Anton Georgescu - Oglinda literara

ATITUDINI
Mea culpa, domnule
VOSGANIAN!
Cu prilejul vernisării unei prime expoziţii foto-documentare
cu documente inedite, provenite din arhivele CNSAS, în care
se găsesc şi fotografii în care O. GOGA era alături de cel
care a ordonat otrăvirea sa, respectiv odiosul rege cu apetit
criminal Carol al II-lea, un ziarist a insistat cu întrebările, nu
puţine, absurde şi dovedind o nescuzabilă lipsă de informaţie,
astfel încât, în final, am subliniat că, în cazul în care mai există
persoane, şi din nefericire mai există, care susţin doar varianta
comodă că Goga 1 ar fi murit din cauza unei congestii cerebrale, eu
am subliniat că, întrucât astăzi există mijloace tehnice extrem de
performante, care au elucidat indubitabil fapte criminale produse
în urmă cu sute şi mii de ani, s-ar putea recurge la efectuarea
unor verificări similare prin prelevarea unor părţi din rămăşiţele
pământeşti ale poetului şi politicianului O. GOGA. Neînţelegând
exact sensul cuvintelor mele, unii ziarişti, în căutarea înfometată
de senzaţional, au lăsat să se înţeleagă că, în realitate, eu aş fi
solicitat nici mai mult nici mai puţin decât deshumarea poetului.
O asemenea idee a încălzit la maximum mai multe publicaţii
şi posturi de televiziune, astfel încât, în cursul după-mesei de
miercuri, 28 septembrie a.c., postul de televiziune Realitatea
mi-a solicitat o intervenţie televizată pe acelaşi subiect. În cadrul
succintului dialog purtat pe această temă cu moderatoarea din
platou, aceasta m-a întrebat dacă îmi pun speranţa că oamenii
politici actuali ar fi dispuşi şi şi-ar da concursul pentru realizarea
acestei verificări.
Cu onestitate am răspuns că mă îndoiesc că oamenii politici
de astăzi ar vrea să facă ceva pentru O. GOGA, deoarece n-au
făcut absolut nimic după 1990 şi aceasta, pentru că cei mai mulţi
nu-i cunosc opera şi nici nu se obosesc să o citească. Fără să
cunosc acest lucru, în platou se găsea, între alţii, şi cunoscutul
politician Varujan VOSGANIAN, care, după terminarea
intervenţiei mele, s-a lansat în proferarea de acuzaţii şi etichetări
la adresa subsemnatului pentru că aş fi adus atingere prestigiului
şi imaginii clasei politice româneşti, sugerând că aceasta nu se
omoară cu lectura şi cultura. Bătăiosul luptător, care este, în
timpul liber, şi vicepreşedinte al sindicatului de breaslă ce-şi
spune „Uniunea Scriitorilor”, declara că vorbeşte în numele a
peste 60 mii de politicieni, câţi ar reprezenta, în opinia sa clasa
politică de astăzi, din România postdecembristă.
Deoarece nu aveam posibilitatea de a răspunde în direct
formulărilor critice şi înfierărilor justificate ale distinsului om
politic şi nu mai puţin vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea
Scriitorilor”, aş dori, acum şi aici, să îmi fac Mea culpa, întrucât,
într-adevăr, purtătorul de cuvânt deplin îndreptăţit al emanaţilor
politici post-decembrişti are perfectă dreptate. Nu este absolut
deloc adevărat că cei peste 60 mii 2 reprezentanţi ai clasei politice
româneşti nu citesc, zi de zi, cu mare entuziasm şi sunt foarte
favorabili actelor de cultură, indiferent de gen sau formă de
expresie. Îmi scăpase pentru moment faptul că îndeosebi acolo,
în Parlamentul României, se citeşte intens, enorm, în comparaţie
cu alte medii 3 . Nu odată, insidioşii reporteri de televiziune ne
prezintă imagini în care aleşii neamului de dedulcesc cu lecturi
dintre cele mai serioase, dar nu din ziare şi publicaţii de cancan,
ci, de fiecare dată din opere clasicilor literaturii româneşti
şi universale. Unii dintre aleşii neamului sunt cititori atât de
înrăiţi încât nu odată părăsesc plenul camerelor în care au
fost aleşi pentru a se retrage în sălile de lectură ale bibliotecii
parlamentului. Şi, pentru că, din păcate, capacitatea acestor săli
de lectură este mult mai mică decât apetitul aleşilor neamului,
secretarii sau consilierii parlamentarilor se scoală cu noaptea în
capă şi stau la coadă în faţa bibliotecilor pentru a putea prinde un
loc pentru cei pe care îi reprezintă. Numai astfel se explică de ce,
de foarte multe ori, sălile de dezbateri parlamentare sunt goale,
iar, neinspiraţii ziarişti nu se deranjează să se ducă la biblioteca
Parlamentului sau poate nu au interesul să arate ce apetit de
cultură au aleşii neamului.
Din câte îmi amintesc, pe holul de la intrarea în Camera
Deputaţilor şi probabil şi la Senat sunt standuri permanente de
cărţi, aprovizionate aproape zilnic cu cele mai recente titluri de
literatură, istorie, artă etc. astfel încât, la reîntoarcerea acasă, la
sfârşitul săptămânii, aleşii neamului duc cu ei zeci, chiar sute, de
volume noi, desigur, după ce leau
citit, din doască în doască,
lucru din ce în ce mai vizibil
din calitatea excepţională
a iniţiativelor lor legislative
extrem de argumentate şi
coerent redactate care rezolvă
cât ai clipi marile necazuri cu
care se confruntă populaţia şi
ţara în aceste momente.
Un alt motiv pentru
care îmi fac mea-culpa faţă
de distinsul vicepreşedinte
al sindicatului „Uniunea Dan Brudaşcu
Scriitorilor” este acela că mi-a
scăpat din vedere faptul că
după ce revin în judeţele pe care le reprezintă în Parlament,
aleşii neamului tot de cultură se ocupă. Iată de ce, în zilele de
vineri, sâmbătă şi duminică foaierele teatrelor, sălile de expoziţii
sau concerte, cluburile, casele de cultură şi celelalte instituţii sunt
pline de politicieni de la nivel central sau local care le înnobilează
prin distinsa lor prezenţă.
Din păcate, fiind perioadă de week-end, marea majoritate
a bibliotecilor sunt închise, aşa că, desigur, acestea sunt lipsite
de prezenţa augustă a clasei politice pe care o deplânge distinsul
sindicalist literar Varujan VOSGANIAN.
Un alt aspect care mi-a scăpat, desigur, sunt şi numeroasele
iniţiative şi intervenţii ale celor 60 de mii de politicieni în
apărare3a cărora sare dl. VOSGANIAN şi care, după 1990 au
fericit instituţiile de cultură şi pe cei care lucrează în ele.
Iată doar câteva exemple, fără pretenţia de a epuiza toate
situaţiile, de altfel bine-cunoscute opiniei publice: personalul care
lucrează în instituţiile de cultură beneficiază de cele mai ridicate
salarii la nivelul economiei naţionale, de-au ajuns europenii
să ne invidieze la acest capitol pentru bunăstarea ce ne este
asigurată de cei peste 60 de mii de politicieni pe care afirmaţiile
mele răutăcioase i-ar putea afecta ca imagine. Un alt aspect la
fel de relevant este şi cel al investiţiilor enorme făcute după 1990,
inclusiv în perioada în care dl. VOSGANIAN era ministru de
finanţe, în interesul instituţiilor de cultură. Aşa se face că peste
tot în ţară au fost construite sute de lăcaşuri de cultură, săli de
spectacole, de expoziţii, ateliere de creaţie, galerii de artă etc.
Iată de ce, distinse domnule VOSGANIAN, se impune sămi
cer iertare pentru afirmaţiile pe care le-am făcut.
În intervenţia, deplin justificată a distinsului om politic,
s-a făcut referire şi la poetul O. GOGA. În calitatea sa de
vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor”, dl.
VOSGANIAN ne-a împărtăşit din preocupările elevate ale
instituţiei pe care o conduce, pentru a asigura mai buna şi corecta
receptare şi valorificare a operei unor autori clasici, remarcabili ai
culturii şi literaturii române, inclusiv în cazul poetului O. GOGA.
Repezit şi pripit, cum mă ştiu, am scăpat din vedere, fapt pentru
care îi cer din nou iertare domnului Varujan VOSGANIAN, cât de
mult s-a implicat Uniunea Scriitorilor după 1990 nu numai pentru
o mai corectă, completă şi dreaptă receptare a operei şi activităţii
desfăşurate de poetul O. GOGA, ci şi pentru cuvenita marcare
prin numeroase simpozioane, sesiuni ştiinţifice etc. a poetului,
atât la nivel naţional cât şi în plan local cu prilejul unor date
aniversare sau comemorative. Bibliotecile sunt pline de volume,
editări şi reeditări ale operei poetului, astfel încât n-a mai rămas
absolut nimic nevalorificat din scrisul poetic sau jurnalistic ale lui
O. GOGA. Aceasta, desigur şi ca un semn de preţuire pentru
faptul că O. GOGA a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor
Români şi de 3 ori vicepreşedinte al Academiei Române.
Şi un ultim aspect pe care doresc să îl aduc în atenţia
opiniei publice tot ca o scuză a mea faţă de distinsul domn
Senator şi vicepreşedinte al sindicatului „Uniunea Scriitorilor”
vizează situaţia mai mult decât înfloritoare a Casei memoriale a
poetului O. GOGA. An de an clasa politică, pe care o reprezintă
cu strălucire domnul VOSGANIAN alocă zeci de miliarde de lei
pentru întreţinerea cum se cuvine a acestui locaş singular în
România, aşa încât, nu este deloc adevărat că, după cum susţin
unii răutăcioşi, mausoleul este pe cale a fi complet distrus, căile
de acces au devenit pericole pentru cei care se opresc spre a
vizita complexul, iar alte părţi ale muzeului riscă să fie închise
datorită deteriorărilor avansate. Nu mă îndoiesc că domnului
vicepreşedinte al sindicatului de breaslă „uniunea Scriitorilor” îi
sunt cunoscute toate aceste aspecte şi multe altele legate de
î
7352 www.oglindaliterara.ro