Revista Vitralii - Liviu Ioan Stoiciu

20 VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE
primele luni ale anului 1990 majoritatea unităţilor MApN şi-au rescris
jurnalele de luptă.
Ceea ce m-a determinat să scriu aceste rânduri a fost acel „pare” din
afirmaţia prietenului meu, dar şi percepţia sa potrivit căreia „chiar dacă
Securitatea a avut vreun rol în problema «teroriştilor», şi ea a fost capabilă să
şteargă toate urmele”.
Nu este prima dată când întâlnesc o asemenea percepţie eronată la
conaţionalii noştri privind “omnipotenţa” Securităţii. Aceasta a fost şi percepţia
unora din serviciile speciale adverse, care au şi contribuit direct – din
convingere sau involuntar – la formarea ei, transformând-o într-un adevărat
mit. Percepţia eronată asupra securităţii în ansamblul ei a fost motivul
determinant pentru a încerca anihilarea ei (chiar şi fizică), pentru a o neutraliza
măcar pe o perioadă de timp. De aceea Securitatea a fost culpabilizată pentru
toate atrocităţile săvârşite în decembrie 1989, de aceea în propaganda media
declanşată în decembrie 1989 – şi care mai continuă şi astăzi – se foloseşte
sintagma „securişti-terorişti”.
Heinrich Heine spunea că „Naivii cred că pentru a cuceri Capitoliul
trebuie să ataci mai întâi gâştele”. Nu este tocmai traducerea exactă, dar altfel
s-ar putea să jignesc prea mulţi dintre cei care au gândit şi au acţionat astfel
acum 21 de ani. Şi care mai gândesc astfel şi în prezent.
Acestea sunt motivele pentru care m-am hotărât să prezint cititorilor
câteva aspecte inedite în ce priveşte “teroriştii”.
1. În ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orei 19 00 , mă aflam în camera
ofiţerului de serviciu pe unitate când locotenent-colonelul Gheorghe Diaconescu,
locţiitorul şefului Contraspionajului, care se afla atunci la comanda Direcţiei, a
ieşit din biroul său şi m-a întrebat unde este în acel moment celălalt locţiitor, lt.
colonelul Emil Rădulescu. I-am răspuns că acesta se află în biroul său de la etajul
5, de unde tocmai mă întorsesem în urmă cu câteva minute.
Gheorghe Diaconescu părea agitat şi bulversat. S-a întors în cabinet şi,
ulterior, mi-a relatat ce se întâmplase. Fusese sunat de către domnul generalcolonel
Iulian Vlad, şeful D.S.S., care se afla în acea perioadă blocat împreună
cu general-maior Ştefan Guşe într-un birou al fostului CC al PCR. Şeful D.S.S.
l-a întrebat unde se afla în acel moment lt. colonel Emil Rădulescu, întrucât ţinea
în mână legitimaţia de ofiţer a acestuia. Legitimaţia îi fusese predată generalului
Ştefan Guşe de către un ofiţer MApN, cu precizarea că fusese găsită asupra unui
„terorist” adus grav rănit la Spitalul Floreasca şi decedat între timp.