Occidentul Romanesc nr 53

More documents

Recommendations

Info

10 IULIE 2015 Pagina mea Dr. Gabriela Căluţiu Sonnenberg Benissa - Spania „¡Salud, dinero, amor y mucho tiempo para disfrutalo!” „Sănătate, bani, amor şi mult timp pentru a ne bucura de ele!” zic fraţii noştri întru latinitate când ridică paharul şi toastează pentru un viitor ferice. Dar, lăsând la o parte expresiile de pahar şi alte detalii legate de arta sărbătoririi, localnicii mai cultivă şi alte ritualuri. Răspândit în luna iunie e-ndrăgitul şi îndrăcitul dans cu care se-ntâmpină vara în vestita Noche de San Juan (Noaptea Sfântului Ioan, de pe 23 spre 24 iunie). Așa merg treburile: Primele semne de nelinişte se observă la lăsatul serii, când spaniolii distribuiţi în cete și înarmaţi cu pături şi sacoşe pline de merinde ( merienda) se-ndreaptă spre plaje. Odată cu lăsatul serii se formează grupuri şi grupuleţe care tăifăsuiesc molcolm în jurul focurilor aprinse, gustând tapas, sorbind din pahare şi îngânând melodii melancolice. Pe măsură ce se apropie cumpăna nopţii, spiritele încep să se încingă. Tinerii înteţesc focurile, gălăgia creşte, ţipetele se suprapun peste surdina valurilor care se sparg de mal. Cel târziu la cinci minute înainte de miezul nopţii, fiecare om prezent pe plajă ţine în mână trei bileţele pe care şi-a notat cu multe zile înainte trei dorinţe. Extrem de importante, desigur! Regula ritualului prevede ca fiecare să aibă la îndemână trei fructe diferite („ala, bala, portocala?”), trei flori şi trei monede. După ce memorează bine cele trei dorinţe şi ordinea în care ţine obiectele de „cult” în mână, la bătaia ceasului solstițiului care vesteşte începerea verii, fiecare strigă o dorinţă şi aruncă peste umăr, în trei serii consecutive, fructul, floarea şi moneda. Trei dorinţe sunt permise, aşadar. Apoi toţi se aruncă în valuri, îmbrăcaţi, scufundându-ne cu cap cu tot. De 7 ori! Cei mai slabi de înger, care nu fac faţă temperaturii destul de reci a apei în luna iunie înlocuiesc operaţiunea de scufundare cu o succesiu- ne de sărituri peste şapte luri consecutive. Dar atenţie: vase sare cu spatele spre mare! Cine întoarce capul, chiar şi numai o singură dată, riscă să nu i se împlinească nimic din dorinţele propuse (precum nefericitul Orfeu, care a ratat şansa de a-şi salva iubita din infern, după ce a aruncat o privire înapoi). „Garanţia” împliniri dorinţelor o au doar cei care, după ieşirea din apele mării, execută obligatoria săritură prin flăcări. Această ultimativă „probă de foc” facilitează pasămite privitul cu încredere către viitor. O tânără spaniolă care încearcă an de an să sară cu spatele peste şapte valuri mi-a mărturisit că atare cascadorie este practic imposibilă fără să trișezi măcar aruncând o miniocheadă peste umăr. Era de așteptat ca, așa ca-n mai toate întreprinderile din viaţă, fără un pic de șiretlic să nu reușească nimic. Poate că expresia ”spălatului cu toate apele”, urmată de purificarea prin foc s-a consacrat tocmai după o astfel de acțiune curajoasă. Scenă şi martoră ritualului bizar, cu tentă păgână, rămâne plaja. Un dans al ielelor, un vis întruchipat pentru o clipită, pasaj dintr-o piesă de teatru antică pe scena litoralului Mării Nostrum. O amintire efemeră, sculptată în spuma mării. Știu că procedura cu săritul peste valuri și cu gesturile ritualice din noaptea de San Juan pare complicată, dacă nu chiar imposibilă, dar nu ea e cea care-mi dă mie dureri de cap. Ce m-ar pune cu adevărat în încurcătură ar fi întrebarea simplă: ”Ce-mi doresc?” Nu pentru că aș avea de toate – dealtfel nu cred că există om pe lumea asta care să aibă tot ce vrea – ci pentru că nu știu cum să-mi ierarhizez nevoile, n-am habar care sunt cele trei dorințe mai importante decât toate celelalte. Nu mă speriu de împlinirea clasicelor deziderate (să zicem sănătate, pace, bani sau fericire), ci mă tem de neîmplinirea celorlalte, cele pe care nu le pot solicita providenței concomitent cu primele. Cu alte cuvinte, nu dorințele incluse pe listă, ci cele excluse din ea mă preocupă mai tare. Cu dilema asta a nehotărârii am trăit de când mă știu. Dacă mă-ntreabă cineva : ”ești o fire ezitantă?”, eu îi răspund după o lungă pauză de reflecție: ”știu și eu?”. Ca să fiu pregătită în caz că voi câștiga un loz mare sau dacă dau peste lampa lui Aladin, m-am documentat pe la specialiștii în domeniu. Ce se cade să facem ca să fim fericiți? Mentorul meu Johan Bun venit, vară! Galtung, venerabil om de știință, octogenar sprinten la minte și vioi la capitolul sociologie și viitorologie a scris câteva vorbe memorabile pe tema fericirii. Mă gândesc să-l urmez, pentru că sunt sigură că știe știe ce spune în cartea pentru care i s-a decernat premiul norvegian pentru literatură. Vă împărtășesc câteva pasaje (sublinierile îmi aparțin mie): ”Am o mică reţetă a fericirii. E simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă. Formula conţine conştientizarea intensă a bucuriilor pe care le experimentezi, a celor pozitive. Nu-ţi suprima durerea, răul. Nu te minţi sau amăgi nici pe tine, nici pe cei apropiaţi, nici pe Dumnezeu. Tu singur poţi descoperi care sunt lucrurile ce trebuie acceptate ca fiind de la sine înţelese, gustând din plin fiecare moment de bucurie care-ţi este dat pe pământ, clasând la minciuni teza învechită conform căreia „în viaţă bucuria trebuie plătită prin suferinţe”. Sădeşte bucurie în tine şi în ceilalţi şi vei culege din ea însutit. Conştientizarea e cea care face diferenţa. Puţină pictură frumoasă, câteva cuvinte vesele spuse în sinea ta nu pot strica. Începi prin a-ţi spune cât de bine te simţi. Dacă te doare un pic un dinte, 99,99% din corp funcţionează perfect – eşti conştient de asta? Poţi să te bucuri de problemele pe care nu le ai? (...) E posibil ca masa luată într-un restaurant stilat, distins cu stele din Guide Michelin să depăşească bucuria unei felii de pâine cu unt bine pregătită de mâna ta?” Tot el spune: ”Dacă eşti incapabil să adaugi bucurie călătoriei, nu ai experienţe estetice, nu tu conversaţie cu un alt om, nici observaţii glumeţe care s-o înveselească pe femeia de la casă, nici curiozitatea care se asociază sondării unui teren nou, dacă nu porţi un surâs în inimă, cum vrei să-l sădeşti în zâmbetul altora? Cu timpul dobândeşti dexteritate în a găsi sursele bucuriei, oriunde ai fi, chiar să le creezi pentru tine sau pentru alţii, ca izvor al fericirii. Simţul umorului ajută colosal şi se poate dezvolta în continuare. Orice situaţie în care te regăseşti are o perspectivă, un unghi din care o priveşti, găsindu-i valenţe vesele, poate chiar aşa de amuzante încât îţi dau lacrimile de râs. Râsul, dar şi plânsul, pompează cascade de endorfină în sânge şi creează viaţă nouă în tine. Dispui de o bună fiziologie, pe care poţi clădi. Dacă realizezi acest adevăr simplu, anume că fericirea nu e localizată undeva în spaţiu, nu e un loc sau o ţară pe care trebuie să o descoperi, eşti salvat. Fericirea se autocreează, e peste tot, în orice moment. Şi în închisoare, de exemplu. Dar tu trebuie să lucrezi asupra ei, pentru ca ea să se poată instala.” Și în final: ”Mai am încă o mică formulă a fericirii. Tot simplă, nu infailibilă, dar foarte efectivă: Urmăreşte un ţel în viaţă. Întreabă-te: „Cum ar arăta viaţa bună?” Adesea m-a surprins golul din răspunsuri. Mulți nu numai că şi-au ales un proiect de viaţă lipsit de înţelepciune şi nerealist, ci adesea nu au niciun plan, chiar deloc. Sunt ca frunzele bătute de vânt, în toate direcţiile. În toamna ruginie a frunzei virajul spre roşu se accentuează, moartea se apropie. Gândeşte-te să te ocupi bine de propria ta persoană; tu ai aceleaşi drepturi cu oamenii cărora le dai o mână de ajutor. A-ţi transforma viaţa în cenuşă şi fum poate că-l impresionează pe Dumnezeu, dar cu siguranţă nu le dă mai multă putere celor din jur. Nu te folosi de disperarea altora pentru a te scoate din propria ta disperare, şi nici invers. Poţi însă să te foloseşti de un nou proiect de viaţă pentru a le ameliora pe amândouă.(...) Pacea e pretenţioasă şi cere timp. Mai am o mică reţetă pentru sănătate: Mişcă-te corect, mănâncă bine. Dar, înainte de toate, fii fericit. Încearcă șă sporești conştient nenumăratele bucurii mici, de zi cu zi, urmăreşte un ţel prin viaţa ta, trăieşte cu bucurie. Fericirea şi sănătatea convieţuiesc foarte aproape una de alta.” Simplu, aproape banal și enorm de efectiv. Între noi fie vorba, parcă a descris mentalitatea poporului spaniol, cel în mijlocul căruia norvegianul Johan Galtung a ales dealtfel să trăiască încă de pe vremea Generalului Franco (o epocă nu tocmai fericită, dacă o judecăm din afară). Autorul pasajelor citate mai sus este cel mai mare specialist mondial pe probleme de pace și de rezolvare a conflictelor din lume, omul foarte activ care de la cel de-al doilea Război Mondial încoace a participat la un număr covârșitor de tratative, înființând catedre și universități care se dedică științei armoniei și echilibrului planetare. A colaborat cu NATO și ONU, a primit Premiul Nobel Alternativ pentru Pace și premiul Gandi și ... a ales să trăiască în Spania, pe litoralul Mediteranei. Poate a făcut-o și pentru că aici lumea are suficientă fantezie pentru a ieși pe plajă chiar și noaptea, la solstițiul de vară, ca să se spele în mare de necazuri și să-și testeze dorințele de fericire, trecându-le prin foc și pară, dar mai ales ca să fie laolaltă, bucurându-se în mijlocul celor dragi de miracolul acestei feerice naturi însorite, la propriu și la figurat. Bun venit exuberanță estivală!
Educaţie şi cultură IULIE 2015 11 Dan Caragea - Critic literar Portugalia Norma ne arată că nu ne putem bizui în chip absolut doar pe auz sau pe pronunția deprinsă spontan, de la alții. Deși principiul scrierii limbii române este unul fonetic, există diferențe subtile între scriere și rostire. Spunem, bunăoară, „uaie” (cu u scurt), dar scriem „oaie”; rostim „ieu” (cu i scurt), dar scriem „eu”. Principiul fonetic nu este și nu poate fi unul absolut. Așa cum se întâmplă și aiurea, norma este temeiul și temelia unei limbi unitare. În realitate, moldovenii vor vorbi și în viitor moldovenește, cei din Transilvania vor rosti și ei după tradițiile graiurilor locale, dar scrierea trebuie unificată prin normă. Și astfel, ajungem la limba literară care trebuie predată în școli. Nevoia limbii zise literare este o realitate care nu ar trebui să ne intrige sau să ne revolte. În urmă cu mai bine de două sute de ani, a început lupta pentru o gramatică a limbii române, chiar înainte de a avea, ca stat, o constituție. Constituția și gramatica consfințesc legile de bază ale statului modern. Constituția este emanația Parlamentului, gramatica și dicționarul sunt Puşa Roth - Bucureşti Dimitrie Bolintineanu debutează în literatură cu poezia O fată tânără pe patul morţii (din care am reprodus un fragment), apărută în „Curierul de ambe sexe”, la 15 mai 1842, publicată de I.H. Rădulescu, poezie cu accente melodramatice, care evocă moartea timpurie a iubitei, înscriindu-se astfel în spiritul epocii romantice. Poezia a fost invocată mai târziu de Mihai Eminescu în Epigonii (Pe-un pat alb ca un linţoliu zace lebăda murindă,/Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă -/Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău;/ Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare,/Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare/Şi astfel B olintineanu începu cântecul său...) Bolintineanu a avut ca model poezia La jeune captive (Tânăra prizonieră), de André Chénier. Poet, om politic, diplomat, menirea Academiei. Ambele instituții sunt legiuitoare și apărătoare ale ființei naționale. Limba, bunăoară, este cel mai de preț patrimoniu al unei etnii. Când nimeni nu o mai vorbește, neamul se stinge iremediabil. Așa s-a întâmplat, în veacul al XIX-lea, cu dalmata. De aceea, a nesocoti limba literară nu este un semn de cumpătare și nici de respect pentru concetățeni. În prelungirea articolului precedent, voi discuta, mai întâi, poziția DOOM (2005) în privința accentului. ACCENTUL Nu are o poziție fixă în limba română, ceea ce duce, adesea, la deplasarea lui, în funcție de considerente socioculturale, dar mai ales de presiunile sistemului limbii, adică de analogiile pe care vorbitorii le stabilesc în minte cu vocabulele cunoscute (ca într-un dicționar de rime). Cum nu se pot da, pentru limba română, reguli de accentuare, așa cum există în spaniolă, de exemplu, vorbitorii trebuie să consulte dicționarul, ori de câte ori survin nesiguranțe sau rostiri care nu ne sună corect. Accentul poate sta pe ultima silabă, pe penultima, antepenultima și chiar pe a patra silabă numărată de la finală, precum la: gărgăriță, lapoviță, prepeliță, veveriță (cuvinte de origine slavă). Un număr mic de sufixe pot fi și accentuate și neaccentuate: -et (brădet, păsăret, dar foșnet, pocnet), -ete (scumpete, dar foamete), -iște troduse în DOOM, 2005, sintetizate de coordonatorul ediției, Ioana Vintilă- Rădulescu (Ce e nou în DOOM, Internet), și pe care le vom cometa cum se cuvine. Se recomandă o singură accentuare la: avarie, crater, despot. Avarie (din fr. avarie) s-a pronunțat inițial cu accentul pe i, după modelul francez. Din 1958, dicționarele academice au acceptat pronunția avarie la forma-tip. Aceeași poziție a accentului apare în: aprilie, butelie, camelie, c analie, evanghelie etc., în contrast cu cele cu accent pe penultima silabă: anomalie, bătălie, chelie etc. Pentru crater (din fr. cratère) au fost acceptate două pronunții până în 2005. Totuși varianta etimologică crater continuă să fie înregistrată în DEX, 2009. La fel, despot (ngr. despótis, fr. despote) avea o a doua formă, până în 2005, justificată de neogreacă și franceză. Includerea însă, mai demult, în programa școlară a piesei lui Vasile Alecsandri, Despotparticipant la Revoluţia de la 1848, de origine macedonean aromân, s-a născut în anul 1819, sau după alte surse în anul 1925, la Bolintin-Vale, unde părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în ţară din Ohrida. Foarte repede, căci în anul 1831 aceasta a murit, ca de altfel şi soţia lui, mama poetului, şi-a făcut un rost, fiind arendaş, mic proprietar, apoi subprefect, cu reşedinţa la Bolintin, sat aflat în apropiere de Bucureşti, însă el nu a reuşit să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji. Stabilindu-se peste câțiva ani în Bucureşti, viitorul poet urmează cursurile Colegiului „Sfântul Sava”, avându-i colegi pe la 1833 pe Alexandru Zanne și pe Al. Creţulescu, iar ca profesor de istorie pe Florian Aaron. Orfan de ambii părinţi încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susţine de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcţionăreşti. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843, secretar la departamentul „pricinilor suditeşti”. Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar, sau poate şi pentru faptul că Heliade îl lăudase la debutul lui literar. Înainte cu trei ani de declanşarea Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (porumbiște, dar iniște), -iță (porumbiță, dar bivoliță). În situațiile în care există două variante de accentuare, se preferă accentuarea spre finala cuvântului: bolnav, caracter, dușman, dar regizor (nu regizor, cum recomanda Îndreptarul). În poezie, din necesități ritmice se pot prefera variantele: „Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, / Dușmănit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste” (M. Eminescu, Scrisoarea III) În morfologia verbului apar confuzii la conjugarea a II-a și III-a. La prezentul indicativ, diferă modul de accentuare la persoanele I și a II-a plural: scădem, scădeți; tăcem, tăceți; dar mergem, mergeți; facem, faceți, zicem, ziceți (nu mergem, mergeți; făcem, făceți; zicem, ziceți). De asemenea, se observă deplasări incorecte ale accentului și în cazul verbului a fi, un verb de conjugarea a IV-a: suntem, sunteți, nu suntem, sunteți. Iată și unele aspectele noi, in- Revoluţiei paşoptiste, în 1845, poetul pleacă la studii în străinătate, la Paris, cu o bursă din partea „Asociaţiei literare”, sprijinită de fraţii Alexandru şi Ştefan Golescu, şi audiază cursurile lui Jules Michelet, Edgar Quinet şi Adam Mickiewicz. Doi ani mai târziu, în 1847, îi apare la București, primul volum de versuri, Colecție din poeziile domnului D. Bolintineanu, cuprinzând elegii, balade istorice și balada fantastică Mihnea și baba. În anul1848, anul Revoluţiei, Bolintineanu editează revista „Poporul suveran”, „gazetă politică și literară”, la care colaborează Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac. Întrucât Revoluția a fost înfrântă, Bolintineanu este silit să părăsească țara împreună cu alți conducători ai mișcării și se stabilește la Paris, unde va participa la activitățile politice și culturale ale exilului. În anul 1851, poetul părăsește Parisul îndreptându-se spre casă, dar nu i se permite intrarea în țară şi călătorește prin Bulgaria, C onstantinopol, Palestina, Egipt și Macedonia, scriind mai târziu un memorial de călătorie de ținută romantică. În 1855 apare romanul Manoil. Roman naţional în „România literară” a lui Vasile Alecsandri, iar sub îngrijirea lui G. Sion și cu prefața lui Radu Accentul Ionescu, volumul Poesii vechi și nouă, structurat pe următoarele cicluri: Elegii, Balade, Florile Bosforului, Epistole, Cântece, Poeme. În anul 1858 publică volumul Legende sau Basme naționale în versuri, urmat de Melodii române și proza memorialistică și de voiaj, Călătorii pe Dunăre și în Bulgaria dar și Cântarea României, în versuri, precum și ziarul unionist „Dâmbovița”, toate tipărite la Tipografia Națională a lui Iosif Romanov. Întorcându-se în ţară intră în politică, iar pe 12 octombrie 1863 este numit ministrul Cultelor şi al Instrucţiunii publice, în guvernul condus de Mihail Kogălniceanu. La 19 iulie 1864 demisionează din guvern şi este numit de Alexandru Ioan Cuza, membru al Consiliului de Stat. Prin stăruinţele lui, ale lui Costache Negri şi ale lui V. A. Urechia, sunt înfiinţate primele şcoli la românii macedoneni. Tipăreşte volumul de satire Nemesis, urmat de Legende noui şi de romanul Elena. Publică volumul Călătorii la românii din Macedonia. Pentru a se întreţine, începe să publice seria de „vieţi” romanţate ale unor personalităţi istorice: Viaţa lui Vlad Ţepeş şi Mircea Vodă cel Bătrân, Viaţa lui Ştefan Vodă cel Mare, Viaţa lui Mihai Vodă, a dus la consolidarea pronunției despot, mai firească în românește. Spune Laski: Ba mai degrabă-un... Despot cu brațul lung de fier, / Să bată, să apese pe dârza lor cerbice / Și-n capul lor sămânța de vrajbă să o strice... / Și iată de ce, frate, primit-am bucuros / Ca să ajut avântu-ți de dor ambițios. / Sunt leah; cu moldovenii în veci n-am împăcare, Tu cauți un tron, Despot?... eu caut răzbunare! Nu cred că cineva ar pronunța, în aceste contexte, Despot. Se admit variante literare libere (prima formă e formatip): acatist / acatist, antic / antic, gingaş / gingaş, hatman / hatman, jilav / jilav, penurie / penurie, trafic / trafic. Din observațiile noastre, formele preferate de vorbitori sunt: acatist (prin analogie cu: acordeonist, afacerist, capitalist etc., deși acatist nu este un derivat); antic (pronunție generalizată, prin analogie cu atlantic, gigantic, romantic etc.; forma antic este resimțită ca erudită sau prețioasă); gingaș (deși la Alecsandri, Dimitie Bolintineanu Viteazul. În anul 1864 apare în publicaţia „Dâmbovița” un fragment din epopeea Traianida (neterminată), iar în anul următor se tipărește în două volume întreaga producție poetică a lui D. Bolintineanu sub titlul Poesii de D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite. Primul volum cuprinde ciclurile Florile Bosforului, Legende istorice, Basme, iar al doilea ciclurile Macedonele, Reverii, Diverse. În prima jumătate a anului 1870, Dimitrie B olintineanu călătoreşte la Paris. I se reeditează câteva dintre biografiile istorice. Tipăreşte culegerea de satire Menadele şi volumul de poezii Plângerile României. Colaborează, până în aprilie, la „Românul”, lui C. A. Rosetti. Grav bolnav, e silit să-şi întrerupă munca. În 1871 boala lui Bolintineanu se agravează. Poetul este sărac. Pensia pe care o primea intra în buzunarele creditorilor. Oficialitatea refuză să-i acorde ajutor. În aprilie este organizată, din iniţiativa lui George Sion, o loterie cu obiecte personale ale lui Bolintineanu. La 28 aprilie are loc un spectacol la Teatrul Naţional din Eminescu accentul era gingaș, am remarcat trecerea spre gingaș, fie prin analogie cu fluturaș, iepuraș, oraș etc., fie ca reacție la o accentuare resimțită ca în maghiară); hatman (ca în dușman, german, musulman, otoman etc.); jilav (ca în fi rav, dar poate și prin influența numelui propriu Jilava); penurie (prin analogie cu aurie, bucurie, farfurie etc.; aud des furie, în loc de furie, ceea ce demonstrează tendința deplasării accentului cult), trafi c (se va spune tot mai des trafi c, ca în biografi c, cinematografic, grafi c, dar și prin analogie cu un presupus etimon englez; în expresia trafic de influență, nu am auzit pronunția cultă trafic). Ar fi trebuit să adăugăm la această listă și taxi / taxi. În limba vorbită se aude, în mod covârșitor, taxi. Mai mult, DOOM, 2005, înregistrează maxi-taxi, unde se indică și calea engleză de pătrundere. Alte dicționare mai înregistrează: taxi-girl, taxi-parti, anglicisme care pot justifica o „repătrundere” prin engleză. *** Bucureşti, în beneficiul fostului membru al Comisiei teatrale. La 25 iunie, un grup de deputaţi (printre care şi Cezar Bolliac) propune Camerei votarea unei recompense naţionale „pentru bunul nostru poet Dimitrie Bolintineanu, carele se află lipsit de existenţa de toate zilele”. Trimisă spre studiu la secţiuni, propunerea a rămas îngropată în dosare. Poetul este internat la Spitalul Pantelimon. În condica de înregistrare a bolnavilor a fost notat: „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”.În dimineaţa zilei de 20 august 1872, acesta încetează din viaţă în spital. Este înmormântat la Bolintinul din Vale. Astăzi, Bolintineanu nu mai este citit aproape deloc, deşi el reprezintă unul dintre pionierii romantismului românesc. El este totodată primul autor al unui roman, Manoil. Roman naţional, înainte de Ciocoii vechi şi noi scris de Nicolae Filimon. N icolae Iorga nu l-a considerat nici măcar un scriitor mărunt, dar critica mai nouă i-a acordat un loc de merit în fruntea scriitorilor români din secolul al XIX-lea.
Page 1 and 2: occidentul romanesc www.occidentul-
Page 3 and 4: Cuvânt înainte IULIE 2015 03 Iar
Page 6: 06 IULIE 2015 De interes Noua Poart
Page 9: Campania de excelenţă IULIE 2015
Page 13 and 14: Campania de excelenţă IULIE 2015
Page 15 and 16: Statele Unite şi Cuba vor relua, p
Page 17 and 18: Pagina copiilor IULIE 2015 17 Bucur
Page 19 and 20: Opinii IULIE 2015 19 Clubul de crim
Page 21 and 22: Macaroane cu pui și smântână Re
Page 23: Mica publicitate IULIE 2015 23 Impo

Occidentul Romanesc nr 53

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?