Consideraţii privind o eventuală modificare a Tratatului de la Lisabona

Referințe bibliografice33. MASO, STÉPHAE. – De la presidence des assemblées délibérantes par leur doyen d’âge =Deţinerea preşedinţiei adunărilor parlamentare deliberative de către decanii de vârstă. În: Revue du droitpublic. – nr.2, 2010, p.413-439.Conducerea adunărilor deliberative de către decanul de vârstă nu a fost niciodată ridicată, în ordinea juridică franceză, la rangde principiu, în ciuda cutumei constatate din cele mai vechi timpuri, conform căreia puterea trebuie fondată pe experienţaacumulată a decanului de vârstă.Totuşi, în zilele noastre, instituţiile care au regulamente proprii de funcţionare, pe lângăpreşedintele ansamblului deliberativ,au în compunere la nivel de conducere şi un decan de vârstă. Acesta deţine, mai degrabă,atribuţii simbolice sau onorifice în convocarea sau alegerea membrilor adunării parlamentare, de exemplu.34. MASO, STÉPHAE. – De Pen er men à Strasbourg: le domaine public maritime français aumiroir du droit européen des biens = De la Pen er men la Strasburg: domeniul public maritim francez înlumina drepturilor europene a bunurilor. În: Revue du droit public. – nr.05, 2010, p. 1452-1478.Bombardarea recentă a poziţiilor franceze în domeniul exproprierii, de către “divizia de la Strasbourg”, ca rezultat al articolelor6 şi 8 ale Convenţiei europene de salvare a drepturilor omului şi al articolului 1 din Primul Protocol adiţional din 20 martie1952, au lăsat amintiri dureroase. Cât despre somaţia trimisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul a două procesecomentate în acest articol, ea anunţa a priori noi tensiuni între dreptul administrativ francez al bunurilor şi dreptul Convenţiei.Cele două modeste căsuţe situate de mai bine de un secol la malul mării, de-o parte şi de cealaltă a podului Pen er men, pelitoralul Comunei Arradon, ar fi putut fi pretextul unei puternice debarcări a dreptului european al bunurilor pe domeniulpublic maritim natural; cale a unui atac mai puternic, care ar fi putut face să tremure pilonii legendari ai edificiului patrimonialşi statal francez, ca principiu al inalienabilităţii.35. MARTI, JULIE. – Les limites de la responsabilité administrative face aux déportations pendantla Seconde Guerre mondiale = Limitele responsabilitaţii administrative faţă de deportările din timpul celuide-al Doilea Război Mondial. În: Revue du droit public. – nr.3, 2010, p. 667-686.Punerea în discuţie a unei responsabilităţi delictuale, civile sau administrative, pare neadecvată pentru repararea acestui tip desituaţii. Responsabilitatea delictuală se distinge de alte tipuri de responsabilităţi prin consecinţele sale: o reparaţie jurisdicţionalăşi adesea compensatorie pentru repararea prejudiciului este imposibilă. Sau putem plăti crimele contra umanităţii? Chiar justiţiapenală este luată prin surprindere în judecarea crimelor comise de Putere, în executarea unei politici, cu colaborarea majorităţiipopulaţiei şi eventual cu ajutorul unui aparat juridic în dreptul intern. Responsabilităţile penale, administrative şi civile sedisting de alte tipuri de responsabilităţi a căror sancţiune este distinctă, morală sau politică, materalizate prin pierderea puterii.36. GAMPIO-OBÉLÉ-BÉLÉ, URBAI. – Retour sur une procédure exceptionnelle et méconnue desadministrés: l’autorisation reconnue au contribuable de plaider en lieu et place de sa collectivitéterritoriale = Revenire asupra unei proceduri excepţionale şi puţin cunoscute administrabililor: autorizarearecunoscută contribuabilului de a pleda în locul colectivităţii sale teritoriale. În: Revue du droit public. – nr.5,2010, p.1328-1344.Dreptul public francez se caracterizează prin existenţa unei arhitecturi procedurale complexă şi diversificată. Unele dintreprocedurile instituite sunt cunoscute, altele mai puţin cunoscute de cei cărora li se adresează. Autorizarea de a pleda este oprocedură foarte utilă pentru contribuabilii unei colectivităţi teritoriale aflate în dificultate sau mai rău, neglijentă. Darautorizarea de a pleda este recunoscută unei anumite categorii de contribuabili şi este supusă unor condiţii foarte stricte.37. SIRIELLI, JEA. – La justiciabilité des études d’impact des projets de loi = Probitatea studiilor deimpact a proiectelor de lege. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010, p.1367-1397.Instrument de decizie, care permite analiza consecinţelor potenţiale a acţiunii publice şi comunicarea în timp util decidenţilorsau, dacă e cazul, publicului, studiul de impact constituie un procedeu clasic şi bine cunoscut de evaluare prin anticipare alegislaţiei şi a reglementărilor. Apelarea la acest instrument demonstrează o grijă crescândă pentru perfecţionarea procedurilorşi actelor normative conform exigenţelor contemporane ale tehnicii legislative, percepute ca un remediu eficace problemeloractuale de ordin juridic. Faţă de dezordinea normativă datorată mai ales proliferării reglementărilor, a celor legislative înspecial, şi diminuării calităţii redacţionale, recurgerea la o evaluare sistematică a efectelor proiectelor de text pare să constituieo soluţie.38. TOULEMODE, BERARD. – La fonction rectorale depuis 1945: une profonde transformation =Funcţia rectorală de la 1945: o transformare profundă. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010, p 1345-1365.Bicentenarul de la crearea rectorilor Academiei prin Decretul din 17 martie 1808 a fost ocazia articolelor, colocviilor şimanifestărilor care au pus în lumină o instituţie care rămâne puţin cunoscută publicului. Şi totuşi, aceasta prezintă caracterefoarte originale, moştenite de la “Universitatea Imperială”: funcţia de autoritate, situată la intersecţia dintre diferitele gradede învaţământ şi în strânsă legatură cu lumea universitară. Extraordinara sa flexibilitate i-a permis să traverseze diferiteleregimuri politice care s-au succedat de-a lungul a două secole şi să se adapteze schimbărilor din societatea franceză şi dinadministraţia ei.42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011