Revista "Administrarea publică" iulie – septembrie 2011 nr. 3

Administrarea Societatea civilă publică: şi statul teorie de drept şi practică 51este acela al asigurării dreptului liber exercitatal angajatorilor şi angajaţilor de a se organiza învederea promovării şi apărării intereselor lor. Convenţianu face vreo diferenţă între dreptul unuipartener social (lucrătorul) şi celălalt (angajatorul)de a se organiza în sindicate. Termenul „lucrător”trebuie înţeles în sens larg – toţi cei care au un raportjuridic de muncă, indiferent de izvorul acestuia.De asemenea, au acest drept în mod egal toţilucrătorii, indiferent de sectorul de activitate încare muncesc, pentru a-şi constitui un sindicat. Înconvenţie se tranşează şi problema controversatăa sindicalizării forţelor armate şi de poliţie, stabilindu-secă legislaţia naţională e în drept să determinegradul în care garanţiile convenţiei suntaplicabile acestor categorii.Organizaţiile muncitorilor şi patronilor audreptul, fără autorizaţie permanentă, să se constituieîn organizaţii sau să se afilieze acestora. Audreptul de a-şi elabora statutele şi regulamenteleadministrative, să-şi aleagă liber reprezentanţii,să-şi organizeze gestiunea şi activitatea şi să-şi formulezeprogramul de acţiune. Autorităţile publiceau obligaţia de a se abţine de la orice intervenţiede natură a limita acest drept şi de natură a împiedicaexercitarea lui legală. Se interzice dizolvareasau suspendarea acestor organizaţii pe cale administrativă.Dobândirea personalităţii juridice a organizaţiilormuncitorilor sau patronilor nu trebuiesă facă obiectul unor condiţii restrictive. Se recunoaşteprin convenţie şi dreptul organizaţiilor dea se constitui în federaţii sau confederaţii şi de a seafilia la astfel de organizaţii internaţionale.În ceea ce priveşte dreptul la grevă, acesta nueste prevăzut expres de textul convenţiei, dar eleste acoperit prin garantarea dreptului de a decideal acestor organizaţii asupra propriei activităţi.În plus, dreptul la grevă e un corolar implicital libertăţii sindicale şi al dreptului de negocierecolectivă. Nu poate fi un drept absolut el putândfi obiectul unor reglementări naţionale şi interzispentru anumiţi lucrători din categoria celor careacţionează în sectoare vitale pentru viaţa socioeconomicăsau poate fi limitat „în cazul serviciiloresenţiale”. 4Elementele substanţiale ale convenţiei au fostpreluate de legislaţia română în art. 217-223 dinCodul muncii şi Legea nr. 54/2003. Art. 220 dinCodul muncii prevede dreptul salariaţilor de ase constitui într-un sindicat recunoscut la nivelultuturor angajatorilor, cu respectarea drepturilorşi libertăţilor garantate de Constituţie şi de legilespeciale. Art. 2 al. 1 din Legea sindicatelor recunoaştecă salariaţii şi funcţionarii publici au dreptulsă constituie organizaţii sindicale şi să adere laacestea, iar persoanele care exercită în mod legalo meserie ori profesiune independent, membriicooperatori, agricultorii, persoanele în curs de calificareau dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizaţieprealabilă, să adere la o organizaţie sindicală.Convenţia nr. 98/1949 privind dreptul deorganizare şi de negociere colectivă 5Obiectivul convenţiei este acela de a protejalucrătorii care exercită dreptul de a se organiza şide a promova negocierea colectivă, statuând relaţiiledintre organizaţiile angajatorilor şi cele alelucrătorilor.Protecţia se referă la discriminările antisindicale,mai ales pentru a elimina un refuz la angajarepe considerente de afiliere sindicală sau participarela activităţi sindicale. Muncitorii sunt protejaţi şiîmpotriva concedierilor sau unor alte consecinţesuferite pe temeiul activităţii sindicale.Organizaţiile de muncitori şi de patroni trebuiesă beneficieze de o protecţie adecvată împotrivaoricăror acte de ingerinţe ale unora faţă de celelalte,fie direct, fie prin agenţii sau membrii lor, înformarea, funcţionarea şi administrarea lor. Se auîn vedere, în special, măsurile ce tind să provoacecrearea de organizaţii de muncitori dominate deun patron sau de o organizaţie de patroni sau săsprijine organizaţii de muncitori în scopul de a lepune sub controlul unui patron sau unei organizaţiipatronale.Ideea protecţiei contra actelor de discriminaresindicală este reluată în alte instrumente OIM: Convenţianr. 135/1971, recomandarea nr.143/1971privind reprezentanţii lucrătorilor, Convenţia nr.151/1978 privind relaţiile de muncă în funcţia publicăşi Convenţia nr. 158/1983 asupra concedierii.Pentru că limita dintre un act antisindical şi un actce ţine de puterea patronală, dar care poate afectalibertatea sindicală, este una sensibilă, Recomandareanr. 143/1971 sugerează, ca mod de luptă împotrivaacestei practici, inversarea sarcinii probei.Conform acestei sugestii angajatorul ar trebui sădemonstreze că măsura sa e justificată.Convenţia urmăreşte şi să sporească rolul negocierilorcolective în reglementarea condiţiilorde muncă. Statele care ratifică acest act îşi asumăobligaţia pozitivă de a lua măsuri de promovare anegocierilor colective. În ceea ce priveşte forţelearmate şi poliţia, statele sunt chemate să se pronunţeasupra măsurii în care garanţiile prevăzutede convenţie li se aplică.Convenţia nr. 154/1981 privind promova-