Revista Vitralii - Liviu Ioan Stoiciu
Revista Vitralii - Liviu Ioan Stoiciu
Revista Vitralii - Liviu Ioan Stoiciu
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
VITRALII - LUMINI ŞI UMBRE 49<br />
„BONJOUR, MONSIEUR MARKOUFF!”<br />
Este salutul meu prietenesc şi „colegial” pe care ţi-l adresez, oriunde te-ai<br />
afla. Povestea noastră s-a derulat în anii 1988 şi 1989, el ataşat comercial al<br />
Ambasadei Franţei la Bucureşti, eu într-un post de comandă la Securitatea<br />
Judeţeană Tulcea. Şi pentru că 1989 va rămâne un an de referinţă în istoria<br />
României, la distanţa la care ne aflăm, este bine să se ştie cât mai multe despre<br />
cursul real al evenimentelor din acea perioadă. Este adevărat că nici noi, care<br />
ne aflam în vâltoarea lor, nu ştiam că vor deveni tragice.<br />
În primăvara lui 1988, am primit informaţii că un autoturism CD (Corp<br />
Diplomatic) cu un bărbat şi o femeie, ce păreau a fi soţ şi soţie, aveau să vină<br />
în vizită în comunele cu populaţie majoritară de ruşi-lipoveni, mai ales la<br />
Carcaliu, Slava Cercheză, Slava Rusă, Sarichioi, Jurilovca, dar nu numai.<br />
Amândoi vorbeau cursiv limba rusă, cunoşteau obiceiurile, vizitau lăcaşuri de<br />
cult, participau la diverse manifestări.<br />
Mie mi-a atras atenţia că erau interesaţi să-şi creeze multiple relaţii,<br />
împărţeau cadouri, făceau promisiuni etc. Ca urmare, orice s-ar spune, se<br />
impunea să se facă măcar verificări de rutină pentru a ne da seama despre ce e<br />
vorba, ele fiind în concordanţă cu respectarea Convenţiilor de la Viena şi de la<br />
Geneva privind regulile relaţiilor diplomatice dintre state. Aşa am stabilit că<br />
autoturismul aparţinea Ambasadei franceze la Bucureşti şi îl deservea pe<br />
ataşatul comercial. Deci, el era bărbatul, iar femeia era soţia lui.<br />
Din datele pe care le aveam, se putea deduce că respectivul făcea parte<br />
dintre ruşii stabiliţi în Franţa după revoluţia din octombrie 1917, care îşi<br />
adaptase numele la specificul local, devenind Markouff. Soţia lui vorbea cursiv<br />
limba rusă şi cunoştea bine obiceiurile populare ruseşti, ceea ce ne-a făcut să<br />
considerăm că avea aceeaşi origine etnică.<br />
Pe baza acestor date, am hotărât să ne ocupăm de ei profesional, în<br />
virtutea atribuţiunilor legale, având în vedere că ceea ce făceau el şi onorabila<br />
sa soţie nu intra în niciun fel în atribuţiile unui ataşat comercial. L-am botezat<br />
“Mark” şi, împreună cu un ofiţer din subordine, am început să aplicăm<br />
măsurile operative pe care le aveam la îndemână.<br />
Pentru ca cititorul să înţeleagă cât mai bine contextul social din zonă,<br />
mă văd nevoit să prezint câteva date pe care le apreciez ca necesare.