Propinatiu - POSTROMÂNISMUL

ţara noastră, vor soma intelectualii Autoelitei nu să compună mai multe Opere de
calitate, exportabile, ci să se comporte ca nişte saltimbanci maimuţărind pe tehnicienii
guvernului şi ai autorităţilor locale, oferind ei soluţii fanteziste pentru probleme la
care nici Einstein, nici Kierkegaard nu se pricep, cum ar fi a opta dilematic între
castrarea dulăilor şi implementarea avortului la maidaneze.
Nu vom mai avea niciodată o Românie Mare de la Nistru pân’ la Tisa, nici
monarhie, nici măcar zone libere de comunism!
Şi nici unitate culturală sufletească de la Toronto pân’ la Sydney, întru Marea
Recuperare exploatând infrastructura intelectuală a altora.
Nu ne vom exprima româneşte până în 2112 sau 2222 artistic şi filozofic în
universal, ca fraţii noştri de gintă latină – italieni, francezi şi spanioli.
A mai termina cum trebuie Biblioteca Naţională „Neterminata“ sau a mai
începe cu adevărat Catedrala Mântuirii Neamului „Neînceputa“ sunt nonsensuri
bucureştene, mai bine s-ar băga banii în structurile de adâncime, adică în parcări
subterane.
Câtă vreme superficiala dogmatică medievală a prezentului te opreşte a clona
un Westminster la Măgurele, la Voluntari sau la Chiajna, da, Marea Recuperare ziceţi
că e un fel de nonsens, dar uite că nici soluţia Calatrava cu o altă Sagrada Famiglia în
luxoasa Băneasa nu e iniţializată! Tot aşa cum se plâng unii că Eminescu e osificat în
clişee de manualele şcolare, dar ei dă cu ciomagu’ numa-n Poetul Naţional la ţintă, nu
ameliorează cărţile de mare tiraj didactic ale colegilor lor, manuale prea universitare
pentru nişte liceeni leneşi, somnoroşi, miştocari şi distractivi din Generaţia Pupici!
Nu, nu vom avea niciodată istorici sau arhive deschise pentru dânşii, enigmele
Revoluţiei şi ale crimelor bolşevismului rămânând săpate, scormonite şi răsucite
convenabil doar de investigatori neprofesionişti, de regulă cârtiţe sau şerpilieni.
Vom şti cu tam-tam o samă de turnători, confirmându-se bănuielile, dar nu
vom deconspira ofiţerii, iar dosarul tău de cadre, pocăitule, democratule, va fi mai
greu să ţi-l scoţi din arhivele PCR decât pe ăla de urmărit, stocat la CNSAS!
Şi ce mai tura-vura viitura, în Epoca Mooye, cât România Regală Mare s-a
smochinit sub vremi şi demitizări, devenind nechezoliceşte Românica, totul s-a
prescris după colţul de cotitură, rând pe rând şi rând cu rând, pe motivul moral că,
îndeosebi între 5 martie 1998 şi 8 ianuarie 2003, s-au etalat abjecţii ascensionale
făcătoare de carieră infinit mai greţoase critificţional, strigătoare la cerul înstelat,
decât cele săvârşite în nelibertate bolşevică şi estimare a eternităţii totalitare.
Există azi chiar un fel de REPER practic de prescripţie în chestiunea
colaborării cu Securitatea, iar megaintelectualul Adrian Marino văzurăm recent că a
beneficiat total de el: it’s complicated. Acest moment e bine datat, 29 ianuarie 2008,
anume linşarea mediatică a poetului Cezar Ivănescu, concurent la şefia USR, Mircea
Dinescu şi scriitorii publicişti care i s-au asociat atunci neaducând nici până azi, trei
ani după înmormântarea reuşită în numai trei luni, probele privind colaborarea
Cezarului cu Securitatea!
De la acel atac devastator, spiritul public a basculat spre a privi cu mai mult
dezinteres abjecţiile ascensionale, mai ales pe cele practicate de intelectualii de
carieră spre mai binele imaginii Ţării, asimilabile adese cu indefinibila operaţional
altfel decât a citi liste de cărţi bune „rezistenţă prin cultură“, care asimilează elastic,
de exemplu erudiţia, impresionantă, a vreunui colaborator de la Secolul XX cu lupta,
impresionantă, a unuia de la Kontinent.
23