Consideraţii privind o eventuală modificare a Tratatului de la Lisabona

Studii, opinii, informăride camera înaltă. Cazurile de dizolvare a camereiînalte sunt vechi, cu excepţia Italiei şi Spaniei undeSenatul a fost dizolvat în anii 1951 şi 1958, dar dinmotive exclusiv tehnice – organizarea alegerilorpentru ambele camere în acelaşi timp. Dar sistemulcel mai sofisticat şi singurul conceput pentru aînlătura opoziţia Senatului este cel prevăzut de art.57 din Constituţia Australiei şi anume sistemuldublei dizolvări care e condiţionată de respingereasuccesivă de către Senat, într-un anumit interval, aproiectelor de lege adoptate de camera joasă. Urmarea unei asemenea dizolvări, constituţia permitereunirea celor două adunări în sesiune comună, ceeace duce la întărirea poziţiei majorităţii în camerajoasă, datorită numărului mic al membrilorSenatului.O altă modalitate de soluţionare a conflicteloreste cea a concilierii ce presupune constituirea unorcomisii paritare mixte cu scopul ajungerii la un acordcu privire la proiectul de lege. Dacă nu se ajunge laun acord, fie se renunţă la proiectul de lege, fie formaproiectului este supusă unui nou vot de astă datădecisiv. Această procedură este utilizată în SUA,Suedia, Germania, Belgia, Japonia 31 .Dar opoziţia celei de-a doua camere înprocedura legislativă a determinat apariţia unormăsuri de retorsiune împotriva acesteia, concretizate,de exemplu, în Marea Britanie prin scăderea puteriiCamerei Lorzilor de a opune dreptul de veto, la unsimplu rol de reflecţie. În Franţa, prin legea electoralădin anul 2000 s-a încercat reformarea sistemului dealegere a Senatului, dar importanţa acestuia a fostredusă de Consiliul Constituţional care a cenzuratinstituirea unei proporţionalităţi între numărulelectorilor senatoriali ai unei comune şi populaţiaacesteia.IV. Rolul opoziţiei în evaluarea mandatuluiParlamentuluiIndiferent de forma în care se manifestă,opoziţia pune presiune pe majoritatea aflată laguvernare, a cărei poziţie devine mai mult sau maipuţin erodată, în funcţie de modul în care reuşeşte saunu să păstreze încrederea celor care şi-au dat votulpentru programul politic respectiv. Tot acest com -portament al parlamentarilor va fi evaluat la finalulmandatului de către alegători, rolul opoziţiei fiind cuatât mai important cu cât reuşeşte ca la noile alegerisă obţină cât mai multe mandate în adunarea repre -zentativă sau mai ales atunci când câştigă majoritateaajungând astfel la guvernare. Toate aceste acţiuniajută electoratul la luarea deciziei finale cu privire larealegerea aceloraşi reprezentanţi sau din contrăînlocuirea lor, fiind modalităţi de manifestare arăspunderii politico-morale în faţa electoratului.Acţiunea opoziţiei asupra majorităţii culminează cuprovocarea răspunderii juridice a acesteia, care poatedetermina revocarea colectivă a mandatului cel puţinal camerei direct alese, ca urmare a dizolvării.Opoziţia parlamentară este astfel o contraputereprin excelenţă: mai întâi o putere de faptînainte de a deveni un criteriu privilegiat de evaluarea unui regim democratic şi o putere de drept. Ea esteilustrarea arhetipului de contra-putere, deoarecetrebuie să împiedice monopolul puterii guver -namentale majoritare. Pe de altă parte, majoritateaeste, de asemenea, o contra-putere pentru opoziţie,împiedicând-o să iasă din cadrul legitimităţii sale şi adomeniului său de competenţă 32 . În prezent, limitareaputerii Parlamentului se realizează, în afară deopoziţia parlamentară şi prin intermediul controluluide constituţionalitate exercitat de către judecătorulconstituţional, dar şi prin participarea directă tot maiactivă a cetăţenilor la procesul decizional.31P. Lauvaux, op. cit., p. 95-96.32F. Hourquebie, op. cit., p. 76.14 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011