele acum la petreceri cu ambasadori
sau la chefuri culturale. A[a cum apare tema
„Soarta politic\ de ast\zi a României“ în orice
dezbatere, public\ sau familial\.
Mi-a reamintit aceasta constatare un distins
participant la o [i mai promi]\tor de distins\
dezbatere public\, televizat\, despre Miori]a [i
Europa. Când dezvolt\rile o luaser\ mult departe
de tema propus\ [i a[teptat\ cu interes de cei din
sal\ sau din fa]a ecranelor de sticl\, distinsul
partcicipant a exclamat cu n\duf (citat aproximativ):
„Vroiam s\ discut\m despre România [i am ajuns
tot la Marilena.“
Involuntar, m-am pomenit, fredonând „B\b\l\u,
b\iatul mamii... „
Situa]ia e [i mai jenant\ când, propunându-
[i s\ discute despre Marilena, dezbaterea se
p\r\bu[e[te, ca într-o vraj\, asupra aceleia[i
retorice întreb\ri despre soarta politic\ a României
de azi. Ca [i cum ea, soarta, ar fi atât de abscons\,
încât nimeni n-o mai vede cu ochiul liber, f\r\
instruc]iuni de lectur\ sau, eventual, lentile negre.
Ca la eclipsa de... Istorie.
Ioan L|CUST|
Cu gândul
la Eugen Nicol\escu...
MI-AM PETRECUT nu demult câteva zile, ca pacient, într-un
spital de elit\. (Dac\ eram Marin Mincu, a[ fi scris „ca
pacient de elit\, într-un spital de elit\.”) Cele trei lifturi
destinate bolnavilor erau toate defecte. Definitiv defecte.
Ca dovad\ în dreptul fiec\ruia era amplasat câte un ghiveci
de flori uria[, pe care nici trei oameni nu ar fi putut s\-l
mute. Trebuia s\ urci pe jos în unele cazuri [i pân\ la etajul 8, astfel
încât, dac\ erai bolnav de inim\, ca mine, aveai ocazia s\ ajungi pe
lumea cealalt\ înainte de a mai plictisi vreun medic cu v\ic\relile
tale.
Unii medici sunt foarte buni în profesia lor, dar organizarea, chiar
[i într-un spital de elit\, este la p\mânt. Eu, un pacient privilegiat, tot
am avut de suferit din cauza proastei organiz\ri, dar îmi închipui ce
au de suferit cei care vin la spital nerecomanda]i de nimeni.
În salon puteai crede, o clip\, c\ te afli într-un hotel de lux: frigider,
aer condi]ionat, televizor, geamuri [i u[i din termopan, cabin\ de
baie ultramodern\. Dar:
Frigiderul avea, în loc de [techer, dou\ sârme de cupru dezgolite
pe care trebuia, riscându-]i via]a, s\ le fixezi într-o priz\ ie[it\ din loca[ul
ei.
Aparatul de aer condi]ionat nu avea telecomand\ [i nu-]i r\mânea
decât s\ te ui]i la el.
Televizorul nu avea anten\. În loc de Sandra Stoicescu (care în
inima mea, bolnav\, a înlocuit-o de mult pe Andreea Marin) vedeam
o gr\mad\ de purici agita]i.
La geamurile [i u[ile din termopan toate încuietorile erau stricate.
Iar în cabina de baie ultramodern\ nu puteai s\ faci decât o baie
premodern\ întrucât lipsea cu des\vâr[ire apa cald\.
Stând întins în pat [i gândindu-m\ la toate astea am fost brusc
întrerupt din reflec]iile mele de o asistent\ medical\ impetuoas\, dar
binevoitoare, care a n\v\lit pe u[\ cu o sering\ în mân\:
– O s\ v\ facem o injec]ie în burtic\.
{i, tocmai când m\ preg\team s\ întreb, autoironic, „care burtic\?!“,
mi-a [i ridicat pijamaua [i mi-a f\cut injec]ia, iar imediat dup\ aceea
a fugit în alt salon, la alt\ burtic\ (m\ amuza ideea c\ i-ar putea fi pacient
la un moment dat Cornel Burtic\).
Dup\ numai un sfert de or\, o alt\ asistent\, sobr\, taciturn\, a venit
lâng\ patul meu [i mi-a f\cut semn s\-mi ridic pijamaua. Mi-am
ridicat-o docil, gândindu-m\ la ceva inavuabil, dar într-o clip\ m-a
fulgerat o b\nuial\:
– Mi s-a mai f\cut o injec]ie în burt\, acum un sfert de or\...
– Da?! {i de ce nu spune]i?
Dându-mi seama c\ interlocutoarea mea avea logica lui Liviu
Ioan Stoiciu, am t\cut, iar ea, renun]ând s\-mi mai fac\ injec]ia, a p\r\sit
salonul.
Când m-am dus s\ mi se ia sânge pentru o analiz\, o alt\
asistent\, blond\, cu un decolteu care îmi accentua tahicardia, m-a
a[ezat pe un scaun [i mi-a legat bra]ul strâns cu un garou. Exact în
momentul în care îmi „c\uta vena”, certându-m\ c\ am venele invizibile,
a ap\rut un medic frumos ca Maurice Ronet [i a întrebat-o ce vise erotice
avusese peste noapte. Ea a început s\ chicoteasc\, iar medicul a devenit
mai îndr\zne]. Ca [i cum eu nu a[ fi fost acolo, i-a l\rgit pu]in decolteul
[i s-a uitat în\untru, iar ea, schi]ând o împotrivire, m-a zgâriat cu
acul seringii.
... Au mai fost multe peripe]ii de acest fel. Ca s\ le povestesc pe
toate mi-ar trebui spa]iu tipografic cât pentru un articol al lui Radu
Bogdan. La plecare, mi-am dat seama c\ nimeni nu-mi scosese branula
din bra] [i, întorcându-m\ din drum, am g\sit o voluntar\ (cândva
asistent\ medical\, acum pacient\) care mi-a extras-o undeva, pe un
coridor, lâng\ o fereastr\. Am f\cut o nou\ tentativ\ de a p\r\si spitalul.
Am ie[it, în sfâr[it, pe o poart\, direct în b\taia soarelui, dar un bodyguard
mi-a spus c\ n-am voie s\ ies pe acolo [i mi-a cerut s\ m\
întorc în spital [i s\ ies prin alt\ parte.
– Bine, dar deja am ie[it, sunt în afara spitalului.
– Nu conteaz\!
Atunci, l-am s\getat cu o privire din care reie[ea c\ toat\ preg\tirea
lui de lupt\ se va dovedi a fi zero raportat\ la furia mea. Body-guardul
a renun]at la confruntare, iar eu am plecat fericit spre cas\.
Am fost spitalizat pân\ acum de dou\ ori în via]\: o dat\ la 14
ani, când am avut hepatit\ A, [i o dat\ la 60 de ani, din cauza unor
probleme cu inima. A treia oar\ n-o s\ m\ mai duc la spital, decât,
doamne fere[te, în stare de incon[tien]\, dus de al]ii. Dar [i într-o
asemenea situa]ie, dac\ am s\ m\ trezesc în timpul transportului, am
s\ sar din ambulan]\ [i am s\ m\ fac nev\zut.
Alex {TEF|NESCU
3
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

a c t u a l i t a t e a
Centenar
„Lumina de la
V\lenii de Munte“
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
4
Am deschis aceste cursuri de var\
cu scopul dublu: de a trezi sufletul românesc
de pretutindeni [i de a schimba, prin acest
suflet, chiar formele de stat `n care tr\ia poporul nostru.
N. Iorga
I
DEEA de a lua fiin]\ o institu]ie cultural\ care prin programul ei
s\-i uneasc\ pe to]i românii `ntr-un cuget [i sim]iri a fost mai
veche [i vehiculat\ cu ocazia comemor\rii de la Putna, `n 1904, a
400 de ani de la moartea lui {tefan cel Mare.
La 11 iunie 1908, `n paginile ziarului „Neamul românesc“ se
anun]a c\ mai mul]i profesori [i `nv\]\tori au hot\rât s\ ]in\
cursuri de vacan]\ la V\lenii de Munte, pe timp de o lun\, iar
ziarul prahovean „Biruin]a“ scria c\ aceast\ ini]iativ\ s-a n\scut din
„dorin]a de a r\spândi cât mai mult\ lumin\ [i `nv\]\tur\ bun\. {i
ce satisf\cut va fi `n sufletul s\u marele profesor când se va vedea
`nconjurat de tineri dornici s\ se lumineze din lumina gândirii [i
[tiin]ei lui“.
Cursurile de var\ de la V\lenii de Munte, care mai târziu vor purta numele
celui care le-a ini]iat, au fost deschise `n seara zilei de 2 iulie, `ntr-o miercuri,
[i au ]inut pân\ la 2 august 1908. La deschidere au participat 50 de „cursi[ti“
(termen dat de N. Iorga), dar pe parcurs au fost audiate de peste 150 de
participan]i veni]i pe cont propriu din Vechiul Regat, dar [i din Transilvania
[i Bucovina, intelectuali, studen]i, mul]i `nv\]\tori, elevi din cursul superior,
meseria[i, negustori, dar [i ]\rani din `mprejurimile Teleajenului. Printre cei
sosi]i din Transilvania [i Bucovina se aflau c\rturari de elit\, majoritatea
istorici ca: Alexandru Lapedatu, Simion Mândrescu, Ion Lupa[, Onisifor
Ghibu, Ion Ursu, George Tofan, dar [i „`nv\]\tori din Prahova, Olt [i Dobrogea“.
Este prezent [i fostul student al Profesorului, Vasile Pârvan, care venind
de la Ia[i „a fermecat publicul cu frumuse]ea poetic\ a conferin]elor sale“.
Inaugurarea primei edi]ii a cursurilor a fost onorat\ de N. Iorga care a
]inut prelegerile „Istoria Românilor“ [i „Istoria literaturii române[ti“.
~n aceast\ prim\ edi]ie au mai conferen]iat universitari, unii cu titluri
academice ca: {tefan Bogdan – „Economia na]ional\ româneasc\“, Vasile
Bogrea – „Istoria literaturii române[ti“, N. Dobrescu – „Istoria bisericii
române[ti“, Alexandru Lapedatu – „Din istoria românilor“, Gh. Munteanu
Murgoci – „Geografia româneasc\“.
~n cursul anilor, tribuna Universit\]ii de Var\ „N. Iorga“ din V\lenii de
Munte a fost onorat\ de o serie de personalit\]i marcante din ]ar\, dar [i
din str\in\tate, cursurile având rezonan]\ [i european\.
Amintim câteva ilustre personalit\]i care, prin conferin]ele lor, au dat
lumin\ [i prestigiu institu]iei de cultur\ create de N. Iorga `n 1908. ~n literatur\,
pân\ la sfâr[itul celui de-al Doilea R\zboi Mondial, de la tribuna Universit\]ii
au conferen]iat: Barbu {tef\nescu Delavrancea, Sextil Pu[cariu, Bogdan
Duic\, M. Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Radu Gyr, Elena V\c\rescu [.a. Din
domeniul [tiin]ei s-au remarcat prin contribu]ii aduse de la catedra Universit\]ii,
Dimitrie Pompei, Ion Cantacuzino, C. Anghelescu, Petre Andrei, P. Antonescu,
Dimitrie Gusti, Nae Ionescu, Ion Simionescu, Romulus Vuia etc.
Mul]i oameni politici s-au bucurat de a fi invita]i de N. Iorga la Universitatea
de la V\lenii de Munte, ca: Armand C\linescu, C. Argetoianu, A. C. Cuza,
Tache Ionescu, Alex. Vaida Voievod, M. Manolescu, V. Madgearu, gazetarul
Pamfil {eicaru, scriitorul Cezar Petrescu [i mul]i al]ii. Dintre oamenii de
teatru au fost adu[i de N. Iorga la V\leni actorii: Ion Manolescu, Ion Livescu
[i regizorul N. Massim. {i tot la invita]ia Savantului, au venit la V\lenii de
Munte regina Maria `n 1922, regele Ferdinand `n 1924, principesa Elena
`n 1928, iar regele Carol al II-lea a asistat la cursuri `n 1930, 1934 [i 1936.
Se [tie c\ majoritatea prelegerilor aveau caracter istoric, abordând atât
istoria na]ional\, cât [i cea universal\. Istorici ca Al. Xenopol, Vasile Pârvan,
Silviu Dragomir, Andrei O]etea, N. B\lcescu, D. Berciu, N. Cartojan, C.
C. Giurescu, Al. Lap\datu, Ion Lupa[, C. Moise, P. P. Panaitescu, Vasile
Netea, Aurelian Sacerdo]eanu, Barbu Theodorescu, biograful lui N. Iorga,
au dat str\lucire [i prestan]\ Universit\]ii de Var\ „N. Iorga“ de la V\lenii
de Munte.
~n toate edi]iile cursurilor, N. Iorga a intuit necesitatea aducerii la V\leni
[i a unor personalit\]i str\ine, bine cotate pe plan european, care au ridicat
valoarea actului de cultur\ [i educa]ie a Universit\]ii fondate de cel mai mare
istoric român. A[a se explic\ interesul particip\rii str\ine la cursuri: Jarnic
Her]wig [i Muller Iaroslav
din Praga; Emmanuel Martonne
– Paris; dr. Moses Gaster –
Londra, lingvi[tii Craiger [i dr.
Wright – Londra, dr. Champan
de la Universitatea din Manchester,
membru al ilustrei Royal Society,
dr. Victor Roth, Fr. Muller [i
Heinz Brandseh din Germania,
dr. Richard Csaki [i profesorii
Bathory Laios, Arpad Bitay din
Ungaria, Louis Courtois – Elve]ia,
prof. S. Glixelli – Polonia, prof.
I. Petrovici din Belgrad etc.
Cu unele intermiten]e,
Universitatea de Var\ „N. Iorga“ de la V\lenii de Munte a fost activ\ pân\
`n 1946 când s-a impus desfiin]area ei. ~n iulie 1968 a fost redeschis\ sub
auspiciile Societ\]ii {tiin]ifice Istorice, dar `n 1978 a fost din nou `nchis\.
Cursurile vor fi reluate cu mult fast dup\ 1990 [i continuate [i ast\zi ca
un act de cultur\ [i civiliza]ie.
~n august anul acesta avem bucuria [i mândria s\ comemor\m, `n s\rb\toare,
100 de ani de la `nfiin]area Universit\]ii de Var\ „N. Iorga“, aducându-ne
mereu aminte de marele c\rturar [i istoric.
Ion IV|NESCU

Este aici un paradox: personajele cele mai
senine în fa]a r\ului produc cititorului
cea mai mare agita]ie. Poate pentru c\
nu [tiu s\ se apere singure.
a c t u a l i t a t e a
EXIST| un drum al c\r]ilor, o scurt\tur\ care
duce de la un titlu la altul. Citind acum [i în
român\, cu aceea[i pasiune ca prima dat\, Les
testaments trahis –Testamentele tr\date ale
lui Kundera (în traducerea lui Vlad Russo,
Humanitas 2008), am dat din nou peste referiri
la un roman dintre cele care a[teptau de mult, acas\ la
mine, s\ le vin\ rândul la citit: America de Franz
Kafka. L-am cump\rat în 1995, l-am început, l-am r\sfoit,
l-am ]inut o vreme prin preajm\, apoi l-am pus în bibliotec\,
în „sala de a[teptare”. Nu e socotit dintre marile c\r]i
kafkiene, nici ca tipicitate, nici ca izbând\. Pomenit în
discu]ii, romanul produce o grimas\ de tip, „merge, dar”.
Pentru cei mai mul]i, Kafka înseamn\ Procesul, Castelul,
Metamorfoza [i Colonia penitenciar\. Or, America mi
se pare cea mai limpede cale pentru oricine vrea s\
în]eleag\ universul kafkian [i personajele lui. Tocmai
pentru c\ e o istorie relativ „normal\”.
Kafka a publicat în 1913 un prim capitol, Fochistul,
din vreo zece scrise. Cartea e neterminat\ [i era destinat\,
la fel ca toate manuscrisele kafkiene, focului. Dup\ 1927,
prietenul Max Brod, pe care Kundera îl trateaz\ cu destul\
asprime, ca pe o „v\duv\”, dac\ nu abuziv\, m\car extrem
de m\rginit\, public\ romanul cu titlul America, de[i
varianta de titlu din manuscris e Der Verschollene (ceea
ce s-ar putea traduce prin Disp\rut f\r\ urm\).
Partea în care cititorul de azi poate reg\si universul
pe care-l numeam „normal” – literar vorbind – este
povestea unui b\iat german, Karl Rossmann, din momentul
în care debarc\ la New York. Din pricina unei întâmpl\ri
nefericite cu o slujnic\, fusese trimis de p\rin]i în America.
Nostimada e c\ nu el o seduce pe servitoare, dimpotriv\,
ea îi face un copil, f\r\ ca b\iatul de 16 ani s\ în]eleag\
exact ce i se întâmpl\. Ajuns în lumea nou\, el trece dintrun
mediu în altul, asemenea unui erou picaresc. O mul]ime
de obi[nuin]e romane[ti trimit c\tre ce te a[tep]i mai
pu]in: c\tre foiletonul de secol XIX. Desigur, prin vârsta
eroului, influen]ele sunt [i din Dickens, cum a m\rturisit
chiar autorul. B\iatul inocent, pândit pe dup\ col]ul câte
unui capitol, de personajele tic\loase [i depravate, c\rora
le încape mereu în mân\, dar primind [i sprijin nea[teptat
de la oameni genero[i, ]ine, într-adev\r, de un tip de
roman pe care nimeni nu-l asociaz\ cu Kafka. Lipsit
de hipersensibilitate artistic\, de acel „nu [tiu ce” care
distinge un creator de un condeier, alt autor din aceea[i
perioad\ (cartea a fost scris\ între 1912-1914) ar fi f\cut
din intriga aceasta un roman de aventuri oarecare. Or,
înc\ de la primul capitol exist\ un evantai de „st\ri de
suflet” tipic kafkiene. Reperul, pentru eroul principal,
nu mi se pare în Dickens, ci în Dostoievski: Mî[kin,
din Idiotul. Inocen]a lui Karl e absolut\, nu are
leg\tur\ cu vârsta. El poate fi socotit un sfânt (Mî[kin
e un personaj cristic) sau un idiot, în func]ie de cel care
Un român
într-un roman de
Kafka
îl judec\. În fond, îns\, tân\rul Rossman dep\[e[te
tulbur\tor, odat\ cu secolul pe care-l reprezint\, [i modelul
dickensian [i modelul dostoievskian. Ce izbe[te la el e
mult dincolo de etic, ]ine de raportul direct cu ceea ce ne
e dat în lume ca de la sine în]eles. Fiecare din noi are,
pentru supravie]uire, o plas\ de siguran]\ format\ din
judec\]i primite de-a gata, pe care nu ne d\ prin minte
s\ le punem în discu]ie. Un set de reflexe de gândire [i
de apreciere care reprezint\ un fel de sistem osos al
realit\]ii [i f\r\ de care totul ne-ar aluneca printre degete.
Karl Rossmann nu pare s\ aib\ nici o pre-judecat\, el e
ca unul care vede totul pentru întâia dat\. Are o inocen]\
de dinainte de ceea ce se nume[te l’âge de la raison, de
dinaintea judec\]ilor preluate, [i o nedumerire în fa]a
realit\]ii care s-ar putea numi fenomenologic\. Nimic
nu e de la ceilal]i, nici ca la ceilal]i. Nimic nu e de la sine
în]eles. (Dac\ Sein und Zeit ar fi un roman, Karl i-ar
putea deveni narator).
UN EROU de acest tip nu are cum s\ suporte
à la longue existen]a, pentru c\ ea nu-i ofer\
cel mai mic cotlon familiar, cel mai mic element
sigur. Nu ai de ce s\ te ag\]i, nu ai cum s\ te
odihne[ti. M-a izbit un detaliu: în romanul
America îns\[i prezen]a binelui, rezolvarea
unei situa]ii, ajutorul în momente de cump\n\ sunt, toate,
profund nelini[titoare. Karl nu le în]elege, ele nu par
bazate pe nimic, a[adar î]i creeaz\ sentimentul c\, a[a
cum s-au dobândit, „nemeritat”, la fel se vor pierde.
Iar b\iatul nu se opune binelui, cum nu se opune nici
r\ului, nu e recunosc\tor pentru prima situa]ie, dar nu se
tânguie nici pentru a doua. E cu adev\rat dincolo de bine
[i de r\u pentru c\, îngro[ând pu]in lucrurile, nu are
prejudecata c\ binele e bun [i r\ul e r\u, aproape c\ nu
le distinge. Înc\ de la prima încurc\tur\, pe vapor,
dup\ pierderea geamantanului [i discu]ia tot mai sumbr\
cu c\pitanul [i fochistul, când apare unchiul salvator,
senatorul bogat, ca un deus ex machina, Karl se las\ luat
de ruda lui acas\ ca [i cum ar fi purtat de un val la un
]\rm necunoscut. Când, într-un mod care, dac\ n-ar fi
pur kafkian ar fi tras de p\r, protec]ia unchiului înceteaz\
abrupt la un miez de noapte, moment precedat de întâmpl\ri
incoerente, tân\rul Rossmann e la fel de senin, nu-[i face
cea mai mic\ grij\. Anxietatea, în schimb, apar]ine
cititorului. Este aici un paradox: personajele cele mai
senine în fa]a r\ului produc cititorului cea mai mare
agita]ie. Poate pentru c\ nu [tiu s\ se apere singure.
În carte apar o mul]ime de toposuri kafkiene, de[i
povestea, cum spuneam, nu e tipic\: spa]iile derutante,
labirintice (tip Escher), cu sc\ri [i etaje, u[i încuiate, apoi
administra]ia cu oamenii ei [i etapele ei de neîn]eles, care
te fac s\ te compor]i bizar (dintr-un impuls inexplicabil,
când se angajeaz\, Karl î[i ascunde numele, preferând
s\ declare c\-l cheam\ Negro). În zona administrativului,
„Chiar [i în situa]iile cele mai limpezi mereu se g\se[te
câte unul care s\-i fac\ griji altuia”. Îns\[i scena seducerii
(discutat\ [i de Kundera în eseul lui) [i tot ce ]ine de
sex (episoadele cu Brunelda) sunt, la Kafka, la fel de
incomprehensibile ca administra]ia.
PENTRU MINE a fost o surpriz\ apari]ia în primul
capitol al romanului, cel pe care autorul l-a socotit
demn de publicare, a unui român într-un rolcheie.
Când, în momentul debarc\rii, Karl se
întoarce la cabin\ s\-[i ia umbrela uitat\ acolo,
se r\t\ce[te [i d\ peste un fochist, un compatriot
neam]. Acesta începe o epopee despre propriile necazuri,
pe care tân\rul, uitând de toate ale lui, o ascult\ emo]ionat
[i chiar tandru. În relatarea necunoscutului „asumat”
pe loc de b\iat, apare [i sursa acestor necazuri: „Ia ascult\
la mine. Suntem noi pe un vapor german? Apar]ine el
liniei Hamburg – America? Întrebarea e: de ce n-am putea
fi oare numai între germani? De ce ma[inistul-[ef este
un român? Îl cheam\ {ubal. S\ vezi [i s\ nu crezi. {i
canalia asta scoate untul din noi, care suntem nem]i, pe
un vas nem]esc” (trad. Pop Simion [i Erika Voiculescu,
rev\zut\ de Radu Gabriel Pârvu). În sprijinul propriilor
afirma]ii, fochistul î[i pomene[te „CV-ul”: „{i doar am
lucrat pe nenum\rate vapoare – în[ir\ vreo dou\zeci dintro
r\suflare, încât îl n\uci pe Karl – [i m-am f\cut remarcat,
am fost felicitat, am fost un lucr\tor pe care te po]i bizui,
comandan]ii mei au fost mul]umi]i [] în timp ce aici,
pe aceast\ troac\, unde totul merge de la sine, [i unde
meseria nu-]i cere cine [tie ce, aici, tocmai aici, cic\ nu
fac dou\ parale, stau mereu în drumul lui {ubal, lenevesc,
trebuie s\ fiu dat afar\ pentru c\ a[ lua – auzi? – leafa
de poman\.” Românul î[i face apari]ia în discu]ia, mai
bine zis la judecata din fa]a c\pitanului. Vine gata preg\tit
cu martori (anticipeaz\ plângerile fochistului) care s\-i
confirme spusele. Superiorii lui îi dau dreptate [i par
s\ aib\ încredere deplin\ în român. Este el a[a cum îl
descrie fochistul pe care îl sus]ine inima lui Karl (de[i
nu-l cunoa[te defel, deci ar putea gre[i) sau a[a cum îl
consider\ c\pitanul, care arat\ ca un om dintr-o
bucat\? Tr\s\tura distinctiv\ a lui {ubal este ambiguitatea.
Un personaj alunecos, capabil s\ se fac\ pl\cut [i urât
totodat\, poate un mic escroc, nici mai r\u, nici mai
bun de atât. Cum se [tie, [i Thomas Mann î[i ia ca prototip
pentru escrocul lui, Felix Krull, tot un român. Dar dac\
la Thomas Mann (tot într-un roman neterminat) personajul
e seduc\tor, iar la proces se ap\r\ în a[a fel încât nu
po]i s\ nu te la[i cucerit de el, la Kafka el e mai
degrab\ din categoria personajelor ciudate. Îns\, dac\
ne uit\m bine la celelalte personaje, Kafka plaseaz\ în
primul lui roman [i un francez afemeiat, Delamarche,
[i un irlandez be]iv, Robinson. Pân\ la urm\, iat\ c\ ideile
preconcepute exist\ totu[i în America lui Kafka. •
5România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
6
A{A CUM sunt oameni c\rora le e r\u
de în\l]ime sau care ame]esc atunci cînd
se deplaseaz\ cu viteze prea mari, tot a[a
exist\ o specie de oameni c\rora le e
r\u de infinit. Nu e vorba de nici o mali]ie
aici, ci de o constatare statistic\. De fapt,
specia în cauz\ e atît de numeroas\
încît nu gre[esc spunînd c\, cu excep]ia
matematicienilor, nici o alt\ categorie
uman\ nu se simte bine în apropierea
infinitului. Nici fizicienii, nici poe]ii [i cu atît mai
pu]in filozofii, [i asta în ciuda frecven]ei cu care
folosesc termenul. Stinghereala pe care ne-o provoac\
acest cuvînt (c\ci infinitul este întîi de toate un cuvînt)
vine din faptul c\ intui]ia nu ne poate ajuta deloc în
în]elegerea lui. E cazul tipic de strîmtorare lexical\
cînd e[ti nevoit s\ faci uz de un cuvînt c\ruia imagina]ia
nu-i poate da nici un con]inut accesibil. Tocmai de
aceea, jena stîrnit\ de infinit î[i are cauza într-o
incapacitate a min]ii noastre de a-i asimila semnifica]ia.
E ca într-o digestie precar\ cînd alimentul cu pricina,
neputînd fi metabolizat, este expulzat cît mai repede.
Tot astfel cu infinitul: neputin]a de a-i da o
întrebuin]are concret\ ne sile[te s\-l ocolim cît mai
mult. Cînd totu[i îl folosim, îl strecur\m în expresii
uzale al c\ror sens e determinat de context, sau îl
furi[\m în figuri de stil a c\ror sonoritate ne
scute[te de situa]ia stînjenitoare de a da explica]ii
pe seama sensului lor. {i astfel, virtutea cuvintelor de
a sugera ceva în absen]a unor sensuri precise se
dovede[te salvatoare. A[a se face c\ expresii precum
„la infinit“, „o infinitate de“ sau sintagmele latine[ti
„ad infinitum“ [i „in infinitum“ devin vocabule docile
a c\ror folosin]\ nu ne d\ b\t\i de cap [i nu ne pune
într-o lumin\ nepl\cut\. Pe scurt, chiar dac\ nu
[tim ce este infinitul, am\nuntul nu ni se pare sup\r\tor.
C\ci intuim c\, f\cînd abstrac]ie de acest termen,
nu pierdem prea mult, cel pu]in nu în via]a de zi cu
zi.
John D. Barrow, profesor de matematic\ la
Universitatea din Cambridge, pare s\ fi intuit foarte
bine propor]iile endemice ale r\ului de infinit, c\ci
cartea lui e un inventar al neputin]elor omene[ti în
materie de concepere a infinitului. {i, dincolo de
efortul erudit de a aduna la un loc cazurile celebre de
lupt\ cu aceast\ enigm\ (de la greci pîn\ la Cantor
sau Gödel [i, mai de curînd, pîn\ la Penrose [i Hawking),
meritul cel mare al autorului este c\ nu a scris o carte
destinat\ matematicienilor. Dac\ ar fi f\cut asta, s-
ar fi ales cu o bro[ur\ competent\ menit\ deliciulului
colegilor de breasl\, genul acela de opuscul pe cît
de consistent pe atît de arid, al c\rui con]inut ar fi fost
din p\cate cu totul ilizibil pentru ochiul umani[tilor,
a[adar genul de tom pe care l-am fi deschis ca s\-l
închidem repede, traumatiza]i de spectacolul ecua]iilor
în[irate la nesfîr[it. Dar tocmai pentru c\ a evitat s\
fac\ o asemenea gre[eal\, tocmai pentru c\ a [tiut
s\ transforme problema matematic\ a infinitului întro
tem\ omeneasc\, tocmai de aceea cartea lui Barrow
merit\ interesul nostru.
Sînt dou\ idei tari ce se desprind din Cartea
infinitului. Prima este c\ infinitul nu reprezint\ cu
adev\rat o problem\ decît pentru matematicieni.
„Problem\“ însemnînd: depistarea unei dificult\]i
teoretice, convertirea ei într-o ecua]ie [i apoi
g\sirea unei solu]ii la respectiva ecua]ie. Pe scurt,
infinitul este o chestiune de calcul, nu una de reflexie
contemplativ\. Pe seama infinitului nu se mediteaz\,
ci se calculeaz\. În schimb, a vorbi despre infinit f\r\
a încerca s\-l prinzi într-o formul\ de calcul înseamn\
a vrea s\ prinzi ploaia în c\u[ul palmelor. Cu alte
cuvinte, singurul domeniu din aceast\ lume unde se
poate vorbi cu sens despre infinit este matematica.
Pentru celelalte domenii – artistic, speculativ sau
teologic – infinitul nu este decît un prilej de
exersare a unei îndemîn\ri retorice sau un pretext
de exhibare a unor acroba]ii conceptuale. În cazul lor,
infinitul sugereaz\ ceva [i nu desemneaz\ nimic.
Neîndoielnic, retorica pus\ în joc poate fi de o solemnitate
a c\rei melodie s\ ating\ treapta degust\rii estetice
sau chiar pragul înfior\rii religioase, dar pîn\ la urm\
retorica î[i va v\di esen]a: o rafinat\ îns\ilare de
cuvinte care rezist\ prin efectul lor artistic asupra
c o m e n t a r i i c r i t i c e
R\ul de
infinit
Jena stîrnit\ de infinit î[i are cauza într-o incapacitate a
min]ii noastre de a-i asimila semnifica]ia. E ca într-o
digestie precar\ cînd alimentul cu pricina, neputînd fi
metabolizat, este expulzat cît mai repede.
John D. Barrow, Cartea infinitului. Scurt\
introducere în nem\rginit, etern [i nesfîr[it,
trad. din englez\ de Irinel Caprini, Humanitas,
2008, 290 pag.
imagina]iei, dar nu prin puterea lor de a se referi la
ceva real.
A[a se face c\ nu exist\ decît un singur infinit:
cel al matematicienilor. Pentru ei, cuvîntul „infinit“
are un simbol [i o semnifica]ie opera]ional\ exact\,
ale c\rei consecin]e teoretice nu au valabilitate
decît în lumea autarhic\ a formulelor aritmetice.
Dar din clipa în care p\r\sim domeniul mul]imilor
[i revenim cu picioarele pe p\mînt, în lumea concret\
[i pip\ibil\ a vie]ii biologice, infinitul înceteaz\ s\
mai fie o problem\.
Lucrul acesta trebuie subliniat: în via]a unui om
problema infinitului nu se pune niciodat\ ca atare. De
am\nuntul acesta î]i dai seama cînd realizezi c\ infinitul
nu ajunge pîn\ la mintea noastr\ decît în form\
adjectival\ sau adverbial\. Nici un om normal nu
st\ s\ priceap\ infinitul, dar în schimb se întreab\
dac\ o durere va dura la infinit sau dac\, bun\oar\,
universul e infinit. Seara, cînd st\m în pat [i medit\m
la nem\rginirea lumii sau la posibilitatea ca sufletul
s\ fie nemuritor ([i aceasta tot o variant\ de infinit
este), ceea ce ne fr\mînt\ cu adev\rat e gradul de
interven]ie a infinitului în via]a noastr\, de aici [i
înclina]ia de a resim]i infinitul în forma lui adverbial\
sau adjectival\. Nu teoria infinitului ne preocup\, ci
consecin]ele ei asupra fiin]ei noastre.
A doua idee ce reiese din Cartea infinitului este
c\ tocmai disciplina în care te-ai fi a[teptat ca infinitul
s\ joace un rol hot\rîtor – este vorba de fizic\ – e
cea care respinge infinitul cu aceea[i hot\rîre ca omul
cotidian. {i pesemne c\ aceasta e partea cea mai
spectaculoas\ a c\r]ii, cea în care Barrow descrie
metoda implicit\ care guverneaz\ demersul fizicienilor:
aceea de a folosi infinitul ca vot de blam împotriva
valabilit\]ii unei teorii fizice. S\ recunoa[tem, situa]ia
e neobi[nuit\: cei din partea c\rora speram un verdict
credibil în privin]a infinit\]ii universului sunt cei
care nu pot asimila în gîndirea lor enzima infinitului.
Mai precis, fizicienii se comport\ ca [i cum ar fi
c\p\tat o obi[nuin]\ mental\ pe care nici ei nu o
con[tientizeaz\ în întregime: aceea de a admite ca
valabile doar acele formule fizice care nu primesc,
ca solu]ii matematice, valori infinite. Cînd apar valorile
infinite, fizicienii resping valabilitatea formulelor
folosite.
S\ detaliem pu]in modul în care fizicienii procedeaz\
în astfel de cazuri. Ei parcurg un algoritm alc\tuit din
patru pa[i: 1) datele experimentale sunt exprimate
în limbaj fizic 2) limbajul fizic este convertit în ecua]ii
matematice 3) solu]iile matematice ob]inute la aceste
ecua]ii sunt analizate 4) în final se caut\ formularea
unor predic]ii pe baza solu]iilor ob]inute. A[adar
algoritmul este: 1) experien]\ [i legi fizice – 2) ecua]ii
matematice – 3) solu]ii – 4) predic]ii. Ciud\]enia este
c\ atunci cînd solu]iile au valori infinite, fizicienii nu
pot formula predic]ii plauzibile. De exemplu: singularitatea
unei g\uri negre cere ca densitatea ei s\ fie infinit\.
Necazul este c\ un fizician nu poate accepta existen]a
real\ a unui obiect cu densitate infinit\. O densitate
infinit\ este un nonsens (densitatea, ca proprietate
cantitativ\ a materiei, presupune finitatea) caz în care
ori respingem ideea c\ o gaur\ neagr\ are densitatea
infinit\, ori respingem ideea c\ exist\ singularit\]i în
interiorul c\rora legile fizice î[i pierd valabilitatea.
Acelea[i greut\]i apar în cazul teoriei supracorzilor.
„Nu [tim înc\ dac\ teoria stringurilor este teoria
adev\rat\ a materiei [i energiei la nivelul cel mai
profund, dar dezvoltarea [i receptarea acestei teorii
de c\tre fizicieni dezv\luie adev\ratele lor sentimente
despre infini]ii fizici. Ei nu cred în ace[ti infini]i!
Ca [i în studiul fluidelor, dac\ un infinit apare întrun
calcul legat de particulele elementare, el e privit
ca un defect al teoriei, indicînd c\ ea este o aproxima]ie
care [i-a dep\[it domeniul de valabilitate. Se crede
f\r\ excep]ie c\ o teorie mai vast\ [i mai bun\ va
alunga întotdeauna infini]ii“ (p. 101)
Aceea[i atitudine a fizicienilor în cazul g\urilor
negre: „Dac\ infinitul fizic a ap\rut cu adev\rat, atunci
el ar fi vizibil observatorilor din exterior [i efectele
sale impredictibile ne-ar putea influen]a. Aceasta arat\
c\, atunci cînd fizica cuantic\ intr\ în joc, cenzura
cosmic\ nu mai func]ioneaz\. Prin urmare, în ciuda
atitudinii speciale a cosmologilor fa]\ de existen]a
infini]ilor fizici [i a locurilor particulare unde ei
a[teapt\ s\-i g\seasc\, exist\ o împotrivire general\
de a-i accepta în univers din cauza consecin]elor lor
impredictibile. Mai degrab\ se consider\ c\ apari]ia
lor e un alt semnal c\ teoriile existente necesit\ eforturi
pentru extinderea domeniului de valabilitate. (p. 109)“
Pe deasupra, potrivit fizicienilor, chiar dac\ universul
ar fi infinit, noi nu putem constata acest lucru pe baza
observa]iilor experimentale. De ce? Fiindc\ nu avem
deocamdat\ la îndemîn\ nici un indiciu care s\ ne
spun\ c\ partea de univers pe care o percepem prin
telescop este un e[antion reprezentativ pentru întregul
univers. Partea noastr\ de cer nu e reprezentativ\
pentru restul cerului. Cu alte cuvinte, nu [tim dac\
universul, în imensitatea lui, este uniform în toate
direc]iile sau dac\, dimpotriv\, are o diversitate atît
de cople[itoare încît ceea ce am apucat noi s\
vedem din el nu reprezint\ decît o f\rîm\ pe baza
c\reia nu putem formula generaliz\ri plauzibile. Ca
s\ nu mai pomenim de am\nuntul bulversant c\
ceea ce fizicienii în]eleg prin materie nu ocup\
decît 5% din universul observabil [i c\ restul e ocupat
cu ceva întunecos [i deocamdat\ insesizabil c\ruia
teoreticienii îi spun „materie întunecat\“, [i despre
care tot ceea ce pot s\ ne spun\ este c\ forma]iunea
cu pricina nu e alc\tuit\ din nici una din particulele
depistate pîn\ acum de instrumentele fizice. {i atunci
s\ ne mai îndoim c\ adev\rata metafizic\ de azi e
fizica actual\? •

Exist\, între apari]iile acestei veri, dou\ volume care se afl\
în bune raporturi diplomatice cu semnatarii lor. Mai bune,
poate, decât cele – ca s\ invoc un alt debut semnificativ –
dintre Floarea de menghin\ [i Svetlana Cârstean.
NIMIC estival, în afar\ de perioada apari]iei,
de-a lungul unor volume de poezie ca {coala
special\ sau Blank. Nimic estival, prin urmare,
în atitudinea inaugural\ a unor tineri scriitori
ca Viviana Mu[a sau Vlad Moldovan. Am
în minte, spunând aceasta, nu atât anotimpul
canicular pe care, cu ochii la calendare, îl travers\m
cu to]ii, cât mai ales metafora unei mult prea timpurii
ruperi de rânduri în plutonul ultimei genera]ii de autori.
Fiindc\, dac\ recitim ast\zi, cu inten]ia de a opera o
cuvenit\ selec]ie, volumele de versuri ale celor ce trec
– în unele formul\ri publicistice – drept milenari[ti,
constat\m c\ nucleul dur al decadei acoper\, aproape
uniform, anii 2000-2004. Sunt anii în care au intrat în
scen\, zgomotos, Marius Ianu[, Dan Sociu, Claudiu
Komartin, Teodor Dun\, Dan Coman, Ruxandra Novac,
Domnica Drumea, Elena Vl\d\reanu, R\zvan }upa,
{tefan Manasia, Adrian Urmanov. {i – de bun\ seam\
– al]ii, nu de aceea[i mân\, dar din acela[i val foarte
permisiv.
Ce a urmat ]ine, a[a cum anticipam cu un anume
regret, de o adev\rat\ vacan]\ – de var\ – în care bursa
debuturilor pare s\-[i desf\[oare, inofensiv, rotativa. Au
ap\rut, între timp, c\r]i de poezie originale. Sau m\car
interesante. Nu, îns\, [i autori cu adev\rat demni de ele.
Lista restrâns\ a genera]iei a cam r\mas aceea[i, chiar
dac\ premiile acordate anual par, într-o iner]ial\ bun\voin]\,
s-o primeneasc\ neobosit. Ar fi inutil [i cinic s\ reproduc,
acum, câteva nume de poe]i de ale c\ror energii
stenice nu sunt nici pe departe convins. Mai indicat mi
se pare s\ notez, democratic, c\ o atare criz\ afecteaz\
în mod egal editurile interesate de numele noi ale literaturii
locale. Nici Vinea, nici Cartea Româneasc\, nici Paralela
45 nu sunt, din acest punct de vedere, scutite de e[ecuri.
Dup\ cum nici criticii literari ai momentului nu au altceva
de f\cut decât s\ constate, global, curba descendent\.
Iar afirma]ia mea nu se întemeiaz\ pe memoria acut\ a
cititorilor României literare, ci pe disponibilitatea
acestora de a uita repede ceea ce – la urma urmelor – e
pasabil.
{i totu[i, întorcându-m\ la prima fraz\ a articolului,
exist\, între apari]iile acestei veri, dou\ volume care
se afl\ în bune raporturi diplomatice cu semnatarii lor.
Mai bune, poate, decât cele – ca s\ invoc un alt debut
semnificativ – dintre Floarea de menghin\ [i Svetlana
Cârstean.
ÎN 1997, Vivianei Mu[a i se tip\rea prima carte,
Iubirea departelui. Nu am idee pe ce se putea întemeia
scrisul unei autoare abia ie[ite din adolescen]\ [i abia
intrate la facultatea de psihologie. {i nici dac\
respectiva plachet\ a stârnit suficient interes în rândul
comentatorilor încât, reconstituit, dosarul de receptare
s\ con]in\ pasaje exacte [i edificatoare. Printr-o
stranie lege a compensa]iei, m-am str\duit s\ m\ apropii
cât mai mult de cel de-al doilea debut al ei – palpabil
de data aceasta – timid intitulat {coala special\.
Ca biografie, ne informeaz\ coperta secund\, totul
pare o vast\ transmisiune în direct din câteva, greu
identificabile dar u[or reprezentabile, centre de plasament
române[ti. Vocile r\gu[ite ale unor copii supu[i priva]iunilor
Viviana Mu[a, {coala special\/ Special school, Editura
Trei, 2008, Prefa]\ de Radu Andriescu, traducere în
englez\ de Patricia Cristina R\doi, 80 pag.
Vara
patriarhilor
emo]ionale se pliaz\, dureros, peste natura – elementar\
– a interoga]iilor: „A[ vrea s\ v\ întreb ceva în secret./
La copii [i la mamele lor vocile sunt la fel/ de la
natur\ sau c\ se obi[nuiesc unii cu al]ii ?/ E important,
adic\ dac\ vorbesc eu cu mine/ a[a cum ar vorbi
mama mea/ s\ m\ încred c\ vorbesc pe vocea ei sau nu?”
(pag. 68)
Paradoxul nu mai iese aici din micile economii
specifice artificiului logic, ci din abuzul de cuvinte pe
care corecta definire a termenilor îl presupune. Faptul
e, cu precizie, constant [i izbe[te chiar în moalele cli[eului.
Iat\ ce înseamn\, de fapt, a opta zi a lunii martie: „e ziua
când vin inspectoarele [i cânt\m/ de ziua ta m\mico [i
primim ajutoare./ Facem colaje cu doamna Jeni care-i
merg mâinile brici/ [i [tie s\ fac\ tot felu de crengu]e
înflorite/ din toate pungile [i gunoaiele./ Când vine vorba
de familie te cam bufne[te râsu/ [i se face pielea de g\in\./
Familia este o plan[\ urât\ [i plin\ de praf/ care st\ în
magazie/ pe care scrie romdidactica./ Are [i bunici.”
(pag. 60)
Când astfel de ambiguit\]i se instituie, realismul gros
al presupusului reportaj trece în fundal. Înregistrarea
e, cu fine]e, controlat\. Aten]ia e deviat\ discret c\tre
referin]a cultural\, a[a cum subliniaz\ excelent, în câteva
propozi]ii sintetice, Radu Vancu. Poezia american\ e, în
paginile {colii speciale, pe continentul ei. Dar nici
Arghezi, cel din Flori de mucegai, nu e chiar o
prezen]\ de ignorat: „hai uit\-te la mine, m\! Tu e[ti
Stelic\? M\ da firav e[ti tu. Hai uit\-te la mine Ochi
negri!/ Cine ]i-a b\gat a[a mâinile în pantaloni?/ ]i le
scot c\ nu-i frumos./ Acu de ce plângi?/ Of, ce faci,
m\mic\ ? De ce-]i dai pumni în cap?/ Am\râtule ! deaia
st\teai tu cu mânu]ele în pantaloni?/ Na c\ ]i le pun
la loc,/ gata cu mama!/ Ia uite cum le scoate pe cracu
pantalonului ! M\ Stelic\, nu vorbe[ti, nu? Da auzi?/
M\, tu nici nu întorci capul când î]i zic pe nume./ Ia uite
cum [tii tu s\ te joci cu mâinile scoase prin craci,/ n-am
v\zut a[a ceva în via]a mea !/ Ce-ai pe mân\, leocoplast?
E[ti lovit?/ Aaa...scrie NARGHITA pe leocoplast !/ A[a
te cheam\. Râzi, ai ? Nu e[ti b\iat! Gata, am în]eles. E[ti
feti]\ !/ Mânca-o-ar mama pe ea de feti]\. Râzi acu, ai!?”
Vlad Moldovan,
Blank, Editura
Cartea
Româneasc\,
2008, 88 pag.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
(pag. 34)
Plac, într-o prim\ lectur\, în volumul Vivianei Mu[a,
sonorit\]ile neobi[nuite ale limbajului, pronun]iile
defectuoase, adapt\rile verbale neizbutite. Detalii ce ]in,
îndeob[te, de fidelitatea înregistr\rii audio [i care nu
asigur\ decât o anumit\ empatie jurnalistic\. Oprindune
la acest nivel al sociologismului vulgar [i al anchetei
fonetice la fel de vulgare, cartea ar putea fi sanc]ionat\
cu destul\ asprime. Numai c\, atrag aten]ia, dincolo
de dizabilit\]ile care-i singularizeaz\ – [i însingureaz\
– pe ace[ti copii numi]i când Ana, când Ciocârlan, când
Religioasa, când Gâjâita, exist\ o deprindere –
special\ – pe care, la fiecare deschidere a volumului,
ei o împart cu câte cineva.
Câte dintre personajele Vivianei Mu[a scriu? Câte
citesc? {i cât de des? E de num\rat!
ÎNAINTE de Blank, Vlad Moldovan nu a mai publicat
nimic. Acest volum cu titlu sec, permanent preg\tit
s\ se autodevoreze, perfect adecvat, este, a[adar, cel
dintâi – cu toate actele în regul\ – al poetului de
aproape 27 de ani. C\ el era, în mod natural, preconizat
genetic, suntem în[tiin]a]i la vreme de textul de pe
ultima copert\. C\, în materie de simplitate a concep]iei
versului, Bacovia pare a fi unul din modele, suntem, din
nou avertiza]i din aceea[i surs\. C\, îns\, pozi]ia pe care
o ocup\ vocabula aceasta astringent\ e una care duce,
în spa]iile dintre versuri, la crearea unui „om nou”, mi
se pare mai degrab\ o nobil\ iluzie.
Oricum, de[i validat de autorii genera]iei cristalizate
în jurul anului 2000, Vlad Moldovan nu le e, acestora,
dator prin nimic. Cel mult o anume t\ietur\ molcom\
a sintagmelor [i o anume indiferen]\ fa]\ de formul\rile
insistent expresive l-ar putea situa pe acela[i meridian
cu {tefan Manasia. Fragmentarismul [i narativitatea nu
mai sunt, la el, premise ale poeziei, ci repere ale viziunii.
Pe care, ulterior, la cerere, fiecare o poate transforma
în ce vrea. Un poem care trimite la practicile zen se
încheie, riguros, cu însemnarea orei [i a datei. Un altul
d\ senza]ia de ruralitate p\gân\ construit\, milimetric,
pe ecranul unui calculator. Un altul e o metamorfoz\
pe care numai hazardul o poate justifica: „Am câ[tigat
la Loto/ 5 din 6/ Cinci din [ase/ Nu 4 nici 6/ 5 din {ASE
– ca în via]\/ [i când m\ duc s\ revendic/ Boom !/ începe
furtuna/ pe strad\/ în mijlocul ora[ului,/ [i nici un oficiu
în apropiere./ Acum, cu b\nu]ii a[/ mai fi f\cut câte ceva/
dar c\ldurica din mine/ era mai slab\ decât/ scrâ[netul
cl\dirilor din jur/ c\deau câte 5, în stânga/ [i la dreapta./
Asta f\cea natura pentru mine/ pentru fiul ei cel mai
blând// O ]ineam pe micu]ic\ de mân\ s\ n-o ia/ vreo
rafal\/ {i îi tr\sneam vreo dou\/ ]ine-te nu ]i-am spus/
Asta nu-i dictare puiuk/ Teme-te de huruitul vântului/
Pleac\-te la vijelie/ Copil\./ Moirele pe ea [i nu/ pe mine/
Eriniile o trag în gang-bangul lor vârtos !/ Pân\ odat\
o desprinde/ Suflul de lâng\ mine/ {i o poart\ sus/ Ca
pe o scam\ în pelteaua descreierat\./ Dar eu m\ vâr
sub strea[in\/ {i cu biletu în cioc/ Încep s\ buhui.” (pag.
46)
Acurate]ea semnelor grafice [i dic]ia f\r\ pereche
a silabisirii sunt urm\ri ale judicioasei folosiri a spa]iilor
albe. De orice fel, risc s\ presupun, de la cele tipografice
pân\ la cele ale globulelor din sânge. Microscopice, [i
una, [i cealalt\, pentru c\ aceasta e scara la care Vlad
Moldovan î[i instrumenteaz\ vocea. Dac\ [i-ar goni
animalele de prad\ din texte [i dac\ ar înlocui gamele
majore care sparg timpanele câtorva poeme realmente
frumoase, am avea, în Blank, cea mai intransigent\ form\
de minimalism din poezia ultimilor ani. Iar aceasta
f\r\ a apela, comod, la deliciile confesiunii.
Atunci, fiecare pagin\ ar suna astfel: „Când
citeam/ sau încercam s\ urm\resc/ o tulpin\ (ea iese [i
se încol\ce[te/ de gât)./ Pe covor/ [i sub podele/ levita
ba poate clipocea/ firava mea triste]e./ Uneori [tiu pe
unde umbl\ mâinile ei.// Trec pe lâng\ oameni mai
stupefia]i decât mine,/ respir n\uc,/ dac\ supravie]uiesc
o s\ m\ intoxic cu fum./ Ocolesc craterele de pe caldarâm.//
Înc\ mai ascund hârtia mototolit\ în pumn –/ nu vreau
s-o las/ în nici un loc «de la care m\ îndep\rteaz\ pa[ii».”
(pag. 79)
Dup\ Blank, Vlad Moldovan va trebui s\ scrie,
complet surd la exterior, alte [i alte volume absolut
identice cu acesta. Pentru a-[i împlini formula, foarte
dificil\, de care, de la început, nu s-a cru]at. •
7
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

p o e z i e
Ovidiu
Genaru
Se crap\ tavanul [i cade moloz
`n cea[ca `mp\ratului care tocmai gândea c\
nimic
nu mai cade `n lume
~mp\ratul se afla cu spatele la cea[c\
Apoi `mp\ratul se `ntoarse
`[i bea tacticos ceaiul
`[i bea molozul
`[i bea palatul
pe sine se bea
[i râdea
{i c\dea
Lovind de moarte `mp\r\teasa care tocmai intra
cu argintul pr\jit pe o tav\ de aur.
Creion
Ici-colo pe versan]ii luminii
`n stoguri
de fân lic\rind
lini[te tu paie de stic\
~nainte de a se petrece
se `nfiripase deja venind
stârnit\ de un fluture
suav
oprit pe-un fluture `n doliu
Muntele
~ncremenirea pe valea muntelui e tot ce se
mi[c\
Coco[ii `n chihlimbar cânt\
Alte p\s\ri
comunale dorm `n zbor
~ntemeiez `n gând o copil\rie
Fier\straiele tac
~n numele fericitului aer [i al frumoaselor
din pic\turile de ploaie
[i al sfântului sturz
sunt de cristal
{i cum `]i spuneam: `n orice zi de la cap\tul
nop]ii
g\sesc `n pantofi
za]ul unei substan]e civile numite ovidiu.
Ceaiul de diminea]`
Lini[te
tu clatini linguri]a `n cea[ca de ceai
lini[te de mu[e]el [i pururi
`ncercuitului pace
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
8
Inocen]i [i flecari
Inocen]i [i flecari genuini bufoni paranoici
nesupu[i [i crepusculari egoi[ti vanito[i
eretici
Adic\ noi
noi poe]ii balastul
ar trebui s\ ne ardem singuri pe rug
Maica noastr\ cea bun\
m\icu]a mileniului trei
patria ne d\ o mân\ de ajutor
deja ne preg\te[te chibritul
Vânt ]ig`nesc
Prin m\h\l\li r\u famate aud chicoteli de
femele
cu ciorapi ieftini
Se-aud zurg\l\ii chilo]ilor bej
de-a dura prin hârjoane de gang
Voi tenta]ii sub tandre]ea umbrei [i
voi ovule
dornice de infamii
Sâni roz cu pu]in violet circular
da]i la maximum
amintire a suptului
celestului sfârc
Gol\nii [i jocuri ale speciei din]i feminini
mu[când limbi intruse-ntre din]i
Noapte de var\ vreme de a[ternut
[i fie ce-o fi
un vânt ]ig\nesc m\-ndeamn\ spre bordeluri.
C`dea
Lovind o pas\re care `n nori dormea
fulgerul cade [i doboar\ copacul
copacul izbe[te piatra care st\tea
[i piatra g\ure[te acoperi[ul
acoperi[ul care acoperea
a fost moartea razant\
care trecu
[i nu te g\si
Pe mâine.
Nu
Pentru c\ haznaua [i dandanaua
`nc\ se mai vând la târg cu ocaua
Domnilor
vreau [i eu la ber\rie
sunt s\tul pân\-n gât de cacofonie
Vreau [i eu `n francofonie `n masonerie
vreau zaiafet [i vreau sindrofie
Vreau tutun de pip\ Clan
Vreau [ampanie [i vreau chantan
Nu
dumneata vei purta [apc\.
Mai vreau
Mai vreau cu bri[ca la [osea
s\ port joben
baston [i ghetre
O mie de perechi de m\nu[i albe s\ am
[i pistoale sidefate unsprezece
Mistre]i sau cerbi s\ fie
mândri preferându-mi glon]ul
Moartea mituit\ cu mo[ìi
S\ vând s\ cump\r suflete moarte
soarta s\ mi-o joc la zaruri
Flancând un drum cu lumân\ri
mestecenii s\-mi fac\ pod de cear\
}arina s\ m\ tutuiasc\
Vreau bl\nuri troic\ lermontov
[i-o slug\ c\reia s\-i spun: st\pâne!
Linguri]\ feminin\ de alpaca
`n por]elan bizantin
zah\r `n rai prizonier
[i-n aer suluri aurii de cling cling.
48
~n al patruzeci [i optulea an dup\ na[terea mea
norii erau stacojii [i o lumin\ stranie
arctic\
Erau umbre lungi de ospiciu ca [i cum
cl\dirile s-ar fi culcat aplatizate
ca [i cum o lam\ ar fi tuns chilug ora[ul
Era o duminic\ de sfâr[it de mileniu
[i era atâta ur\ la rigol\
[i era pregnan]a unor spectre suspecte
Era un proces de carbonizare a
zidurilor
era un sfâr[it f\r\ `nceput
Era un ghetou [i-n ghetou eram eu copil
[i-n copil era
Iisus.
M`[tile lui Dumnezeu
~ncerc s\ scriu un poem [i renun]: sunt
posac
infertil g\unos
Recitesc atunci altul vechi scris
`n vremuri de cium\
[i caligraf inocent consimt s\-l transcriu
leit
[i s\-l semnez cu prospe]imea de azi:
tot `n aceea[i limf\ social\ m\ scald
[i tot `n acela[i eu impur ard pe rug
Altele
sunt doar m\[tile lui Dumnezeu
ispitele detaliile de[ert\ciunii
mai rafinate mai perverse mai `ndr\gostite
de mine. •

Un ton al demnit\]ii [i al perfectei
lucidit\]i [i al st\pânirii de sine într-un
domeniu, cel al m\rturisirii, de atâtea
ori pândit de riscul excesului.
Scrisoare din Paris
~n vârful picioarelor
NTÂLNIRE, convorbire cu
Î
Julien Gracq, de mul]i socotit
a fi cel mai important scriitor
francez în via]\ – în memoriile
lui Junger apare ca fiind
„omul care scrie cea mai
bun\ proz\ francez\“. Tr\ie[te
retras undeva în provincie,
unde nu e cunoscut decât pe
numele autentic, Louis Poiret,
fost profesor de geografieistorie
la un liceu de prin partea locului
[i descendent al unei familii de cinsti]i
comercian]i. „Aici – precizeaz\ Gracq –
cunoscut nu e decât Monsieur Poiret, literatura
nefiind o activitate omologat\, socialmente
recunoscut\... Cât despre cei ce-l citesc pe
Gracq, unii m\ cred mort, pentru c\ nu m\
v\d la televiziune. Am noroc, nu-i a[a ?“
Independent în toate sensurile ; t\cut,
discret, tr\ind într-un fecund semi-anonimat,
prielnic vocii interioare, departe de vanit\]ile
[i de z\d\rniciile vie]ii literare [i ale
zgomotoasei actualit\]i mediatice – un mare
scriitor, dar [i un în]elept. Cu mult\ vreme
în urm\, nu fusese tocmai a[a, militase,
se dovedise „sociabil“, activase în rândul
comuni[tilor „de la baz\“, neveleitari.
Trecuse ca atâ]ia al]ii prin aceast\ „experien]\“,
s-a îndep\rtat total de ea, dar, iat\, nu o
reneag\. „Toate acestea sunt undeva departe.
Personajul care eram atunci mi-a devenit
str\in... Nu prin ideile pe care le ap\ra, dar
prin comportament, un anume tip de a[teptare
fa]\ de istorie...“
„O istorie – insist\ interlocutorul – de
care nu mai sunte]i încredin]at c\ merge
spre bine. A]i fi mai degrab\ pesimist în
privin]a asta. Cu atât mai ciudat\ atunci
aceast\ îndep\rtat\ parantez\ de optimism.“
B\trânul scriitor nu arat\ nicio crispare
în fa]a trecutului – [i niciun regret – [i nici,
dimpotriv\, vreo satisfac]ie retrospectiv\.
„Pe mine însumi m\ surprinde «paranteza».
Erau tot felul de lucruri amestecate în acest
fel de militantism: criza de originalitate
juvenil\, tocmai pentru c\ anturajul meu
nu era de partea aceasta; anumite influen]e
personale; lecturi din Lenin, din Tro]ki,
care m-au impresionat. Dar nu era un impuls
visceral, precum la militan]ii de origine
popular\. Mai curând o construc]ie intelectual\.
Cu o rezerv\ de spirit critic – cuno[team
deja suprarealismul. În momentul în care
militam (în anii dinaintea r\zboiului – n.n.),
scriam Au château d’Argol [i m\ întrebam
ce figur\ ar face tovar\[ii mei citind cartea.“
Frapeaz\ tonul ne-frapant al confesiunii.
Austere, lini[tite...
„Era vorba de un angajament sincer.
Militam în partid, g\sind c\ era bine – [i
c\ programul era just. În acela[i timp,
continuam s\-i frecventez pe ne-comuni[ti,
cu ei discutam literatur\. O tr\s\tur\ a
caracterului meu: niciodat\ nu ader în
întregime.“(s.n.)
Un ton al demnit\]ii [i al perfectei lucidit\]i
[i al st\pânirii de sine într-un domeniu,
cel al m\rturisirii, de atâtea ori pândit de
riscul excesului – al auto-legitim\rii
complexate sau, dimpotriv\, al auto-flagel\rii...
E drept c\ [i interlocutorul – nu
altul decât Régis Debray în ultimul capitol
intitulat: Bonjour Monsieur Gracq al recentelor
sale memorii intelectuale (Gallimard
1998) [tie s\ întrebe, pe ce ton s\ întrebe...
[i mai ales s\ „sublinieze“ ceea ce neap\rat
trebuie, în cazul de fa]\ caracterul tinere[teefemer
al angajamentului ; fie el [i deta[at,
marcat de un spirit critic chiar în vreme ce
avea loc... „Ultimul s\u gest politic dateaz\
din 1939, când pactul germano-sovietic
i-a deschis ochii.“ Ochii scriitorului s-au
deschis atunci [i între timp – sunt [ase
decenii de atunci! – se poate spune c\ nu
s-au mai închis... Interlocutorul vine cu
precizarea c\ Gracq nu dovede[te „acrimonie“
în evocarea trecutului îndep\rtat, ci
„indulgen]\“ mai curând... Gracq accept\
termenul: nu se sperie de el... „Da. Ace[ti
trei ani – atâta a durat militantismul «de la
baz\» al juvenilului Julien Gracq, n.n. – în
care m-am ocupat de politic\ au reprezentat
o perioad\ exotic\ în existen]a mea, una
pe care n-o mai în]eleg foarte bine. Ce
m\ emo]iona era calitatea oamenilor pe care
îi întâlneam în Partid. Ei, da, militan]ii erau
f\cu]i dintr-un aluat, dintr-o substan]\
extraordinar\.“
Militan]ii „de jos“, înc\ o dat\, nu vârfurile,
nu „tovar\[ii din conducere“, absen]i din
indulgenta evocare. A urmat trezirea.
„M-am îndep\rtat de partid f\r\ dificultate,
f\r\ traumatism. E drept c\, spre deosebire
de Nizan, nu mi-am declarat plecarea în
pres\.“ De observat: „plecarea“ – nu „ruptura“;
marelui prozator nu-i sunt deloc pe plac
cuvintele categorice, obi[nuitele grandilocven]e
– cam suspecte de felul lor...
Interlocutorul noteaz\: „Problema cu
trecutul acestei iluzii (trimitere la cartea
lui François Furet, n. n.) nu este de ce ai
fost în ea, ci cum ai ie[it din ea [i în ce
stare. El, Gracq, a f\cut-o în vârful picioarelor
(s. n.) [i în nevinov\]ie. F\r\ a fi avut
de cur\]at vreo pat\ de sânge...“
Sintagm\ nu se poate mai caracteristic\
pentru omul Gracq [i nu mai pu]in pentru
scrisul s\u – „în vârful picioarelor“...
„Plecarea“ din militantism s-a produs „f\r\
resentiment [i f\r\ culpabilizare“, motivat\
fiind de propozi]ia-concluzie, de ast\zi, a
lui Julien Gracq: „Politica nu este un exerci]iu
serios pentru spirit.“ (s. n.)
Lucian RAICU
iunie 1998
Nu-mi dr\mui
iubirea cu
cîntarul…
Nu-mi dr\mui iubirea cu cîntarul
Sau cu dantela de la gît, sub]ire.
Eu te-am întors frumos din amintire,
Punîndu-mi la b\taie întreg harul.
{i te-am sfin]it cu lacrima, [i drumul
}i l-am f\cut curat, harnic deodat\,
Împr\[tiind mireseme cu duiumul
Ca s\-]i s\rute iar sînii de fat\.
C\ci te doresc femeie [i copil\,
Cu coapsa rotunjit\, dar n\uc\
De ce nici nu gînde[te c-o s-aduc\
În via]a-mi sc\p\tat\ [i umil\.
O, nu-ncerca s\ scapi din vorba-mi
cald\.
Nu vezi cît\ pl\cere trupu-]i scald\?
•
C|R}I
p r i m i t e
• Dan Berindei, B\lcescu, studiu monografic,
Editura Historia, Bucure[ti, 2008, 398 p.
• Bogdan Teodorescu, Spada, roman, edi]ia
a II-a revizuit\, Editura Tritonic, Bucure[ti, 2008,
270 p.
• Adrian Georgescu, Unul [i el însu[i, roman,
edi]ia a II-a revizuit\, Sieben Publishing, Bucure[ti,
2008, 216 p.
• Ruxandra Berindei, Modest Morariu, Casa
dintre portolaci, proz\, Editura Domino, Bucure[ti,
2007, 164 p.
• Remus Valeriu Giorgioni, Kiriat Sepher, roman,
Editura Tracus Arte, Bucure[ti, 2008, 154 p.
• R\zvan Voncu, Fragmente de noapte, critic\
literar\, Euro Press Group, Bucure[ti, 2008, 266 p.
• Simona-Grazia Dima, Labirint f\r\ minotaur,
articole [i eseuri, postfa]\ de Mircea Horia
Simionescu, Editura Ideea European\, Bucure[ti,
2008, 186 p.
9România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
10
` n s e m n \ r i
Coline
cu demoni
CUPRINSUL penultimului volum din
„prima mea via]\” literar\ este destul de
ciudat. Poeziile proaste, sau doar nerelevante,
ocup\ cam trei sferturi din cele
150 de pagini! {i totu[i, pentru 18-20
poeme definitorii din Coline cu demoni
(Editura Eminescu 1970), numerosul
[i seriosul juriu al Uniunii Scriitorilor
mi-a acordat Premiul pentru poezie. (Pe
27 aprilie, când avusese loc jurizarea, eu m\ aflam
înc\ prin p\durile Moldovei, împreun\ cu Virgil Mazilescu,
încheind o concentrare militar\ de o lun\...) Florin Mugur
mi-a trimis, înainte de premiu, o scrisoare extraordinar\:
„Ai scris, în sfâr[it, Cartea. (...) [i îmi dai curaj: pentru
c\ ai reu[it, cunoscându-]i defectele (risip\ de cuvânt
în Clepsidra, prea mare zgârcenie în alte c\r]i); or, defectele
mi le cunosc [i eu. Mai trebuie un mare talent. Mai trebuie
[i noroc. De data asta ai avut nu numai talent, ci [i noroc.
Ai g\sit tonul C\r]ii [i ai scris-o. {i e ciudat: cartea ta
cea mai compozit\ e de fapt singura ta carte unitar\ [i
unitar nobil\.”
Nu mi se potrive[te constatarea: „ai g\sit tonul c\r]ii
[i ai scris-o”. Al]i autori vor fi procedând astfel (m\
gândesc la 11 Elegii al lui Nichita St\nescu); eu
plecam de la „ce se adunase”, adic\ de la poeziile neap\-
rute înc\ în volum [i le amalgamam cu altele, mai vechi,
încropind un sumar. În cazul acestor Coline cu
demoni, am împins improvizarea foarte departe. Adunând
o mul]ime de piese pe care eu însumi le înl\turasem
din Clepsidra [i din culegerile precedente, le-am
distribuit în dou\ cicluri inventate ad hoc: Recuper\ri [i
Dublete, [i le-am pus cam „cu furca” prin pagini.
Mult mai pu]in numeroasele poeme demne de aten]ie,
scrise mai ales în 1968 [i 1969, sunt plasate la începutul
culegerii [i la sfâr[itul ei. Doar ele dau un aer unitar c\r]ii,
în rest ea este, cu adev\rat, compozit\; pun pe seama
norocului buna ei primire! Coline cu demoni se deschide
cu un poem din cele importante pentru mine, Început :
Poate m\ în[el, dar o chemare presim]ii
din suprafe]ele supuse de nisip
[i un pas îmi e cerut cu st\ruin]\:
un semn s\ ard\ talpa mea
pe umerii de[ertului!
Acolo nu po]i duce altceva
decât toiagul umbrei tale pe nisip,
îng\duite sunt doar mersul [i târâtul
[i plânsul fericirii în pustiu.
Acolo totul s-a încheiat: sunt gata
p\mânt [i cer, s-au dezlegat definitiv
destinele tr\ite, str\b\tute.
{i o fiar\ tân\r\ zgâl]âie por]ile de[ertului.
Risc s\ fiu luat drept un autor care „pleac\” mereu
de la mituri, motive [i revela]ii ale altora. Pomenesc o
mul]ime de «izvoare» ale poemelor – pe care, adesea,
le-am identificat… abia cu aceast\ ocazie! Pentru Început,
m\ gândesc la Camus cel din povestiri, cu prezen]a
obsedant\ a de[ertului în fundal. La „polul plus” (cum
spune Ion Barbu în Oul dogmatic), fenomenul ninsorii
în spa]iul montan m-a fascinat pe la începutul anului
1969; N\vala nordului este o veritabil\ negare a realului
sub perdelele de fulgi, venind din însu[i eul liric (De ce
mai sunt?):
(…) O lume se a[eaz\ din înalt
legând t\râmul viu de cel\lalt:
adaos din adaos, orb [i mut,
p\mântul cu uimire a crescut. (…)
De ce mai sunt?
De ce nu m-am întins,
trunchi negru nins, l\sându-mi întradins,
ca flac\ra din rug cu fream\t larg,
s\ se desfoaie sufletul, zb\tut
în vântul nou: o pânz\ la catarg
târând spre cer carena mea de lut?
Ninsoare sângeroas\, Din p\mânt, un strig\t, Assur,
Arhetip, Auz sunt, de asemenea, poeme pe care le supun
[i azi cititorului avizat, cu speran]a ca el s\ intuiasc\ o
anume continuitate în demersul meu poetic. Constat
c\, involuntar, de[i m\ decisesem s\ m\ d\ruiesc versului
alb, am a cita mai ales stihuri în ritm clasic. Nu e
vorba doar de o pauz\, ci de o invincibil\ continuitate,
ce se va continua [i în poezia mea de limb\ francez\ în
deceniile urm\toare. În Duhul f\r\ de lege (unde se
aud unele ecouri din angoasantele nuvele ale lui H.P.
Lovecraft), înalt\partele absolut este identificat pe îns\[i
Terra:
El urc\ de prin neguri, din sp\rturi
r\mase-n glob din nemaipomenire,
ca suflul ne-n]eles al unor guri
ce-s martore-nceputului de fire.
Miriapodic, suie din str\fund
pe treptele de mun]i ce îl îndur\,
[i vie]ile în arbori se ascund,
tot ce-i f\cut îl prejmuie cu ur\.
C\ci el, str\in, spre stele d\ în brânci:
doar ele-i sunt, în jur nimic nu-i este,
[i-n timpul lui de r\suciri adânci
f\cutu-i doar durat\ [i poveste. (…)
Un poem din cele mai importante este Din infinit,
poate, închinat singurei mele iluzii de contact cu
Dumnezeirea – cel acordat oric\rui muritor în clipa venirii
sale pe lume:
Din infinit, poate de sus,
o mân\ m\ crea
[i m\ gre[ea,
sau m\-ntocmea în multe chipuri.
Eu începeam s\ fiu,
de[i nici înainte
nu cred c\ eram lips\.
Ce suferin]\, vai, s\ fii alc\tuit!
[i toat\ starea mea era durere,
[i mâna m\ crea
de undeva, poate de sus.
Iar eu urlam necontenit,
din spaima [i durerea magmei mele:
„NU,
nu face asta !”
Ie[ind din seria poemelor determinante din anii 1968-
1969, m\ opresc asupra unuia mult mai vechi, Roman]\
scris\ demult, în adolescen]\, scris la vârsta de 18 ani
(dac\ nu cu un an înainte). Sub pseudonimul Gino Stella
(ca student la sec]ia de italian\ la Facultatea de Filologie),
i-l trimisesem, împreun\ cu alte câteva, lui Miron
Radu Paraschivescu, care a scos la lumin\ o mul]ime
de autori debutan]i. Autorul Cânticelor ]ig\ne[ti ]inea
pe atunci o dubl\ po[t\ a redac]iei, la „Contemporanul“
[i la „România liber\“.
„Trebuie s\ m\rturisesc (comenteaz\ MRP), de mult\
vreme visam la un gen de roman-pilul\-în-versuri, ca în
felul nuvelelor lui O. Henry, sau la o poezie-romande-aventuri.
Dar n-am b\nuit c\ visul mi se va realiza
atât de curând, Gino Stella mi-a luat-o pur [i simplu
înainte! Versurile sale, pline de ironie, umor [i
aventur\ sunt maximul la care a[ fi putut râvni. (…)
Acolo nu po]i duce altceva
decât toiagul umbrei tale pe nisip,
îng\duite sunt doar mersul [i târâtul
[i plânsul fericirii în pustiu.
L\sând de o parte orice glum\, cred c\ ne afl\m în fa]a
unui talent deosebit: umorul dens, satira aproape glacial\,
mimarea romanului-foileton, totul ni se pare reu[it. Iar
printre toate, apar imagini remarcabile din când în când:
sticlele goale care plutesc pe lâng\ vas «ca ni[te pe[ti
mor]i»; pistolul «ce arde mocnit – prism\ pitic\ de ghea]\»;
luna care «s-a ascuns dup\ un rechin», totul dovede[te
imagina]ie liric\ de bun\ calitate.“
Ajung la cele 20 de Recuper\ri (1958-1966);
prima dintre ele, Miei (botezat\ mai târziu Agnus Dei)
poate fi extras\ din grupaj, gra]ie aluziei cristice, de care
nu fusesem con[tient scriind-o:
Stau cu miei înf\[urat
de la t\lpi pân\ la trunchi,
boturi dulci s-au r\sfirat
respirate pe genunchi.
{i copilul Savaot
cre[te prin ninsori febril,
trece inelatul bot
din februarie-n april.
Firu-n blan\ cre[te strâns
ca o lacrim\ în plâns.
Nimic din «recuper\rile» ulterioare – cu excep]ia
unor Portrete suprapuse, care nu sunt altceva decât o
variant\ trec\toare a unui poem de importan]\, Trec lumi
prin lumi… Alte câteva piese «f\cute», iar nu n\scute
m\ poart\ spre ciclul Dublete, num\rând 34 de z\d\rnicii
lirice totale. Printre poemele ce fac leg\tura cu cele
definitorii de la sfâr[itul Colinelor cu demoni, mai izolez
unul, Aici, scris în zilele invad\rii Cehoslovaciei din
august 1968. Nu e vorba de un protest r\sun\tor („Pune,
Doamne, straj\ gurii mele!“…), ci de un geam\t:
De-ai mai putea surâde la fel ca înainte
de înghe]area sufletului, pe nea[teptate!
E ochiul t\u încremenit\ m\rturie
[i lacrima ]i-a înveninat obrazul:
e[ti vinovat pân\ la na[tere de toate
[i mai ales c\ în]elegi cu mult mai mult
decât e îng\duit puterilor din tine.
Trece sufletul dungat în dou\,
abia ]inându-se din cre[tet pân\-n t\lpi.
Degeaba mai a[tep]i, e chiar aici
locul de rupere [i desp\r]ire
unde na[terea e însemnat\.
O dung\ albastr\ întretaie
orice mi[care, f\r\ sc\pare,
ca zidul unei cet\]i scufundate
(întrez\rit din cer) apele m\rii.
Ultimele [ase poeme ale volumului merit\ a fi reluate
în cele mai exigente selec]ii ale autorului (fire[te, pe
r\spunderea [i iluzia sa!). În Fiin]ele dintre nisipuri,
revine înalt\partele (sau pretutindenea!) de[ertului:
Voi sunte]i cele care ne vor urma,
fiin]e dintre nisipuri?
De mult a[tepta]i voi
ca mun]ii s\ se road\
[i toate s\ ajung\ [i s\ treac\
prin marele r\gaz al pietrei…
Când germenii vor da în l\turi
lespezile de nisip, va fi
o cre[tere s\lbatic\ [i deas\:
v\ ve]i m\ri ca în ocheane!
Multe a[ avea de comentat (dar nu de explicat!) în
Fiin]ele dintre nisipuri, dar a[ face astfel un deserviciu
propriei poezii – care spune tot ce e de spus. Este [i cazul
poemului Coline cu demoni (al tuturor celor pe care
eu le-am desemnat ca definitorii, n\d\jduiesc):
Cum mi se-arat\ f\r\ de vin\
demonii negri de pe colin\! (…)
Oare doar mie mi se arat\
neamul lor, ve[nic f\r\ de pat\?
Eu doar sunt martorul tristelor ginte
de care soarele se dezminte? (…)
Trupul lor îns\ nu-i spre vedere,
suflul lor arde lumea de sfere,
[i-i contemplarea pieire lin\
a nenumi]ilor de pe colin\.
Ilie CONSTANTIN

C\ aceasta era chiar realitatea, [i c\
nimic nu e tras în registrul satiric,
pot depune m\rturie cititorii care
au apucat iepoca.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
ORDINEA contributoarelor la
antologie, a „tovar\[elor de
drum”, fiind alfabetic\, volumul
începe cu textul Adrianei
Babe]i, Sarsanela. E un început
excelent: un text nostalgic [i
(auto)ironic, evocând vremuri
mizerabile f\r\ lamenta]ii
superflue, ci printr-un umor
absurd, în spiritul acelor ani.
Din copil\rie [i pân\ la maturitatea deplin\, personajul
feminin observat [i analizat laolalt\ cu epoca pe care
o traverseaz\ apare ca un c\r\u[ „ghebo[at” [i „de[\lat”
de poverile co[ului zilnic.
O prieten\ apropiat\ îmi povestea, râzând amar,
despre reflexul mamei sale, ajuns\ la New York dup\
zeci de ani de cozi în România Socialist\. Mergând
pentru prima oar\ la magazinul cel mai apropiat de
pe avenue, biata femeie c\uta disperat\ prin apartamentul
new-yorkez o pung\, o saco[\, o sarsana cu care s\
porneasc\ în aventura aprovizion\rii. Decenii întregi
de excursii similare prin alimentarele [i pie]ele goale
ale comer]ului ceau[ist o transformaser\ exact în
femeia-cal, femeia-ric[\ sau furnica eroin\ despre
care scrie, la persoana întâi, Adriana Babe]i. Dou\
întâmpl\ri din cotidianul anilor ’80, recuperate de ea
ca bruioane dintr-o agend\ mai veche [i dezvoltate
reporterice[te în „timpul m\rturisirii”, par desprinse
dintr-o produc]ie suprarealist\. C\ aceasta era chiar
realitatea, [i c\ nimic nu e tras în registrul satiric, pot
depune m\rturie cititorii care au apucat iepoca. În
schimb, pentru adolescen]ii de ast\zi întâmpl\rile
reproiectate vor p\rea un surplus retoric [i fantezist.
Dac\ Adriana Babe]i vede regimul trecut prin ochii
încerc\na]i [i apleca]i în jos ai femeii-cal, Anamaria
Beligan analizeaz\ mai întâi [i deruleaz\ epic mai
apoi scenariile erotice în epoca „decre]eilor”. Cu
cât interdic]iile erau mai numeroase [i constrângerile
mai aberante, cu atât fantasmele individuale [i colective
se amplificau, ajungând s\ contamineze lucrurile [i
momentele cele mai cenu[ii. Pân\ [i oribilul chilot
tetra, supranumit moartea pasiunii, ajunge într-un
anumit context s\ par\ excitant. Iar o sp\l\toreas\
sub]iric\, urm\rit\ cu ochi mari de copila care va
cre[te [i o va evoca participativ, î[i tr\ie[te tinere]ea
printr-un eros stahanovist. În c\m\ru]a ei, lâng\
icoanele-reproduceri cu Maica Domnului, Sfântul
Dumitru [i Sfânta Paraschiva, st\ la loc de cinste un
poster dintr-o revist\ vest-german\, cu un mascul în
pielea goal\ tol\nit pe o blan\ de leopard. Veronica
vorbe[te despre el cu venera]ie, atr\gându-i aten]ia
micii sale vizitatoare asupra atributelor lui de splendoare:
„Ai v\zut ce piele? Ce p\r? Ce bra]e? Ce pulpe?”.
Acupl\rile sp\l\toresei stau, toate, sub semnul unei
aspira]ii aproape mistice. Efectele traiului într-o
cazarm\ multilateral dezvoltat\...
La Adriana Bittel, priza asupra întâmpl\rilor tr\ite
[i a senza]iilor tari încercate în deceniul nou\ este
direct\. Indiferent dac\ paginile jurnalului ]inut în
anii ’80 [i ars ulterior (dar nu întru totul) sunt chiar
de jurnal, sau o reconstituire în ram\ non-fic]ional\,
la îndemâna prozatoarei, ele scaneaz\ impecabil zilele
[i nop]ile „tovar\[ei de drum”. Femeia împ\r]it\
(martirizat\) între gospod\rie, aprovizionare, serviciu,
grija pentru so], copil, tat\l bolnav [i... filele de proz\
pe care ar vrea s\ le scrie. Dar când? La 36 de ani,
„sl\b\noaga de corectoare” de la România literar\
e nevoit\ s\ fie o femeie bionic\, cu o capacitate de
rezisten]\ ie[it\ din comun. Umilit\ zilnic în sistemul
de pile-cuno[tin]e-rela]ii al procur\rii de alimente
[i lucruri de strict\ necesitate, ea ajunge s\ se simt\
bine numai atunci când merge la coafor. Abia aici,
l\sând bac[i[uri grase, e „cineva”. Coafeza îi
spune, cu respect, „domni[oara doctor\”.
Dup\ aceste pagini extrem de pregnante în regimul
lor descriptiv-constatativ [i care îmi aduc aminte de
jurnalul, de asemenea remarcabil, al Tiei {erb\nescu
Femeia din fotografie, vin la rând dialogul dintre
Gertrud B. [i Mariana Codru] [i, respectiv, radiografia
Sandei Cordo[, ambele foarte aplicate [i sistematice.
Cu amintirile [i m\rturisirile Gertrudei B. este atins\
[i tematica, specific\, a vie]ii minoritarilor în lag\rul
comun. Cât am pierdut prin plecarea, mai ales dup\
Ceau[ism
la p\trat (II)
Tovar\[e de drum. Experien]a feminin\ în
comunism, volum coordonat [i prefa]at de
Radu Pavel Gheo [i Dan Lungu, Editura
Polirom, Ia[i, 2008, 320 p.
Revolu]ie, a sa[ilor din România! Pân\ s\ ajung\
cu familia în Germania Federal\, aceast\ robace,
modest\ [i serioas\ profesoar\ de matematic\ a trecut
prin toate etapele form\rii, într-o societate profund
deformat\, de sus în jos, în „era tic\lo[ilor”. Confesiunea
ei acoper\ o perioad\ mai veche: din anii ’50, ai
cartelelor pe puncte, [i pân\ la stoparea liberaliz\rii
de la începutul epocii Ceau[escu. O via]\ auster\,
teribil de s\r\c\cioas\ sub raportul confortului material,
dar consistent\ uman, plin\ suflete[te [i moralmente
de sentimentele femeii pentru familia [i microcomunitatea
ei. Intr\ acum în scen\, pe lâng\ femeiaric[\,
femeia-locomotiv\: „Deseori, m\ sculam la ora
4 pentru a corecta lucr\rile pentru care nu aveam timp
ziua. Diminea]a duceam copiii la gr\dini]\. Fiind
gr\bit\, îi luam de mân\, s\ mearg\ mai repede. De
multe ori, ajungeam s\ ar\t ca o locomotiv\,
tr\gând dup\ mine mai mul]i copii, care se ]ineau
de mân\ cu copiii mei.” (p. 116).
În textul Sandei Cordo[ redescoperim deliciile
vie]ii de student, de proasp\t absolvent de facultate
[i de tân\r\ mam\, la sfâr[itul Epocii de Aur. Într-un
mod economicos [i într-un stil sobru, autoarea pune
o oglind\ necru]\toare în fa]a acelor ani de incredibil\
degradare a vie]ii – a supravie]uirii – în comunism.
B\trânii ie[i]i la 5 diminea]a dup\ pâine [i lapte, cu
sc\unele pliante pe care s\ se a[eze la cozile infernale,
procurarea de oase afumate, v\zut\ ca o mare victorie
a familiei, dispari]ia din comer] a chibriturilor,
brichetelor, [ampoanelor, s\punului, rujurilor [i
fardurilor, mizeria alerg\turii disperate dup\ un pachet
de vat\ medicinal\, stupiditatea „cazon\” a milit\riei
feminine pe timpul facult\]ii: totul se arat\ [i se
înl\n]uie, în dec\derea general\ a unei ]\ri duse, în
paranoicul discurs oficial, pe cele mai înalte culmi
de civiliza]ie [i progres. Finalul Sandei Cordo[, foarte
bun, este interogativ la modul grav al lui Preda: „În
1989 m-am decis (deloc u[or) s\ aduc pe lume un
copil. De ce-l aduceam? Ce se va întâmpla cu el? Dar
cu mine? Cu un [ir întreg de rela]ii [i cadouri, urma
s\ cump\r cât mai multe luni de concediu medical,
s\ r\mân cât mai mult acas\, s\ nu m\ întorc la postul
meu din Covasna. Era de preferat s\ nu m\ gândesc
la asta. Aveam scutece, ceai de anason, iar afar\
începuse s\ se înc\lzeasc\ nea[teptat în acel miez
de decembrie 1989. Pentru câteva luni, puteam s\
întorc spatele acelui viitor luminos de care îmi era
atât de fric\.” (pp. 137-138).
Cu O zi din via]a Alinei Viktorovna, contribu]ia
Alinei Radu, ne întoarcem de la etapa biografic\ a
tinerei mame la cea, proasp\t\ [i simpatic\, a elevei
de liceu în anii ’80. Textul are form\ de jurnal, ca la
Adriana Bittel, îns\ mai multe indicii semnalizeaz\
c\ autoarea [i-a inventat, aici, confesiunea diaristic\,
punându-[i pe obraji, ca pe o masc\, vechea identitate
adolescentin\. Atât de bine intr\ ea în rol, încât bucata
este una dintre cele mai reu[ite ale antologiei. Preg\tirile
pentru un bairam se transform\ într-un ceremonial
complicat, în condi]ii de pauperitate vestimentar\
socialist\. O pereche de blugi originali reprezint\
un ideal intangibil pentru biata Alina Viktorovna, care
trebuie s\ improvizeze din nimic o ]inut\ cât mai sexy.
„CU CE M| ÎMBRAC DISEAR|?” este întrebarea
ei obsesiv\, ar\tând, pe versantul ludic [i ironic al
rememor\rii, cât de [tears\, lipsit\ de culoare, cenu[iuproletar\
devenise existen]a noastr\ înainte de
1989.
La antipodul Alinei Radu, Doina Ru[ti ne duce,
în Ginecologii mei, direct în horror-ul dictaturii, în
acel ceau[ism la puterea a doua care f\cuse din „oamenii
muncii” (muncitori, ]\rani, intelectuali...) ni[te animale
de povar\ [i, totodat\, ni[te cobai în experimentul
social. La 23 de ani, tân\ra profesoar\ terorizat\ de
un inspector [colar cu mutr\ [i apuc\turi de activist
face cuno[tin]\ cu sistemul medical autohton, specialitatea
Ginecologie. „Cloaca de disperare” a spitalului-abator
în care femeile a[teapt\ întâlnirea cu doctorul
asistat de un securist (avortul e un delict grav, în epoca
de care unii î[i amintesc azi cu duio[ie) e miezul unei
confesiuni dure, f\r\ menajamente, ie[it\ dintr-o
sensibilitate violat\. Nu atât momentele consulta]iei
sau ale opera]iei par teribile. Îngrozitoare este atitudinea
doctorilor, a asistentelor, a cadrelor care vegheaz\
la natalitatea cresc\toare a Republicii Socialiste
România.
O ultim\ surpriz\ pl\cut\ e textul Simonei Sora,
având acela[i decor (spitalul), dar o miz\ [i o tonalitate
complet diferite. Bibliotecile spitalelor mele demareaz\
eseistic, pentru a ne duce, treptat, într-un no man’s
land real-oniric, c\rt\rescian în punctul de plecare,
cu totul original în rest. La 18 ani proasp\t împlini]i,
personajul feminin se treze[te „având pe mân\ o sal\
de opera]ii adev\rat\”, de ortopedie-traumatologie.
Ce se poate întâmpla în acest spa]iu „aseptic” pare s\
]in\ de un livresc halucinant, de un fantastic parabolic
al mizeriei [i suferin]ei umane, cu efecte literare induse,
bine preparate. Dar realitatea româneasc\, vai!,
bate fic]iunea universal\. Nu m\ îndoiesc c\ paginile
Simonei Sora sunt – spre deosebire de cele semnate
de Alina Radu – non-fic]ionale. Iar dac\ în alte domenii
lucrurile s-au mai îmbun\t\]it, s-au mai cur\]at
dup\ Revolu]ie, starea [i dotarea majorit\]ii spitalelor
noastre au r\mas acelea[i. Ca [i episoadele Simonei
Sora, scenele din Moartea domnului L\z\rescu sunt
desprinse parc\ nu dintr-un film artistic, ci dintr-un
documentar.
Un documentar pe mari por]iuni familiar, dar nu
mai pu]in cople[itor, este chiar aceast\ antologie
feminin\, cu o varietate de registre, tonuri, experien]e,
m\rturii [i accente personale pe marginea anilor
petrecu]i de ele în cea mai rea dintre lumile posibile.
•
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
11

p o l e m i c i
12România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
NU NE SURPRINDE [i nici nu ne
stînjene[te faptul c\ dl Michael
Finkenthal, distins intelectual ce se
pare c\ domiciliaz\ în prezent în
Statele Unite, public\ în Observator
cultural, nr.159- 2008, o reac]ie la
articolul subsemnatului, Din nou
Mihail Sebastian, ap\rut în România
literar\. Dimpotriv\, c\ci pe de
o parte constat\m consecven]a
interlocutorului nostru, pe de alta
avem prilejul unei reafirm\ri [i al
unei argument\ri suplimentare a opiniei exprimate în
textul men]ionat. Dl Michael Finkenthal m\ confrunt\
cu urm\torul repro[: „domnul Grigurcu perpetueaz\
cli[ee [i neîn]elegeri care par a fi adînc înr\d\cinate
în discu]iile legate de impactul principalelor ideologii
ale secolului XX, na]ionalismul [i comunismul, asupra
realit\]ii noastre imediate”. Repro[ a[adar aparent
grav. S\ indic\m a[a-zisele „cli[ee [i neîn]elegeri”.
Punctul de pornire al întregii dezbateri îl reprezint\,
a[a cum reaminte[te dl Michael Finkenthal, o „prelegere”
]inut\ de dl Gabriel Liiceanu la 13 aprilie 1997, în
cadrul unei adun\ri organizate de Federa]ia Comunit\]ilor
Evreie[ti din România, consacrat\ dificult\]ilor prin
care a trecut Mihail Sebastian în perioada 1938-1944,
al c\rei text a ap\rut în revista 22, sub titlul Sebastian,
mon frère. Ce-l contrariaz\ pe dl Michael Finkenthal?
Paralela pe care dl Gabriel Liiceanu î[i permite a o
trasa între „condi]ia evreului Sebastian, prigonit de
un sistem politic dominat de un na]ionalism extremist”
[i propria d-sale experien]\, în spe]\ demiterea, în
1975, din postul de]inut la Institutul de Istoria Artei
al Academiei, la numai o jum\tate de an dup\ ce fusese
angajat, deoarece nu era membru de partid. O „paralel\
nepotrivit\”, o calific\ aspru dl Michael Finkenthal,
a[a cum încercase deîndat\ s\ „explice” într-un articol
cu un titlu simetric, Scrisoare deschis\ fratelui Gabriel,
g\zduit de aceea[i revist\ Amendîndu-se u[or ( „Poate
c\ discursul meu a fost prea direct [i tonul articolului
prea «tare»; la acea vreme, [tiam relativ pu]in
despre realit\]ile române[ti de dup\ 1989” ), dl Michael
Finkenthal î[i reia punctul de vedere, g\sind cu cale
a releva ceea ce aflase între timp: „Nu [tiam, de pild\,
cît de subtile pot fi interferen]ele – în planul ideilor
– între anumite elemente convertite ale na]ionalcomunismului
ceau[ist [i cele ale unor nou-n\scute
ideologii de dreapta, înve[mîntate în haine laice sau
religioase”. Nu [tim nici noi, la rîndul nostru, la ce
se refer\ exact d-sa, oricum nu ne g\sim nici pe departe
în situa]ia de-a oglindi în ceea ce scriem atari „interferen]e”,
fie ele „subtile” sau grosiere. Cei ce-au avut benevolen]a
a ne urm\ri activitatea [tiu c\, înc\ din decursul „epocii
de aur”, am evitat cu stricte]e orice raliere la propaganda
oficial\, denun]înd, atît cît ne permitea cenzura,
abuzurile ideologiz\rii tot mai virulente în recrudescen]a
sa, ca [i penibilele oportunisme ce-o acompaniau.
Atitudini pentru care am fost sever sanc]ionat [i prigonit.
Cu osebire ni s-a înf\]i[at [i ni se înf\]i[eaz\
repulsiv na]ionalismul comunist, demagogia agresiv\
în disperarea sa legat\ de criza sistemului totalitar.
Antisemitismul care era o component\ a acestui
na]ionalism de final de partid\ nu ne-a trezit decît
dezgustul cuvenit unei atitudini subcivilizate. Circumstan]\
ce nu ne opre[te îns\ a ne mîhni atunci cînd se exagereaz\
în sens contrar, cînd e cultivat, astfel cum afirmam
în România literar\, „un antisemitism iscat
practic din nimic”, aplicat arbitrar unor marcante
personalit\]i culturale. „Nu [tiu de ce G.G. se autoinclude
în aceast\ list\, al\turi de Gabriel Liiceanu [i de Nicolae
Manolescu, [i nu inten]ionez s\ clarific acest punct
aici”, î[i adnoteaz\ iar\[i dl Michael Finkenthal inscien]a
[i dorin]a, în acest punct, de-a o perpetua. Ne îng\duim
deci a „clarifica”. Subsemnatul s-a v\zut atacat pe
motiv de… antisemitism, de c\tre un critic clujean,
polemist fugos, care nu g\sea altceva mai bun de
s\vîr[it decît s\ se sileasc\ a demonstra ceea ce de
facto nu se putea demonstra, în cuprinsul a dou\ întinse
articole din Tribuna, speculînd acela[i subiect,
personalitatea lui Mihail Sebastian, cu preten]ia dea
etala un derapaj, o „întunecare” a vederilor
noastre asupra importantului scriitor. Ciud\]enia e
Cîteva
preciz\ri
c\ pe cînd publicistul clujean se str\duia s\ stoarc\
ap\ din piatr\ seac\, începuser\ s\ vad\ lumina tiparului
comentariile închinate autorului Stelei f\r\ nume,
infinit mai pu]in favorabile, ale d-nei Marta Petreu,
în raport cu care a t\cut mîlc, îns\ despre acestea
mai multe poate alt\ dat\…
S\ ne întoarcem îns\ la diatriba v\tuit\ a d-lui
Michael Finkenthal. Sensibilizat pîn\ într-atît încît
pîn\ [i utilizarea sintagmei cui prodest? i se prezint\
nu mai pu]in decît o „interoga]ie insinuant\”, d-sa
se socote[te îndrept\]it a ne mustra din nou pentru o
prezumat\ amnezi: „autorul articolului uit\ s\ observe
c\ na]ionalismul interbelic [i-a însu[it - în manifest\rile
sale fa]\ de evrei - o puternic\ tent\ rasist\”. De
unde pîn\ unde? Cum am putea „uita” un asemenea
lucru reprobabil? Dar convins c\ nu ]inem seama
de-a adev\ratelea de ceea ce vede de la o po[t\ orice
individ cu o vedere normal\, dl Michael Finkenthal
ne ofer\ [i bibliografia necesar\ pentru a ne lumina [i
anume „pasajul despre evrei din cartea lui Cioran,
Schimbarea la fa]\ a României, suprimat de autor în
edi]iile de dup\ 1990”, precum [i „prefa]a lui Nae
Ionescu la romanul lui Sebastian, De dou\ mii de ani,
[i dosarul întocmit de acesta, intitulat Cum am devenit
huligan”. Închipuiasc\-[i dl Michael Finkenthal c\
am citit [i recitit scrierile în cauz\ [i c\ nu „ezit\m”
a respinge nici antisemitismul dar nici tentativele
stîngace de a-l g\si acolo unde nu se afl\, a-l umfla
artificial. Îl încredin]\m din toat\ inima pe dl Michael
Finkenthal c\ nu împ\rt\[im nicio prejudecat\ bizuit\
„pe distinc]ia de ras\” ori de confesiune religioas\, c\
am avut buni prieteni evrei (precum pe nedrept neglijatul
Florin Mugur, unul dintre numele de mare valoare ale
literelor române postbelice), c\ cel dintîi scriitor pe
care cu emo]ie l-am cunoscut în carne [i oase a fost
un evreu, Ury Benador. Înainte de plecarea definitiv\
în Occident a d-lui Norman Manea, i-am luat un sonor
interviu, injuriat de condeiele cele mai aservite imundului
na]ionalism oficial. Dou\ din c\r]ile de c\p\tîi ale
copil\riei mele au fost Dic]ionarul universal al limbii
române al lui Laz\r {\ineanu [i Dic]ionarul enciclopedic
ilustrat Cartea Româneasc\ al lui I.-A. Candrea [i Gh.
Adamescu. Vre]i mai mult, dl Michael Finkenthal?
Ce v-a[ mai putea relata pentru a v\ convinge de buna
mea credin]\? Numai c\, dup\ cum [tie tot românul,
ce e mult stric\. Opera]ia augment\rii cu orice pre] a
antisemitismului nu duce cumva la efectul contrar,
al suspiciunii, al antipatiei fa]\ de etnia dvs.? Fabricarea
de antisemi]i în laborator nu risc\ a aduce prejudicii
cîtu[i de pu]in neglijabile cauzei pentru care pleda]i?
{i acum un comentariu referitor la miezul argumenta]iei
d-lui Michael Finkenthal. Sus]inînd c\ ceea ce
s-a petrecut cu Mihail Sebastian în anii „na]ionalismului
dezl\n]uit, 1938-1944”, nu ar fi „echivalat”
cu ceea ce i s-a întîmplat d-lui Gabriel Liiceanu în anii
na]ional-comunismului introdus de Ceau[escu, d-sa
avanseaz\ un „simplu motiv”: „excluderea individului,
bazat\ pe considera]ii na]ionaliste, sus]inute de un
rasism sublimat, r\mîne f\r\ drept de apel, în timp
ce prigoana religioas\ sau cea ideologic\ las\ celui
urm\rit cel pu]in op]iunea convertirii (nu întotdeauna.,
desigur, dar în multe cazuri)”. „Simplu motiv”, va
s\ zic\ firesc, la mintea omului. A[a s\ fie? Întîi de
toate discernem o subestimare a „prigoanei religioase
sau ideologice” fa]\ de cea întemeiat\ pe „considera]ii
na]ionaliste”, pe „rasism”. Se presupune c\ indivizii
din clasa secund\ ar fi, „în multe cazuri”, aten]ie,
„în multe cazuri”, labili, inconsecven]i, oportuni[ti,
optînd pentru „convertire”. Oare zecile de milioane
de victime ale comunismului, spre a-i aminti doar
pe cei omorî]i în virtutea mecanismului canibalic al
„luptei de clas\”, au avut [ansa „convertirii”? Oare
nu-i insult\m „insinuînd”, ca s\ reiau vocabula
interlocutorului nostru, c\ jertfele Gulagului, într-un
num\r f\r\ precedent în istorie, sunt jertfe de „categoria
a doua”? Iar cît prive[te eliminarea individului din
pricini na]ionaliste, r\mîne ea oare chiar „f\r\ drept
de apel”? Dac\ admitem c\, vai, „în multe cazuri”, cei
persecuta]i pe o motiva]ie ideologic\ sau religioas\
au beneficiat de salutara „op]iune a convertirii”,n-am
putea constata realitatea unei asemenea „op]iuni” [i
pentru victimele xenofobiei? Apartenen]a etnic\ r\-
mîne chiar etan[eizat\? Cî]i alogeni, [i nu în ultimul
rînd evrei, nu [i-au schimbat numele? Cî]i nu s-au
„românizat”, unii, e drept, într-o m\sur\ mai mare sau
mai mic\, à contre coeur, sub presiunea preconcep-
]iilor contextului social, al]ii printr-o integrare deplin\,
cu importante roade creatoare în ob[tea majoritar\,
precum ,spre a aminti numai dou\ cazuri culminante,
Tudor Vianu [i Nicolae Steinhardt? Împrejur\ri ce ne
pun în situa]ia de-a reveni la ideea care l-a ofuscat
pe dl Michael Finkenthal, aceea c\ e o z\d\rnicie orice
str\danie „de-a departaja zguduitoarele tragedii ale
secolului XX dup\ criterii de clas\ ori de na]ionalitate”.
Oare am putea subscrie f\r\ un sim]\mînt al lucrului
impropriu acea „gelozie” a unei „suferin]e specifice”
pe care am semnalat-o în marginea marilor traume ale
epocii noastre [i pe care ne vedem sili]i a o reaminti?
Nici con[tiin]a umanist\, nici cea religioas\, fie ea
în variant\ cre[tin\ ori mozaic\, nu ne-ar putea sus]ine
într-un asemenea demers de disjungere a marilor dureri
colective, de dragul prezerv\rii (orgolioase?) a unor
note particulare pe care, oricum, nimeni nu le-ar putea
nega. Toate episoadele de genocid ale trecutului mai
îndep\rtat ori mai apropiat, fie ele arderile pe rug
comandate de inchizi]ie, noaptea Sfântului Bartolomeu,
decimarea amerindienilor de c\tre coloni[tii albi,
masacrarea armenilor de c\tre turci, Gulagul sau
Holocaustul, posed\ un numitor comun care le poten]eaz\
semnifica]ia, care le amplific\ aura unei tragice
comuniuni umane implicate. De ce s\ fim dezbina]i
cînd ne putem al\tura sub semnul purificator al
sacrificiilor maxime? Cre[tin fiind, nu v\d altceva
în îmbr\]i[area lui Mihail Sebastian de c\tre dl Gabriel
Liiceanu decît un gest evanghelic de iubire a aproapelui,
un gest cristic. Ca unul care a îndurat într-un mult mai
înalt grad decît dl Liiceanu opresiunea perioadei
comuniste, nu m-a[ putea decît asocia unui asemenea
gest.
Iritat, la un mod pe care nu l-am putea califica decît
excesiv, dl, Michael Finkenthal î[i încheie [irul de
recrimin\ri cu o fraz\ inclement\: „A pune, în mod
simplu [i simplist, semnul egalit\]ii între prigoana
de clas\ [i cea na]ionalist\, altoit\ pe tulpina rasismului,
nu este nici onest, din punct de vedere intelectual, [i
nici productiv, din punct de vedere practic, atunci cînd
vrem, ast\zi, s\ elimin\m norme de comportament
[i concepte inacceptabile într-o societate deschis\,
democratic\”. Cu riscul erorii, nu avem impresia c\
ne-am fi rostit „simplu [i simplist”, c\ ne-am fi prevalat
de un exclusivism arbitrar în considera]iile noastre.
Stim\m dreptul colocutorului nostru de peste ocean
de-a da glas unor p\reri care presupunem c\ î[i con]in
moralitatea convingerii [i care, în consecin]\, accept\
a se angaja în dialectica unei discu]ii, ca o prob\ de
fair-play. Drept care m\rturisim c\ ne jigne[te aprecierea
d-sale dup\ care, provocînd o dezbatere într-un
spirit urban, n-am fi procedat „onest”, c\ am fi promovat
„norme de comportament [i concepte inacceptabile”.
N\d\jduim c\ „o societate deschis\, democratic\”
poate îng\dui aser]iunile noastre [i înc\ destule altele,
sub condi]ia unui respect mutual. •

Realismul socialist nu e,
astfel, decât un
proletcultism
reformat.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
NU FAC O mare deosebire între proletcultism
[i realism socialist – ce mi-i
unul, ce mi-i cel\lalt! – dar trebuie s\
explic mai pe îndelete de ce. Proletcultismul
anilor 1948-1950 de la noi nu avea
nimic de a face cu proletcultismul ini]ial
moscovit, al anilor 1918-1920, în sensul
originar de art\ avangardist\, rupând
cu orice tradi]ie, adoptând viziunea [i
stilul proletar la modul insurgent-anarhic,
ignorând orice disciplin\ [i ideologie de partid. Proletcultismul
de la noi avea în]elesul remaniat, adaptat,
cumin]it, de cultur\ proletar\, partinic\ [i patriotic\,
reprezentând ideologia unei clase care a s\vâr[it
victorioas\ revolu]ia antiburghez\. În stilul proletcultist
actualizat intr\ deci [i lupta de clas\, spiritul revolu]ionar
[i caracterul eroic al unei victorii politice. Realismul
socialist atenueaz\ unele din schematismele [i tezismele
rigide, ofensive, agresive, ale proletcultismului ini]ial,
le mascheaz\: exclusivismul proletar se împac\,
într-un mod mai tolerant, cu ]\ranii cooperatori [i
intelectualii angaja]i în sfera mai înc\p\toare a poporului;
lupta de clas\ este dep\[it\ dup\ cucerirea deplin\ a
puterii. Realismul socialist orienteaz\ literatura ([i
celelalte arte) spre realit\]ile construc]iei socialiste,
spre o societate nou\ [i un om nou, ab\tându-i aten]ia
exagerat\ de la conflictele dobândirii puterii, considerate
dep\[ite, conflicte în care persista proletcultismul. Dar
vigilen]a revolu]ionar\ trebuia p\strat\, pentru c\
du[manul noii orânduiri nu doarme, unelte[te din
umbr\. Dac\ ini]ial du[manul era mai ales intern
(r\m\[i]ele capitalismului învins: burghezia, chiaburimea,
intelectualul elitist), ulterior cel mai periculos du[man
venea dinafar\ (capitalismul extern: Occidentul,
americanii).
Realismul socialist nu e, astfel, decât un proletcultism
reformat. Ceau[escu îi cere literaturii în 1971, când
preia modelul revolu]iei culturale chineze, cam acela[i
lucru cu predecesorii s\i – Mao, Dej, Jdanov, Stalin
sau Lenin [i chiar cu primii proletculti[ti: s\ realizeze
o cultur\ cu [i pentru clasa muncitoare, luându-[i
personajele [i temele din sfera ei, scriind-o accesibil
pentru ea [i în limbajul ei. Cultura comunist\ de mas\
e o reeditare a proletcultismului. Diferen]a dintre anii
´50 [i anii 1970-1980 const\ în faptul c\ la început
proletcultismul era cople[itor, aproape exclusiv (m\
refer la literatura ce putea fi publicat\), pe când ulterior
existau cel pu]in dou\ tipuri (dac\ nu trei) de literatur\
publicat\: o literatur\ propagandistic\-proletcultist\
[i o literatur\ evazionist\-apolitic\, pe lâng\ o cultur\
clandestin\, oricât de firav\. Peisajul cultural de
ansamblu e diferit de la o epoc\ la alta a comunismului
românesc (ca [i în cazul celui sovietic), dar filonul
proletcultist, ca literatur\ oficial\, e acela[i, fie c\ se
nume[te proletcultism, realism socialist sau cultur\
de mas\.
Proletcultismul originar moscovit, ca variant\ de
avangardism, exprim\, în fond, acel instinct primar al
literaturii oportuniste de a se adapta, de a se conforma
timpului politic. Comanda social\ nu mai e liber
consim]it\, ci opresiv\, dictatorial\. Literatura proletcultist\
avangardist\ vrea s\ fie proletar\ de capul ei, f\r\ s\
se subordoneze partidului bol[evic. Dar, dac\ nu se
subordoneaz\ explicit, nu înseamn\ c\ eroarea nu este
aceea[i, în sensul denatur\rii artei. Aerul ei de libertate
e fals. Alter\rile estetice s-au produs. Rezultatul nu
e o literatur\ mai liber\, mai inteligent\, mai expresiv\,
mai inventiv\, mai demn\ de admirat. Literatura exprim\
m\rginit politica unei clase, proletariatul, [i a fi, mai
departe, în serviciul unui partid e o simpl\ formalitate.
Eroarea proletariz\rii, adic\ a intrumentaliz\rii literaturii
în lupta de clas\, e aceea[i, luat\ îns\ pe cont propriu,
ca [i cum ar fi un mare adev\r sau o inspirat\ op]iune.
Cultura proletar\ f\r\ partid nu-i radical altceva decât
cultura proletar\ de partid [i nu-i e cu nimic superioar\
decât aparent. Cultura proletar\ f\r\ partid, experien]\
avangardist\ a unui limbaj de clas\ (proletcultismul
în sens restrâns), e la fel de lamentabil\ ca [i literatura
proletar\ revendicându-se de la partidul bol[evic
sau de la oricare alt partid comunist na]ional (proletcultismul
în sens larg, în accep]ia de cultur\ proletar\, partinic\,
patriotic\, eroic\, triumfalist\). Acest proletcultism în
sens larg [i într-o accep]ie comun\ a existat în literatura
Proletcultism
sau
realism
socialist? (II)
român\ din 1948 pân\ în 1989, chiar dac\ regimului
politic renovat nu i-a pl\cut s\-l mai numeasc\ întrun
mod atât de frust [i de direct, fiind de dorit o denumire
mai elegant\, cum ar fi aceea de realism socialist.
De aceea afirm c\ realismul socialist e un proletcultism
cosmetizat, emancipat, adaptat, a[ezat într-un sistem
de dependen]e ideologice explicite în programul
partidului comunist. Proletcultismul, în sensul originar
avangardist moscovit din anii 1920, într-adev\r nu a
existat la noi – are dreptate Sanda Cordo[, numai c\
nim\nui nu-i e activ în minte acel sens ini]ial, special,
ci accep]ia general\ de cultur\ proletar\ partinic\ [i
triumfalist\.
S\ nu ne în[ele schimbarea de vocabular. Rusescul
„proletar” a fost substituit de formele lexicale sinonime
„muncitor” [i „muncitoresc”. Doctrina îns\[i s-a
remaniat. „Dictatura proletariatului” a fost înlocuit\
cu „democra]ia popular\” [i alian]a, mereu invocat\,
dintre muncitorime [i ]\r\nime. Proletcultismul a fost
rebotezat realism socialist, dar niciodat\ repudiat în
sensul lui tezist muncitoresc, adic\ proletar. Clasa
muncitoare a fost recunoscut\ doctrinar drept clasa
conduc\toare în comunism, iar arta trebuia s\ fie pe
m\sura ei. (C\ puterea a fost confiscat\ de o elit\ de
profitori în frunte cu Dej [i Ceau[escu e altceva, dar
reprezentarea larg muncitoreasc\ a fost întotdeauna
afi[at\.) Proletcultismul nu avea cum s\ dispar\ din
literatura român\ a perioadei comuniste, numai c\
nu i-a pl\cut s\ se numeasc\ mereu a[a [i s-a „emancipat”
sub denumirea de realism socialist, în concordan]\ cu
ceea ce s-a întâmplat în urm\ cu câ]iva ani la Moscova.
Regimului comunist i-a pl\cut s\-[i vehiculeze am\girile
ideologice sub denumiri onorabile ca: democra]ie
popular\, realism socialist, societate socialist\ multilateral
dezvoltat\ – ceea ce nu înseamn\ c\ noi nu avem voie
s\ restaur\m adev\rurile sub denumiri actuale mai
transparente: dictatur\ comunist\, literatur\ oportunist\,
societate închis\.
Ar fi aberant s\ exclud utilizarea termenului de
realism socialist. Nu vreau s\ spun decât c\ proletcultismul
e un sinonim perfect al realismului socialist [i al culturii
comuniste de mas\ [i c\ utilizarea lui nu e o gre[al\
decât dac\ avem mania hipercorectitudinii. Ana Selejan,
iubitoare de disocieri insistente, accept\ cu precau]ie
echivalarea celor dou\ no]iuni: „Teoretic [i principial,
realismul socialist a renegat proletcultismul, dar spiritul
proletcultist, obsesiile [i cli[eele acestuia s-au manifestat
printr-o serie de crea]ii artistice, pân\ spre mijlocul
deceniului al [aptelea al secolului trecut, atât în literatura
sovietic\, cât [i în literaturile est-europene” (în vol.
Literatura în totalitarism.1949-1951, Ed. Cartea
româneasc\, 2007, p. 498). Eu zic c\ proletcultismul
persist\ pân\ în 1989 sub denumirea de realism socialist.
Ana Selejan dezavueaz\ totu[i (p. 511-512) tendin]a
de a unifica, de a înlocui una cu alta sau de a confunda
cele dou\ no]iuni, desp\r]ite prin dou\ diferen]e, care
mie nu mi se par atât de categorice: 1. proletcultismul
proclam\ ruptura total\ cu tradi]ia literar\ anterioar\;
e adev\rat, zic eu, dar realismul socialist proclam\
[i el ruptura par]ial\ cu tradi]ia literar\, pe care niciodat\
nu o accept\ în întregime, cu obiectivitate, decât dac\
e trecut\ prin filtrul realismului, considerat criteriu
valorizator decisiv; „valorificarea mo[tenirii literare”
în comunism prin „opere alese” e o trist\ comedie
ideologic\; dogmatismul sever exist\ [i într-un caz
[i în cel\lalt, diferen]a const\ între ignorarea total\
[i falsificarea grosolan\ a tradi]iei; 2. proletcultismul
a antipartinic, iar realismul socialist e partinic; am
ar\tat anterior c\ nu e vorba de o diferen]\ calitativ\;
adaptarea tematic\ în func]ie de proletariat [i deformarea/
degradarea limbajului estetic sunt acelea[i.
Mai important\ decât orice ar fi poate o scurt\
definire global\ a termenului de realism socialist, c\ci
prin el definim implict [i proletcultismul, în particular,
[i literatura oportunist\ ca fenomen mai cuprinz\tor.
Invocarea sau conspectarea bibliografiei integrale a
subiectului ne-ar încurca peste m\sur\. Ana Selejan
procedeaz\ bine prin reduc]ia la un sistem de
opozi]ii (p. 503-504), dar pe care eu îl v\d altfel
ierarhizat [i organizat:
1. realismul socialist e o metod\ de crea]ie universal
[i permanent valabil\, nu un curent literar na]ional
[i perisabil; 2. se bazeaz\ pe materialismul determinist,
dialectic [i [tiin]ific, pe înv\]\tura marxist-leninist\,
nu pe idealism, spiritualism, metafizic\ sau misticism,
detestate; 3. exprim\ ideologic o clas\ social\, un
popor, nu o interioritate izolat\ sau o intimitate; r\spunde
unei comenzi sociale, colective, [i nu unei necesit\]i
individuale, egoiste, a scriitorului; 4. manifest\ explicit
spiritul de partid comunist, nu independen]a unui punct
de vedere; este necesarmente politic, nu apolitic,
evazionist; 5. tematizeaz\ optimist construc]ia socialismului,
noul, elogiaz\ via]a [i apari]ia omului nou, cu implicare
în prezentul imediat, v\zut în mersul lui spre bine,
relativizând sau ignorând vechiul, r\ul, moartea,
declinul, ca semne ale decadentismului [i pesimismului;
6. conteaz\ primordial con]inuturile, scopul educativ,
arta cu tendin]\, nu arta pentru art\, formalismul; 7.
dezideratul accesibilit\]ii, într-o cultur\ pentru
mase, se opune ermetismului [i elitismului; 8. realismul
socialist se opune modernismului capitalist,
cosmopolitismului.
Realismul socialist exist\, desigur, pân\ la sa]ietate
în comunism, [i ca termen [i ca exemplificare într-o
literatur\ oportunist\ – cum a[ prefera s\ o numesc,
ie[ind din dilema „proletcultism sau realism socialist?”.
Ana Selejan are dreptate: „Dac\ scoatem din ecua]ie
realismul socialist [i-l înlocuim cu proletcultismul, fie
la nivelul terminologiei, fie, [i mai grav, în diverse
optici [i proiecte de periodizare a literaturii române,
atunci ce ne facem cu mul]imea de practicieni [i
teoreticieni ai realismului socialist?” (ibidem, p. 512).
Sigur, nu scoatem din ecua]ie realismul socialist, pentru
c\ nu ne las\ Stalin, Gorki, Jdanov, dar nici N. Moraru,
Ion Vitner, M. Novicov, Ov. S. Crohm\lniceanu [i al]i
teoreticieni sau practicieni ai realismului socialist. Dar
asta nu înseamn\ c\ trebuie s\ r\mânem prizonierii
documentelor de partid ale epocii [i nu putem s\
d\m alt\ denumire acestui fenomen, dintr-un punct de
vedere actual. Eu, de pild\, prefer s\ discut întregul
fenomen al „literaturii aservite” (cum o denume[te
Eugen Negrici din punctul de vedere exterior al puterii
care exercit\ constrângerea) ca literatur\ oportunist\
(din punctul de vedere al r\spunsului politic, moral [i
estetic al scriitorului).
Morala acestei fabule: proletcultism sau realism
socialist? Pelicanul sau babi]a? Nici una, nici alta. Mai
bine: literatur\ oportunist\, pentru c\ le înglobeaz\ pe
amândou\, ca variante, sinonime în fond, ale aceleia[i
supuneri a artei sub dictatur\. •
13
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

Contrar a ceea ce crede Emil Brumaru, între c\mar\,
buc\t\rie [i poezie nu poate exista o rela]ie armonioas\.
Mihaela Malea Stroe vede în poezie un factor disturbant
pentru fericirea domestic\.
c o m e n t a r i i c r i t i c e
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
14
IHAELA MALEA STROE nu
M
este un nume care s\ spun\ multe
iubitorilor de poezie de la noi.
Chiar dac\, a[a cum singur\
m\rturise[te, în foarte scurtul
argument (Povestea c\r]ii), care
deschide volumul s\u Spre al
nou\lea cer, scrie versuri cu o
oarecare consecven]\ de mai bine
de trei decenii. Nu a sim]it îns\
niciodat\ ispita de a-[i strânge
aceste versuri într-un volum, iar prin revistele literare
a publicat cu destul\ parcimonie. Autoarea d\ de
în]eles c\ inclusiv acest volum a ap\rut mai degrab\
prin efortul... prietenei sale, Bianca Osnaga, care
a f\cut o selec]ie din poemele risipite de-a lungul
anilor prin diverse publica]ii.
Aceast\ aparent\ indiferen]\ fa]\ de soarta
propriilor produc]ii lirice sugereaz\ o prim\ cale
de acces spre universul poetic al Mihaelei Malea
Stroe. Poezia este pentru ea o cale de împ\care
cu propriul sine, mai mult decât o tentativ\ de
comunicare cu ceilal]i. Un prieten secret cu care
converseaz\ în momentele de singur\tate sau de
derut\ existen]ial\, un debu[eu psihic pentru reglarea
tensiunilor afective pozitive sau negative. Tonul
intimist, triste]ea singur\t\]ii asumate cu demnitate,
spectacolul unei nefericiri reale sau imaginate, privit
oarecum din exterior, precum un cadru de film sunt,
poate paradoxal, notele dominante ale poemelor
care compun primul grupaj al volumului, Poeme
din prima tinere]e. Spun paradoxal, pentru c\
îndeob[te „prima tinere]e” este asociat\ cu imaginea
exuberan]ei, a freneziei [i a setei de via]\. Cu totul
alta este temperatura existen]ial\ a Mihaelei Malea
Stroe. Ceremonialul unei anivers\ri ratate face cu
ochiul spre melancolia f\r\ leac din [ansonetele lui
Charles Aznavour: „Un tort, cu lumân\ri ce ard
de-asear\./ Sunt ferecate vorbele în cear\/ [i se
topesc încet, se sting pe rând.../ Miroase înc\perea
blând/ A fum [i... a[teptare/ C\ invita]ii au uitat
s\ vin\./ Paharele sunt goale,/ Sticla plin\.../ Discret,
pe tortul ne-nceput/ Adoarme-acum [i ultima lumin\.//
E semn c\ s\rb\toarea... a trecut.” (p. 31) Bonne
Anniversaire! este formula delicat-cinic\ la care
gândul zboar\ automat dup\ lectura acestui
poem. Viziunea poetei este mai pu]in paradoxal\
decât pare la prima vedere. Într-un fel, ea este chiar
tipic\ pentru ultimii ani ai adolescen]ei. Pentru c\,
în fond, dincolo de imaginarul nostru excesiv de
optimist, „prima tinere]e” este vârsta marilor nefericiri.
Înc\ înainte de apari]ia curentului „Emo”, cei
mai mul]i adep]i necondi]iona]i ai cinicelor cuget\ri
existen]iale ale lui Cioran erau liceeni din ultimele
clase. La vârsta de 17-18 ani, totul se discut\ în
termeni absolu]i, sistemele de valori nu cunosc nici
o nuan]\ relativ\ [i o cât se poate de banal\ neîn]elegere
în amor te poate face s\ te gânde[ti la... sinucidere.
Cultivat\, plin\ de sensibilitate, Mihaela Malea
Stroe înve[mânteaz\ artistic exerci]iul de... deziluzionare
specific vârstei. Majoritatea versurilor din acest
prim ciclu al c\r]ii sunt scrise cu un zâmbet amar
pe fa]a autoarei.
O alt\ vârst\ a crea]iei anun]\ urm\torul ciclu,
Poemul casei [i alte pome. Eul poetic a ajuns la
maturitate. Tonul a devenit cerebral, poezia con[tient\
de sine – lec]ia textualismului a fost bine înv\]at\
– totul este esen]ializat, versurile au rezonan]e
apoftegmatice. Dilemele existen]iale sunt dublate
de fr\mânt\ri estetice, întreb\rile vizeaz\ acum [i
chestiuni ce ]in de teoria limbajului uman sau de
universul liric. T\ietura este mai ferm\, versurile
mai abstracte: „Silabele dimprejurul cuvântului/
C\utând/ Semnul de întrebare.../ Mai bine sinucidere
vertical\/ Decât o perpetu\ aplecare/ Spre punctul
de sub talp\.” (p. 45) Chiar dac\ majoritatea poemelor
– cel pu]in a celor din prima parte a acestui
grupaj – degaj\ siguran]a femeii împlinite, care
se simte iubit\, nu lipsesc nici aici momentele de
criz\, generate de eclipsele în comunicare. Tabloul
singur\t\]ii în cuplu este privit din nou din exterior,
filtrat parc\ de obiectivul unui aparat de filmat:
„Aici, în acest cuplu,/ E lini[te./ Nimeni nu mai
râde,/ Nimeni nu mai plânge,/ Nimeni nu tresare./
Jurnal liric
Mihaela Malea Stroe, Spre al nou\lea cer,
Editura Pastel, Bra[ov, 2008, 170 pag.
p r i m i t e
REVISTE
• Vatra, nr. 5, 2008. Târgu Mure[. Director
onorific: Cornel Moraru. Redactor-[ef: Virgil
Podoab\. Tema num\rului: „Via]a la ]ar\”.
Colaboreaz\: Alexandru Vlad, Iulian Boldea,
Horia Gârbea, Doina Cetea, Kocsis Francisko,
Radu Mare[, Simona Popescu, Liviu Ioan Stoiciu,
Nicolae Prelipceanu, Ioana Cistelecan [.a.
Alex. Goldi[ scrie despre “clasicii realismului
socialist”.
• Contrafort, nr. 6, 2008. Chi[in\u. Director:
Vasile Gârne]. Redactor-[ef: Vitalie Ciobanu.
Colaboreaz\: Iulian Ciocan, Alexandru-Florin
Platon (cartea de istorie), Grigore Chiper (cronica
literar\), Igor Mocanu, Ancelin Roseti (poezii),
Leo Butnaru, Carmen Firan.
Muzica aceea nu se mai aude,/ Via]a... camer\ goal\,/
Din care cineva s-a mutat irevocabil,/ L\sând în
urm\ un disc mut/ Care se învârte[te în ne[tire.”
(p. 49) „Fericirea conjugal\” devine o banal\ formul\
matematic\ înd\r\tul c\reia se ascunde o exasperant\
rutin\. Deloc avar\ cu formula fericirii, Mihaela
Malea Stroe o face public\, de[i, cu siguran]\, nu
sunt pu]ini cei care au descoperit-o empiric [i au
utilizat-o f\r\ s\ [tie: „Radical din sp\latul vaselor,/
De înmul]it cu cel pu]in/ Trei mese preg\tite pe zi,/
Plus igienizarea hainelor/ Pe lâng\/ Aprovizionare,
cur\]enia locuin]ei/ {i alte activit\]i mai mult sau
mai pu]in/ Previzibile dup\ orele de serviciu,/ Minus
somnul de dup\-amiaz\/ [i, eventual, câteva ore
din cel de noapte,/ De împ\r]it la minimum de grij\
pentru/ Estetica personal\/ – totul în parantez\ –/
Ridicat la puterea unui zâmbet de copil/ [i a unor
sporadice momente de tandre]e...// Ar putea s\ dea,
în baza de calcul/ A armoniei familiale,/ Un echivalent
al fericirii?” (p. 59) Contrar a ceea ce crede
Emil Brumaru, între c\mar\, buc\t\rie [i poezie nu
poate exista o rela]ie armonioas\. Mihaela Malea
Stroe vede în poezie un factor disturbant pentru
fericirea domestic\. Pentru o femeie c\mara se
dovede[te a fi un spa]iu mult mai pu]in bovaric
decât pentru voluptosul Emil Brumaru. C\snicia
îns\[i, sinonim\ cu moartea romantismului, este
un teritoriu în care lirismul nu are ce c\uta. Principal
atentator la ordinea familial\, poemul devine inamicul
public num\rul unu, sp\rg\torul de case ce trebuie
arestat. Realismul vie]ii cotidiene calc\ în picioare
sufletul unei so]ii aflate sub fascina]ia universului
diafan al poeziei: „Poemul mirosind a ceap\
ars\./ T\cere. A[teptare. Nesomn./ Poemul
arestat în numele saco[ei,/ Confundat, ironizat –
/ «Stratosfer\, femeie, las\... bazaconiile poeziei.../
Ce avem azi la mas\?»/ Praf depus pe raftul bibliotecii
conjugale./ În ciuda p\ianjenilor,/ poemul acela
nevinovat/ Mai respir\.” (p. 61)
Despre experimentul suprarealist din sec]iunea
a III-a (Experiment – poeme colective) nu sunt prea
multe lucruri de spus, dincolo de caracterul ludic
al încerc\rii. Autoarea [i înc\ patru colege au elaborat
câteva poeme pe teme date. Fiecare dintre cele cinci
autoare a contribuit cu câte un vers, f\r\ s\ le vad\
pe cele ale predecesoarelor, produsele finale
fiind ni[te bizarerii, nelipsite îns\ de o stranie
coeren]\ interioar\ (lucru oarecum firesc în condi]iile
în care s-a lucrat cu tema dat\).
În fine, cel mai consistent grupaj al volumului,
Poeme din a doua tinere]e, con]ine ceea ce se
presupune a fi crea]ia de deplin\ maturitate a autoarei.
Din capul locului se remarc\ diversitatea formal\
[i tematic\ a poemelor, de la cele eliptice, de tip
haiku, ori minimaliste, cu virtu]i de aforisme, pân\
la dezvolt\rile ample de factur\ epic\. Prozodia
îmbrac\ [i ea forme foarte variate, de la versul
tradi]ional pân\ la versul alb. În spirit postmodern,
Mihaela Malea Stroe intr\ în dialog cu al]i poe]i,
clasici sau mai pu]in clasici (aluzii livre[ti, citate
culturale, parodiere a unor rime clasicizate), [i chiar
cu propriile sale versuri din diverse perioade ale
crea]iei. De la poemele cu son de roman]\ la basmele
à rebours, toate textele acestei sec]iuni sunt medita]ii
asupra vie]ii. Schimb\rile inexorabile ale corpului
uman, transformarea sentimentelor sub presiunea
rutinei cotidiene, singur\tatea, nesfâr[itele bilan]uri
ale nefericirii sunt teme recurente ale liricii Mihaelei
Malea Stroe.
Inteligent\, foarte cultivat\, posesoare a unui
gust estetic de invidiat, Mihaela Malea Stroe ofer\
prin volumul Spre al nou\lea cer o variant\ de jurnal
liric al propriei sale vie]i interioare. O carte a
obsesiilor [i a medita]iilor celor mai grave, în planul
existen]ei umane, dar [i în cel al ideilor literare.
Spre al nou\lea cer ofer\ un tablou al rela]iilor
cotidiene în ale c\rui detalii fiecare cititor poate
recunoa[te ceva din propria sa existen]\. Doar
fiin]ele complet iresponsabile nu au parcurs, pe
propriile trasee, drumul spre deziluzii care confer\
substan]a liricii Mihaelei Malea Stroe. De aceea,
aceast\ carte, nu foarte preten]ioas\, se cite[te cu
o real\ pl\cere. •
• Caietele Inmer, anul V, nr. 12. Publica]ie
editat\ de Institutul Na]ional pentru Memoria
Exilului Românesc. Pre[edinte: Dinu Zamfirescu.
Redactor-[ef: Veronica Nanu. ~n acest num\r:
interviuri cu Matei Cazacu [i Doru Novacovici,
relat\ri despre lansarea volumelor Au ales libertatea
[i Scrieri din ]ar\ [i din exil de Pavel Chihaia,
medalion Monica Lovinescu de Nicolae Meri[anu.
• Caiete Silvane, nr. 7-8, 2008, Zal\u. Revist\
lunar\ de cultur\. Redactor-[ef: Daniel S\uca.
Din sumar: Corneliu Coposu despre actualitatea
lui Simion B\rnu]iu, conferin]\ sus]inut\ în 1979
la Casa Oamenilor de {tiin]\, scrisori inedite de
la Octavian Paler, cronica limbii de Gheorghe
Moga.

a c t u a l i t a t e a
Delta
D
E LA turceasca...Tulce,... loc numit de ge]i Aegyssus,
(romanizat) Dun\rea `ntâlnind vechiul lan] muntos hercinic,
o ia decis\ spre mare, l\]indu-se acolo [i f\când Delta.
De pe una din cele [apte coline ale cet\]ii de la acest
cot al fluviului, se vede ceea ce localnicii au numit
„cotul pisicii“, - denumire nostim\, ca [i cum Dun\rea
ar deveni aici o pisic\ f\când speriat\ un salt lung `n dreapta,
- o s\ritur\ pisiceasc\...
Numele de Tulcea ar veni de la cuvântul tul\ care `n
turc\ `nsemneaz\ c\r\mid\ de p\mânt argilos, ceea ce d\ `nf\]i[are [i
culoare olanelor albicioase, specifice locului...
Alt\ ipotez\ vine de la Tul (un bei) plus sufixul cea, cum ar veni la
noi „e[ti“ ({tef\ne[ti).
Ipoteza `i apar]ine lui Iorga [i este cea mai nimerit\.
~ntr-adev\r, mun]ii M\cinului, cu nuclee hercinice r\mase `n Anglia,
Germania, Polonia, Crimeia, dintre toate este cel mai desvelit, ros, mâncat,
m\cinat de timp, cum se poate vedea, [i cum fluviul, `n mar[ul s\u a sim]it
obstacolul...
~nainte de ocupa]ia turceasc\, locul, organizat de romani, avea o
civiliza]ie a lui, de pild\ scrisoarea guvernatorului Moesiei inferioare,
Pomponius Pius, despre `nvoirea de a se pescui `n insula Peuce:
„...pentru ca drepturile cet\]enilor s\ fie nu numai p\strate, ci [i sporite,
am `ncuviin]at ca veniturile pe[telui prins la gura insulei Peuce s\ fie al
vostru...“
~n nisipurile albe [i azi se g\sesc monezi, vârfuri de s\ge]i, amfore
ce vorbesc despre activit\]ile locului...
De aceast\ Peuce vorbe[te [i Ptolemeu. Pomene[te [i Ovidiu.
Caracterul getic al cet\]ii reiese [i din epistola trimis\ lui Vestalis
care este pream\rit pentru victoriile contra ge]ilor.
„Virtu]ii tale o cinste mai mare se c\dea/ O spune chiar [i Istrul, a c\ruia
talazuri/ Le-a `nro[it cu sânge de get chiar mâna ta, Egissosul o
spune...“
Pe urm\ au venit turcii [i grecii cu negustorii [i pira]ii lor `n
nisipurile Caraormanului...
Str\du]ele Tulcei alb\strii de bazalt coboar\ cele [apte coline, când
plou\ pe ele [iroiesc ape ro[ii de la minereurile c\rate... Fa]adele
caselor negustore[ti au ancadramente, cu frontoane, orientale...
„Sub coloane“, dup\ modelele bazarelor din Turcia, se nume[te centrul
urban, când Tulcea era raia, re[edin]\ a pa[alelor. ~n\untrul caselor cu od\i
`ntunecoase, largi, obloane grele, deasupra u[ilor vezi litere turce[ti s\pate
`n pl\ci de ciment, frumos `mpodobite cu frunze de laur st\ scris numele
st\pânilor.
~naintea otomanilor, st\pâni erau aici grecii, cu divinit\]ile lor. A[a
era, de pild\, str\vechiul Cavaler trac, de unde ie[ir\ cavalerii
danubieni, Derzelat, Derzales [i ceilal]i `nsemna]i venind din Odessos,
intra]i `n panteonul elenistic sub numele de Megastheos...
*
Umblu singur pe malul pustiu al lacului Sinoe. Calc pe nisipul
plajei, alb-alb...
Ca [i cum ar fi a[teptat sosirea mea [i m-ar fi salutat, broa[tele `ncep
s\ or\c\ie.
Pe urm\, ]ân]arii, câte un greere, zborul cu ]ipete stridente ale pesc\ru[ilor,
l\custele ]istuind... fel de fel de voci intr\ `n corul general.
M\ `mpiedec de ceva [i m\ opresc, gata s\ cad. Ca la un semnal, ce
credeam eu c\ este un cor de salut, or\c\ielile [i celelalte `nceteaz\, ca
`n]elese.
M\ uit al\turi [i v\d de ce m-am `mpiedecat. De un inel mare, gros,
coclit, semn c\ nu-i fier, ci aram\.
Nu departe, un belciug `nfipt `ntr-o lespede de marmor\.
Când, aud un toc\it u[or: toc-toc... Parc\ ar fi o convorbire `n
[oapt\.
Atunci `mi dau seama c\ asta vine din b\l\rii, care b\l\rii mascau
lespedea de marmor\.
Aud acolo acest toc-toc, stins aproape. Ceva se mi[c\: [i v\d
broasca ]estoas\ c\lare pe alt\ broasc\ ]estoas\. Carapace peste
carapace. Fac amor.
Un [uerat. Vântul, poate. Sau Afrodita, veghind `mperecherea
]estoaselor...•
E
TOT MAI r\spîndit, în massmedia,
tiparul de construc]ie
care omite elementele de
leg\tur\ sau m\rcile de flexiune,
juxtapunînd pur [i simplu
cuvintele. Aceast\ manier\
de exprimare, numit\ uneori
„stil telegrafic”, prin analogie
cu tendin]a utilitar\ de reducere
a uneltelor gramaticale (mai ales prepozi]ii)
din telegrame, a fost explicat\ prin influen]a
stilului administrativ, a tabelelor [i a listelor.
Cel mai adesea, structurile juxtapuse
apar în formulele de identificare a persoanelor
prin func]ie sau ocupa]ie - urmînd, astfel,
un model deja existent în nomenclatoarele
profesionale: acordor piane, administrator
editur\, agent cur\]enie, anchetator poli]ie,
antrenor cabaline, artist circ etc. (Nomenclator
de meserii, litera A, sarco.go.ro). Modelul
s-a extins u[or de la formulele cu sens
general la cele individualizate, în care locul
de activitate e perfect identificat. În cursul
monitoriz\rilor lingvistice realizate pentru
Consiliul Na]ional al Audiovizualului
(rezultatele se g\sesc pe site-ul www.cna.ro),
s-a constatat c\ astfel de formule apar nu
numai în scris (în titlurile sau crawlurile
de pe ecran), ci [i în prezent\rile orale
ale redactorilor de televiziune. De cele mai
multe ori, formulele indic\, eliptic, o rela]ie
între func]ia persoanei [i institu]ia în care
aceasta [i-o exercit\: „Anca Oprea, director
Gr\dina Zoologic\” (Realitatea TV, 4.XII),
„pre[edinte Autoritatea Na]ional\ pentru
Protec]ia Familiei” (TVR 2, 21.11.2007,
titraj); „pre[edinte Patronatul Na]ional al
Viei [i al Vinului” (TVR 2, 21.11.2007,
titraj), „secretar Patriarhia României” (TVR
2, 28.XI) etc. În mod normal, rela]ia respectiv\
ar trebui indicat\ prin genitiv sau prin
prepozi]ia la. Tiparul „denumire de profesie”
cuprinde [i grupuri în care rela]iile s-ar fi
exprimat în mod normal prin prepozi]iile
de sau în: „creator mod\” (Prima TV,
22.V.2008); „specialist protec]ie împotriva
incendiilor” (Pro TV, 8.V.2008).
Tiparul a fost ironizat de George Pruteanu,
într-o tablet\ mai veche, plin\ de umor prin
imitarea procedeului (“stil berc”) [i reducerea
sa la absurd: „V\zut timp urm\ docoment
oficial Cotroceni antet «Cabinet pre[edinte».
Pus întrebare de ce cabinet pre[edinte [i
nu «cabinetul pre[edintelui», cum pretind
gramatic\ logic\ stil. R\spuns nu primit,
dar b\nuit Cotroceni realizat economie
litere buget austeritate. V\zut apoi document
oficial ie[it Palat Victorie cu antet: «Cabinet
ministru». Nu mai întrebat de ce cabinet
ministru, [i nu cabinetul ministrului,
[tiut r\spuns: mil\ consum litere” (Telegrafismul,
20-5.IV.1997).
Procedeul a devenit o manier\ stilistic\
„oficial\”, dar este favorizat [i de tendin]a
actual\ de utilizare masiv\ a unor cuvinte
Stilul
telegrafic
invariabile – împrumuturi recente neadaptate,
sigle – juxtapuse pur [i simplu regentului
lor: politica UE, guvern kamikaze etc.
Siglele sînt mai acceptabile în asemenea
construc]ii, pentru c\ ele presupun o diferen]\
între scriere [i oralitate (în care pot fi nu
doar pronun]ate ca atare, ci [i transpuse
în cuvinte întregi: secven]a decizia BNR
ar putea fi citit\ [i „decizia B\ncii Na]ionale
a României”).
În prezent\rile posturilor de televiziune,
formulele cap\t\ adesea un aspect destul
de straniu, pentru c\ îmbin\ tiparul generalizant
(specific substantivelor nearticulate – director
firm\) cu o anume individualizare nedefinit\:
abrevierea din exemplul „Dan Zmeu,
reprezentant firm\ de construc]ii” (TVR 2,
10.XII.2007) ar putea fi „tradus\” ca:
„director al unei firme de construc]ii”.
Construc]ia nefireasc\ are o cauz\
extralingvistic\, fiind provocat\ de regulile
care cer ca anumite firme s\ nu fie pomenite,
pentru a nu li se face o ipotetic\ publicitate
mascat\. La asemenea reguli se refer\, de
pild\, pe un blog, profesioni[tii care ironizeaz\
o etichet\ de prezentare a unui coleg, la un
post de televiziune: „Citesc la colegul meu
Marius despre întâmplarea lui Sorin Tudor
la Antena 3. Adic\ despre faptul c\ a fost
«titrat» ca Reprezentant firm\ analiz\ trafic
internet” (dragosdehelean.ro). Formula
în discu]ie e vag\ [i ridicol\ prin acumularea
juxtapunerilor: între toate cuvintele sale ar
fi trebuit s\ se afle elemente de leg\tur\.
Juxtapunerea extrem\ d\ impresia de folosire
stângace a unei limbi române insuficient
cunoscute, cu speran]a c\ din acumularea
formelor de dic]ionar va rezulta oricum un
sens global. De altfel, la r\spîndirea actual\
a acestor formule e foarte posibil s\ contribuie
un model birocratic interna]ional [i în
particular tiparul sintactic al unor construc]ii
din englez\ (cu inevitabile diferen]e de
topic\, dar cu posibilitatea juxtapunerii).
{i alte formule realizeaz\ trepte succesive
de juxtapunere, lipsind mai multe elemente
de leg\tur\: „lider sindical mineri Valea
Jiului” (Antena 3, 2.XII.2007); „reprezentant
cas\ pariuri” (Prima TV, 21.V.2008); „purt\tor
cuvânt Poli]ia Capitalei” (Realitatea TV,
14.V.2008).
Cele mai stranii sînt extinderile acestui
tipar „institu]ional”, în situa]ii în care
identificarea unei persoane se face prin
raportare nu la o institu]ie, ci la un alt individ
- „Sor\ seropozitiv” (Antena 1, 5.XII.2007)
sau „rud\ victim\” (Antena 1, 6.V). Iritante,
involuntar comice [i uneori ambigue sînt
situa]iile în care renun]area la cuvîntul de
leg\tur\ intervine într-o formul\ curent\,
de uz cotidian: „Marilena Cojocaru, iubitoare
animale” (TVR 2, 17.X.2007, titraj), sau
„profesoar\ român\” (TVR 1, 13.V.2008).
Posibilele justific\ri (constrîngeri tehnice,
economie de spa]iu) sînt greu de admis.•
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
1 5

i s t o r i e l i t e r a r \
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
16
A {I Asachi ori Heliade, [i Costache
C
Negruzzi face parte integrant\ din
pa[optism, cu toat\ diferen]a sensibil\
de v`rst\ dintre el [i colegii s\i de
grup literar; mai b\tr`n cu aproximativ
un deceniu dec`t majoritatea pa[opti[tilor,
Negruzzi a tr\it `ns\ `n cercul lor, a
scris o literatur\ `n spirit comun [i a
publicat-o concomitent cu ceilal]i
romantici de prim\ genera]ie. A debutat ceva mai
t`rziu dec`t afinii s\i, dar s-a sim]it solidar cu ei
din toate punctele de vedere
De[i autor cu multiple fa]ete (a scris poezie, proz\
[i teatru), Negruzzi r\m`ne `n literatura noastr\ ca
prozator: `n proz\, el marcheaz\ o adev\rat\ apari]ie
auroral\. ~nainte de Negruzzi, nu aveam ceea ce
se nume[te „proz\ literar\“, `n sensul modern al
cuv`ntului; o avem doar o dat\ cu el. Trecerea de
la nara]iunea semi-medieval\, de la relatarea de
tip cronic\resc [i de la fragmentul autobiografic
primitiv la proza de fic]iune se petrece `n literatura
român\ datorit\ lui Costache Negruzzi.
Distan]a – uria[\ [i ast\zi u[or perceptibil\ -
dintre prozatorul nostru [i cei care l-au precedat
poate fi m\surat\ prin c`teva tr\s\turi stilistice
fundamentale. Negruzzi este cel dint`i autor care,
`n nara]iuni diverse, construie[te caractere memorabile,
personaje literare `nzestrate cu individualitate distinct\,
mai ales prin limbajul lor; pentru prima oar\, `n
scrierile semnate de Negruzzi personajele se
autocaracterizeaz\ lingvistic, deoarece ele vorbesc
`n mod specific – potrivit statutului lor social,
caracterului, v`rstei ori culturii. ~n literatura noastr\,
personajul `nzestrat cu marc\ lingvistic\ proprie
intr\ o dat\ cu Negruzzi.
Cuplat\ cu aceast\ reform\ fundamental\, se afl\
a doua, la fel de important\. La Negruzzi, dialogul
c`[tig\ un loc distinct `n nara]iune. Personajele sale
`[i dezv\luie, vorbind, caracterul [i statutul, [i o fac
`n mod natural, spontan. Probabil c\ prozatorul
introduce `n proza noastr\ dialogul deoarece nici
dramaturgia nu-i era str\in\: `ntre firavele `ncerc\ri
dramatice ale pa[opti[tilor dinaintea lui Alecsandri,
cele ale lui Negruzzi r\m`n singurele ceva mai reu[ite.
Pare ciudat la un autor cu asemenea multiple
disponibilit\]i, dar Negruzzi a scris destul de pu]in;
ca [i al]i pa[opti[ti (Alexandrescu, Russo, Kog\lniceanu),
el a debutat extrem de promi]\tor, dar a t\cut cur`nd;
cu trecerea tinere]ii a abandonat [i literatura. Mai
mult, Negruzzi [i-a conceput toate operele semnificative
`ntr-un interval de timp foarte scurt, de aproximativ
un deceniu, `ntre 1836 [i 1847, adic\ `ntre momentul
c`nd v\d lumina tiparului Zoe [i O alergare de cai
[i cel `n care scrie ultima scrisoare reu[it\ din ciclul
Negru pe alb.
Din acest `ngust deceniu dateaz\ buc\]ile Cum
am `nv\]at române[te, autobiografie a adolescen]ei,
Au mai p\]it-o [i al]ii, prelucrarea Toderic\, schi]ele
[i nuvelele istorice `n frunte cu Alexandru L\pu[-
neanul, Scrisorile mai importante; tot de acum dateaz\
principalele sale poezii, poemul Aprodul Purice,
piesele de teatru, traducerile din Victor Hugo, Thomas
Moore [i Antioh Cantemir. Apoi – t\cere. Ce s-a
`nt`mplat? E la fel de greu de r\spuns ca [i `n
cazul lui Alexandrescu ori Kog\lniceanu. Cert
este c\ ultimele scrisori din Negru pe alb reiau teme
vechi [i au o statur\ modest\, cu excep]ia unicei
piese reu[ite, publicat\ tardiv, Flora român\; c\
autorul `nsu[i se retrage deliberat din c`mpul literaturii
ce pare a nu-l mai interesa. C`nd `[i va publica `n
volum produc]ia original\, o va face sub semnul
unei autoironii neobi[nuite, ca [i cum, `n forul s\u
intim, s-ar fi dezis de propria-i literatur\: poeziile
se numesc Neghin\ [i p\l\mid\, iar literatura scris\,
`n ansamblu, P\catele tinere]elor. O modestie prea
pu]in comun\ [i prea strident afi[at\!
Romanticul de prim\ genera]ie Costache Negruzzi
se dovede[te a fi fost cu zece ani mai
b\tr`n dec`t ceilal]i pa[opti[ti nu doar prin statura
sa de precursor, ci [i prin substan]a intim\ a scrisului.
Din multe puncte de vedere a r\mas un om
al secolului al XVIII-lea, un luminist militant, adept
al enciclopedismului [i al pre-romantismului, exact
ca [i Heliade cu care, nu `nt`mpl\tor, s-a `n]eles mai
bine dec`t cu moldovenii. Biblioteca tat\lui s\u,
Na[terea
prozei
prim contact al viitorului scriitor cu marea literatur\,
cuprindea romane de Florian, Madame Genlis,
Madame Cottin [i Abatele Prevost, ca [i poeme de
Gessner (vezi Cum am `nv\]at române[te); chiar
dac\ t`n\rul Negruzzi iese rapid din aceast\ faz\
incipient\ [i se arunc\ `n bra]ele romantismului de
ultim\ genera]ie (Hugo, Pu[kin, Balzac), sechele
ale primei sale forma]iuni r\m`n detectabile p`n\
t`rziu. Poeziile lui Negruzzi sunt, `n acest sens,
mai elocvente dec`t orice m\rturisire. Versul s\u nu
iese din tiparele secolului al XVIII-lea, afi[`nd
sentimente potolite, st\ri de suflet moderate:
„C\ci pl\cerile sunt multe care vin din bucurie,
~ns\ nu pu]ine are [i dulcea Melancolie;
{-un om sim]itor alege dec`t agere cl\tiri,
Pe ale melancoliei lini[titele uimiri“ (Melancolia).
Melancolia cuprinde un `ntreg program de via]\,
dup\ cum versurile care deschid pr\fuitul poem epic
Aprodul Purice `l caracterizeaz\ deplin pe Negruzzi
[i ne dispenseaz\ de orice comentariu:
„Cioc`rlia cea voioas\ `n v\zduh se leg\na
{-`nturnarea prim\verii prin dulci ciripiri
serba.
Plugarul cu h\rnicie s-apucase de arat.
P\m`ntul ce era `nc\ d-al s\u s`nge rourat;
Uitat-acum moldovanul trecutele lui nevoi,
{i cu fluierul la gur\, p\storul pe l`ng\ oi
C`nt\ dragostele sale. Vai, el nu putea g`ci
C\ vr\jma[u-ntr-a lui ]ear\ se g\te[te-a
n\v\li“.
Figura inaugural\ a prozatorului Negruzzi `i
cov`r[e[te pe poet [i pe dramaturg. Prima impresie,
bizar\, este aceea c\ proza negruzzian\ pare scris\
de un om extrem de cult, frecventator al marilor
literaturi europene [i care vrea ca acest lucru s\ se
[tie. ~n mod normal, cultura n-ar trebui s\ se observe
cu ochiul liber `n proza de fic]iune, deoarece, cu c`t
cultura explicit\ a unui prozator e mai pu]in frapant\,
cu at`t e mai bine pentru proza lui. Regulile generale
nu ac]ionau `ns\ cu aceea[i for]\ `n primul nostru
romantism [i nici `n cazul unei literaturi incipiente:
fa]\ de al]i scriitori ai epocii, Negruzzi se revendic\
direct din cultur\, pun`nd mereu alte scrieri (de obicei
celebre) la baza propriilor sale compuneri. Autorul
s-a apreciat pe el `nsu[i, `nainte de toate, drept un
om cult [i nu a ezitat s\-[i `nfrunte dasc\lul, `n
adolescen]\, tocmai `n virtutea preg\tirii sale intelectuale
neobi[nuite, de care era perfect con[tient:
„ – Ba nu ne `n]elegem nicidecum, am strigat,
ie[ind din ame]eala ce m\ cuprinsese. D-ta vrei s\
m\ batjocure[ti, s\ m\ pui la Alfavita pre mine, care
[tiu grece[te mai mult dec`t oricare t`n\r de vr`sta
mea, [i care scriu fran]uze[te sous la dictée f\r\ a
face mai mult dec`t [epte-opt gre[eli pe fa]\! D\-mi
o gramatic\, arat\-mi construc]ia verburilor, ortografia.
(Cum am `nv\]at române[te)
~nc\ din primele pagini publicate, abunden]a
referirilor la mari scriitori ai lumii pare f\cut\ s\
epateze: `n O alergare de cai, a doua sa nuvel\,
numele lui Rousseau, Petrarca, Schiller, Balzac,
Virgiliu, Xenofon, Tucidide, Walter Scott, Madame
de Sévigné, Florian etc. schi]eaz\ un mic [i savant
excurs prin istoria literaturilor lumii. Trei ani mai
t`rziu, `n Au mai p\]it-o [i al]ii, ne `nt`mpin\ Byron,
Fielding, George Sand, La Fontaine, Fénelon, Molière,
Dna. de Staël, totul sub patronajul lui Victor
Hugo. Cantitatea considerabil\ de cultur\ `ngr\m\dit\
pe doar c`teva pagini formeaz\ de obicei un balast
greu de suportat, dar la Negruzzi lucrurile merg ceva
mai u[or: referirile culturale `i servesc direct autorului
pentru descrierea caracterelor [i a `nt`mpl\rilor; `n
absen]a unor resurse proprii suficient de bogate,
prozatorul apeleaz\ la nume ilustre pentru ca acestea
s\ spun\ mai bine ceea ce el, Negruzzi, nu spunea
dec`t cu greutate. ~n nuvela O alergare de cai, leg`nd-o
definitiv pe Dna. B. de Balzac ori pe tragica
Olga de Schiller [i Petrarca, prozatorul fixeaz\
personajelor sale, printr-o simpl\ aluzie, statutul
fictiv convenabil. Numeroasele nume de scriitori
str\ini sunt salvate, literar vorbind, la Negruzzi prin
aceea c\ ele expliciteaz\ originalitatea personajelor
[i lumineaz\ trama narativ\.
De o notabil\ precocitate intelectual\, Negruzzi
dovedise – `nc\ de copil – talente poliglote evidente.
La doar 13 ani era interlocutorul lui Pu[kin,
exilat pe atunci `n Basarabia; c`nd `ncepe s\ scrie
proz\, [tia franceza, greaca veche [i modern\, germana,
italiana, se descurca `n rus\, `n latin\ [i `n slava
veche. Orizont remarcabil, cu at`t mai mult cu c`t
autorul `[i folose[te cuno[tin]ele lingvistice
pentru a citit `n original literaturile respective, `n
special poezia, [i pentru a utiliza apoi literatura astfel
absorbit\ `n propria sa literatur\.
Global, Negruzzi a fost un autor mai degrab\
cult dec`t talentat, iar faptul se traduce direct `n
metoda sa prozastic\. Romantismul pa[optist a
privilegiat la noi Memoria `n defavoarea Imagina]iei:
aproape toate prozele romantice române[ti notabile
poart\ semnul Memoriei. Op]iunea pare deja f\cut\
o dat\ cu cel dint`i prozator român important, cu
Costache Negruzzi, iar urma l\sat\ de el se va dovedi
ad`nc\. Prin Memorie `n]elegem nu numai simpla
autobiografie ori consemnarea experien]ei tr\ite
direct, ci [i preluarea culturii str\ine, utilizarea literar\
a variatelor surse scriptice non-literare, precum
biografiile, memoriile, coresponden]a, documentele
administrative de tot felul etc. Dac\ concepem
Memoria `n acest sens larg, atunci `n mod hot\r`t
proza negruzzian\ se revendic\ din Memorie.
Totu[i, debutul lui Negruzzi nu ne l\sase s\
b\nuim asemenea op]iune. Nuvela Zoe, a c\rei
variant\ revizuit\ dateaz\ din 1837, dar a c\rei prim\
form\ a fost compus\ probabil la 1829, dat\ men]ionat\
de autor, privilegia Imagina]ia [i nu Memoria. Nuvela
nu este nici pe departe un e[ec, dup\ cum a decis de
mult\ vreme istoria literar\. Negruzzi dovede[te aici
inven]ie epic\, schi]eaz\ caractere, creeaz\ din c`teva
cuvinte o atmosfer\. ~nceputul nuvelei se prezint\
intens balzacian, ca [i personajele ei, cu toate c\
la 1829 Balzac abia `ncepuse s\ fie cunoscut; e vorba

i s t o r i e l i t e r a r \
Costache Negruzzi
de un balzacianism intuitiv, care spune mult despre
scriitorul român:
„De abia `nserase, uli]ile era `ns\ pustii. Din c`nd
`n c`nd [i foarte rar se auzea pe pod duruitul unei
cale[ce, `n care era vreun boier ce se ducea la o partid\
de c\r]i, sau un fiacru ce trecea ca s\geata [i l\sa s\
se z\reasc\ ni[te bonete femeie[ti. Nici un pedestru
nu era pe uli]i, afar\ de fanaragiii care striga
regulat raita. O calea[c\ trecu `n fuga cailor pe
uli]a mare, apuc\ uli]a sf. Ilie, [i f\c`nd `n st`nga, lu\
la deal pe l`ng\ zidul sf. Spiridon [i tot suindu-se
p`n\-n mahalaua S\r\riei st\tu la porti]a unei
c\su]i cu dou\ ferestre, cu perdele verzi“.
Remarcabila deta[are a naratorului fa]\ de tema
tratat\ ne men]ine `ntr-o lume vag balzacian\ p`n\
la sf`r[it: cinismul iubitului infidel, incon[tien]a
vulgar\ a groparilor care o `nmorm`nteaz\ pe Zoe,
apari]ia misteriosului t`n\r `ndr\gostit r\mas
singur la morm`ntul iubitei [i care prive[te Ia[ul `n
`nserare ca un alt Rastignac, toate par extrase din
romanele maestrului. Cu excep]ia replicilor focoase
ale Zoei, nimic `n aceast\ nuvel\ nu trimite la un
romantism de m`na a treia.
O alergare de cai are [i ea aparen]ele unei nuvele
romantice propriu-zise, ale unei proze de observa]ie,
cu atmosfer\ specific\ (Chi[in\ul `ntr-o zi de s\rb\toare),
cu personaje pitore[ti [i distincte (Ippolit, Olga, Dna.
B., hangiul caraghios), cu ac]iune pe multiple planuri
(iubirea tragic\ dintre Olga [i Ippolit `n contrast cu
iubirea mai degrab\ comic\ dintre povestitor [i Dna.
B.). Dar infuzia de autobiografie devine masiv\ [i
rateaz\ nuvela ca relatare „obiectiv\“. Negruzzi nu
face nici un secret din faptul c\ povestirea are la baz\
propria sa experien]\ basarabean\ [i c\ relateaz\
`nt`mpl\ri tr\ite de el `nsu[i la 1835: guvernatorul
rus al provinciei este numit „domnul conte Voron]ov“,
iar cel civil – „generalul Fedorov“, ca [i cum, dac\
nu i-ar fi evocat cu toat\ deferen]a, scriitorul s-ar fi
f\cut vinovat de impolite]e; Chi[in\ul va fi descris
cu toate am\nuntele exacte dintr-un reportaj
despre cursa anual\ de cai; iar finalul (vizita f\cut\
de povestitor la Chi[in\u dup\ 22 de ani, `n 1857)
poart\ marca biografiei netrucate. ~n con[tiin]a de
prozator a lui Negruzzi, Memoria `nvinsese deja
Imagina]ia.
Ceea ce urmeaz\ se plaseaz\ integral sub semnul
Memoriei. Scrisorile din Negru pe alb au `n centru
personaje cu existen]\ istoric\ atestat\, cunoscute
chiar de autor (Un poet necunoscut, Lum`n\ric\,
Calypso); se relateaz\ `nt`mpl\ri de c\l\torie (Catacombele
M\n\stirii Neam]u, Pelerinagiu); alteori, la baza
scrisorilor se afl\ documente cu virtualitate
literar\, pe care prozatorul le reproduce [i dup\ aceea
le stilizeaz\ (Statistica lupilor, Un pro]es la 1826 sau
hilara legend\ despre originea ]iganilor, relatat\ de
Bogonos `n `nc`nt\toarea bucat\ Pentru ce ]iganii nu
sunt români). Negruzzi ne `ncredin]eaz\ c\ a povestit
istoria exact cum a auzit-o de la Bogonos, „silindum\
a p\zi c`t s-a putut chiar [i espresiile sale“.
Dac\ includem `n Memorie orice proz\ care pleac\
de la un document preexistent, indiferent de con]inutul
sau de aspectul documentului (scris, oral, iconic),
atunci observ\m c\ toate prozele lui Negruzzi sunt
„documentale“, de la P\cal\ [i T`ndal\ (culegere
de proverbe [i de zic\tori) la celebrul Alexandru
L\pu[neanul.
Cea mai cunoscut\ proz\ a autorului, care trece
drept prima nuvel\ româneasc\ reu[it\, nu se sustrage
nici ea regulii formulate mai sus: `n aceast\ compunere
dramatic\, plin\ de `ncle[tare, cu dialoguri [i replici
devenite celebre, Negruzzi continu\ s\ respecte
Memoria, adic\ s\ plece de la documente preexistente
pe care le asambleaz\ cu mare art\. Pornind de la
Cronica lui Ureche pentru domnia lui L\pu[neanu,
nuvelistul introduce apoi fragmente din Cronica
lui Miron Costin (jertfirea boierului Baptiste Veleli),
din cea a lui Nicolae Costin, ca [i din alte izvoare
istorice, oferind `n cele din urm\ produsul final,
armonios, sub form\ de nuvel\. Marile scene, replici
ori dialoguri se aflau deja consemnate, ele trebuiau
doar selectate; iar autorul, dup\ aceea, a brodat discret
`n prelungirea lor. C`t de dator este Negruzzi cronicilor
din care [i-a extras materia – putem calcula compar`nd
nuvela din 1840 cu scrisoarea intitulat\ Ochire
retrospectiv\, scris\ cinci ani mai t`rziu: se vede clar
c\ opinia despre domnitorul Alexandru L\pu[neanu
a lui Negruzzi-g`nditorul, comentator al istoriei, era
sensibil diferit\ de cea a lui Negruzzi-nuvelistul,
compilatorul fragmentelor de cronic\: logica ce l-a
condus pe prozator revendic\ o cu totul alt\ natur\
dec`t cea a istoricului lucid.
Ar fi totu[i nedrept s\ reducem Alexandru
L\pu[neanul la o suit\ compilatorie. Talentul de
dialogist al prozatorului e pus `n asemenea m\sur\
la contribu]ie, `nc`t nuvela are mai degrab\ aerul unei
drame istorice `n patru acte. Reduc`nd instinctiv la
minimum comentariile [i descrierile, Negruzzi d\
importan]\ schimbului de replici, pe care le imagineaz\
c`t mai percutante. Tocmai concentrarea maxim\ a
textului face valoarea scrierii din care nici o scen\,
nici o replic\ n-ar putea lipsi f\r\ compromiterea
ansamblului. Prozatorul a avut grij\ s\ nu introduc\
neologisme `n replicile personajelor [i s\ dea astfel
cititorului impresia de autenticitate istoric\; cele
c`teva neologisme care nu-[i au locul (mici gafe
lexicale) se `nt`lnesc, aproape exclusiv, `n registrul
autorului.
Romanticul Negruzzi `[i pune o isc\litur\ vizibil\
pe text, a[a cum a f\cut-o `n Zoe, O alergare de
cai, Au mai p\]it-o [i al]ii. ~n final, se deta[eaz\
spectaculos de drama povestit\ p`n\ atunci [i restabile[te
enorma distan]\, psihic\ [i estetic\, dintre fic]iunea
romantic\ [i autorul romantic – acesta din urm\ lu`nd
un aer inevitabil blazat („Acest fel fu sf`r[itul lui
Alexandru L\pu[neanul, care l\s\ o pat\ de s`nge `n
istoria Moldaviei. La monastirea Slatina, zidit\ de
el, unde e `ngropat, se vede [i ast\zi portretul lui [i
a familiei sale“).
Faptul c\ nuvela Alexandru L\pu[neanul reprezint\
asamblarea de geniu a unor fragmente de cronici,
c\rora autorul doar le adaug\ replici, descrieri ori
scurte comentarii ne plaseaz\ `n `nsu[i centrul artei
lui Negruzzi. Servitor fidel al Memoriei, prozatorul
posed\ un talent specific – acela de a alege documentul
[i apoi de a-l stiliza. Arta sa e cea de comentator al
documentului ales; toat\ originalitatea negruzzian\
se consum\ `n prelungirea verosimil\ a acestuia, `n
arta de a broda pe marginea [i `n stilul documentului
primordial. Negruzzi a compus mereu `n jurul unui
text preexistent, f\r\ ca cititorul s\ observe c\, `n
miezul nara]iunii, se afla, bine ascuns, ceva ce nu-i
apar]ine autorului. ~n perfect acord cu concentrarea
maxim\ a scenelor [i a dialogului din Alexandru
L\pu[neanul, Negruzzi compune [i mici complet\ri
proprii sub form\ de tablouri vestimentare de
epoc\ sau sub form\ de descrieri; nici unul din ele
nu dep\[e[te c`teva fraze, nu con]ine neologisme, iar
continuitatea cu textul de baz\ se prezint\ f\r\ cusur:
„Cel mai mare osp\] se cuprindea `n c`teva feluri
de bucate. Dup\ bor[ul polonez, veneau m`nc\ri
grece[ti, fierte cu verde]uri care pluteau `n unt;
apoi pilaful turcesc [i `n sf`r[it fripturile cosmopolite.
P`nza mesii [i [ervetele erau de filaliu ]esute `n cas\.
Tipsiile pe care se aduceau bucatele, talgerile [i
p\harele erau de argint. Pe l`ng\ p\rete sta a[ezate
`n r`nd mai multe ulcioare p`ntecoase, pline cu vin
de Odobe[ti [i de Cotnar, [i la spatele fie[tec\ruia
boier dvorea c`te o slug\ care dregea“.
Armonia perfect\ dintre documentul utilizat [i
glosele autorului face valoarea celor mai reu[ite buc\]i
ale lui Negruzzi. O asemenea tehnic\ stilistic\, destul
de rar\ `n ansamblul prozei noastre romantice, ne
pune [i `n fa]a unei probleme relativ dificile: ce e
preluat de la al]ii [i ce-i apar]ine exclusiv autorului
`n proza lui Negruzzi? El pleac\ at`t de natural de
la scriitori str\ini pentru a-[i compune propria-i
nara]iune [i mai ales localizeaz\ at`t de conving\tor
modelul preluat, `nc`t am fi tenta]i s\-i atribuim toate
meritele. Totu[i Toderic\ `l prelucreaz\ pe Merimée,
Riga Poloniei [i domnul Moldaviei se g\se[te `n
Voltaire, Proprietate p\gubitoare poveste[te o anecdot\
cu circula]ie universal\ etc. Mici buc\]i pline de spirit
[i profund moldovene[ti ca substan]\ (precum Re]et\
ori Iepur\rie) ar putea avea surs\ str\in\, f\r\ ca
farmecul lor s\ se diminueze.
Slujitor frecvent [i convins al Memoriei, Negruzzi
poseda `ns\ [i virtu]i ce l-ar fi f\cut apt pentru proza
imaginativ\ [i de observa]ie. Culturii sale neobi[nuite
i se ad\uga o remarcabil\ inteligen]\. Asupra realit\]ii
din jur, el arunc\ o privire penetrant\, sesiz`nd nuan]e
greu perceptibile (cum o face `n Fiziologia provin]ialului).
Ironia este la el mereu fin\, f\r\ aplecare spre
satir\, [i sprijinit\ pe aluzii culturale, care fac cititorului
cu ochiul. Fapt mai rar `n epoc\, Negruzzi se simte
`n largul lui c`nd exerseaz\ din plin auto-ironia, `ntotdeauna
de bun\ calitate, precum `n O alergare de cai,
unde `[i surprinde postura de `ndr\gostit naiv f\r\
nici un fel de indulgen]\:
„...eu f\c`ndu-mi loc pintre dame cam c\l\re[te
(cavalièrement), c\lc`nd pe b\t\turile mo[negilor
carii m\ da la to]i dracii, cotind uniforme `n
dreapta [i `n st`nga cu zicerea pardon, am alergat la
cel\lalt cap\t a galeriei, unde z\risem o capel\
roz\ `mp\n\[at\ ca o pasere de paradis. St\p`na acelei
capele era fanalul care m\ lumina, magnetul ce m\
tr\gea“.
Sau `n Pentru ce ]iganii nu sunt români, unde,
spre disperarea autorului, Bogonos r`de cu lacrimi
la lectura poemului eroic Aprodul Purice. F\r\ o
nuan]\ permanent\ de auto-ironie, scrisul lui Negruzzi
nu poate fi imaginat.
~n aceea[i ordine a prozei de observa]ie, Negruzzi
are pl\cerea contempl\rii obiectelor `n materialitatea
lor, a aranj\rii lor dup\ culori [i forme; rochiile Zoei,
costumul de gal\ al lui Iancu B., vestimenta]ia solemn\
a Doamnei Ruxanda, toaletele s\rb\tore[ti ale
doamnelor din `nalta societate a Chi[in\ului `l
atrag mai mult dec`t `nt`mpl\rile propriu-zise. Pentru
a reu[i descrierea unei tr\s\turi `n mers, a[a cum o
face autorul `n O alergare de cai, era nevoie de un
talent nativ de prozator:
„Un frumos landau de Viena venea `nh\mat de
patru telegari roibi. Vezeteul, `n vechi costium rusesc,
cu barba lung\, `i m`na cu h\]uri coperite cu ]inte
de argint, p\zind un aer grav vrednic de un magistrat.
Un lu\tor-aminte `ndat\ ar fi cunoscut c\ acel atelagiu,
de[i rusesc, avea o form\ cu totul moldoveneasc\;
adic\ era mai elegant [i cov`r[ind m\surile obiceiului;
un frumos b\iat ca de 16 ani, striga ne`ncetat padi,
padi cu un glas ce r\suna ca piculina `ntre instrumentele
unui orchestru“.
Scriitor mai degrab\ al virtualit\]ilor dec`t al
realiz\rilor, Negruzzi r\m`ne instalat `n proza pa[optist\
pe un loc din care nimeni nu-l mai poate clinti.
Mai toat\ proza moldoveneasc\ de dup\ el va aplica
modelul oferit de Negruzzi, `i va prelua [i spiritul,
beneficiind, p`n\ t`rziu, Memoria `n defavoarea
Imagina]iei [i relu`nd temele abordate pentru
prima oar\ de autorul nostru `n nuvele [i `n scrisori.
Ca regim creativ, el este un Vasile Alecsandri
r\mas `n faz\ incipient\; talentul aceluia a avut prima
`ntruchipare `n opera mai v`rstnicului s\u amic, care
s-a retras prematur din joc [i a abandonat literatura
o dat\ cu tinere]ea. Precursor al lui Alecsandri,
Negruzzi anun]\ viitoarea literatur\ a celui „ve[nic
t`n\r [i ferice“. Nu este oare piesa sa Muza de la
Burdujeni un fel de comedie a lui Alecsandri [i nu
se g\sesc aici, in nuce, principalele personaje [i situa]ii
din vastul teatru comic al prietenului s\u?
Mihai ZAMFIR
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
17

` n s e m n \ r i
Dac\ singura solu]ie de supravie]uire pentru
literatura român\ în timpul regimului comunist
fusese s\ se fereasc\ cât mai mult de n\molul
ideologic, dup\ 1990 lucrurile se schimb\.
Vaclav Havel, dramaturgul întemni]at devenit pre[edinte
Literatur\ [i politic\
al Cehoslovaciei [i chiar exemplul lui Nicolae Manolescu
care particip\ la cursa pentru pre[edin]ia României în
1996, pentru a lua numai atacurile la vârful piramidei
politice. În 1990, într-o alt\ zon\ a lumii, Peru, Mario
Vargas Llosa a candidat [i el la pre[edin]ie.
O}IUNEA de cultur\ include, laolalt\ cu [i perpetuaser\ o ideologie na]ionalist\ în interiorul unei
N
Într-un articol din 1990 („Contrapunct“, nr. 30),
literatura, arta, teatrul etc. [i politica. Iat\ ordini care se credea socialist\, de[i nu avuseser\ propriuzis
putere politic\. Foarte interesant\ este în acest context
Mircea C\rt\rescu se arat\ îngrijorat de faptul c\ literatura
ce r\spuns simplu le d\ Nicolae Manolescu,
se va scinda, din cauza politicului, între cei care sunt
la începutul anilor ’90, în România teza lui Virgil Nemoianu din O teorie a secundarului
pro [i cei care sunt contra guvern\rii. Cazul genera]iei
literar\ (nr. 7, 1991), acelora care se (Univers, 1997): „Marii scriitori ai secolului al XXlea
au exprimat unii idei conservatoare [i chiar au fost
optzeci este [i el unul special. La începutul anilor ’90,
ar\taser\ nedumeri]i de faptul c\ revista
optzeci[tii sunt printre aceia care aleg mai degrab\
aloca din ce în ce mai mult spa]iu dup\ fasci[ti (T.S. Eliot, Yeats, Faulkner, D.H. Lawrence,
jurnalismul decât partidul, care vor alege s\ nu se implice
revolu]ie unor chestiuni care ]ineau de Heidegger, Benn, Th Mann, Celine, Giraudoux, Claudel,
imediat în USR, înfiin]ând în schimb o editur\
politic\. Care priveau ca fiind cel pu]in Borges, Gombrowicz etc.), al]ii au respins lumea modern\
proprie [i o revist\, iar peste câ]iva ani [i o asocia]ie a
stranie, dac\ nu pur [i simplu aberant\, cu totul: Kafka, Beckett, Ionesco, al]ii [i-au modificat
scriitorilor, ASPRO. Sistemul politic românesc de la
o asemenea deschidere voluntar\ a oamenilor de cultur\ pozi]iile stângiste ini]iale sau le-au regretat: Auden, Dos
începutul anilor ’90 amesteca oameni vechi cu
spre o zon\ a societ\]ii devenit\ la maxim de gre]oas\ Passos, Malraux, Camus, Maiakovski, Esenin.” To]i
oameni noi, iar în timp ce oamenii vechi erau frustra]i
în România postbelic\. Dac\ singura solu]ie de supravie]uire autorii mari ai lumi, spune Virgil Nemoianu, par s\-[i
[i înfrico[a]i de instabilitatea probabil\ a pozi]iei lor,
pentru literatura român\ în timpul regimului comunist fi abandonat, mai devreme sau mai târziu, idealurile de
oamenii noi erau puternic dezam\gi]i de noua stare de
fusese s\ se fereasc\ cât mai mult de n\molul ideologic, stânga. Nu sunt în m\sur\ s\ generalizez, dar cel
lucruri. Cei pro [i cei contra nu se aflau pe pozi]ii
într-o perioad\ în care politica nu era de fapt decât un pu]in cazul României pare s\-i dea dreptate. S\ ne gândim
ireconciliabile politic, dar reconciliabile în plan social
instrument de represiune în mâna unui grup de numai la epoca interbelic\, pentru a nu ne întoarce chiar
[i individual, erau pur [i simplu adversari pe toate
oameni afla]i la putere, dup\ 1990 lucrurile se schimb\. la pa[opti[ti, pentru a nu intra în zona Eminescu etc.
fronturile.
N\molul ideologic se dilueaz\ în ape tulburi, pe care Dac\ na]ionalismul în timpul regimului dictatorial era
Ciudat\ trebuie s\ i se fi p\rut, ne d\m seama abia
acum [i oamenii de cultur\ au voie s\ încerce m\car de în]eles ca reac]ie la sovietizare, împingerea grupului
acum, poetei britanice Fleur Adcock, aflat\ în vizit\
s\ le limpezeasc\. În 1990, Gabriel Liiceanu explica, de gheril\ cultural\ din anii ’30, Eliade, Cioran [i Noica,
în România, întrebarea pe care i-o pune Denisa Com\nescu,
cu ocazia particip\rii la o conferin]\ în Luxemburg, care se formaser\ în raza discursului de dreapta al lui
în august 1990 (România literar\, nr. 31), despre rela]ia
c\ societ\]ile totalitare sunt de fapt, în mod paradoxal, Nae Ionescu, spre raftul din vitrina libr\riilor dup\ 1990,
pe care o are ca scriitor cu politica: „Acas\, noi poe]ii
depolitizate, într-un asemenea tip de societate, de[i ace[tia fuseser\ recupera]i înc\ din timpul regimului
avem întotdeauna o atitudine în politic\ [i în ceea ce
închis\, politica fiind monopolizat\ de o minoritate, iar totalitar, nefiind vorba prin urmare de o culpabilizare
se întâmpl\ în general,” de[i trebuie în]eles c\ „facem
cultura devenind o modalitate de transgresare, c\p\tând a criticii care s-o fi îndemnat s\ scoat\ în fa]\ vechile
ceva expres politic numai dac\ ne al\tur\m unui partid.”
astfel, nea[teptat, ea îns\[i o semnifica]ie politic\. victime, s-ar explica în primul rând prin faptul c\ ace[tia
Iat\ r\spunsul. Rolul scriitorilor pare s\ reias\ din acest
Teoretic, politizarea culturii s-ar manifesta bipolar întro
dictatur\: în sensul puterii [i, respectiv, în opozi]ie cu idealizat\ mereu de lumea cultural\ româneasc\ intrat\
fuseser\ actori principali pe o scen\ a literaturii interbelice
r\spuns [i, subscriem, nu este acela de a sus]ine o anumit\
ideologie politic\, în sensul în]eles de critica marxist\
puterea. Literatura în sensul puterii poate fi îns\, teoretic, în conul de umbr\ al comunismului dup\ 1948. Da, dar
de exemplu. Este vorba de o rela]ie mai complicat\,
eliminat\ din start, supravie]uirea ei estetic\ fiind în na]ionalismul lui Eliade, Noica, Cioran nu devine, ci
asem\n\toare cu aceea dintre scriitor [i diferitele trenduri
cele mai multe cazuri imposibil\. Chiar [i atunci când revine dup\ 1989.
literare. Scriitorul gliseaz\ de la un câmp politic la altul,
reu[e[te s\ r\mân\ în via]\, aceast\ literatur\ necesit\ S\ lu\m cazul particular al lui Constantin Noica.
de la un câmp literar la altul, pentru a vorbi în
conectarea în permanen]\ la aparate critice sofisticate, Katherine Verdery observ\ (în op.cit.) c\ a fi împotriva
termenii lui Bourdieu, rolul lui fiind de fapt acela de
eficace în a pompa oxigenul [i sângele care le lipse[te regimului lui Ceau[escu echivala în România comunist\
a-[i „tr\da“ ideologia atunci când aceasta se dovede[te
de fapt operelor. Literatura în opozi]ie cu puterea rezista cu a fi european. Iar Noica formase la P\ltini[ totu[i
gre[it\.
ducându-[i aproape toate b\t\liile pe domeniul care le pro-europeni. Totodat\ îns\, filozoful furniza [i argumente
Situa]ia de la începutul anilor ’90 pare s\ se fi schimbat
apar]inea, pe hârtie, pa[ii f\cu]i în afara paginii de prolifice pentru protocroni[ti. Na]ionalismul [i proeuropenismul
lui Noica necesitau o interpretare foarte
în România, cel pu]in ceea ce prive[te rela]ia scriitorului
literatur\ nefiind altceva decât pa[i f\cu]i în gol. În golul
cu politica. Problema pare s\ fie de data aceasta dezam\girea
puterii. F\r\ îndoial\ îns\, hârtia pe care s-a scris aceast\ fin\, pentru a-[i putea explica convie]uirea. Noica
pe care a sim]it-o pân\ la urm\ scriitorul însu[i în rela]ia
istorie comunist\ a literaturii întina [i amesteca deseori este de altfel prima surs\ a unei uria[e confuzii postdecembriste
sa cu politica. Iat\ îns\, în loc de concluzie, r\spunsul
lucrurile.
în leg\tur\ cu câ]iva dintre oamenii de cultur\ români
lui Sorin Alexandrescu la o anchet\ din Observatorul
Rela]ia literaturii cu politica fusese într-atât pervertit\ cei mai importan]i în acest moment în ochiul public, o
cultural (nr. 276, 2005), Care sunt mizele culturale ale
în comunism, încât scriitorii care se implic\ în aceast\ confuzie între dreapta [i extrema dreapt\. Dincolo
României de azi?: „Eu cred c\ pot exista fapte de cultur\
sfer\ a societ\]ii dup\ 1989, fie ca jurnali[ti, fie îns\ de o anumit\ ideologie sau alta, cert este c\ oamenii
independente de politic\, dar nu mize culturale, c\ci ele
f\când propriu-zis politic\, înscriindu-se adic\ într-un de cultur\ au f\cut tot timpul politic\ în România [i
implic\, volens nolens, o politic\ a culturii [i aceasta
partid, sunt privi]i de c\tre cititorii lor cel pu]in cu c\, de[i uneori puterea p\rea s\ fi pierit din mâinile
a existat numai în epocile în care au activat for]e sociale
suspiciune. Omul de cultur\ d\ dovad\ de lips\ de lor, un cuvânt au avut întotdeauna, într-un fel sau
suficient de puternice – partide, reviste, grupuri de
profesionalism, atunci când, în loc s\ se ocupe de cultur\, altul, de spus.
presiune – care s\ impun\ o astfel de politic\. (...) Politic\
alege s\ r\t\ceasc\ prin sfere atât de profane. Cultura Cazul Europei de Est nu putea decât s\-i contrazic\
a culturii f\ceau Crainic, Lovinescu, Nae Ionescu
înseamn\ îns\ [i o cultur\ politic\. Eseul politic, cel pe Michel Foucault [i Gilbert Deleuze, care considerau
etc.” Abandonând politicul, scriitorii abandoneaz\ a[adar
pe care-l vor practica de exemplu Nicolae Manolescu c\, dup\ mai 1968, intelectualul înceteaz\ s\ mai vorbeasc\
[i politica cultural\. Dar î[i permite cultura de fapt luxul
sau Ileana M\l\ncioiu dup\ 1990, este un subgen literar. în numele maselor, s\ se erijeze în con[tiin]a lor, pentru
de a ignora în absolut politica, atunci când acest lucru
Iar de la afacerea Dreyfus încoace, rolul intelectualui c\ masele oricum [tiu. Intelectualul pare s\ mai aib\
înseamn\ în acela[i timp s\ se lase ignorat\ de ea?
(categoria scriitorului subsumându-se) a fost [i acela de înc\ sau cel pu]in î[i mai revendic\ deocamdat\ rolul
a lua atitudine în problemele societ\]ii, de a se de con[tiin]\ în aceast\ parte a lumii: exemplul lui
Cristina ISPAS
implica. Cititorii români se obi[nuiser\ îns\ s\ vad\
în scriitori nu intelectuali publici (mutandis mutandi,
distinc]ia pe care o face Adrian Gavrilescu în Noii
precupe]i, Compania, 2006, func]ioneaz\ [i aici), ci Fototeca României literare
18
profesioni[ti ai scrisului (!).
Nici faptul c\ o parte din critica româneasc\ se
lanseaz\ dup\ 1990 într-un proces al revizuirilor literare
lansat de pe pozi]ii etice, c\ se str\duie[te adic\ s\
des]eleneasc\ de b\l\riile ideologice solul literaturii
române postbelice, totodat\ ar\tându-se dornic\ s\
participe la noua via]\ politic\ a României, nu era de
natur\ s\-i ajute prea mult pe cei afla]i în confuzie.
Pentru a clarifica lucrurile, în timp ce unii oameni
de cultur\ aleg s\ fac\ propriu-zis politic\ (Mircea
Dinescu, Ana Blandiana, filozofii Mihai {ora [i Andrei
Ple[u se al\tur\ imediat dup\ 1989 Frontului Salv\rii
Na]ionale), al]ii aleg dup\ 1990 calea jurnalismului,
adic\ mai degrab\ opozi]ia. De altfel, cei din prima
categorie f\cuser\ politic\ [i înainte, fiind dintre cei
care se opuseser\ f\]i[ regimului lui Ceau[escu. Katherine
Verdery (în Compromis [i rezisten]\, Humanitas, 1994)
observ\ c\ intelectualii în[i[i fuseser\ aceia care creaser\
Andrei Ple[u [i George Macovescu, 1977
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
Foto: Ion Cucu

p o e z i e
Lecturi
Basme
fantastice
române[ti
I.
OPRI{AN s-a afirmat, `n egal\ m\sur\, atât ca istoric literar, cât [i
ca folclorist, cu remarcabile realiz\ri `n ambele domenii. Cercet`nd
literatura român\ din secolul al XIX-lea [i din prima jum\tate a celui
de-al XX-lea, a elaborat excelente monografii [i edi]ii critice consacrate
lui M. Eminescu, B. P. Hasdeu, Mihail Sadoveanu, Al. I. Philippide,
G. C\linescu, Lucian Blaga, Ion Marin Sadoveanu. Din domeniul
etnografiei [i folcloristicii române[ti amintim `ndeosebi admirabilul
album de Troi]e române[ti, ca [i edi]iile din scrierile, prohibite `n
trecutele vremuri, ale lui Teodor T. Burada [i Gh. F. Ciau[anu.
De aproape patru decenii, I. Opri[an a `nceput o munc\ grea,
dar extrem de important\, de culegere a crea]iei populare române[ti,
f\când `nregistr\ri pe teren, direct de la surs\, de la cei mai diferi]i oameni, ca
vârst\ [i condi]ie social\, mai `ntâi cu magnetofonul [i apoi cu casetofonul,
salvând astfel de la pieire o adev\rat\ comoar\ a spiritualit\]ii [i creativit\]ii
noastre orale. Din aceast\ comoar\, I. Opri[an a alc\tuit o fundamental\ edi]ie
de Basme fantastice române[ti. Primele trei volume au ap\rut `n anul 2002, la
Editura Vestala, iar al patrulea `n 2004, la aceea[i editur\, `nsumând `mpreun\
aproape 1500 de pagini. ~n 2006 ne-a oferit `nc\ trei masive volume, 5, 6 [i 7,
`n peste 1200 de pagini. Recent, tot la Editura Vestala, au v\zut lumina tiparului
volumele 8 [i 9. Cu incontestabila sa autoritate de culeg\tor de folclor prin
contacte directe cu de]in\torii de crea]ii orale, de pe o `ntins\ arie geografic\,
I. Opri[an a putut afirma, `n deplin\ cuno[tin]\ de cauz\, c\ basmul românesc
are un destin sumbru, f\râmi]\rile vie]ii sociale, `ndeosebi ale celei rurale,
provocând dispari]ia treptat\ a acestei specii narative.
De[i pân\ `n prezent nu s-a elaborat o tipologie [tiin]ific\ a basmului folcloric
românesc, I. Opri[an a fost `ndrept\]it s\ clasifice basmele fantastice potrivit
unei viziuni proprii, care merit\ s\ fie acceptat\ provenind de la un prestigios
specialist. Primul volum din suita Basmelor fantastice române[ti, intitulat Fata
r\pit\ de Soare, a cuprins „basme ale aspira]iei sideral-edenice (`nf\]i[ând figuri,
peisaje, simboluri ale lumii celeste)“. Volumul al doilea, Frumoasa Lumii, con]ine
„transfigur\ri fantastice ale lumii p\mântene, reale.“ Volumul al treilea, Inim\
putred\, e alc\tuit din „basme ale incursiunii `n teritoriile infernale ale afundurilor
subterane“. Volumul al patrulea include Basme supersti]ios-religioase. Evident,
clasific\rile nu sunt rigide, strict delimitate, cele trei lumi – celest\, p\mântean\
[i infernal\ – putând coexista `n cursul aceleia[i nara]iuni. Clasificarea este
determinat\ de semnifica]ia dominant\.
Volumele 5, 6 [i 7 au amplificat [i au diversificat problematica celor patru
volume anterioare. Volumul 5 `mbog\]e[te materia din primul volum, cu noi
motive narative ale aspira]iei sideral-edenice, intitulându-se Fata din Icoan\,
ilustrând viziunea popular\ despre lumea celest\ [i despre reprezentan]ii ei,
marca]i prin `nsemne solare sau stelare. Volumul 6, Busuioc [i Siminoc, include
basme rare sau necunoscute pân\ acum, a c\ror ac]iune se desf\[oar\ pe p\mânt,
`n vecin\tatea nemijlocit\ a povestitorilor [i ascult\torilor. Cu toate acestea,
precizeaz\ I. Opri[an, „realitatea `[i pierde atributele fire[ti, permi]ând zborul
liber al fanteziei, dup\ legile basmului, [i `ng\duind intruziunea `n spa]iul [i
timpul ei, a numeroase figuri fantastice din zone ireale, care `nrâuresc via]a
p\mântenilor.“ Volumul 7, }\pian [i }\pianca, `ntrege[te volumul 3, reunind
texte de o rar\ frumuse]e despre contactul personajelor p\mântene cu spa]iile
infernal-demonice.
Volumele recent ap\rute, 8 [i 9, cu un con]inut cu totul aparte, oferindu-ne
Basme ale ~n]elepciunii. A[a cum relev\ I. Opri[an, fiind „realiste [i sobre,
f\r\ intruziunea fantasticului, punând la contribu]ie doar inteligen]a, nara]iunile
reprezint\ adev\rate provoc\ri ale spiritului – spre a r\spunde la `ntreb\rile
formulate sau spre a medita la adâncimea sfaturilor cuprinse `n haina narativ\.
~n straiele atractive ale parabolei mai ales, dar [i ale povestirii obi[nuite, ele
materializeaz\ explicativ-ilustrativ principalele precepte morale sau deschid
orizonturi noi de `n]elegere a universului, a umanit\]ii `n genere [i a omului `n
special.“
Punând `n practic\ o metod\ [tiin]ific\, I. Opri[an a `nregistrat [i a
transcris nara]iunile cât mai aproape de pronun]ia local\ [i regional\, f\r\
exces de semne diacritice, care adesea `ngreuneaz\ lectura, reproducând basmele
a[a cum au fost rostite de subiec]ii informativi, f\r\ s\ elimine sau s\ adauge
ceva. Noutatea absolut\ a metodologiei aplicate de I. Opri[an o constituie dialogul
postnarativ cu povestitorul despre semnifica]ia basmului dup\ `ncheierea sa,
despre lumea fantastic\ [i mitologic\ descris\ `n el sau despre infuziunile culturii
[i ale civiliza]iei moderne `n limbajul povestitorului.
Teodor VÂRGOLICI
Nuferi blestemând
Am auzit ceea ce credeam c\ nu se poate auzi
vreodat\;
nuferi blestemând.
St\team pe malul lacului jucându-m\ din
priviri
cu zborul discontinuu al unei libelule;
sub ea, apa tremura imperceptibil, lovit\ parc\
de o r\suflare apropiat\ când, deodat\, un
murmur straniu
m\-nv\lui; eram absolut singur, c\utam
binecuvântarea lini[tii, cu untdelemnul ei
bun pentru mir:
de unde venea [oapta aceea monoton\ ca o
litanie?
G\sisem, `n sfâr[it, pe mal refugiul din
vacarmul zilnic;
`n fa]a mea luciul apei, `n spate, p\durea,
deasupra
cerul purtând `n bra]e, ca ofrand\ a verii,
catedrala
unui nor alburiu `n care oficiau
zeit\]ile necuprinsului:
Cine vorbea lâng\ mine prin cuvinte
mai mici decât gâzele?
R\spunsul veni mai târziu, surprins
`n mi[carea u[oar\ a nuferilor
supravie]uind printre resturi `mpinse
de valuri, printre duhori [i r\d\cini putrede.
Nuferi blestemând? – m-am surprins
`ntrebând cotropit de-o mirare nemaitr\it\.
{i voi? – am continuat privind
peste umeri; nu era nimeni.
C\utam semne `n toate.
~n scoar]a cr\pat\ a unui copac unii
au v\zut-o pe Maica Domnului v\rsând
lacrimi.
Altora li s-a ar\tat Iisus, vara, trecând
spre Cina Cea de Tain\
printr-un lan de grâu.
Eu am privit de aproape doar nuferi blestemând.
Al cui e semnul [i de unde vine?
Un altfel de asfin]it
~ntre b\t\ile ceasului un relief se mi[c\,
tragic `napoi, dureros `nainte,
mor lucrurile de contururi precise,
strig\ un gând strivit de cuvinte,
Se-ntunec\ nu doar când soarele-asfin]e[te,
[i ochiul i se-nchide obosit,
un relief se mi[c\ [i-n cl\tinarea noastr\,
des\vâr[im un altfel de-asfin]it,
E asfin]itul care nu se vede,
`n care agonia urc\-n rang...
[i dup\ ce colind\ lumea toat\,
se-ntoarce-n chip de bumerang...
Plecat din mine
~mi spune umbra c-am plecat din mine
iubire s\-ntâlnesc [i s\ culeg,
oglinda, iat\, m\ arat\-ntreg.
S\ cred din r\sputeri a[ vrea. Pe cine?
R\spunsul n-am s\-l aflu niciodat\
[i nu de el eu via]a am s\-mi leg,
ci doar de ce-i cu neputin]\ s\-n]eleg,
chiar adev\r de e, cu fruntea aplecat\.
De-o fi aceasta boal\ sau anatem\ veche,
pe care nu le pot, o clip\, ocoli,
le voi purta ca floarea la ureche...
Plecat din mine, m\ voi reg\si
pe piept cu-nsemnele a mii de leghe –
urme l\sate-n vârste de copii...
Cine vâsle[te
Chem copil\ria [i parc\ sperii un cârd de
pe[ti,
cine vâsle[te spre mal de tulbur\ apa?
Eu eram aici, nu acolo,
eu tr\iam `ntr-o m\tr\gun\ nu `ntr-un
nuf\r,
eu m\ gândeam la o ancor\ nu la o vâsl\,
eu eram prea departe ca s\ pot vedea urcu[ul
imperceptibil
al iederii.
Cine vâsle[te `n cea]\ [i tulbur\ apa?
Mi-e team\ pentru lunecarea inocent\ a
pe[tilor,
ar putea s\ri `n incendiul ierbii, s\ moar\,
ar putea s\ se izbeasc\ unii de al]ii,
speria]i de târzia trecere;
Nimic din toate acestea:
m\ `nvinov\]e[te singur precum c\l\torul
num\rând `nchipuitele v\mi
prin care a trecut nev\zându-le...
Somnul de diminea]`
Mai r\mâi `n somnul t\u de diminea]\, Maria,
Voi alunga soarele [i vr\biile,
Fo[netul frunzelor,
voi c\lca `nl\untrul meu,
voi fura lini[tea din catedrale,
voi am\gi câinii s\ nu latre
cu carne fraged\,
voi picta oceane lini[tite
voi scrie poeme
f\r\ punctul final
de team\ s\ nu cad\,
rostogolindu-se...
Mai r\mâi `n somnul t\u de diminea]\, Maria,
O, somnul acesta
te na[te ca o adiere
pentru focurile de peste zi...
Fructe oprite
Fiin]ei tale spune-i bun venit
`n gândul n\z\rit deodat\,
peste – a[teptarea-n care ai murit,
redându-te iubirii `nviat\,
A[terne-i masa [i prime[te-o-n prag,
se-ntoarce dup\-o lung\ noapte –
Fiin]a ta-i! – `n care doruri zac,
având destinul fructelor necoapte,
Ascult-o: ]i-a trimis-o vreun sfânt,
`n rug\ pentru ea `ngenunchease,
de azi ridic\-te de la p\mânt
[i-nmugure[te-n zodii luminoase,
Re-nva]\ `n adâncuri s\ prive[ti,
[i mersul peste urme reg\site,
salvat\ dintre lan]uri [i din cle[ti,
vei ]ine-n mâini iar fructele oprite...
Florin COSTINESCU
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
19

l e c t u r i
Ar[avir,
omul lui Dumnezeu
Ar[avir va r\mâne în posteritate prin
mansuetudinea sa, prin toleran]a [i
deschiderea generoas\ în fa]a fluxului
ideatic al vremii sale.
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
20
F
OARTE mândru de a fi g\sit acest titlu,
am descoperit ulterior c\ Dan C. Mih\ilescu
mi-a luat-o înainte, intitulându-[i comentariul
la aceea[i carte, Ar[avir, o duminic\ de
om. Ideea o întâlnim, într-un fel sau altul,
la to]i cei ce l-au cunoscut, aievea sau
doar din scris, pe Ar[avir Acterian. O
reg\sim [i în „cuvintele de întâmpinare”
ale lui Bedros Horasangian [i Florin
Faifer, care prefa]eaz\ recentul volum
al jurnalelor sale. „Avea ceva senin [i curat în toat\ fiin]a
lui”, scrie Bedros Horasangian, care [tie ce spune
deoarece, în ciuda diferen]ei de vârst\, a fost unul dintre
pu]inii s\i apropia]i din anii de pe urm\. Dac\ la Haig
impresioneaz\ talentul [i sagacitatea artistic\, iar la Jeni
luciditatea, drama intim\ [i pregnan]a stilistic\, Ar[avir
va r\mâne în posteritate prin mansuetudinea sa, prin
toleran]a [i deschiderea generoas\ în fa]a fluxului ideatic
al vremii sale, pe care-l recepteaz\ [i-l analizeaz\ cu
mirare ingenu\, aprobativ sau nu, dar niciodat\ cu ur\
sau inflam\ri vindicative. N-a fost, cum singur o recunoa[te,
nici scriitor, nici filozof. Exist\ astfel în jurnalul s\u o
nota]ie din 1970, care nu e decât o ampl\ autocaracterizare
prin nega]ie: „Stof\ de c\lug\r sau anahoret n-am (mi[un\
unele pofte în mine [i devin u[or prada lor); cap de
filozof n-am (adorm lesne la specula]ii prea subtile [i
teorii interminabile); poet nu sunt (c\-s lipsit de sub]irime,
de[i nu-s nesim]itor la o anume poezie aleas\); ca s\ fiu
romancier sunt lipsit de imagina]ie ...” etc. etc. A fost,
în schimb, a[ zice, un fel de releu catalitic al tuturor
izbânzilor [i pr\bu[irilor genera]iei sale, un raisonneur
al c\rui comentariu selectiv [i prudent reu[e[te s\ lase
imaginea estompat\, dar suficient de sugestiv\, a
dou\ epoci dramatice, desp\r]ite de falia anilor
1944-47.
Aflat ca vârst\ între fratele Haig (n. 1904) [i sora
Jeni (n. 1916), Ar[avir (n. 1907) are câte ceva din fiecare,
f\r\ a ajunge la nivelul de expresivitate al nici unuia.
N-a avut nici o voca]ie anume, dar, de voie ori de nevoie,
a f\cut de toate, împ\rt\[ind solidar destinul genera]iei
sale. Propensiunea de a scrie, devenit\ în anumite
momente tiranic\, nu l-a p\r\sit îns\ nicicând, nici chiar
când n-o putea satisface, în deten]ie sau boal\. Ea a
r\mas o aspira]ie perpetu\ a lungii sale vie]i, care s-a
concretizat în cele din urm\ în pagini de jurnal [i în cele
câteva c\r]i ap\rute abia dup\ 1990. Dac\ ar fi s\-i
caracteriz\m concis scrisul, am spune c\ el apar]ine unui
superior diletantism, a c\rui pondere nu e un efect al
virtu]ilor estetice, ci al interesului documentar. În 1934,
pe când ea avea 28 de ani, Jeni se considera mai matur\
decât el [i î[i nota cu incisiva ei luciditate impresia
despre manuscrisul pe care fratele Ar[avir, cu nou\
ani mai vârstnic, [i-l intitulase Jurnalul unui lene[:
„El discut\, explic\ pe pagini întregi lucruri peste
care mai toat\ lumea gânditoare trece. Crede c\ în felul
acesta descoper\ America, în vreme ce aceasta a fost
descoperit\ de sute de ori înainte.” S-ar putea avansa
astfel supozi]ia c\ Ar[avir Acterian face figur\ de scriitor
prin contaminare, printr-o reac]ie mimetic\ indus\ de
frate, de sor\ [i de anturaj: o semnificativ\ parte a celor
din genera]ia sa, dintre care unii îi erau prieteni apropia]i,
colabora la publica]iile vremii, edita c\r]i [i ]inea jurnale
mai mult sau mai pu]in secrete. În ceea ce-l prive[te,
acord\ jurnalului mai mult credit decât celor „mai
impresionante [i formidabile crea]ii”. {i î[i argumenteaz\
predilec]ia astfel: „Oamenii, scriitorii nu pot da ceva
mai surprinz\tor [i interesant – egal de valabil [i de
edificator din punctul de vedere al vie]ii esen]elor –
decât m\rturisirea zi de zi a ceea ce au comis [i a ceea
ce au crezut de cuviin]\ s\ fie notat din tot ceea ce au
tr\it, gândit, datat. Chiar dac\ au trunchiat anume lucruri,
au desfigurat altele, au denaturat [i pervertit prin
scris, într-un fel sau altul, ceea ce trebuie s\ fie redat
întreg, simplu [i concis. Asemenea denatur\ri, lesne
controlabile uneori, sunt elocvente prin ele însele [i
caracterizante ale psihologiei scriitorului.” Considerat
retrospectiv, dup\ încheierea lecturii acestui volum care
con]ine jurnale din diferite momente ale vie]ii sale, se
poate deduce c\ pasajul de mai sus este, la urma urmelor,
o pledoarie pro domo. C\ci, a[a cum se precizeaz\ [i în
Nota Editurii, el însu[i a recurs la rafistol\ri intempestive,
soldate cu „denatur\ri” [i „trunchieri” nu numai ale
propriului jurnal, ci [i ale jurnalului surorii sale, pe carel
editeaz\ dup\ moartea ei. Motivele nu sunt greu de
în]eles – poate frica, poate grija pentru ocrotirea intimit\]ii
amândurora – [i nu mai au acum importan]\. Lucrurile
trebuie luate a[a cum ne-au parvenit. Ele r\mân suficient
de elocvente pentru cititorul avizat, încât s\ devin\
m\rturii importante asupra unei epoci [i a unor destine.
E
DI}IA de fa]\ a jurnalului lui Ar[avir
Acterian cuprinde dou\ etape radical
diferite: 1929-1945 [i 1958-1990. Cu
precizarea c\ din prima etap\ lipsesc
treisprezece ani. Cei mai tensiona]i, cei
mai dramatici, cei mai spectaculo[i, cei
dintre 1932 [i 1945. Însemn\rile pe care
le cunoa[tem acum încep la 23 noiembrie
1932, când diaristul avea 25 de ani,
f\r\ a fi înc\ deplin maturizat. Deducem
asta din tonul bine-cunoscut al teribilismului june]ii
dintotdeauna: „Scriu s\ fac ceva. Simt nevoia s\ fac
ceva. E ucig\tor lucru s\ tr\ie[ti f\r\ s\ po]i face
ceva. A vie]ui, a face. Ah! Ce cuget\tor mare sunt!
Trebuie s\ faci ceva, amice.” Cu prec\dere interiorizat
într-o prim\ faz\, junele Ar[avir emite cogita]iuni solemne
despre absolut, moarte, misterul feminit\]ii, rostindu-se
uneori simili-aforistic, f\r\ a dep\[i aria locului comun:
„Dore[ti [i chemi moartea în momentele grele, a[a cum
tânje[ti dup\ via]\ în clipele când î]i fuge de sub picioare.”
Din fericire, autoironia [i luciditatea scap\r\ când nu te
mai a[tep]i, oxigenând textul. Sunt simptome [i adjuvante
ale rapidei maturiz\ri. Ea e perceptibil\ mai cu seam\
în secven]ele când, mai pu]in preocupat de propriul sine,
devine un observator sagace al celor ce se petrec în
jur: „Când suntem la un loc, rar se întâmpl\ s\ comunic\m
într-o atmosfer\ de sacr\ (de ce sacr\, m\ rog?) prietenie.
De cele mai multe ori ne înghiontim, ne zeflemisim,
bârfim, ne cert\m, ne suspect\m, ne m\sur\m. La sfâr[it
suntem veseli c\ am consumat din timp sau tri[ti c\ l-am
pierdut.” Sau: „Cu Cioran [i Costic\ Floru la Herdan [i
apoi, vorbind despre moarte, depresiuni [i de-ale
vie]ii (subl. RC), ajungem la Papu. Zaiafet. Se s\rb\tore[te
desigur ceva. Leti]ia? Ospitalitate. B\ie]i simpatici. Fete
dr\gu]e. Agreabil. Eugen, în mediul s\u natural, e argint
viu ... H\rm\laie. Aiureal\. În fond, nimeni nu [tie ce
vrea. Glume. Vin. Pian. Radio. Strig\te, ]ipete. Tinere]e
cheflie, din te miri ce, silit [i sumbru cheflie la câte unii.”
Între „depresiuni” [i „zaiafet” e loc pentru orice. Tân\rul
Ar[avir e con[tient de asta, nu-[i pierde uzul ra]iunii [i,
din când în când, reflec]ia sa cade implacabil, cu un
(pre)matur scepticism: „Ne punem vag [i destul de
confuz probleme”; „Nu te po]i bizui pe nimeni [i pe
nimic”; „De ce or fi tinerii \[tia inteligen]i p\tima[i pân\
la prostie?”; „Cert e c\ tr\iesc într-un penibil provizorat
spiritual” etc. etc. Plimb\ri, cinematografe, cafenele,
„zaiafeturi”, dar [i Biblioteca Funda]iilor, frecventat\
cu fervoare, loc de satisfacere a bulimiei lecturii ca [i
Ar[avir Acterian, Jurnal. 1929-1945/1958-1990.
Cuvinte de întâmpinare de Bedros Horasangian,
Florin Faifer. Bucure[ti. Humanitas [Memorii.
Jurnale], 2008. 558 p.
al întâlnirilor, proiectelor [i bârfelor amicale. Cite[te
enorm, eclectic – cum, de altfel, fac to]i congenerii
s\i – iar observa]iile îi devin din ce în ce mai pertinente.
Nu numai când se refer\ la c\r]i, ci [i la prieteni sau noi
cuno[tin]e. Se contureaz\ printre toate astea nu doar
portrete memorabile, ci [i stilul de via]\ al unei genera]ii
prodigioase. E, în definitiv [i mutatis mutandis, stilul
proaspetelor genera]ii dintotdeauna, prielnic înfloririi
ideilor extreme. Care rodesc doar când intr\ în conjunc]ie
cu un guru. Iar genera]ia lor s-a procopsit cu dou\
asemenea figuri cât se poate de carismatice – „C\pitanul”
[i Nae Ionescu – care au fascinat-o, distorsionând
grav întrist\tor de multe destine. Dintre cei trei Acteriani,
doar Jeni n-a mar[at. Haig s-a implicat [i a pl\tit
dispropor]ionat, cu via]a, iar Ar[avir a cochetat cu
„Mi[carea” în ipostaz\ de simpatizant. Suficient îns\
pentru a pl\ti [i el, mai târziu, sub comuni[ti. Dar despre
episodul s\u legionar nu aminte[te de-a lungul celor
peste 500 de pagini decât de dou\ ori, vag [i în
trecere. Cum e acesta, sunt [i alte lucruri pe care jurnalul
s\u le eludeaz\: procesele în care a fost târât, anii de
deten]ie, mizeriile materiale. E de în]eles: îndeob[te
fo[tii de]inu]i politic evit\ s\ vorbeasc\ despre umilin]ele
fizice [i morale pe care le-au îndurat. E o reac]ie a
demnit\]ii lezate. Dincolo de asta, la Ar[avir Acterian
se pare c\ a func]ionat [i teama de a nu-i fi g\site în
jurnale reflec]ii aduc\toare de noi represiuni. Îndeosebi
dup\ 1958 [i apoi dup\ 1966, nota]iile sale sunt tot mai
„cumin]i”, limitându-se la lecturi, la evocarea unor
prieteni, la contemplarea propriei senectu]i.
Curios este c\ în prima parte a jurnalelor, deci
pân\ în 1945, nu apare niciodat\ vreo referire la Jeni.
Ea, în schimb, în jurnalul ei, îl evoc\ mereu cu tandre]e
[i ironie – îi zice „Aiuril\” – citându-i nu doar o dat\
spusele la modul „cum a zis A., cum zicea A.” Exist\
de altfel un pasaj elocvent pentru natura rela]iilor ei
cu cei doi fra]i: „Parc\ eu am aceea[i structur\ cu Ar.
[i cu H. [i totu[i ne în]elegem [i ne iubim, oricât neam
ciond\ni pe varii planuri.” A[ înclina s\ pun absen]a
lui Jeni din însemn\rile lui Ar[avir pe seama pudorii
suflete[ti a acestuia. Dup\ parcurgerea întregului s\u
jurnal, e limpede c\ nu agrea s\-[i devoaleze teritoriile

i s t o r i e l i t e r a r \
mai delicate, mai profunde ale propriei intimit\]i.
Excep]ie fac primele pagini ale anului 1958,
abrupte, dramatice, de un sincer patetism: „Am
tr\it patru ani îngrozitori. Mai îngrozitori decât
orice închisoare (subl. RC), decât orice zbucium
pur l\untric, decât orice cauz\ fizic\. Amenin]area
continu\ a mor]ii – condamnarea la moarte a unei
fiin]e pe care am iubit-o mai mult decât pe orice
iubit\ (subl. RC) – a f\cut din via]a noastr\ un
co[mar ...” Paginile care urmeaz\ sunt un lamento
pentru Jeni, cu tulbur\toare detalieri ale îndelungatei
sale agonii, ca un fel de compensa]ie tardiv\ a
faptului c\ nu o evocase niciodat\ în jurnalul
tinere]ii lor. Dup\ care – teribil destin! – urmeaz\
cea de a doua deten]ie, din 1959 pân\ în 1964.
Însemn\rile de care dispunem dup\ eliberarea
sa reîncep în 1966. Ar[avir Acterian apare aici
cu prec\dere obsedat de senectute. În tinere]e,
moartea era un subiect retoric, oarecum de rigoare,
monden, se p\l\vr\gea „despre moarte, depresiuni
[i de-ale vie]ii”. Acum, moartea devine o realitate
atroce, aproape cotidian\, care poate surveni în
orice clip\. Prietenii [i cunoscu]ii se tot s\vâr[esc,
con[tiin]a propriului sfâr[it devine tot mai acut\.
Un junghi, o durere obscur\, o indispozi]ie îi
suscit\ spaime [i previziuni sumbre: „Oricât de
indiferent mi-ar fi destinul meu p\mântesc, oricât
a[ fi de deta[at de tribula]iile mele fizico-terestre,
indiferen]a [i deta[area dispar în momentul
când sentimentul de fric\, de neputin]\, de spaim\
le înlocuie[te, acoperindu-m\ de sudoare la gândul
unor noi suferin]e. Co[mar. Panic\. Debusolare.”
Credin]a se dovede[te un suport destul de
precar în fa]a spectacolului dec\derii, al disolu]iei
fiziologice, al epavelor umane întâlnite în deambul\rile
sale tot mai însingurate. Însemnarea citat\ mai
sus e din august 1967. Moartea îl va mai ocoli
înc\ treizeci (!) de ani – s\ fie o ironie a sor]ii?
– timp pe care îl va str\bate sub neîntrerupta ei
obsesie. La care, dup\ 1990, se adaug\ agravant
deziluziile produse de „tranzi]ie” [i de noii
guvernan]i, pe care acum nu se mai teme s\ le
denun]e. Singurele momente de r\gaz în aceast\
supravie]uire chinuit\ de con[tiin]a propriei involu]ii
– e îngrozit de pierderea memoriei... – sunt
cele, deloc pu]ine, consacrate lecturilor [i gloselor
pe marginea c\r]ilor. Lecturi tot atât de lipsite
de sistem\ ca în tinere]e, de la Hugo sau Julien
Green, la C\linescu sau Petru Cre]ia, înso]ite îns\
de aceea[i onest\ spontaneitate a comentariului,
cu o nealterat\ putere de seduc]ie asupra celui
ce-l cite[te. Seduc]ie neegalat\ decât de aceea a
portretelor schi]ate din câteva linii esen]ializate.
Dac\ ar fi s\ izol\m vreo proeminen]\ a scrisului
s\u, am numi f\r\ îndoial\ expresia acestui talent
de portretist, care se manifest\, cu prec\dere dup\
1966, mai ales la aflarea mor]ii vreunui prieten
sau cunoscut ori la întâlnirea, în plimb\rile sale,
a altuia asemenea, pe care nu-l mai v\zuse de mult
[i care îi apare acum devastat de vârst\, în plin\
„deconfitur\”, cum îi place s\ spun\ cu un reiterat,
imposibil fran]uzism.
Prin destinul straniu al autorului [i prin valoarea
lor de martor al unor epoci tulburi, jurnalele lui
Ar[avir Acterian se impun ca o pies\ important\
a acestui extraordinar puzzle configurat din jurnalele
marilor figuri ale secolului trecut. Se cite[te cu
interes, cu participare afectiv\ [i cu simpatie pentru
sinceritatea [i neve[tejita, ingenua sa mirare în
fa]a diversit\]ii lumii [i a întâmpl\rilor ei. Calit\]i
care i-au r\mas intacte pân\ în ultimele sale
însemn\ri: „F\r\ îndoial\, atât Haig, cât [i Jeny
m\ dep\[eau prin talent, prin profunzime. Eu,
în schimb, m\ mir de mai toate cele. {i sunt singurul
care am supravie]uit.”
Radu CIOBANU
Din activitatea
S.S.R.
Î
N 1939, S.S.R. a putut s\rb\tori `mplinirea a 30
de ani de la `nfiin]area sa. Prilej cu care, la 8
mai, tot `n sediul din strada Berthelot a avut loc
adunarea general\ anual\.
Raportul de activitate, prezentat de pre[edintele
N. M. Condiescu, a adus mai `ntâi, „cu emo]ie
[i pietate“, un cald omagiu celor trecu]i la
cele ve[nice de la precedenta adunare. {i, spre
a-l cita din nou, gen. Condiescu a amintit c\
`n acel r\stimp Societatea a pierdut-o pe pre[edinta
sa de onoare M. S. Regina Maria [i pe doi dintre membrii
s\i de onoare: patriarhul Miron Cristea [i „ilustrul profesor“
Ovid Densu[ianu. {i, de asemenea, s-a desp\r]it de doi
distin[i oameni de teatru: Caton Theodorian, membru
fondator al S.S.R. [i Paul Prodan, directorul Teatrului
Na]ional din Bucure[ti. Dar scriitorii mai fuseser\ p\r\si]i
de unul „dintre cei mai mari ai lor, vestitorul inspirat [i
profetic al vremurilor de glorie ce aveau s\ vie, poetul
Octavian Goga“.
~ns\ lucrul cel mai demn de re]inut, a semnalat
pre[edintele S.S.R.-ului, era faptul „`mbr\]i[at cu convingere
[i c\ldur\ de to]i mânuitorii slovei literare de la noi:
scriitorii nu mai sunt azi ai niciunor `ndu[m\nitoare
ideologii [i fantome, ci ai M. S. Regelui [i ai neamului,
um\r la um\r m\rturisind `n acest gând unificator [i `n
aceast\ adânc\ realitate“. Lucru firesc, `n opinia pre[edintelui,
`ntrucât „nici unul dintre ei n-a uitat, nu poate s\ uite
câte armate de spini [i hârtoape, cât de lung h\]i[ `nver[unat
[i câte `ntunecimi au stat propt\ `n calea aceasta care azi
se deschide luminoas\ [i tot mai f\g\duitoare pe viitor“.
Toate acestea [i `nc\ altele le-am putut afla din ziarul
„România“, oficios al Ministerului de Interne [i condus,
gra]ie acestuia, de Cezar Petrescu. Alte ziare n-au avut
atunci timp [i spa]iu pentru adunarea general\ a
S.S.R., acaparate fiind de alte evenimente la ordinea zilei:
Luna Bucure[tilor, unde, `n Pavilionul cultural, Carol II
s-a adresat personal scriitorilor, marea defilare a Frontului
Rena[terii Na]ionale prilejuit\ de inaugurarea monumentului
lui Carol I din Pia]a Palatului, noua lege electoral\ `n
]ara acum f\r\ partide, [edin]a Consiliului Superior al
F.R.N.
Dar spre a reveni la S.S.R., gen. Condiescu a mai
vestit adun\rii generale, de ast\ dat\ pe t\râmul practic
al intereselor de breasl\, „acea epocal\ `nf\ptuire f\r\
precedent `n alt\ ]ar\“ [i anume: Casa de pensii a scriitorilor,
menit\ s\ asigure acestora „o b\trâne]e lini[tit\ [i demn\“.
{i tot `n aceea[i ordine de idei, dac\ `n urm\ cu doi
ani pre[edintele asigurase adunarea c\, „foarte curând
va `ncepe cl\direa palatului S.S.R. amânat\ `n cursul
anului trecut din motive de bun\ orânduial\“, acum a
fost `n m\sur\ s\ ofere noi am\nunte `ncurajatoare. Atunci
arhitectul Doicescu avusese gata „planurile [i machetele“,
`n mai 1939 participan]ii la adunare au fost informa]i
c\ „planurile sunt stabilite `n detaliu“ [i „devizele `ntocmite
de d. ing. Prager“.
~n acela[i timp, adunarea a fost `ncredin]at\ c\ [i sub
raportul administr\rii fondurilor S.S.R. totul era `n cea
mai bun\ regul\, prin raportul cenzorilor citit de Tudor
Vianu.
Ca membri ai comisiei pentru decernarea premiilor
au fost ale[i: Perpessicius, Ionel Teodoreanu, {erban
Bascovici, Al. Marcu [i Al. Busuioceanu.
Iovan Ducici, ambasadorul Iugoslaviei la Bucure[ti,
a fost proclamat membru de onoare al S.S.R.
Iar Ludovic Dau[, director cultural al Municipiului
Bucure[ti, mul]umind gen. Condiescu pentru `nf\ptuirile
de pân\ atunci a adus la cuno[tin]a colegilor c\ „d. general
Victor Dombrowski, primarul general al Capitalei, solicitat
s\ ajute la sporirea fondului de premii scriitorice[ti a dat
aprobarea sa `n principiu“.
~n sfâr[it, Virgil Huzum, Mihai Mo[andrei [i N.
Crevedia au dezb\tut problema „utiliz\rii scriitorilor
`n diferite func]iuni de Stat, care s\ le asigure un trai mai
tihnit“. C\ci unde altundeva puteau g\si mai mult\ „tihn\“?
Dup\ câteva zile de la `ncheierea adun\rii, ca un f\cut,
`n ziua de 13 mai multe publica]ii, care pân\ atunci
p\ruser\ s\ ignore evenimentul, au `nceput, brusc, s\
comenteze mesajul adresat scriitorilor de Carol II la Luna
Bucure[tilor. {i astfel, din „Curentul“ (Anul XII, nr. 405,
din 13 mai 1939) sub titlul „Regele [i scriitorii“ [i sub
semn\tura lui Romulus Dianu, putem acum afla c\:
„A fost destul ca Suveranul s\ se adreseze scriitorilor
pe un ton care nu permitea nici o `ndoial\ asupra
~naltei aprecieri regale pentru ca dintr-o grupare f\r\
sentimentul solidarit\]ii [i cu un cult al personalit\]ii care
mai mult separ\ decât une[te, s\ se ridice glasul recuno[tin]ei
[i s\ se vad\ cum prinde corp o nou\ con[tiin]\ intelectual\“.
{i `n continuare:
„Pentru spiritul de partid politic, scriitorii nu reprezentau
nici o problem\ na]ional\. Erau ni[te condeieri buni s\
acopere cu proz\ hectarele de hârtie disponibil\,
gra]ios oferit\ demagogiei prin seduc]iunea talentului“.
De atunci `ncolo, `ns\, erau aten]iona]i c\: „Cine
poart\ cu demnitate un condei prin ]arina limbii române[ti,
cine va ilustra aceast\ limb\ terorizat\ de câ]iva ciom\ga[i
ai criticii [i filologiei, cu alte cuvinte, scriitorii români,
vor fi trata]i ca ni[te ale[i ai lui Dumnezeu, recunoscu]i
de Regele Lor [i ocroti]i de El“.
Iar `n „Universul literar“ (Anul XLIII, nr. 19, din
aceea[i zi de 13 mai 1939), aici cu titlul „Rege, scriitor
[i carte“ [i semnat c.f., noua realitate era astfel zugr\vit\:
„Litera]ii români [i operele lor sunt integra]i acum
`ntr-o politic\ a culturii ini]iat\ [i condus\ de `nsu[i Regele
]\rii“.
~ncât dac\ lucrurile st\teau a[a, cum trebuiau s\
reac]ioneze scriitorii? Din fericire tot autorul articolului
i-a l\murit:
„Dac\ `ncepem o epoc\ m\rea]\ a unui Brâncoveanu
al culturii nu trebuie s\ fim vrednici de ea? Prin
urmare o curagioas\ voin]\ de crea]ie, aceasta este
for]a stârnit\ `n sufletul de scriitor este rodul mânei
prietenoase `ntinse spre ocrotire de un Suveran creiat
El `nsu[i de `nalta istorie“.
Acum, dup\ [aptezeci de ani de la acele vremuri, `mi
amintesc – nu [tiu de ce? – de o remarc\ a lui Patrick
Bruel, citit\ `ntr-un num\r al revistei „Paris Match“ de
acum 17 ani, care mi-a r\mas `n memorie: „~n ce m\
prive[te, eu `n]eleg c\ anii ^80 au luat sfâr[it `n
ianuarie ^90“. Adev\r incontestabibl care m\ `ndeamn\
ca [i eu s\-mi amintesc c\ „epoca m\rea]\“ din 1939
n-a durat mai mult decât pân\ `n 1940, când a fost `nlocuit\
de altele [i ele „m\re]e“, care au `nceput [i au sfâr[it cum
prea bine [tim.
Dumitru H~NCU
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
21

România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
22
a r t e
ACUM vreo [apte ani, pe la mijlocul lui
septembrie cel frumos [i blînd, am v\zut
la Teatrul Na]ional din Cluj spectacolul
„Uitarea”, pus în scen\ de Mihai M\niu]iu
dup\ un „eseu în f\rîme” semnat de George
Banu. Una dintre confesiunile care m-au
mi[cat profund, atît ca scriitur\, cît [i
ca imagine teatral\. Mi s-a p\rut c\ George
Banu d\, calm, cortina la o parte [i permite
accesul în intimitatea fiin]ei, în laboratorul
esen]ial al min]ii, în mecanismul unui anumit tip de
C
observa]ie, de emo]ie. C\ în culisele gîndirii î]i este
îng\duit s\ întîlne[ti revela]ii [i obsesii, triste]i [i mîngîieri,
gesturi, personaje, detalii, comentariile punctuale ale
unor scriitori sau oameni de teatru care se învîrtesc [i
în caruselul orizonturilor proprii. Protagonist devine,
a[adar, cel ce analizeaz\ [i contempl\, cel ce tr\ie[te
ce se petrece pe scenele lumii. De aceea, ideea lui Mihai
M\niu]iu de a amplasa spectatorii chiar pe scen\,
cu fa]a la sal\, mi s-a p\rut una dintre cheile
majore ale mont\rii sale. În fa]a noastr\, o lume
de mirese. Rela]ia ideal\ de comunicare între
actor [i spectator. „În realitate”, spune George
Banu, „mireasa timpului este uitarea, iar memoria,
logodnica acestuia – asta dac\ mai percepem
înc\ mariajul ca experien]\ a duratei.” Ipostaza
aceasta, a[ezarea aceasta nu a fost pentru mine
altceva decît scufundarea în memoria subiectiv\.
În ceea ce este important, major [i dureaz\.
Dansul Vavei {tef\nescu [i al lui Sylvain Groud
era, tot timpul, un joc al eului cu propria memorie,
era tatonare, seduc]ie, abandon, era ludicul
tensionat, ritualic între pa[ii succesivi ce conduc
c\tre logodn\, mariaj, eu, tu, uitare, repere, via]\.
Miresele î[i flutur\ voalurile. {i se ridic\ pe
acoperi[urile lumii.
Habar nu aveam atunci c\ drumul spre
confesiune va continua. C\ dup\ „Uitarea” de
la Cluj a venit „Odihna” de la Tîrgovi[te [i va
sosi, cîndva, „Noaptea”. Un triptic existen]ial. Un triptic
teatral. Trei ipostaze ale m\rturisirilor unor creatori.
Trei forme de letopise]. Trei leg\turi tandre de prietenie.
Mi se pare c\ prologul pentru ceea ce este „Odihna”
se g\se[te printre f\rîmele eseului „Uitarea”: „Pe vremuri,
a fi în vacan]\ însemna, ca [i în cazul protagonistului
piesei lui Mihail Sebastian, dorin]a de uitare – odihna
era uitare. Uitare temporar\. Întrerupere deliberat\.”
Acum, „odihna ESTE uitare [i...uitare de sine! S\ te
odihne[ti de tine însu]i”. S\ te des-prinzi de prezent, s\
îl pui în parantez\, s\ ui]i imediatul. Condi]iile odihnei.
Ea este posibil\ prin îndep\rtare. Dar îndep\rtarea de
imediat, de concret, de nelini[tea lui nu este altceva
decît o c\l\torie în amintiri, în ceea ce te alc\tuie[te, în
ceea ce define[te raportul adînc cu sinele. Departe de
zgomotul oamenilor se aude zgomotul omului. Se
aud vocile fiin]ei pe care o por]i cu tine f\r\ s\ [tii
întotdeauna ce duci, pe cine duci [i încotro. Ce înc\rc\tur\
emo]ional\. Ce a sedimentat [i repet\, semnificativ,
subcon[tientul. Odihna poate s\ fie refugiul. Puntea
suspendat\ între „înainte” [i „înapoi”. Intervalul în care
tai leg\turile cu imediatul [i navighezi c\tre tine însu]i.
Îndep\rtarea de mal aduce cu sine estomparea rumorilor
de zi cu zi, a bruiajului care amîn\ reg\sirea. „A te odihni
înseamn\ a merge la întîlnirea cu tine însu]i”. Eseurile
acestea ale lui George Banu mi se par mai dramatice,
mai intransigente cumva, ca ni[te verdicte. Mi se par
mai punctual apar]inînd unei fiin]e pentru care teatrul
[i scrisul, „v\zutul [i scrisul” sînt coordonatele eului.
Sînt axele ini]erii c\tre ra]ional [i ira]ional, c\tre „cel\lalt”
[i c\tre tine, c\tre exterior [i interior. Acolo este diurnul
[i nocturnul. Acolo este via]a îns\[i. Cu imaginile ei,
ale teatrului, cu obsesii, cu chinul [i sublimul ce îl
alc\tuiesc pe protagonist. De[i registrul pe care merge,
Teatrul „Tony Bulandra” Tîrgovi[te: Odihna sau
pu]in înaintea sfîr[itului de George Banu. Adaptarea
textului [i regia: Mihai M\niu]iu. Traducerea: Anca
M\niu]iu. Coregrafia: Vava {tef\nescu. Scenografia:
Adrian Damian [i Tudor Lucanu. Costumele: Maria
Nicola. Distribu]ia: Marian Râlea, Vava [tef\nescu,
Alexandra Mocanu, Ramona B\rbulescu, Raluca Babtan,
Radu Câmpean, Daniel Deac, Miruna Vâju, Delia Laz\r,
Ioana Grigoriu.
R O N I C A D R A M A T I C |
Odihna,
iluzia mea
Mihai M\niu]iu [i George Banu
mai departe, regizorul M\niu]iu este acela[i – teatrudans
– amprenta teatrului este mai acut\ acum. Este un
ton mai grav, mai solemn [i poate mai pu]in ludicmelancolic
ca în „Uitarea”. Referirea la teatru este
una dominant\. Decisiv\, a[ zice. {i dureroas\. Desprinderea
de realitate nu este altceva decît alunecarea
c\tre propria poveste. Umbrele cap\t\ consisten]\. Po]i
s\ întinzi mîna [i s\ le atingi. Ies din tine [i î]i populeaz\
ochii. „Cum s\ fac s\ nu m\ r\t\cesc?” se întreab\,
repetitiv, autorul. Aruncînd ancore în memoria selectiv\.
Fantoma lui Cehov, proiec]ii din „Adunarea p\s\rilor”
a lui Brook, o machet\-simbol pentru Wielopole-
Wielopole a lui Tadeusz Kantor. {i vocea lui Marian
Râlea. {i dansul tandru al Vavei {tef\nescu, liantul
absolut ce sudeaz\ uitarea, odihna, noaptea. Un mod
de a traversa lumea. Al lui George Banu. T\lm\cit vizual
de Mihai M\niu]iu. O reconstituire emo]ional\ a unui
Radio Europa liber\
A fost un drum pe care l-am parcurs împreun\ c\tre
libertate. Libertatea cuvîntului, a presei, a fiec\ruia dintre
noi. Un drum pe care l-am f\cut împreun\ peste cincizeci
de ani. Ca cel mai sublim exerci]iu c\tre democra]ie.
„Europa liber\” a fost c\l\uza care ne-a condus din
întunericul pe[terii comuniste spre lumin\. {i care ne-a
ajutat s\ ne obi[nuim cu normalitatea. Vocile acestui post
înseamn\ identit\]i puternice care au f\cut istoria demnit\]ii
noastre. Vocile acestui post înseamn\ o lec]ie de verticalitate
[i profesionalism. O lec]ie vital\ pentru ceea ce sîntem,
cît sîntem, ast\zi. Vocile acestui post înseamn\ sacrificiu,
lupta permanent\ cu tentaculele Securit\]ii, cu un sistem
halucinant de denigrare permanent\, cu moartea. Înseamn\
kilometrii de band\ audio [i de zbucium. RADIO EUROPA
LIBER| este un fel de a fi. Este calea noastr\ c\tre identitatea
na]ional\. Înseamn\ cultivarea f\r\ încetare a limbii
române. A culturii române. A valorilor ei. De la 1 august,
Sec]ia român\ nu mai emite. Straniu. Nu se mai aude „Aici,
Radio Europa liber\”. Ast\zi, adev\rul se poate rosti, se
poate scrie. Fundamental este, îns\, CUM se face acest
lucru. Cum este gestionat accesul la informa]ie [i cum
este împachetat\ aceasta. Cum se poate atenua manipularea.
Or, profesionalismul celor de la acest post de radio se
reg\se[te greu în presa noastr\, în audio-vizual. Ispitele
ce îndep\rteaz\ de la deontologie sînt tot mai perverse,
Ideea lui Mihai M\niu]iu de a amplasa
spectatorii chiar pe scen\, cu fa]a la sal\,
mi s-a p\rut una dintre cheile majore ale
mont\rii sale.
fel de a vedea, de a scrie [i de a în]elege teatrul. Oglinda
unor creatori de teatru. În care aburii suferin]ei creeaz\
un sfumato pentru lumea fic]iunilor. Umbrele felliene
cutreier\ scena în voie. Ma[ina de b\tut bate singur\.
Mecanismul machetei func]ioneaz\ nestingherit de
nimeni. „S\ te odihne[ti de tine însu]i.” Odihna foetusului.
S\ te scufunzi în apa placentar\. Protec]ie. Reg\sire...
„odihna, ca o t\cere intens\...t\cere de început sau de
sfîr[it de lume...” Na[tere [i abis. „Cum s\ te arunci
în odihn\ f\r\ s\ te îneci”...
Fiecare camer\ dintr-un bloc, dintr-o cas\, de pe o
strad\ închide întîmpl\rile ei. Camera ca o scen\ a
propriei mizanscene. A[a este spa]iul pe care îl construiesc
minunat [i inspirat doi tineri... actori, absolven]i de anul
acesta la clasa profesorului Miklos Bacs: Adrian Damian
[i Tudor Lucanu. O idee scenografic\ puternic\ care se
a[eaz\ bine în Teatrul „Tony Bulandra”. O imagine care
se adaug\ mireselor. Pe care, la un moment dat, ca o
iluzie, le putem z\ri dincolo de por]ile visului
care se deschid în spatele scenei. De fapt,
amintirile de acolo se strecoar\ [i se apropie,
într-un [ir [i comic, [i trist, de protagonist.
Sursa misterului se afl\ în ce este dincolo,
în eul profund, deteriorat de angoase fel de
fel. Amintirile chinuie? Nu cînd este vorba
despre Brook. Sau despre Kantor. Sau despre
Cehov. Dar m\[tile? Masca de teatru, m\[tile
pe care ni le a[ez\m, mereu, pe chip, suprapuse,
dintr-un reflex al polite]ii tot mai istovitor. Se
topesc unele în altele. „A m\ odihni înseamn\
a sacrifica teatrul”.În vertigiul odihnei, în
zbuciumul des-prinderii este prins chiar Marian
Râlea într-un rol atipic pentru el. Deloc simplu
de sus]inut. Tulburarea evident\ din cîteva
momente intense vine [i din felul în care se
alimenteaz\ emo]ional reciproc, alchimic a[
zice, confesiunea celui obi[nuit s\ joace cu
cea a celui obi[nuit s\ vad\. Solourile Vavei
{tef\nescu au o înc\rc\tur\ fantastic\. Logodnica
timpului este memoria. Odihna este înso]irea cu
aceasta. Cununia face pasul c\tre uitare. P\s\rile lui
Brook î[i unesc zborul cu v\lul mireselor lui M\niu]iu.
Secunde. Cît un vis. Cît o via]\. Pa[ii solda]ilor lui
Kantor se amestec\ cu p\pu[ile memoriei ce nu las\
odihna s\ se transforme în uitare. Un ritm precis, un
du-te vino ca un cîntec de leag\n. Pe care îl percep
eliberat de spasme.
„Kantor îmi spunea c\, odat\ cu b\trîne]ea, voi p\r\si
autostrada avangardei pentru a p\[i pe c\rarea care duce
spre cimitir. Cel care hot\r\[te s\ se odihneasc\ ar putea
spune c\ a coborît din trenul de mare vitez\ pentru a
continua drumul pe jos”. George Banu.
...odihna, ca o t\cere intens\...t\cere de început sau
de sfîr[it de lume...•
mai n\ucitoare într-o lume dedat\ consumului [i zerourilor
multe, multe. For]a exerci]iului zilnic de onestitate a fost
alimentat de tradi]ia postului. Asta a a[ezat [tacheta foarte
sus [i dup\ 1989. Cei care au lucrat la Europa liber\ [i dup\
mutarea de la München, la Praga au parcurs o [coal\
imbatabil\ pentru profesiunea de jurnalist european. De
aceea cred c\ mai era nevoie de sec]ia în limba român\.
Pentru a asculta [i a în]elege care este [tirea unei zile,
de pild\, dincolo de h\]i[urile unei politici s\lbatice. Pentru
a înv\]a s\ ne pre]uim limba. Pentru a nu uita de unde
venim. Pentru igiena noastr\ de cet\]eni. Chiar izbucnirile
de bucurie c\ nu mai emite Sec]ia român\ arat\ c\ mai
aveam nevoie de astfel de reper.
Zilele acestea s-a pr\p\dit Alexandr Soljeni]în. S\
fie o simpl\ coinciden]\? Lacrimile ce curg pe obraji la
desp\r]ire rostogolesc c\tre istorie recunoa[terea noastr\
în fa]a exemplarit\]ii unor destine. Memoria noastr\ le
înmagazineaz\. C\ m\rturisim sau nu, dincolo de vanit\]i
modele sînt clare fie [i prin atitudinile resentimentare pe
care le provoac\. Nu a existat ceva mai deformant pentru
noi ca experien]a comunist\. Monica Lovinescu [i Virgil
Ierunca sînt doar dou\ dintre „vocile” care nu ne-au l\sat
captivi umilin]elor. Gratitudinea noastr\ face parte din
obliga]ia pe care o avem fa]\ de memoria noastr\.
Radio Europa liber\ va face s\ vibreze în noi, în continuare,
con[tiin]a de sine. Lec]ia acestui post ne va ajuta, mereu,
s\ alegem bobul de neghin\. (M.C)

Dirijorul Cristian Mandeal [i muzicienii ansamblului
au realizat `mpreun\ o construc]ie monumental\ ce
nu a exclus detalierile semnificative ale unui
climat de o cuceritoare intimitate.
a r t e
La Filarmonica bucure[tean`
Publicul [i muzicienii
OU| programe de concert net diferite,
D
aceia[i muzicieni grupa]i `n cadrul Orchestrei
Simfonice a Filarmonicii [i, respectiv, câ]iva
dintre ace[tia, `n Orchestra de Camer\ a
institu]iei. Concerte conduse de dirijorul
Cristian Mandeal, directorul general al
primului colectiv simfonic al ]\rii. M\ refer
la concertele finale ale stagiunii `ncheiate
cu câteva s\pt\mâni `n urm\. Au fost concepute programe
ce prezentau problematici distincte, utile consolid\rii
profesionismului membrilor orchestrei. Am putut audia
opus-uri `n bun\ parte semnificative ale primei jum\t\]i
a secolului trecut, o mare crea]ie a postromantismului
târziu, Simfonia a 6-a, `n la minor, de Gustav Mahler
– pe de-o parte – [i – pe de alta – crea]ii ale câtorva
creatori ai [colilor na]ionale ale secolului XX, lucr\ri de
George Enescu, Bela Bartok, Edward Elgar, Benjamin
Britten.
S-a lucrat intens [i, pe unele direc]ii, cu rezultate
cu totul remarcabile.
De aceast\ dat\, `ns\, atitudinea publicului a fost
de-a dreptul descump\nitoare [i total diferit\ de la un
program la cel\lalt. Pe bun\ dreptate a fost aplaudat\ cu
entuziasm, `n ambele concerte, simfonia mahlerian\, o
lucrare ampl\, monumental\, extins\ pe durata `ntregului
concert. Un public generos [i aplauzele au animat scand\ri
entuziaste; peste 1700 de melomani, `n dou\ seri consecutive,
au umplut pân\ la refuz sala mare a Ateneului Român.
Dou\ zile mai târziu, aceia[i muzicieni oferind crea]ii
de [coal\ na]ional\ de secol XX au fost `ntâmpina]i de
o sal\ pe trei sferturi goal\, de aplauzele – le voi numi
– rarefiate ale unui public r\mas fidel [i care a [tiut s\
pre]uiasc\ atât lucr\rile, cât [i pe slujitorii acestora.
S\ ajung, oare, la concluzia c\ publicul de la Ateneul
Român – o bun\ parte a acestuia – apreciaz\ prioritar
larma orchestral\? ~ntre tragic [i eroic Simfonia `n la
minor de Mahler etaleaz\ o lume de o substan]ialitate
spiritual\ pe care compozitorul o descoper\ [i pe care
o parcurge cu uimirea unui autentic explorator.
Dirijorul Cristian Mandeal [i muzicienii ansamblului
au realizat `mpreun\ o construc]ie monumental\ ce nu
a exclus detalierile semnificative ale unui climat de o
cuceritoare intimitate. De aici [i pân\ la asaltul mobilizator
al al\murilor se construie[te un univers pe care muzicienii
forma]iei au fost `nv\]a]i s\-l st\pâneasc\. Au f\cut-o
cu pilduitoare autoritate profesional\. Nu este inutil de
amintit faptul c\ tocmai aceast\ simfonie scris\ `n primii
Calendar
17.07.1810 - s-a n\scut A.T.Laurian (m. 1881)
17.07.1882 - a murit Pantazi Ghica (n. 1831)
17.07.1890 - s-a n\scut Tabéry Géza (m. 1958)
17.07.1927 - s-a n\scut Sorin Comoro[an
17.07.1936 - s-a n\scut George Almosnino (m. 1995)
17.07.1945 - s-a n\scut Daniel Dimitriu
17.07.1945 - s-a n\scut George Sânpetrean
17.07.1987 - a murit Sandra Cotovu (n. 1898)
17.07.1993 - a murit Traian Co[ovei (n. 1921)
18.07.1848 - a murit Ioan Barac (n. 1776)
18.07.1922 - s-a n\scut Corneliu Belciug\]eanu (m. 1973)
18.07.1930 - s-a n\scut S. Damian
18.07.1931 - s-a n\scut Micaela Ghi]escu
18.07.1931 - s-a n\scut Balogh József (m. 2006)
18.07.1931 - s-a n\scut Nicolae Neagu
18.07.1943 - s-a n\scut Ioana Cre]ulescu (m. 1996)
18.07.1945 - s-a n\scut Mircea Constantinescu
18.07.1954 - s-a n\scut Lidia Codreanca
19.07.1891 - s-a n\scut Teodor Mur\[anu (m. 1966)
19.07.1923 - s-a n\scut Constantin }oiu
19.07.1924 - s-a n\scut Traian Liviu Bir\escu
19.07.1924 - s-a n\scut Tania Lovinescu
19.07.1934 - s-a n\scut Tita Chiper-Ivasiuc (m. 2005)
ani ai secolului trecut a fost conceput\ `n perioada de
maxim\ efervescen]\ a activit\]ii dirijorale a autorului,
perioad\ `n care Mahler `nsu[i a prezentat publicului
newyorkez prima Suit\ pentru orchestr\ a mai tân\rului
s\u coleg George Enescu. Ar fi de dorit ca asemenea
demersuri s\ fie continuate [i `n zilele noastre.
Am apreciat faptul c\ muzica englez\ a primei jum\t\]i
a secolului trecut - Serenada pentru corzi de Elgar [i
captivantele Varia]iuni pentru orchestra op. 10 de Britten
– a constituit momentul de greutate al programului
Orchestrei de Camer\ a Filarmonicii bucure[tene.
Personal a[ fi preferat ca o aten]ie egal\ s\ fi fost
acordat\ muzicii române[ti. Sper\m ca o asemenea ocazie
s\ existe `n viitor. Lucr\ri enesciene relativ modeste, de
tinere]e, muzica de atmosfer\ impresionist\, cele dou\
Intermezzi pentru corzi op. 12, au fost sus]inute `n baza
unei tensiuni potrivite mai mult climatului romantic.
Este un punct de vedere promovat de [eful de orchestr\,
o viziune ce `nflore[te literalmente `n paginile Serenadei
lui Elgar.
~n schimb, realizarea Divertisment -ului pentru corzi
de Bartok, lucrare de o dificultate instrumental\ de
ansamblu cu totul special\, ar fi necesitat repeti]ii speciale,
suplimentare.
Este drept, `n mod regretabil, universul spiritual al
muzicii de camer\ anim\ la noi, ast\zi, un public restrâns.
Totu[i gustul publicului se formeaz\. Trebuie orientat.
M\ refer la `n]elegerea valorilor muzicale române[ti, m\
refer la apropierea fa]\ de marile valori ale muzicii
secolului XX.
Este un deziderat ce poate fi `mplinit treptat cu r\bdare,
cu perseveren]\.
Trebuie s\ recunoa[tem, dispunem ast\zi de publicul
pe care am reu[it s\-l form\m. Ne dorim, desigur, s\
avem un public de concert cultivat, condus de o fireasc\
curiozitate, de `ncredere `n manageriatul programelor
de concert ce `i sunt oferite. ~ncrederea acestuia
trebuie câ[tigat\. Indiferent de motiva]ie, `n calitate de
muzicieni ai locului [i ai momentului nu ne putem situa
`n urma preferin]elor celor ce intr\ `n sala de concert.
Nu ne putem permite s\ flat\m gustul acestora.
Acesta este motivul pentru care personal nu consider
firesc faptul c\ `n a doua jum\tate a stagiunii Filarmonicii,
timp de zece s\pt\mâni, colectivul simfonic al institu]iei
nu a programat nici o lucrare româneasc\. Au putut fi
audiate `n schimb lucr\ri – ne aducem aminte, oare? –
ale perioadei „realismului socialist“ din era sovietic\,
19.07.1936 - s-a n\scut Norman Manea
19.07.1943 - s-a n\scut Maria Luiza Cristescu (m. 2002)
19.07.1955 - s-a n\scut Leo Bordeianu
19.07.1980 - a murit Grigore S\lceanu (n. 1901)
19.07.1989 - a murit Mihai Tunaru (n. 1931)
20.07.1862 - s-a n\scut Paul Bujor (m. 1952)
20.07.1905 - s-a n\scut N. Carandino (m. 1996)
20.07.1912 - s-a n\scut {tefan Popescu (m. 1995)
20.07.1915 - s-a n\scut Samson {leahu (m. 1993)
20.07.1927 - s-a n\scut Matilda Caragiu-Mario]eanu
20.07.1930 - s-a n\scut Iuliu Ra]iu
20.07.1934 - s-a n\scut Valentin {erbu (m. 1994)
20.07.1934 - a murit {tefan Zeletin (n. 1882)
20.07.1942 - s-a n\scut Nicolae I. St\nescu
20.07.1943 - s-a n\scut Adrian P\unescu
20.07.1948 - s-a n\scut Liliana Popescu
20.07.1966 - a murit Vladimir Cavarnali (n. 1910)
20.07.1986 - a murit Liviu Damian (n. 1935)
21.07.1889 - s-a n\scut Mircea Dem. R\dulescu (m. 1946)
21.07.1904 - s-a n\scut Ion Biberi (m. 1990)
21.07.1906 - s-a n\scut Traian Chelariu (m. 1966)
21.07.1921 - s-a n\scut Violeta Zamfirescu (m. 2006)
21.07.1932 - s-a n\scut Corneliu Leu
21.07.1938 - s-a n\scut Mircea Cojocaru (m. 1995)
21.07.1939 - s-a n\scut Valentin Hossu-Longin
21.07.1947 - s-a n\scut F\nu[ B\ile[teanu(m. 2008)
21.07.1979 - a murit Ion Pascadi (n. 1932)
Cristian Mandeal
perioad\ care ne-a dominat [i pe noi `n anii ^50 ai secolului
trecut.
Dar gustul publicului nu constituie un dat. Cum notam
mai `nainte, acesta se formeaz\ `n timp. Lucr\ri ale
repertoriului simfonic [i concertant românesc, crea]iile
muzicii secolului trecut, `[i pot face treptat loc `n programele
de concert.
Nu pledez nici pentru prezen]a formal\, rigid\, a
acestor opus-uri. Dar nu se poate accepta nici absen]a
lor sistematic\. Ast\zi, la noi, un program integral dedicat
muzicii secolului trecut – oricât de captivant ar ap\rea
`n ochii publicului de specialitate – va avea soarta ultimului
concert al Orchestrei de Camer\ a Filarmonicii. A[a
cum, spre exemplu, un program dedicat integral muzicii
lui Ceaikovski, va trece cu un succes necondi]ionat.
Exist\, fire[te, o cale de mijloc ce trebuie urm\rit\,
negociat\, `n rela]ia cu dirijorii oaspe]i. Dar [i cu oamenii
casei.
O orchestr\ particular\ – vor exista [i la noi asemenea
colective de instrumenti[ti – poate produce programele
comandate de ac]ionariatul acesteia. O institu]ie de
spectacole, de concerte, sus]inut\ din fonduri publice,
are r\spunderi privind formarea unui public cultivat,
sensibil, deschis lumii celei mari a muzicii.
A muzicii de ieri [i de ast\zi, a muzicii universale,
a muzicii române[ti.
21.07.1986 - a murit Ion Caraion (n. 1923)
22.07.1911 - s-a n\scut George Moro[anu
22.07.1939 - a murit I.I.Mironescu (n. 1883)
22.07.1991 - a murit Ion Serebreanu (n. 1927)
23.07.1869 - s-a n\scut Gh. Adamescu (m. 1942)
23.07.1924 - s-a n\scut Eugen Teodoru
23.07.1943 - s-a n\scut Aurel Sasu
23.07.1971 - a murit Iulia Soare (n. 1920)
23.07.1994 - a murit Radu Enescu (n. 1925)
Dumitru AVAKIAN
24.07.1909 - s-a n\scut Constantin Noica (m. 1987)
24.07.1911 - s-a n\scut George Iva[cu (m. 1988)
24.07.1977 - a murit Emil Botta (n. 1912)
25.07.1876 - s-a n\scut Mihail Codreanu (m. 1957)
25.07.1931 - s-a n\scut Vladimir Be[leag\
25.07.1958 - s-a n\scut Varujan Vosganian
25.07.1978 - a murit Petre Iosif (n. 1907)
25.07.1979 - a murit Tudor Balte[ (n. 1933)
26.07.1901 - a murit Mihail Cornea (n. 1844)
26.07.1930 - s-a n\scut Elisabeta Preda
26.07.1939 - s-a n\scut Gheorghe Azap
26.07.1939 - s-a n\scut Cezar Baltag (m. 1997)
26.07.1961 - a murit Al. Tudor-Miu (n. 1901)
26.07.1976 - a murit Dominic Stanca (n. 1926)
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
23

a r t e
Încetul cu încetul, filmul de anima]ie
începe s\ ias\ din ni[a rezervat\ canonic
pentru a concura cu filmele cu personaje
în carne [i oase.
Wall-E [i Eva
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
DAC| ar fi s\ trecem în revist\ cuplurile
celebre de îndr\gosti]i de la Daphnis [i Chloe
ai lui Longos, la iubi]ii romanului pastoral,
candizii Philemon [i Baucis, cuplul shakespearian
Romeo [i Julieta sau cei din lumea filmului
care-i fixeaz\ imemorial pe pelicul\ pe Rick
Blaine (Humphrey Bogard) [i Ilsa Lund
(Ingrid Bergman) în Casablanca (1942) al
lui Michael Curtiz sau pe Oliver Barett
IV (Ryan O’Neill) [i pe Jennifer Cavalleri (Ali MacGraw)
din Love Story (1970) al lui Arthur Hiller, pe Maria
(Julie Andrews) [i von Trapp (Christopher Plummer)
din Sunetul muzicii (1965) al lui Robert Wise am observa
c\ limbajul dragostei î[i reg\se[te prospe]imea de fiecare
dat\ pentru o alt\ genera]ie [i c\ asemeni {eherezadei
reîncepe cu fiecare poveste o nou\ via]\. Wall-E al lui
Andrew Stanton, regizor al lui Finding Nemo (În c\utarea
lui Nemo, 2003), se înscrie discret [i amuzant în seria
lovestory-urilor, numai c\ protagoni[tii dep\[esc
orice conven]ie de gender, chiar [i nivelul unui al treilea
sex beauvoirian – de la Simone de Beauvoir citire –,
ei sunt... robo]i. Wall-E se ocup\ cu degajarea mormanelor
de gunoi care acoper\ suprafa]a de extensie metropolitan\
a Terrei, abandonat\ cu sute de ani în urm\ din cauza
gunoiului civiliza]iei de hiperconsum cum ar spune Gille
Lipovetski. Micul robot care asemenea unei broa[te
]estoase cu care pare gestual înrudit, mai pu]in agilitatea,
se poate închide la nevoie în carapacea sa pentru a deveni
un cub metalic asemeni gunoiului procesat geometric,
o pies\ din uria[ul joc lego al planetei. Infatigabilul
robot cerceteaz\ o lume parc\ devastat\, aglomerat\
rezidual, construind impresionante piramide din cuburile
a[ezate unul peste cel\lalt. Ceea ce surprinde de la
bun început este atitudinea “uman\” a robo]elului,
gesturile sale denot\ curiozitatea, mirarea, aten]ia acordat\
unei forme de via]\, [i mai presus de toate, sentimentul
singur\t\]ii mascat de laborioasa misiune încredin]at\
de agentul uman. Aceast\ ordine robotic\ este întrerupt\
de apari]ia celuilalt, Eva, desigur o Éve Future mult mai
avansat\ tehnologic decît cea a lui Villiers de l’Isle Adam
[i posedînd o personalitate cu marca ei temperamental\.
Dac\ Wall–E este p\tr\]os [i stîngaci, cu binoclul
care-i ]ine loc de cap, Eva este asemeni unui ou, asemeni
unui cocon plutind cu gra]ie în spa]iu a c\rui “fa]\”,
cu “tr\s\turile” schematice ale unui emoticon,
afi[eaz\ ni[te “ochi” viole]i [i violen]i. Pentru Wall-E
se las\ cu coup de foudre, îns\ micu]ul robot trebuie
s\ g\seasc\ drumul spinos spre “inima” iubitei sale al
c\rei indiferentism superior provoac\ imagina]ia lui
Wall-E [i-i dezv\luie resursele improvizatorice. Din
acest punct, povestea de dragoste se scrie cu mult [arm,
cu nuan]e comice [i tandre, aproape f\r\ cuvinte, îns\
cu sunete semnificative, pe portativul aventurii. Misiunea
Evei [i a clonelor ei era s\ descopere o form\ de via]\,
fapt care se [i întîmpl\, iar imprudentul Wall-E este
purtat de dragostea sa pîn\ pe nava care ad\poste[te
în spa]iu umanitatea refugiat\ cu ani în urm\. Contactul
cu oamenii relev\ o societate utopic\, hedonist\, cople[it\
de fericire [i obezitate, unde robo]ii au devenit acel
factotum în care omul (post)modern [i-a pus speran]a.
Oamenii sunt purta]i pe un fel de canapele mobile precum
patricienii romani în lectice, sedentarismul lor face ca
[i cel mai mic gest s\ constituie un efort. În utopia
robotic\, oamenii stau [i robo]ii lucreaz\ de zor, ace[tia
din urm\ reprezint\ cu adev\rat societatea, sunt interactivi,
angaja]i, exercitînd diverse profesii, ocup\ întreg spa]iul
de ac]iune. Umanitatea a devenit o extensie dispensabil\,
fericirea se afl\ peste tot, în zîmbetul larg deschis al
cet\]eanului somnolent, în reclama care induce ultima
dorin]\, în absen]a memoriei care suspend\ istoria întro
delicioas\ atemporalitate asistat\ hi-tech. Andrew
Stanton vizeaz\ societatea american\ supraponderal\
a unui consumerism excesiv, îns\, s\ nu ne imagin\m
filmul s\u drept o acid\ critic\ cu agend\ ideologic\.
Descoperirea unui l\star verde în mormanul de gunoi
metalic [i aducerea lui pe nava mam\ constituie evenimentul
declan[ator al unei revolte a ma[inilor al c\rui lider
refuz\ întoarcerea pe Terra a[a cum suna ini]ial scenariul
trasat de înainta[i. Firul de iarb\ treze[te un fior whitmanian
în c\pitanul obez care-[i reg\se[te cel pu]in o parte
din vitalismul de odinioar\. Terrei i se mai d\ o [ans\,
îns\ pentru aceast\ [ans\ societatea de pe Axiom trebuie
s\ se trezeasc\ din narcoza hedonist\. Dragostea celor
doi robo]i ca primum movens pune în mi[care o întreag\
lume, care rena[te sub semnul ecloziunii vegetale.
Excelent\ ideea de a transfera întregul poten]ial de
afec]iune uman unor robo]i [i, dincolo de emo]ia care
se declan[eaz\ din recuperarea unor gesturi familiare
limbajului îndr\gosti]ilor, al afec]iunii în general în
registrul robotic se afl\ reflec]ia asupra lucrurilor cu
adev\rat importante care ne definesc. Acestea nu sunt
tehnologia, oricît de avansat\ ar fi ea, ci calitatea uman\
a fiec\ruia dintre noi expus\ în film dintr-un unghi
insolit. Interesant este c\ regizorul, care a “scris” [i
scenariul, a redus partitura robo]eilor la cîteva sunete [i
dou\ nume, Wall-E [i Eva, în rest, comunicarea se
redimensioneaz\ în cuprinsul a ceea ce am putea
numi body language. Geniul celor de la studiourile Pixar
nedezmin]it pîn\ acum – s\ ne amintim fie [i numai
de Ratatouille (2007) al lui Brad Bird – intr\ în joc cu
un arsenal impresionant de trucuri pentru a crea o
expresivitate remarcabil\ a robo]eilor, iar portativul
de sensibilitate al lui Wall-E este impresionant.
Încetul cu încetul, filmul de anima]ie începe s\ ias\
din ni[a rezervat\ canonic pentru a concura cu filmele
cu personaje în carne [i oase. Oricum, Wall-E ne arat\
c\ se poate. •
Wall-E (2008); Regia: Andrew Stanton; În
rolurile principale: Ben Burtt, Fred Willard;
Gen: Anima]ie, Comedie, Familie, Romantic,
SF; Premiera în România: 05.09.2008; Produs
de: Pixar Animation Studios; Distribuit în
România de: Pooptiki România.
24

Efemer\ în compara]ie cu pictura, chiar
dac\ se poate reveni la ea ori de cîte
ori am dori-o, arta video are [i un statut
ambiguu.
a r t e
L
ITERATURA [i artele plastice se întîlnesc
deseori în spa]iul mare al culturii. {i pretextul
acestei întîlniri este chiar Cartea, în]eleas\ în
dubla ei natur\ de text [i de obiect. Mesajul
scriitorului, universul s\u liric sau narativ
coabiteaz\ natural cu reprezent\rile grafice
[i cu viziunea obiectual\ pe care le administreaz\
artistul plastic. ~n construc]ia C\r]ii intr\,
a[adar, cu egal\ îndrept\]ire, o dimensiune material\
[i una imponderabil\. Iar înainte ca textul s\ devin\, prin
exerci]iul lecturii, din virtualitate act, Cartea se ofer\
cititorului ca o realitate fizic\, puternic determinat\
vizual [i tactil. Con[tientizînd aceast\ banal\ situa]ie de
fapt, artistul plastic a încercat s\ disocieze cele dou\ st\ri
ale C\r]ii [i s\ exploateze exclusiv obiectualitatea acesteia.
Astfel au ap\rut pseudoc\r]ile, pseudotextele, coper]ile
butaforice [i vignetele decontextualizate ca repere
pure într-un spectacol exclusiv vizual. Sursa nemijlocit\
a acestui nou proiect artistic sînt c\r]ile imemoriale, edi]ia
rar\, manuscrisul miniat sau incunabula, izolate într-un
obiect de sine st\t\tor ori asociate în ample imagini
ale unei biblioteci imaginare. Miza acestor construc]ii
plastice este memoria cultural\ a privitorului [i ambiguitatea
care se na[te inevitabil în actul percep]iei. Textul deposedat
de orice sens narativ, complet opacizat prin mimetism
grafic, pare o resuscitare a cine [tie c\rei limbi uitate,
dup\ cum Cartea, în ansamblul ei, rememoreaz\ biblioteci
[i civiliza]ii pierdute. Chiar dac\ un asemenea
exerci]iu nu are o geografie determinat\ [i, evident, nici
un specific local sau regional, în România problema
C\r]ii - obiect s-a particularizat indiscutabil dup\ l990.
Pentru c\ dincolo de nenum\ratele ei posibilit\]i expresive,
Cartea-obiect a devenit un subiect de medita]ie
moral\, iar destinul s\u a c\p\tat accente patetice. Memoria
cultural\ s-a transformat în rememorarea unei drame
[i imaginea butaforic\ a c\r]ii s-a preschimbat într-un
mormînt gol, cu alte cuvinte în cenotaf. Parc\ anume
spre a fractura continuitatea noastr\ simbolic\ [i a ne
dizloca din istorie con[tiin]a de sine, for]ele obscure din
’89 au asasinat literalmente cele dou\ repere majore ale
oric\rei existen]e culturale: Muzeul [i Biblioteca. Altfel
spus, memoria figurativ\ [i memoria narativ\. Dac\
Muzeul a fost recuperat, Biblioteca a murit asemenea
str\bunicii sale din Alexandria. {i în acest context,
expozi]iile consacrate în ultimii ani obiectualit\]ii C\r]ii
au oferit imaginea grav\ a ceremonialurilor comemorative.
In discursul artistic s-au insinuat infoliul cernit, obiectul
bituminos, fila r\t\cit\ [i textul masacrat. Jubila]ia, jocul,
comentariul liber sau subtilele glose borgesiene, prezen]e
invariabile în orice ac]iune pe marginea C\r]ii-obiect,
au devenit, pentru o clip\, denun], strig\t [i avertisment.
Transparen]\
[i opacitate
NE-AM obi[nuit s\ privim televizorul ca pe o
surs\ de informa]ii, de spectacol sportiv [i
de interminabil divertisment. Printr-un simplu
gest, care dac\ nu s-ar fi banalizat ar avea
înc\rc\tura unui semnal magic, geometria
feeric\ a micului ecran ne poart\ prin ]ar\,
prin lumea întreag\ [i chiar dincolo de fruntariile
ei. De la via]a consumat\ prin canalele G\rii
de Nord [i pîn\ la pasul de cangur al primului om
ajuns pe Lun\, televizorul ne spune totul, ne alimenteaz\
insa]iabila poft\ de evenimente, ne flateaz\ vanit\]ile
[i orgoliile [i ne creeaz\ permanent iluzia particip\rii.
Asist\m la loviturile de golf ale lui Clinton [i la cele din
Golf ale lui Bush, particip\m la suferin]ele lui El]în [i
ale lui Jirinovski, la redesenarea geografiei [i la resemnificarea
istoriei. Vedem revolu]ii în direct, privim catastrofele
naturale [i dramele sociale ca pe ni[te simple fic]iuni
[i ne implic\m înfiora]i în construc]ii fictive îndoielnice.
La televizor vedem o nou\ specie de porci care m\nînc\
bare de fier [i granule de beton, popula]ii de cîini apatici
[i h\mesi]i, schelete de pui care, aduse în gros plan,
par monumentale r\m\[i]e de brontozaur. Dar indiferent
de ce am vedea [i dincolo de inten]iile [i de onestitatea
celor care ne arat\, noi nu încet\m s\ privim televizorul
ca pe un hublou, ca pe o fereastr\ deschis\ spre exterior,
ca pe o transparen]\ în ultim\ instan]\. ~n aceste condi]ii,
cineva trebuia s\ spun\: destul. {i acest cineva este, de
bun\ seam\, artistul plastic. El a descoperit un lucru
elementar [i la fel de banal ca oul lui Columb. Anume
acela c\ televizorul, ecranul lui mai exact, nu este
decît un suport, o suprafa]\, în ultim\ instan]\ asem\n\toare
pînzei tabloului, care ar putea s\ primeasc\ imagini pure,
independente de orice semnifica]ie exterioar\ lor. Folosind
camera video ca penel, ca element activ cu alte
cuvinte, [i ecranul ca suport, ca element pasiv, el a creat
o expresie alternativ\ [i anume arta video. De[i nu exist\
nici o diferen]\ tehnic\ între procedeele televiziunii [i
cele folosite în arta video, consecin]ele difer\ în mod
radical. Dac\ ar fi s\ asociem în continuare televizorul
cu o fereastr\ deschis\, în cazul artei video am putea
spune c\ artistul închide fereastra [i trage obloanele.
Pe el nu-l mai intereseaz\ ceea ce se petrece dincolo,
în lumea din afara ecranului, ci doar ceea ce se întîmpl\
pe suprafa]a sa. Ecranul devine opac [i î[i pierde orice
func]ie denotativ\, iar interesul artistului se deplaseaz\
de pe istorisire [i informa]ie pe expresivitatea [i pe
dinamica limbajului. Modificarea leg\turilor dintre
elementele imaginii atrage dup\ sine [i o modificare a
formei. Povestea este înlocuit\ prin ritm, logica prin
improviza]ie, prin succesiuni aleatorii sau, pur [i simplu,
printr-un alt fel de logic\. Efemer\ în compara]ie cu
pictura, chiar dac\ se poate reveni la ea ori de cîte ori
am dori-o, arta video are [i un statut ambiguu. Asimilabil\
artelor plastice prin natura sa exclusiv vizual\ [i preponderent
cromatic\, ea este perceput\ asemenea artelor spectacolului.
{i dac\ ar fi s\ invoc\m clasificarea lui Lessing, ea are
toate aparen]ele unei arte spa]iale dar se comport\ ca
una temporal\. ~ns\ importan]a artei video nu st\ în
clasific\ri, ci în faptul c\ ea a reu[it s\ redimensioneze
un limbaj, s\-i deconspire strategiile, tehnicile [i, în
ultim\ instan]\, scopurile. Pentru c\ prin imaginea video
– [i televiziunea a demonstrat-o de atîtea ori – se poate
face orice; de la dublarea realit\]ii la falsificarea ei [i
de aici mai departe pîn\ la suspendarea oric\rui sim]
moral. •
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
25

m e r i d i a n e
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
26
Nadejda Mandel[tam (1899-1990) – n\scut\
Hazina, la Saratov, în familia unui avocat, mama
profesând medicina. În copil\rie, a c\l\torit în
Fran]a, Germania, Elve]ia. Î[i face studiile gimnaziale
la Kiev unde, în 1919, îl cunoa[te pe
viitorul so] – poetul Osip Mandel[tam, cu care
avea s\ încerce nedrept\]ile [i ororile regimului
stalinist. La începutul anilor ‘40 a absolvit, extern,
studiile universitare, sus]inându-[i diserta]ia cu o
tem\ de filologie englez\. Mai multe date
biografice cititoul le va afla anume din
Testamentul meu.
În anii ‘60, scrie volumul Memorii, editat, în
1970, la New-York, a c\rei continuare – volumele
II [i III – avea s\ apar\ la Paris, în 1972 [i 1978.
Mul]i ani a fost prieten\ cu Anna Ahmatova,
despre care a scris o carte de memorii (versiunea
deplin\ publicat\ în 2007).
Scrisoarea a fost expediat\ la/ prin administra]ia
general\ a Gulagului. Este pu]in probabil s\ fi
ajuns la Osip Mandel[tam, care se afla într-un
lag\r de lâng\ Vladivostok, dar salvat\ ca prin
minune din acele timpuri [i spa]ii ale dezastrului.
Ultima scrisoare c`tre Osip Mandel[tam
scumpule, îndep\rtat prieten!
Dragul meu, nu exist\ cuvinte pentru
aceast\ scrisoare pe care tu, posibil,
nu o vei citi niciodat\. O trimit în
„OSIA,
spa]iu. Poate c\ te vei întoarce, dar
eu nu voi mai exista. {i aceasta ar
putea fi ultima amintire...
Osiu[a – via]a noastr\ copil\reasc\ – ce fericire a
însemnat ea. Certurile noastre, ciond\nelile noastre,
jocurile noastre [i dragostea noastr\. Acum nici la cer
nu mai privesc. Cui i-a[ ar\ta, de a[ vedea vreun nor?
}ii minte cum atr\geam în pr\p\ditele chibitce-case
hoinare chefurile noastre de s\rmani? ]ii minte ce gustoas\
e pâinea, când e ob]inut\ ca prin minune [i mâncat\
în doi? [i ultima iarn\ la Voronej. Fericita noastr\ s\r\cie
[i versurile. Îmi amintesc cum veneam în doi de la baie,
cump\rând sau ni[te ou\, sau ni[te crenvur[ti. Trecea
o haraba cu fân. Era înc\ frig [i eu înghe]am în scurta
ta (a[a [i ne este menit s\ înghe]\m: [tiu cât de frig î]i
este). {i am ]inut minte aceast\ zi: eu am în]eles dureros
de clar c\ aceast\ iarn\, aceste zile, aceste nenorociri
– înseamn\ cea mai mare [i cea din urm\ fericire care
ne mai este sortit\.
Fiece gând e despre tine. Fiece lacrim\ [i fiece surâs
– pentru tine sunt. Eu binecuvântez orice zi [i orice or\
din via]a noastr\ amar\, prietenul meu, înso]itorul meu,
oarba mea c\l\uz\...
Noi ne strângeam ca doi ]ânci orbi unul în altul, [i
ne era bine. Apoi s\rmanul t\u cap înfierbântat [i întreaga
nebunie, cu care ne goneam zilele. Ce fericire era aceasta
– [i cum am [tiut noi totdeauna c\ anume aceasta e
fericirea.
Via]a e lung\. Cât de îndelung [i de chinuitor e s\
mori însingurat – însingurat\. Oare chiar nou\ s\ ne fie
dat\ – nedesp\r]i]ilor – atare ursit\? Chiar noi – ]ânci,
copii, – tu oare – îngere – s\ o fi meritat? [i totul se
duce mai departe. Eu nu mai [tiu nimic. Îns\ [tiu
totul, [i fiece zi [i or\ ale tale, ca în delir, – îmi sunt
evidente [i clare.
În fiece noapte ai venit în visul meu, [i eu am tot
întrebat ce s-a întâmplat, iar tu nu mi-ai r\spuns. Ultimul
vis: în bufetul murdar al unui oarecare hotel sordid
eu procur ceva de mâncare. Eram împreun\ cu ni[te
oameni absolut str\ini [i, cump\rând, am în]eles c\
nu [tiu unde s\ duc toate bun\t\]ile astea, deoarece
nu [tiu unde te afli tu. Trezindu-m\, i-am spus lui {ura:
Osia a murit. Nu [tiu dac\ e[ti în via]\, îns\ din acea
zi ]i-am pierdut urma. Nu [tiu unde te afli. Oare m\
vei auzi?
{tii tu cât te iubesc? Nu am reu[it s\-]i spun ce mult
te iubesc. Nu pot spune nici acum. Rostesc doar: ]ie,
]ie... E[ti mereu cu mine, [i eu – s\lbatic\ [i rea, cea
care pur [i simplu nu a putut plânge vreodat\, –plâng,
plâng, plâng.
Sunt eu – Nadia. Unde e[ti? Adio.
28 octombrie 1938.”
Nadejda Mandel[tam:
Dou\ documente
cutremur\toare
Testamentul meu
E timpul s\ ne gândim, – nu o dat\ i-am spus eu
lui Mandel[tam, – cui o s\-i r\mân\ tot ce avem...
Lui {urik? 1 El îmi r\spundea: „Oamenii vor p\stra...
Cine va p\stra – aceluia îi va reveni”. „Dar dac\ nu vor
p\stra?” „Dac\ nu vor p\stra, înseamn\ c\ de a[a
ceva nu are nimeni nevoie [i nu valoreaz\ nimic...” Mai
era înc\ în via]\ nepoata iubit\ a lui O. M. – Tatyka,
îns\ în atare discu]ii O.M. niciodat\ nu pomenea barem
numele ei. Pentru el versurile [i arhiva nu constituiau
o valoare ce ar putea fi juruit\ prin testament, ci mai
curând o mic\ veste, aruncat\ într-o sticl\ în ocean;
cine o va descoperi pe ]\rm, aceluia îi va apar]ine,
precum se spune în timpuriul s\u articol „Despre
interlocutor”. O astfel de atitudine fa]\ de propria arhiv\
o impunea epoca noastr\, în care era mai lesne s\
mori pentru versuri, decât s\ prime[ti pentru ele onorariu.
O.M. î[i sorta poemele [i proza la o p\strare „s\lbatic\”,
îns\, dac\ e s\ te bizui doar pe o astfel de posibilitate,
peste ani versurile ar fi ajuns într-un mod de incredibil\
schimonosire. Îns\, întâmpl\tor, eu m-am salvat, –
deoarece noi presupuneam c\ vom pieri împreun\, – [i
mi-am însu[it arta pur sovietic\ de p\strare a manuscriselor
periculoase. Acesta nu e un lucru simplu – în acele
vremuri oamenii, îngrozi]i de o spaim\ demen]ial\,
cur\]au sertarele meselor de scris, nimicind absolut
totul: arhivele de familie, fotografiile prietenilor [i
cunoscu]ilor, scrisorile, carnetele de note, jurnalele
intime, orice fel de documente ce le c\deau sub
mân\, pân\ [i ziarele sovietice sau decup\rile din ele.
În asemenea fapte demen]a se îmbina cu bunul sim].
Înainte de toate, birocratica ma[in\rie a nimicirii nu
avea nevoie de nici un fel de fapte [i arest\rile erau
f\cute în baza tainicei samavolnicii cancel\re[ti. Pentru
condamnare era suficient a recunoa[te crima, recunoa[tere
pe care o ob]ineau f\r\ greutate anchetatorii în birourile
noptoase, prin intermediul interogatoriilor gen conveier
sau al celor sumare. Pentru a înjgheba un dosar „de
grup”, anchetatorul putea lega într-un singur nod persoane
absolut str\ine unele de altele, îns\ noi preferam, totu[i,
s\ nu le d\m anchetatorilor listele cuno[tin]elor, scrisorile
[i noti]ele acestora, pentru ca lor s\ nu le treac\ prin
cap s\ lucreze în baza unor materiale concrete...
Chiar [i acum, în iner]ia vechilor amintiri, sau poate c\
din presim]irea viitoarelor urgisiri, prietenii Ahmatovei
s-au speriat, auzind c\ pentru unele arhive au fost vândute
scrisorile cititorilor ei [i caietele în care dânsa, în perioade
de r\gaz, începuse s\ noteze cine [i la ce or\ ar fi trebuit
s\ o viziteze. Eu, spre exemplu, nici pân\ ast\zi nu
pot s\-mi completez o agend\ de telefoane cu numele
cuno[tin]elor, deoarece m-am obi[nuit s\ m\ feresc
de „documente”... În epoca noastr\, p\strarea manuscriselor
c\p\tase o importan]\ aparte – sub aspect psihologic,
era un act apropiat jertfirii de sine – to]i rup, ard [i
nimicesc hârtiile, dar cineva le p\streaz\ cu grij\, în
pofida acestei spuze de c\ldur\ uman\. O.M. avea
dreptate, refuzând s\ numeasc\ mo[tenitorul [i sus]inând
c\, în timpurile noastre, dreptul la mo[tenire ofer\ acest
unic semn de respect fa]\ de poezie: a o p\stra,
ocroti, pentru c\ aceasta este necesar\ oamenilor [i
va fi s\ tr\iasc\... Eu am reu[it s\ p\strez câte ceva
din arhiv\ [i aproape toate versurile, pentru c\ m-au
ajutat diferi]i oameni [i fratele meu Evgheni Iakovlevici
Hazin. Unii dintre p\str\tori au pierit în lag\re, iar
odat\ cu ei, [i ceea ce le încredin]asem, al]ii nu s-au
mai întors din r\zboi, iar cei care au supravie]uit mi-au
reîntors hârtiile, cu excep]ia Linei Finkil[tein-Rudakova,
care ast\zi face târg cu ele. Printre p\str\tori a fost [i
una din fiicele nelegitime [i nerecunoscute ale lui Gorki,
o femeie care sem\na uimitor de mult cu el, înc\p\]ânat\
[i cu o fa]\ inteligent\. Aceast\ femeie nu era din rândul
cititorilor [i iubitorilor de versuri, dar se pare c\ îi f\cea
pl\cere s\ men]in\ vechile tradi]ii ale intelighen]iei ruse
[i ale acelei literaturi, pe care nu o recuno[tea tat\l ei.
Iar eu [tiam pe de rost [i proza [i poemele lui O. M. –
pentru c\ s-ar fi putut întâmpla ca hârtiile s\ se
piard\, iar eu s\ r\mân în via]\ – [i transcriam necontenit
(de mân\, fire[te) lucr\rile sale. Eseul „Discu]ie despre
Dante” a fost transcris în zeci de exemplare, îns\
pân\ în zilele noastre au ajuns doar trei.
Ast\zi am în fa]\ o nou\ problem\. Vechea genera]ie
de p\str\tori moare, zilele mele de asemenea se apropie
de sfâr[it, iar timpul, ca [i pân\ acum, continu\ s\
îndep\rteze scopul: chiar [i minusculul volum din
colec]ia „Biblioteca poetului” deja de unsprezece ani
nu mai poate s\ apar\ (aceste rânduri le scriu la sfâr[itul
lunii decembrie a anului 1966). Ca [i pân\ acum,
toate originalele r\mân la p\strare în mâini str\ine.
Mandel[tam credea în arhivele de stat, eu – nu.
Pentru c\ `nc\ de la începutul anilor dou\zeci luase
amploare „Cazul Olydenburg”, care primise la p\strare
în arhiva Academiei de {tiin]e documente ce nu le
conveneau [efilor; documente ce aveau, din supusele
sale, importan]\ istoric\. Unde mai punem c\ nimic nu
garanteaz\ c\ noi am fi scuti]i de un nou tur al „revolu]iei
culturale”, când se va începe iar cur\]irea arhivelor.
Deja e clar c\ eu nu voi mai ajunge pân\ la editarea
acestor c\r]i [i c\ ele nu [i-au pierdut valoarea, cât au
stat în sertarele meselor str\ine. Iat\ de ce m\ adresez
Viitorului, care va face totalurile, [i rog Viitorul,
chiar dac\ el e destul de îndep\rtat, s\-mi îndeplineasc\
voin]a. Eu am dreptul s\-mi exprim voin]a, pentru c\
întreaga mea via]\ a fost dedicat\ p\str\rii unui m\nunchi
de versuri [i proz\ ale poetului care a pierit. Acesta
nu e un drept vulgar al v\duvei [i mo[tenitoarei, ci
dreptul tovar\[ului de zile negre. Aspectul juridic al
problemei e urm\torul: dup\ reabilitarea [i în cel de
al doilea cazier 2 , eu, ca [i alte v\duve ale scriitorilor
reabilita]i, am fost automat pus\ în dreptul de mo[tenire
pentru 15 ani (pân\ în 1972, cum prevede legea). Întreaga
procedur\ juridic\ nu a avut loc la Uniunea Scriitorilor,
ci pur [i simplu la notariat, astfel c\ mie nu mi s-a creat
nici un fel de impedimente [i totul s-a întâmplat ca la
oameni. Actul juridic de punere în dreptul la mo[tenire
se afl\ în sertarul mesei, pentru c\ eu am ob]inut [i
dreptul la o via]\ stabil\, iar pân\ la acest moment
aproape zece ani l-am p\strat în geamantan. Sub aspect
teoretic, a[ fi putut interzice tip\rirea lui Mandel[tam,
iar beneficul act de a permite – nu îmi st\ în putere.
Înainte de toate, nimeni nu ar ]ine cont de p\rerea mea,
în al doilea rând, – oricum pe el nu-l tip\re[te nimeni
[i doar, arare, oarece revistu]e pozna[e sau ziare iau
[i ticsesc o publica]ie întâmpl\toare din „copiile r\t\citoare”
de care dispun ele – deoarece, precum spunea Anna
Andreevna Ahmatova, noi tr\im „în epoca pre-Gutenberg”
[i „copiile r\t\citoare” de c\r]i necesare se r\spândesc
mai activ decât edi]iile tip\rite. Aceste revistu]e, dac\
au chef, îmi expediaz\ pentru publica]ii amicala lor
para chioar\, iar eu sunt bucuroas\ [i de ea, pentru c\
[i dânsa aduce a suflu de via]\ nou\... A[adar, iat\ toate
drepturile mele succesorale [i, precum spuneam, nimeni
nu ]ine cont de mine. Astfel c\ [i în aceast\ ultim\
exprimare a voin]ei m\ comport de parc\ în sertarul
mesei nu a[ avea fi]uica notarial\ f\r\ valoare, ci un
document de o valabilitate deplin\, care recunoa[te [i

m e r i d i a n e
consfin]e[te drepturile mele inalienabile pentru aceast\
amar\ mo[tenire.
Iar de se va g\si cineva care s\ pun\ la îndoial\
dreptul meu moral [i juridic de a dispune de mo[tenirea
în cauz\, voi aminti c\: atunci când monumentala noastr\
epoc\ a emis ordin de arest, privându-m\ de ultima
buc\]ic\ de pâine, alungându-m\ de la locul de
munc\, b\tându-[i joc, f\când din mine o vagaboand\,
expulzându-m\ din Moscova nu doar în 1938, ci [i în
1958, – atunci nici un om nu [i-ar fi permis s\ se îndoiasc\
de integralitatea dreptului meu de v\duv\ [i de necesitatea
unui atare comportament fa]\ de mine. Eu am r\mas
în via]\ [i am p\strat ceea ce a mai r\mas din arhiv\ în
pofida literaturii sovietice, statului [i societ\]ii, gra]ie
vulgarei lor neaten]ii. Exist\ o lege excep]ional\: uciga[ul
totdeauna subestimeaz\ for]a victimei sale, pentru dânsul
cel c\lcat în picioare [i asasinat nu înseamn\ decât „o
spuz\ de praf din lag\r”, umbra tremur\toare a Babi
Iarului 3 ... Cine ar crede c\ victimele ar putea reînvia [i
vorbi?... Când ucide, fiece c\l\u râde de victima sa [i
tot repet\: „Parc\ \sta e om?... Parc\ \sta s-ar numi
poet?”. Cel care idolatrizeaz\ puterea î[i imagineaz\
poetul adev\rat [i omul adev\rat drept poten]ial uciga[:
„\sta o s\ ne arate el nou\, tuturora...” O astfel de
subestimare a victimelor chinuite [i batjocorite este
inevitabil\, [i anume gra]ie ei au [i uitat de mine [i de
m\nunchiul de hârtii. Aceast\ salvare, în pofida a orice
[i în r\sp\r cu toate, îmi acord\ dreptul s\ decid în ce
prive[te mo[tenirea mea autentificat\ juridic.
Îns\ dreptul juridic expir\ în 1972 – peste cincisprezece
ani de la „introducerea dreptului la mo[tenire”, prin
care statul a limitat termenul valabilit\]ii sale. Cu acela[i
succes el ar fi indicat oricare alt\ cifr\ sau în genere
putea s\ anuleze dreptul în cauz\. La fel de arbitrar\ e
[i neplata întregului onorariu, ci doar a cincizeci de
procente din valoarea lui. De ce doar cincizeci [i nu
[aptezeci sau doar dou\zeci? De altfel, eu recunosc c\
statul e în drept s\ se comporte cum dore[te cu cei pe
care i-a pl\smuit, i-a rechemat din nefiin]\, pe care i-a
protejat, i-a mângâiat, i-a r\spl\tit cu glorie [i bog\]ie.
Cu alte cuvinte – i-a cump\rat din r\d\cin\ cu tot cu
ramuri [i frunze. În ce prive[te literatura noastr\, perioada
de cincisprezece ani a dreptului de mo[tenire nu e decât
un act suplimentar de milostivenie a statului, [i înc\ o
cedare în fa]a tradi]iei europene.
Îns\ eu contest limita de cincisprezece ani în ce-l
prive[te pe Mandel[tam. Ce a f\cut statul pentru el, ca
s\ ia, mai întâi cincizeci, iar apoi o sut\ de procente
din mo[tenirea lui literar\ cu ajutorul organiza]iilor sale
scriitorice[ti, comisiilor oficiale în ce prive[te mo[tenirea
[i cinovnicilor, care se numesc redactori-[efi, externi
sau interni? Oare chiar ei anume – b\rbieri]i sau must\cio[i,
docili iubitori de edi]ii post-mortem – s\ r\sfoiasc\ micul
m\nunchi de file salvate de mine, hot\rând ce merit\
sau ba s\ tip\reasc\, în care lucr\ri poetul e „la în\l]ime”,
sau ce ar merita s\ i se întoarc\ pentu a mai revedea, a
mai lucra la ele? Poate c\ [i atunci dân[ii vor c\uta
„progresivitatea”, de pe pozi]iile lor, dictate de moment
[i de sugestia [optit\ a statului? Pentru ca s\ împart\
înde ei, editura [i statul, veniturile – fie ele [i mizere,
fie ele [i de doi bani, – din urma acestei nenorocite edi]ii?
[i ce procent vor transfera statului, [i care ar fi cel ce
i-ar reveni deta[amentelor de frunte – organiza]iilor
scriitorice[ti? Pentu ce? Cu ce drept?
Eu desfid atare drept [i rog Viitorul s\ îndeplineasc\
ultima [i unica mea rug\minte. Pentru a motiva aceast\
rug\minte care, sper, va fi satisf\cut\ de statul Viitorului,
oricare ar fi legile sale, voi aminti în câteva cuvinte ce
a primit Mandel[tam de la stat, cel Trecut [i cel Prezent,
[i cu ce-i este dator. Par]iala interdic]ie în anii dou\zeci
[i începutul anilor treizeci: „nu e actual”, „ ne este str\in”,
„cititorul nostru nu are nevoie de a[a ceva”, ucraineanul
argument, ce ne-a înveselit – ne treba 4 , c\utarea unor
câ[tiguri de cer[etor – munc\ literar\ „de jos”, c\utarea
„protectorilor”, pentru a putea plasa barem ceva în pres\...
Iar în pres\: „a abandonat versurile”, „a trecut la traduceri”,
„se repet\ pe sine însu[i”, „proz\ de lacheu” [i altele
din astea... Dup\ 1934 – interdic]ie total\, nici chiar
numele nu i se mai pomene[te pân\ prin 1956, când
reapare cu titlul de „decadent”. De la moartea lui O. M.
au trecut aproape treizeci de ani, iar cartea sa tot mai e
„preg\tit\ pentru tipar”. Iar sub aspect biografic –
deportarea în anul 1934 – în Cerdân [i Voronej, apoi
în 1938 – arestul, lag\rul [i mormântul necunoscut, mai
precis, – o groap\, în care a fost aruncat cu fi[a legat\
la glezn\. Distrugerea manuscriselor confiscate la
perchezi]ie, negativele nimicite ale fotografiilor sale,
deteriorarea bobinelor cu imprim\rile vocii sale...
Acest nume deformat [i interzis, aceste versuri
nepublicate, aceast\ arhiv\ scriitoriceasc\ lichidat\ în
sobele din Liubeanka 5 – iat\ ce constituie mo[tenirea
mea literar\ care, conform legii, în anul 1972 trebuie
s\-i revin\ statului. Cum de îndr\zne[te el s\ pretind\
la aceast\ mo[tenire? Eu rog Viitorul s\ m\ ocroteasc\
de astfel de legi [i asemenea mo[tenitor. Nu temnicerii
trebuie s\ fie mo[tenitorii înc\tu[atului, ci acei care
au fost lega]i cu el de aceea[i roab\. Oare chiar
statului s\ nu-i fie ru[ine s\ priveze de acest m\nunchi
de versuri de ocna[ pe cei care, nop]ile, t\inuindu-se,
ca s\ nu împ\rt\[esc\ [i ei groaznica soart\, deplângeau
r\posatul [i îi p\strau memoria numelui? La ce i-ar trebui
statului acest decadent? Statul nu are decât s\-i mo[teneasc\
pe cei care [i-au vândut sufletul: degeaba – el nu ar fi
dat nim\nui nici vile, nici onoruri. Astfel c\ ei, profitorii,
ofere-i mo[tenirea chiar [i pe tav\ de aur. Iar versurile,
pentu care s-a pl\tit cu via]a, trebuie s\ r\mân\ proprietate
privat\, nicidecum de stat. Eu m\ adresez Viitorului,
care mai e înc\ departe, rugându-l s\ ia ap\rarea unui
întemni]at ce a pierit [i s\-i interzic\ statului s\ se ating\
de mo[tenirea acestuia, în pofida oric\ror legi pe care
le-ar invoca. Aceast\ mo[tenire imponderabil\
trebuie ocrotit\ de atentatul statului, dac\ el ar pretindeo
conform legii sau în pofida acesteia. Eu nu vreau s\
aud de legi, pe care statul le creeaz\ sau le nimice[te, le
respect\ sau le încalc\, dar totdeauna în baza literei
exacte întru folosul [i beneficiul s\u, precum m-am
convins, tr\indu-mi via]a în statul meu nespus de drept.
Înfruntându-m\ cu acest monstru asirian – statul –
în cea mai pur\ form\ a sa, o dat\ pentru totdeauna
m-am p\truns de spaima fa]\ de toate genurile sale
posibile. Iat\ de ce, oricare va fi statul în acel Viitor
c\ruia m\ adresez, democratic sau oligarhic, totalitar
sau popular, respectând legile sau înc\lcându-le, fie
ca el s\ renun]e la dubioasele-i drepturi [i s\ lase aceast\
mo[tenire în mâinile persoanelor oneste. Pentru c\,
nu este exclus, el ar putea s\ dea veniturile din urma
acestei mo[teniri organiza]iilor scriitorice[ti. S-ar putea
tolera a[a ceva? La noi, literatura e atât de respectat\,
încât purt\torul de for]\ poetic\ e trimis la sanatoriu,
unde dup\ el vine un camion cu executorii voin]ei statului,
pentru ca, întreg [i bine p\strat, s\-l duc\ la celebra cas\
de pe Liubeanka, iar de acolo – în vagonul de tren,
umplut pân\ la refuz cu proscri[i, s\-l târasc\ de-a lungul
întregii ]\ri pân\ la cea din urm\ palm\ de uscat de pe
]\rmul oceanului [i, f\r\ sicriu, s\-l arunce în groap\;
apoi, dup\ cincisprezece ani – nu dup\ moarte, ci
dup\ reabilitare – s\ pun\ mâna pe mo[tenirea lui literar\,
transferând veniturile din urma ei organiza]iilor scriitorice[ti,
pentru ca acestea s\ mai poat\ trimite la sanatoriu sau
casa de crea]ie vreun scriitor oarecare... E de imaginat
a[a ceva? Statul trebuie îndep\rtat de la o astfel de
mo[tenire.
Eu rog Viitorul întru vecie, adic\ pân\ se vor mai
edita c\r]i [i vor exista cititori pentru aceste versuri,
s\ se consfin]easc\ dreptul asupra acestei mo[teniri
pentru oamenii pe care îi voi numi într-un document
special. Vreau ca ei s\ fie mereu unsprezece întru amintirea
poemelor de unsprezece versuri ale lui Mandel[tam, iar
în locul celor disp\ru]i, cei care au r\mas s\ aleag\
suplinitorii. Acestei comisii de mo[tenitori îi încredin]ez
dispunerea f\r\ control asupra celor r\mase din
arhiv\, editarea c\r]ilor, transcrierea versurilor, publicarea
materialelor înc\ needitate... Îns\ rog comisia în
cauz\ s\ apere de stat aceast\ mo[tenire [i s\ nu se
lase prad\ nici intimid\rilor, nici momelilor ce ar veni
din partea lui. Mi-am tr\it via]a într-o epoc\ în care
fiec\ruia din noi i se cerea ca tot ce a f\cut s\ aduc\
„folos statului”. Eu rog membrii comisiei s\ nu uite
nicicând c\ în noi, oamenii, exist\ datul inestimabil,
conform c\ruia nu noi suntem meni]i s\ slujim statului,
ci statul trebuie s\ ne serveasc\ nou\, c\ poezia se
adreseaz\ sufletelor vii [i nu are nici o atribu]ie fa]\
de stat, cu excep]ia cazurilor când poetul, ap\rându-[i
poporul sau arta, el însu[i se adreseaz\ statului, cum
se întâmpl\ în timpul n\v\lirii du[manilor; i se adreseaz\
cu o chemare sau cu un repro[. Libertatea con[tiin]ei,
libertatea artei, libertatea cuvântului – sunt no]iuni sacre,
incontestabile, precum no]iunile de bine [i r\u, precum
libertatea religiei [i confesiunii. Dac\ poetul tr\ie[te ca
to]i ceilal]i, gânde[te, sufer\, se vesele[te, discut\ cu
oamenii [i simte c\ destinul s\u e indisolubil legat de
destinele tuturor oamenilor – cine ar îndr\zni s\ pretind\
ca versurile sale „s\ aduc\ folos statului”? Cum de
îndr\zne[te statul s\ se declare mo[tenitor al unui om
liber? Printre altele, la ce i-ar folosi lui a[a ceva? Mai
ales în cazul când amintirea despre acest om tr\ie[te
în inimile oamenilor, iar statul face totul ca s\ o aneantizeze...
Iat\ de ce rog membrii comisiei, adic\ pe cei
c\rora le las mo[tenirea lui Mandel[tam, s\ fac\ totul
pentru a p\stra memoria celui mort – lui [i lor întru
bucurie. Iar dac\ mo[tenirea mea va aduce anumi]i bani,
îns\[i comisia e în drept s\ decid\ ce e de f\cut cu ei –
s\-i spulbere în vânt, s\-i dea oamenilor sau s\-i cheltuiasc\
întru pl\cere personal\. Cu condi]ia s\ nu creeze în baza
lor nici un fel de fonduri literare sau conturi, str\duinduse
s\ utilizeze ace[ti bani cât mai simplu [i mai omene[te
întru amintirea omului, care atât de mult a iubit via]a,
pe care nu l-au l\sat s\ [i-o tr\iasc\ pân\ la cap\t. Numai
s\ nu-i revin\ nimic statului [i literaturii sale aservite.
[i mai rog s\ nu se uite c\ cel ucis e mai puternic
decât uciga[ul, iar omul simplu îi este superior celui
care dore[te s\ [i-l supun\.
Aceasta e voin]a mea, [i sper c\ Viitorul, c\ruia
m\ adresez, o va respecta fie [i din motivul c\ eu miam
dat via]a pentru p\strarea faptei [i memoriei celui ucis.
Traducere de Leo Butnaru
________
1
{urik ({ura, Aleksandr, 1892-1942) – fratele lui Osip
Mandel[tam.
2
Este vorba de cazierul din 1934; ini]ial, Mandel[tam
a fost reabilitat pentru condamnarea din 1937.
3
Babi Iar – localitate în Ucraina unde, în timpul celui
de-al doilea r\zboi mondial, au fost asasinate zeci de
mii de persoane nevinovate, în cea mai mare parte – evrei.
4
Ne treba (ucr.) – Nu trebuie.
5
Liubeanka – groaznica închisoare din Moscova,
prin care au trecut sute de mii de jertfe ale stalinismului.
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
27

m e r i d i a n e
Anul trecut s-au `mplinit o sut\ de ani de
la moartea lui Gunnar Ekelöf – figur\
central\ a liricii suedeze – a c\rui originalitate,
independen]\ [i spirit universal
fac imposibil\ clasarea lui `n vreo [coal\
sau tradi]ie. Ca inovator al limbii [i
motivelor poetice, el e ve[nic o surs\
de inspira]ie pentru poe]i ca: Göran
Sonnevi, Katarina Frostenson [i al]ii.
Este considerat [i primul suprarealist al
Suediei. ~n poemele sale se aude clar vocea interioar\
a poetului care este [i aceea a unui mare
cunosc\tor al vechii culturi bizantine. Grecia [i
Turcia au fost mereu pentru el ]\ri ale unor civiliza]ii
rafinat poetice unde i-a pl\cut s\ tr\iasc\ [i
s\ scrie, mai mult decât `n ]ara natal\. Colec]ia sa
de icoane grece[ti se g\se[te azi la Muzeul
Na]ional din Stockholm – fiecare icoan\ având
legenda [i puterea ei t\m\duitoare. Una din
aceste icoane a fost `mprumutat\ mult timp
poetei Nelly Sachs când a fost bolnav\.Gunnar
Ekelöf a l\rgit grani]ele poeziei [i `n]elegerea
noastr\ pentru enigma uman\ [i posibilit\]ile
poeziei de a alina durerile omului prin cuvânt.
~nc\ din anul 2005, pictori]a cu cota cea mai
`nalt\ `n nord, Lena Cronqvist, a `nceput s\ ilustreze
Trilogia divanului de Gunnar Ekelöf.
Poemele cu parfum de orient au `n\l]at-o `n alt\
atmosfer\, vindecând-o de nelini[tea [i oboseala
nordic\. Era vorba de ni[te poeme despre
dragostea pentru fecioare [i mame, pentru toate
femeile de pe p\mânt. Era vorba despre un prin]
kurd, un alter ego al poetului, din anul 1000. El
fusese aruncat `n `nchisoare, din pricini politice,
torturat [i repus `n lume cu ochii sco[i. Poemele
dau glas durerii – o fecioar\ `l conduce `n bezn\
– un fel de zân\, uneori mam\, alteori prostituat\,
o fat\ sau un copil. Poemele [i imaginile create
de Lena Cronquist au darul de a purifica [i
fortifica, pot vindeca cititorul de acea „absentia
animi“ – poem [i imagine reflectându-se,
n\scând un complement plin de sens pentru
via]a cotidian\ a cititorului de poezie.
A suferi e greu
A suferi f\r\ a iubi e greu
A iubi f\r\ a suferi nu e posibil
A iubi e greu.
*
Iat\ legenda orbitoarei iubiri
a celui care a fost orbit:
fusese un prin]
având dreptul la mai multe femei
dar el iubea mai ales caii.
Gunnar Ekelöf
Apoi a fost orbit
cu ace `nro[ite `n foc.
El spunea: niciodat\ n-am v\zut
o lumin\ mai mare decât cea ro[ie
Nici tenebre mai profunde!
Dar mi-am `nv\]at mâinile s\ vad\
o alt\ lumin\,
lumina atingerii.
Singur `n mul]ime
el putea sim]i, aproape auzi
dup\ vocea ta
dac\ tu erai tân\r
dac\ tu erai b\trân
dac\ tu erai frumos
dac\ tu erai `n]elept.
*
Diavolul e un mare profet
[i la fel ca el este Dumnezeu
~ntre ei se d\ o lupt\
E vorba de curaj `n ambele p\r]i
de vitejie [i durat\
– cine are vitejia cea mai lung\!
Dar `ntre cei doi, care se `mping
s\rind, f\r\ moral de trup\,
fiii dumnezeului [i fiii diavolului,–
st\ ea care e Mam\ pentru nimeni
dar are sâni, plini de lapte
pentru to]i.
*
Panaya, dep\rt\rteaz\-te de mine
de mine care te caut\ pe tine!
{tiu c\ te caut numai
ca un copil niciodat\ al\ptat
sau niciodat\ `n]\rcat –
Nu! ~ntre sânii t\i niciodat\ usca]i
vreau s\-mi pun capul
`nfometat!
Dac\ e[ti Singur\, f\r\ fiu
voi fi [i eu de asemenea singur.
*
Am auzit `n somn:
- Habib, vrei tu ceapa asta
sau numai o felie?
C\zuse peste mine o mare `ndoial\
~ntrebarea asta a tainei –
era `ntrebarea vie]ii mele!
Vreau eu mai degrab\ partea decât `ntregul
sau `ntregul `n loc de parte?
Nu, eu vreau s\ le am pe amândou\
atât partea, cât [i `ntregul
astfel ca nici un prilej de lupt\
s\ nu fie `n aceast\ alegere.
*
~]i vorbesc ]ie
Vorbesc despre tine
adânc din mine `nsumi
{tiu c\ tu nu r\spunzi
Cum ai putea
când atât de mul]i te strig\!
Tot ce doresc
e s\ stau veghind
[i tu s\-mi dai un semn
din l\untrul meu!
*
ayiasma tis atokou
Fecioar\! A Setei
dup\ Apa din Mâinile tale...
Fecioar\ a Consol\rii
Tu care e[ti Absen]a
Nim\nui
care a fost Cineva
Tu care e[ti a S\r\ciei
Singur\tatea ta este speran]a noastr\
[i faptul c\ nu ai pe cineva
pentru a-l jeli, `ngrijind pe nimeni
`n afar\ de noi.
Prezentare [i traduceri de
Gabriela MELINESCU
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
28
Desene
de Lena Cronquist

m e r i d i a n e
Flori de c`mp
San Francisco parano
• Adalbert Stifter (1805-1869) e considerat cel
mai mare prozator austriac al sec. XIX. Thomas Bernhard
`l detesta, `n schimb Nietzsche [i Thomas Mann `i pre]uiau
mult proza, iar Hugo von Hofmannsthal `i aprecia „puritatea
sufletului [i imagina]ia“ [i vedea `n opera lui „sinteza
`ntre Antichitate [i Cre[tinism“. Era unul din scriitorii
favori]i ai lui Robert Walser, iar azi, dificilul Peter Handke
vede `n el „reprezentantul unei literaturi foarte speciale,
care vine din peisaj, un peisaj `n care armonia naturii, ca
[i legea moral\, s`nt minate de angoas\“. Provenit
dintr-o familie ]\r\neasc\ din Boemia, a studiat la Viena
[i apoi a devenit preceptor `n familii aristocratice. Dup\
1848, a primit func]ia de inspector [colar, calitate `n care
a `ncercat s\-[i impun\ idealul de educa]ie umanist\ [i
a publicat, `ntre 1847 [i 1867 mai multe c\r]i de proz\
originale ca tematic\ [i stil. Bolnav, dezam\git de
via]a sa profesional\ [i personal\, a murit `n circumstan]e
neclare [i nici azi nu se [tie dac\ a fost un accident sau
o sinucidere faptul c\ [i-a t\iat beregata cu briciul de ras.
Curios e faptul c\ francezii, care prefer\ s\ traduc\ din
literatura german\ `n special contemporani, i-au publicat
acestui scriitor oarecum anacronic mai toate c\r]ile:
Marile p\duri, Omul f\r\ posteritate, Celibatarul, Castelul
nebunilor, Caietele str\bunicului, Dup\ var\ [i, de cur`nd,
Flori de c`mp – un jurnal imaginar `n care fiecare din
cele 19 capitole poart\ titlul unei flori s\lbatice.
Cafeneaua Julien
• “Totdeauna ne `n[el\m cu privire la scriitorii
contemporani, deci mai bine s\ nu-i mai citim“ – ne
sf\tuia Jules Renard.
Se `nt`mpl\ `ns\ ca
lumea s\ se `n[ele
[i cu privire la scriitori
disp\ru]i de decenii.
E [i cazul
romancierei
americane Dawn
Powell (1896-1965),
care n-a fost o
necunoscut\ la
vremea ei. Ce i-a
lipsit pentru a r\m`ne
la fel de celebr\ [i
azi ca Fitzgerald,
Hemingway sau Dos
Passos? N-a fost ea
`ns\[i „un personaj“,
n-a [ocat societatea
prin excentricit\]i,
iar opera ei e dificil de etichetat. A fost prea inteligent\
pentru a nu speria publicul american. Gore Vidal s-a
str\duit `n 1987 s\ o readuc\ `n aten]ia cititorilor, dar
n-a reu[it, fiindc\ modul ei de a persifla iubirea, familia,
codurile sociale, moralitatea bunei societ\]i new-yorkeze
e prea subtil. Penultimul ei roman [i cel mai bun, Cafeneaua
Julien, a entuziasmat `ns\ critica francez\ care o descoper\
cu delicii pe Dawn Powell, la 43 de ani dup\ moarte.
Ac]iunea e situat\ la sf`r[itul anilor ^40, `n jurul unei
cafenele din Manhattan, ai c\rei chelneri, plus un scriitor,
observ\ comportamentul obi[nui]ilor localului: o miliardar\
pasionat\ de art\ [i colec]ionar\ de arti[ti (care seam\n\
leit cu Peggy Guggenheim), boema pictorilor s\raci,
critici snobi, tineri plini de iluzii `n c\utarea iubirii –
un b`lci al de[ert\ciunilor descris f\r\ mil\, un studiu
aproape proustian al ticurilor [i codurilor sociale.
„L^Express“ consider\ Cafeneaua Julien un roman
irezistibil prin umor, acuitatea observa]iei [i o anume
melancolie pe care i-a ad\ugat-o timpul.
• La un sfert de secol de la moartea lui Philip
K. Dick (1928-1982), genialul autor SF a f\cut
admiratorilor s\i din toat\ lumea surpriza unui
roman inedit, Vocile asfaltului, primul dintr-o
serie „non SF“ scris\ `n anii ^50, c`nd era `nc\
un necunoscut. Acest text de tinere]e, de la 24-25
de ani, lung de 600 de pagini, r\m\sese `n manuscris,
ca [i alte [apte romane din afara genului care l-a
consacrat, fiind refuzate atunci de editori. Abia
dup\ moartea lui prematur\, pe la mijlocul
anilor ^80, editurile americane au `nceput s\ publice
[i c\r]ile de „literatur\ general\“ ale lui Philip
K. Dick, dar nu [i Vocile asfaltului, considerat\
prea lung\ [i prea experimental\ ca s\ „mearg\“
pe pia]\ [i s\-[i poat\ scoate m\car investi]ia, dac\
nu [i beneficii. Abia `n 2006, cei trei copii ai
scriitorului, Laura, Isa [i Christopher, care `nfiin]aser\
„Philip K. Dick Trust“ pentru a avea control asupra
mo[tenirii literare a tat\lui, au g\sit o editur\
american\ dispus\ s\ se lanseze `n aventura public\rii
romanului inedit. Scontau bine`n]eles [i pe faptul
c\ bogata oper\ SF a lui Dick (o sut\ de nuvele
[i 12 romane), mult ecranizate `n filme de
succes (Total Recall, Blade Runner, Minority Report, Next [.a.), f\cuser\ din el un autor-cult tradus `n nenum\rate
limbi. Vocile asfaltului e povestea, plasat\ `n 1952 `n Oakland-San Francisco, a lui Stuart Hadley, un as `n repararea
aparatelor de radio [i televizoarelor, un t`n\r elegant, care se ceart\ cu nevasta lui `ns\rcinat\ [i pis\loag\, se `mbat\
`n baruri [i poart\ cu sine, `n toate `mprejur\rile, un r\u `n suflet. Sufocat de cotidianul californian descris ca
inversul visului american, se va l\sa atras de un predicator fanatic, apoi sedus de redactoarea-[ef\ a unui ziar
fascizant [i va sf`r[i din proprie voin]\, intr`nd cu ma[ina `ntr-un zid. Acest prim roman, au observat criticii, e
b`ntuit de acelea[i obsesii ca [i celelalte c\r]i ale lui Philip K. Dick: imposibilitatea comunic\rii `ntre femei [i
b\rba]i, dezarticularea interioar\ [i imposibilitatea de a te `ncrede `n propriile percep]ii, fiindc\ aparen]ele pot fi
`n[el\toare, fragilitatea realului [i tulbur\rile eului `n raport cu lumea exterioar\. Nu e de neglijat nici
`nc\rc\tura autobiografic\ a acestui roman. ~ntr-un interviu din „Le Figaro“, cu ocazia apari]iei versiunii
franceze la Ed. Le Cherche Midi, fiica scriitorului, Isa Dick-Hackett, spune c\, la vremea c`nd [i-a scris primul
roman, tat\l ei lucra `ntr-un magazin de discuri unde se reparau [i radiouri [i televizoare, exact ca eroul din
Vocile asfaltului. Era `nsurat cu cea de a doua din cele cinci so]ii c`te a avut, [i aceasta era `ns\rcinat\. ~ncepuse
s\ sufere deja de agorafobie [i p\rea s\ iubeasc\ mai mult pisicile dec`t semenii. „~n acea perioad\ asculta mult\
muzic\ clasic\, pasiune care `l va `nso]i toat\ via]a [i citea Proust, Joyce, Stendhal [i Flaubert. ~n 1952 `l
`nt`lnise pe editorul Anthony Boucher, care-i ceruse s\ scrie nuvele SF, pl\tite cu 350 de dolari bucata. Ca s\-[i
`ntre]in\ familia, scria mult. P`n\ la sf`r[itul lui 1954 publicase 62 de nuvele“. Mul]umirea Isei [i a fra]ilor ei vitregi
e c\ valoarea operei tat\lui lor a fost `ntr-un t`rziu recunoscut\ de critic\. „Aceia[i oameni care `n urm\ cu dou\-
trei decenii `l considerau un scriitora[ SF, apar]in`nd unei anumite contraculturi, fac recenzii elogioase
romanelor lui editate acum `n prestigioasa colec]ie «Library of America»...“.
Alma
• ~n zorii secolului XX, modelul burghez de femeie devotat\ c\minului
era o valoare sigur\ `n Austria lui Franz-Joseph. Chiar dac\ era fiica unui
peisagist faimos, crescuse `ntr-o ambian]\ artistic\ [i intelectual\, era o
pianist\ virtuoz\ [i compunea liduri promi]\toare pe versuri ale marilor poe]i
germani, Alma a trebuit s\ renun]e la visul ei de a se `mplini ca artist\.
Adolescent\, sucise capul lui Gustav Klimt, [i `l `mpinsese la disperare pe
compozitorul Alexander Zemlinsky, dar pentru Gustav Mahler, cu 18 ani
mai `n v`rst\ ca ea, [i-a sacrificat deliberat talentul creator pe altarul c\sniciei,
c\ci `i impusese prin geniu. Mahler era un om auster, cu un program cotidian
reglat cu o minu]ie kantian\ [i pe care nimic nu trebuia s\-l tulbure. Ca dirijor
avea concerte `n toat\ Europa [i c\l\torea mult, f\r\ Alma. Moartea fiicei
lor celei mari a accentuat depresia datorat\ frustr\rilor Almei. ~n aceast\
perioad\ grea `l `nt`lne[te pe Walter Gropius, fondatorul Bauhaus-ului, `n
bra]ele c\ruia g\se[te consolare. Afl`nd, Mahler e deosebit de tulburat, ceea
ce o face pe Alma s\ renun]e la amant [i s\-[i urmeze so]ul `n SUA, unde
acesta se bucura de o imens\ popularitate. ~ns\ zdrobit psihic, muzicianul
se `mboln\ve[te grav [i moare la 51 de ani, `n 1911. V\duva de 33 de ani se `ntoarce la Viena, duce o via]\ monden\,
se m\rit\ cu Walter Gropius, dar `ntre]ine o rela]ie tumultuoas\ [i cu pictorul Oskar Kokoschka, pentru care are
o fascina]ie morbid\. ~n timpul Primului R\zboi Mondial, pe când so]ul [i iubitul s`nt pe front, Alma se `ndr\goste[te
de scriitorul Franz Werfel, cu 12 ani mai t`n\r [i cu care are un al treilea copil. Divor]`nd de Gropius, se m\rit\
a treia oar\ [i se ocup\ asiduu de cariera literar\ a lui Werfel, dar [i de mo[tenirea muzical\ a lui Mahler, `nregistr`nd
mari succese `n ambele direc]ii. Dac\ geniul lui Mahler se impusese deja `n lume, pe Werfel reu[e[te s\-l transforme
`n autor de best-sellers [i so]ii duc o existen]\ str\lucitoare, `ntre somptuoasa vil\ vienez\ [i palatul lor vene]ian.
Dar, `n 1938, intervine Anschluss-ul [i, Werfel fiind evreu, familia se refugiaz\ `n SUA, la Los Angeles. Unde
mai are timp s\ scrie dou\ romane v`ndute `n milioane de exemplare, `nainte de a muri de un infarct `n 1945. C`t
despre Alma, i-a supravie]uit vioaie [i pasionat\, `ndeplinindu-[i sacerdo]iul artistic, `nc\ dou\ decenii. G\sind
California prea monoton\, s-a mutat la New York, unde s-a stins la 85 de ani, `nconjurat\ de tablourile lui Kokoschka,
de partiturile manuscrise ale lui Wagner, Stravinsky [i Mahler, de c\r]i cu dedica]ie ale unor mari scriitori. ~[i
publicase `n 1961 autobiografia pentru care e azi considerat\ o pionier\ a emancip\rii feminine [i `n care `[i
revendica pe bun\ dreptate nu doar rolul de muz\, ci [i contribu]ia avizat\ `n crearea [i popularizarea unor opere
de prim\ importan]\.
29
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

a c t u a l i t a t e a
POEMUL {I SCRISOAREA
N
U v\ contest\ nimeni emo]ia cu care scrie]i,
starea de vraj\ interioar\, bucuria amestecat\
cu ame]eal\ când un vers se `ntrupeaz\ pe foaia
de hârtie. Dar sunt suficiente toate acestea ca
s\-l conving\ pe cititor c\ ave]i talent, c\ respecta]i
limba `n care scrie]i, c\ regulile ei v\ sunt
familiare, c\ reu[i]i s\ comunica]i [i altora din comoara
dvs., din poezia pe care o c\uta]i [i o g\si]i gra]ie cuno[tin]elor
pe care le-a]i acumulat citindu-i cu iubire pe al]ii, care
[tiu mai mult, care [tiu totul despre cum se face
aceasta. Ave]i poate bun\voin]\ s\ deprinde]i arta literar\,
s\ vi se spun\ unde gre[i]i [i unde nu, singur\ nu v\
da]i seama unde nu e bine, unde gafa]i, unde ritmul v\
scap\, num\rul silabelor care se cer este ori mai mare,
ori mai mic [i de aceea accentul cade anapoda,
cuvântul nu sun\ corect, române[te, cum ar trebui, cu un
minim efort din partea poetului. }intind poate la modelul
Glossei eminesciene, pe mici dimensiuni `ns\, l\sa]i s\
se vad\ pe hârtie o limb\ român\ defectuoas\ `n cele doar
cinci versuri, dus [i `ntors: „Stau `n mine, lumea nu
[tie/ Cât asud gândind o mie/ Sub condei esen]a-nvie/
Umplând golul de hârtie/ Râuri rând stau m\rturie.//
Râuri rând stau m\rturie/ Umplând golul de hârtie/
Sub condei ese]a-nvie/ Cât asud gândind o mie/ Stau
`n mine, lumea nu [tie“. Se vede cu ochiul liber c\ `n
versul `ntâi este o silab\ `n plus. Iar `n al doilea vers,
nedumerirea asupra sintagmei „gândind o mie“. O
mie, gândind? O mie de ce? O mie de ipostaze? O mie
de râuri-rânduri? O mie de nuan]e ale esen]ei, care
`nvie `ntr-o mie de citiri? S\ `ncerc\m a repara formal
[i a da un oarecare sens, ritm [i logic\ textului dvs.
ambi]ios, astfel: „Stând `n mine, lumea [tie/ Cât asud
gândind o mie -/ Râuri-rânduri, m\rturie/ Sub condei
esen]e-nvie/ Umplând golul de hârtie“. Acum s\ verific\m,
pe drumul de `ntoarcere, dac\ glossarea func]ioneaz\:
„Umplând golul de hârtie/ Sub condei esen]e-nvie/ Râurirânduri,
m\rturie/ Cât asud gândind o mie -/ Stând `n
mine, lumea [tie“. {i varianta propus\ de mine e
vizibil tras\ de p\r, limba e nefireasc\. Dar m\car ar\tânduv\
unde varianta dvs. [chioap\t\, o s\ v\ concentra]i
aten]ia [i o s\ opera]i corecturile necesare, de fond [i
de form\. Pe m\sur\ ce v\ ve]i maturiza exersând cu
ambi]ie, textele dvs. vor ajunge cu siguran]\ la o perfec]iune
la care viseaz\ cititorul [i autorul deopotriv\. (Roxana
Ciripan) ~n spa]iul acestei rubrici, artistului plastic
ploie[tean Filip Köllö i-au fost publicate `n multe bune
rânduri poeme remarcabile, consistente, talentul literar
cu care este `nzestrat beneficiind din bel[ug de cultura
[i sensibilitatea pictorului [i graficianului recunoscut
care este. S\ ne amintim c\ Filip Köllö ne-a fost recomandat
cu c\ldur\ [i convingere, cu ni[te ani `n urm\, de regretatul
nostru coleg, poetul Ion Stratan. Sunt convins\ c\ dac\
Nino ar fi supravie]uit acelui moment infernal, acelei
insuportabile pierderi, soarta ar fi decis [i gr\bit `n
bine [i destinul literar al prietenului s\u pictor. N-am
f\cut decât s\ intitulez cu drag de fiecare dat\, `n limitele
de spa]iu ale Post-restantului, astfel, „Din poemele
unui pictor“. A[a au ap\rut `n România literar\
poate câteva zeci de titluri. {i din ce a mai publicat `n
presa literar\, impetuos [i `ntotdeauna interesant, Filip
Köllö [i-a adunat o carte `ntreag\, c\reia i-ar fi trebuit
o prezentare, o prefa]\ pe m\sura valorii [i originalit\]ii
sale. Nu m-a[ fi sim]it `n stare, n-a[ fi fost la `n\l]imea
artei sale complexe [i originale, de poet al c\rui limbaj
este `mbog\]it de dexterit\]ile [i expresivitatea unui pictor,
de dubla lui posibilitate de a se exprima uimitor. Nu l-a[
acuza de prolixitate, c\ci scrie mult [i divers, `n avalan[e
succesive. De aceea nu m-am sim]it omul potrivit, `ndestul
priceput s\-i fac o selec]ie [i s\-l prezint. De aceea
spun c\ Nino ar fi fost poate singurul capabil de o dragoste
[i o prietenie uria[e care s\-l scoat\ din `ncurc\tur\,
`ngrijindu-se de cartea lui, f\cându-i o selec]ie pe m\sur\.
Se amân\, pentru cine [tie când, finalizarea volumului.
Filip Köllö n-a f\cut decât s\-[i adune `n carte doar
poemele publicate. Ar fi o gre[eal\, am considerat [i i-am
transmis opinia mea, s\ apar\ doar cu ce i s-a publicat
din când `n când `n presa literar\ `n ultimii ani, dimensiunile
sale reale, ca poet ar fi r\mas ascunse, necunoscute.
Continui s\ cred c\ autorului `i trebuie un prieten profund
cunosc\tor al celor dou\ arte [i un fin cunosc\tor [i
degust\tor de poezie care s\-i fac\ o selec]ie pe
m\sur\. {i este aici vorba de un lucru extrem de complicat.
De curând am mai publicat la noi un grupaj de versuri,
pe care `ns\ am impresia c\ autorul nu l-a v\zut, fiind
bolnav. Mi-a scris recent [i, ca de obicei frumos, [i curat
urm\toarea interesant\ spovedanie: „~n ultima vreme am
fost bolnav, neputând s\ m\ ocup de publicarea volumului,
iar la calitatea la care `mi doresc eu s\-l fac nu am nici
banii necesari. Ce-am mai reu[it s\ integrez din poeziile
scrise prin spitale, v-am trimis la redac]ie; restul e r\spândit
prin câteva caiete, puse deoparte. Fel de fel de `nsemn\ri
am pe toate hârtiile r\spândite prin cas\; deseori `mi este
greu s\ m\ adun s\ le adun sau, s\ le `ncheg `n poeme.
{i cu pictura e greu de supravie]uit; eu pictez abstract,
transcend prea departe [i... lumea nu `n]elege; prin urmare,
cump\r\tori tot mai pu]ini. Grupajul ce l-am preg\tit
acum reprezint\ o selec]ie din ciclul „Concert cu pânze“.
Sunt poeme inedite ce nu le-a v\zut nimeni la fa]\. Vi
le `ncredin]ez... ~n alt\ ordine de idei, nu m-a]i mâhnit
`n leg\tur\ cu prefa]a; dar, nu am „omul prescris“, necesar
prin apropiere. De distan]e nu poate fi vorba. ~nchei aici
urându-v\ [i dumneavoastr\ [i colegilor de redac]ie mult\
s\n\tate [i putere de munc\. Cu profund respect, Filip
Köllö“. ~n finalul acestui Post-restant, transcriu câteva
din poemele scrise `n interval [i trimise nou\, pe care nu
le-a v\zut `nc\ nimeni la fa]\. Mere vopsite: “Mere vopsite
`n verde/ pom\date cu ro[u/ s\ par\ pârguite amintiri//
Fericirea a fost/ [i nu va reveni curând.// Fum guraliv -
/ o hran\ pe-n]elesul tuturor/ o licoare accesibil\ - aproape
hap./ Cât de greu este b\nu]ul acesta,/ Doamne, m-au
cocârjat cu saci de libertate/ cu multiple lu\ri de pozi]ii!//
Cine s\-mi schimbe lespedea [i bandajul?/ ~ngerul erodat
[i cununa de marmur\?/ De pe alee vin voci f\r\ oameni/
[i f\r\ animale.// Amintiri – fericirea a fost/ [i nu va
reveni curând“. Bufet cu oglind\: „Erai mai frumoas\
când/ desf\ceai cu din]ii un pachet de biscui]i/ era mai
frumoas\ o zi a[teptând/ s\ vin\ soarele.// Era mai frumos
un prunc/ decât o c\ma[\ de for]\/ Erau pretutindeni
n\voade/ `nvine]ite de atâta t\cere...“ [i Ro[u cu mult
galben: „Veghea `nfior\toarei insomnii/ se mistuie spre
diminea]\, `n larma/ din jurul porumbelului asaltat.//
Tresar dimensiuni `ntre odihn\ [i mi[care./ O mân\ ar
vrea s\ scrie, cealalt\ `ntârzie/ sedentar\, sprijinit\ de
`ndoielnic alb.// Un picior alint\ epiderma covorului
zbur\tor.// Prim\var\./ Verde `ntinat de relicvele evacuate
de vânt.// A[teptare.“ Adaug cu mâhnire. Gr\bit\ e via]a
artistului dar [i insuportabil de lene[\, `ndelung\ [i de
atâtea ori mortal\ a[teptarea artistului `ntre semenii s\i
prin[i cu folos [i f\r\ folos real cu vie]ile [i a[tept\rile
lor! (Filip Köllö). •
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008
30
Prin anticariate
Reporter
de leat
D
E la întîile fronde la nostalgia cea de pe urm\,
fixarea genera]iei nu-i departe de r\spunsul la ce
e amorul? Între înso]ire de la sine [i tovar\[\ mereu
împu]inat\ care te [icaneaz\ cu r\bojul anilor t\i,
nu [tii ce-i genera]ia. Cineva, dintre ai vo[tri sau
din al]ii, o va aduna, va t\ia, va petici [i va da lumii
curioase celebrul medalion cu rînduri de portrete. Printre
ele intr\, ramuri din pomul vie]ii, liniile [colilor, curentelor,
grup\rilor. Desp\r]irile.
Criteriu aproape unic de stratificare literar\ dup\
r\zboi, în interbelic genera]iile func]ioneaz\ mai pu]in.
De[i n\scu]i la un an distan]\, Arghezi [i Goga vor
apar]ine, totdeauna, unor capitole diferite. Pentru Aderca,
îns\, cînd pune între coper]i, în 1929, la Na]ionala-Ciornei,
M\rturia unei genera]ii (edi]ia a II-a), ei sînt doar „arti[tii
vremei”. O parte vor prinde lumea de mîine. Ceilal]i, din
28 de mai mult sau mai pu]in congeneri cu care Aderca st\
de vorb\, sînt mandatarii deceniului trei. Pe care, cum îi aude
el din întreb\ri, îi vede Marcel Iancu din linii.
Primul dintre ei este Arghezi, „org\ uria[\”, care „justific\
între noi o genera]ie [i un veac.” R\spunsuri pe s\rite, piezi[e,
viclene: „într’adev\r, când debuteaz\ scriitorul: în momentul
în care se desface din cerneala lui un fluture viu sau o
pas\re vie? la data artificial\ a tiparului? Sau te raportezi la
debutul intim, asem\n\tor cu mersul, noaptea, al lui Iisus
pe ape?” Jocul la cacealma de stirpe fin\ pe care-l a[tep]i,
în fond, de la orice poet. De la orice ap\r\tor al artei pure,
nepip\it\ de buricele cu care editorul burghez î[i num\r\
avutul. S\ intre, arta asta, în gra]iile publicului? „Pentru ce?”
S\ fim, dar\, liberi [i „contimporani cu Homer, cu Moisi,
cu Evanghelistul Ioan [i cu Anton Pan [sic! – n.m.], cânt\re]ul
de la biserica Olari.”
Schi]a de portret, sumar\ la Arghezi, e la Ticu Archip o
cronic\ în lege, o ap\rare, în fond, de indign\ri [i indigna]i.
De revolta unui crez: „R\scrucea dela care am plecat, la
care m\ întorc [i pe care nu cred s’o p\r\sesc vreodat\, e:
Arta pentru ea îns\[i.” Universal\, liber\, boem\: „Eu r\mân
îns\ la convingerea mea c\ nu exist\ grani]\ în literatur\, cum
nu exist\ grani]\ în privire. Te opre[te la vam\, î]i cere
pa[aportul, îl dai, ]i-l vizeaz\ [i ochiul trece mai departe.
Restric]ia, legea, formula de orice soi, cere còpii, catedr\,
[coal\. Opera de art\ cere numai geniu – o condi]ie simpl\,
definitiv\ [i cu neputin]\ de înlocuit!” {i, a[ îndr\zni s\ zic,
iubire de munca altuia, cum [i marii iconocla[ti, sau mai ales
ei, au avut. Spune Barbu: „dar pe deasupra întregei proze
române[ti (în lumina „Fra]ilor Karamazoff”) cu vechiu suflet
din r\s\rit, iubesc «Craii de Curtea Veche», romanul domnului
Matei Caragiale”.
Între aceste laude esteticii, Blaga, într-o convorbire cu
Marcel Iancu, în sala unei expozi]ii colective, o critic\: „Omul
de art\ trebuie s\-[i fac\ de acum înainte educa]ia în sensul
artei colective.” Genera]iile foarte speciale care vor trece,
fulgurant, prin istoria dintre r\zboaie, „gr\mezi” de arti[ti
sincroniza]i de-un ideal de desincronizare, îi vor da, întrucîtva,
dreptate.
În contra dlui Iorga [i, voalat, în contra dlui Maiorescu
pe care, vezi bine, politica l-a stricat, vorbe[te M. Dragomirescu.
Între Iorga [i Dragomirescu sînt, simplificînd mult, rupturile
de armonie dintre dramaturgul f\r\ speran]\ [i cronicarul
dramatic. Între al doilea [i Maiorescu, pricini mult mai înalte,
în care se face risip\ de vorbe mari. Comparîndu-le, îns\,
flerul, din lista de speran]e a lui Dragomirescu nu r\mîne,
dup\ mai bine de trei sferturi de veac, aproape nimic...
Din dep\rtarea unei chilii, p\rintele Galaction cheam\,
din nou, libert\]ile [i prieteniile literaturii: „[i apoi cred c\
trebue s\ ne l\p\d\m odat\ de toate robiile literare. E vremea
s\ nu mai slujim deloc drept cutie de rezonan]\ [i s\
cânt\m de acum înainte din cobza [i naiul nostru.” Grupul
Arghezi-Cocea-Galaction, pomenit în cuvinte cum azi nu
se mai g\sesc, decît ici-colo, în clipele de recuno[tin]\ ale
semenilor no[tri rari, minuna]i: „E înc\ un ban din tributul
meu c\tre acei oameni fermec\tori, contagio[i...”
Ciupite la col]uri – pentru ce însemnare urgent\ îi vor fi
f\cut trebuin]\ vechiului proprietar? – paginile cu Goga aduc
aceea[i adiere de familiaritate, cu cine nu te-ai a[tepta. Cu
Caragiale. Cel pe care nu-l [tim (dar l-am putea lesne b\nui),
care improvizeaz\ poezii ca s\-l lecuiasc\ pe Iorga de
m\car unul dintre temutele lui talente...
Cu Oscar Han, despre popoarele sculpturale, [i despre
etern dureroasa problem\ a sculpturilor din ora[, f\cute la
întîmplare, deseori semnate de „grandilocvente nulit\]i artistice
în ]\rile lor.” Lui Nichifor Crainic, proasp\t secretar
general al Artelor, îi cere „st\vilirea cauzelor ur\]irei
urbane prin monumente ridicole [i rezolvirea acestor probleme
artistice [i na]ionale.” Am cere [i noi, de-am mai avea cui.
„Talentul de a primi”, [i Lovinescu. În lumea lui de salon
bate inima, cîtu[i de pu]in seac\, a genera]iei. Regulile casei,
de un umanism care te face s\ visezi, sînt ceea ce i-a salvat,
pe cei mai mul]i care dau m\rturie: „o atmosfer\ literar\
reprezint\ un habitat cu inegale efecte individuale [i nu
cred s\ m\ în[el afirmând c\ habitatul convie]uirii noastre
literare e dezinteresarea, respectul individualit\]ii [i – lucru
aproape de necrezut – omenia.”
Minulescu, [i din nou Caragiale, dîndu-i girul literar.
Dup\ ani mul]i, „am avut voluptatea s\ tr\iesc însfâr[it [i
eu în ]ara mea, din produsul materiei mele cenu[ii!”. Ce
timpuri... Vremurile cînd un scriitor, o scriitoare (Hortensia
Papadat-Bengescu) putea spune „nu, nu mi-e nimic str\in din
tot ce se public\ la noi. Citesc orice. Citesc pe oricine.”
Dumnezeule, ce supliciu!
Fiindc\, într-adev\r, aplecarea spre a scrie – orice,
oricît – e singura confirmare a prea naivei aprecieri a lui Camil
cum c\ „fascina]ia intelectualismului e uria[\.” Uria[e, în
fapt, sînt numai ambi]iile lui: Cocea, amestecîndu-se în vorba
cu Vinea – „public\ romanul Vinea, s\ cad\’n c... to]i imbecilii
]\rii Române[ti!...” Un roman al c\rui destin smuls, cu o
ultim\ sfor]are, deplinei împliniri postume, seam\n\ cu al
genera]iei. O genera]ie care s-a v\zut murind, cedînd,
luîndu-[i vorba înapoi, care, tr\ind într-un limb înconjurat de
dezastre a avut, totu[i, cel mai mult timp din toat\ istoria.
Timp care se întoarce, pelicul\ de confirm\ri [i, tot atît, de
prejudec\]i, peste aceast\ m\rturie. Adev\rul [i numai adev\rul
despre ei, mincino[ii.
Simona VASILACHE

a c t u a l i t a t e a
Adio,
Ada Kaleh
ÎND avea 18 ani [i st\tea de nevoie la m\tu[ile
C
ei de pe insula Ada Kaleh, Virginica l-a v\zut
prima oar\ pe F\nic\ Theodorescu. Era
în\ltu], dar nu înalt, gr\su] [i îngrijor\tor de
negricios la fa]\, pentru preten]iile [i temerile
ei de fat\ n\scut\ la {ocariciu. M\tu[ile din
partea tat\lui o luaser\ la ele pe Virginica
dup\ ce-i murise [i mama. La 12 ani, r\m\sese
cu toat\ gospod\ria pe cap [i cîteva luni a
avut grij\ [i de fra]ii ei mai mici. Tat\l lor c\zuse în
r\zboi la Turtucaia, iar maic\-sa murise de prea
mult\ munc\. Picase într-o zi pe cîmp, la arat. }inea
coarnele plugului [i, de la distan]\, ai fi zis c\ se
împiedicase. Ar\mas întins\ acolo. Calul Ionic\ înh\mat
la plug a p\zit-o nechezînd pîn\ au venit ni[te b\trîni
s-o ridice. Cînd au venit m\tu[ile, s-o ia la Ada
Kaleh, Virginica era plin\ de p\duchi, slab\ moart\,
dar nu voia s\ plece. F\cuse dou\ clase la [coala din
comun\, premianta întîi, dar de cînd întrerupsese,
aproape c\ uitase [i cititul, [i scrisul. Le-a reînv\]at
la Ada Kaleh, de una singur\ [i printre pic\turi. M\tu[ile
nu [tiau nici ele carte [i, ca s\-i dea lec]ii cum se conduce
o gospod\rie, au pus-o mai întîi s\ fac\ pe fata în cas\,
iar apoi au trimis-o la buc\t\rie s\ g\teasc\, s\ [tii, fato,
cînd oi fi la casa ta, s\ nu te în[ele buc\t\reasa.
F\nic\ Theodorescu n-a fost prima ei „vedere”,
înaintea lui fusese un locotenent de gr\niceri, cu
recomand\ri bune, îns\ f\r\ avere. Îl chema Mircea.
Virginica îl pl\cuse, totu[i nu atît de mult încît s\
fug\ cu el. Pe F\nic\, în schimb, îl pl\cuser\ m\tu[ile.
Avea brut\rie la Slobozia, tat\l lui fusese m\celar la
Cocargeaua, cu ausvais de la Solingen [i ridicase
trei perechi de case. Cînd a r\mas singur\ cu el în
camera-sufragerie, din casa m\tu[ilor, gr\su]ul negricios
i-a spus c\ s\ nu se mi[te el de-aici, o domni[oar\ ca
ea era tot ce-[i dorea, dinainte s-o cunoasc\. Era n\du[it
[i hainele de pe el ori c\ nu erau ale lui, ori c\ nu era
înv\]at s\ le poarte. L-a l\sat s\-i pupe mîna cu un ]oc\it
pofticios de buze, amintindu-[i de s\rutarea fin\ a
locotenentului care nu-i atinsese decît vîrfurile degetelor.
L-a acceptat totu[i, mai mult ca s\ scape din casa [i
de pe insula m\tu[ilor ei. Ele, care i-l l\udaser\ la
început, nu [tiau cum s\-l mai înnegreasc\, Virginico,
noi ]i l-am prezentat, dar cum s\ te m\ri]i tu cu \sta?
Adic\, [i-a f\cut ea socoteala, m\tu[ile voiau s\
trag\ de pe urma ei tot ce le aducea c\ era în grija lor.
A acceptat s\ se m\rite cu F\nic\ Theodorescu, chiar
dac\ nu-i pl\cea de el. M\tu[ile i-au f\cut rochia de
mireas\, dar în ziua cînd s\ treac\ Dun\rea cu bacul,
unde o a[tepta F\nic\, se rupe bacul din leg\turi [i se
duce la vale. Ce s\ facem? Amîn\m nunta, c\ doar n-o
s\ treac\ mireasa de pe insul\ la mal cu barca, f\r\ alai.
{i atunci începe Virginica s\ plîng\. Ea se duce [i
înot dup\ alesul ei! Pe mal, îmbr\cat în haine de ginere,
F\nic\ Theodorescu adusese cî]iva barcagii [i a pornit
cu ei, s\ o întîlneasc\ la mijlocul apei. B\tea un vînt
cu ploaie. Cînd s-au întîlnit, mirii erau uzi [i învine]i]i
de frig. Virginica a s\rit în barca lui [i l-a s\rutat,
apoi s-a înf\[urat în v\lul ei de mireas\ [i a plîns
pîn\ la biseric\, cuviincios, c\ se desparte de rudele
ei s\ se m\rite. Asta n-a împiedicat-o ca vreo dou\
s\pt\mîni s\ nu-l lase pe F\nic\ s\ se apropie
trupe[te de ea, cu toate cununiile lor, fiindc\ nu se putea
obi[nui cu el. •
S
PRE deosebire de unii informatori,
securi[tii lui Ceau[escu nu ur\sc. Ei
sunt profesioni[ti. Pro[ti, dar profesioni[ti.
Colecteaz\ informa]ii [i le sintetizeaz\
cu r\ceal\. E drept, cum nu e nimic
de aflat, sunt adu[i la un soi de paranoie.
Paranoie sau iste]ime. Se fac utili. Cum
în scrisori [i la telefon oamenii sunt
pruden]i, „mijloacele“ nu prea ajut\.
Ele nu ofer\ decât informa]ii nefolositoare. Numai
informatorii, din când în când, le ofer\ „probe“, adic\
informa]ii inflamate. Vina nu exist\, dar ei o caut\.
Securi[tii lui Dej nu c\utau vina, ei o impuneau.
Le-o aduceau la cuno[tin]\ vinova]ilor. {i urau. Ai
„no[tri“ n-au urât decât în decembrie. Atunci aceia[i,
politico[ii, protocolarii, au b\tut de au rupt. De unde
se vede c\ ei n-ar fi fost depeiza]i dac\ Ceau[escu [iar
fi schimbat mai dinainte politica [i le-ar fi cerut s\
se comporte ca sub Dej.
Verhovenski: „{i care este, de fapt, fa]a mea
adev\rat\? Mediocritatea aurit\: nici prost, nici de[tept,
destul de modest înzestrat [i c\zut din lun\...“ E mottoul
c\r]ii aici de fa]\. L-am descoperit.
Sau am s\ pun mai multe. Apocalipsa Sfântului
Ioan teologul: „... fiindc\ e[ti c\ldicel – nici fierbinte,
nici rece – am s\ te v\rs din gura Mea.“
P\rin]ii no[tri au tr\it tragic, noi am tr\it scabros.
Asear\, documentar cu m\rturii despre gulagul
rusesc pân\ mai încoace. {i ei spioni, [i noi spioni.
{i la ei absurd, [i la noi absurd. S-a putut m\sura
distan]a dintre butaforia noastr\, sub Ceau[escu, [i
suferin]a lor.
Cât de impresionante erau întâmpl\rile prietenului
meu, din închisoare [i de la Canal! Intrau în fi[a
postului sau s-ar fi cuvenit s\-l torn [i eu?
{i pentru ce s-au înjosit oamenii \[tia ? Pentru circ.
Pentru ca locotenentul Stana, mic, blonziu, n\du[it
[i deloc de[tept, s\ aib\ ce raporta colonelului Gruia,
ceva mai iste], care m\ lua sub]ire, cu situa]ia
interna]ional\, înainte de a ajunge la subiect.
Te consolezi cu gândul c\ mâncau o pâine destul
de alb\ ca s\ fie a[a de tâmpi]i. Fapt este c\ n-am tr\it
degeaba. Am contribuit la bun\starea acestor compatrio]i.
Dou\ convorbiri, una despre americani [i ru[i, alta
despre Ceau[escu [i oamenii de cultur\, sunt detaliat
consemnate de omul meu. Înseamn\ c\ abia închidea
u[a dup\ mine [i se a[eza la masa de scris. Iar locotenentul
nota în sinteza lui: „Obiectivul a zis c\...“
Deja citind c\r]ile lui Stelian T\nase observasem
c\ desf\[urarea f\r\ finalitate a unor mari for]e
poli]iene[ti e kitsch. Kitsch institu]ional. Nu-l atenueaz\
decât ura unor prieteni [i încercarea de a te feri a unor
colegi.
Orhan Pamuk: „...doream ca tata s\ fie doar tat\l
meu – nu un scriitor.“ La noi în cas\, nici T [i nici
fetele nu vorbesc despre mine vreodat\ ca despre
un scriitor. Cel mult Corina, ca s\ glumim. Altfel,
via]a ni s-ar artificializa. Nu-i mai pu]in adev\rat
c\ tot Corina, mic\, întrebat\ ce [i-ar dori, r\spundea:
caietul lui tata, ca s\-l bag în foc.
Repet, aceast\ imens\ parodie confirm\ p\rerea
mea c\ pericolul a fost mai mic decât ne-am închipuit,
c\ noi l-am fabricat în parte, ca s\ fim scuti]i de
obliga]ia de a avea curaj [i chiar ca s\ nu fim sco[i
din comodit\]ile noastre: func]ii, grade, apari]ia de
c\r]i, c\l\torii...
Am recitit ultimele scrisori ale lui Roman, am
confruntat versiunile scrisorilor f\r\ adresant, am
dactilografiat o pagin\ din volumul în curs de a se
face, am rev\zut cinci pagini dintr-o traducere a lui
T. {i acum? Acum, ce?
N-am tr\it
degeaba
M\ gândesc la mor]ii „mei“ din ultimul an. Constat
c\ suport destul de bine dispari]ia lor. M\ a[tept ca
la a mea universul s\ se zguduie din temelii.
{i, deci, toat\ mobilizarea, decenii, pentru ce? En
pure perte. Nu le c\[unam cu nimic. Se temeau [i
de umbra lor. Ne temeam unii de al]ii f\r\ motiv.
La cafea, despre Maisani. Corespondentul aristocratic,
din arondismentul XVI, al lui Pierre. La fel de
cumsecade, la fel de f\r\ dedesubturi. Cât timp am
avut bursa din 1972 (mi-a readus-o în minte dosarul),
m-a poftit s\pt\mânal la o creperie bretonne din Rond
Point des Champs Elysees. Ne-a trimis ilustrate din
toate vacan]ele, ba din Canada, ba dintr-un c\tun.
I-a trimis uneia dintre fete un ursule], la o vârst\ când
ea nu se mai juca de mult cu p\pu[i. I-a pl\cut la
noi în gr\din\ [i la terasa „Flora“, l-am dus la „C\priorul“,
în mun]ii Banatului, unde „necesit\]ile“ se f\ceau
în natur\, o clas\ de copii cumin]i de la o [coal\
ajut\toare î[i l\sa la u[a dormitorului, seara, teni[ii
împu]i]i [i unde noroiul din curte groh\ia de porci.
La Herculane, la Butoie[ti în z\voi, unde a v\zut
cu destul\ emo]ie [i surprindere vaci la p\scut. La
Craiova, pe z\pu[eal\, în apartamentul de bloc al lui
Relu. {i din toate astea, Ei n-au [tiut nimic. Condamnabil\
superficialitate! M\car pe Relu s\-l fi luat în lucru
[i s\ mi-l fi vârât în dosar.
T m\ întreab\ la cafea de ce ne întoarcem greu la
scriitorii din alte epoci, îns\ i-am asculta [i i-am privi
tot timpul pe compozitorii, pe pictorii vechi. N-am
[tiut s\-i r\spund. Acum m\ gândesc: muzica, arhitectura,
dansul, în parte [i pictura, sunt form\. Forma nu se
perimeaz\. Nu r\mânem la ea, dar nu ne devine
indiferent\. Se perimeaz\ sensul, felul de a gândi.
Dramatismul lumii iudeo-cre[tine vine din monoteism.
Avem un Dumnezeu personalizat, c\ruia putem s\
ne închin\m, de care putem s\ ne temem, împotriva
c\ruia putem s\ ne r\zvr\tim, ba [i s\-l neg\m. O
lume cu mai mul]i zei are ceva teatral, iar una în care
religia e integral spiritualizat\, divinitatea neimaginabil\,
este mult mai contemplativ\, mai lent schimb\toare.
Budism.
Discu]ie la G.D.S. Pre[edintele Constantinescu
foarte sup\rat: din apelul nostru se în]elege c\ pe
vremea lui nu s-a f\cut nimic pentru condamnarea
comunismului. Paradoxul: el ar fi vrut mai mult decât
B\sescu s\ fac\ lucruri pe care acesta, f\r\ tragere
de inim\, le-a f\cut. Când a spus, în China, c\ problema
dosarelor era la fel de departe de el ca distan]a geografic\
la care se afla, mi-am dat demisia (era [i o bun\ ocazie
s\ m\ eclipsez) din comisia, comitetul, colegiul, cum
s-o fi numit, pentru decora]ia „Steaua României“,
în care m\ vârâse Andrei Ple[u, de la Cotroceni.
Acum, de[i nu m\ atrage personajul, îl sus]in.
Iat\ unde am ajuns. Când vor fi alegeri, fie nu
m\ duc la vot, toat\ lumea spunând c\ e cea mai
proast\ solu]ie, fie votez cu cine nu doresc, fiindc\
pe ceilal]i îi doresc [i mai pu]in. Sunt un cet\]ean
turmentat.
Când avea vreo zece ani, Alexandra s-a împrietenit
la mare cu o feti]\ din Elve]ia, Viviane. Ne-am apropiat
[i noi de p\rin]i, nu prea mult. Ne-au spus c\ în
vara urm\toare vor trece prin Timi[oara. Ne-au spus
[i când. I-am poftit pe la noi. Trecând lunile, ne-a
ie[it din cap. Într-o sear\, cum ne întorceam de la
concursul de admitere, frân]i, i-am g\sit a[teptându-ne
la poart\. I-am întrebat de ce nu ne anun]aser\. „Mais,
c’etait convenu.“ Episodul \sta educativ, mai ales
acum, la intrarea în U.E., ni l-a reamintit dosarul. {tiau
[i ce-i adusese Alexandrei Viviane. E drept, era un
„mijloc de ascultare“: un casetofon. •
31
România literar\ nr. 31 / 8 august 2008

a c t u a l i t a t e a
ochiul magic
Misterele Ieudului
Inaugurat\ recent în redac]ia OBSERVATORULUI
CULTURAL, a[a-numita Formul\ 1 are [anse tot mai
mari s\ devin\ un patent demn de stim\ al s\pt\mânalului
bucure[tean. Nu-i vorb\, ideea de a invita câte-o personalitate
a domeniului, într-un chat redac]ional, a ap\rut la noi
odat\ cu reîmprosp\tarea gazetelor sportive. Dar parc\
nu-]i d\ mâna s\ nu te bucuri când te gânde[ti c\ în fa]a
ecranului de computer, în dialog cu cititorii, nu-i vei g\si
nici pe Mutu, nici pe Chivu, nici pe – fereasc\ Dumnezeu!
– B\nel Nicoli]\. Ci, pân\ acum, pe autorul lui Simion
liftnicul, Petru Cimpoe[u, sau pe acela al Ieudului f\r\
ie[ire, Ioan Es. Pop. Dup\ toat\ aceast\ p\l\vr\geal\
amuzat\ prilejuit\ de Internet, o selec]ie din aceste replici
ajunge s\ ]in\ capul de afi[ al revistei [i s\ preia o parte
din gloria – pe cale s\ apun\ – a interviurilor.
Nu [tiu dac\, individual, ace[ti cititori ar fi încercat
vreodat\ s\ ob]in\ un asemenea dialog cu Ioan Es. Pop.
Intermedia]i de neobositul un cristian, îns\, se pare c\
au reu[it de-a dreptul. La prima strigare (discu]ia are dou\
p\r]i, ce vor fi publicate succesiv), în num\rul 176
(434) al Observatorului Cultural îi întâlnim, în ordinea
intr\rii în chat, pe Andy23, Diana, un cristian, Dan Per[a,
Laura, Cristina Ispas, Iulia Iarca, Marius Chivu, Marius
Ianu[, Peter Demeny, Oana Ninu, R\zvan }upa, Adina
Dini]oiu, Roxy23. Cam a[a arat\ cel din urm\ r\spuns pe
care, în acest episod, poetul nou\zecist îl ofer\: „În ultimii
ani de profesorat (1986/ 87/ 88) mi-am dat seama c\ n-
am voca]ie de profesor. Tot pe atunci, proasp\t c\s\torit,
am realizat c\ sunt un so] lamentabil. {i c\ banii m\
ocolesc. {i c\ sem\n tot mai mult cu o victim\ sigur\. A[
fi plecat la Cluj, pentru c\ fosta mea so]ie [i fiica mea
locuiau acolo, dar în to]i anii în care am sperat la o deta[are
nu mi s-a oferit [ansa unui post nici m\car în jude]ul Cluj,
dar\mite în ora[ul Cluj. Acestea [i multe altele, [i mai
mizere, m-au împins s\ iau totul de la cap\t. {i am procedat
premeditat: în 1988 l-am rugat pe fiul birta[ului din Ieud,
care lucra deja la Casa Poporului, s\-mi pun\ o vorb\
bun\ pe lâng\ sor\-sa, inginer\ la aceea[i institu]ie, pentru
a fi primit [i eu s\ lucrez acolo. {tefan Hru[c\ m-a adus
de la Ieud la Bucure[ti.” Cronicarul e ner\bd\tor, ca
alt\dat\ devoratorii de romane de mistere în foileton, s\
afle urmarea!
Compania Na]ional\
„Loteria Român\“S.A
a sprijinit financiar
proiectele U.S.R dedicate
Centenarului Societ\]ii
Scriitorilor Români
Fr\]ia Bibliotecii
Tot zapînd ca s\ scap de relu\rile obosite ale verii, am
dat peste o secven]\ în care el, ea [i b\ie]ii r\i ajung, dup\
o urm\rire prin p\dure, de cealalt\ parte a Himalayei,
în ]inutul legendar Shangri-La, un mic paradis încadrat
de catarge pe care fîlfîie file de carte. Imaginea nefiind
prea obi[nuit\, am l\sat o vreme telecomanda s\ se
odihneasc\. Lui i se spune Bibliotecarul, ea e un fel de
gard\ de corp [i împreun\ trebuie s\ recupereze, folosind
numerologie, istorie, [i indiciile dintr-o carte în limba
p\s\reasc\ (!), buc\]ile pierdute prin lume din Lancea
Destinului, cu care se poate controla universul.
Reu[esc, dup\ multe aventuri, s\ înving\ Fr\]ia {arpelui,
care rîvne[te la puterea armei, [i lancea ajunge la locul
ei, în Biblioteca Metropolitan\. Partea din film (The
Librarian. Quest for the Spear, tradus la noi Comoara din
spatele c\r]ilor) pe care nu am v\zut-o e despre angajarea
unui [oarece de universitate cu dou\zeci [i dou\ de diplome
la sus-pomenita bibliotec\, unde va s\ aib\ în grij\ fondul
special, care nu e, cum ne-am putea gîndi, cimitirul c\r]ilor
poprite, ci o colec]ie de mituri vii, care chiar exist\, de
la Cutia Pandorei la Excalibur. Cînd unul dintre exponate
dispare, începe filmul de ac]iune.
Concluzia lui, pe care o preiau aproape ad litteram de
pe un site de prezentare, este c\ anii de citit ai titratului
bibliotecar [i-au ar\tat utilitatea. Mul]imea lucrurilor pe
care le-a aflat din c\r]i l-a ajutat s\ salveze lumea. Nu e,
s\ recunoa[tem, ceva ce auzim prea des. A[a c\,
dincolo de sub]irimea scenariului, povestea cu happy end
în bibliotec\ mi-a f\cut pl\cere. Ar fi fost mai corect,
totu[i, s\ se cheme – dac\ tot traducem, ca de obicei,
departe de titlul original – Comoara din c\r]i dar, m\ rog,
bine [i a[a...
Negru [i roz
SUPLIMENTUL DE CULTUR| public\ `n nr.
189 convorbiri cu trei dintre cei mai buni prozatori români
contemporani (desigur, autori Polirom & Cartea Româneasc\,
fiindc\ numai de ace[tia se ocup\ revista). ~ntre altele,
Caius Dobrescu, Florina Ilis [i Filip Florian s`nt chestiona]i
`n leg\tur\ cu [ansele literaturii române `n str\in\tate [i
rolul institu]iilor din ]ar\ `n promovarea ei. Caius Dobrescu
crede c\ „exotismul“ e un capital, dar „Nu mi se pare
normal ca tot ce se face s\ fie asimilat Fanfarei
Cioc`rlia. Eu cred c\ dincolo de exotism, po]i s\ participi
direct la ce se `nt`mpl\ `n lumea aceasta [i la focarele ei
de elaborare imaginar\ [i teoretic\. S\ fii european nu
`nseamn\ s\ adop]i tot ce se produce acolo ast\zi sau ce
s-a produs ieri ori alalt\ieri, ci `nseamn\ uneori s\ ataci
focarele centrale ale imaginarului european [i s\ le schimbi
sensul. De pild\, eu pot s\ m\ raportez la literatura din
secolul al XVIII-lea pe care ei o cred gata ambalat\ [i
`mpachetat\ [i s\-i schimb perspectiva, s\ dovedesc c\
e c`t se poate de vie [i c\ autori de atunci sunt mai interesan]i
dec`t autori occidentali de azi, cel pu]in pentru mine.“
Romanciera de voca]ie [i curs\ lung\ Florina Ilis, pe c`t
de discret\, pe at`t de muncitoare (scrie zilnic, de[i are
[i o slujb\) a v\zut la fa]a locului cum stau lucrurile `n
timpul unei burse I.C.R. de o lun\ la Paris, `n care a colindat
[i libr\riile: „Mi-am dat seama c\ spa]iile acordate literaturii
române s`nt inexistente. Nu exist\ un raft dedicat literaturii
române. ~n cel mai bun caz s`ntem pe raftul literaturii din
Est f\r\ nici o demarca]ie, ca s\-]i dai seama c\ exist\
acolo [i literatur\ român\. Apoi, nu avem o libr\rie
româneasc\. Am v\zut `n schimb o libr\rie polonez\,
foarte bine plasat\, pe Saint Germain, un loc foarte vizibil.
O libr\rie româneasc\ ar da o vizibilitate foarte mare
literaturii române.“ Vina lipsei de vizibilitate apar]ine, pe
de o parte, chiar literaturii române contemporane care,
tematic, „nu prea se situeaz\ `n actualitatea european\“,
pe de alta, autorit\]ilor din domeniul culturii care, de
exemplu, nu s-au ocupat s\ discute cu Gallimard, includerea
`n colec]ia ei de mari poe]i din toat\ lumea [i a unui român.
~ntrebat [i el dac\ „literatura român\ are [anse `n urm\torii
zece ani s\ devin\ o mod\ [i, dac\ da, avem deja c\r]ile
cu care s\ impunem chiar [i un val de exotism“, deja
tradusul Filip Florian e mai optimist dec`t colegii lui: „Nu
cred c\ putem vorbi la nivelul acesta de mas\, popula]ii
nesf\r[ite care s\ se `nnebuneasc\ dup\ literatura român\.
{i nici nu cred c\ este cazul cu o literatur\, ci eventual cu
unii autori. ~n acela[i timp, un lucru de care eu s`nt convins
c\ se petrece este c\ literatura român\, prin tot mai
mul]i autori, `ncepe s\ existe, este pe pia]a c\r]ilor. |sta
deja este un lucru mare. Nu trebuie s\ sper\m la
succese cu totul [i cu totul uluitoare, ci trebuie s\ nu
mai avem jena aceea nesf`r[it\ c\, atunci c`nd intr\m `n
libr\rii occidentale, pur [i simplu nu exist\ autori români.
Simplul fapt de a fi acolo cred c\ este nemaipomenit. ~n
fond, dac\ pl\cerea cititului – care `n ]\ri ca Germania,
Austria, Elve]ia, Fran]a exist\ categoric – e satisf\cut\ de
c\r]ile acestea, viitorul este roz.“
Cronicar
Din lucr\rile de bacalaureat
Romanii i-au b\tut crunt pe cartilaginezii din Cartagina.
{coala Ardelean\ nu a avut propriu-zis sediu, din lips\
de fonduri austro-ungare.
Haiducii din doine, balade [i idile erau liberi [i ferici]i
ca p\s\rile, animalele [i pe[tii care zburd\ prin codri.
Balada e o specie a liricii populare inventat\ de Ciprian
Porumbescu.
De[i s-a ocupat mult cu turismul, Calistrat Hoga[ vorbea
latina la perfec]ie.
Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima
este considerat\ a treia. În Scrisoarea a III-a se desf\[oar\
b\t\lia de la Rovinari.
Conversa]ia dintre Baiazid [i Mircea este descris\
cuvânt cu cuvânt, cu toate c\ autorul n-a prea fost cine [tie
ce de fa]\.
Când Baiazid îl întreab\ arogant „Tu e[ti Mircea?”,
domnitorul român nu se pierde cu firea [i îi r\spunde la
fix: „Da-mp\rate!”
C\lin ]ine de mân\ mireasa care are p\rul lung de
fericire. Ea lupt\ s\ pun\ mâna pe dragostea fl\c\ului.
Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai
întoarce acas\ fiind jefuuit de ni[te oameni invidio[i.
Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în via]a sa.
(culese de pe Internet)
Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
abonament trei luni (13 numere) - 40 lei
abonament [ase luni (26 numere) - 70 lei
abonament un an (52 numere) - 140 lei
Abonamente 2008
Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . .
sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . .
telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
România literar\
~ncep`nd cu 1 ianuarie 2008 abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media!
Completa]i [i trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L. str. Pictor
Hârlescu nr 6, sector 2, Bucure[ti, 022195. Tel.: 255.19.18, 255.18.00.
Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul:
RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady.
Pentru institu]ii bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3.
Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau
300 USD pentru un an. V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\
complet\.
Pentru abona]ii din ]ar\ [i str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente
direct la redac]ie, r\m`ne valabil\ adresa: dir. adm. Corneliu Ionescu, Funda]ia România
literar\, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.