Consideraţii privind o eventuală modificare a Tratatului de la Lisabona

STUDII, OPINII, INFORMĂRIConsideraţii privind o eventuală modificarea Tratatului de la Lisabonaiculina VRÂCEAUConsilierConsiliul LegislativI. PRECIZĂRI ITRODUCTIVEÎn acest moment, acţiunea de modificare aTratatului de la Lisabona se află în ultima fază,considerentele şi consecinţele economice fiindexpuse şi analizate, iar forma juridică concretă, maiexact textul modificator propus, fiind deja redactat şisupus procedurilor finale de adoptare.Deoarece la finele anului 2010 – dataredactării –, acţiunea de completare şi modificare aacestui document juridic european fundamental alUniunii Europene se afla în plină desfăşurare,articolul prezent se va limita la o prezentaresuccintă a procesului complex care a dus lanecesitatea modificării Tratatului şi a motivelor ce aucondus în final la acceptarea ei de către liderii tuturorstatelor şi nu se va referi la eventuale consecinţeprocedurale sau de fond, generate de punerea ei înaplicare.Pe de altă parte, neexistând, vis-a-vis de acestsubiect, o atitudine unitară, ideile şi opiniile incluseîn acest articol vor depăşi cadrul strict juridic şivor încerca să expună şi consideraţiile, datele,informaţiile, într-un cuvînt, cadrul general, acel“backround”, care a condus la necesitatea modi fi -cării Tratatului de la Lisabona, la nici un an de laadoptarea acestuia, dar concluziile se vor limitanumai la textul juridic ce se presupune, în acestmoment, că ar modifica Tratatul. Tot sub aspectullimitelor, deoarece acţiunea nu este încă finalizată,nu ne putem referi nici la aspectul îndeplinirii decătre statele membre a procedurilor impuse deadoptarea textului modificator.II. CADRUL GEERALCa o primă observaţie, ţinem să precizăm că,la fel ca toate celelalte acţiuni de acest gen, procesulde modificare a Tratatului de la Lisabona a urmat – cuexcepţia duratei, care de data aceasta, este extremde redusă – toate etapele complexe, de naturăpolitică, economică, juridică, însoţite evident de opaletă largă de atitudini, opinii, interpretări, inclusivacceptări şi respingeri, care s-au regăsit şi în cazulmodificării şi/sau adoptării celorlalte tratate funda -mentale ale construcţiei Uniunii Europene.Prezentat de o manieră absolut schematică,acţiunea de modificare şi completare a Tratatului dela Lisabona – care a fost dezbătută până în prezentîn două reuniuni ale Consiliului European, în lunaoctombrie, respectiv luna decembrie 2010 – se poateînscrie punctual, pe următoarele coordonate :– Cauza: criza economică din Grecia şi maiales perspectiva extinderii acesteia asupra altor statedin zona euro;– Scopul: consolidarea monedei euro, şi înmod clar evitarea altor situaţii similare cu cea dinGrecia;– Iniţiativa: aparţine Germaniei susţinută deFranţa şi expunerea ei a generat opinii divergente înrândul altor state membre (poziţii negative Anglia,Cehia) ;– Impediment: existenţa art. 125 din TFUE şinecesitatea unui text favorabil scopului propus;– Consecinţă: modificarea art.136 din TFUEşi ignorarea art. 125.După cum se cunoaşte, Tratatul de laLisabona – adoptat după un deceniu de negocieridificile şi compromisuri – a intrat în vigoare la1 decembrie 2009 şi reprezintă, la ora actuală, cadruljuridic fundamental de organizare şi funcţionarea Uniunii Europene. Este necesar să precizăm faptulcă tratatul nu a înlocuit tratatele constitutive ante -rioare printr-un document unic ci, conform consa -cratei tradiţii juridice comunitare, le-a completat şimodificat, stabilind o mai strânsă corelare între ele,fiind constituit din :Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 3

Studii, opinii, informări– Tratatul privind Uniunea Europeană,(TUE) care, în contextul prezentării cadrului generalde organizare a Uniunii, statuează principii, politici şireguli fundamentale, necesare funcţionăriiconstrucţiei europene;– Tratatul privind funcţionarea UniuniiEuropene (TFUE) ce dezvoltă şi detaliază TUEşi conţine într-o structură logică, reglementăriprezentate pe domenii, toate menite să conducă laîndeplinirea obiectivelor statuate în noile dispoziţiiale TUE.La nici un an de la intrarea sa în vigoare, pelângă previzibilele probleme legate de integrareaeconomică şi socială a 27 de state membre, Tratatulde la Lisabona a fost pus în mod brutal în faţaunor provocări economice deosebite, create derecesiunea economică mondială (declarată de uniiimportanţi lideri politici ca fiind deja depăşită înstatele occidentale).În acest sens, criza economică şi financiarădeclanşată iniţial în vara anului 2007 pe continentulamerican şi extinderea ei rapidă pe plan mondial, asupraexpus şi acele state europene care au îngheţatreformele şi s-au supraîndatorat în anii de creştereeconomică.Acest fenomen cu efecte negative pe toateplanurile a reaprins la nivelul instituţiilor UniuniiEuropene, dezbateri mai vechi, care s-au concentratpe problematica măsurilor ce pot fi luate pentrurezolvarea acelor crize care, deşi declanşate lanivelul anumitor state, pot afecta stabilitateafinanciară a Uniunii Europene, tratată ca entitatece integrează economia tuturor statelor membre,în contextul cadrului juridic european trasat deTratatul de la Lisabona. Criza a exacerbat şi diver -sifica astfel interpretările dispoziţiilor Tratatuluide către liderii statelor membre, interpretări şiopinii care, până la un punct, au reprezentat poziţiilepolitice şi economice dictate de interesele statelorreprezentate.III. CADRUL JURIDIC ŞI OPIIIDin punct de vedere juridic, cea mai discutatădispoziţie a Tratatului de la Lisabona, invocată iniţialde majoritatea liderilor statelor din zona Euro, ce nuagreau poziţia Germaniei şi Franţei cu privire lanecesitatea modificării Tratatului, a fost legată deexistenţa clauzei de non-salvare (no bail out)prevăzută în articolul 125 – o rămăşiţă a Tratatuluide la Maastricht – şi care stabileşte :„Art.125 (1) Uniunea nu răspunde şi nu îşiasumă angajamentele autorităţilor administraţiilorpublice centrale, ale autorităţilor regionale saulocale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altororganisme ori întreprinderi publice dintr-un statmembru, fără a aduce atingere garanţiilor financiarereciproce pentru realizarea în comun a unui proiectspecific. Un stat membru nu răspunde şi nu îşiasumă angajamentele autorităţilor administraţiilorpublice centrale, ale autorităţilor regionale saulocale, ale celorlalte autorităţi publice sau ale altororganisme ori întreprinderi publice din alt statmembru, fără a aduce atingere garanţiilor financiarereciproce pentru realizarea în comun a unui proiectspecific.”Deşi redactată în spiritul diplomaţiei clasice,ideea fundamentală, care se desprinde din inter -pretarea acestui text, este că statele membre nu potfi obligate să intervină în ajutorul unui alt stataflat în pericol de incapacitate de plată, decât încazul în care situaţia nu îi poate fi imputată.În urma crizei economice şi financiare dinGrecia, s-a apreciat că această clauză este mult preaambiguă şi neadecvată pentru gestionarea uneiviitoare crize de către motorul economic şi politiceuropean, deoarece Grecia ar fi principala responsabilăpentru problemele sale financiare care auameninţat grav stabilitatea monedei unice.În tentativa de a depăşi limitele textului acesteiprevederi din Tratat şi confruntaţi îndeaproape cucriza, liderii europeni ai statelor aflate în zona Euroau încercat, începând cu vara anului 2010, să ima -gineze un antidot pentru noi situaţii de acest gen,într-un moment când scenariul dezastrului bugetardin Grecia risca să producă o reacţie în lanţ şi să sereproducă în Spania, Italia, Portugalia şi Irlanda.Pe de altă parte, trebuie să amintim şi faptul căîn cadrul numeroaselor analize ale specialiştilorpreluate şi de unii liderii europeni în tentativa de arespinge acţiunea de modificare a Tratatului, a fostinvocat la un moment dat, ca fiind aplicabil, şi art.122 alin 2 din Tratat care prevede :„ (2) În cazul în care un stat membru se con -fruntă cu dificultăţi sau este serios ameninţat dedificultăţi grave, datorită unor catastrofe naturalesau unor evenimente excepţionale situate în afaracontrolului său, Consiliul, la propunerea Comisiei,poate acorda statului membru în cauză asistenţăfinanciară din partea Uniunii, în anumite condiţii.Preşedintele Consiliului informează ParlamentulEuropean cu privire la decizia adoptată”.În urma analizei situaţiei concrete, precum şi aeventualelor consecinţe decurgând din punerea lui înaplicare, acest articol a fost considerat insuficient şidificil de admis.4 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriIV. HOTĂRÂRI ŞI DECIZIIIn acest context s-a sugerat, în final,excluderea din discuţii a articolelor menţionate şinecesitatea creării unui mecanism economic, iarideea juridică concretă a pornit tot de la Berlin şinu întâmplător, deoarece Germania, fiind primaeconomie a Europei care a iniţiat sprijinirea Greciei,a propus şi crearea unui Fond Monetar European.Cu ocazia reuniunii Consiliului European dela Bruxelles din 28-29 octombrie 2010, şefii de statşi de guvern ai UE au luat, în urma unor îndelungişi controversate dezbateri, hotărâri importante deconsolidare a monedei euro.A fost astfel adoptat un raport final al grupuluioperativ privind guvernanţa economică şi s-a con -venit asupra necesităţii unui mecanism permanentde criză care să garanteze stabilitatea sectoruluifinanciar în zona euro, iar în final s-a decis caPreşedintele Consiliului European Herman VanRompuy să iniţieze cu statele membre consultăriaxate pe o modificare limitată a tratatului,considerată necesară pentru instituirea unui astfelde mecanism.Sintetizând concluziile summit-ului de toamnăal Consiliului European din anul 2010, ce a avut casubiect principal de dezbatere găsirea unui mecanismflexibil şi legal menit să asigure o mai mare disciplinăfinanciară în rândul celor 16 state din zona euro, afost acceptată poziţia liderilor Germaniei şiFranţei care au solicitat, iniţial, amendareaTratatului în două puncte şi prin care se urmărea:– crearea unui mecanism permanent desalvare pentru zona Euro incluzând şi un sistem derestructurare a datoriei ţărilor aflate în imposibilitateade a-şi plăti datoriile;– Uniunea Europeană să fie împuternicităsă suspende dreptul de vot al ţărilor membre careîncalcă, în mod repetat, regulile bugetare.Iniţial aceste solicitări au stârnit opoziţie înrândul celorlalte ţări membre euro, unii oficiali euro -peni, inclusiv José Manuel Baroso – şeful ComisieiEuropene, au reiterat dificultăţile existente înadoptarea Tratatului de la Lisabona.Cu toate acestea, summit-ul a consfinţitvictoria parţială a cancelarului german, prinacceptarea creării unui sistem permanent de com -batere a crizelor financiare, mecanism ce se va bazape un fond permanent similar celui susţinut decătre FMI.Este totuşi de semnalat faptul că Germania arenunţat la punctul doi privind propunerea desuspendare a voturilor ţărilor care încalcă regulilebugetare, liniştind astfel ţările mici şi îmbunătăţindşansele ca amendamentul să fie aprobat în caz dereferendum.În acest spirit, liderii Uniunii Europene aucerut preşedintelui Consiliului European să pregă -tească, în colaborare cu Comisia Europeană,modificările Tratatului de la Lisabona care să fieaprobate la summit-ul din decembrie 2010. Acestemodificări ar trebui să fie aprobate până la jumătateaanului 2013 şi urmează să fie apreciate ca făcândparte din eforturile Europei de prevenire a unei noicrize a datoriilor suverane, cum a fost cea din Greciacare a pus în pericol viitorul euro.Ca urmare a acestor concluzii, ConsiliulEuropean, întrunit în perioada 16-17 decembrie2010 la Bruxelles, a luat act de raportul prezentat depre-şedinte şi a convenit că Tratatul de la Lisabonatrebuie modificat pentru ca statele membre din zonaeuro să aibă instrumentul legal necesar pentruinstituirea unui mecanism permanent care săgaranteze stabilitatea financiară a zonei euro înansamblu (Mecanismul european de stabilitate).Acest mecanism va înlocui Fondul european destabilitate financiară (FESF) şi mecanismul europeande stabilizare financiară (MESF), instrumente ce vorrămâne, totuşi, în vigoare până în iunie 2013.V. TEXTUL PROPUERIIConsiliul European din decembrie aconvenit astfel asupra textului proiectului de deciziede modificare a TFUE şi a dispus să se lansezeimediat procedura de revizuire simplificată prevăzutăla articolul 48 alineatul (6) din TUE, conformcăruia :„(6) Guvernul oricărui stat membru,Parlamentul European sau Comisia poate prezentaConsiliului European proiecte de revizuire, integralăsau parţială, a dispoziţiilor părţii a treia din Tratatulprivind funcţionarea Uniunii Europene, privindpoliticile şi acţiunile interne ale Uniunii.Consiliul European poate adopta o decizie demodificare, integrală sau parţială, a dispoziţiilorpărţii a treia din Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene. Consiliul European hotărăşte înunanimitate, după consultarea ParlamentuluiEuropean şi a Comisiei, precum şi a Băncii CentraleEuropene, în cazul unor modificări instituţionale îndomeniul monetar. Această decizie intră în vigoarenumai după aprobarea de către statele membre, înconformitate cu normele lor constituţionale.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 5

Studii, opinii, informăriDecizia prevăzută la al doilea paragraf nupoate extinde competenţele atribuite Uniunii printratate.”Consultarea instituţiilor vizate ar trebui înche -iată la timp pentru a permite adoptarea formală adeciziei în martie 2011, finalizarea procedurilornaţionale de aprobare până la sfârşitul anului 2012 şiintrarea în vigoare la 1 ianuarie 2013.În spiritul acestor dispoziţii, la 16 decembrie2010, guvernul belgian a prezentat o propunere derevizuire a art. 136 din TFUE, amendamentconstând în adăugarea unui nou alineat în temeiulcăruia statele membre, a căror monedă este euro, potinstitui un mecanism de stabilitate care urmeazăsă fie activat în cazul în care este indispensabil,pentru a garanta stabilitatea zonei euro înansamblu şi care prevede că acordarea oricăreiasistenţe financiare necesare în conformitate cu acestmecanism va fi supusă unei stricte condiţionări.În acelaşi timp, în consens cu propunereafăcută, Consiliul European a adoptat concluzii pri -vind viitorul mecanism de stabilitate. Se apreciazăcă mecanismul de stabilitate va oferi instrumentulnecesar pentru abordarea unor cazuri de risc la adresastabilităţii financiare a zonei euro în ansamblu, astfelcum au fost experimentate în 2010, şi prin urmare vacontribui la menţinerea stabilităţii economice şifinanciare a Uniunii înseşi. Textul propus areurmătoarea redactare:“Articolul 1:La articolul 136 din Tratatul privind funcţio -narea Uniunii Europene, se introduce un alineat cuurmătorul text:(3) Statele membre a căror monedă este europot institui un mecanism de stabilitate care urmeazăsă fie activat în cazul în care este indispensabil,pentru a garanta stabilitatea zonei euro în ansamblu.Acordarea oricărei asistenţe financiare nece -sare în temeiul mecanismului va face obiectul uneistricte condiţionări.Statele membre notifică fără întârziereSecretariatului General al Consiliului finalizareaprocedurilor pentru aprobarea prezentei decizii înconformitate cu normele lor constituţionale.Prezenta decizie intră în vigoare la 1 ianuarie2013, cu condiţia primirii tuturor notificărilormenţionate la primul paragraf, sau, în caz contrar,în prima zi a lunii următoare celei în care s-a primitultima notificare menţionată la primul paragraf“.În conferinţa de presă de la finalul primei zilea Consiliului European, preşedintele acestuia,Herman Van Rompuy, a precizat că modificareaadusă Tratatului de la Lisabona va fi adoptată oficialîn martie 2011, după o serie de consultări. Acestea sevor desfăşura în cadrul unei proceduri de revizuiresimplificate, iar fiecare ţară membră va decidemaniera de ratificare a respectivei schimbări dinTratat.Liderii europeni susţin că este o modificare cenu necesită decât o simplificare a procedurii, însensul că nu mai este nevoie de convenţie prealabilă,nici de conferinţa interguvernamentală, ci doar de unaviz favorabil din partea Comisiei Europene şi aParlamentului European, de semnăturile şefilor destat şi de Guvern şi de o ratificare naţională din parteafiecărui stat membru.Pe de altă parte, aspect foarte important, s-aspecificat că nu este vorba de un transfer decompetenţe către UE, motiv pentru care ratificareanoului text al art. 136 în statele membre ale Uniuniiva trece printr-un simplu vot parlamentar, fără a maifi nevoie de referendumuri.Ca o ultimă informaţie, (importantă de altfelpentru poziţia României care nu activează încă înzona euro) precizăm că la pregătirea mecanismuluipot participa şi statele non euro, iar odată cu intrareaîn vigoare a mecanismului, statele din zona non europot fi parte a mecanismului dacă ele doresc săcontribuie.Mecanismul nu lasă astfel în afară statelecare nu sunt în zona euro şi nu le lipseşte de acestmijloc de asistenţă pentru situaţie de criză.Tot în cadrul reuniunii din 16-17 decembrie2010, Consiliul European a convenit că, prininstituirea mecanismului destinat să garantezestabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu,articolul 122 alineatul (2) din TF-UE să nu mai fieinvocat în acest scop. Deci, pe ordinea de lucru aConsiliului din martie 2011 se va înscrie cumajuscule şi adoptarea textului propus, dar pânăatunci semnalăm şi alte poziţii şi atitudini apărute caurmare a publicării oficiale a acestei propuneri detext.Există astfel mai multe opinii, susţinute dediplomaţi şi comentatori aflaţi la Bruxelles cu prilejulsummit-ului – citaţi de cotidianul “Les Echos” –precum că cele două fraze introduse în textularticolului amintit “ar revoluţiona“ filozofia Uniuniimonetare şi se face referire directă la fraza careprecizează că “statele membre a căror monedă esteeuro pot institui un mecanism de solidaritate ce vaputea fi activat în cazul în care este indispensabilpentru salvarea stabilităţii zonei euro în ansamblul ei“.Se mai poate spune totuşi că, în ciuda acestoropinii oficiale favorabile, există încă voci careapreciază că acest angajament este în contradicţie6 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriflagrantă cu un alt articol al Tratatului de la Lisabona,şi anume art. 125 menţionat mai sus şi care, aşacum s-a precizat deja, interzice orice sprijin financiaracordat de instituţiile europene (inclusiv BCE) şi destatele membre, unei ţări din zona euro ajunsă înpragul colapsului financiar.In acelaşi spirit de negaţie, se aminteşte,oarecum reprobator, că acesta era până acum unul dinprincipiile fundamentale ale Uniunii economice şimonetare europene, instituit chiar de la creareaUniunii respective şi prin care se stabilise în mod clarcă, chiar dacă politica monetară devenea comună,politica bugetară rămânea în seama statelormembre, cărora le revenea astfel, în întregime,gestionarea finanţelor lor publice.Această prevedere, impusă, în mod paradoxalironicla vremea respectivă, tot de către Germania,avea menirea s-o protejeze împotriva oricăror derivebugetare produse la vreunul din partenerii săi.În condiţiile actuale, economiştii constată căstatele cel mai puţin prudente din zona euro sunt pepunctul de a pune în pericol întregul sistem, obli -gându-i pe vecini să-i scoată din dificultate. Şi toteconomiştii europeni concluzionează că Tratatul estepus în mod serios în discuţie, devenind fragil.Analiştii care susţin poziţia Germaniei apreciazăfaptul că aceasta nu s-a atins totuşi de articolul 125,care trebuie să rămână “garantul angajamentului eieuropean şi fundamentul unei zone euro ideale“.Dar, pe de altă parte, nu se poate nega nicifaptul că, la o analiză mai aprofundată, s-a ajuns lasituaţia în care Tratatul de la Lisabona conţinenorme contradictorii, şi în acest caz concluzia vinede la sine, spun corespondenţii ziarului “LesEchos”: Acest tratat este “la fel de instabil ca şisituaţia financiară a Europei”.VI. COCLUZIIPusă în discuţie cu aproximativ 6 luni în urmă,şi dezbătută până în prezent numai în două sesiuniale Consiliului European, modificarea Tratatului dela Lisabona va fi probabil finalizată prin adoptareaunicului amendament propus, în viitoarea reuniunedin luna martie 2011 a Consiliului European.Având în vedere motivele ce au generataceastă acţiune şi urmărind evoluţia problematicii,modificarea Tratatului de la Lisabona rămâne oacţiune care, deşi în mod categoric nu reprezintăunica soluţie necesară depăşirii actualei crizecomplexe cu care se confruntă unele din stateleUE, constituie totuşi o bază necesară construcţieieşafodajului complex de reabilitare economică şisocială pentru unele state membre, iar mai departesoluţia pare să fie dependentă, în primul rând, devoinţa politică a tuturor liderilor europeni precumşi de forţa economică a statelor.Rămâne întrebarea dacă problemele ce potafecta în viitor stabilitatea monedei europene îşi vorgăsi rezolvarea în acţiunea de amendare a Tratatuluide la Lisabona, prin inserarea unui nou alineat alcărui conţinut, analizat din perspectivă strictjuridică, nu va contribui la clarificarea princi -piilor de funcţionare a UE.Se pare totuşi că răspunsul aparţine unui viitorsituat undeva dincolo de anii 2014.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 7

Studii, opinii, informăriOpinii doctrinare privind formelede manifestare a opoziţiei în activitatea parlamentarădrd. Ramona Delia POPESCUConsilier juridicMinisterul JustiţieiI. COCEPT ŞI ABORDARETermenul opoziţie este un concept plu -risemantic şi pluridisciplinar în acelaşi timp, formândobiectul de cercetare atât al dreptului, cât şi al ştiinţeipolitice şi al sociologiei 1 . În cele ce urmează vomanaliza formele de manifestare a opoziţiei înasumarea răspunderii Parlamentului. Astfel, dintr-unprim punct de vedere vom analiza conceptul opoziţieidin perspectiva opoziţiei parlamentare şi rolulacesteia în responsabilizarea majorităţii parlamentareaflate la guvernare. Apoi, dintr-un al doilea punct devedere, vom observa cum se manifestă, în proceduralegislativă, care constituie cea mai importanţă funcţiea Parlamentului, opoziţia celei de-a doua camereparlamentare, determinând astfel răspunderea ca me -rei direct alese de popor faţă de acesta.În “Liberalism şi democraţie”, pentru N. Bobbioopoziţia este expresia libertăţii politice şi o valoareîn sine. Kelsen asociază libertăţilor fundamentalefuncţia esenţială de protejare a minorităţii. Potrivitlui Ferrero 2 opoziţia este un organ al suveranităţiipoporului, la fel de important ca şi guvernul:suprimarea opoziţiei semnifică suprimarea suvera -nităţii poporului. Se poate distinge astfel, întreopoziţia Parlamentului (în cadrul binomului executiv/legislativ) şi opoziţia în cadrul Parlamentului(binomul guvern şi majoritate parlamentară/opoziţie).În cadrul guvernământului reprezentativ s-a impusprincipiul majorităţii, care decide asupra conduceriistatale, dar cu respectarea, în acelaşi timp, adrepturilor minorităţii. Noţiunile de minoritate şiopoziţie nu trebuie confundate. Opoziţia se distingede minorităţile permanente prin faptul că ea nu sefondează, în mod necesar, pe un grup social ce are labază o discriminare a membrilor societăţii, legată de1M.C. Ponthoreau, L’opposition comme garantie constituti -onnelle, în: Revue de droit public, nr. 4/2002, p. 1128-1135; C.M.Pimentel, L’opposition ou le proces symbolique du pouvoir, în:Pouvoirs, nr. 108/2004, p. 45-62.2G. Ferrero, Pouvoir. Les genies invisible de la cité, Le livre depoche, Paris, 1988, p. 173.un factor etnic, lingvistic, religios sau de altă naturăci prin faptul că ea urmăreşte un program politicdestinat a influenţa deliberările parlamentare în toatesituaţiile în care opoziţia este luată în considerare 3 .Dar noţiunile de opoziţie şi minoritate parlamentarăse pot suprapune, mai ales atunci când minoritateaparlamentară este privită ca o alternativă laguvernare. Opoziţia apare astfel ca fiind forţaconstituită din partide sau grupuri politice care sunt îndezacord cu guvernul sau cu regimul politic.II. OPOZIŢIA PARLAMETARĂ1. Origini şi evoluţiePrimul care a recunoscut vocaţia legitimă de aguverna a opoziţiei, ca urmare a alternării laguvernare, a fost W. Bagehot, apariţia opoziţiei fiindlegată de formarea regimului parlamentar în secolulal XVIII-lea în Anglia. Dar cabinetul fantomă(shaddow cabinet) s-a consolidat începând cu anul1937, când s-a realizat recunoaşterea oficială aopoziţiei ca instituţie în Marea Britanie 4 . În doctrină,se susţine că opoziţia nu are nicio valoare juridică încadrul regimurilor parlamentare, dacă nu esteinstituţionalizată. Ghiţă Ionescu apreciază că opoziţiapolitică reprezintă forma cea mai avansată şi maiinstituţionalizată a conflictului politic 5 . Astfel, poatefi considerat un mecanism de instituţionalizareprevederea în constituţie a moţiunii de cenzurăconstructivă, cum este, de exemplu, cazul Germaniei.3A se vedea în acest sens A. Pizzorusso, Minoranze emaggioranze, Turin, Einaudi, 1993, p. 51.4În Marea Britanie se foloseşte expresia His Majesty’sopposition, iar liderul opoziţiei primeşte o remuneraţie pentruparticiparea la treburile publice. A se vedea, J.L. Quermonne,Les régimes politiques occidentaux, Editions du Seuils, Paris,2006, p. 139-140.6G. Ionescu, I. de Madariaga, Opoziţia, Editura Humanitas,1992, p. 16. Conflictul politic are două surse: ciocnirea deinterese dintre diversele forţe ale unei societăţi şi conflictul devalori dintre diferitele categorii de persoane ce vieţuiescîmpreună în aceeaşi societate, ca şi dintre aceste categorii, pe deo parte şi cei care deţin puterea politică, pe de altă parte.8 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriDe asemenea, după revizuirea din 2008, ConstituţiaFranţei 6 în art. 51 1 a instituţionalizat statutul 7opoziţiei parlamentare, trimiţând la regulamenteleparlamentare pentru stabilirea drepturilor specificeacesteia.2. Modalităţi de exprimare a opoziţieiparlamentareÎn cadrul democraţiei pluraliste opoziţia seexprimă fie în cadrul parlamentar, dispunând demijloace de acţiune şi de anumite drepturi, fie încadrul extraparlamentar, în absenţa unei reprezen -tativităţi suficiente, fie în cadrul mass-media, alsindicatelor sau al grupurilor de presiune. O forţăpolitică fără reprezentare parlamentară nu participădecât episodic la dezbaterea politică, de exemplu cuprilejul alegerilor, când participă cu candidaţi şi serealizează o confruntare de idei 8 . Opoziţia luptă prinintermediul mijloacelor legale pentru obţinerea exer -ciţiului puterii, obiectiv ce necesită un comportamentmai responsabil şi mai constructiv. În SUA, absenţaopoziţiei organice, cu caracter permanent din Con -gres, reprezintă condiţia esenţială pentru funcţio narearegimului prezidenţial american 9 .Dar cadrul cel mai propice de manifestare aopoziţiei îl reprezintă Parlamentul, instituţie re -prezentativă ce se formează ca rezultat al votuluialegătorilor, aceştia susţinând cu ponderi diferitepartidele politice aflate în competiţie electorală, şilocul oficial în care se realizează deliberarea, privităca şi confruntare de argumente, înaintea luăriideciziei.Pe măsura modernizării actului de guvernare,a formării şi exprimării prin modalităţi specifice aopiniei publice, a reprezentării în Parlament aintereselor unor grupuri minoritare, majoritatea şiopoziţia devin tot mai evidente, având un ţel comunşi anume de a accede şi de a se menţine la putere.Stabilirea raporturilor dintre cele două nuclee derivădin negocieri politice ale liderilor celor douăsegmente parlamentare. Într-un regim parlamentarbazat pe scrutin majoritar uninominal, partidul care6Regulamentul fiecărei camere stabileşte drepturile grupurilorparlamentare constituite în camera respectivă. Regulamentulrecunoaşte drepturile specifice ale grupurilor de opoziţie dincamera respectivă, precum şi ale grupurilor minoritare.7În sensul dat de Pierre Avril şi anume un tip de organizare araporturilor politice ce implică în mod necesar o discriminarepozitivă în favoarea opoziţiei – L’improbable statut del’opposition, în: Les Petites Affiches, nr. 138/2006, p. 7-12 ; P.Avril, Un homme, une voix ?, în: Pouvoirs, nr. 120/2006, p. 123-132.8J. Pascal, Les oppositions, în: Pouvoirs, nr. 108/2004, p. 23-44.9P. Lauvaux, Les Grandes Démocraties contemporaines, 2emeédition, PUF, Paris, 1998, p. 212, p. 317.câştigă alegerile deţine o majoritate confortabilă înparlament, iar guvernul beneficiază de o susţinerepermanentă în forul legislativ. În regimurile politicebazate pe reprezentarea proporţională, în parlamentsunt reprezentate mai multe partide cu ponderielectorale asemănătoare, fiind foarte greu ca unuldintre ele să obţină o majoritate absolută amandatelor. De regulă, în această situaţie se formeazăalianţe ale partidelor parlamentare.În societăţile democratice atât majoritatea câtşi opoziţia au o anumită legitimitate conferită denumărul de voturi obţinute în alegerile parlamentare.În condiţiile în care constituţiile contemporaneinterzic mandatul imperativ şi consideră că mandatulparlamentar are caracter reprezentativ, se poatesusţine că electoratul este reprezentat atât de majo -ritate, cât şi de opoziţie. Opoziţiei trebuie să i seasigure în competiţia electorală dreptul de a participaîn condiţii egale la procesul electoral (protecţiaegalităţii votului, libertatea electorilor şi a candi -daţilor de a participa la alegeri), precum şi accesul pebaze paritare la mijloacele de comunicare pentruexprimarea programului politic.Relaţia dintre majoritatea parlamentară şiopoziţie nu este un raport de respingere a opoziţiei decătre majoritate. Majoritatea decide, întrucâtprogramul său a învins în alegeri şi întrucât, în vir -tutea mandatului său reprezentativ, opinia majoritarăîn parlament este prezumată că reflectă sau co -respunde opiniei majoritare din societate, adică amajorităţii corpului electoral. Opoziţia (minoritateapolitică) se exprimă şi se opune, în mod regulamentar,majorităţii tot ca o consecinţă a mandatului re pre -zentativ. Existenţa opoziţiei este o garanţie că pro -iectele de lege şi, în general, iniţiativele guvernuluivor face obiectul expertizei atente a opoziţiei dintr-operspectivă potenţial critică şi constructivă. Expri -mându-se şi asigurând critica procesului de guvernare,opoziţia pregăteşte alternanţa la putere, care esteconsecinţa greşelilor majorităţii, precum şi a speran -ţelor legate de programul de guvernare al minorităţilorpolitice.Astfel, binomul majoritate-opoziţie este funda -mental pentru dinamica luptei în parlament. În toatăorganizarea şi funcţionarea Camerelor trebuie să seasigure, pe de o parte, ca majoritatea să nu fieobstruc ţionată, iar pe de altă parte, ca majoritatea sădecidă numai după ce opoziţia s-a exprimat 10 .10I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar românesc,Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 56; B. Manin, Principesdu Gouvernement Représentatif, Flammarion, Paris, 1996,p. 245.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 9

Studii, opinii, informăriÎn virtutea caracterului reprezentativ aladunării, deliberarea trebuie să fie liberă, publică şicontradictorie. Această ultimă trăsătură permiteopoziţiei să se exprime, dificultatea constând înconcilierea dreptului majorităţii de a decide şi adreptului opoziţiei de a critica. În acest sens, devinesenţiale prevederile Constituţiei, ale regulamentelorparlamentare, precum şi deciziile organelor adunăriicare au competenţa de a organiza şi conduce dez -baterile 11 . Aceasta întrucât poziţiile majorităţii şi aleopoziţiei sunt antagoniste, majoritatea putând folosianumite reguli procedurale pentru accelerareadezbaterilor, iar opoziţia din contră pentru obstrucţionarealor 12 . De precizat că nu există un criteriudecisiv pentru a aprecia caracterul întemeiat sau nu alprocedurilor de accelerare sau de ob struc ţionare,controlul constituţionalităţii regulamen telor parla -men tare fiind, de regulă, o garanţie pentru sancţio -narea exceselor şi pentru asigurarea unui cadru deexprimare a opoziţiei.Alte modalităţi 13 prin care opoziţia se poateexprima faţă de activitatea majorităţii sunt repre -zentate de: finanţarea activităţii acesteia 14 , dreptul dea face parte din anumite organe de conducere aleadunării reprezentative, potrivit principiului propor -ţionalităţii, dreptul la replică, dreptul de a iniţiacomisii de anchetă, de a adresa întrebări guvernului,dreptul de a sesiza judecătorul constituţional, dreptulde a participa la iniţierea actelor normative, dreptulde a avea reprezentanţi în organisme internaţionale,dreptul de a iniţia moţiunea de cenzură, dreptul de adepune amendamente, dreptul de a forma un recurs înfaţa Curţii Europene de Justiţie contra unui actlegislativ european care încalcă principiul subsi di -arităţii 15 , dreptul de a stabili ordinea de zi 16 . Prin11C. Ionescu, Analiza fundamentelor teoretice şi politice alecontrolului parlamentar. Studiu de drept comparat, în: Revistade drept public, nr. 3/2006, p. 15.12M.C. Ponthoreau, Les droits de l’opposition en France penserune opposition présidentielle, în : Pouvoirs, nr. 108/2004, p. 110.13C.M. Pimentel, op. cit., p. 47-49; A. Vermeule, Mechanismsof Democracy, Institutional Design Writ Small, OxfordUniversity Press, New York, 2007, p. 86.14De exemplu, în Germania şi în Suedia, în afara subvenţieipublice pe care o primesc toate partidele politice reprezentate înParlament, cele din opoziţie primesc o alocaţie care le este specialdestinată.15Art. 88 6 alin. (3) din Constituţia Franţei: La solicitarea a şaizecide deputaţi sau a şaizeci de senatori, acţiunea este exercitată dedrept.16A se vedea spre exemplu art. 48 alin. (5) din Constituţia Franţei:O zi de şedinţă pe lună este rezervată ordinii de zi stabilite defiecare cameră la iniţiativa grupurilor de opoziţie din camerarespectivă, precum şi a grupurilor minoritare.ultimul drept, opoziţia are posibilitatea de a criticamajoritatea sau de a trece pe ordinea de zi proiectelegislative importante susţinute de aceasta. Avândscopul de a ajunge la putere, opoziţia foloseşteperioadele dintre alegeri, pe de o parte pentru a criticamajoritatea, iar pe de altă parte de a-şi constitui unprogram politic care să îi asigure alternanţa la putereşi de a-şi selecta cei mai buni candidaţi pentruviitoarele alegeri. În doctrină se vorbeşte adeseadespre aceste drepturi ca despre privilegii ale opo -ziţiei 17 . Dar, în realitate, nu sunt atât de importantedrepturile opoziţiei cât modalităţile de exercitare aleacestora precum şi titularii lor. Cu alte cuvinte,opoziţia ar trebui să răspundă prin oferta sa politicănevoilor sociale din societate, ofertă care să cuprindăinclusiv reformarea clasei politice deja existente.Într-o societate democratică, majoritatea are obligaţiade a accepta minoritatea şi de a-i recunoaşte dreptulde a se opune, iar pe de altă parte, opoziţia areobligaţia de a se face acceptată şi deci de a firecunoscută.Potrivit doctrinei române, opoziţia trebuie săbeneficieze şi să îi fie respectat un anumit statutpentru a-şi realiza rolul responsabil şi constructiv,statut ce exprimă un ansamblu de norme scrise şicutume parlamentare care fixează locul şi rolulopoziţiei în organizarea şi funcţionarea parla men -tului: alcătuirea birourilor permanente şi a comisiilorparlamentare ale fiecărei Camere potrivit configuraţieisale politice trebuie să asigure reprezentareaopoziţiei în aceste structuri; posibilitatea sesizăriiCurţii Constituţionale pentru exercitarea controluluiconstituţionalităţii legilor înainte de promulgare saua controlului constituţionalităţii regulamentelorparlamentare permite continuarea disputei dintremajoritate şi opoziţie; accesul egal al tuturor parla -mentarilor, indiferent că sunt din rândul majorităţiisau al opoziţiei la procedura parlamentară: dreptul deiniţiativă legislativă, iniţierea de moţiuni simple saude cenzură, propunerea de amendamente, formulareade întrebări sau interpelări etc.; asigurarea alternanţeila cuvânt pentru asigurarea caracterului contra -dictoriu al dezbaterilor; posibilitatea de a constituigrupuri parlamentare şi de a beneficia de facilităţileacordate acestora. 1817C.M. Pimentel, op. cit., p. 48.18M. Constantinescu, M. Enache, Opoziţia parlamentară, în:Revista de drept public, nr. 2/2001, p. 53; C. Ionescu, Analizafundamentelor teoretice şi politice ale controlului parlamentar.Studii de drept comparat, Liber amicorum Ioan Muraru-Despreconstituţie şi constituţionalism, Editura Hamangiu, Bucureşti,2006, p. 145.10 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriAstfel, în termenii teoriei generale a parla -mentarismului, opoziţia apare ca un instrumenteficace prin care cetăţenii, opinia publică, controleazăstrategia de conducere a majorităţii parlamentare şi aguvernului şi, în acelaşi timp, ca o alternativă laguvernare.3. Majoritatea decide, opoziţia se exprimăDemocraţia presupune ca majoritatea, liberaleasă de popor prin intermediul corpului electoral,să exercite guvernarea ţării, pe temeiul legitimităţiisale şi în limitele Constituţiei. Regula majorităţiipresupune existenţa unor majorităţi necesare pentru adecide, existenţa unui cvorum pentru ca o adunare săpoată fi constituită legal, precum şi evitarea, în cadrulprocedurilor parlamentare, a oricăror mijloace ce arîmpiedica parcurgerea acestora.Majorităţile necesare pentru adoptarea uneimăsuri sunt în funcţie de importanţa acesteia,configurând un mecanism de asociere a opţiunilordin ce în ce mai larg şi reprezentativ cu cât gravitateaşi însemnătatea măsurii ce urmează a fi luată suntmai mari. În dialogul dintre majoritate şi opoziţieprincipiul majorităţii presupune căutarea compro -misurilor necesare pentru asocierea indirectă agrupărilor din opoziţie la procesul de guvernare 19 .Printre mijloacele obstrucţioniste 20 ce împiedică par -curgerea procedurii parlamentare se numără abuzulde luări de cuvânt 21 , amendamentele dilatorii, desti -19I. Muraru, M. Constantinescu, op. cit., p. 59.20Kelsen distinge două metode de obstrucţionare: obstrucţionareatehnică, adică folosirea abuzivă de către minoritate a regulilorprocedurii parlamentare şi obstrucţionarea fizică, adicăprocedeele de violenţă directă sau indirectă cum ar fi zgomotele.El le consideră contrare sensului şi spiritului regulamentuluiparlamentar, deoarece urmăresc a împiedica în mod absolutparlamentul să decidă. A se vedea, de asemenea, M.C.Ponthoreau, op. cit., p. 1153-1156.21Amintim în acest sens practica filibuster-ului ce reprezintăfolosirea unor tactici obstrucţioniste de către un membru alparlamentului pentru a împiedica adoptarea unei măsuri cu careeste de acord majoritatea sau de a forţa adoptarea unei deciziiîmpotriva voinţei majorităţii (http://dictionary.reference.com/browse/filibuster). Practica filibusterului este folosită în StateleUnite ale Americii, Marea Britanie, Canada şi Franţa. Acestprocedeu a fost folosit pentru prima dată în SUA el permiţândunui senator sau unui grup de senatori să vorbească oricâtdoreşte, asupra oricărui subiect dacă o supermajoritate de 3/5 dinmembrii Senatului nu invocă clauza închiderii dezbaterii(closure). De asemenea, în Franţa acest procedeu a permis ca înaugust 2006, opoziţia să aducă 137449 amendamente pentru aîmpiedica scăderea acţiunilor statului francez în compania Gaz deFrance de la 80% la 34%, amendamente care ar fi necesitat10 ani, potrivit procedurii normale, pentru a fi votate. (http://en.wikipedia.org/wiki/Filibuster , consultată la 20.02.2010).nate epuizării neproductive a timpului de lucru,culminând cu boicotul parlamentar prin părăsirealucrărilor legate de o anumită temă sau cu greva par -la mentară prin retragerea de la activitatea Camerei.Greva 22 sau boicotul parlamentar reprezintă o gravăîncălcare a mandatului reprezentativ, întrucât corpulelectoral nu mai este reprezentat; parlamentarul nu afost ales pentru a nu participa la lucrări, ci, dimpo -trivă, spre a exprima poziţia politică pe temeiulcăreia a fost votat. Din acest motiv cele douăproceduri pot fi interpretate ca un refuz de exercitarea mandatului.De aceea, principiul majoritatea decide –opoziţia se exprimă implică un echilibru între nece -sitatea de exprimare a atitudinii minorităţii politice,pe de o parte şi evitarea mijloacelor de obstrucţie, pede altă parte, spre a se asigura atât confruntareapolitică din parlament, cât şi eficienţa procesului deguvernare în scopul îndeplinirii de către Parlament acompe ten ţelor sale constituţionale şi legale 23 .Formarea majorităţilor necesare pentru reali -zarea procesului de guvernare depinde de sistemul dealianţe dintre forţele politice reprezentate în parla -ment, care să permită bipolarizarea vieţii politice.Fenomenul de bipolarizare evocă puterile care se punfaţă în faţă într-o relaţie de concurenţă şi în care celmai puternic guvernează sub controlul şi vigilenţaceluilalt, care fie participă, fie se opune 24 . Alianţaparlamentară poate avea caracter durabil, mai alescând este dublată de o alianţă guvernamentală, prinasumarea răspunderii partidelor ce sprijină guvernulpentru realizarea unui program sau conjuncturală, caurmare a acordului pentru realizarea unei acţiunideterminate. Dar existenţa unei alianţe parlamentarenu duce neapărat la existenţa unei majorităţi, putândexista şi majorităţi de conjunctură, ca urmare a logiciidezbaterii parlamentare, prin clarificările pe careaceastă dezbatere le asigură. În virtutea calităţii salede organ reprezentativ, Parlamentul este locul dedezbatere a principalelor probleme ale naţiunii,probleme care pot fi dezbătute şi prin intermediulactivităţii partidelor politice, acţiunii sindicatelor,grupurilor de presiune, a presei scrise şi audio vi -22V. Duculescu, C. Călinoiu, G. Duculescu, Tratat de teorie şipractică parlamentară, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti,2001, p. 284.23I. Muraru, M. Constantinescu, op. cit., p. 60.24F. Hourquebie, Sur l’émergence du contre-pouvoirjuridictionnel sous la V eme République, Bruylant, Bruxelles, 2004,p. 75-76.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 11

zuale 25 . Parlamentul îşi asumă două funcţii inerenteoricărui regim reprezentativ şi anume controlulactivităţii guvernului şi votarea legilor, fiind putereadeliberativă, aşa cum spune Maurice Hauriou. Înrealizarea celor două activităţi, parlamentarii sunt înserviciul poporului, ceea ce presupune reflectarea înlupta politică din Parlament a dezbaterii politice dinsocietate, confruntarea în poziţia grupurilor parla -mentare şi argumentaţia deputaţilor şi senato rilor aconcepţiilor şi ideilor ce se înfruntă în opinia publică.Un parlament democratic este expresia concordanţeiîntre voinţa degajată în Parlament prin confruntareade idei şi atitudini şi opinia publică. Astfel, poporulîşi exercită suveranitatea nu numai cu prilejulalegerilor ci şi pe tot parcursul mandatului primit decătre cei aleşi 26 .Pe de altă parte, trebuie reţinut şi faptul cădezbaterea publică în Parlament influenţează for -marea şi dezvoltarea opiniei publice, având loc unproces de osmoză ce are ca efect decantarea şi crista -lizarea ideilor şi concepţiilor ce caracterizează opiniapublică 27 . Dezbaterea în Parlament a problemelornaţiunii asigură dimensiunea critică a procesului deguvernare, în special prin aportul opoziţiei, evitareaunor greşeli, precum şi adoptarea unor soluţii care sebucură de o largă adeziune în societate.III. OPOZIŢIA CELEI DE-A DOUA CAMEREÎ PROCEDURA LEGISLATIVĂ1. A doua cameră în statele unitareDintr-un alt punct, de vedere în statele unitarecu sisteme bicamerale, camera înaltă poate fi con -siderată ca având vocaţia de a se opune faţă de came -ra joasă direct aleasă de către popor, având rolulopoziţiei. Această putere de a se opune faţă de cameraaleasă se regăseşte încă de la începuturile parla -mentarismului 28 . Capacitatea celei de-a doua camerede a se opune depinde de mai multe variabile, cumar fi: tipul regimului politic, modul de desemnare amembrilor săi, care determină puterile atribuiteacesteia. Astfel, în ceea ce priveşte regimul politic, adoua cameră se manifestă ca opoziţie faţă de prima înregimurile parlamentare; în cadrul acestora, ea semanifestă ca opoziţie şi împotriva executivului. SpreStudii, opinii, informărideosebire de camerele joase, care sunt de regulă aleseprin vot direct, cele înalte sunt desemnate prinmodalităţi mai mult sau mai puţin democratice,competenţele acestora fiind stabilite, de cele maimulte ori, prin textele constituţionale.Cele mai cunoscute cazuri de camere înalte ceau jucat rolul de opoziţie de-a lungul istoriei au fostCamera Lorzilor şi Senatul francez. Deşi competenţaCamerei Lorzilor a fost drastic redusă începând cuanul 1911 şi nu s-a putut constitui într-o reală opoziţiefaţă de Camera Comunelor şi faţă de guvern, ea nu aîncetat să joace un rol activ în viaţa parlamentarăbritanică. Absenţa constrângerii electorale i-a făcutpe membrii acestei camere să se opună guvernului,chiar dacă în mod limitat, care [n.n. guvern] a căutatastfel să găsească compromisul în raporturile cuaceasta [n.n. Camera Lorzilor] 29 .Ales prin sufragiu indirect, Senatul francez seaflă pe poziţie de egalitate cu Adunarea Naţională înmateria revizuirii constituţiei şi a legilor organice decompetenţa sa, ceea ce reprezintă piatra unghiularăşi garanţia rolului său politic activ. Astfel, Senatul areposibilitatea de a se opune unor importante proiectede reformă constituţională, dar şi de a condiţionaadoptarea legislaţiei organice de acordul său.2. A doua cameră în statele federaleÎn cadrul statelor federale, trebuie realizată odistincţie între acelea în care bicameralismul estestructural (Australia, Germania, India) şi acelea încare între bicameralism şi federalism nu există niciun fel de raporturi funcţionale (Canada, Austria).În ceea ce priveşte Australia, Senatul este alesprin sistemul reprezentării proporţionale şi are ace leaşiputeri ca şi Camera Reprezentanţilor, cu excepţiacelor în materie financiară unde, potrivit art. 53 dinConstituţie, Senatul are puteri limitate. S-a pusproblema dacă Senatul, refuzând a se pronunţa asuprachestiunilor în materie financiară, poate angaja înmod indirect răspunderea guvernului în faţa sa.Această situaţie a generat în 1975 o criză constitu ţio -nală ce s-a soldat cu blocarea bugetului de cătreSenat, revocarea guvernului majoritar de cătreguvernatorul federal, dizolvarea celor două camereparla mentare, numirea unui guvern minoritar care aavut obligaţia de a organiza alegeri şi a constitui onouă majoritate. Această situaţie a determinat doctrinasă insiste asupra rolului activ jucat de Senat atât înrealizarea controlului guvernamental, cât şi în ceea25M.C. Ponthoreau, op. cit., p. 1142-1143.26I. Muraru, M. Constantinescu, op. cit., p. 63.27I. Muraru, M. Constantinescu, op. cit., p. 64.28P. Lauvaux, Quand la deuxieme chambre s’oppose, în:Pouvoirs, nr. 108/2004, p. 81-83.29A se vedea exemplele oferite de P. Lauvaux, op. cit., p. 85.12 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informărice priveşte funcţia legislativă, forţa de opoziţie aSenatului fiind explicată de legitimitatea sa democratică.În ceea ce priveşte legitimitatea Bundesratului,camera înaltă din Germania, aceasta rezultă dinreprezentarea diferitelor majorităţi parlamentare dela nivelul landurilor. Compoziţia particulară a acesteicamere sporeşte eficacitatea sa în baza puteriiadministrative pe care o implică şi a experienţeiguvernamentale a membrilor săi. Această putereadministrativă este garantată prin faptul că mareamajoritate a reglementărilor luate de guvernul federalnecesită aprobarea Bundesratului, întrucât landurileau misiunea de a aplica legile federale. În ceeace priveşte exerciţiul funcţiei legislative, legeafundamentală prevede un sistem complex şi originalcare conciliază primordialitatea camerei joase cuegalitatea puterilor în materii care intereseazăfuncţionarea sistemului federal, bicameralismul fiindunul inegal. Dar acest caracter are în vedere distincţiadintre legile federale care necesită aprobarea pozitivăa Bundesratului şi legile în cazul cărora acesta nupoate avea decât un veto suspensiv, susceptibil de a fiînlăturat de Bundestag printr-o majoritate calificată.Vetoul Bundesratului este opozabil după adoptareaproiectelor de lege de Bundestag sau după eşecul uneiproceduri de conciliere. Dar opoziţia manifestată deBundesrat nu se manifestă ca într-o adunare parla -mentară clasică, ci este orientată mai degrabă spreapărarea intereselor Landurilor, decât spre punerea îndiscuţie a politicii guvernului federal 30 . În consecinţă,originalitatea structurală a Bundesratului explică dece acesta nu a încercat niciodată a controla guvernulfederal, dreptul de veto fiind folosit doar pentru aexercita presiuni asupra politicilor guvernamentale.Faţă de încercarea de a transforma Bundesratul într-oadunare aleasă direct de populaţia germană, s-aapreciat de către o comisie parlamentară că populaţiaunui land nu va fi mai bine reprezentată într-un astfelde Senat, că această reprezentare va fi în dubluexemplar şi că, în ultimă instanţă, influenţa landurilornu va creşte, ci, din contră, va fi diminuată. Ambelemodele analizate pun în valoare principiul federal, caşi condiţie a unei opoziţii eficace.Exemplul clasic al statelor federale în care nuexistă niciun fel de raporturi funcţionale între30S. Oeter, Federal Republic of Germany în J. Kincaid, K. leRoy, C. Saunders, Legislative, executive and judicialgovernance in federal countries, A global dialogue onFederalism, 3 rd vol, McGill-Queen-s University Press, Montreal,London, 2006, p. 143-145.bicameralism şi federalism este Senatul din Canada,unde senatorii sunt numiţi de către executivul federal,pe baze regionale, neavând nici legitimitate demo -cratică, nici federală. Cele două camere dispun deputeri egale în materie legislativă, dar adesea înpractică Senatul renunţă la obiecţiile sale în aceastămaterie şi evită a intra în conflict cu cealaltă camerăşi cu guvernul, bicameralismul canadian nedândnaştere în consecinţă, unei opoziţii din parteaSenatului. Un al doilea exemplu de ineficienţă aprincipiului federal este cel austriac. MembriiBundesratului, aleşi de dietele landurilor şi revocabilide către acestea nu au competenţe în majoritateaproiectelor de lege, singura putere fiind aceea de aconstrânge camera aleasă de a realiza o a doua lecturăa unui text de lege.3. Cazuri particulare: Italia şi SpaniaÎn Italia, constituantul a consacrat unbicameralism egalitar, în materie legislativă fiindconsacrată procedura navetei legislative a proiectuluide lege de la o cameră la alta în mod nelimitat pânăla ajungerea la un acord. Din contră, în ConstituţiaSpaniei este prevăzut principiul unui bicameralismatenuat, opoziţia Senatului la un text adoptat de Con -gresul deputaţilor putând fi răsturnată de majoritateaabsolută a membrilor acestuia din urmă. Senatulposedă totuşi un drept de veto în materia revizuiriiconstituţionale. În aceste două cazuri inexistenţaprincipiului federal se traduce printr-o modalitate dealegere şi o durată a mandatelor ce transformă a douacameră într-o replică a celei dintâi, neexistând astfelnici un motiv politic de a i se opune.4. Modalităţi de soluţionare a blocajelorinstituţionale generate de a doua cameră parla -mentarăRezultă din cele de mai sus, că în anumitecazuri, opoziţia celei de-a doua camere poate generablocaje constituţionale cărora cu greu li se pot aduceremedii, modalităţile de soluţionare a unor astfel deconflicte fiind introduse încet-încet în cadrul consti -tuţiilor statelor, dar fără pretenţia de a oferi soluţiaideală. Soluţia oferită este dizolvarea camerei directalese pentru a surmonta opoziţia camerei înalte şisolicitarea arbitrajului corpului electoral pentrureînnoirea sprijinului în favoarea camerei alese.Dizolvarea camerei alese nu intervine împotrivamajorităţii acesteia, ci mai degrabă în favoarea ei, înscopul realegerii ei, corpul electoral fiind solicitat dea se pronunţa în principiu asupra pretenţiilor impuseBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 13

Studii, opinii, informăride camera înaltă. Cazurile de dizolvare a camereiînalte sunt vechi, cu excepţia Italiei şi Spaniei undeSenatul a fost dizolvat în anii 1951 şi 1958, dar dinmotive exclusiv tehnice – organizarea alegerilorpentru ambele camere în acelaşi timp. Dar sistemulcel mai sofisticat şi singurul conceput pentru aînlătura opoziţia Senatului este cel prevăzut de art.57 din Constituţia Australiei şi anume sistemuldublei dizolvări care e condiţionată de respingereasuccesivă de către Senat, într-un anumit interval, aproiectelor de lege adoptate de camera joasă. Urmarea unei asemenea dizolvări, constituţia permitereunirea celor două adunări în sesiune comună, ceeace duce la întărirea poziţiei majorităţii în camerajoasă, datorită numărului mic al membrilorSenatului.O altă modalitate de soluţionare a conflicteloreste cea a concilierii ce presupune constituirea unorcomisii paritare mixte cu scopul ajungerii la un acordcu privire la proiectul de lege. Dacă nu se ajunge laun acord, fie se renunţă la proiectul de lege, fie formaproiectului este supusă unui nou vot de astă datădecisiv. Această procedură este utilizată în SUA,Suedia, Germania, Belgia, Japonia 31 .Dar opoziţia celei de-a doua camere înprocedura legislativă a determinat apariţia unormăsuri de retorsiune împotriva acesteia, concretizate,de exemplu, în Marea Britanie prin scăderea puteriiCamerei Lorzilor de a opune dreptul de veto, la unsimplu rol de reflecţie. În Franţa, prin legea electoralădin anul 2000 s-a încercat reformarea sistemului dealegere a Senatului, dar importanţa acestuia a fostredusă de Consiliul Constituţional care a cenzuratinstituirea unei proporţionalităţi între numărulelectorilor senatoriali ai unei comune şi populaţiaacesteia.IV. Rolul opoziţiei în evaluarea mandatuluiParlamentuluiIndiferent de forma în care se manifestă,opoziţia pune presiune pe majoritatea aflată laguvernare, a cărei poziţie devine mai mult sau maipuţin erodată, în funcţie de modul în care reuşeşte saunu să păstreze încrederea celor care şi-au dat votulpentru programul politic respectiv. Tot acest com -portament al parlamentarilor va fi evaluat la finalulmandatului de către alegători, rolul opoziţiei fiind cuatât mai important cu cât reuşeşte ca la noile alegerisă obţină cât mai multe mandate în adunarea repre -zentativă sau mai ales atunci când câştigă majoritateaajungând astfel la guvernare. Toate aceste acţiuniajută electoratul la luarea deciziei finale cu privire larealegerea aceloraşi reprezentanţi sau din contrăînlocuirea lor, fiind modalităţi de manifestare arăspunderii politico-morale în faţa electoratului.Acţiunea opoziţiei asupra majorităţii culminează cuprovocarea răspunderii juridice a acesteia, care poatedetermina revocarea colectivă a mandatului cel puţinal camerei direct alese, ca urmare a dizolvării.Opoziţia parlamentară este astfel o contraputereprin excelenţă: mai întâi o putere de faptînainte de a deveni un criteriu privilegiat de evaluarea unui regim democratic şi o putere de drept. Ea esteilustrarea arhetipului de contra-putere, deoarecetrebuie să împiedice monopolul puterii guver -namentale majoritare. Pe de altă parte, majoritateaeste, de asemenea, o contra-putere pentru opoziţie,împiedicând-o să iasă din cadrul legitimităţii sale şi adomeniului său de competenţă 32 . În prezent, limitareaputerii Parlamentului se realizează, în afară deopoziţia parlamentară şi prin intermediul controluluide constituţionalitate exercitat de către judecătorulconstituţional, dar şi prin participarea directă tot maiactivă a cetăţenilor la procesul decizional.31P. Lauvaux, op. cit., p. 95-96.32F. Hourquebie, op. cit., p. 76.14 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriConsideraţii privind unele cazuride neaplicare a sancţiunilor contravenţionaleasist. univ. drd. Mădălina Elena MIHĂILESCUFacultatea de Ştiinţe juridice, socialeşi politice, Universitatea Dunărea de Jos1Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Edit. C.H. Beck,Bucureşti, 2007, pag. 2.2Art. 173 din Codul penal al Moldovei Şuţu Sturdza, 1802.3Art. 180 Codul penal Şuţu Sturdza.4Istoria dreptului românesc. Partea întâi, vol. II, Edit. AcademieiRepublicii Socialiste România, Bucureşti, 1984, pag.182.1. Aspecte introductiveSub orice formă s-ar prezenta sancţiuneaaplicată unei persoane, aceasta nu este decât omodalitate de a acţiona asupra unor mecanismepsihice care influenţează comportamentul uman sprea determina o profundă transformare a acestora, atâtîn folosul celui sancţionat, cât şi în cel al societăţii 1 .Dacă ar fi să privim raportul faptă-sancţiune,am înţelege că pedeapsa este consecinţa încălcăriiunor norme sociale şi legale care are drept cauzăprobleme care ţin, în mod evident, şi de compor -tamentul uman, de devierile comportamentale sau delacunele educaţionale ale unor segmente de populaţie.Conform principiilor beccariene, pedepselesunt de fapt destinate „pentru a păzi liniştita petrecereşi politiceasca siguranţă a obştei”, cum de altfelremarca şi textul Codului Şuţu-Sturdza din Moldovaanului 1802 2 şi, ca atare, trebuiau preferate aceleacare „au a face cea mai puternică lucrare în sufleteleoamenilor şi a se da pildă şi altora” 3 . Din acesteconsiderente, „pentru îngrozirea pedepsei serecomanda că deşi vor da pedepse mai mărunte, însăcu hotărârea de a nu se iertare, atuncea vor facelucrare în sufletele tuturor decât frica de pedeapsacu nădejdea de scăpare 4 ”.Din perspectiva încălcării valorilor şi normelorsociale prin săvârşirea de contravenţii, aplicareasancţiunii contravenţionale reprezintă a doua fază aprocedurii contravenţionale. În lipsa aplicării sancţi -unii, procesul verbal de constatare a contravenţiilornu produce niciun efect juridic faţă de contravenient,fiind necesar a i se comunica acestuia un procesverbalprin care se dispune şi o sancţiune, conformdispoziţiilor art. 25 din Ordonanţa Guvernuluinr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,aprobată cu modificări şi completări prin Legeanr.180/2002, cu modificările și completările ulterioareAvând în considerare amploarea pe care auluat-o faptele ilicite de natură contravenţională, amconsiderat necesar a dezvolta în acest material câtevadintre aspectele deosebite privitoare la aplicareasancţiunilor contravenţionale, punând accent peetapele evoluţiei procedurii contravenţionale şi, maiales, pe elementele procesului verbal de contravenţie,act indisolubil legat de fenomenul aplicării sancţiu -nilor contravenţionale.2. Răspunderea contravenţională personală;limba în care trebuie încheiat procesul-verbalDupă ce agentul constatator este sesizat prinplângere sau denunţ, acesta se sesizează din oficiu cuprivire la săvârşirea unei contravenţii şi verifică dacăeste competent să constate această contravenţie şi –în măsura în care se consideră că se impune atragereavreunei răspunderi contravenţionale a persoanei carea săvârşit fapta, în lipsa situaţiilor de excepţie în carenu se întocmeşte proces verbal – procedează laîntocmirea procesului verbal de contravenţie. Pro ce -sul verbal de constatare a contravenţiei trebuie săconţină anumite menţiuni, respectiv cele prevăzuteîn art. 16 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,respectiv fapta săvârşită, numele şi prenumelecontravenientului, ale agentului constatator, datasăvârşirii contravenţiei, actul normativ pe baza căruiaa fost întocmit procesul verbal, sancţiunea aplicată.Cu toate că aceste condiţii au fost integralîndeplinite, există totuşi şi unele situaţii excepţionaleîn cazul cărora poate apărea nulitatea procesului verbalde contravenţie. De exemplu, în vederea apă răriidispoziţiilor art. 6 alin. 3 din Convenţia Euro peană aDrepturilor Omului, semnarea procesului verbal deBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 15

Studii, opinii, informăricontravenţie de către o persoană care nu cunoşte limbaromână este lovit de nulitate. În raport cu jurisprudenţaC.E.D.O., contravenţiile intră în sfera acuzaţiilor dematerie penală, astfel că făptuitorului îi suntrecunoscute şi garanţiile prevăzute de art. 6 dinConvenţie, care are prioritate atunci când textul legiiinterne defavorizează cetăţeanul 5 . Conform para gra -fului 3 al art. 6 din C.E.D.O., orice acuzat are dreptulsă fie informat în termenul cel mai scurt şi într-o limbăpe care o înţelege şi în mod amănunţit asupra naturii şicauzei acuzaţiei aduse asupra sa. Or, în cauza dedusăjudecăţii, deşi petentul nu cunoştea limba română,astfel cum însuşi agentul constatator a prevăzut înprocesul verbal la rubrica alte menţiuni, acesta a fostsancţionat contravenţional cu încălcarea dreptului dea fi informat într-o limbă pe care o înţelege asupranaturii şi cauzei acuzaţiei aduse asupra sa.În contextul expus, semnarea procesului verbalredactat într-o limbă pe care cel sancţionat nu oînţelege şi fără a fi informat de un interpret asupra aceea ce semnează, a atras, în viziunea instanţei euro -pene, nulitatea absolută 6 .Una dintre principalele trăsături ale răspunderiicontravenţionale expuse anterior este aceea cărăspunderea de acest tip este personală. Tocmai dinaceastă cauză ,ea nu poate fi transferată sau negociatăîn cadrul unui contract, fie el chiar şi unul de prestăriservicii. Într-un anumit caz, societatea prestatoare deservicii media s-a angajat faţă de beneficiar să asigurerespectarea tuturor legilor şi a reglementărilor aplica -bile în legătură cu serviciile media prestate conformcontractului încheiat. În aceste condiţii, societateasancţionată contravenţional, care a amplasat ilegal unpanou publicitar, nu este subiectul activ al con tra -venţiei, ci doar beneficiara serviciilor de publicitate,fapt pentru care procesul-verbal al societăţii bene -ficiare a fost considerat nul 7 .În România, chiar şi sub imperiul legii vechi,Legea nr. 32/1968 privind regimul juridic alcontravenţiilor, s-au dat asemenea decizii în practică,instanţa de judecată stabilind în multiple rânduri cănu este valabil procesul-verbal de contravenţie în cares-a sancţionat drept făptuitor a altă persoană decâtaceea care săvârşise contravenţia 8 .5Conform art. 11 din Constituţia României.6Dec. civ. nr. 405/ R /2009, Tribunalul Buzău, www.portal.just.ro.7Dec. civ. nr. 1895/R/2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-ade contencios administrativ şi fiscal, nepublicată.8Sent. civ. nr. 359/1970 a Judecătoriei Tulcea, nepublicată, şi, înacelaşi sens, sent. civ. nr. 467-1970 a Judecătoriei Tulcea (apudGh.Părăuşanu, L.Groza, Reglementarea sancţionării contra -venţiilor, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973, pag. 72.)Tot astfel, un proces-verbal de contravenţie afost anulat deoarece a fost întocmit unui anumitangajat al unei societăţi comerciale, care nu aveaniciun fel de calitate pentru a fi contravenient, aceastaputând aparţine, conform legislaţiei şi regulamentuluiintern al firmei respective, administratorului, nicide -cum patronului sau altui angajat, întâmplător găsit deagentul procedural la faţa locului 9 . Prin procesulverbalde constatare încheiat de O.P.C Arad, a fostaplicată societăţii reclamante S., iar nu persoaneifizice X în calitatea sa de administrator, o amendă,cu posibilitatea achitării în termen de 48 de ore ajumătate din minimul amenzii. Acest proces-verbal afost semnat de pârâtul-recurent în calitate de directoral societăţii contraveniente, el fiind şi cel care aînsoţit reprezentanţii O.P.C. Arad pe parcursulefectuării controlului. Potrivit art. 70 – art. 73 şi art.197 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 31/1990privind societăţile comerciale, republicată, cu mo di -ficările şi completările ulterioare, dreptul de a repre -zenta societatea aparţine administratorului şi nuangajaţilor firmei.Având în vedere dispoziţiile art. 70 – art. 73,art. 197 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 31/1990privind societăţile comerciale, precum şi dispoziţiileart. 19 – art. 22 din statutul societăţii reclamante,prevederile art. 287 din Codul muncii şi nedepunereafişei postului ocupat de pârâtul-recurent la societateareclamantă,instanţa a apreciat că reclamanta nu aprobat că pârâtul avea ca atribuţie de serviciu plataamenzilor contravenţionale aplicate societăţii.Răspunderea contravenientului trebuie să fieuna personală 10 şi întocmirea procesului-verbal decontravenţie trebuie întocmit tot personal de cătreagentul constatator, deoarece el are datoria legală dea se convinge dacă persoana sancţionată se face, întradevărvinovată de săvârşirea faptei contravenţionale.În cazul unei sesizări telefonice, agentul constatatorare obligaţia să se prezinte la adresa indicată şi săconstate personal dacă petentul se face vinovat desăvârşirea unei contravenţii, iar nu să încheieprocesul verbal în urma unei sesizări telefonice 11 .3. Sancţiunea contravenţională aplicată uneipersoane pe baza unui act normativ eronatDeşi toate celelalte condiţii prevăzute de art.16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 erau9Dec. civ. nr. 31/16 ianuarie 2007, Curtea de Apel Timişoara,secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.10Cu excepţia minorilor pentru care răspund părinţii în calitate departe responsabilă civilmente.11Dec. civ. nr. 2520/ 27.10.2005 a Tribunalului Bucureşti, secţiaa VIII-a.16 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informăriperfecte, indicarea eronată a actului normativ aconstituit un subiect de dispută dar şi un motiv deanulare, în cele din urmă, a procesului verbal, deşiaceastă eroare nu constituie, conform dispoziţiilorordonanţei în vigoare, un motiv de nulitate aproceselor verbale de contravenţie.Referitor la motivele de nelegalitate invocatede petentă, intimata a arătat că agentul constatator nuavea obligaţia să aplice pe procesul-verbal ştampilainstituţiei din care face parte, iar faptul că actulnormativ ce prevede şi sancţionează contravenţiaconstatată a fost indicat greşit, respectiv HotărâreaGuvernului nr. 60/1997 în loc de OrdonanţaGuvernului nr. 60/1997, nu putea atrage nulitateaprocesului verbal, obligativitatea indicării actuluinormativ nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţiiabsolute de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001.Analizând legalitatea procesului-verbal deconstatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa aconstatat că, reţinându-se nerespectarea dispoziţiilorlegale privind apărarea contra incendiilor, petenta afost sancţionată în baza unui act normativ care areglementat organizarea şi funcţionarea OficiuluiRomân pentru Drepturile de Autor şi a corpului dearbitrii, act abrogat prin Hotărârea Guvernuluinr. 846/2001. Faptul că indicarea eronată a actuluinormativ care prevede şi sancţionează contravenţianu este menţionat în O.G. nr. 2/2001 drept cauză denulitate absolută a procesului verbal, nu înseamnădecât că nu ar putea fi invocată de instanţă din oficiu,nu şi că nu ar putea atrage anularea acestuia atuncicând este invocată de partea interesată 12 .Prin urmare, procesul verbal este lovit denulitate absolută dacă a fost încheiat cu nerespectareaart. 16 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la indicareaactului normativ sub incidenţa căruia a căzutcontravenientul.Sintagma actul normativ trebuie interpretatăîn sensul că se referă la articolul din lege şi la actulnormativ care impun în sarcina cetăţeanului oanumită conduită. Dacă nu s-ar da o asemeneainterpretare sintagmei în discuţie s-ar ajunge lasituaţia ca o persoană sancţionată contravenţional sănu ştie ce obligaţie impusă de lege în sarcina sa aîncălcat, iar instanţa învestită cu soluţionarea uneiplângeri contravenţionale, în loc să analizezelegalitatea sau temeinicia procesului-verbal contestat,ar trebui să procedeze la încadrarea juridică a fapteiîn raport de situaţia de fapt reţinută de agentul12Sent. civ. nr. 7091/10.08.2006, Judecătoria sect. 2. Bucureşti.constatator şi de sancţiunea aplicată, ceea ce esteinadmisibil 13 .După cum este cunoscut, literatura de spe cia -litate atestă existenţa celor trei prezumţii de carebeneficiază procesul verbal de contravenţie încalitatea sa de act administrativ individual, respectivprezumţia de autenticitate, de veridicitate şi mai alesde legalitate. Aceasta din urmă, cel puţin conferăprocesului verbal o deosebită forţă probantă, de multeori greu de contracarat în faţa instanţei de judecatăpe temeiul că a fost întocmit de agentul constatator expropriis sensibus, iar acesta este reprezentant alautorităţii publice.Cu toate că procesul verbal de contravenţiebeneficiază de această forţă probantă foarte puternică,s-a considerat, pe drept cuvânt, că invocarea sa în faţainstanţei de judecată, trebuie să fie susţinut şi de unalt mijloc probant, în contextul în care petentul voiasă demonstreze că nu el este făptuitorul contra -venţiei 14 .Suntem de acord cu această opinie a dublăriiprobatoriului de către autoritatea constatatoare,aceasta bucurându-se pe nedrept de posibilitatea dea se prevala în instanţă de un act unic, respectivprocesul verbal de contravenţie, ceea ce i-a conferit înnenumărate rânduri puterea de a se comporta abuziv.Nu contestăm necesitatea ca astfel de acte care emanăde la autorităţile publice să se bucure de beneficiileconferite de lege, dar, pe de altă parte, privindproblema pe linie istorică, putem invoca principiulconform căruia o singură probă echivalează cu lipsade probe 15 , ceea ce ar presupune anexarea la dosar nunumai a procesului-verbal, ci eventual, şi a altorprobe suplimentare.4. Importanţa descrierii faptei în cadrulprocesului verbalPrintre dispoziţiile menţionate de art. 16 dinO.G. nr. 2/2001 privitoare la cauzele care atragnulitatea proceselor verbale de contravenţie esteenumerată şi descrierea faptei, care constituiecontravenţia în sine, aceasta tocmai pentru a se evitasăvârşirea infracţiunii de abuz de putere din partea13Dec. civ. nr. 372/R/2008 a Tribunalului Neamţ, secţiacomercială, de contencios administrativ şi fiscal.14S-a retinut că, în ziua de 23.10.2008, petentul a condusautoturismul cu numărul de înmatriculare B 91 CWGdepăşind neregulamentar autoturismul cu nr. de înmatriculare IS09 MRG, trecând peste marcajul longitudinal simplu continuu şicirculând pe contrasens.15Este vorba despre un principiu încetăţenit tocmai de CodulCallimach (cunoscut în istorie şi sub denumirea de Codul luiCallimache).Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 17

Studii, opinii, informăriagentului constatator şi pentru a conferi un plus decredibilitate actului administrativ individual încheiat.Descrierea faptei trebuie să conţină elementecât se poate de edificatoare asupra modului dedesfăşurare a activităţii contravenţionale, tocmaipentru că, din oficiu, procesul-verbal de contravenţiebeneficiază de caracteristicile legalităţii, veridictăţii şiautenticităţii, punându-l pe contravenient în situaţiade a-şi dovedi nevinovăţia. În acest sens, îninterpretarea art. 6 alin. 1 din C.E.D.O, instanţa reţinecă, în cazul în care este vorba despre sancţiunirestrictive de drepturi, (iar reţinerea permisului deconducere este o asemenea măsură) este necesarărespectarea, în procedura contravenţională, a tuturorgaranţiilor procesuale, inclusiv prezumţia denevinovăţie a petentului, intimata trebuind să facădovada săvârşirii cu vinovăţie a fapteicontravenţionale de către petent.Or, cum situaţia de fapt reţinută în cuprinsulprocesului-verbal de contravenţie nu a fost susţinutăde niciun mijloc de probă, iar petentul contestărealitatea celor constatate, instanţa a apreciat căprocesul verbal de contravenţie nu este suficientpentru reţinerea faptei contravenţionale şi menţinereasancţiunilor aplicate 16 .Astfel, aşa cum se arată în cuprinsul art. 16 alO.G. nr. 2/2001, descrierea faptei trebuie făcută cuindicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi laaprecierea gravităţii faptei. Aceasta deoareceinstanţa, conform prevederilor art. 34 din legea-cadrupoate să aprecieze asupra gravităţii faptei şi, înconsecinţă, să reindividualizeze sancţiunea aplicatăde agentul constatator, atât ca tip de sancţiune cât şicuantum. Întrucât procesul– verbal contravenţionalreprezintă unicul act probator al săvârşirii uneicontravenţii, el trebuie să conţină toate elementele pebaza cărora să se poată cerceta de către instanţa dejudecată dacă în realitate s-a comis o asemenea faptăşi dacă în mod concret se poate angaja răspundereacontravenţională a unei persoane. Se consideră căprin nedescrierea corespunzătoare a fapteicontravenţionale, se aduce atingere prezumţiei denevinovăţie de care trebuie să beneficieze petentul.De aceea, insuficienta descriere a fapteicontravenţionale a fost echivalată cu nedescrierea,întrucât prin întocmirea procesului verbal în aceastămodalitate s-a cauzat petentului o vătămare care nupoate fi înlăturată decât prin anularea procesuluiverbal contestat 17 .16Sent. civ. nr. 151/19.02.2009 a Judecătoriei Hîrlău.17Sent. civ. nr. 2485/2009 a Judecătoriei Mizil.Aceeaşi opinie au îmbrăţişat-o şi alte instanţecare au considerat că este nelegal procesul-verbal decontravenţie dacă fapta este imputată altei persoanedecât contravenientului, iar agentul constatator aomis să descrie fapta săvârşită de persoana sancţio -nată 18 sau că nu constituie o descriere a faptei simplaindicare a textului de lege încălcat, fără a se arăta, înconcret, în ce a constat această încălcare, insuficienţaspaţiului de pe formularul tipizat neputând justificaaceastă omisiune. 19Din interpretarea logico-gramaticală a preve -de rilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001 rezultă cerinţa caagentul constatator să realizeze o descriere în concreta contravenţiei, cu specificarea acţiunii sau inacţiuniiautorului şi a tuturor circumstanţelor de natură aimprima faptei acest caracter. Cerinţa este imperativă,deoarece raţiunea instituirii ei a fost aceea de a per -mite instanţei cercetarea legalităţii actului constatatorprin stabilirea faptelor materiale şi verificarea înca -drării juridice a faptelor 20 .4.a. Consecinţele neindicării actului normativSe consideră că prin neindicarea actuluinormativ care sancţionează contravenţia constatată,petentul este pus în situaţia de a nu putea verifica subaspectul legalităţii măsura luată împotriva sa, motivcare impune anularea procesului-verbal contra -venţional. Totodată, instanţa de judecată nu se poatesubstitui agentului constatator în a indica actul nor -mativ care ar prevede o astfel de sancţiune întrucât, înaceastă situaţie, s-ar încălca principiul disponibilităţiiprocesului civil care îi conferă petentului dreptul dea se plânge împotriva procesului verbal de constatareşi sancţionare a contravenţiei 21 .Din cuprinsul art. 17 din O.G. nr. 2/2001rezultă că lipsa prevederilor referitoare la nume,prenume şi calitatea agentului constatator, numele şiprenumele contravenientului, iar, în cazul persoaneijuridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a fapteisăvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturiiagentului constatator atrage nulitatea procesuluiverbal, specificându-se că numai în astfel de situaţiinulitatea se constată şi din oficiu.18Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, dec. civ. nr. 1395/2.06.2005.19Dec. civ. nr. 2463/20.10.2005, Trib. Bucureşti, secţia a VIII-a.20Dec. civ. nr. 2460/20.10.2005, Trib. Bucureşti, sectia a VIII-a(apud D.Severin, Răspunderea contravenţională. Practicăjudiciară, Edit.Hamangiu, Bucureşti, 2007, pag. 106-107.21Idem.18 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Studii, opinii, informări5. especificarea obiecţiunilor în procesulverbal. einformarea contravenientului asupraposibilităţii de a face obiecţiuniÎn practica instanţelor judecătoreşti nu existăun punct de vedere unitar în legătură cu aplicareadispoziţiilor art. 16 alin. 7 din O.G.nr. 2/2001 refe -ritoare la nerespectarea, de către agentul constatator,în momentul încheierii procesului verbal decontravenţie, a obligaţiei de a aduce la cunoştinţacontravenientului a posibilităţii de a face obiecţiuni.S-a motivat că – din moment ce aceste dispoziţiiconţin norme imperative, de ordine publică, cerezultă atât din importanţa instituţiei juridicereglementate, cât şi din forţa probantă conferită delege procesului verbal de constatare a contravenţiei– se impune ca nerespectarea lor să fie sancţionată cunulitatea absolută a actului încheiat.În raport cu acest caracter imperativ limitatival cazurilor în care nulitatea procesului-verbalîncheiat de agentul constatator al contravenţiei se iaîn considerare şi din oficiu, se impune ca în toatecelelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe caretrebuie să le îndeplinească un asemenea act, inclusivcel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilorcontravenientului la conţinutul lui, nulitateaprocesului-verbal de constatare a contravenţiei să nupoată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii ovătămare ce nu se poate înlătura prin anularea aceluiact. De aceea, nerespectarea de către agentul con -statator a cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contra -venientului dreptul de a face obiecţiuni la actul deconstatare a contravenţiei şi de a însemna distinctaceste obiecţiuni atrage doar nulitatea relativă aprocesului verbal de constatare a contravenţiei 22 .Opinia general îmbrăţişată de autorii despecialitate este aceea că neîndeplinirea obligaţiei dea aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de aface obiecţiuni nu este sancţionată expres cu nulitateadeci, în acest caz, este vorba despre o nulitatevirtuală 23 . Există însă şi aici două posibilităţi, analizatede doctrină: dacă agentul constatator a neglijat săatragă atenţia asupra acestui aspect sau dacă agentulconstatator, din rea-voinţă, nu a făcut aceste menţiunipe procesul verbal.În cazul în care agentul nu i-a adus lacunoştinţă contravenientului posibilitatea de a faceobiecţiuni şi acesta din urmă, atunci când solicităanularea procesului verbal, evocă aceste aspecte îninstanţă, se va verifica, din oficiu, dacă petentul îşicunoştea dreptul 24 , caz în care, în mod evident, nu asuferit nicio vătămare prin omisiunea agentuluiconstatator. Dacă acesta a aflat însă ulterior deaceastă posibilitate, instanţa va analiza care ar fi fostobiecţiunile contravenientului şi care a fost vătă -marea efectivă a drepturilor sale prin neaducerea întimp la cunoştinţă a drepturilor prevăzute de lege.În cazul în care contravenientul are obiecţiuni,însă, din diferite motive agentul constatator refuză săle consemneze în procesul verbal – fapt care trebuiedovedit de contravenient prin orice mijloc de probă –vătămarea se prezumă, nulitatea fiind în aceastăsituaţie, expresă. De pildă, atunci când contra ve -nientul semnează procesul verbal cu menţiunea „cuobiecţiuni” iar acestea nu sunt arătate expres înprocesul verbal, ne aflăm în situaţia ca acesta să fieanulat de către instanţă 25 .ConcluziiTrecerea în revistă a unor situaţii deosebite dinprocedura contravenţională, privitoare la aspectelegate de întocmirea proceselor verbale de con -travenţie, a creionat numai câteva aspecte din com -plexitatea procedurii contravenţionale româneşti.După această modestă analiză, am sesizat, încă odată, că această procedură este aşezată, în privinţaunor aspecte, la graniţa dintre procedura de tipprocedural penală şi cea procesual civilă, sub aspectecare ţin, de exemplu, de individualizarea sancţiunilor.Prin urmare, deşi respectă regulile unei tipice pro -ceduri civile, procedura contravenţională este unamult mai aspectată, iar câteva dintre problemelecontroversate prezentate în acest material demon -strează necesitatea finisării unei proceduri contra -venţionale de sine stătătoare care să stabilească un setmult mai precis şi mai bine definit de normeaplicabile în acest domeniu.22Dec. civ. nr. XXII /19.03.2007 a secţiilor unite ale I.C.C.J,(apud .Cristuş, Răspunderea contravenţională, Practicăjudiciară 2007-2009, Edit. Hamangiu, Bucureşti, 2010, pag. 160-161).23O.Podaru, R.Chiriţă, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001comentată şi adnotată, Edit. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2006,p. 120.24De exemplu, persoana este avocat sau mai fusese anteriorsancţionat contravenţional şi cunoştea procedura.25O. Podaru, R.Chiriţă, op. cit., p. 121.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 19

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpuluiM e d a l i o nBarbu B. Berceanu – colaborator de seamăal actualului Consiliu LegislativSorin POPESCUPreşedinte de SecţieConsiliul LegislativTudor PRELIPCEANUUnul dintre cei maiapre ciaţi colaboratori aicelui de-al treilea ConsiliuLegis lativ, care şi-a începutacti vitatea în 1996, a fostBarbu-Rostislav B. Ber -ceanu. Barbu B. Berceanu(numele de publicist) s-anăscut la 5 iulie 1921 înBucureşti, părinţii săi fiindBarbu şi Olga. Copilăria apetrecut-o la bunici, în comuna Bordeşti (judeţulRâmnicu Sărat, devenit apoi judeţul Vrancea), unde aurmat, în perioada 1927-1931, şcoala primară. Și-acontinuat studiile la liceul „Matei Basarab” dinBucureşti. Ultima clasă de liceu, pe care a pregătit-osingur, a absolvit-o la colegiul „Sfântul Sava” în 1938,unde şi-a dat, de altfel, şi bacalaureatul în 1939. Întreanii 1940-1944 a fost student al Facultăţii de Drept aUniversităţii din Bucureşti. După absolvire, Barbu B.Berceanu s-a înscris în Baroul Ilfov, obţinând diplomade avocat definitiv în decembrie 1947.După luarea licenţei în drept, Barbu B.Berceanu a absolvit examenele doctoratului politicoeconomic.Ar fi trebuit să-şi susţină, la 1 iulie 1947, laFacultatea de Drept din Bucureşti, teza de doctorat, cutitlul „Un sistem de ştiinţe morale şi politice”, în faţaunei comisii prezidate de profesorul universitar VirgilVeniamin, dar, ca urmare a vremurilor tulburi din ţarăde după cel de-al doilea război mondial, deşi proiectultezei de doctorat mai sus amintite a fost înaintatmembrilor comisiei, susţinerea nu a mai avut loc.Serviciul militar l-a satisfăcut, începând cavoluntar, între 16 noiembrie 1938 şi 20 noiembrie1944, şi l-a terminat cu gradul de locotenent. Aparticipat între 1941-1942 şi în 1944 la cel de-aldoilea război mondial. A fost decorat, ca cercetaş,cu „Virtutea cercetăşească” în 1936, iar apoi, caofiţer, cu ordinul „Coroana României” cu spade şipanglică de „Virtute militară”, în grad de cavaler, în1941. Ca veteran de război, a fost înaintat la gradulde colonel.Începând din 24 martie 1948, Barbu B.Berceanu a fost numit ajutor de judecător laJudecătoria mixtă Râmnicu Sărat. La 26 septembrie1948, a fost avansat judecător la Judecătoria dinCoteşti. Din motive politice, determinate de instau -rarea regimului comunist în ţară, a fost eliminat dinmagistratură la 31 martie 1949. În 1954 s-a angajat laEditura Academiei, unde din 1961 a funcţionat caredactor.Dorind cu orice preţ să-şi desăvârşeascăstudiile juridice, Barbu B. Berceanu s-a înscris dinnou la doctorat în cadrul Institutului de CercetăriJuridice al Academiei Române, condus de aca de mi -cian Traian Ionaşcu. La 25 ianuarie 1974, şi-a susţinutteza de doctorat, cu titlul „Cetăţenia română”, avânddrept conducător ştiinţific pe profesor doctor docentIon Vântu.De remarcat că Barbu B. Berceanu are patrucopii: Barbu Rudolf, care a ajuns un cunoscutmatematician, Ileana, căsătorită Revencu, profesoarăde matematică în Bucureşti, Oana, ingineră, Horia,20 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpuluimedic. De asemenea, are un nepot, Barbu Revencu,fiul fiicei sale Ileana.La Editura Academiei a activat până în 1981,când s-a pensionat. Locuinţa sa se afla în Bucureşti.În perioada 16 decembrie 1996 – 7 ianuarie1999, Barbu B. Berceanu a fost unul dintrecolaboratorii de seamă ai celui de-al treilea ConsiliuLegislativ. În această instituţie juridică prestigioasăa ţării a lucrat în calitate de consilier în cadrulDepartamentului de informatică legislativă. De altfel,Barbu B. Berceanu a publicat în numărul 1/1999 alBuletinului de Informare Legislativă al ConsiliuluiLegislativ un valoros studiu intitulat Istoricul şinatura Consiliului Legislativ.Barbu B. Berceanu a publicat, începând din1947, lucrări juridice, lingvistice, bibliografice,precum şi literare. Între cărţile scrise de Barbu B.Berceanu, o semnificaţie aparte o are monografiaUniversul juristului Mircea Djuvara, apărută în 1995la Editura Academiei Române, monografie precedatăde un studiu al profesorului Paul AlexandruGeorgescu şi adăugită cu un text inedit al lui MirceaDjuvara. În opinia autorului, această lucrare aveamenirea de „a contribui la conturarea valoriloratinse de cultura şi gândirea românească în cursulistoriei sale, a culmilor atinse de gândirea juridicăromânească, prin prezentarea operei lui MirceaDjuvara (1886-1944)” 1 . Barbu B. Berceanu aminteaîn prefaţă că „această lucrare a fost elaborată învremea când, în ţara noastră, mi se părea singuraposibilitate de a prezenta o lucrare ştiinţifică despreesenţa dreptului şi locul acestuia în sistemul disci -plinelor umane: ceea ce m-a îndemnat mai mult să oelaborez. De asemenea, că, în aceste condiţii, acti -vitatea politică a lui Mircea Djuvara a fost tratatămai pe scurt, şi numai cu ocazia prezentării vieţiiacestuia şi a concepţiei sale privind ştiinţa politicăşi dreptul constituţional, deşi ar fi meritat un capitolaparte. Speram că momentul publicării ar fi putut săfie în 1986, cu ocazia centenarului autorului studiat;atunci, n-am putut însă participa decât la aniver să -rile criptice ale revistei „Studii şi cercetări juridice”,dimpreună cu doamna dr. Sofia Popescu (nr.2/1986),şi Asociaţiei de Istorie Comparativă a Instituţiilorşi Dreptului, dimpreună cu domnul dr. MirceaGoruneanu. Întârzierea a fost totuşi binevenită, căci,azi, am putut să las cu totul deoparte pelerinamarxist-leninistă sub care ni se impunea să înfăţişăm1Barbu B. Berceanu: Universul juristului Mircea Djuvara,Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, p.21.gândirea şi pe care – alături de alţi autori ai timpului– căutam să o fac cât mai transparentă” 2 . Deremarcat că acestei lucrări i s-a decernat Premiul„Andrei Rădulescu” al Uniunii Juriştilor pe 1996. Oprezentare succintă realizată de Barbu B. Berceanu aapărut sub titlul Mircea Djuvara/ ote despre viaţa şiopera sa, în deschiderea volumului ce includeareeditarea cursului lui Mircea Djuvara de Teoriagenerală a dreptului (Enciclopedia juridică) – Dreptraţional, izvoare şi drept pozitiv, volum publicat, în1999, de Editura ALL BECK.În 1999, la Editura ALL BECK a apărut lu -crarea lui Barbu B. Berceanu Cetăţenia. Monografiejuridică, la care autorul ţinea mult. De altfel, înprefaţă, Barbu B. Berceanu preciza: „Lucrarea areca punct de plecare o parte din teza mea de doctoratîn drept (Cetăţenia română, 1973, 700 f.; autoreferat29 p.), lucrare pe care editurile de până la 22decembrie 1989 nu s-au încumetat să o publice. Amevocat-o, mai întâi, pentru că, direct sau prinautoreferatul ei, a fost semnalată, citită şi comentatăîn câteva lucrări tipărite, ceea ce face ca monografiade faţă să apară ca un fel de ediţie a doua – revăzutăşi actualizată – a acelei părţi preluate din ea; apoi,pentru că partea istorică şi bibliografia din teză aufost de această dată reduse, astfel că, pentruspecialişti, vechea teză rămâne încă utilă. M-am maireferit, în acest volum, la începuturile de cetăţenieeuropeană şi planetară. Port nădejdea [...] că acelDomn din testamentul-prefaţă al lui Tudor Arghezi –cititorul – va putea consemna de iure ireversibilademnitate umană a cetăţeniei române, în care să fieprezente atât libertatea individuală cât şi partici -parea organizată la viaţa socială, şi între ai căreititulari să nu poată avea loc discriminări nejus ti -ficate de propria lor valoare. Și că viitorul cercetătorva putea găsi în paginile ce urmează, tratând unsubiect milenar, măcar un grăunte de noutate; iarpracticianul (omul politic, legislatorul, juristulpalatului de justiţie) şi cetăţenii în genere, rezolvareaproblemelor de cetăţenie cu care se confruntă” 3 .Cartea include şi un util şi complet Repertoriu crono -lo gic al legislaţiei româneşti privind cetăţenia,drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului până la31 decembrie 1998.În cuvântul înainte dintr-o altă lucrare asa Biblio grafia publicaţiilor oficiale româneşti2Idem, p.22-233Barbu B. Berceanu: Cetăţenia. Monografie juridică,Bucureşti, Editura ALL BECK, 1999, p.V.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 21

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului1640-1989, apărută în 2003 la Editura ALL BECK,Barbu B. Berceanu evidenţia: „O categorie depublicaţii, specifică dreptului, este aceea apublicaţiilor emise de puterea de stat, de un organ alstatului şi, în general, de o persoană juridică de dreptpublic, cu intenţia de a le da autoritatea ei, implicitde a angaja. [...] Desigur, şi în cadrul publicaţiiloroficiale, există o gradaţie de evaluare, o ierarhie înfuncţie de gradul organului emitent, de intenţiaacelui organ în emiterea unui act sau altul, despecialitatea lui (având prioritate, după publicareaîn „Monitorul Oficial”, legea reeditată de ConsiliulLegislativ, documentul editat de Arhivele Statului,comunicarea ştiinţifică ţinută la Academia Românăetc.), de statutul juridic al editorului (avândprioritate publicaţia unei edituri de stat, urmată depublicaţia apărută pe teritoriul României etc.), denatura actului publicat (dispoziţia, atestarea unorfapte, exprimarea unei poziţii, exprimarea uneiintenţii), de caracterul originar al documentuluipublicat. Mai e de amintit şi relativitatea în timp aacordării calificativului de „oficială” unei publicaţii,în funcţie de nivelul economic (după cum în întreagaţară exista o singură tipografie sau mai multe), deregimul libertăţii (după cum regimul respectalibertatea cetăţenească sau, de exemplu prinnaţionalizare, instaura un monopol al publicaţiilor;ori impunea o orientare ideologică sau nu)” 4 . Deremarcat că Barbu B. Berceanu figurează drept autoral Catalogului publicaţiunilor Academiei Române,vol. II, 1938-1948 / Supliment 1867-1947 şi Indicegeneral de nume 1867-1948, Bucureşti, BibliotecaAcademiei R. S. România, 1967 şi al Suplimentuluiîntregitor la Catalog general analitic (al EdituriiAcademiei), Bucureşti, Biblioteca Academiei R. S.România, 1973.În 2003, la Edutura Rosetti, a apărut o carte alui Barbu B. Berceanu, deosebit de amplă şivaloroasă, intitulată Istoria constituţională aRomâniei în context internaţional comentată juridic,care include un Repertoriu cronologic adnotatprivind actele fundamentale ale României sauaplicate în România. În această lucrare Barbu B.Berceanu arăta: „Ideal ar fi – din punctul de vedereal juristului – ca Statul, de-a lungul istoriei sale, săse desfăşoare în cadrul unei singure ordini de dreptconstituţională: dar această situaţie fericită e rarăîn lume, mai totdeauna s-au succedat în viaţa unuiStat mai multe ordini de drept. În cazul instalării uneinoi ordini de drept – fie în urma unei ameninţări sauocupaţii străine, fie în urma unei lovituri de Stat –ordinea constituţională dinainte se înlocuieşte: mairepede când e vorba de un act de revenire la oanterioară Constituţie înlăturată, fie mai puţinrepede, treptat, pe măsura instaurării noii ordini dedrept; iar până atunci rămâne practic în vigoarevechea Constituţie incomplet înlăturată, cu titlu delege ordinară, gata oricând de înlocuire. Înasemenea cazuri, schimbarea constituţională se cerejudecată din punctul de vedere al respectăriiprincipiilor generale ale dreptului, singura care îiatribuie legitimitatea. Și vom conchide – de la caz lacaz – că schimbarea e perfect legitimă, căschimbarea se justifică temporar sau că nu elegitimă. Căci într-un fel apreciem o schimbareexplicată de neputinţa constituantului originar de aprevedea faptul care a impus-o ori explicată deprogresul tehnic, într-un fel apreciem o schimbareimpusă de o imixtiune străină care ne-a depăşit şiîntr-un fel apreciem schimbările bunului plac alguvernanţilor. Şi mai criticabilă, din punctul devedere al dreptului, e coexistenţa, în cadrul aceleiaşisocietăţi, a mai multor sisteme juridicenecoordonate, dacă nu chiar contradictorii,generând lipsă de drept, anarhie” 5 . De remarcat că,în 1947, Barbu B. Berceanu scoate Précis de politicăconstituţională, însoţit de Proiect constituţionalpentru România de azi, multiplicat la gestätner.Preocupările sale în domeniul constituţional sereflectă şi în Anteproiectul pe care l-a propus, la 19mai 1990, la masa rotundă pe tema Proiect deConstituţie a României propus partidelor politice.Barbu B. Berceanu este şi autor al unor altecărţi, ca: Prezentarea lucrărilor ştiinţifice /Metodologia activităţii autorului, Bucureşti, EdituraŞtiinţifică, 1968 (în colaborare cu Iulian Panaitescu);Sistemul gramatical al limbii române(reconsiderare), cu un cuvânt înainte de AlexandruGraur, Bucureşti, Editura Știinţifică, 1971;egaţia/Sistemul negaţiilor în limba română,Bucureşti, Editura Crater, 1999; Radiografia unuilitigiu judiciar/Revendicarea unei proprietăţicolectivizate din comuna Bordeşti, judeţul Vrancea(fost judeţul Râmnicu Sărat) în lumina principiilordreptului, a Constituţiei (1991), a legislaţiei şi a4Barbu B. Berceanu: Bibliografia publicaţiilor oficialeromâneşti 1640-1989, Bucureşti, Editura ALL BECK, 2003,p.V-VI.5Barbu B. Berceanu: Istoria constituţională a României încontext internaţional comentată juridic, Bucureşti, EdituraRosetti, 2003, p.8.22 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului„autorităţii de lucru judecat”, Bucureşti, EdituraCrater, 2000; Antologie domnească, de la vorbeocazionale la inscripţii în piatră, cuvânt înainte,selecţie, adnotări şi indici de Barbu B. Berceanu,Bucureşti, Editura Minerva, 1999; ... iar lor le-amspus poem, Bucureşti, Editura Litera, 1977; Poem pehârtie de ziar, Editura Semnalul, 1992. Totodată,Barbu B. Berceanu a realizat, în colaborare cu MariaDvoracek, Dumitru Firoiu, Valentin Al. Georgescu,Vasile Gionea, Nicolae Grigoraş, Alexandru Herlea,Iosif Kovacs, Liviu P. Marcu, Ioan Matei, DamaschinMioc, Mircea Muşat, Petre Pătrăşcanu, AlexandruPorţeanu, Ovid Sachelarie, Petre Strihan, ValeriuŞotropa, Ion Vântu, Romulus Vulcănescu, volumul2: Partea întâi şi Partea a doua a Istoriei dreptuluiromânesc, care au apărut în 1984 şi, respectiv, în1987 la Editura Academiei, sub coordonarea lui IoanCeterchi, preşedinte, în perioada 1971 – 1980, al celuide al II-lea Consiliu Legislativ.De altfel, în perioada anilor ‘80, dar şi după1989, Barbu B. Berceanu a fost un membru activ şiavizat al Colectivului de vechi drept românesc, careîşi desfăşura activitatea în cadrul Academiei Române.Este de asemenea de subliniat că Barbu B.Berceanu a activat cu succes şi în cadrul Asociaţiei deIstorie Comparativă a Instituţiilor şi Dreptului,precum şi al Ligii pentru Apărarea Adevărului Istoric.În ultimii ani, după 2005, din cauza vârsteiînaintate, Barbu B. Berceanu nu mai este prezent, caînainte, în arena publicistică şi editorială.La împlinirea primului an de la creareaConsiliului Legislativ, Alexandru N. Gane preciza:Ţin D-lor, înainte de a isprăvi, să mulţumesc, înprimul loc, D-lor Consilieri temporari care ne daupreţiosul lor concurs la unificarea codurilor şi lalucrările de specialitate 6 . În cuvântarea rostită ladeschiderea celui de al 7-lea an de activitate aConsiliului Legislativ, Alexandru N. Gane sublinia:O, nu uşoară ne-a fost munca şi nu mică decepţiunea,când în cursul lucrărilor de unificare, pentru motivede economie, ni s-au suprimat şi cei câţiva preţioşicolaboratori, consilieri temporari. [...] Sunt datorînsă să adaug că, totuşi, cei mai mulţi dintreconsilierii temporari nu ne-au părăsit şi continuă săne dea şi astăzi concursul lor luminat, iar înParlament am găsit tot sprijinul la care avem dreptulsă ne aşteptăm 7 .6Alexandru . Gane: Discursul ţinut cu ocazia împliniriiprimului an de la crearea Consiliului Legislativ, în: Curieruljudiciar, nr.7, 1927, p.4.7Alexandru . Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ.Cuvântare rostită la deschiderea celui de al 7-lea an deactivitate, Bucureşti, 1932, p.17.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 23

NOI APARIŢII EDITORIALEIoan VidaCurtea Constituţională a RomânieiJustiţia politicului sau politica justiţiei?Bucureşti, Editura Monitorul Oficial, 2011Recent, galeria lucrărilor despre instituţiilefundamentale ale statului s-a îmbogăţit cu o nouăapariţie care a văzut lumina tiparului la EdituraMonitorul Oficial. Avem în vedere cartea d-lui prof.dr. Ioan Vida Curtea Constituţională a României.Justiţia politicului sau politica justiţiei? Autorul estechiar fostul preşedinte al acestei prestigioaseinstituţii, care este garantul supremaţiei şi respectăriiConstituţiei în România, fiind, astfel, poate cea mai înmăsură persoană să realizeze o monografie a CurţiiConstituţionale.Această lucrare este cu mult mai mult decât ocarte despre înfiinţarea, evoluţia, organizarea şifuncţionarea Curţii Constituţionale. Astfel, suntclarificate şi comentate, spre informarea cititorilor,unele aspecte poate mai puţin evidente, autorulabordând subiecte delicate cu care s-a confruntat înactivitatea de zi cu zi în perioada în care a activat încadrul instituţiei.S-a urmărit ca în cadrul deciziilor emise deCurtea Constituţională să se aibă în vedere faptul căacestea nu se referă la drepturile şi interesele unoranumite persoane, cum se întâmplă în cadruljurisdicţiei instanţelor de judecată, ci privesc uninteres public, având caracter general, care se aplicăerga omnes, chiar dacă sesizarea de necon -stituţionalitate se face din partea unei singurepersoane.La începutul lucrării, autorul face o distincţieîntre cele două tipuri de control al constituţionalităţiilegilor, prezentând, pe rând, atât sistemul american câtşi sistemul european de control a constituţionalităţiilegilor. În 1991, cu prilejul discuţiilor referitoare laadoptarea unei noi Constituţii, a avut câştig de cauzămodelul european, model bazat pe o instituţienaţională, aptă să controleze constituţionalitatealegilor în mod centralizat, precum şi raporturile carese stabilesc între autorităţile statale.Un aspect de mare actualitate analizat de autorşi care suscită numeroase polemici este reprezentatde prevederea unor noi atribuţii ale CurţiiConstituţionale, în conexiune cu modificarea unortexte din Legea fundamentală.Avem în vedere recent introdusa atribuţie aCurţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotă -rârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilorplenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor douăCamere. Actul normative care prevede aceastăatribuţie este Legea nr. 177/2010 care a modificatnorma de la alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constitu -ţionale.Astfel, după cum consideră autorul lucrării,„textului constituţional privitor la verificareaconstituţionalităţii regulamentelor Parlamentului is-a adăugat şi controlul de constituţionalitate asupraunor hotărâri parlamentare care sunt, în esenţă, acteindividuale de aplicare a regulamentelor parlamen -tare”. În continuare, se precizează că „acteleindividuale emise în aplicarea legii şi a regulamen -telor nu ţin de contenciosul constituţional, ci decontenciosul administrativ. Ca atare, în cazul nostru,nu ne găsim în faţa preluării unor noi atribuţii decătre Curtea Constituţională, prin legea sa organică,24 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

oi apariții editorialeci asistăm la modificarea unui articol constituţionalprintr-o lege organică”.Acest aspect este cu atât mai actual cu câtrecent, prin Decizia nr. 53/2011, Curtea Constitu -ţională, în virtutea noilor atribuţii, a declaratneconstituţională Hotărârea Plenului Senatuluinr. 43/2010 privind validarea magistraţilor aleşi camembri ai Consiliului Superior al Magistraturii.În cele câteva cuvinte care se regăsesc pecoperta de final a cărţii, autorul precizează excla -mativ ideea esenţială a lucrării: „Iată o dezvoltareexplicativă a dilemei relevate de titlu: jurisdicţiaconstituţională îndeplineşte o funcţie politică saureprezintă o variantă de estompare juridică atrăsăturilor accentuate ale politicului?”Este ceea ce îşi propune autorul prin lucrareade faţă, prin deschiderea unor noi orizonturi şiprovocări cognitive.În acest context, apare ca firească întrebareaautorului: „Cum este posibil ca un organism formatdin reprezentanţi ai Preşedintelui României, aiCamerei Deputaţilor şi Senatului să înfrângădeciziile parlamentare şi să anuleze punerea înaplicare a hotărârilor decise de aceste organisme?”Continuăm prin a-l cita din nou pe autor: „Răspunsulla această întrebare se regăseşte în carte şi are caobiect legitimarea Curţii Constituţionale în trendulmondial şi mai ales în virtutea faptului că la oraactuală Curtea Constituţională a României deţinePreşedinţia Curţilor Constituţionale Europene şi estemembră a Curţilor Constituţionale Francofone”.Originalitatea, eleganţa stilului, analiza criti căfără menajamente, temeinicia argumentării diverseloraspecte ale fenomenului contenciosului constitu -ţional, fac din acest volum o carte de refe rinţă, care artrebui să fie prezentă pe masa de lucru nu doar aoricărui factor provenit din mediul politic saudecizional, ci şi a oamenilor de cultură, cerce tătorilorşi a formatorilor de opinie.Consilier – şef sector, Cătălin CioraConsiliul LegislativBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 25

oi apariții editorialeGenoveva VrabieLe régime politique et constitutionnelde la Roumanie post-décembristeRegimul politic şi constituţional al Românieipost decmbristeIaşi, Editura Institutului European, 2010, 450 p.Doamna profesor doctor Genoveva Vrabie areo îndelungată activitate didactică şi publicistică,făcând parte din numeroase societăţi ştiinţifice sauprofesionale de prestigiu din ţară şi străinătate. Ca oîncununare a acestei bogate activităţi, a luat naşterevolumul de faţă. Cu o prefaţă în limba francezăa doamnei profesor universitar dr. Elena SiminaTănăsescu, lucrarea reuneşte o serie de articole scrisede-a lungul timpului de autoare, având ca temăobservaţiile sale avizate asupra evoluţiei statale şipolitice din România, dreptul constituţional fiind unadin preocupările constante ale doamnei profesor.Cum dreptul constituţional român interac -ţionează cu dreptul constituţional al celorlalte stateeuropene, autoarea a manifestat preocupări re feritoarela constituţionalismul european încă de laapariţia lui. Consideraţii originale asupra conceptelorreferitoare la suveranitate, Constituţie sau stat, atâtde clasice, dar atât de actuale, sunt prezentate înpaginile acestei cărţi.Volumul de faţă este structurat în patru părţi,iar ordinea inserării materialelor nu este cronologică,ci tematică, existând în notele de subsol date refe -ritoare la data şi contextul în care au fost realizate.Prima parte şi cea mai importantă ca întindere,conţine articole şi rapoarte referitoare la instituţiifundamentale într-un stat. Astfel, în raportul „oulrol al Constituţiei în România” doamna profesorscria, în anul 2002, că un popor adoptă de-a lungulexistenţei sale o Constituţie, apoi, pe măsura evoluţieisale, aceasta suferă modificări, fiecare completarerăspunzând unui alt scop. La noi, ca şi în alte statecare au urmat regimurilor comuniste, nevoia uneischimbări a fost evidentă, deşi calea care trebuia par -cursă nu era cunoscută. În aceste condiţii, AdunareaConstituantă a trebuit să creeze baza normativă anoului regim politic. În acest context, este analizatăConstituţia, urmărind izvoarele, funcţia, rolul ei şitoate celelalte implicaţii, în societatea noastră.„Parlamentul României în perspectiva mode -lelor de reglementare juridică”, raport prezentat laColocviul „Francofonia şi integrarea europeană.Patrimoniul franco-român” , subliniază influenţa con -stituţiilor franceze, iar “filozofia“ care se găseşte labaza organizării Parlamentului poate fi sintetizatăastfel : „Parlamentul este autoritatea legislativă” şi„Parlamentul nu este decât una din «puteri», nefiindun supra-organ de stat, ci unul care se încadreazăîntr-un sistem de control reciproc între autorităţi”.Articolul publicat în Revista internaţională dedrept comparat nr. 3/2007 „Funcţiile ParlamentuluiRomâniei. Contribuţie la identificarea şi clarificarealor”, face precizări referitoare la necesitatea iden -tificării funcţiilor Parlamentului, mai ales pentrucunoaşterea limitelor Statului, în sfera de manifestareşi de exerciţiu a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.„Atribuţiile Preşedintelui României”, „Rolulşi funcţiile Preşedintelui României”, „PreşedinteleRomâniei – garantul Constituţiei?” sunt câteva arti -cole publicate în reviste de specialitate, unde doamnaprofesor Genoveva Vrabie analizează natura relaţieide colaborare şi de mediere, unde este cazul, întrePreşedintele României, Guvern şi Parlament, în sco -pul îndeplinirii atribuţiilor lui constituţionale.26 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

oi apariții editoriale„Curtea Constituţionala a României”, „Dreptulde a sesiza Curtea Constituţională pentru efectuareacontrolului constituţionalităţii legilor”, „Indepen -denta judecătorilor Curţii Constituţionale Române.ormă şi realitate”, un articol şi două rapoarte,publicate între anii 2002-2006 şi prezentate în mediijuridice internaţionale, fac analiza unei instituţiiabsolut noi în România, înfiinţată prin Constituţia dela 1991.Ultimul capitol al părţii întâi este raportul„Referendumul constituţional în România” publicatîn 2006 care, din primele rânduri urmăreşte săclarifice noţiunea în sine: (referendumul) „... estevotul prin care cetăţenii se pronunţă prin « da » sau« nu » în ceea ce priveşte un text”, fiind din acestpunct de vedere în acord cu profesorii Pierre Avril şiJean Gicquel.Partea a doua reuneşte materiale prezentate încadrul unor mese rotunde şi publicate în diversereviste de specialitate. Iată câteva titluri, pentruexem plificare: “Interpretarea diferită a unor texteconstuționale care reglementează raporturile dintrePreședinte României şi Guvern şi consecințele prac -tice ale absenței unei concepții unitare în acestdomeniu”, “atura juridică a Curților Constitu țio -nale şi locul lor în sistemul autorităților publice”,“Reflecții asupra competenței Curții Constituționalea României de a rezolva conflictele juridice de naturăconstituțională între autoritățile publice”, “Echi li -brul puterilor în România, evoluția rapoar telor întreputerile statului în perioada post-decembristă”.Acestea, împreună cu cele din prima parte, conţinopinii şi interpretări pertinente ale profesorului dedrept constituţional despre instituţiile statului românpost-decembrist, despre interacţiunea şi echilibruldintre ele.In ce-a de-a treia parte a lucrării, găsimadunate materiale știinifice pe teme legate deintegrarea României în Uniunea Europeană, efecteleintegrării asupra izvoarelor dreptului şi consecinelecreării Uniunii Europene asupra conceptelor clasiceale dreptului constituional. Câteva titluri: “Inte gra -rea euro peană şi suveranitatea de stat”, “Implicațiiletra ta tului stabilind o Constituție pentru Europa înierarhia surselor de drept”, “Constituționalismuleuropean – fenomen complex şi integrator”, “Consti -tu ționalismul în România post-decembristă” şi“Dreptul la o bună administrare”.„Realităţile europene – şi nu numai – îndomeniul organizării politice a societăţilor naţionalesunt astăzi mai complexe, cu multe elemente noi, faţăde cele din sec. al XVIII-lea şi al XIX-lea, cânddreptul constituţional clasic a fost fondat şi când aufost creionate elementele principalelor categorii pecare le punem azi în discuţie – Constituţie, stat,suveranitate – şi alte categorii cu care opereazăaceastă ramură ştiinţifică. Este interesant deobservat că aceste « elemente noi » se situează atâtîn interiorul societăţilor politice naţionale, cât şi în« afara » acestora” , subliniază eminentul profesorde drept constituţional în partea introductivă araportului „Constituia, statul, suveranitatea –Concepte care trebuiesc regândite?”, prezentat la alVI-lea Congres Mondial de Drept Constituţional dela Santiago de Chile în anul 2004.Ultima parte reproduce raportul realizat ded-na profesor doctor Genoveva Vrabie, ca membru alComisiei prezideniale de analiză a regimului politicşi constituional al României, numit „Raport privindanaliza unor aspecte ale regimului politic şiconstituional român”.Plecând de la clarificări terminologice (regimpolitic, regim constituţional, formă de guvernământ,etc), trecând apoi la analiza drepturilor şi libertăţilorfundamentale, a imunităţii parlamentare a relaţieiPreşedinte – Prim-ministru, statutul şi poziţia justiţieiconstituţionale, etc, doamna profesor concluzionează :„fiecare societate cu o organizare statală, fiecarenaţiune, va fi guvernată de propria sa Constituţie, actsuprem, dar şi de regulile comunitare obligatorii (...),fiecare din cele două categorii (sis teme) de reguliputând avea un caracter « suprem »”. România estepe cale să integreze marile principii care au stat labaza democraţiei şi a statului de drept în Occident, şisă se ataşeze evoluţiilor contem porane.Expert Lucica Violeta NiculaeConsiliul LegislativBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 27

oi apariții editorialeDumitru A. P. Florescu, Adrian BorteaMediereaBucureşti, Editura Universul Juridic, 2010, 222 pCartea „Medierea” apărută la editura „UniversulJuridic”, scrisă de Dumitru A.P Florescu şi AdrianBortea şi prefaţată de dr. Gavril Iosif Chiuzbaian,reprezintă, pentru a cita din Cuvântul înainte ceprecede conţinutul respectivei lucrări „un prim pasimportant în abordarea aspectelor teoretice legate deinstituţia medierii în România”.Prezenta recenzie, pe lângă o succintă pre -zentare structurală a cărţii, mai are ca scop şi osubliniere a aspectelor şi elementelor consideratedefinitorii care fac din prezenta lucrare una distinctăîn domeniul medierii, procedură care se dovedeşte afi o alternativă mai accesibilă şi eficientă în rezol -varea conflictelorCartea debutează cu geneza procedurii demediere din punct de vedere istoric, principiile şinecesităţile juridico-sociale care au stat la baza apa -riţiei medierii, distincţia dintre conciliere şi mediere,distincţiile definitorii dinte cele două proceduri fiindcaracterul supletiv al medierii, precum şi faptul că,în cazul concilierii, aceasta se aplică litigiilor denatură comercială.Totodată, este prezentată şi poziţionareaacestei proceduri în cadrul dreptului muncii, cu ofoarte bine documentată bază legislativă. Acesteaspecte, precum şi altele, sunt însumate în prologullucrării, care este constituit de Introducere.Capitolul II, „Definiţia şi principiile medierii”,astfel cum reiese din titlu, tratează noţiunea medieriiîn cadrul său normativ, din punct de vedere allegislaţiei naţionale şi al celei europene, urmând oprezentare mai amănunţită a definiţiei acesteia, cecuprinde, printre altele, originea medierii, caracte -risticile, precum şi unele aspecte generale despre terţapersoană aptă să negocieze soluţia reciproc conve -nabilă între părţi – mediatorul.Astfel cum precizează autorii, „se impune,alături de definirea instituţiei medierii, analizaprincipiilor generale care stau la baza fiinţări ei” şidrept urmare, sunt analizate într-o manieră avizată,cele 4 principii – cel al libertăţii, al confidenţialităţii,al neutralităţii şi al imparţialităţii.Capitolul III, „atura juridică a medierii”prezintă, în cadrul primului subcapitol caracteristicacontractuală a medierii, diferenţele dintre efectelemedierii şi cele ale arbitrajului şi o comparaţie întreacestea, iar cu ajutorul notelor de subsol substanţiale,cititorului îi sunt prezentate unele aspecte conexemedierii din Legea nr. 192/2006 privind medierea şiorganizarea profesiei de mediator.Totodată, sunt analizate şi unele aspecte refe -ritoare la clauza de mediere.La cel de-al doilea subcapitol sunt tratateaspecte privitoare la domeniul de aplicare a medierii,domeniu care este analizat prin prisma naturiidrepturilor generatoare de conflict şi a ramurii dedrept căreia aparţin acestea, domeniul de aplicarefiind foarte variat, de la ramurile din dreptul civil,cum ar fi dreptul de proprietate, cel al familiei,dreptul succesoral sau dreptul muncii, până la litigiileprivind protecţia consumatorilor.Capitolul IV, „Mediatorul”, analizează noţiunice implică dobândirea calităţii de mediator, formelede exercitare a profesiei, răspunderea disciplinară,28 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

oi apariții editorialecalificarea impersonală a mediatorului, atitudinea înabordarea conflictului şi standardul de formare amediatorului, fiecare dintre aceste aspecte fiinddetaliate, cu trimiteri la actele normative care lereglementează, astfel cititorul obţinând informaţiiutile şi avizate. Noţiunile care conferă mediatoruluicalificarea sa impersonală se disting prin complexi -tatea detalierii asupra aspectelor ce le definesc, cumar fi negocierea, acel proces volitiv al părţilor de aîncheia o convenţie pentru soluţionarea unui conflictsau divergenţe. Cealaltă caracteristică este comu -nicarea, ca o componentă esenţială în procesul demediere şi analizarea acesteia, prin elementeledefinitorii specifice comunicării.Ultimele două subcapitole constau în prezen -tarea aspectelor ce ţin de atitudinea mediatorului înabordarea conflictului, precum şi standardul deformare a mediatorului.Capitolul V, „Procedura medierii” debuteazăcu aspecte referitoare la contractul de mediere, pro -cedura de încheiere a unui asemenea tip de contract,caracteristicile şi principiile ce stau la baza acestuia,condiţiile şi sancţiunile.Capitolul este finalizat prin explicarea celortrei modalităţi de închidere a procedurii medierii: prinîncheierea unei înţelegeri între părţile aflate înconflict, prin constatarea eşuării medierii de cătremediator şi prin denunţarea unilaterală a contractuluide către una dintre părţi.Capitolul VI, şi ultimul, prezintă medierealitigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, prinexplicarea procedurii ce trebuie urmate de către părţileimplicate într-un litigiu pendinte, efectele produse demediere asupra desfăşurării procesului, precum şidomeniul de aplicare al medierii, respectiv ramuriledreptului asupra cărora se aplică această procedură.Epilogul lucrării îl constituie legislaţia privindmedierea în cadrul dreptului Uniunii Europene,pornind de le Codul European de conduită pentrumediatori şi încheind cu anumite recomandări aleComitetului de Miniştri al Consiliului Europei cătreStatele membre cu privire la mediere.Prin abordarea clară, tratând cu maximă atenţiefiecare aspect ce defineşte instituţia medierii, într-unlimbaj accesibil, dar care nu exclude noţiunilespecifice, de specialitate, autorii au conceput aceastăcarte ca pe un instrument util şi reprezentativ îndomeniul pe care îl prezintă.Astfel, prin generozitatea informaţiilor şimeticulozitatea cu care tratează aspectele juridice cestau la baza tematicii abordate, lucrarea constituie osursă importantă de informaţii pentru cine doreşte săafle mai multe despre o variantă amiabilă şi uneorimai rapidă pentru soluţionarea conflictelor şi în carenu este implicată instanţa judecătorească.Expert Emilian CercelConsiliul LegislativBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 29

oi apariții editorialeTitus Prescure, Radu CrişanArbitrajul comercialModalitate alternativă de soluţionarea litigiilor patrimonialeBucureşti, Editura Universul Juridic, 2010, 381 p.Amploarea arbitrajului comercial în Româniacontemporană, precum şi relativa autonomizare aacestuia, conceput ca alternativă la procedura urmatăîn faţa instanţelor de drept comun de soluţionare alitigiilor patrimoniale, au dus la formularea şiargumentarea unor opinii din partea doctorului îndrept Titus Prescure şi a lectorului universitar RaduCrişan, în calitate de practicieni şi promotori aiarbitrajului comercial, concretizate în lucrarea„Arbitrajul comercial – Modalitate alternativă desoluţionare a litigiilor patrimoniale”.Structurată ca un curs universitar revizuit şiactualizat, cuprinzând nouă capitole, dar şi ca unreper doctrinar pentru practicienii dreptului, lucrareamonografică abordează arbitrajul comercial dinperspectiva celor două specii ale convenţiei arbitrale,clauza compromisorie şi acordul compromisoriu, catemei al acesteia.După introducerea din Capitolul I referitoare lanoţiunea de arbitraj, la arbitrajul comercial, la formele(arbitrajul voluntar şi cel obligatoriu; arbitrajul ad-hocşi cel instituţional; arbitrajul de drept strict şi cel înechitate; arbitrajul naţional şi cel internaţional etc.) şilocul (arbitrajul şi dreptul procesual civil; arbitrajul şidreptul comercial; arbi trajul şi dreptul comerţuluiinternaţional) arbitrajului comercial în cadrulsistemului de drept românesc, autorii evidenţiază înCapitolul II natura şi temeiul juridic al arbitrajuluicomercial, distingând între lex fori (legea naţională astatului pe teritoriul căruia se desfăşoară proceduraarbitrală) şi lex voluntatis – lex contractus (legeaaleasă de părţi conform voinţei lor comune).Capitolul III analizează condiţiile soluţionăriilitigiilor comerciale pe calea arbitrajului, pe caredoctrina le-a sintetizat în mod tradiţional în:capacitatea deplină de exerciţiu a părţilor implicateîn arbitraj, existenţa unei convenţii arbitrale valide şiarbitrabilitatea litigiului supus arbitrajului. Acestultim aspect este completat de cei doi avocaţi cuaprecieri ale instanţei noastre supreme, precum şi cuanumite consideraţii privind arbitrabilitatea cererilorde emitere a somaţiei de plată reglementată deOrdonanţa Guvernului nr.5/2001, cu modificările şicompletările ulterioare şi de Ordonanţa de urgenţă aGuvernului nr.119/2007 privind măsurile pentrucombaterea întârzierii executării obligaţiilor de platărezultate din contracte comerciale, cu modificările şicompletările ulterioare; cu chestiunea arbitrabilităţiilitigiilor privind contractele administrative (acteleadministrative de gestiune) în condiţiile Legiinr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modi -ficările şi completările ulterioare, a Ordonanţei deurgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuireacontractelor de achiziţie publică, a contractelor deconcesiune de lucrări publice şi a contractelor deconcesiune de servicii, cu modificările şi completărileulterioare şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernuluinr.54/2006 privind regimul contractelor de con -cesiune de bunuri proprietate publică, cu modificărileulterioare şi cu problematica arbitrabilităţii litigiilorsocietare, având ca temei Legea nr.31/1990 privindsocietăţile comerciale, republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.30 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

oi apariții editorialePunând în evidenţă natura şi specificul acesteiforme de justiţie privată, autorii şi-au axat cercetarea înurmătoarele două capitole asupra organizării arbi tra -jului comercial şi asupra procedurii arbitrale, remar -când flexibilitatea convenţiei arbitrale, flexibilitateprevăzută, de altfel şi în art.341 din Codul de pro -cedură civilă. În continuare, aceştia au distins întreaplicabilitatea în arbitraj a exigenţelor Convenţieieuropene a drepturilor omului, în special, a principiilorrespectării dreptului părţilor la un proces echitabil şiîntre competenţa de soluţionare prin arbitraj a unorlitigii de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,aspecte de importanţă şi de actualitate.În ceea ce priveşte capitolul referitor lahotărârea arbitrală, autorii relevă consacrarea acesteidenumiri în Codul de procedură civilă, în vreme ceregulamentele şi regulile de procedură arbitrală alecelor mai multe instituţii de arbitraj din Româniavorbesc despre „sentinţa arbitrală”, arătând că doctrinaconsideră că denumirea utilizată de Codul deprocedură civilă este mai potrivită, fiind de natură asugera forţa recunoscută actului final al judecăţiiarbitrilor, prin asimilare cu alte acte de dispoziţie aleunor autorităţi.O analiză detaliată se acordă în volum naturiijuridice a hotărârii arbitrale, a deliberării, pronunţării,conţinutului şi efectelor acesteia, precum şi acategoriilor de hotărâri ce pot fi pronunţate de cătretribunalele arbitrale. Alte aspecte reliefate de autori înacest capitol se referă la completarea hotărârii şiîndreptarea erorilor materiale, la executarea acesteiaşi la incidente legate de executare, completate cupropuneri de lege ferenda privitoare la consacrareaexpresă în Codul de procedură civilă a competenţeide soluţionare a contestaţiilor la titlu de către acelaşitribunal arbitral care a judecat litigiul arbitral, făcândo paralelă cu Noul Cod de procedură civilă dinseptembrie 2009. Din punct de vedere al desfiinţăriişi suspendării hotărârii arbitrale, autorii au subliniatimportanţa evitării confuziilor întâlnite în practică,mai ales în ceea ce priveşte asimilarea acţiunii înanularea hotărârii arbitrale cu căile de atac de dreptcomun din procedura civilă.Ultima parte a lucrării tratează atât aspectespecifice arbitrajului comercial internaţional, cât şichestiuni legate de recunoaşterea şi executareahotărârilor arbitrale străine, având izvoare de dreptConvenţia de la Geneva din 1961 de arbitraj come -rcial internaţional şi Convenţia de la New York din1958 privind recunoaşterea şi executarea sentinţelorarbitrale străine. În prezent, procesul de globalizare şiintensificarea schimburilor economice dintre statedetermină anumite organisme interna ţionale săelaboreze legi procedurale transnaţionale, care au cascop uniformizarea legislaţiilor naţionale incidente înmaterie, un exemplu fiind proiectul din 1997,desfăşurat în comun de UNIDROIT şi American LawInstitute, intitulat „Principii şi reguli de procedurăcivilă transnaţională”. Din cuprinsul acestor capitole,apreciem demn de menţionat aspectele proceduralespecifice arbitrajului internaţional, pe care autorii leprecizează în normele dispozitiv-supletive ale NouluiCod de procedură civilă din septembrie 2009(art.1066), pledând apoi pentru lex mercatoria, pecare îl consideră ca fiind alcătuit din principiilegenerale de drept internaţional care reglementeazărelaţiile contractuale şi concluzionând cu reflecţiiasupra Legii nr.105/1992 cu privire la reglementarearaporturilor de drept internaţional privat, cu comple -tările ulterioare, fiind necesară realizarea uneidistincţii clare între legea care guvernează capacitateapărţilor de a încheia un anumit contract de comerţexterior, care, în cazul persoanelor fizice trebuie săfie legea naţională, respectiv lex patriae, lex domicilisau lex religionis, după caz, şi legea care trebuie săguverneze celelalte condiţii de fond.Capitolul IX este dedicat arbitrajului comercialorganizat şi/sau administrat de diverse instituţiipermanente de arbitraj, deosebind între arbitrajul adhocşi arbitrajul instituţionalizat, autorii precizând că,în România, toate instituţiile cu atribuţii în organizareaşi desfăşurarea arbitrajului voluntar privat se înca -drează în arbitrajul organizat/administrat. Secţiuniledin cadrul acestui capitol se referă la curţile/comisiilede arbitraj de pe lângă camerele de comerţ şi industriejudeţene, la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţionalde pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României,la Camera Arbitrală a Bursei de Valori Bucureşti, laCurtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângăCamera de Comerţ Internaţională de la Paris şi laCentrul Internaţional pentru Reglementarea Diferen -delor privind Investiţiile de la Washington.Abordarea complexă a acestei instituţii, subdiferitele sale forme de manifestare, coerenţa şimodul de prezentare şi analizare a arbitrajuluicomercial, în contextul globalizării şi al dezvoltăriirelaţiilor comerciale internaţionale, precum şicaracterul practic al volumului apărut sub semnăturadoctorului în drept comercial şi conferenţiaruniversitar Titus Prescure şi a doctorandului lectoruniversitar Radu Crişan constituie un instrument delucru pentru fiecare practician al dreptului,răspunzând în acelaşi timp exigenţelor noii şcolijuridice româneşti.Expert drd. Raluca DinuConsiliul LegislativBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 31

REFERINŢE BIBLIOGRAFICEPropuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti(semestrul II 2010).Bibliografie indexată şi adnotată1. AL HAJJAR, SIMOA. – Titularii dreptului la acţiune, liberul acces la justiţie şi garanţiile unui procesechitabil. În: Pandectele Române. – nr.9, 2010, p. 84-95.În legislaţia română, oportunitatea manifestării procurorului în procedura insolvenţei aparţine în exclusivitate acestuia şi seînscrie în liniile directoare oferite de art.45 alin.(3) C. pr. civ. Legea nr.85/2006 nu prevede obligativitatea comunicăriiMinisterului Public a hotărârii de deschidere a procedurii, iar procurorul nu este titular al acţiunii în acoperirea pasivului.Autorul consideră că instituirea obligaţiei procurorului de a participa şi pune concluzii în procedură ar asigura o apărareeficientă a ordinii publice, oferind premisele înfăptuirii unei justiţii plenare, în care atât interesele de ordin privat, cât şi celegenerale ar fi ocrotite. “De lege ferenda”, se propune participarea obligatorie a procurorului la acţiunea în acoperirea pasivului.Subiect: acces liber la justiţie ; administrator judiciar ; creditor ; drept la acţiune ; Legea nr.85/2006 ; lichidator judiciar ;proces echitabil2. BODOAŞCĂ, TEODOR. – Regimul separaţiei de bunuri în reglementarea noului Cod civil român. În:Dreptul. – nr.11, 2010, p. 56-68.Pentru realizarea unei reglementări cuprinzătoare şi unitare în legătură cu semnificaţia termenului “bun” din conţinutul normelorconsacrate regimului matrimonial, dispoziţiile art. 360 şi cele ale art. 362 alin.1, din noul Cod civil, ar trebui reformulate“de lege ferenda” în sensul de a se referi la bunurile proprii, respectiv la bunurile comune pe cote-părţi, fără să se mai facăprecizarea că soţii exercită asupra lor doar dreptul de proprietate.Subiect: Legea nr.287/2009 ; noul Cod civil ; regim matrimonial ; separaţia bunurilor3. BOGDA, CAMELIA. – Infracţiunea de spălare a banilor. Infracţiuni conexe. În: Revista de dreptpenal. – nr.4, 2010, p.75-89.Autorul apreciază că, “de lege ferenda”, se impune prevederea ca infracţiune a neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în art. 3alin. 1, 6, 7 şi 4 din Legea nr. 656/2002 de către persoanele prevăzute în art.8 şi salariaţii acestora. Susţinearea are ca fundamentconcluzia experţilor Moneyval, care apreciază că sancţiunile aplicate pentru nerespectarea obligaţiilor care alcătuiesc regimulde prevenire a săvârşirii infracţiunilor de spălare a banilor şi activităţilor de terorism ridică serioase semne de întrebare în ceeace priveşte eficienţa acestora.Subiect: divulgare ; informaţie ; infracţiune de spălare a banilor ; Legea nr.656/2002 ; Oficiul Naţional pentru prevenirea şi combatereaspălării banilor ; persoană juridică ; răspundere penală4. COEA, ICOLAE ; TAISLAV, ELIODOR. – Unele probleme de lege ferenda referitoare lainfracţiunile regelemntate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.202/2002 cu privire la gospodărireaintegrată a zonei costiere. În: Dreptul. – nr.10, 2010, p. 181-183.Făcând o analiză a O.U.G. 202/2002 autorul prezintă câteva propuneri “de lege ferenda” pentru completarea unor normepenale în domeniul respectiv. Astfel, pentru art.81 lit.b propune a se prevedea în textul incriminator mai multe modalităţinormative prin care se poate realiza fapta penală. Pentru art.81 lit.k se propune amendarea textului incriminator în sensulcompletării acestuia prin adăugarea sintagmei “ori de intervenţie” după expresia “întreţinere”, precum şi corelarea prevederilorart.35 alin.3 cu cele ale art.81 lit.k.Subiect: zonă costieră5. CORAŞ, LEOTI. – Instituţia confiscării din perspectiva Deciziei-cadru 2005/212/JAI a Consiliuluidin 24 februarie 2005 privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cuinfracţiunea. În: Dreptul. – nr.11, 2010, p. 225-231.Susţinând oportunitatea transpunerii Deciziei-cadru 2005/212/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind confiscareaproduselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea în dreptul intern, autorul consideră, “de lege ferenda“,32 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliograficecă bunurile care fac obiectul confiscării extinse trebuie să provină din activităţi de natura celor care au atras condamnareapentru comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 5 ani şi care este susceptibilăsă îi procure un folos material condamnatului.Subiect: confiscare specială ; constituţionalitate ; Decizia-cadru nr.2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene ;infracţiune ; procedură specială6. COSTEA, AA MARIA ; BOTEAU, PAULA-AGELA; VLĂŞCEAU, AA-MARIA. – O analizăcomparativă între “şomajul tehnic” şi munca prin agent de muncă temporară. În: Revista română dedreptul muncii. – nr.7, 2010, p. 28-47.Având în vedere similitudinile şi deosebirile identificate între cele două instituţii, precum şi reglementarea foarte sumară aşomajului tehnic, prin comparaţie cu cea a muncii prin agent de muncă temporară, autorul consideră că, “de lege ferenda“, s-arimpune: consacrarea legislativă a denumirii de “şomaj tehnic”, reglementarea unei durate maxime pe care se poate impunemăsura şomajului ethnic, reglementarea situaţiei angajatului aflat la dispoziţia angajatorului pe perioada suspendării.Subiect: agent de muncă temporară ; contract de muncă ; indemnizaţie ; salariu ; şomaj tehnic7. CRĂCIUESCU, CRISTIAA-MIHAELA ; LUPAŞCU, DA. – Unele acţiuni aflate în competenţainstanţei de tutelă în reglementarea noului Cod civil român. În: Pandectele Române. – nr.7, 2010, p. 15-30.Având în vedere paleta extrem de largă a competenţelor instanţei de tutelă, precum şi specificul unor cauze pe care aceasta lesoluţionează, autorul consideră că este imperios necesară adoptarea unei reglementări speciale specială a activităţii acesteiinstanţe.Subiect: adopţie ; curatelă ; familie ; filiaţie ; înstanţă de tutelă ; noul Cod civil8. DOBRIOIU, VASILE ; SIESCU, MIRCEA C. – Suspendarea cursului prescripţiei răspunderiipenale în cazul persoanelor cu funcţie şi demnitate publică. În: Pandectele Române. – nr.7, 2010, p. 68-80.După o analiză a cauzelor de suspendare a cursului răspunderii penale în cazul persoanelor care ocupă o funcţie sau o demnitatepublică, autorul consideră că se impune “de lege ferenda” înlăturarea cauzei de suspendare a prescripţiei răspunderii penaleconstând în imunitatea Preşedintelui pentru fapte extrinseci mandatului său, precum şi renunţarea la prelungirea cauzei desuspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale a membrilor guvernului, după încetarea mandatului acestora, pentrufaptele îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.Subiect: demnitate publică ; funcţie publică ; imunitate guvernamentală ; imunitate parlamentară ; imunitatea şefuluistatului ; prescripţia răspunderii penale9. DUVAC, COSTATI. – Infracţiunea deviată, pluralitate aparentă sau reală de infracţiuni? În:Dreptul. – nr.7, 2010, p. 154-169.Autorul consideră că ar fi mai potrivit a se renunţa la ficţiunea unităţii de infracţiuni în cazul infracţiunii deviate, care ar trebuiînlocuită cu recunoaşterea că, în acest caz, făptuitorul a săvârşit două infracţiuni, şi nu una, iar tratamentul penal aplicabil ar trebuisă ţină seama de acestă realitate. În acest sens, propune “de lege ferenda”, ca în noul Cod penal să se introducă la art.38(Concursul de infracţiuni) un nou alineat (alin.3) după cel referitor la concursul ideal de infracţiuni (art.38. alin.2), cu următorulconţinut: “Există concurs de infracţiuni şi atunci când din eroare cu privire la identitatea victimei ori în folosirea mijloacelor desăvârşire a infracţiunii sau din alte cauze se comite o vătămare sau o ucidere a unei alte persoane decât cea împotriva căreiaacţiunea era îndreptată”.Subiect: infracţiune deviată ; pluralitate de infracţiuni10. FREŢIU, GABRIELA CRISTIA. – ecesitatea schimbării jurisprudenţei Curţii Constituţionaleîn privinţa controlului de constituţionalitate al normelor abrogate. În: Dreptul. – nr.7, 2010, p.67-81.“De lege ferenda”, autoarea crede că interpretarea Curţii Constituţionale conform căreia ea şi numai ea poate examinaconstituţionalitatea unei norme trebuie abandonată şi regândită pentru ipoteza în care obiectul excepţiei de neconstituţionalitateîl constituie o normă abrogată, deoarece este de neîngăduit și chiar absurd ca justițiabilul să fie lipsit de orice mijloc de apărareîn cazul în care o normă de care depinde situația sa juridică într-un litigiu pendinte să nu poată fi examinată sub aspectulconstituționalității numai pe simplul considerent că, între momentul invocării excepției și cel al soluționării acesteia, normarespectivă a fost abrogată.Subiect: control de constituţionalitate ; jurisprudenţă constituţională11. GHEORGHE, CRISTIA. – Limitele arbitrajului în materie societară. În: Curierul Judiciar. – nr.8,2010, p. 433-437.Arhitectura procedurală a arbitrajului răspunde cel mai bine nevoilor de celeritate, costuri mai reduse, ocolirea publicităţii şispecializare induse de litigiile comerciale. Limitările de admisibilitate rămân a fi verificate după aceleaşi criterii relevate şipentru dreptul comun : domeniul patrimonial cu excluderile normative particulare exprese din acest domeniu. Excludereaarbitrajului pentru o acţiune (a societăţii) şi acceptarea lui pentru alta (a administratorului) contrazice unitatea juridică a raportuluijuridic şi soluţionarea unitară a litigiilor. “De lege ferenda“, autorul opinează că cercetarea admisibilităţii arbitrajului ar trebuisă privească întreg raportul juridic dedus judecăţii, pentru întregul său conţinut patrimonial, iar invalidarea unei clauzecompromisorii ar trebui să privească raportul juridic patrimonial în totalitate. Excluderea arbitrajului pentru anumite acţiunipatrimoniale izvorând dintr-un raport juridic trebuie să contamineze toate acţiunile patrimoniale bazate pe acel raport juridic.Subiect: arbitraj ; clauză compromisorie ; conflict de jurisdicţie ; contract de administrare ; raport juridic comercialBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 33

Referințe bibliografice12. GHEORGHE, MOICA. – Medierea conflictelor de drepturi. În: Revista română de dreptul muncii. –nr. 6, 2010, p. 17-34.Autoarea susţine o propunere “de lege ferenda“ în sensul formării unui singur corp specializat de mediatori care să răspundă,în mod unitar, necesităţii de soluţionare a conflictelor de muncă prin procedura medierii. Astfel, în cadrul procedurilor demediere a conflictelor de muncă ar urma să fie desemnate, prin acordul părţilor conflictului, în calitate de mediator, persoanespecializate în acest domeniu şi care au o calitate oficială. Aceste persoane vor fi numite anual de către Ministerul Muncii,Familiei şi Protecţiei Sociale, cu acordul Consiliului Economic şi Social, la propunerea confederaţiilor sindicale şi patronale.Subiect: conflict de drepturi ; contract de mediere ; litigiu de muncă ; mediator ; mediere13. GHEORGHE-SORESCU, TEODORA. – Prin aplicarea deciziei nr.48/2007 pronunţate de ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii se încalcă dreptul păţilor la un proces echitabil. În: Dreptul. –nr.9, 2010, p. 178-190.Autoarea, analizând aplicarea Deciziei nr.48/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, concluzionează că, “de lege ferenda“,se impun a fi făcute modificări legislative, inclusiv de natură constituţională, spre a da posibilitatea Curţii Constituţionale săefectueze controlul de constituţionalitate şi al deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii.Subiect: acces liber la justiţie ; control de constituţionalitate14. IOIŢĂ, GABRIEL. – Consideraţii critice referitoare al validarea mandatelor aleşilor locali încontextul actualei legislaţii. În: Dreptul. – nr.12, 2010, p. 112-124.Autorul consideră că, “de lege ferenda“, este necesară modificarea art.30-31 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001(republicată), prin care validarea mandatelor consilierilor locali şi judeţeni să fie dată în competenţa instanţelor de judecată:pentru consilierii locali, preşedintele judecătoriei din raza teritorială respectivă, iar pentru consilierii judeţeni, preşedinteleTribunalului.Subiect: consilier local, mandat ; validare15. LAPADAT, LUCIA. – Câteva consideraţii cu privire la sfera de aplicabilitate a Legii nr.221/2009privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate înperioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În: Dreptul. – nr.11, 2010, p. 164-180.Având în vedere consecinţele juridice deosebit de drastice, îndeosebi sub aspectul efectelor prescripţiei extinctive, pe de oparte, iar, pe de altă parte, principiul cu caracter reparator moral şi material al Legii nr. 221/2009, autorul propune, “de legeferenda“, ca actul normativ să fie modificat şi în sensul în care să prevadă expres situaţia proceselor având ca obiect obligareastatului român la despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat de condamnările cu caracter politic sau alte măsuri administrativede acest gen, procese începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.221/2009 şi aflate în curs de soluţionare după intrareaîn vigoare a legii.Subiect: compensaţii ; comunism ; condamnare ; daune morale ; deportare ; deţinut politic ; Legea nr.221/2009 ; măsuriadministrative ; ordin judecătoresc ; persoană condamnată ; reabilitare16. MIHALCEA, MIHAI ALEXADRU ; GHIMBĂŞAU VLAD-PETRU. – Standarde europene şiromâneşti referitoare la prezumţia de nevinovăţie în materie contravenţională. În: Dreptul. – nr.9, 2010,p.200-208.Autorul consideră necesară intervenţia legiuitorului care, “de lege ferenda“, ar putea stabili cu mai multă exactitate dacă înmaterie contravenţională este sau nu necesară sau oportună aplicarea necondiţionată a prezumţiei de nevinovăţie acontravenientului şi a celorlalte garanţii procesuale derivate din prevederile art.6 din Convenţia europeană pentru apărareadrepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Subiect: CEDO ; contravenţie ; drept european ; Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 ; prezumţie de nevinovăţie17. ICOLCESCU, VICTOR. – Încadrarea juridică şi căile de atac. În: Revista de drept penal. – nr.3,2010, p. 117-121.Autorul consideră că se justifică, “de lege ferenda“, introducerea, printre cazurile în care se poate face constestaţie în anulare,şi a cazului constând în greşita respingere, ca inadmisibil, a recursului.Subiect: cale de atac ; încadrare juridică18. ICOLESCU, CRISTIA-MIHAELA. – Participarea la achiziţii – un regim matrimonial complicatşi marginal? În: Revista română de drept privat. – nr.5, 2010, p.47-84.Autoarea consideră că, “de lege ferenda“, la proxima reformă în materia regimurilor matrimoniale, participarea la achiziţii seimpune a fi introdusă în “panoplia” regimurilor matrimoniale alternative.Subiect: active finale ; drept comparat ; dreptul familiei ; participare la achiziţii ; patrimoniu ; regim matrimonial19. PASCA, FLOREA. – Trafic de persoane. Arestarea preventivă. În: Revista de drept penal. – nr.3, 2010,p. 93-97.Autorul propune, “de lege ferenda“, introducerea în Codul de procedură penală a unei dispoziţii care să prevadă imposibilitateaprelungirii arestării preventive atunci când măsura arestării preventive nu a fost soluţionată definitiv.Subiect: arestare preventivă, prelungire ; mandat de arestare preventivă34 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice20. PEICU, DAIELA. – Efectele juridice ale deciziilor prin care Curtea Constituţională respingeexcepţiile de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţelor judecătoreşti. În: Dreptul. – nr.10, 2010,p. 193-195.Autorul consideră că “de lege ferenda” se impune, pentru asigurarea soluţionării cauzelor penale, modificarea Legii nr.47/1992privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prin introducerea unui text care să prevadă posibilitateainstanţelor de judecată să respingă cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, cu excepţiile de neconstituţionalitate ce au fostrespinse în repetate rânduri de către organul de justiţie constituţională, întrucât se poate aprecia prezenţa autorităţii de lucrujudecat.Subiect: abuz de drept ; autoritate de lucru judecat ; Curtea Constituţională ; excepţie de neconstituţionalitate21. POPOVICI, PAUL. – Arbitrajul constituit pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor dinRomânia. În: Revista română de dreptul proprietăţii intelectuale. – nr.4, 2010, p.9-17.Autorul, în cadrul analizei asupra arbitrajului ORDA, propune ca, “de lege ferenda“, reglementarea arbitrajului ORDA să fiecorijată prin instituirea dreptului tribunalului de a impune o taxă de timbru, în situaţia în care nu se poate conveni la un acordîn privinţa cuantumului acestuia. Totodată trebuie înlocuit termenul de “apel” cu cel de “recurs” în dispoziţia legală, carepriveşte atacarea hotărârii arbitrale ORDA la Curtea de Apel Bucureşti.Subiect: arbitraj ; Oficiul Român pentru Drepturile de Autor ; taxă22. TĂASE, SORI. – Aspecte introductive de ordin legal şi instituţional referitoare la spălarea banilorîn România. În: Dreptul. – nr.9, 2010, p. 208-215.Autorul consideră că se impune a fi modificată competenţa în materia combaterii spălării banilor, care este în prezentfragmentată, în sensul reducerii unităţilor de parchet competente în materie. “De lege ferenda“, competenţa de desfăşurare aurmăririi penale în cazul infracţiunii de spălare de bani ar trebui să revină D.I.I.C.O.T, cu excepţia acelor situaţii cândinfracţiunea premisă este corupţia, caz în care competenţa revine, cum se întâmplă şi în prezent, D.N.A.Subiect: combaterea terorismului ; crimă organizată, combatere ; Direcţia Naţională Anticorupţie ; infracţiune de spălarea banilor ; Legea nr.21/1999 ; Oficiul Naţional pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor ; spălare bani23. TRĂILESCU, ATO ; TRĂILESCU, ALI. A. – Unele reflecţii asupra refuzului autorităţilor publicde a rezolva cererile particularilor. În: Dreptul. – nr.11, 2010, p.154-163.Potrivit art.2 alin.1, lit.o din Legea nr. 554/2004, prin drept vătămat se înţelege orice drept prevăzut de Constituţie, de lege saude alt act normatv, căruia i se aduce atingere printr-un act administrativ. Autorii propun, “de lege ferenda“, ca prin noţiuneade drept vătămat să se înţeleagă orice drept subiectiv lezat printr-un act administrativ sau prin refuzul autorităţilor publice dea rezolva o cerere privitoare la un asemenea drept.Subiect: autoritate publică ; Legea nr.554/2004 ; petiţie24. UDROIU, MIHAIL. – Efecte colaterale ale hotărârii Tsonev nr.2 în justiţia penală română. În: CurierulJudiciar. – nr.7, 2010, p.406-409.Autorul consideră că, “de lege ferenda“,se impune reglementarea unei proceduri prin care procurorul sau instanţa de judecatăsă poată anula procesul-verbal prin care o persoană a fost sancţionată contravenţional în măsura în care apreciază că aceeaşifaptă, datorită pericolului social pe care îl reprezintă, constituie infracţiune.Subiect: infracţiune ; jurisprudenţă ; justiţie penală ; ordine şi linişte publicăBuletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 35

Referințe bibliograficeArticole din revistele de drept străineintrate în Biblioteca Consiliului Legislativ– Bibliografie adnotată ∗ –JOURAL DU DROIT ITERATIOAL1. GOLDSTEI, GERALD ; MUIR WATT, HORATIA. – La méthode de la reconnaissance à la lueur dela Convention de Munich du 5 septembre 2007 sur la reconnaissance des partenariats enregistrés =Metoda recunoaşterii, în lumina Convenţiei de la Munchen din 5 septembrie 2007 de admitere a parteneriatelorînregistrate. În: Journal du droit international. – nr.4, 2010, p 1085-1125.“Metoda recunoașterii” deplasează frontiera dintre conflictele de legi şi recunoaşterea hotărârilor. Ea are caracteristicdarea de efecte unei situaţii consacrate în străinătate, sub imperiul unei legi date, fără a trece prin verificarea prealabilăcă elementul de ataşare la regula conflictului forului este respectată. Fără a exclude total controlul calităţii ataşamentului,noua metodă se preocupă mai mult de starea situaţiei dobândite decât de conformitatea cu un factor recunoscut devalabilitate în ce priveşte ordinea juridică a forului. După unii, aceste caracteristici ar predispune-o la determinareaconflictelor de legi în materia parteneriatelor înregistrate, fiindcă noutatea şi diversitatea acestei instituţii nu se preteazăla formularea unor reguli de conflict clasic care le-ar fi favorabile. Analiza Convenţiei de la Munchen din 2007 asuprarecunoaşterii parteneriatelor înregistrate, permite studiul avantajelor pe care ar putea să le aducă asupra metodei clasicedin domeniu şi sugerează un număr de reflecţii metodologice generale, atingând caracteristicile, obiectivele şifundamentele sale.2. MAHIGA, JEA-GRÉGOIRE. – La délimitation de la frontère maritime entre la Roumanie etl’Ukraine dans la mer oire = Delimitarea frontierei maritime între România şi Ucraina în Marea eagră.În: Journal du droit international. – nr.4, 2010, p.1157-1195.În cauza privind delimitarea maritimă în Marea Neagră a fost pronunţată de CIJ o hotărâre cu unanimitatea membrilorsăi, ceea ce denotă faptul că dreptul internaţional de delimitare maritimă a ajuns la maturitate. Acesta priveşte în egalămăsură principiul delimitării şi delimitarea însăşi, mai exact stabilirea liniei de separare. Ori, din acest punct de vedere,linia unică de separare susţinând uneori zona economică exclusivă şi platoul continental, a găsit în jurisprudenţainternaţională toată susţinerea. Realizarea acestui drept oferă statelor riverane securitatea juridică în relaţiile reciproce.3. MEÉTREY, SÉVERIE. – La participation “amicale” de la Commission européenne dans lesarbitrages liés aux investissements intracommunautaires = Participarea “amicală” a Comisiei europene înarbitrajele legate de investiţii intracomunitare. În: Journal du droit international. – nr.4, 2010, p.1127-1156.În contextul confuz al raporturilor de drept al investiţiilor şi dreptul comunitar, Comisia europeană doreşte să participeca “amicus curiae” în procedurile arbitrare intracomunitare, în cazurile care opun un investitor intracomunitar unui statgazdă al investiţiilor, membru al Uniunii. Afacerile AES, Electrabel şi Micula, au fost supuse hotărârii unui tribunalarbitrar aflat sub egida CIRDI, ocazii cu care Comisia a cerut autorizarea de a participa ca “amicus curiae”, subliniindnevoia unei mai bune articulări între dreptul comunitar şi dreptul investiţiilor. “Amicus curiae” pare să poată furniza unrăspuns procedural, în mod particular adaptat dificultăţilor legate de internormativitatea pe care trebuie să o gestionezetribunalele arbitrare competente pentru tranşarea litigiilor referitoare la investiţiile intracomunitare. În paralel, utilizarealui “amicus curiae” de către Comisia europeană întăreşte practica acestui mecanism procedural în contenciosul arbitrar.∗Lucrare realizată de Maria Luiza Manea şi Lucica Violeta Niculae, Consiliul Legislativ36 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliograficeREVUE CRITIQUE DE DROIT ITERATIOAL PRIVÉ4. GODECHOT-PATRIS, SARA. – Retour sur la notion d’équivalence au service de la coordination dessystèmes = Revenire asupra noţiunii de echivalenţă în serviciul coordonării sistemelor. În: Revue critique dedroit international privé. – nr. 2, 2010, p.271-312.Solicitată în toate sensurile în reglementarea conflictelor de legi, noţiunea de echivalenţă – care garantează integrarea în cazulsituaţiilor similare de instituţii străine – necesită o definiţie justă. Aceasta ar fi posibilă, în primul rând, prin definirea situaţiilorde intervenţie a noţiunii, adică prin calificarea raportului de drept în vederea alegerii regulii de conflict sau în vedereaidentificării dreptului material şi, în al doilea rând, prin subordonarea echivalenţei rezultatelor la exigenţa de coerenţă asubiectului. Disciplina care s-a impus va tinde să modeleze efectele deciziei de echivalenţă, nu numai în ipoteza în care aceastas-ar arăta pozitivă şi ar autoriza o substituire-asimilare sau mai mult chiar, înlocuirea acesteia, dar şi în cazul în care ar finegativă şi n-ar oferi o deschidere reală a instituţiei străine, caz în care, pentru respectarea întru totul a situaţiei date, se cereadăugarea unei categorii sau figuri juridice noi.5. ZAHER, KHALID. – Plaidoyer pour la reconnaissance des divorces marocains. A propos de l’arrêt dela première chambre civile du 4 novembre 2009 = Pledoarie pentru recunoaşterea divorţurilor marocane.Consideraţii asupra deciziei Primei camere civile din 4 noiembrie 2009. În: Revue critique de droit internationalprivé. – nr. 2, 2010, p.313-332.Hotărârile din 17 februarie 2004 ale Curţii de Casaţie au constituit epilogul jurisprudenţei franceze în materia tratamentuluirepudierii pronunţate în Maroc. Doamna Gannagé, de origine marocană, a cerut divorţul de soţul său, în Franţa, chiar dacă încalitate de soţie era privată de un drept egal cu al soţului în materia desfacerii căsătoriei. Codul marocan al familiei statuteazăde la această dată (februarie 2004) o nouă procedură de divorţ denumită “divorţ pentru dezacord”, respectând principiulegalităţii soţilor.REVUE DE SCIECE CRIMIELLE ET DE DROIT PÉAL COMPARÉ6. La distinction du dommage et du préjudice en droit pénal = Diferenţa între daună şi prejudiciu în dreptulpenal.În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3, 2010, p.561-585.Chemată la întărirea numeroaselor discipline juridice, în special în dreptul răspunderii civile, cu scopul de a regulariza fluxulde indemnizaţii, distincţia dintre daună şi prejudiciu este importantă. Totuşi, chiar dacă distincţia adevărată este la modă, nuse poate spune că ea ar fi utilizată abuziv, pe măsura numărului mare de interese care i-ar putea fi asociate. Iar dacă dreptulroman, al cărui rafinament îl cunoaştem, a procedat la această distincţie, înseamnă că prezenta o utilitate reală. Materia penalănu poate scăpa fenomenului, distincţia dintre daună şi prejudiciu putând clarifica înţelegerea infracţiunii penale, atât înelementul său material cât şi în elementul său moral.7. BEAUSSOIE, GUILLAUME. – Recherche sur la notion de la personnalité en droit pénal = Studiuasupra noţiunii de personalitate în dreptul penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. –nr. 3, 2010, p. 525-544.În dreptul penal, ca şi în dreptul civil, pare dificil, chiar şi astăzi, să sistematizăm înţelesul juridic al “drepturilor personalităţii”.În consecinţă, tentaţia de a face aceasta a fost amânată, cu atât mai mult cu cât este vorba de a “cataloga” aceste obiecte, foarteparticulare, într-o manieră specific penală. La o analiză atentă, această alegere nu este neapărat cea mai pertinentă, nici chiarpentru dreptul penal. Etichetarea – de multe ori surprinzătoare – din punct de vedere juridic a atributelor persoanei umane, înelanul contemporan al considerării dreptului faţă de bunurile corporale, incită la studiu, privind din unghiul proprietăţii. Înaceastă privinţă, rolul incontestabil jucat de dreptul penal demonstrează că abordarea personalităţii prin intermediul faptelorpenale care îi sunt atribuite, poate contribui la clarificarea acestei analize, făcută pe alocuri de câţiva civilişti. Este vorba, înconcluzie, de prezentarea, demonstrarea şi extragerea tuturor consecinţelor unei ipoteze: dacă fiecare faptă penală pedepsită,asupra unui element al personalităţii cuiva, constituie o posesie frauduloasă?8. CECCALDI, STÉPHAE. – Sur la nature conjecturale de l’élément moral: l’exemple de ladénonciation calomnieuse = Despre natura conjuncturală a elementului moral: exemplul denunţuluicalomnios. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.3, 2010, p.587-598.Articolul 226-10 din Codul penal francez defineşte elementul moral al infracţiunii de denunţ calomnios ca fiind fapta pe carenu o cunoaştem (total sau parţial) în momentul în care facem denunţul în faţa autorităţilor. Excesele formale ale textuluidenunţului scot adesea în evidenţă intenţia calomnioasă. Cercetarea este uşurată prin demonstrarea prealabilă a falsului dinfaptul denunţat, unul din elementele materiale ale infracţiunii. Dar acest “prealabil” este apanajul acuzelor de natură penală,al cărui caracter de falsitate, stabilit prin achitare, necondamnare sau neîncepere a urmaririi – motivate, asupra faptei sauimputării persoanei denunţate, simplifică investigarea elementului moral. În toate celelalte cazuri, articolul 226-10 alin.3subordonează constituirii infracţiunii “lipsa pertinenţei acuzaţiilor”. Această condiţie ambiguă, pe care legiuitorul nu a definit-Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 37

Referințe bibliograficeo, face obiectul unor ipoteze discutabile. Pentru că această lipsă de pertinenţă este câte o dată criteriul elementului material alinfracţiunii, ca semn al intenţiei culpabile ascunse, pus în lumină prin analiza faptelor denunţate şi de raportul psihologic pecare denunţătorul îl are cu acestea, cu prilejul verificării veridicităţii acuzaţiilor, înainte de a le adresa autorităţilor. Jurisprudenţaconfirmă că buna-credinţă poate rezulta din aceste verificări prealabile, dar că absenţa nu dovedeşte ipso facto culpabilitatea.Această confuzie a componentelor materiale şi morale ale infracţiunii şi varietatea jurispridenţei pe care o favorizează explicăde ce instanţele se fixează adesea la “contextul” speţei, în care scopul denunţătorului şi voinţa sa de a calomnia victima,expunând-o la urmări neplăcute în forma dolului special, sunt tot atâtea indicii pertinente ale intenţiei calomnioase. Termeniidenunţului şi cunoaşterea falsităţii lor de către denunţător, nu ajung pentru a construi convingerea juridică şi subliniază limiteleteoriei generale ale elementului moral.9. COLSO, REAUD ; FIELD, STEWART. – La fabrique des procédures pénales, comparaison francoanglaisedes réformes de la justice répressive = Elaborarea procedurilor penale, comparaţie franco-englezăa reformelor justiţiei punitive. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.2, 2010,p. 365-393.În Franţa ca şi în Anglia, reformele din justiţia penală care se succed de 30 de ani, răspund pe rând sau cumulativ la treideziderate distincte: echitate procedurală, eficacitate represivă şi modernizare administrativă. Aceste obiective, care sedeclină sub forme ideologice şi tehnice foarte diferite de cele două părţi ale Canalului Mânecii, afectează profundechilibrele istorice ale procedurilor pe care le inspiră evoluţiile legislative şi jurisprudenţiale. Ce dezvăluie comparaţiacontextuală a acestor transformări instituţionale? Prima constatare este aceea a numărului mare de schimbări în curs, alcărui ritm şi amploare ilustrează, atât în dreptul francez cât şi în dreptul englez, legătura din ce în ce mai mică întrereformele justiţiei şi tradiţiile juridice naţionale. A doua constatare este referitoare la o nouă apropiere între formele deorganizare judiciară şi de logici procedurale, până acum foarte diferite, dar care converg încet. A treia constatare este ceareferitoare la realizarea unei imagini politice capabilă să explice evoluţiile dreptului, observate în cele două ţări, inclusivîn contradicţiile lor aparente.10. DE JACOBERT DE OMBEL, CAMILLE. – L’originalité de la circonstance aggravante de guetapens= Originalitatea circumstanţei agravante a atragerii în capcană a victimei. În: Revue de sciencecriminelle et de droit pénal comparé. – nr.3, 2010, p. 545-560.Această circumstanţă a fost reintrodusă de Legea din 5 martie 2007 şi definită astfel: “faptul de a pândi un anumit timp, unasau mai multe persoane, într-un loc determinat, pentru comiterea asupra lor a uneia sau a mai multor infracţiuni”. Prin eaînsăşi, incriminarea acestui mod particular de comitere a infracţiunii, se înţelege de la sine. Ea sancţionează viclenia, o formăde perfidie, care denotă o mare perversitate din partea marii majorităţi a infractorilor, care nu ezită să o folosească pentruatingerea scopurilor. Printre altele, circumstanţa încearcă să răspundă unei noi forme de delicvenţă care consistă în atragereaagenţilor autorităţilor publice în locul unui (presupus) sinistru, pentru a-i ataca pe ei sau vehiculele lor. Se pare, însă, că acestepreocupări au incitat legiuitorul la circumstanţa agravantă pentru calităţile ei simbolice, găsind un mijloc de exprimarereprobabilă cu privire la o anume formă de delicvenţă şi uitând să se întrebe asupra necesităţii ei.11. GOGORZA, AMAE. – Compétence universelle et réconcilliation sociale = Competenţa universală şireconcilierea socială. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.2, 2010, p.353-363.Valabilitatea legilor de amnistie referitoare la infracţiunile internaţionale prin natura lor sau de încălcare evidentă a drepturiloromului, rămâne un subiect controversat, care n-a primit încă răspuns definitiv, mai ales când se găsesc în conflict imperativelerepresiunii universale şi cele ale reconcilierii naţionale. Instanţele franceze în materie care au cunoscut problema nu s-aupronunţat niciodată în mod clar: punând în aplicare o competenţă universală, ele au refuzat constant să aplice o lege străinăde amnistie, refuz care a fost tot timpul motivat pe principiul solidarităţii competenţelor judiciare şi legislative, altfel spusasupra obligaţiei tribunalelor represive franceze de a aplica legea penală naţională. În ce priveşte Curtea Europeană a DrepturilorOmului, ea pare să urmeze aceeaşi analiză, lasând să se înţeleagă că o lege de amnistie integrată unui veritabil proces dereconciliere ar putea să se opună exercitării unei competenţe universale.12. MEIDL, THOMAS. – Les implications constitutionnelles de la suppression du juge d’instruction =Implicaţiile constituţionale ale desfiinţării judecătorului de instrucţie. În: Revue de science criminelle et de droitpénal comparé. – n.2, 2010, p. 395-414.Desfiinţarea instituţiei judecătorului de instrucţie este o problemă care revine şi pe care cazul Outreau a readus-o înactualitate; ea se află în centrul actualei reforme a procedurii penale. Susţinând această poziţie, trebuie să ne întrebăm înlegătură cu locul constituţional al judecătorului în gestionarea anchetei şi controlul acesteia, mai ales în ce priveşterespectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dat fiind că actualul statut al Parchetului nu a fost pus în discuţie. Ori,dacă Consiliul Constituţional consideră că Parchetul este un membru al autorităţii judiciare, care conduce şi controleazămarea majoritate a anchetelor penale, nu este mai puţin adevărat că intervenţia unui judecător este, din punct de vedereconstituţional absolut necesară. Această intervenţie înfrânge voinţa politică guvernamentală de simplificare a procedurilorpenale referitoare la cercetare, doar în virtutea formalismului impus de constituţie. De aici, distincţia între anchetă şicontrolul anchetei, seducătoare din punct de vedere intelectual şi la baza reformei, pare în practică imposibilă. Totuşi,obiectivul urmărit de reformă, care garantează neutralitatea judecătorului de instrucţie, trebuie să fie continuat. Se pare căpoate fi atins graţie principiului colegialităţii, care ar putea să-şi facă intrarea în constituţie ca o componentă a principiuluiindependenţei autorităţii judiciare.38 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice13. OWAK, CELIA. – Actualité de droit pénal polonais (2009-2010) = Actualitatea în dreptul penalpolonez (2009-2010). În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. – nr.2, 2010, p.497-501.Reformele de drept şi de procedură penală au avut loc la începutul anilor 2000, iar anul 2009 şi începutul anului 2010 au fostmarcaţi de amendamente punctuale ale codului penal şi al celui de procedură penală. În acest timp au fost finalizate reformeşi mai importante referitoare la aplicarea pedepselor şi organizarea justiţiei. În realitate, pe durata perioadei comentate, lucrărileparlamentare nu au modificat dreptul penal într-o măsură considerabilă. Dimpotrivă, se observă o ingerinţă importantă aTribunalului constituţional şi a Curţii europene a drepturilor omului în dreptul penal, mai ales în domeniul executării pedepselor.Pentru acest motiv, autorul a luat în considerare aici, mai întâi chestiunea influenţei recente a tribunalelor poloneze şi a Curţiieuropene în domeniul aplicării pedepselor, pentru ca apoi să prezinte schimbările instituţionale ale sistemului de administrarea justiţiei în Polonia.REVUE DU DROIT PUBLIC14. APOLLIS, BEOÎT. – La persistance du recours dans l’intérêt de la loi en matière administrative =Persistenţa recursului în interesul legii în materia administrativă. În: Revue du droit public. – nr. 5, 2010,p.1209-1234.Recursul în interesul legii, a cărui perenitate a fost contestată în anii 1950, a “supravieţuit” şi asistăm încă la practicarea lui,deşi pare o procedură neobişnuită şi adesea puţin cunoscută. Prezentă totuşi în unele sisteme contencioase străine – în Spaniaşi într-o oarecare măsură în Turcia – se pare că parcimonia cu care este pusă în aplicare contribuie uneori la sporirea tentaţieide a o exila în “conservatorul procedurilor defuncte”. Numărul mic al recursurilor de acest fel nu trebuie să se confunde cu unsoi de carenţă intrinsecă, din contră, este rară prin natura ei. Aşa cum va demonstra şi acest studiu, se admite, în general, căaceastă procedură are vocaţia de a rămâne excepţională.15. BAILLEUL, DAVID. – La règle “ul ne peut invoquer sa propre turpitude” en droit administratif =Regula “nimeni nu poate invoca propria greşeală” în dreptul administrativ. În: Revue du droit public. – nr.5,2010, p.1236-1272.Moştenit din dreptul roman, celebrului adagiu i s-a dat o atenţie mai mare în materia dreptului civil. Dar şi dreptul administrativl-a adoptat destul de bine, poate chiar mai bine decât dreptul civil. Mai multe hotărâri recente arată că reclamanţii nu ezită sărecurgă la el, în litigii din cele mai variate şi unde judecătorii se arată receptivi la aplicarea lui. Această constatare nu ar trebuisa surprindă pentru că dreptul nescris nu are aceeaşi importanţă în materia civilă ca în materia administrativă.16. BAUDU, AURÉLIE. – L’incertaine renaissance parlementaire en matière budgétaire et financière =Eventuala renaştere parlamentară în materia bugetară şi financiară. În: Revue du droit public. – nr. 5, 2010,p. 1423-1450.Parcurgând noua versiune a Constituţiei franceze, recentele legi organice care tocmai au completat-o şi ultimele modificări aleRegulamentului adunărilor parlamentare, apare limpede că atu-urile Guvernului pentru protejarea textelor sale financiare întimpul discuţiilor parlamentare, s-au consolidat. Guvernul şi Preşedintele republicii continuă să stăpânească discuţia financiarăpe toată desfăşurarea ei, de la depunerea proiectului legii finanţelor şi a proiectului legii de finanţare a securităţii sociale(PLFSS) la Palatul Bourbon, până la adoptarea definitivă de către cele două adunări. Singurele arme rămase în mânaparlamentarilor sunt fie schimbarea Guvernului, pentru a-şi manifesta ostilitatea faţă de puterea executivă, fie, începând din1974, sesizarea Consiliului Constituţional pentru verificarea conformităţii legilor finanţelor şi a celor de finanţare, cuConstituţia.17. BETTIO, ATHALIE. – Le Droit à l’enfant – nouveau droit de l’Homme? = Dreptul de a avea un copil –un nou drept al omului? În: Revue du droit public. – nr.2, 2010, p.473-504.Plecând de la art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, autoarea analizează dreptul oricărei persoane de a avea copiidin perspectiva normalizării legislaţiei interne, în sensul că în prezent aceasta favorizează dezinstituţionalizarea familiei, curepercusiuni grave asupra drepturilor copilului.18. BOT, SOPHIE. – L’aggiornamento du Conseil d’Etat: entre modernité et tradition = ModernizareaConsiliului de Stat: între modernitate şi tradiţie. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010, p.1273-1303.Consiliul de Stat a cunoscut în ultimii ani o evoluţie atât în modul său de funcţionare, cât şi în jurisprudenţa sa. A devenit astfelnecesară modernizarea tehnicilor sale de lucru în scopul de a răspunde exigenţelor legislative, guvernamentale şi europene,dar mai ales a celei mai generale, aceea de a fi o instituţie a timpului său. Modernizarea a început în anul 2006, având undublu obiectiv: adaptarea la cantitatea în creştere a documentelor asupra cărora trebuia să se pronunţe printr-un aviz şi pe dealtă parte, modernizarea condiţiilor de muncă ţinând cont de exigenţele europene, mai ales cele prevăzute de art. 6, § 1, aleConvenţiei Europene a Protecţiei Drepturilor Omului. Şi Decretul din 6 martie 2008 (1) a adus importante modificări în modulde organizare şi funcţionare a Consiliului de Stat, cu scopul de a ameliora eficacitatea şi calitatea muncii sale.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 39

Referințe bibliografice19. BRACOIER, STÉPHAE. – L’autonomie contrastée du contentieux des contrats public d’affaires =Autonomia contrastantă a contenciosului contractelor de afaceri publice. În: Revue du droit public. – nr.2,2010, p.327-348.Analiza pleacă de la constatarea faptului că în domeniul conteciosului administrativ au intervenit profunde schimbări în urmapronunţării recursului în contestare asupra validităţii contractului în Decizia “Tropic Travaux Signalisation Guadeloupe” din16 mai 2007. Imaginat iniţial ca un vector general de simplificare a conteciosului administrativ al contractelor, efectelerecursului “Tropic” au fost diminuate de Consiliul de Stat.20. BUSSO, OLIVIER. – Mayotte, 101e département français: un modèle pour une Républiquerenouvelée? = Mayotte, al 101-lea departament francez: un model pentru o Republică reînnoită? În: Revue dudroit public. – nr.3, 2010, p.711-728.Mayotte este un teritoriu seducător, de o mare bogăţie geografică şi culturală, adesea ignorată de marea majoritate a cetăţenilor.Insula cunoaşte o o mutaţie profundă şi rapidă odată cu trecerea la statutul de “departament”. Este, între altele, un modelposibil de coabitare armonioasă între Republică şi Islam. De ce să devii “departament” la momentul la care unele teritorii “depeste mări” doresc să iasă din această zonă? Mayotte, după ce a stat în umbra preocupărilor puterilor publice, ar putea constitui,la momentul trecerii atât de aşteptate de la statutul de insulă la Teritoriu de peste mări, un model pentru o Republică reînnoită.21. CARTIER-MOLI THIBAUD. – La portée du nouveau rôle législatif des commissionsparlementaires = oul rol legislativ al comisiilor parlamentare. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010,p. 1399-1422.Dacă este incontestabil că această nouă revizuire a articolului 42 din Constituţie marchează o readaptare a procedurii legislativeprin comisiile adunărilor, se pare că această reînnoire a activităţii legislative cunoaşte un număr de limitări vizând precisîndepărtarea riscurilor de hegemonie a instituţiilor parlamentare.22. CARTO, OLIVIER. – Regard sur l’activité consultative du Conseil d’Etat de 1940 à 1944: peut-onconseiller innocemment un gouvernement comme celui de Vichy? = Privire asupra activităţii consultativea Consiliului de Stat dintre anii 1940-1944: poate fi consiliat în mod inocent un guvern ca cel de la Vichy?În: Revue du droit public. – nr.3, 2010, p.579-642.Cum s-a comportat Consiliul de Stat între 1940 şi 1944 în calitate de consilier al Guvernului statului francez? Termenul deprescripţie de 60 de ani aplicabil avizelor şi notelor emise de către Consiliu a ajuns acum la scadenţă şi o noua materie juridicăeste oferită doctrinei. Care a fost comportamentul real, al colectivului sau al individului, membrii ai unei instituţii al cărei rolera acela de a ghida un Executiv omnipotent? Trebuie să i se recunoască Consiliului de Stat meritul de a fi supravieţuitRevoluţiei naţionale, de a fi depăşit grelele dificultăţi materiale şi acela de îndeplinire eficentă a rolului său de consilier. Totuşi,activitatea sa consultativă este umbrită de acceptarea, chiar promovarea aspectelor dintre cele mai urâte ale politicii Vichy,Marea Adunare uzând de înclinaţia sa de a nu supăra administraţia activă, dependenţa în ce priveşte puterea sau complezenţafaţă de guvernele puţin respectuase pentru libertăţile individuale.23. CASSI, REÉ. – Un coup d’état. La soi-disant Constitution de Vichy = O lovitură de stat. Aşa-zisaConstituţie de la Vichy. În: Revue du droit public. – nr.3, 2010, p.646-665.Înfrângerea militară este adesea însoţită, în statele moderne, de o schimbare de regim. Iar guvernul semnatar al Capitulării estecel care a realizat deliberat o schimbare de regim pentru a-şi asigura continuarea la putere. Bulversarea instituţiilor statului nueste rezultatul nici al unei mişcări populare nici al unei exigenţe din partea învingătorilor de moment, ci de o revoluţie la nivelînalt.24. CAYLET, SYLVAI. – Le rapporteur public ou le dépérissement du commissaire du gouvernement =Raportorul public sau decadenţa comisarului guvernamental. În: Revue du droit public. – nr. 5, 2010,p. 1305-1325.Jurişti europeni şi naţionali au legat de această noţiune numeroase neadevăruri, alternând progresiv rolul său, considerat a fi,totuşi, “preţios pentru transparenţa justiţiei şi echităţii procesului“. Înfiinţat prin ordonanţa din 12 martie 1831 (3) în scopulapărării intereselor statului, acest magistrat era competent în orice cauză, cu scopul de a combate interesele părţii civile în faţainstanţei. Destinat a juca şi rolul Ministerului Public, acest comisar “al regelui” apoi “al guvernului” s-a eliberat rapid deaceastă sarcină.25. DÉCHAUX, RAPHAËL. – Les garanties constitutionnelles de l’autonomie financière locale àl’épreuve des concours financiers étatiques = Garanţiile constituţionale ale autonomiei financiare locale însprijinul asistenţei finaciare de stat. În: Revue du droit public. – nr.2, 2010, p.349-386.Ajutorul de stat este un element indispensabil pentru funcţionarea colectivităţilor locale, determinând şi garantând o parteînsemnată a resurselor proprii locale. Autorul distinge între ideea de colaborare şi cea de cooperare în ceea ce priveşte noţiuneade ajutor financiar din partea statului. Acest ajutor este în general acordat colectivităţilor teritoriale pentru a fi compensatecosturile unor transferuri de competenţe prin intermediul unor subvenţii. Plecând de la aceste consideraţii, autorul constatăabsenţa autonomiei financiare a colectivităţilor locale, care face imposibilă reforma fiscalităţii locale.40 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice26. DIEU, FRÉDERIC. – Le principe de laïcité érigé en valeur de la Convention européene des droits del’homme = Principiul laicităţii transformat în valoare a Convenţiei europene a drepturilor omului. În: Revuedu droit public. – nr.3, 2010, p.749-769.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat ca inadmisibile 6 cereri împotriva Franţei, în baza art. 9 (libertatea degândire, de conştiinţă şi de religie), pentru eliminarea unor elevi din şcoala lor pe motivul portului însemnelor lor religioase,afişate ostentativ. Hotărârile luate în aceste cazuri au confirmat, pentru fapte ulterioare adoptării legii din 15 martie 2004,hotărârile în cauzele Dogru şi Kervanci împotriva Franţei.27. FIGUEIREDO, MARCELO. – Evolutions récentes du constitutionnalisme brésilien = Evoluţiilerecente ale constituţionalismului brazilian. În: Revue du droit public. – nr. 5, 2010, p. 1509-1535.Structura Constituţiei actuale diferă de cele precedente. Este structurată în nouă capitole astfel: 1) principiile fundamentale;2) drepturile şi garanţiile fundamentale, dintr-o perspectivă modernă care cuprinde drepturile individuale şi colective, drepturilesociale ale muncitorilor, naţionalitatea, drepturile politice şi partidele politice; 3) organizarea Statului, în termeni de structurarea Federaţiei şi elementele sale; 4) organizarea puterilor: legislativă, executivă şi judiciară şi menţinerea sistemului prezidenţialadus asupra celui parlamentar, acesta fiind urmat de un capitol despre funcţiile esenţiale ale Justiţiei şi ale Ministerului Public,baroul public (al Uniunii şi al Statelor membre), baroul privat şi avocaţii din oficiu; 5) aparărarea statului şi a instituţiilordemocratice; 6) fiscalitate şi buget; 7) ordine economică şi financiară; 8) ordine socială şi 9) dispoziţii generale.28. FROMET, JEA-CHARLES. – La loi pénitentiaire du 24 novembre 2009: Une ambition moderée... =Legea penitenciarelor din 24 noiembrie 2009: o ambiţie temperată... În: Revue du droit public. – nr. 3, 2010,p.687-709.După lungi dezbateri, cu puternic impact mediatic şi ambalare politică, care s-au derulat pe parcurul a aproape 10 ani, s-aadoptat în final legea nr. 2009-1436 din 24 noiembrie 2009, a penitenciarelor. O presă scandalizată, politicieni consternaţi, oopinie publică speriată şi-au unit glasurile pentru a denunţa inadmisibila situaţie a închisorilor franceze, până acolo încât s-aajuns la crearea a două comisii de anchetă parlamentare, ale câror raporturi trebuiau să arate fără concesii, starea acestorpenitenciare. Necesitatea unei legi a penitenciarelor a apărut, nu este nicio îndoială, ca o obligaţie a Parlamentului transcedândtradiţionalelor divergenţe politice. Atentatele din 11 septembrie 2001, întoarcerea la tema securităţii ca axă de dezbatereprioritară în preajma alegerilor prezidenţiale şi legislative din 2002 s-au tradus printr-o “îngheţare” a proiectului de lege, carea necesitat mult timp pentru “dezgheţare”. Istoria închisorilor este jalonată de aceste cicluri, de durată mai mult sau mai puţinscurtă, de emoţiile colective contra condiţiilor de detenţie judecate ca inumane şi care n-au făcut decât să demonstreze nebuniaunei opinii publice gata oricând să denunţe şi condiţiile din închisori şi folosirea lor sistematică şi din ce în ce mai severă.29. GAUDEMET, YVES. – Pour une nouvelle théorie générale du droit des contrats administratifs:mesurer les difficultés d’une entreprise nécessaire = Pentru o nouă teorie generală a dreptului contracteloradministrative: evaluarea dificultăţilor unei măsuri necesare. În: Revue du droit public. – nr.2, 2010, p.313-326.Articolul pledează pentru crearea unei noi discipline a dreptului, a unei teorii generale privind contractele administrative.Plecând de la constatarea că iniţial, în dreptul administrativ, nu a existat conceptul de “contract”, cu atât mai puţin noţiuneade “contract administrativ”, autorul observă că acest din urmă contract este un fel de “bifurcaţie” a unui act unilateral, totaldiferit de contractul din dreptul privat, care exprimă aderarea unui întreprinzător la piaţa lucrărilor publice din Franţa. Pe dealtă parte, contractul administrativ nu este decât o varietate între contractele încheiate de adminsitraţia publică, care poatesemna şi contracte de drept privat.30. IDA, YOKO. – Vers une révision de la Constitution japonaise? = Spre o revizuire a Constituţieijaponeze? În: Revue du droit public. – nr.2, 2010, p.387-411.Articolul analizează necesitatea modificării Constituţiei Japoniei, plecând de la controversatul articol 9 care prevede că Japoniaeste singurul stat din lume care nu poate dispune de “ius ad bellum”.31. LAFFAILLE, FRACK. – L’identité catholique de l’Italie est-elle soluble dans l’Etat de droitconstitutionnel (national et européen)? = Identitatea catolică italiană este în acord cu Statul de dreptconstituţional (naţional şi european)? În: Revue du droit public. – nr. 3, 2010, p.771-787.Este ameninţată identitatea catolică în Italia? Aceasta pare să fie situaţia privind reacţiile suscitate de deciziile Curţii Europenea Drepturilor Omului în toamna lui 2009. Atât autorităţile de la Vatican cât şi clasa politică, de stânga laolaltă cu cea de dreapta,au denunţat cu virulenţă sau au regretat condamnarea Italiei pentru prezenţa crucifixului în şcoli. O altă decizie a Curţiieuropene, afacerea Lombardi Valauri, mai puţin comentată, merită şi ea atenţie: actele Sfântului Scaun – Stat străin – atingândun funcţionar italian, nu pot beneficia de imunitate jurisdicţională. Judecătorii italieni ar trebui să se recunoască competenţipentru a aprecia regularitatea unui act emanând de la Vatican şi susceptibil de a aduce atingere drepturilor unui cetăţean.32. MALHIÈRE, FAY. – L’autorité du silence = Autoritatea tăcerii. În: Revue du droit public. – nr.3,2010, p.729-747.Prin zece motive Consiliul Legislativ francez validează ca importante cele 100 articole ale Legii penitenciarelor. În ciudalipsei de amploare aparente, deliberarea asupra Legii penitenciarelor merită a reţine atenţia, atât prin ceea ce “spune”, cât şiprin ceea ce “omite” să spună. În sfârşit, dacă tăcerile hotărârii sunt elocvente, elocvenţa judecătorilor lipseşte în acest caz. Suntşi tăceri bogate în semnificaţii. În acest caz, unele tăceri, atât în contextul adoptării hotărârii, cât şi asupra întinderii controluluiexercitat, intrigă. Unele demonstrează o deliberare unică a judecătorilor, altele scot la lumină un control limitat al Consiliului.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 41

Referințe bibliografice33. MASO, STÉPHAE. – De la presidence des assemblées délibérantes par leur doyen d’âge =Deţinerea preşedinţiei adunărilor parlamentare deliberative de către decanii de vârstă. În: Revue du droitpublic. – nr.2, 2010, p.413-439.Conducerea adunărilor deliberative de către decanul de vârstă nu a fost niciodată ridicată, în ordinea juridică franceză, la rangde principiu, în ciuda cutumei constatate din cele mai vechi timpuri, conform căreia puterea trebuie fondată pe experienţaacumulată a decanului de vârstă.Totuşi, în zilele noastre, instituţiile care au regulamente proprii de funcţionare, pe lângăpreşedintele ansamblului deliberativ,au în compunere la nivel de conducere şi un decan de vârstă. Acesta deţine, mai degrabă,atribuţii simbolice sau onorifice în convocarea sau alegerea membrilor adunării parlamentare, de exemplu.34. MASO, STÉPHAE. – De Pen er men à Strasbourg: le domaine public maritime français aumiroir du droit européen des biens = De la Pen er men la Strasburg: domeniul public maritim francez înlumina drepturilor europene a bunurilor. În: Revue du droit public. – nr.05, 2010, p. 1452-1478.Bombardarea recentă a poziţiilor franceze în domeniul exproprierii, de către “divizia de la Strasbourg”, ca rezultat al articolelor6 şi 8 ale Convenţiei europene de salvare a drepturilor omului şi al articolului 1 din Primul Protocol adiţional din 20 martie1952, au lăsat amintiri dureroase. Cât despre somaţia trimisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul a două procesecomentate în acest articol, ea anunţa a priori noi tensiuni între dreptul administrativ francez al bunurilor şi dreptul Convenţiei.Cele două modeste căsuţe situate de mai bine de un secol la malul mării, de-o parte şi de cealaltă a podului Pen er men, pelitoralul Comunei Arradon, ar fi putut fi pretextul unei puternice debarcări a dreptului european al bunurilor pe domeniulpublic maritim natural; cale a unui atac mai puternic, care ar fi putut face să tremure pilonii legendari ai edificiului patrimonialşi statal francez, ca principiu al inalienabilităţii.35. MARTI, JULIE. – Les limites de la responsabilité administrative face aux déportations pendantla Seconde Guerre mondiale = Limitele responsabilitaţii administrative faţă de deportările din timpul celuide-al Doilea Război Mondial. În: Revue du droit public. – nr.3, 2010, p. 667-686.Punerea în discuţie a unei responsabilităţi delictuale, civile sau administrative, pare neadecvată pentru repararea acestui tip desituaţii. Responsabilitatea delictuală se distinge de alte tipuri de responsabilităţi prin consecinţele sale: o reparaţie jurisdicţionalăşi adesea compensatorie pentru repararea prejudiciului este imposibilă. Sau putem plăti crimele contra umanităţii? Chiar justiţiapenală este luată prin surprindere în judecarea crimelor comise de Putere, în executarea unei politici, cu colaborarea majorităţiipopulaţiei şi eventual cu ajutorul unui aparat juridic în dreptul intern. Responsabilităţile penale, administrative şi civile sedisting de alte tipuri de responsabilităţi a căror sancţiune este distinctă, morală sau politică, materalizate prin pierderea puterii.36. GAMPIO-OBÉLÉ-BÉLÉ, URBAI. – Retour sur une procédure exceptionnelle et méconnue desadministrés: l’autorisation reconnue au contribuable de plaider en lieu et place de sa collectivitéterritoriale = Revenire asupra unei proceduri excepţionale şi puţin cunoscute administrabililor: autorizarearecunoscută contribuabilului de a pleda în locul colectivităţii sale teritoriale. În: Revue du droit public. – nr.5,2010, p.1328-1344.Dreptul public francez se caracterizează prin existenţa unei arhitecturi procedurale complexă şi diversificată. Unele dintreprocedurile instituite sunt cunoscute, altele mai puţin cunoscute de cei cărora li se adresează. Autorizarea de a pleda este oprocedură foarte utilă pentru contribuabilii unei colectivităţi teritoriale aflate în dificultate sau mai rău, neglijentă. Darautorizarea de a pleda este recunoscută unei anumite categorii de contribuabili şi este supusă unor condiţii foarte stricte.37. SIRIELLI, JEA. – La justiciabilité des études d’impact des projets de loi = Probitatea studiilor deimpact a proiectelor de lege. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010, p.1367-1397.Instrument de decizie, care permite analiza consecinţelor potenţiale a acţiunii publice şi comunicarea în timp util decidenţilorsau, dacă e cazul, publicului, studiul de impact constituie un procedeu clasic şi bine cunoscut de evaluare prin anticipare alegislaţiei şi a reglementărilor. Apelarea la acest instrument demonstrează o grijă crescândă pentru perfecţionarea procedurilorşi actelor normative conform exigenţelor contemporane ale tehnicii legislative, percepute ca un remediu eficace problemeloractuale de ordin juridic. Faţă de dezordinea normativă datorată mai ales proliferării reglementărilor, a celor legislative înspecial, şi diminuării calităţii redacţionale, recurgerea la o evaluare sistematică a efectelor proiectelor de text pare să constituieo soluţie.38. TOULEMODE, BERARD. – La fonction rectorale depuis 1945: une profonde transformation =Funcţia rectorală de la 1945: o transformare profundă. În: Revue du droit public. – nr.5, 2010, p 1345-1365.Bicentenarul de la crearea rectorilor Academiei prin Decretul din 17 martie 1808 a fost ocazia articolelor, colocviilor şimanifestărilor care au pus în lumină o instituţie care rămâne puţin cunoscută publicului. Şi totuşi, aceasta prezintă caracterefoarte originale, moştenite de la “Universitatea Imperială”: funcţia de autoritate, situată la intersecţia dintre diferitele gradede învaţământ şi în strânsă legatură cu lumea universitară. Extraordinara sa flexibilitate i-a permis să traverseze diferiteleregimuri politice care s-au succedat de-a lungul a două secole şi să se adapteze schimbărilor din societatea franceză şi dinadministraţia ei.42 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice39. WAFEU TOKO, PATRICK. – Les forces créatrices du droit universitaire = Forţele creatoare aledreptului universitar. În: Revue du droit public. – nr. 5, 2010, p. 1379-1508.Cu riscul validării oricărei demisii sociologice, să ne limităm a constata că hazardul exprimă complexitatea fenomenelorsociale care constituie în mare parte forţele creatoare ale dreptului universitar şi că instituite fiind, judecătorul nu le va puteaignora fără a plăti preţul ineficacităţii şi al ineficienţei sale. Prin drept universitar stricto sensu înţelegem aici ansamblulregulilor care guvernează condiţia şi cariera profesorului-cercetător şi ale cărui izvoare organice sunt şi internaţionale,constituţionale, legislative, de reglementare sau jurisprudenţiale, după caz. Regula pe care pare să o sugereze doctrinaconstituţionalistă este că hazardul face să se nască reguli de drept, dar şi că necesitatea le face viabile.REVUE FRAÇAISE DE DROIT COSTITUTIOEL40. DUBOUT, EDOUARD. – Les règles ou principes inhérents à l’identité constitutionnelle de la France:une supra-constitutionnalité? = Regulile sau pricipiile inerente identităţii constituţionale franceze: o supraconstituţionalitate?În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.83, 2010, p.451-483.Temă controversată, supra-constituţionalitatea este tratată ca o problemă care generează iremediabil curente doctrinare diferite.Autorul analizează cazul Franţei în ceea ce priveşte pricipiul priorităţii de aplicare a dreptului Uniunii Europene faţă de dreptulintern constituţional. Astfel, plecând de la noţiunea de “identitate constituţională”, se precizează că aceasta nu trebuie raportatăla conţinutul ei, ci la finaliatea, la scopul ei, anume la a păstra specificul normelor constituţionale franceze. Aşadar,asociereanoţiunilor de “identitate constituţională” şi “supra-constituţionalitate”este inerentă, deoarece valorile care trebuie protejate desupra-constituţionaliate constituie esenţa, “inima” sisitemului constituţional, adică însăşi identitatea constituţională.41. FELDMA, JEA-PHILIPPE. – La séparation des pouvoirs et le constitutionnalisme. Mythes etréalités d’une doctrine et de ses critiques = Separaţia puterilor şi constituţionalismul. Mituri şi realităţi aleunei doctrine şi ale criticilor sale. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.83, 2010, p.483-496.Articolul debutează cu o scurtă istorie a doctrinei clasice a separaţiei puterilor, plecând de la Montesquieu cu “Despre spiritullegilor“, Kant cu “Spre pacea perpetuă“ sau Madison cu “Federalistul“. Apoi dezbaterea continuă cu prezentarea unorargumente care demontează mitul separaţiei puterilor – cele trei puteri: executivă, legislativă şi judecătorească – teorie învechităşi inconsistentă în opina autorului, care nu mai corespunde realităţilor constituţionale ale lumii moderne. Căutând un criteriualternativ la acest mit care nu mai este valabil pentru a distinge diferitele regimuri politice, se pleacă de la noţiunea de “regimparlamentar”, care nu se caracterizează prinr-o colaborare a puterilor, ci printr-o fuziune între puterea executivă şi cea legislativăşi un dialog majoritate/opoziţie.42. FERRARI, SÉBASTIE. – De l’art du trompe-l’œil: l’abrogation implicite de la loi par laConstitution au service d’un continuum constitutionnel = O iluzie: abrogarea implicită a legii prinConstituţie în serviciul unui “continuum constituţional”. În: Revue française de droit constitutionnel. – nr.83,2010, p.496-521.În sistemul constituţional francez, abrogarea implicită a legilor vechi la momentul modificării unei constituţii este văzută decătre autor ca un instrument jursdicţional de filtrare a fondului juridic învechit. În Franţa, s-ar putea crede că misiunea derealizare a tranziţiei constituţionale revine Consiliului Constituţional, de vreme ce acesta este singurul abilitat să controlezeconstituţionalitatea legilor. Astfel, tehnica abrogării implicite constă în aplicarea principiului lex posterior derogat priori, normalegală putând dispărea ca urmare a apariţiei unei noi norme cu cel puţin aceeaşi valoare juridică în ierarhia actelor normative.În ceea ce priveşte menţinerea sau eliminarea unei legi vechi într-o nouă ordine juridică, la ora actuală problema se limiteazădoar la textele anterioare Constituţiei Franţei din anul 1958. Această tehnică numită de autor “armă letală” este utilizată cu mareprecauţie.REVUE ITERATIOALE DE DROIT COMPARÉ43. ATOIE, AURÉLIE. – La question de l’adoption d’un nouveau “Bill of Rights” au Royaume-Uni = Chestiunea adoptării unui nou “Bill of Rights” în Regatul Unit. În: Revue internationale de droit comparé. –nr.3, 2010, p.685-712.De mai mulţi ani, legislaţia anti-teroristă britanică este bine cunoscută pentru severitate, iar numeroşi observatori o considerăca fiind prejudiciabilă libertăţilor publice. Urmare arestărilor frenetice care n-au împiedicat transpunerea Convenţiei Europenede salvare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Human Rights Act din 1998, precedentul guvern laburist alansat o vastă dezbatere asupra elaborării unui nou “Bill of Rights and responsabilities”. Caracterizat print-un conţinutuniversalist şi opunând responsabilităţi cetăţenilor, un asemenea text ar fi o noutate în Regatul Unit. Alegerile din 6 mai 2010au suspendat discuţiile pe această temă, dar programul comun al Conservatorilor şi al Liberal-democraţilor sosiţi la putere,Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 43

Referințe bibliograficemenţin dorinţa de a elabora o nouă declaraţie a drepturilor. Devine astfel indispensabilă revenirea la un proces lansat în 2007şi destinat a fi urmărit într-un context unde eficacitatea “Human Rights Act“ este din ce în ce mai des pusă în discuţie.44. BERARD-MAUGIRO, ATHALIE. – L’amendement du règlement sur le statut personnel descoptes orthodoxes en Egypte: à quand une loi unifiée de la famille = Amendament asupra reglementăriistatutului personal al copţilor ortodocşi în Egipt: pe când o lege de unificare a familiei. În: Revue internationalede droit comparé. – nr. 1, 2010, p.76-103.Amendarea în iunie 2008 a reglementării din 1938 asupra statutului personal al copţilor ortodocşi relansa întrebarile asuprastatutului minorităţilor non-musulmane din Egipt şi a relaţiilor dintre autorităţile religioase şi de stat în materia dreptuluifamiliei. Unificarea jurisdicţională, intervenită în 1956 n-a fost în realitate urmată de o unificare legislativă; în materie destatut personal, fiecare comunitate religioasă a continuat să dispună de propria reglementare, care se aplică între soţii dinaceeaşi comunitate şi de acelaşi rit. Aplicarea “sharî’a” islamică căsătoriilor interconfesionale dă naştere unor practici deeludare a normelor, contra cărora au încercat să se opună diverse proiecte de lege unificatoare, fără succes până în prezent. Artrebui menţinut sistemul actual al personalităţii legilor în numele protejării libertăţii religioase sau ar trebui încercată unificareanormelor, în numele principiului cetăţeniei?45. BISMUTH, RÉGIS. – L’utilisation de sources de droit étrangères dans la jurisprudence de la Coursuprême des Etats-Unis = Utilizarea izvoarelor de drept străine în jurisprudenţa Curţii Supreme a StatelorUnite. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.1, 2010, p.105-133.Referirile la izvoarele de drept străine în câteva hotărâri recente ale Curţii Supreme a Statelor Unite au suscitat o intensăcontroversă printre personalităţile politice, judecători şi profesori universitari americani. Deşi dezbaterile au antrenat mai alesluări de poziţie excesive şi simpliste, subiectul este bogat în nuanţe şi poate fi foarte instructiv în ce priveşte rolul potenţial almetodei comparatiste în motivarea hotărârilor. Polemicile s-au axat pe utilizarea normativă cu uşurinţă, sau că interpretărilecare au fost făcute de alte curţi constituţionale, au influenţat substanţial deciziile Curţii supreme. În legătură cu subiecte extremde sensibile, ca pedeapsa cu moartea sau pedepsirea homosexualităţii, aceast dezacord îşi găseşte originea în antagonismuldintre două curente ce se opun asupra metodei de interpretare a constituţiei şi, mergând mai departe, asupra rolului Curţiisupreme la nivel internaţional în măsura în care metoda comparatistă a fost înţeleasă ca un instrument de favorizare a dialoguluidesfaşurat între curţile constituţionale.46. BUSSAI, MAURO. – Faut-il se passer du common law (européen)? Réflexions sur un code civilcontinental dans le droit mondialisé = Trebuie să ne lipsim de common law (european)? Observaţii asupra unuicod civil continental în dreptul globalizat. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 1, 2010, p.7-25.În cercurile academice, procesul de codificare a dreptului privat european a ajuns la punctul culminant. Ce se încearcă aici esteînţelegerea motivelor prin care acest proces urmează ideea unui compromis, atât în abordarea teoretică cât şi în normelepropuse, cu tradiţia şi experienţa engleză a common law. Analiza acestor motive duce la concluzia că – în absenţa, în viitorulapropiat, a unei veritabile culturi juridice comune Europei întregi – orice proiect de codificare care se doreşte viabil, trebuieînceput într-o primă fază, prin mutarea compromisului (ca element indispensabil oricărui acord transnaţional) spre Anglia,pentru a căuta un echilibru în interiorul continentului şi luând ca punct de plecare conceptele, noţiunile şi regulile civiliste.47. CASTETS-REARD, CÉLIE ; HATAO, HIROKI. – L’influence des PDEC sur les projets deréforme des droits français et japonais des contrats = Influenţa PDEC asupra proiectelor de reformă îndreptul francez şi japonez ale contractelor. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.3, 2010, p.713-738.Acest articol are ca obiectiv sublinierea că proiectele de reformă a dreptului contractelor, elaborate în Franţa şi Japonia, seinspiră mai mult din Principiile Dreptului European al Contractelor (PDEC) decât din alte drepturi naţionale. Metodacomparativă încorporează deci această propunere de reformă, care ia forma unei codificări private. La o analiză mai atentă,este vorba în esenţă de găsirea şi convergenţa soluţiilor care manifestă, sau nu, voinţa de a se alinia la PDEC. Se confirmă, dealtfel, că PDEC nu sunt urmate fără discernământ. Apoi, în mod deosebit în Japonia, preluarea soluţiilor similare PDEC înproiectele de reformă japoneză, sunt adesea rezultatul întâmplării. Convergenţa normativă este întâmplătoare. În final, aceastacercetare doreşte să prezinte pericolul, faţă de constatarea convergenţei soluţiilor, de a se trage concluzii premature despreexistenţa unei influenţe normative, proprii PDEC.48. DECAUX, EMMAUEL. – Le régime du droit international en droit interne = Regimul dreptuluiinternaţional în dreptul intern. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 2, 2010, p.468-505.Sistemul francez a fost mult timp caracterizat prin ceea ce putem numi “naţionalism juridic”. Dar, de la evenimentele din 1789până la revizuirea Constituţiei din 2008, instituţiile de drept franceze au cunoscut evoluţii remarcabile, fondate pe interacţiuneapermanentă a jurisdicţiilor naţionale şi europene. Pentru a urmări schema ansamblului raporturilor naţionale, ar trebui sădistingem între izvoarele convenţionale şi cele non-convenţionale de drept internaţional, dar ţinând cont de tradiţia juridicăfranceză. Această tradiţie combină locul privilegiat dat dreptului scris şi mai ales codificării realizate de-a lungul a două secole,cu voinţa de a frâna autoritatea judiciară, limitând importanţa jurisprudenţei prin evitarea hotărârilor judecătoreşti execedândobiectului cauzei.49. DOUCHY-OUDOT, MÉLIA. – Les enfants et la séparation des parents = Copiii şi separareapărinţilor. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.3, 2010, p.623-651.Mobilitatea internaţională proprie pieţei muncii, conduce inevitabil la o modificare a situaţiei familiale în statele interesate.Mai precis, ideea unei uniuni mediteraneene trece prin confruntarea sistemelor juridice la care se referă, în materie de statut44 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliograficepersonal şi familial. Acest studiu scoate în evedenţă punctele de ancorare a acestor civilizaţii şi dificultăţile în determinareadreptului aplicabil copilului în contextul unei crize familiale. Opoziţia dintre ţările religioase sau pluri-religioase şi ţările laicerămâne pentru moment de neînvins şi va influenţa pe rând soluţiile aplicabile litigiilor transfrontaliere.50. LAFFAILLE, FRACK. – Législation antiterroriste et “état d’exception”. L’Etat de droit italien àl’épreuve des Années de Plomb = Legislaţia antiteroristă şi “starea de excepţie”. Statul de drept italian înperioada de încercări a “Anilor de Plumb”. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.3, 2010, p.653-683.Italia, în timpul “anilor de plumb” adoptă o serie de dispoziţii legislative antiteroriste, până acolo încât o parte a doctrineivorbeşte de pan-penalism. Dacă este logică critica unei asemenea evoluţii, fiindcă statul de drept se hrăneşte, prin natura lui,din criticarea dreptului său, se dovedeşte imposibilă aderarea la teoriile “stării de excepţie”. Departe de a fi o democraţieautoritară, Italia respectă principiile fundamentale inseparabile de un stat de drept, demn de acest nume.51. MATHIEU, BERTRAD. – Le Conseil constitutionnel “législateur positif” = Consiliul Constituţional– “legiuitorul pozitiv”. În: Revue internationale de droit comparé. – nr. 2, 2010, p.507-531.Obiectul acestui studiu este descrierea în care, în Franţa, Consiliul Constituţional intervine în exerciţiul funcţiei legislative, cuocazia judecării constituţionalităţii legii. Această analiză a jurisprudenţei unui judector, care în general respectă voinţalegislativului, arată că acest tip de control generează, prin natura lui, o intervenţie, câteodată profundă, în exerciţiul funcţieilegislative.52. REMY, BEJAMI. – Les codifications récentes du droit international privé = Codificările recenteale dreptului internaţional privat. În: Revue internationale de droit comparé. – nr.2, 2010, p.291-323.Articolul reproduce raportul naţional francez întocmit plecând de la chestionarul stabilit de către raportorul general, înperspectiva celui de-al 18-lea Congres de drept comparat din 25 iulie -1 august 2010 de la Washington D.C. Planul acestuiarticol urmăreşte planul chestionarului. La fel, numărul paginilor şi atenţia deosebită pentru dreptul internaţional privat alobligaţiilor au fost sugerate de către raportorul general.REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL53. DEPADT-SEBAG, VALÉRIE. – L’usufruit des personnes physiques. Un institution ancienne en coursde rénovation = Uzufructul persoanelor fizice. O veche instituţie pe cale de modernizare. În: Revue trimestriellede droit civil. – nr.4, 2010, p.669-682.Dreptul de uzufruct a fost mult timp considerat sub aspect viager, ca un mod de transmitere a bunurilor corespunzător materieisuccesorale. Dar uzufructul temporar al persoanelor fizice cunoaşte în zilele noastre un nou avânt. Practica, mai precis ceanotarială, pare să fi redescoperit această instituţie, pentru ceea ce aduce ca răspuns unor probleme contemporane. De fapt,uzufructul temporar cunoaşte o flexibilitate care explică diversificarea actuală a finalităţii sale, foarte adesea referitoare lafamilie, dar din ce în ce mai frecvent întâlnită în domeniul economic. În acest context, proiectul de lege a reformei dreptuluiasupra bunurilor, în dispoziţiile sale referitoare la uzufruct, apare ca o finalitate a acestei evoluţii. Redactorii textelor aumodernizat uzufructul temporar, aducându-i importante retuşuri, în scopul unei mai bune adaptări nevoilor noilor săi utilizatori.54. DESCHEEMAEKER, ERIC. – La dualité des torts en droit français. Délits, quasi-délits et la notionde faute = Dualitatea prejudiciilor în dreptul francez. Delicte, cvasi-delicte şi noţiunea de greşeală. În: Revuetrimestrielle de droit civil. – nr. 3, 2010, p.435-457.Codul civil conţine o slăbiciune de structură: capitolul 4.3.2.(“delictele şi cvasi-delictele”) este prezumat, prin construcţie, căse raportează la răspunderea fondată pe un delict sau cvasi-delict, adică pe un fapt condamnabil. Şi totuşi, acest capitol cuprindefapte generatoare de răspundere non-culpabilă: altfel spus, cuprinsul nu corespunde conţiutului. Cauza este că dreptul francezmodern a rescris dihotomia romana între obligaţiile ex delicto şi quasi ex delicto, făcându-l să piardă caracterul exhaustiv. Oconsecinţă este şi aceea că noţiunea de greşeală a fost supusă unei forţe centrifuge considerabile, ducând la golirea sa decondiţie istorică de culpa.55. DUPOT, ICOLAS. – L’interdiction de se contredire au détriment d’autrui en procédure civilefrançaise = Interzicerea principiului contradictorialităţii în procedura civilă franceză. În: Revue trimestriellede droit civil. – nr. 3, 2010, p.459-485.Pentru unii autori, interzicerea contradictorialităţii ar putea fi generalizată în procedura civilă şi consacrată printr-o nouăhotărâre de inadmisibilitate, fondată pe ideea de moralitate. Dar, prin hotărârea din 27 februarie 2009, Curtea de Casaţie aapreciat că incoerenţa unei părţi, care nu a încetat să prezinte instanţei pretenţiile contradictorii, “nu conduce în mod necesarla respingerea ca inadmisibilă a cererii”. După o altă interpretare, hotărârea ar introduce implicit, în procedura civilă, principiulinterzicerii contradictorialităţii. O asemenea perspectivă dă naştere la numeroase rezerve.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 45

Referințe bibliografice56. GAUDREAUL-DESBIES, JEA-FRAÇOIS. – La critique économiste de la tradition romanogermanique= Critica economistă a tradiţiei romano-germanice. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.4,2010, p. 683-704.Tradiţia romanistă va determina – contrar common law – o lipsă congenitală de eficacitate economică şi de buna guvernare?Această teză caricaturală, care impregnează raporturile numite “Doing business”, nu reflectă opinia reală a comunităţiieconomiştilor. Un studiu aprofundat al celor trei curente principale ale sale relevă contrariul, dincolo de lacunele şi aproximărilenumitelor rapoarte, a grilelor de analiză şi a altor rapoarte bogate şi nuanţate. Ramâne ca juriştii de tradiţie romanistă să sedeschidă altor discipline, în special economiei, pentru a apăra mai bine punctul lor de vedere, în faţa detractorilor reali saupresupuşi.57. WESTER-OUISSE,VÉROIQUE. – Responsabilité délictuelle et responsabilité contractuelle: fusiondes régimes à l’heure internationale = Responsabilitatea delictuală şi responsabilitatea contractuală: fuziunearegimurilor la ora globalizării. În: Revue trimestrielle de droit civil. – nr.3, 2010, p.419-433.Cercetătorii din diverse ţări ale Europei se gândesc la un sistem de responsabilitate civilă acceptabil pentru toţi, ceea cepresupune renunţarea la anumite particularităţi. Responsabilitatea contractuală nu este, cu siguranţă, o exclusivitate franceză,iar abandonul ideii ar permite o clarificare a regimului francez, clarificare care ar constitui un atu considerabil. Miza principală,provocarea, este aceea de a convinge partenerii de reflecţie englezi şi germani că responsabilitatea nu este o culpă. Dualitatearegimurilor poate fi uşor abandonată modificând unele perspective: neexecutarea obligaţiilor contractuale nu este faptulgenerator de răspundere contractuală. Ea este un rezultat şi nu faptul iniţial; ea este o simplă condiţie prealabilă în alegereaunui regim şi nu o condiţie substanţială a responsabilităţii.REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIALET DE DROIT ÉCOOMIQUE58. AUEAU, GÉRARD. – La loi sur les paris sportifs en ligne. Une libéralisation sous contrôle = Legeapariurilor sportive “on line”. O liberalizare sub control. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droitéconomique. – nr. 3, 2010, p.469-480.De mai mulţi ani, plecând din ţări europene mai tolerante, societăţile de pariuri sportive “on line” s-au dezvoltat şi au pătrunspe piaţa franceză, care era oarecum rezervată, în favoarea a doi operatori tradiţionali (Française de jeux şi PMU). Iată de ce adevenit o urgenţă pentru legiuitor să reglementeze această activitate comercială, la presiunea autorităţilor comunitare. Este cazullegii din 12 mai 2010 care reglementează un sistem de agrement eliberat de către o autoritate de reglementare (ARJEL) şi careţine cont de particularităţile legate de modul de organizare şi de funcţionare a mişcării sportive. Astfel, dreptul de proprietatea manifestărilor sportive recunoscut organizatorilor, dar consacrat de Codul sportului ca fiind o proprietate colectivă, impuneun tratament adaptat în cadrul negocierilor drepturilor cu operatorii de jocuri “on line”. De asemenea, formele diferite alerezultatelor sportive, putând prezenta faze foarte variate, sunt tot atâtea suporturi de pariuri, pentru care autoritatea dereglementare trebuie să-şi dea acordul, după avizul federaţiei interesate, sau al ministrului sporturilor. În definitiv, negociereapariurilor sportive “on line” de către administratorii benevoli ai manei financiare depăşeşte lejer ceea ce este în sarcina lor.Această lege va contribui, probabil, la sprijinirea diferiţilor actori, impunând un cadru, în mijlocul căruia valorile sportive, puseîn scenă în cadrul competiţiilor sportive, să poată fi păstrate.59. BEII, AÏDA. – La procéduralisation du droit des sociétés = Proceduralizarea dreptului societăţilor.În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2010, p. 499-520.Dreptul societăţilor a intrat în era proceduralizării. Într-un elan de modernizare, dreptul pozitiv a reactivat rezonabilitateaprocedurală, ca mecanism de rezolvare a conflictelor. Astfel, dreptul societăţilor a intrat în era regularizării. La mijloculdrumului între Statul liberal şi Statul providenţă, proceduralizarea dreptului permite o intervenţie minimă, cedând o parte dinputerea normativă actorilor privaţi. În plan juridic apar mizele tehnice. Mai întâi, valabilitatea unei norme juridice îşi arelegitimitatea într-o procedură democratică, ceea ce o face puţin contestabilă; interpretarea ei este mai degrabă un subiect dediscuţie. În afară de imprevizibilitate, rezonabilitatea procedurală antrenează o desubstanţializare nefastă echităţii normei. Iatăde ce acest nou mod de reglementare merită a fi evaluat atât ca tehnici cât şi ca proces.60. BOILLOT CHRISTIE. – L’obligation de ne pas faire: étude à partir du droit des affaires... =Obligaţia de a nu face: studiu plecând de la dreptul afacerilor. În: Revue trimestrielle de droit commercial etde droit économique. – nr. 2, 2010, p. 243-266.Rămase nedezvoltate în urma împărţirii imperfecte propusă de articolul 1126 al Codului civil, obligaţiile de a nu face sunt foarterar promovate ele însele: ele sunt nedestructiv asociate obligaţiilor de a face. Ori, jurisprudenţa recentă, printr-o interpretareconstructivă a articolului 1145 al Codului civil, invită la dezbateri asupra originalităţii acestor obligaţii negative, în planulsancţiunii pentru neexecutare. Aceste diferenţe de tratament între obligaţiile de a face şi de a nu face sunt justificate şipertinente? Dreptul afacerilor, unde se întâlnesc frecvent, invită la reflecţii asupra relativismului specificităţii lor în practicăşi la întrebarea dacă particularitatea lor nu se traduce şi printr-un control de proporţionalitate circumscris obiectului şi validităţii.Această exigenţă denotă atacul lor asupra libertăţilor fundamentale – în particular asupra liberei concurenţe şi a libertăţiiantreprenoriale – şi puterea unilaterală pe care unele dintre ele o exprimă cu privire la debitor.46 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice61. CHEVALLIER, JACQUES-EMMAUEL. – Les conséquences de l’action rédhibitoire pour vicescachés à travers l’exemple du secteur automobile = Consecinţele acţiunii redhibitorii pentru vicii ascunseavând exemplu sectorul de automobile. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. –nr. 2, 2010, p.231-241.Acţiunea redhibitorie pentru garantarea viciilor ascunse oferă o protecţie eficace consumatorului francez. Sinonimă cu oprocedură lungă şi costisitoare, ea este promovată în practică pentru bunuri de valoare, cum sunt automobilele, pentru caredimensiunea afectivă intră în consideraţie. În cazul rezoluţiei judiciare a vânzării, vânzătorul trebuie să restituie cumpărătoruluipreţul încasat în momentul vânzării; el recuperează în schimb un autovehicul adesea mai “îmbătrânit” şi cu mai mulţi kilometrila bord şi a cărui valoare este inferioară preţului restituit. Multă vreme, vânzătorul a putut obţine o indemnitate pentrudepreciere. Dar, prin 4 hotărâri din 21 martie 2006, Curtea de Casaţie a determinat o schimbare asupra acestui aspect, mărindbrutal riscul juridic al vânzătorului, fără ca aceasta să fie justificată nici în fapt nici în drept.62. MARTI, DIDIER. – L’intérêt social dans le contentieux des ordonnances sur requête, en référé eten la forme des référés = Interesul social în litigiile care s-au soluţionat în procedură simplificată, dar înabsenţa persoanei interesate. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. – nr.3, 2010,p. 481-498.Interesul social constituie una din noţiunile fundamentale ale dreptului societăţilor, la care se referă judecătorii pentru a decideimixtiunea lor în viaţa societăţii; dar noţiunea are contururi imprecise, în ciuda multor hotărâri date de-a lungul mai multordecenii, care ar fi putut-o defini. Această imprecizie, care constituie fără îndoială un punct forte al principiului, îl face câteodatădelicat în aplicarea în procedura de urgenţă, unde certitudinea este, în principiu, singurul fundament al intervenţiei judiciare;practica permite totuşi constatarea apariţiei unei forme simplificate a interesului social, adaptat specificului procedurii deurgenţă, pe care se sprijină judecătorul ca să constate pericolul iminent sau faptul ilicit. “Atingerea funcţionării normale” asocietăţii, “riscul de nulitate” şi “presupunerea iregularităţii” constituie astfel motivele care conduc judecătorul la pronunţareaunei hotărâri ca: desemnarea unui administrator provizoriu, a unui mandatar ad-hoc, a unui controlor de gestiune, sau să cearăamânarea adunării generale. Aceste măsuri provizorii permit judecătorului de urgenţă să evite ca situaţia litigioasă să fiesoluţionată definitiv (şi prejudiciabil) şi judecătorul de fond să o confirme ulterior. Utilitatea intervenţiei sale este incontestabilăşi exprimată mai ales în cazul conflictelor bursiere.63. SORTAIS, JEA-PIERRE. – Vides juridiques, impasses juridiques et procédures collectives = Vidjuridic, situaţii juridice fără ieşire şi proceduri judiciare colective. În: Revue trimestrielle de droit commercialet de droit économique. – nr. 2, 2010, p. 267-270.În aceste timpuri de hiperinflaţie legislativă şi normativă există şi situaţii amuzante, demne de fi evocate. Aproape în oricemoment, se constată existenţa unui “vid juridic” şi nu este săptămână care trece şi în care să nu se semnaleze în revistele celemai serioase fenomenul îngrijorător care este vidul juridic; cei care grupează în colecţii aceste fapte nu mai ştiu cum să leclaseze, atât sunt de numeroase.Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 47

Referințe bibliograficeCărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ– Bibliografie indexată ∗ –1 – AVRAM, MARIETA ; ICOLESCU, CRISTIA. Regimuri matrimoniale / Marieta Avram;Cristina Nicolescu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 442 p. – ISBN 978-606-522-224-3 : 47,70 leiSUBIECT: dreptul familiei; regim matrimonial; convenţie matrimonială; drept internaţional privat; Noul Cod civil;Legea nr.105/1992; Convenţia de la Haga, 1978.347.6/A952 – BIRCHALL, AA. Procedura insolvenţei. Reorganizarea judiciară şi procedura falimentului /lect. univ. dr. Ana Birchall. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 519 p. – ISBN 978-973-127-330-3 :42,50 leiNote de curs incluzând procedura concordatului preventiv şi a mandatului ad-hoc..SUBIECT: insolvenţă; procedura insolvenţei; procedura falimentului; faliment; judecător-sindic; administrator judiciar;administrator special; lichidator judiciar; adunarea creditorilor; Legea nr.64/1995; Legea nr.85/2006; reorganizarejudiciară; concordat preventiv; mandat ad-hoc.347.736/B543 – BLEDAR, ILIA. Statul ca subiect al dreptului de proprietate publică / av. dr. Ilia Bledar. –Bucureşti : Editura Privirea, 2010. – 152 p. – ISBN 978-973-1936-07-9 : 5 leiSUBIECT: drept de proprietate publică; stat; putere de stat; bunuri de proprietate publică.347.2/B574 – BLEOACĂ, ALEXADRU. Contractul în formă electronică / Alexandru Bleoancă. – Bucureşti :Editura Hamangiu, 2010. – 228 p. – ISBN 978-606-522-306-6 : 29,70 leiSUBIECT: contract electronic; comerţ electronic; semnătură electronică.347.4/B575 – BOGASIU, GABRIELA ; EFTIMIE, MARIUS. Excepţia de neconstituţionalitate : practicăjudiciară adnotată / Gabriela Bogasiu; Marius Eftimie. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 297 p. –ISBN 978-606-522-169-7 : 22,50 leiSUBIECT: drept constituţional; excepţie de neconstituţionalitate; constituţie; constituţionalitate; justiţie constituţională;Curtea Constituţională; practică judiciară.342.4/B636 – CILIBIU, OCTAVIA MARIA. Justiţia administrativă şi contenciosul administrativ-fiscal /Octavia Maria Cilibiu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 400 p. – ISBN 978-973-127-326-6 :29,75 leiSUBIECT: justiţie administrativă; contencios administrativ-fiscal; act administrativ; recurs administrativ; tribunaladministrativ; state europene; Uniunea Europeană.342.9/C49∗Lucrare realizată de Mihaela BORA, Consiliul Legislativ48 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Referințe bibliografice7 – CIOCHIĂ-BARBU, IOA. Drept instituţional al Uniunii Europene / Ioan Ciochină-Barbu. –Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2010. – 208 p. – ISBN 978-973-1911-94-5 : 31,20 leiSUBIECT: dreptul Uniunii Europene; construcţie comunitară; sistem instituţional comunitar; Parlamentul European;Consiliul European; Consiliul Uniunii Europene; Comisia Europeană; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; ComitetulEconomic şi Social.341.217(4)UE/C518 – CÎRLA, IOA ; CÎRLA, IOAA SIMIA. Căile extraordinare de atac în procesul penal /lect. univ. dr. Ioan Cîrlan; Ioana Simina Cîrlan. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 262 p. – ISBN 978-606-522-220-5 : 31,50 leiSUBIECT: cale de atac ordinară; proces penal; contestaţie în anulare; revizuire; drept comparat; recurs în interesul legii.343.1/C549 – Codul de procedură civilă (Legea nr.134/2010) / Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2010. – 372 p. –(La Zi). – ISBN 978-973-115-772-6 : 9,54 leiSUBIECT: cod de procedură civilă; Legea nr.134/2010.347.9(094.4)/C4010 – Codul de procedură penală (Legea nr.135/2010) / Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2010. – 304p. – (La Zi). – ISBN 978-973-155-773-3 : 8,94 leiSUBIECT: cod de procedură penală; legea nr.135/2010.343.1(094.4)/C4011 – Codul penal. Codul de procedură penală. Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor :Actualizat 1 noiembrie 2010 / ediţia a 17-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 568 p. – ISBN 978-606-522-376-9 : 16,20 leiSUBIECT: Cod de procedură penală; Cod penal; drept penal; Legea nr.275/2006.343(094.4)/C6012 – Convenţia europeană a drepturilor omului / îngrijitori ediţie : Corneliu Bîrsan, Marius Eftimie. –ed. a 5-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 198 p. – ISBN 978-606-522-273-1 : 13,50 leiCu amendamentele aduse prin Protocolul nr. 14 la Convenţie, în vigoare de la 1 iunie 2010.SUBIECT: Convenţia europeană a drepturilor omului; Regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului; legislaţieeuropeană.342.7/C6913 – CRISTUŞ, ICOLETA. Evaziunea fiscală şi spălarea banilor. Legea nr.241/2005 – comentariupe articole : Practică judiciară / Nicoleta Cristuş. – Ediţia a 2-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 214p. – ISBN 978-973-522-357-8 : 22,50 leiSUBIECT: evaziune fiscală; infracţiune; Legea nr.241/2005; spălare bani; lege penală; practică judiciară.347.73/C8714 – CRIŞU, AASTASIU ; MICU, BOGDA; ZARAFIU, ADREI. Instituţii de drept procesualpenal : curs aprofundat / prof. univ. dr. Anastasiu Crişu; lect. univ. dr. Bogdan Micu; asist. univ. dr. AndreiZarafiu. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 456 p. – ISBN 978-606-522-305-9 : 51,30 leiSUBIECT: drept procesual penal; instanţă judecătorească, competenţă; instanţă de judecată; CEDO; Curtea de Justiţiea Comunităţilor Europene; arestare preventivă; privare de libertate; infracţiune flagrantă; infractor minor; reabilitarejudecătorească; daune morale.343.1/C8615 – CROITORU, MIRELA STELUŢA. Retrocedarea terenurilor : Legea nr.1/2000 şi Legeanr.247/2005 : Comentarii, practică judiciară, jurisprudenţă CEDO / Mirela Steluţa Croitoru. – Bucureşti :Editura Hamangiu, 2010. – 200 p. – ISBN 978-606-522-302-8 : 29,70 leiSUBIECT: retrocedare; Legea nr.1/2000; Legea nr.247/2005; jurisprudenţă; CEDO; practică judiciară.347.23/C90Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 49

Referințe bibliografice16 – CROITORU, MIRELA STELUŢA. Retrocedarea terenurilor : Legea nr.18/1991 : Comentarii,practică judiciară, jurisprudenţă CEDO / Mirela Steluţa Croitoru. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. –488 p. – ISBN 978-606-522-301-1 : 53,10 leiSUBIECT: retrocedare; Legea nr.18/1991; jurisprudenţă; CEDO; practică judiciară.347.23/C9017 – DOMITE, ICOLETA-RODICA. Dicţionar de dreptul proprietăţii intelectuale / Nicoleta-Rodica Dominte. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2010. – 202 p. – ISBN 978-973-115-638-5 : 14,94 leiSUBIECT: dicţionar; dreptul proprietăţii intelectuale.377.77(038)/D6518 – Dreptul românesc în contextul exigenţelor Uniunii Europene : Comunicări prezentate laSesiunea ştiinţifică a Institutului de Cercetări Juridice, 2009 / Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 708p. – ISBN 978-606-522-192-5 : 71,10 leiSUBIECT: drept privat; drept public; drept public european; drept privat european.34/D8219 – DUŢU, MIRCEA ; DUŢU, ADREI. Dreptul contenciosului european / Mircea Duţu; AndreiDuţu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 347 p. – ISBN 978-973-127-311-2 : 27,20 leiSUBIECT: contencios ; Uniunea Europeană; Tratatul de la Lisabona; Curtea de Justiţie a Uniunii Europene; jurisdicţiiinternaţionale.341.217(4)UE/D9720 – FLORESCU, DUMITRU ADREIU PETRE ; BORDEA, ADRIA. Medierea / Dumitru A. P.Florescu; Adrian Bordea. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 222 p. – ISBN 978-973-127-422-5 : 7 leiSUBIECT: mediere; Directiva 2008/52/CE; Legea nr. 192/2006; mediator; mediator european.316.48/F6821 – FUEREA, AUGUSTI. Manualul Uniunii Europene / Prof.univ.dr. Augustin Fuerea. – ediţia a4-a revăzută şi adăugită după Tratatul de la Lisabona (2007/2009). – Bucureşti : Editura Universul Juridic,2010. – 434 p. – ISBN 978-973-127-331-0 : 34 leiSUBIECT: Uniunea Europeană; Consiliul Europei; Comisia Europeană; Parlamentul european; drept comunitar; aderare;Constituţie Europeană; legislaţie.341.217(4)UE/F9522 – GÂRBULEŢ, IOA. Infracţiuni de corupţie : practică judiciară, legislaţie conexă, doctrină,decizii ale Curţii Constituţionale, recursuri în interesul legii, jurisprudenţă C.E.D.O. / Ioan Gârbuleţ. –Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 579 p. – ISBN 978-973-127-307-5 : 39,10 leiSUBIECT: infracţiune; corupţie; jurisprudenţă; drept penal.343.3/G1923 – HAGA, VLADIMIR ; CALCIU, RODICA. Dicţionar juridic român-englez/englez-român /Vladimir Hanga; Rodica Calciu. – Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2009. – 428 p. – ISBN 978-973-758-177-8 : 50 leiSUBIECT: drept; dicţionar; limba engleză.34(038)/H2124 – LAZĂR, SEBASTIA. Achiziţiile publice. Principii – proceduri – operaţiuni – metodologie /Sebastian Lazăr. – Bucureşti : Editura Wolters Kluwer, 2009. – 248 p. – ISBN 978-973-1911-68-7 : 33,15 leiSUBIECT: achiziţii publice; principii; metodologie; procedură; contract de achiziţie publică; SEAP.342.9/L3225 – Legislaţia privind retrocedarea imobilelor / ed. a 4-a. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. –378 p. – ISBN 978-606-522-172-7 : 13,50 leiActualizat 22 septembrie 2010.SUBIECT: retrocedare imobiliară; Legea nr.10/2001; Legea nr.112/1995; Legea nr.247/2005.347.2/L4050 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

26 – MIHĂILĂ, OAA. Adopţia : drept român şi drept comparat / Oana Mihăilă. – Bucureşti :Editura Universul Juridic, 2010. – 346 p. – ISBN 978-973127-337-2 : 26,10 leiSUBIECT: adopţie; adopţie internaţională; adopţie internă; drept comparat; drept român; legislaţie internaţională.347.6/M6927 – MUREŞA, MIRCEA. Dicţionar de drept civil / Mircea Mureşan. – Cluj-Napoca : EdituraCordial Lex, 2009. – 704 p. – ISBN 978-973-9480-56-7 : 85 leiSUBIECT: drept civil; dicţionar.(038)347/M9628 – AGHI, GABRIEL. Securitatea europeană : Fundamentări normative şi instituţionale /Gabriel Naghi. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2010. – 264 p. – ISBN 978-973-115-805-1 : 20,93 leiSUBIECT: politică; securitate europeană; Tratatul de la Amsterdam; Tratatul de la Nisa; Tratatul de la Maastricht;Tratatul de la Lisabona.327/N1729 – EACŞU, ADRIA. Între statul de criză şi statul de drept / Adrian Neacşu. – Bucureşti : EdituraUniversul Juridic, 2010. – 216 p. – ISBN 978-973-127-445-4 : 18 leiSUBIECT: stat de drept; criză.34/N3030 – ICOLAE, MARIA. Tratat de prescripţie extinctivă / conf. univ. dr. Marian Nicolae. –Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 1288 p. – ISBN 978-973-127-380-8 : 96 leiSUBIECT: drept civil; prescripţie extinctivă; drept comparat; drept privat; executare silită; drept public; dreptadministrativ; drept fiscal; drept penal; drept contravenţional; dreptul securităţii sociale; Noul Cod civil; termen deprescripţie; act juridic.347.2/N6031 – oul cod civil : comentarii / Marilena Uliescu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 433p. – ISBN 978-973-127-390-7 : 33,14 leiSUBIECT: noul Cod civil.347(498)(094.4)/N89Referințe bibliografice32 – OPRESCU, MUGUREL MARIUS. Contractul de donaţie / Mugurel Marius Oprescu. –Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 408 p. – ISBN 978-606-522-268-7 : 44,10 leiSUBIECT: contract de donaţie.347.4/O-6533 – PAVEL, FILIP. Buna-credinţă şi teoria aparenţei în drept / Filip Pavel. – Bucureşti : EdituraMoroşan, 2007. – 96 p. – ISBN 978-973-87969-9-7 : 8,50 leiSUBIECT: bună-credinţă; teoria aparenţei; prescripţie achizitivă.347.4/P4634 – PETRE, ADRIA ; GRIGORAŞ, CĂTĂLI. Înregistrările audio şi video, mijloace de probăîn procesul penal : Expertiza judiciară a înregistrărilor audio, fotografiilor şi înregistrărilor video / AdrianPetre; Cătălin Grigoraş. – Bucureşti : Editura C. H. Beck, 2010. – 244 p. – ISBN 978-973-115-748-1 :20,93 leiSUBIECT: înregistrare audio; înregistrare audio-video; expertiză judiciară; mijloace de probă; proces penal.343.135 – PRESCURE, TITUS ; CRIŞA, RADU. Arbitrajul comercial : Modalitate alternativă desoluţionare a litigiilor patrimoniale / Titus Prescure; Radu Crişan. – Bucureşti : Editura Universul Juridic,2010. – 188 p. – ISBN 978-973-127-305-1 : 15 leiSUBIECT: arbitraj comercial; drept comercial; drept comercial internaţional; convenţie arbitrală; hotărâre arbitrală;arbitraj comercial internaţional; procedură arbitrală; Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera deComerţ şi Industrie a României.341.6/P91Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011 51

Referințe bibliografice36 – RĂDESCU, DUMITRU ; RĂDESCU, ELEA; STOICA, GEORGETA. Dicţionar de dreptcivil şi proceduri civile / Dumitru Rădescu; Elena Rădescu; Georgeta Stoican. – Bucureşti : EdituraC. H. Beck, 2009. – 888 p. – ISBN 978-973-115-572-2 : 71,93 leiSUBIECT: drept civil; dicţionar; procedură civilă.(038)347/R1437 – STOICA, LUMIIŢA CRISTIA. Mandatul. Reprezentarea judiciară : practică judiciară /Luminiţa Cristina Stoica. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2010. – 228 p. – ISBN 978-606-522-351-6 :20,70 leiSUBIECT: mandat; contract de mandat; contract de mandat comercial; mandat tacit între soţi; reprezentare judiciarăconvenţională; recurs în interesul legii.347.4/S8838 – ŞTEFĂESCU, IO TRAIA. Tratat teoretic şi practic de drept al muncii / Ion TraianŞtefănescu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2010. – 919 p. – ISBN 978-973-127-300-6 : 84,15 leiSUBIECT: dreptul muncii; dialog social; contract colectiv de muncă; piaţa muncii; şomaj; contract individual de muncă;timp de muncă; salarizare; securitatea muncii; raport de muncă; abuz de drept; contract de muncă; răspundere juridică;inspecţia muncii; conflict de muncă; jurisdicţia muncii; extraneitate.349.2/S8239 – VOICU, MARI. Starea justiţiei în statele Europei / prof. univ. dr. Marin Voicu. – Bucureşti :Editura Universul Juridic, 2010. – 290 p. – ISBN 978-973-127-304-4 : 22,95 leiSUBIECT: judecător; minister public; avocat; justiţie administrativă; Uniunea Europeană.341.217(4)UE/V8352 Buletin de informare legislativă nr. 1 / 2011

Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului LegislativSorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentareicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept PrivatBenonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interimCristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interimCezar Manda, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţieicu Reglementările Uniunii Europene Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)Maria Luiza ManeaMihaela BoraTipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, BucureștiPunctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opiniipersonale ale autorilor.ISSN 1583-3178