Revista "Administrarea publică" iulie – septembrie 2011 nr. 3

Administrarea Societatea civilă publică: şi statul teorie de drept şi practică 45traţiei”, asigurându-se un sistem în care cetăţenii,prin intermediul autorităţilor locale alese, participăla conducerea treburilor publice locale. [10]Adepţii descentralizării politice susţin că deciziileluate printr-o participare mai mare vor fi maibine informate şi mai relevante pentru diferitele intereseale societăţii decât cele luate doar de cătreautorităţile politice naţionale.Conceptul de descentralizare politică implicăfaptul că selecţia reprezentanţilor din jurisdicţiileelectorale locale le permite cetăţenilor să-şi cunoascămai bine reprezentanţii politici şi să le comunicemai bine oficialilor aleşi nevoile şi dorinţelelor.Descentralizarea politică cere adesea reformeconstituţionale sau de stat, dezvoltarea partidelorpolitice pluraliste, întărirea legislaturii, crearea unităţilorpolitice locale, încurajarea grupurilor efectivede interes public, acestea fiind componenteimportante ale descentralizării.Sunt elocvente, în acest sens, cuvintele lui Alexisde Tocqueville, precum că „instituţiile comunaleînseamnă pentru libertate ceea ce înseamnăşcolile primare pentru ştiinţă, ele o aduc la îndemânapoporului; ele îl obişnuiesc să o folosească şiîl învaţă să-i guste binefacerile. O naţiune poate săşiinstaureze o formă de guvernare liberă, dar fărăinstituţii comunale ea nu poate dobândi spiritul delibertate”. [11]Dimensiunile politice ale descentralizării suntîn general preocupate decreşterea participării publiceprin implicarea activă a cetăţenilor în instituţiilepublice. Programele care se ocupă cu descentralizareacer implicarea formală a guvernelorîn iniţierea procesului. Dacă mediul politic de bazănu atrage după sine reforma, este puţin probabilca descentralizarea să fie trecută în agenda guvernamentalăsau, odată iniţiată, să fie un succes.Arta europeană a autonomiei locale recunoaştecaracterul politic al descentralizării, considerândprincipiul descentralizării unul dintre principiiledemocratice comune Europei.În majoritatea ţărilor aflate în dezvoltare, se înregistreazăo tendinţă de centralizare dominantă şibirocraţie prematură a sistemelor politice. În aceastăperspectivă statele nu favorizează implementareaeficientă a formelor de descentralizare politicăşi administrativă bazate pe transferul de putere dela nivelul central la cel local. Aceasta pentru că descentralizareapolitică are adesea provocări înrădăcinateîn practicile birocratice ale departamenteloradministrative ale guvernului. În consecinţă, doarpuţine state au experimentat serios descentralizareapolitică.În majoritatea cazurilor, colaborarea dintre instituţiilepolitice în cazul descentralizării lasă dedorit. Cele mai multe iniţiative de descentralizarestipulează o gamă de reguli şi reglementări careacoperă interacţiunea dintre consiliile locale şiagenţiile centrale guvernamentale. Felul în careaceste reguli sunt interpretate în practică are unimpact decisiv asupra implementării cu succes aunui sistem veritabil şi viabil de descentralizare,care asigură mai multe dintre serviciile şi bunurilecerute de cetăţeni.Pentru ca democraţia reprezentativă să aibăsucces, trebuie să fie completată de mecanismeale participării cetăţenilor, să permită celor aleşi sădecidă mai bine care sunt nevoile şi priorităţile oamenilorşi, de asemenea, să creeze un sentiment alproprietăţii serviciilor asigurate de guvern.Din punct de vedere administrativ descentralizareaconţine ideea că autorităţile alese de comunităţilelocale sunt cele mai în măsură să cunoascănecesităţile locale şi să ia măsurile necesare pentrurealizarea lor. Descentralizarea, în doctrina contemporană,este considerată o problemă exclusivadministrativă, spre deosebire de federalism, careare o semnificaţie politică. Descentralizarea instituţionalăcaută să redistribuie autoritatea, responsabilitateaşi resursele financiare către serviciile publicedintre diferitele niveluri de guvernare.Acesta este transferul de responsabilitate pentruplanificarea, finanţarea şi administrarea unorfuncţii publice de la guvernul central şi agenţiilesale către unităţile de pe teren ale agenţiilor guvernamentale,unităţi subordonate sau niveluri de guvernare,autorităţi publice semiautonome sau autorităţipe întreaga zonă, regionale şi funcţionale.Aceasta este o componentă de bază a descentralizării.Pentru ca guvernele locale şi organizaţiilesă-şi îndeplinească în mod eficient sarcinile descentralizatear trebui să aibă un nivel corespunzătoral veniturilor colectate local sau transferate dela guvernarea centrală, cât şi autoritatea de a decideasupra cheltuielilor.O comunitate care se dezvoltă e o comunitatecare depinde din ce în ce mai mult de propriiledecizii şi resurse pe care le gestionează şi din ce înce mai puţin de ajutor de dinafară. Dacă deciziileşi gestionarea resurselor nu sunt luate în interiorulcomunităţii, aceasta va deveni dependentă.Acest lucru se poate obţine în două feluri: fieguvernul central cedează baza de venit care vaputea fi exploatată de autorităţile locale, fie acestacolectează veniturile prevăzute şi le transferă către