Nr. 32 - Pro Didactica

EX CATHEDRAîn care se va impune de „jos în sus”, ca un mers firesc deextensiune, de unificare ºi compatibilizare a practicilor, deexperimentare ºi a altceva, constituie un pas pozitiv. Esteun semn de racordare a lumii la un sens mai profund, dedepãºire a propriilor limite, de pregãtire a terenului pentrutrãirea laolaltã a indivizilor, comunitãþilor, omenirii. Sãvedem însã ce se întîmplã în plan educativ.Tot mai multe sisteme de învãþãmînt suportã procesede înnoire ºi reformare. Aceste politici reformatoare, prinmodelele puse în joc ºi prin implicarea unor experþi„transnaþionali”, deschid ele însele calea uniformizãriistructurilor ºi proceselor. De altfel, ºi decidenþii dinsistemele locale de educare au tot interesul caînvãþãmîntul naþional sã fie deschis, permisiv la practicileeducative din alte pãrþi. Mobilitatea din ce în ce maipronunþatã a oamenilor face ca ºi structurile de primire(ºcoalã, facultate) sã aibã tot mai multe puncte de întîlnire,sã „semene” încã de la început între ele. Un parcurs ºcolarrealizat undeva în lume e bine sã fie rezonant cu ceea cese face în altã parte ºi sã fie recunoscut altundeva.Existã, apoi, o platformã „tehnicã” a unificãrii, datoritãspecificitãþii practicilor didactice, discursului acþionalpropriu-zis, teoriei pedagogice, limbajului psihopedagogic.Educaþia reprezintã un proces al „universalizãrii”fiinþei particulare. Peste tot unde este vorba de formare atinerei generaþii se impun practici similare, aceleaºigesticulaþii care au fost promovate, experimentate,validate ca fiind eficiente. Teoriile (învãþãrii, predãrii,evaluarii…) circulã în lume, fiinþînd ca adevãrate„carcase” care induc unificarea acþiunilor. Teoria ºtiinþificãeste expresia unei generalizãri care, odatã acceptatã,aduce universalizare. O „retoricã” asemãnãtoare va forþaca ºi realitãþile (distante, iniþial!) sã se unifice cumva.Asistãm la un proces de internaþionalizare a educaþiei(mai ales de nivel superior), prin punerea în aplicare a cît maimultor constante structurale, procesuale, acþionale.Extinderea unei culturi organizaþionale inspiratã din lumeaafacerilor, a unui management competitiv, cuplarea tot maistrînsã dintre pregãtirea din ºcoalã cu piaþa muncii,integrarea în învãþãmînt a tehnologiilor informaþionale ºicomunicaþiilor, transformarea învãþãmîntului într-o marfã,creºterea mobilitãþilor ºi a contactelor dintre actorii implicaþiîn formare sînt aspecte concrete ale internaþionalizãriieducaþiei. Universitãþile au devenit „pioniere” aleinternaþionalizãrii, prin punerea la punct a unor convergenþenotabile. Trebuie spus cã acestea au fost dintotdeaunafocare ale unificãrii, cel puþin în planul cunoaºterii. Declaraþiade la Bolognia (1999), deschide calea unui spaþiu europeanal formãrii de nivel superior care se bazeazã pe urmãtoareletrei principii: conceperea unui sistem de credite transferabilecare sã asigure validarea ºi certificarea parcursurilor deformare, armonizarea structurilor de formare sub aspectultimpului ºi conþinuturilor (trei ani pentru obþinerea uneilicenþe plus doi ani pentru realizarea unor studiiaprofundate), stabilirea clarã a unor programe de mobilitatea persoanelor de tip Erasmus/Socrates.Competitivitatea îºi va spune cuvîntul ºi în materie deeducaþie. Se dezvoltã o piaþã a formãrii la nivelul unor spaþiisocioculturale mai largi, care depãºesc statele tradiþionale.Extinderea formãrii „on line” induce spargerea limitelor dedemarcaþie spaþiale ºi culturale. De-teritorializarea educaþieia devenit aproape un fapt comun. În plus, mecanismul pieþeiregleazã din ce în ce mai mult evoluþia practicilor educative.Logica de tip competitiv aduce dupã sine o dinamicãascendentã pe linia calitãþii (prin demultiplicarea liniilor deformare, prin spargerea monopolului statului, prinprivatizarea secvenþialã a învãþãmîntului etc.). Un pic deconcurenþã nu stricã învãþãmîntului. Ea poate stimula grijafaþã de cel educat, inovaþia didacticã, calitatea în genere.Rãmîne sã se structureze un echilibru între filozofiileacþionale de tip neoliberal, autoreglatoare ºi cele dirijiste,intervenþioniste în funcþie de circumstanþe ºi evoluþiiparticulare. Este bine ca în instituþiile de învãþãmînt sã aibãacces nu numai cei cu bani, dar ºi cei care pot, au nevoie ºimeritã sã fie educaþi într-o direcþie sau alta.Consecinþa ar fi urmãtoarea: sistemul naþional deinstruire nu se poate închide în sine, nu poate devenisuficient sieºi, nu se poate izola, ci trebuie racordat,instituþional ºi procesual, la liniile de evoluþie pe planmondial. Gesticulaþiile glorificatoare, de mulþumire de sine(cã „avem o tradiþie educativã nemaipomenitã”, cã „n-avemnimic a învãþa de la alþii” etc.), trãdeazã nu numai onecunoaºtere a realitãþilor, dar ºi o imensã iresponsabilitate.Educaþia nu trebuie sã rãmînã doar „naþionalã”. Principial,ºi alþii ar putea sã fie formaþi în sistemul românesc deinstruire, dacã nu la modul general ºi total, cel puþin în uneledirecþii. Ne putem specializa în acest sens. De ce liceulnostru sã nu fie asaltat de candidaþi mai ºtiu eu de unde?Nu este exclus ca, în viitor, unii elevi, studenþi, doctoranzisã fie recrutaþi din þãri onorabile din Occident. Ca ºiprodusele economice, cei care suportã exerciþiul formãriitrebuie sã fie recunoscuþi ºi apreciaþi indiferent de unde arveni ºi pe unde ar trece – dacã sînt cu adevãrat bine formaþiºi competitivi. De ce nu, persoane din alte þãri sã caute„piaþa” educaþiei româneºti, inclusiv cea generatã de ªcolileNormale, pentru binele lor ºi interesul nostru!Didactica Pro..., Nr.4(32) anul 2005EDUCAÞIA ÎN PERSPECTIVA INTERNAÞIONALIZÃRII ªI MONDIALIZÃRII13